Nr. 6/2009 - Politia de Frontiera

More documents

Recommendations

Info

æi s-a salvat cu mare greutate. Inutil sã mai precizãm participarea grãnicerilor de dincolo æi de dincoace de Carpaåi la evenimentele din anii 1821 æi 1848, din timpul Rãzboiului de Independenåã, în timpul celor douã rãzboaie mondiale etc. La sfâræitul secolului al XVIII-lea æi începutul celui de-al XIXlea, în structura organizatoricã a slujitorilor de la hotare apar unele mutaåii. Astfel, în Åara Româneascã, Constantin Mavrocordat înfiinåeazã „Corpul slujitorilor de graniåã“, unii numiåi „focæanlâi“ spre Moldova æi alåii „martologi“ spre Oltenia. Apoi, de-a lungul Dunãrii, între Vârciorova æi Brãila, trei regimente (polcuri) au sarcina atât de semnalare a trecerii unor persoane nedorite în åarã, cât æi de prevenire a transmiterii unor boli contagioase din Orient spre centrul Europei, în cadrul aæa-numitului „cordon de carantinã“ (astãzi dupã cum se cunoaæte, PFR previne æi combate migraåia ilegalã, în special cãtre Occident). APARIÅIA CORPULUI GRÃNICERILOR Schimbãri importante a cunoscut instituåia grãnicereascã dupã Tratatul de la Adrianopole (1829), când Åãrile Române æi-au putut crea armate proprii - miliåiile naåionale pãmântene. Potrivit prevederilor Regulamentului Organic, îndatoririle noii oætiri constau, îndeosebi, în „paza graniåilor, a carantinilor æi a vãmilor, cordonul de sãnãtate, slujba dinlãuntru, slujba oraæelor æi judeåelor, privegherea lucrãtoare pentru împlinirea dãjdiilor...“ Totalul cadrelor miliåiilor era de 4.673 oameni. O însemnãtate deosebitã pentru evoluåia viitoare a sistemului de control al trecerilor peste graniåã l-au avut æi prevederile Regulamentului pentru Carantinã, cuprins la cap.VI în Regulamentul Organic al Åãrii Româneæti, pus în aplicare la 1 iulie 1831. În viziunea acestui document, scopul instituirii carantinelor era ca sã pãzeascã Valahia de biciul nãprasnicii boli a ciumei: „astfel, se va aæeza pã marginea d-a stânga Dunãrii un cordon de sãnãtate nestrãmutat“. El era pãzit de miliåia pe toatã marginea Dunãrii dinspre Åara Româneascã, de la hotarul austriac pânã la vãrsarea Siretului în Dunãre, iar numãrul militarilor pentru pazã se cifra la 1.466 oameni, din care 1.122 pedeætri æi 344 cãlãreåi. Conform art. 196, orice cãlãtor care venea în carantinã era îndatorat, dacã era european, sã-æi arate paæaportul, iar dacã era locuitor dupã marginea Dunãrii trebuia sã aibã „teæchereaua dregãtorilor locului, dupã cum s-au urmat totdeauna“. Cei care intrau în Valahia æi erau înarmaåi, potrivit art. 199, în scopul trecerii cordonului sãnãtãåii erau îndatoraåi sã lase armele la cancelaria Carantinei pânã la reîntoarcere. Porunca Divanului Prinåipatului Valahiei din 16 decembrie 1829 cãtre locuitorii åãrii vorbea despre desfiinåarea vãmilor interioare, despre libertatea comeråului în cuprinsul åãrii æi despre stabilirea unei vãmi de import æi export de 3%. Treptat, apoi, sistemul de la graniåã se perfecåioneazã, se stabilesc sectoare de responsabilitate, norme æi procedee noi de executare a pazei, a controlului în funcåie de specificul frontierelor (munte, apã). Apar, totodatã, uniformele militare cu specific românesc. În anul 1834, pe timpul Regulamentului Organic, s-a înfiinåat pentru prima datã, în Muntenia, Corpul