OL 3 pe 2012

More documents

Recommendations

Info

Orient Latin Cererea es te aprobată, dar în sanatoriu este supus unei operaţii, unu iacobeus, de care nu avea nevoie. După operaţie, îi merse din ce în ce mai rău. Apar hemoptiziile. La prima şi cea mai puternică, lui Gheorghe îi trece prin minte să-şi pună capăt zilelor. Cu astfel de gânduri, ieşi, ţinându-se de perete pe tereasă. Era noapte. Întunericul ce-l înconjura nu l-a înspăimântat. Cu mâinile încleştate de balustradă, orbit de ideea care i se înfipsese în creier, şi-a dat drumul ca o săgeată în afara terasei, fără să-şi desprindă mâinile. De undeva din adâncuri, în clipa aceea i se păru că aude un glas: “Gheorghe, nu, întoarce-te!” Ca hipnotizat, în loc să-şi desprindă mâinile, le-a încleştat şi mai tare, şi suspendat aşa, în aer, auzi pentru a doua oară: “Gheorghe, Gheorghe, întoarce-te!” Inconştient, sau poate speriat, a cerut ajutor, cu o voce destul de stinsă şi nesigură. Nu o făcea convins. Colegul de cameră, un maior, căruia i se păruse suspectă ieş irea lui pe terasă după o asemenea hemoptizie, auzind ceva, a ieşit. S-a repezit ca scos din minţi, zărind, la lumina ce s e strecura pe uş a deschisă, două mâini albe ţânând balustrada şi nimic altceva. Între timp intră şi infirmiera ş i, împreună, l-au ridicat până când picioarele au prins zidul sub ele. Un s alt şi a fost înapoi... Cu ochii sticlind, Gheorghe stătea în mijlocul terasei, ţintuit locului. Luat de mână, s-a mişcat ca o marionetă şi s-a lăsat dus în cameră, în pat. O jumătate de oră a privit fix tavanul, apoi a adormit. În noaptea aceea fatală, în chiar momentele acelea de grea cumpănă, Alexandru şi mama lui urcau obosiţi scările, şoptindu-i numele la fiecare pas făcut, către el. Gheorghe le era drag. Era un copil iubit în familie. Se înţelegeau perfect. Primăvara îl aducea acasă: de la 86 de kilograme la 40. Medicii îl părăsis eră. Încercaseră totul, dar zadarnic! După o perioadă de bine, relativă, altă hemoptizie îl întorcea înapoi. Octombrie era pe sfârşite, dar în anul acela toamna era plăcută. Soarele încălzea încă, strecurându-se printre frunzele galbene ale copacilor, sădind în sufletele oamenilor melancolia. Un “ce” care dispare şi ia parcă cu el toată bucuria pământului. Alexandru stătea pe treptele casei, iar Gheorghe pe şezlong, în curte, şi privea, în după-amiezele încălzite încă, razele soarelui sporind nuanţa de rubiniu a frunzelor. Din când în când, unele s e desprindeau şi-n căderea lor mişcau aerul, producând un fâşâit jalnic, ca o ultimă pâlpâire a unei vieţi ce se stinge, aşternând covorul morţii, peste care oamenii calcă nepăsători, fără să-şi dea seama că numai rezistenţa în timp e singura deosebire între materialul ce alcătuieşte cele două fiinţe, vii la un moment dat. Era atâta linişte, încât se simţea cum, cu fiecare fâşâit, li se desprinde ceva din s uflet, ceva care moare alături de frunzele-n cădere, ceva care te face să-ţi priveşti propria moarte. Gândeau amândoi la fel, dar nici unul nu încerca să-şi dezvăluie gândurile cu glas tare. Cu ochii urmărind ultimile raze adunate de globul ceresc care dispărea treptattreptat, dincolo de limita orizontului, Gheorghe scoase un oftat lung, nesfârşit de lung, care părea s ă însemne că simte aproape acest sfârşit, iar ridicarea lui bruscă din scaun spunea: “Nu-l pot înlătura, e al zilei, e al toamnei, va fi al meu”. Începuseră şcolile. Alexandru îşi luase bacalaureatul, dar pe nimeni nu-l interesa viitorul, iar Gheorghe, în luptă cu moartea oprise timpul în loc şi tot el, Gheorghe, e cel care îl ajută pe Alexandru să plece la facultate. “Du-te, i-a