Vox Libri nr. 2 - Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga"

Atelier de creatie ,
Jocul pietricelelor
Când m-am strãmutat de pe piciorul stâng pe cel
drept, ºtiam destule, dar se pare cã nu atâtea câte ar fi
trebuit sã ºtiu, ceea ce mi-a fost dat sã constat mai târziu
când eram deja bine aºezatã. Asta s-a întâmplat cu o
vreme înainte ca sã mã pot gândi cã o pornisem la drum,
nu fãrã merinde; ceapã ºi cartofi aveam în portbagaj, ci la
aceea cã nu duceam cu noi nici o comoarã de care
probabil am fi avut nevoie. În buzunarele noastre nu se
gãsea nimic, cât despre limbã, ea se gãsea împiedicatã
într-o grãmadã de nisip împestriþat cu scoici sfãrâmate,
pe malul mãrii. Cum, cum nu, strãmutarea noastrã s-a
fãcut, de pe piciorul stâng de la munte, pe cel drept, la
mare poate chiar la ocean, dar n-avea importanþã, în orice
caz era o plajã.
Acu', ce sã facem Ne-am pornit sã cernem nisipul
acela argintiu printre degete, cã doar aºa se joacã la mare
ºi mici ºi mari! Se pare însã cã jocul nostru era foarte
interesant, cãci numai ce ne-am pomenit cu o mulþime de
oameni ce veneau spre noi, pare-mi-se, sã se joace ºi ei ca
ºi noi, sau cu noi, n-am prea înþeles bine. Abia mai târziu
mi-am dat seama cã-i atrãgea aspectul nostru exotic, adicã oarecum altfel decât al lor, cã doar
exotici nu eram deloc, ba din contrã, dar aveam totuºi ceva aparte în noi. Nici nu era de mirare,
eram doar strãmutaþi, or ei au simþit asta, chiar de la prima noastrã miºcare. Aºa deci, au tãbãrât pe
noi sã vadã ce joc am descoperit sau poate am adus Erau curioºi de joc mai mult decât de noi,
care în afarã doar de exotismul nostru aplatizat, în scurtã vreme nu mai ofeream nimic remarcabil;
în schimb jocul, ei da, acesta era ceva, pentru oamenii aceºtia nãscuþi ºi crescuþi în spumã de lapte
dulce. κi doreau din suflet, mãcar o datã, o boabã de strugure, acrã, acrã, dacã nu chiar amarã! Dar
noi speriaþi de nãvala aceea aproape rãzboinicã, am dat a fugi: încotro Nici noi nu ºtiam, doar cã
ne-am pornit.
Un domn burtos ºi, desigur, nu prea tânãr, ne dãdeam bine seama, era doar în slip, din
moment ce era pe plajã, ne tãie calea vãdit interesat sã stea de vorbã, sau poate mai degrabã sã
vadã prin ochelarii lui mici, cu ramã de aur, ce vrea sã fie cu noi. Ca semn de înþelegere se porni sã
trimitã spre noi o ploaie de pietricele colorate, ºlefuite ce-i curgeau din gurã. Ne-am convins
imediat cã nu erau rãzboinice, întrucât în coada unui ºir de pietricele stãtea câte un semn de
întrebare ce se îndrepta spre noi mirat, desigur, curios ºi gata sã ne ia în braþe, sã-ºi astâmpere mai
repede dorul de a ºti. Ne-am oprit din fugã fascinaþi de pietricelele domnului burtos, dar vai!
Pietricelele cele frumoase, felurit colorate ºi bine ºlefuite veneau spre noi, se voiau prinse, poate
chiar mestecate, sau poate numai reþinute, în orice caz, trimise înapoi, nu pentru cã domnul cel
Vox Libri, Nr. 2 (5-6), Toamna-Iarna, 2006
92