Grãnicerilor, întocminduse „Proectul asupra pazei Dunãrei æi a graniåei dinspre Austria æi Moldova”. Paza graniåei se fãcea în punctele mai importante de cãtre oastea permanentã, iar în punctele secundare, atât pe linia Dunãrii cât æi pe frontiera muntoasã æi spre Moldova de cãtre cordonaæi (la Dunãre), Potecaæi sau pichetaæi (la munte) æi care se luau din oamenii satelor din apropierea frontierei. Pentru paza unui punct secundar concurau 120 de familii. Fiecare sat trebuia sã aibã în permanenåã un cãprar, patru oameni înarmaåi æi un vâslaæ, cu îmbrãcãmintea æi hrana lor. Hrana li se dãdea de cãtre sãteni, în bani, socotit 20 de parale pe zi pentru fiecare ostaæ. Aceastã stare a durat pânã în 1850, când, prin „Legea pentru Organizaåia Grãnicerilor”, se ia oætirei paza frontierelor æi se dã satelor. Legea stabilea ca 120 de familii sã aibã de pãzit patru pichete. Pichetele de la Dunãre aveau câte 22 oameni, cele de la graniåa cu Austria câte 14, iar cele dinspre Moldova câte 7 oameni. Paza se fãcea în douã schimburi, a câte o sãptãmânã. În total, pe marginea Dunãrii erau 222 pichete, pe frontiera cu Austria 154, iar spre Moldova 103, pentru ele fiind nevoie de 7.761 grãniceri. Un alt moment important în evoluåia instituåiei este cel din 1850, când Barbu Dimitrie Ætirbei „Domnul stãpânitor a toatã Åara Româneascã“ a dat „Legiuirea graniåelor“, nr. 129/14 iulie 1850 pentru Organizaåia Grãnicerilor, votatã de Divan la 23 iulie 1850, un fel de regulament (în limba chirilicã), în care stabileæte modul de asigurare a pazei æi controlului graniåelor, încadrarea cu personal, numãrul pichetelor (222 pe Dunãre, 154 pe graniåa cu Austria æi 103 pe cea a Moldovei) æi al oamenilor care le compuneau, pe fiecare parte de graniåã (4.484 pe linia Dunãrii, 2156 pe graniåa cu Austria, 721 cu Moldova, dintrun total de 7361 de persoane), consfiinåind apariåia armei grãnicerilor. Se prevedea, totodatã, modul în care trebuia dotate pichetele cu armament æi muniåie, de åinere a evidenåei æi de platã a personalului. De menåionat cã existã o notã în care se precizeazã: „strãjuirea graniåei cu Moldova neavând trebuinåã 10 F R O N T I E R A I s t o r i e
de organizaåie ca la celelalte, mai mult chiar, pichetele de pe dânsa pot sã se desfiinåeze cu vremea... iar soldaåii vor fi trimiæi în alte locuri“ (o anticipare a Unirii celor douã Principate). Legiuirea nr.129 din 14 iulie 1850 pentru Organizarea Grãnicerilor a adus unele modificãri æi completãri privind „Regulile generale pentru strãjuirea graniåelor“. Interesantã de menåionat este prevederea de la art. 7, care stipula cã „nimeni dintre strãjuitorii pichetaæi nu va fi întrebuinåat la altã slujbã decât la strãjuire pentru care va rãspunde comandirii“. Porunca nr. 6 din 10 ianuarie 1852 a Domnitorului Åãrii Româneæti, Barbu Dimitrie Ætirbei cãtre æeful Oætirii stipula, printre altele, cã „paza graniåelor prinåipatului despre munte æi despre Dunãre este încredinåatã comenzilor de grãniceri æi toatã poliåia acestor graniåe ofiåerilor comandiri, fiecare subt a sa rãspundere cu desãvâræitã putere la punctul sãu respectiv“. Comandantul de punct veghea ca prin punct „nici un fel de marfã sã intre sau sã iasã pe ascuns decât prin legiuite puncte; scrisorile gãsite asupra cãlãtorilor æi cãråile de citit sunt