spus Gheorghe, să nu mă mai vezi murind şi pe mine…” Alexandru a plecat pentru a-şi face un viitor, în timp ce al lui Gheorghe se prăbuşea. “Dacă voi reuşi, i-a spus Alexandru lui Gheorghe, ca bursier, rămân”. “Atâta timp cât voi supravieţui, îţi voi trimite din solda mea banii de care ai nevoie”, i-a răs puns Gheorghe. Niciodată Alexandru nu a s imţit un dezechilibru ca atunci. Gheorghe trebuia să trăiască, era prea bun, prea frumos, prea delicat. Trebuia să rămână ceva bun printre membrii familiei. “Trebuie!”, s e trezea spunând pe stradă Alexandru, la mas ă, la cursuri, în cameră, oriunde s-ar fi găsit. Dar… tot într-o zi de marţi, da, tot marţi, o telegramă îl anunţă: “Gheorghe, a murit astăzi, 8 decembrie 1963. Vino imediat!” Un gol de neînlocuit. Un nou mormânt, al patrulea, în mai puţin de trei ani. Revoltă? Nebunie? Cine mai putea să-şi dea seama?! Gheorghe era mort! Gheorghe intrat în nemişcare?! Alexandru îi auzea, parcă, tot timpul paşii grăbiţi şi-i vedea ochii mari şi frumoşi care, peste capetele tuturor, căutau, totdeauna, ceva, pe cineva. Mama, mai mult inconştientă, a mers în urma sicriului purtat pe afetul de tun, conducând pe ultimul drum pe cel mai drag, pe cel mai scump dintre copiii ei. Sunetul bolovanilor de pământ, acelaşi s unet, aceeaşi s upunere oarbă, pag.36 s upunerea de a privi cu ochii minţii imaginea, ultima imagine, cu care cei dragi pleacă şi cu care rămâi tot restul vieţii. Acasă se aşternuse pustiul unei tristeţi sufocante. Ceea ce se petrecea în afară, nu mai pătrundea înăuntru. Era atâta tăcere şi linişte! Liniştea mormintelor din cimitir se aşternuse şi-n casă. Eul fiecărui membru din familie se afla alături de cei duşi. Mormintele lor deveniseră casa lor, casa lor devenise mormintele lor. Alexandru nu mai putea, nu mai voia s ă pună întrebări, s ă caute răspuns uri. Nimicnicie, gândea… Să stai şi să priveşti trupul inert al fiinţelor celor mai dragi, fără să poţi interveni, fără s ă poţi împiedica această intrare în nemişcare… Să te s upui lovit de neputinţă, îndeplinirii anumitor obiceie, să acţionezi ca un robot predând pământului sau aerului materia vie în mişcare până mai ieri... Camera lui Gheorghe, camera tuturor celor ce dispăruseră, devenise lăcaş ul sfânt al familiei, ce mai rămăsese din ea, locul sacru a tot ceea ce au iubit ei mai mult, erau singurele urme care le vorbeau de Aristică, de Polina, de Nelu, de Gheorghe cel drag, erau singurele urme, care le mai aminteau de prezenţa celor ce, în hainele lăsate, trăiau, încă, prin ceea ce fiecare om are mai specific. Dis tincţia, bunătatea şi frumuseţea plăteau, ieşind la iveală din fiecare lucruşor atins de mâna delicată a celor dispăruţi. Himere, iluzii, ele cons tituiau în felul lor un suport. Cine urma? Alexandru abia sosise, din Timişoara, la cimitir. A apărut împleticindu-i-s e picioarele, nu de oboseală, ci de emoţia revederii, de durerea ce i-a putut-o produce cel de al patrulea mormânt. Nu a îmbrăţişat pe nici unul din cei prezenţi, ci, îngenunchind, cu palmele în pământul mormântului lui Gheorghe, i-a strigat printre dinţi înăbuşit numele, întocmai ca o vită înjunghiată. “Gheorghe, Gheorghe, eu m- am întors, tu ce-ai făcut, de ce nu m-ai aşteptat?!” S-a întins şi a stat aşa, cu obrazul lipit de pământul rece, până ce, treziţi din surprinderea care le paralizase şi graiul, membrii familiei s-au mişcat şi l-au ridicat de acolo. “Revino-ţi, feciorul tatii, i-a s pus Grigore-tatăl, eşti singurul copil care mi-ai rămas” – şi s-au sprijinit unul de altul, şi au plâns, un plâns amar… * Fragment din romanul, în pregătire, cu acelaşi titlu.
