Nr. 6/2009 - Politia de Frontiera

altã unitate de infanterie, din cadrul marilor unitãåi.
Pentru modul în care s-au comportat cele douã
regimente de grãniceri, în campaniile din 1916-
1917, au fost decorate cu Ordinul „Mihai Viteazul“.
GRÃNICERII ÆI ROMÂNIA MARE
cã „un numãr considerabil de strãini au trecut graniåa noastrã fãrã
controlul...” æi se impune sã existe o Poliåie de Frontierã. La o
frontierã de 2000 km, în 1903, existau 75 de trecãtori, din care la
14 erau poliåiæti, în fapt, câte un singur agent care fãcea serviciu
permanent zi æi noapte. „Este o adevãratã glumã...”- remarca, în
acea, æedinåã ministrul Vasile Lascãr.
Înaltul Decret nr. 760 din 3 martie 1904, de instituire a corpului
de grãniceri, stabileæte cã acesta, pe lângã misiunea de pazã æi
supraveghere a frontierelor, avea æi îndatoriri de ordin vamal æi
poliåienesc. Prin Decretul-Regal nr. 1187 din 31 martie 1904
privind Regulamentul asupra serviciului de poliåie la punctele
de frontierã în porturi æi gãri s-au pus bazele organizatorice
funcåionale æi relaåionale ale Poliåiei de Frontierã. La 1 aprilie
1904, prin Înalt Decret nr. 884, Corpul Grãnicerilor æi-a schimbat
denumirea în „Batalionul de Grãniceri”. Alte modificãri apar în
anii 1906 (la 1 septembrie 1906, prin Înalt Decret nr. 3178 s-a
pus în aplicare primul Regulament al serviciului grãnicerilor,
prin care s-au stabilit condiåiile de funcåionare a serviciului de
pazã a graniåelor æi s-a introdus culoarea verde - închis, în loc de
albastru. La 1 aprilie 1907 grãnicerii au primit æi paza Braåului
Chilia æi a litoralului Mãrii Negre, care se fãcea de cãtre Marina
Militarã. La 1 aprilie 1910, pentru paza pe Dunãre æi diferite
transporturi pe apã, a luat fiinåã în cadrul Corpului Grãnicerilor
o companie de grãniceri de marinã, ce primise de la Marina
Militarã canoniera „Fulgerul”, patru æalupe: Vedea, Argeæ, Trotuæ,
Teleorman, vaporaæul „Prutul” æi patru æalupe-automobile A, B,
C, D; reæedinåa era la Galaåi), 1912, 1913 (în 1913 condiåiile de
recrutare a tinerilor pentru grãniceri prevedeau: sã fie român, sã
fie robust, sã aibã înãlåimea de cel puåin 1,65 m, sã ætie carte,
adicã a citi, scrie æi socoti) æi 1915.
La 26 februarie 1915 a fost promulgatã Legea Grãnicerilor,
care, la „Dispoziåiuni generale”, prevede:
Art. 1 - Pentru paza æi supravegherea frontierei Regatului se
institue „Corpul Grãnicerilor”. Corpul Grãnicerilor face parte
integrantã din armatã; dispoziåiunile generale ale Legilor æi
regulamentelor Militare sunt aplicabile afarã de excepåiunile cerute
de natura serviciului sãu. Art. 2 - Pentru tot ce priveæte executarea
legilor vamale ale monopolurilor Statului æi Administrative,
Corpul Grãnicerilor stã sub ordinele Ministerului Finanåelor, iar
ca disciplinã, pregãtire de rãsboiu æi paza militarã a frontierelor
stã sub ordinele directe ale Ministerului de Rãsboiu.
Legea din 1915 a consacrat o nouã categorie de pregãtire -
instrucåia de specialitate (grãnicereascã), punându-se un accent
mai deosebit pe pregãtirea de luptã, dupã modelul infanteriei.
La intrarea României în Primul Rãzboi Mondial, grãnicerii
dispuneau de douã regimente, constituite în Brigada 1 Grãniceri.
Fiecare regiment avea, pe lângã subunitãåile de pazã, æi o parte
operativã, care putea sã primeascã misiuni de luptã ca oricare
12
Anul 1919 a gãsit instituåia grãnicereascã într-o
nouã posturã: organizarea pazei frontierei României
Mari. Realizarea visului de secole al românilor a
determinat implicit æi profunde reorganizãri ale
grãnicerilor.