poprite; pentru obiectele poprite, precum arme, praf de puæcã æi alte asemenea, comandirii vor pune rãspundere straænicã asupra vameæilor a nu lãsa sã intre ceva din acestea la nici o întâmplare. Pentru lipiåani æi vite cornute comandirii se vor încredinåa ei însuæi la slobozirea trecerii prin numãrãtoare æi cântãrire“. Comandantul de punct priveghea asupra tuturor slujbaæilor din schelã ca sã se poarte cu pasagerii cu toatã cuviinåa æi fãrã nici un fel de asuprire, dând însuæi pildã de bunã purtare blândã æi plinã de cuviinåã cu toåi pasagerii, pânã la cel mai mic. Modelul din Åara Româneascã este preluat, patru ani mai târziu, în Moldova. UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE Unirea Principatelor Române din 1859 a adus modificãri æi în ceea ce priveæte structura grãnicerilor, în sensul contopirii celor douã administraåii într-una singurã. Prin Decretul nr. 485 din 10 iulie 1862 a fost desfiinåatã graniåa de pe Milcov dintre cele douã state româneæti. Înaltul Decret Domnesc numãrul 893/ 24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza prevedea organizarea grãnicerilor din Moldova dupã modelul celui din Åara Româneascã æi unirea celor douã corpuri grãnicereæti. Corpul grãnicerilor, de dincoace æi de dincolo de Milcov, unificat, fãcea parte integrantã din armatã, aflându-se sub autoritatea nemijlocitã a Ministerului de Rãzboi. El era organizat pe patru Inspectorii: Bucureæti, Iaæi, Piatra-Neamå æi Piteæti, structurate pe câte zece batalioane, fiecare cu câte trei-patru companii. Menåionãm cã în scrisoarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trimisã la 1 octombrie 1865 lui Napoleon al III-lea, împãratul Franåei, vorbind despre progresele pe care le fãcuse România în domeniul militar, preciza cã aceasta dispunea de 12.000 de grãniceri. Dupã Unirea Principatelor (1859), Corpul Grãnicerilor a continuat sã rãmânã cu aceeaæi organizaåie pânã în 1864, când s-au înfiinåat în Moldova 15 companii de grãniceri æi s-a fãcut organizarea totalã a grãnicerilor din toatã åara. Aceastã organizaåie cuprindea patru inspectorii, fiecare cu 2-4 batalioane a 4 companii. Grãnicerii, indiferent cum se numeau ei, fãceau serviciul pe rând la frontierã, o treime din timpul lor erau în serviciu æi 2/3 la casele lor. Ei nu erau aleæi prin tragere la soråi ci dupã vârstã æi numai dintr-o zonã de 30 de kilometri de la frontierã spre interior. Un moment de aleasã semnificaåie, nu numai pentru grãniceri ci æi pentru întreaga oætire, l-a reprezentat solemnitatea de la 1 septembrie 1863, de pe platoul Cotroceni, de acordare a noilor drapele unitãåilor militare. Acestea purtau cele trei culori introduse dupã proclamarea Unirii, roæu, galben æi albastru, precum æi inscripåia „Onoare æi patrie“. Grãnicerilor li s-au înmânat douã drapele: unul Cordonului Dunãrii, altul Cordonului Munåilor. În 1866, inspectoriile de grãniceri æi dorobanåi sunt desfiinåate æi se face organizarea pe batalioane æi patru divizii teritoriale iar punctele de grãniceri sunt numerotate. Prin Regulamentul nr. 1943 din 22 decembrie 1869 asupra serviciului grãnicerilor se conferã un prim cadru organizatoric æi funcåional armei grãnicerilor. Prin Decizia Ministerului de Rãzboi nr. 57 din 13 august 1870 se face o delimitare mai clarã a punctelor principale