pag.37 Orient Latin O sărbătoare a poeziei autentice *) La Editura TipoMoldova din Iaşi a apărut antologia poetică intitulată Sentimentul spiralei semnată de Lucia Olaru Nenati, în cadrul s ecţiunii Poezie contemporană a colecţiei “Opera omnia” , deja prestigioasă, susţinută în ultimii ani de această editură, prin care se reuşeş te a se contura tabloul unei vieţi literare plină de substanţă. Cartea reuneşte poeme selectate din cele nouă volume publicate, din 1975, de către scriitoare, dar şi un capitol de Inedite, structurate cronologic, urmate de un Breviar biobibliografic şi de o secţiune dedicată reflectării critice a cărţilor sale. Portretul existenţial prezintă profilul unei scriitoare complexe, autoare a 26 de titluri de genuri diferite (poezie, proză, eseu, literatură pentru copii, cercetare literară, publicis tică, emines cologie), ba chiar ş i interpetare muzicală, capitol căruia i se subscriu cele trei albume muzicale realizate până în prezent, începând cu Cântecele lui Eminescu, anexă a cărţii Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii, prin care autoarea trata subiectul apropierii poetului de muzică şi reconstituia în premieră absolută şi în propria interpretare repertoriul muzical al lui Eminescu. Prefaţa acelei cărţi semnată de acad. D.Vatamaniuc se încheia astfel: “O asemenea lucrare nu aveam în cultura română”. Prezenta antologie es te, aş adar, dedicată doar unei laturi din bogata ş i cons is tenta operă literară a aces tei scriitoare, creaţia lirică, iar parcurgerea ei relevă încă o dată caracterul structural armonic al întregii sale creaţii, ceea ce explică fenomentul apropierii sale de zona muzicală. Căci indiferent dacă sunt organizate în cadrele metricii riguroase ale ritmului şi rimei, sau în vers liber, poemele sale au o profundă coerenţă şi armonie interioară, aceea care face pe cititor să continue a citi cartea, să doreas că a o reciti, să mediteze as upra s ens urilor s ale adânci ş i s ă admire conexiunile ingenioas e ş i originale ale cuvintelor sale, ba chiar să reţină, cu sau fără voie, sintagme întregi din poemele citite. Această impresie pe care o are orice cititor avizat ş i de bună credinţă este susţinută şi prin multitudinea extraselor din cronicile Prezenta antologie este, aşadar, dedicată doar unei laturi din bogata şi consistenta operă literară a acestei scriitoare, creaţia lirică, iar parcurgerea ei relevă încă o dată caracterul structural armonic al întregii sale creaţii, ceea ce explică fenomentul apropierii sale de zona muzicală. Căci indiferent dacă sunt organizate în cadrele metricii riguroase ale ritmului şi rimei, sau în vers liber, poemele sale au o profundă coerenţă şi armonie interioară, aceea care face pe cititor să continue a citi cartea, să dorească a o reciti, să mediteze asupra sensurilor sale adânci şi să admire conexiunile ingenioase şi originale ale cuvintelor sale, ba chiar să