Vox Libri nr. 2 - Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga"

Traditii ,
preotului paroh ºi la cea a primarului. Colindã apoi pe la fiecare casã din sat, respectând o anumitã
ordine. Li se face cinste cu o anume sumã de bani, uneori cu cozonac, þuicã sau vin pe care le transportã
„iapa”.
Deoarece colindãtorii joacã toate fetele ºi femeile pe care le gãsesc în casã este obiceiul ca
grupuri de fete sã-i însoþeascã o bucatã de drum, de la o gospodãrie la cealaltã, pentru a fi jucate.
„Þurca” din ceata colindãtorilor are în prezent rolul de a crea o atmosferã veselã, de a face
glume, de a ciupi cu botul de animal persoanele întâlnite. Se pare cã aceastã „þurcã” a fost moºtenitã,
din antichitate, de la ritualul dionisiac, capra/þapul fiind unul dintre animalele-simbol ale acestui cult.
Astãzi, „þurca” de la Ribiþa are un veºmânt lung ºi larg de culoare roºie, cu un petic mare, negru, cusut
pe spate. Capul caprei este confecþionat din lemn, îmbrãcat în piele neagrã de iepure. În coarne are
legate fâºii de material negru, gura caprei este miºcatã de un mecanism acþionat de omul aflat sub
pânza roºie, cel care poartã capra. Astãzi, capra/þurca este asociatã cu maleficul, cu iadul ºi cu toatã
suita lui. Peticul negru de pe costumaþia caprei ar putea fi un simbol al morþii, un fel de „memento
mori”. Faptul cã þurca sau, mai bine spus, persoana care poartã þurca nu are voie sã intre în bisericã
vreme de ºase sãptãmâni dupã Crãciun confirmã ipoteza cã þurca este un simbol al demonicului.
În trecut, ºi la Ribiþa colindatul îl începeau piþãrãii, cetele lor fiind formate din copii sub 10 ani,
fete ºi bãieþi care purtau o strãicuþã petrecutã peste umãr în care îºi puneau darurile primite: pizãrãi,
mere ºi nuci. Merele ºi nucile erau aruncate de gazdã peste ceata copiilor. Aceºtia se îmbulzeau ca sã le
culeagã de pe jos. Cei mai mici rãmâneau de multe ori fãrã mere ºi atunci gazdei i se fãcea milã de ei ºi
le punea în strãicuþã câte un mãr-douã.
Erau rare casele în care colindãtorii nu erau primiþi. Acestor gazde li se striga „Bureþi pe
pereþi!” ceea ce însemna cã li se fãcea urarea ca sã li se risipeascã gospodãria, casa sã rãmânã pustie,
bãtutã de vânturi ºi ploi, cu pereþii mucegãiþi, încãrcaþi de ciuperci.
În ziua de Crãciun, cele douã cete de colindãtori trec prin bisericã ºi, la încheierea liturghiei,
colindã ºi aici, pornind apoi mai departe sã colinde pe la casele din sat care au mai rãmas. În Seara de
Crãciun, târziu, se încheie colindatul, iar în seara urmãtoare colindãtorii organizeazã la cãminul
cultural o horã la care participã întreaga comunitate. În trecut era organizatã o horã ºi în seara
urmãtoare, de Sfântul ªtefan, horã cu care se încheiau sãrbãtorile Crãciunului.
Monica DUªAN
Vox Libri, Nr. 2 (5-6), Toamna-Iarna, 2006