æi secundare de graniåã în vederea unei mai bune încadrãri, în funcåie de importanåã æi dificultate. Ulterior, activitatea la frontierã, în funcåie de situaåie æi de problemele apãrute, a fost reglementatã prin diverse Decizii æi Ordine ale Miniætrilor Apãrãrii æi de Interne, creându-se sau desfiinåându-se diverse puncte de frontierã. În perioada 1869-1872, instituåia grãnicerilor cunoaæte alte transformãri, ca urmare a evoluåiei sistemului militar din România, crescând æi mai mult influenåa elementului militar, atunci când rezerviætii sunt înlocuiåi cu militari activi. Conform „Legii de organizare a puterii armate“ din 11-23 iunie 1868, grãnicerii fãceau parte, alãturi de dorobanåi, din corpurile dorobanåilor æi grãnicerilor æi depindeau direct de comandantul suprem - domnitorul României. În martie 1872, prin modificarea „Legii de organizare a puterii armate din 1868“, grãnicerii sunt desfiinåaåi ca structurã corp aparte, ei intrând în Legea comunã æi fãcând parte din regimentele de dorobanåi, fruntariile fiind pãzite de cãtre aceætia. Este perioada în care zona de frontierã se stabileæte la 30 de km de la graniåã spre interior, unde îæi îndeplineau misiunile companiile din regimente stabilite nominal prin decizie domneascã. „Armãtura”, îmbrãcãmintea æi muniåia era datã dorobanåilor de cãtre stat, iar judeåele erau obligate sã construiascã cazãrmile necesare. Ulterior, pânã în 1904, paza s-a efectuat de cãtre unitãåile de infanterie. În perioada 1878-1904 au loc mai multe modificãri în evoluåia instituåiei grãnicereæti æi a legislaåiei, datorate atât evoluåiei instituåionale (în 1880 - dorobanåii sunt trecuåi la trupele teritoriale), cât æi efectelor Rãzboiului de Independenåã din 1877. Prin legea de organizare a armatei din 1881 regimentele de dorobanåi au fuzionat cu cele de infanterie, iar dupã aceastã datã nu au mai avut atribuåiuni pe linia asigurãrii ordinii publice æi siguranåei statului, controlul documentelor de cãlãtorie fiind efectuat de cãtre revizorii vamali, æefii gãrilor de frontierã æi comisarii speciali din staåiile CFR. La 1 aprilie 1903 apare Legea asupra organizãrii Poliåiei Generale a Statului, promulgatã prin Decretul regal nr. 1330, precedatã de discursul ministrului de interne Vasile Lascãr, rostit în æedinåa Senatului din 25 ianuarie, în care acesta remarca faptul F R O N T I E R A I s t o r i e 11
Page 1 and 2: Revistã editatã de Inspectoratul
Page 3 and 4: Mesajul Primului-Ministru Emil Boc,
Page 5 and 6: Mesajul domnului George Cristian Ma
Page 7 and 8: Mesajul Procurorului General al Rom
Page 9: omâneæti, deæi cu multã precau
Page 13 and 14: vin, pentru cine vin æi unde merg.
Page 15 and 16: UNIREA GRÃNICERILOR CU POLIÅIÆTI
Page 17 and 18: REDACÅIA (E-mail: revista.frontier
Page 19 and 20: pe câmp, culcat pe burtã, indifer
Page 21 and 22: SCOMAR SCOMAR Interfaåã favorabi
Page 23 and 24: Prin intermediul componentei de mob
Page 25 and 26: Cooperare o r e internaåionalã n
Page 27 and 28: în perspectiva aderãrii României
Page 29 and 30: F R O N T I E R A E v e n i m e n
Page 31 and 32: F R O N T I E R A Evenimentul s-a
Page 33 and 34: O ZI, O NOAPTE, O VIAÅÃ de Anton
Page 35: am realizat le datorez Armatei Rom

Nr. 6/2009 - Politia de Frontiera

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?