Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
ar fi un spânzurat, îmbrăcat într-un surtuc trist şi lung, de sub care ies de-abia nişte
capete de şalvari moi şi nişte picioare parcă ar fi căngi mititele.
Povestea ciclamenului, prieten de acelaşi fel, ţi-o voi transcrie într-una din
zilele următoare, ca să n-o mai ceri vreodată.
Ca să ierţi uitarea din ziua de Sf Ştefan (n-am avut până acum nici un Ştefan
şi nu-i ştiam nici sfântului ziua) îţi doresc mai mult decât tot binele de ziua naşterii
tale (o ţin minte încă de când ţi-am purtat în buzunar paşaportul). Cred că ai primit
biletul meu, drăgăstos posac, ca şi al tău, pe care ţi l-am pus într-un volum ilustrat.
Scrie pentru „Gând şi faptă", Ştefanio, şi bucură-te de liniştea de acolo. Şi
vezi ca lumea cea de acolo să te roage să mai vii un an.
Eu răzbesc aci, datorită socotelii că, odată trecut februarie, zilele încep să se
depene mai repede, fugărite, ba de vacanţa de Paşti, ba de soare, ba de frunză,
ba de flori.
Voi da licenţa" în februarie; supărat pe mine că nu pot da totdeauna cât
vreau.
Te-aş săruta şi eu mult, dar nu se cade să fiu mai drăguţ decât tine. Aşa, îţi
spun numai că iubirea mea e la tine şi că tu eşti soarele şi luna zilelor mele.
Anton
Domnişoarei Ştefania Cristescu, Paris V^, 93, Boul. St. Michel, Foyer Int[emational]
des Et[udiantes], prin avion
75. Şt. Cristescu către A.G. (15.2.1933)
15.2.1933, Paris
Anton drag.
Am răsfoit pe nerăsuflate paginile ţării mele', te-am căutat pe tine în fiecare
colţ, te-am sărutat în amintirile calde ale Parcului Carol şi am regretat în fiecare
clipă că de ce să nu fie şi o fotografie a ta într-o carte aşa de minunată.
Nu eşti tu acel băiat frumos de care s-a îndrăgostit aşa deodată o fată căreia
altădată îi era drag albastrul?
Nu eşti tu. Anton, care promite o scrisoare „ceva mai lungă", pe care o fată
cu visuri calde de copil (căruia aici i se vorbeşte prea mult de răul din lume) o
aşteaptă de atunci întruna, pierzând odată mai mult speranţa în amurg şi cu
credinţă nouă seara, în puterea zorilor următoare?
Duminică seara am stat în casa mea cu lumina stinsă, până ce aerul s-a făcut
din ce în ce mai albastru, până ce la fereastra din faţă o mână de femeie a tras
storul, până ce gândurile mele toate s-au topit într-unui singur, subţire şi tremurat
119