O importanåã deosebitã pe linia popularizãrii
activitãåilor de la borne a avut-o apariåia, începând cu
1 aprilie 1920, a primei reviste de armã, sub denumirea
de „Revista Grãnicerilor“, sub îndrumarea generalului
Toma Liæcu, comandantul Corpului Grãnicerilor din
acea vreme. Ulterior, aceastã publicaåie a avut æi alte
denumiri: Cuvântul Grãnicerilor, În slujba Patriei, De
Veghe, Grãnicerul, Frontiera, iar în anumite perioade
activitatea sa a fost întreruptã. Cu toate acestea, ea a
rãmas, întotdeauna, indiferent de perioadele traversate
de societatea româneascã, o publicaåie centralã a
celor de la fruntarii, astãzi a poliåiætilor de frontierã, contribuind la
pregãtirea profesionalã a efectivelor, la menåinerea æi dezvoltarea
spiritului de corp æi iniåiativã.
În perioada 1919-1940, Corpul de Grãniceri s-a reorganizat
în mai multe rânduri pe brigãzi, regimente æi companii, numãrul
brigãzilor æi regimentelor fiind la început una, respectiv trei,
ajungând, în anul 1935, la patru, respectiv opt mari unitãåi æi
unitãåi. Tot în aceastã perioadã s-a înfiinåat Grupul Navelor de
Grãniceri, cu æalupe æi ambarcaåiuni auxiliare. Alte schimbãri æi
reorganizãri, dupã cum se va vedea mai departe, au avut loc în
condiåiile amputãrilor teritoriale æi ale celui de-al Doilea Rãzboi
Mondial, precum æi ca urmare a instalãrii noului regim politic
din România, în anul 1944.
În ce priveæte organizarea æi controlul în Punctele de Trecere a
Frontierei, prin Decizia nr. 8571 din 1 aprilie 1903, ministrul de
interne Vasile Lascãr, în temeiul Legii Poliåiei æi Legii nr. 1385 din
18 aprilie 1892 pentru organizarea serviciului administraåiunei
centrale a Ministerului de Interne, a dispus organizarea Direcåiunii
administraåiunei generale a personalului æi siguranåei generale
în douã servicii, respectiv Serviciul administraåiunei generale
æi contenciosului æi Serviciul poliåiei generale æi statisticii.
Acestuia din urmã i s-au fixat, între atribuåiuni, Legea asupra
strãinilor æi Regulamentul pentru biletele de liberã trecere privind
Expulzãri; Extrãdãri; Izgoniri ale vagabonzilor æi oamenilor fãrã
cãpãtâi; Aranjamentele æi Convenåiile internaåionale; Poliåia de
fruntarie; Controlul eliberãrii paæapoartelor; Scutirea de vize æi
orice chestiuni relative la paæapoarte æi documente de cãlãtorie
naåionale æi strãine etc. Conform „Legii de organizare a Poliåiei
Generale a Statului“ din 1 aprilie 1903 „activitatea de la frontierã
intrã în competenåa poliåiætilor care acåioneazã în zone în care
apar æi probleme de aceastã naturã“. Ei trebuiau sã semnaleze æi
sã ia mãsurile ce se impuneau în cazuri de comploturi æi uneltiri
împotriva siguranåei statului, de supraveghere a punctelor de
trecere la fruntarii, de executare a expulzãrilor, de reglementare
a intrãrii æi æederii strãinilor în åarã, pentru aplicarea legii æi
regulamentelor. În 1908, o nouã lege a reglementat mai bine
activitatea instituåiei privind controlul trecerilor de frontierã,
prevãzând cã Poliåia de la Punctele de Frontierã æi din porturi stã
sub conducerea directã a ministrului de interne, care o exercitã
prin Directorul Poliåiei æi Siguranåei Generale. Dreptul de control
æi disciplinã trecea asupra acestui director în ce privea personalul
poliåienesc de la punctele de frontierã æi porturi.
O circularã a ministrului de interne din 18 iunie 1903,
adresatã prefecåilor de judeåe æi prefecturilor de poliåie din
Bucureæti æi Iaæi, sublinia defecåiunile existente în sistemul de pazã
æi supraveghere a graniåelor æi mãsurile ce trebuiau întreprinse
pentru lichidarea acestora: „...Pânã acum a intrat în åarã cine a
vrut, pe unde a vrut, fãrã sã ne preocupãm îndeajuns de unde
F R O N T I E R A
I s t o r i e