reţină, cu sau fără voie, sintagme întregi din poemele citite. publicate de-a lungul timpului despre toate genurile scrisului său (peste 150) şi semnate de nume alese ale vieţii literare româneşti precum: Laurenţiu Ulici, Constantin Ciopraga, Al. Piru, George Muntean, Vlad Sorianu, Nicolae Ciobanu, Constanţa Buzea, Dumitru Micu, Mihai Cimpoi, Adrian Dinu Rachieru, Ioan Holban, Simion Bărbulescu, Viorel Cosma, Liviu Leonte, Cons tantin Călin, M.N.Rus u, Mircea Vaida, Adrian Popes cu, Cris tian Lives cu, Theodor Damian, Mihaela Albu, Grigore Vieru, Svetlana Paleologu Matta, Irina Petraş, Nicolae Turtureanu, Vasile Sporici, Doina Cernica, Victoria Miles cu, Mircea Lutic, Ilie Tudor Zegrea ş.a. Ans amblul acestor impres ii (unele epis tolare) ale atâtor s pirite de elită ale univers ului nostru cultural formează un tablou general al unei receptări de nivel axiologic superior al s cris ului acestei autoare care îns ă nu a făcut ges turi spectaculoase de-a lungul timpului pentru a atrage atenţia liderilor de opinie asupra sa. Iată câteva asemenea extrase de natură a contura profilul literar al Luciei Olaru Nenati, în cazul de faţă cel liric: ”Nu natura în sine, nu pastelul captivează, ci esenţele; parfumul vegetal transcende în fabulos; spaţialitate amplă şi intimism se întretaie în toate felurile. Nu trimiterile de as pect reflexiv..., ci pensulaţia dezinvoltă în tonuri de „aur şi purpură” conferă s ubs tanţă evocărilor în direct. Bucovina din inimă planează plurivoc, emoţional supratemporal, în orizont sacralizat. La Ipoteşti, persistă duhul unui Eminescu diafan, licăritor, motiv de litanie ş i magie; discurs orches trat eminescian. În totul poeta şi eseista se potenţează reciproc. Personalitatea Luciei
Page 1 and 2: SALVAŢI TV CULTURAL
Page 3 and 4: Hans Dama, portret de Marin Sorescu
Page 5 and 6: pag.5 fragment al binecunos cutei m
Page 7 and 8: pag.7 fac parte personalităţi ale
Page 9 and 10: pag.9 Tudor Cicu, cu “Cu traista
Page 11 and 12: pag.11 (Argeş); Iuliu Marius Morar
Page 13 and 14: pag.13 3. Radu-Ion Dragomir (Galaţ
Page 15 and 16: pag.15 aş fi rămas fără glas de
Page 17 and 18: pag.17 caută-mi chipul în vârful
Page 19 and 20: pag.19 Orient Latin suplimentul poe
Page 21 and 22: pag.21 Cornel Ungureanu L-am cunos
Page 23 and 24: pag.23 Dar nu cumva să vină vreun
Page 25 and 26: pag.25 funcţii şi afişate cu far
Page 27 and 28: pag.27 Vinamericanu şi micul său
Page 29 and 30: pag.29 Orient Latin Premiera specta
Page 31 and 32: pag.31 (Fiica rămâne singură. E
Page 33 and 34: pag.33 mamă. Vrei un fresh de fruc
Page 35: pag.35 cu toţii că nu-ţi putem v
Page 39 and 40: pag.39 O poezie cerebrală, străb
Page 41 and 42: pag.41 estompează, încetul cu în
Page 43 and 44: pag.43 Orient Latin
Page 45 and 46: pag.45 Orient Latin Lucia Olaru Nen
Page 47 and 48: pag.47 18 noiembrie 1916 — la Sas

OL 3 pe 2012

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?