OL 3 pe 2012

More documents

Recommendations

Info

Orient Latin Olaru Nenati respiră o luminoasă legătură de profunzime cu climatul în care s-a ivit pe lume autorul Luceafărului.” (C. Ciopraga). “Fără a pierde nimic din substanţă, poemul tinde în interpretarea Luciei Olaru Nenati spre acea armonie a sferei, echilibrul evocat şi rîvnit de atîţia poeţi, gravitînd în jurul iubirii ca forţă genetică. Pentru această poetă dispunînd de un registru grav, meditativ, ale cărei complexe disponibilităţi sunt cenzurate de o rază carteziană, poezia corespunde unei continui nelinişti, inspirată invenţie şi stare de veghe”.(Mircea Vaida). “Poezia Luciei Olaru Nenati s-a aflat mereu s ub pecetea melodios ului, a armoniei, poemele sale fiind adesea adevărate „cochilii cântătoare”. De aceea, nu este întâmplător că în palmaresul ei s e află înregistrări muzicale în interpretarea de excepţie a poetei. Prin această remarcabilă întreprindere as piraţia ei permanentă de-a fi o „fiinţă de muzică” îşi află o tulburătoare, fas tă şi armonioasă împlinire. (Adrian Dinu Rachieru). “În maturul poem Bucovina din inimă unde imaginile converg prin atmosfera de pace interioră şi firesc, de retrăire a unui timp mitic concreteţea diafană a peisajului res piră un abur de eternitate. Poemul va fi imaginat drept o s avantă răs ucire în substanţa muzicală a sentimentului, explorare a zărilor interioare care aduc s enzaţia întremătoare a unei des chideri de orizont.” (Adrian Popes cu). “Ca poet autoarea suferă încă şi mai mult pentru că ea percepe lumea altfel. Privirea ei trans cende limitele la care se opresc ceilalţi. De aici verbul său profetic, însă tocmai pentru că profetic, prigonit. Totuşi aşa cum profetul moare pe baricadele misiunii sale şi poetul nu-ş i lasă flacăra stinsă de cei care nu-l înţeleg. El atrage atenţia asupra marii datorii pe care o are fiecare în viaţă şi care este, cum frumos o zice autoarea, acela “de-a căuta ş i găs i / rostul făpturii mele în minunea de-a fi”. Recunoaş tem în filozofia acestui volum, surprinzător, s au poate nes urprinzător la Lucia Olaru Nenati, întreaga traiectorie a destinului omenesc după cădere, sau, cu alte cuvinte, o poetică retrasare a istoriei mîntuirii neamului omenesc.” (Theodor Damian). “În ghicitul traiect pe care îl ascunde acest poem se configurează poezia Luciei Olaru Nenati de dincolo de paradis ul textului ş i de dincoace de infernul trăirii cotidiene… În totul, Singur, Sinele meu, e un volum ce atrage atenţia asupra unei poete despre care, faţă de cota sa valorică, s-a scris prea puţin şi deseori, nedrept.” (Ioan Holban). “Puţine elemente, dar pregnant simbolice şi printr-o forţă a limbajului deloc uzual, se creează un mare mister ca şi nevoia de a-l pătrunde. (…) Frumuseţea acestui tablou este dincolo de orice închipuire prin s imţirea ş i creativitatea poetei care îngemăneză imaginile serii cu atributele mirilor. Puritatea extatică a iubirii lor în fluidul naturii atinge sublimul. Şi cititorul îl resimte ca atare. Poemul este un vis frumos. Dacă cititorul este atât de entuziasmat de acest scurt poem este şi pentru faptul că el cores punde concepţiei heideggeriene de Entwurf.” (Svetlana Paleologu Matta). “Lucia Olaru Nenati se rosteşte cu o voce formată, ale cărei acorduri temperate evocă timbrul sobru de violă. Echilibrul intim al afectivităţii sale feminine - printr-o gingăşie subtil filtrată – es te consecinţa unei decantări mature a emoţiilor, a dis creţiei cu care las ă s ă întrezăreas că virtuozitatea mijloacelor de expresie şi nu mai puţin a unei ideaţii trăite plenar.” (Vlad Sorianu). “Poemul as piră la desemnarea unui spaţiu al idealităţii, pe al cărui cuprins rolul decisiv îl au conotaţiile metaforic s imbolice chemate s ă converteas că descripţia în definiţie sieşi suficientă în ordinea cunoaşterii de sine. O as emenea percepţie “autoscopică” a faptelor retrăite în spaţiul visării are darul de a conferi o reală materialitate inefabilului existenţei. Este, de fapt, formula care se arată deosebit de generosă cu poezia Lucia Olaru Nenati. Ea as igură poemului necesarul coeficient de obiectivitate, structurîndu-l.” (Nicolae Ciobanu). “E tulburătoare o asemenea dematerializare a univers ului liric. Şi e o performanţă să creezi poem după poem pentru a da corp de s unete tăcute impalpabilului, nefiinţei, golului. Sunt multe aspecte care ar merita să fie evidenţiate în acest incitant volum al Luciei Olaru Nenati ca, de pildă, remarcabila sa disponibilitate prozodică, cultivînd atît versul “clasic” cît şi cel liber, cu o aceeaşi dexteritate, varietatea “materialului de construcţie” alternînd notaţia cu reflecţia, viziunea cu detaliul derizoriu, tendinţa s pre esenţializare ş i abstractizare, construirea şi de-construirea concomitentă a imaginii, es tomparea figuraţiei şi mai ales , puterea de a sugera prin s impla miş care a versurilor, bine eufonizate, stări atît de vagi, de labile, cum sunt cele ale visului, ale alunecării în somn.” (Mariana Lazăr). “Există în poezia Luciei Olaru Nenati şi o dimensiune imprevizibilă şi semnificativă: eminescianismul şi nu acela fes tiv, generat de entuzias m, veneraţie şi imitaţie. (...) Autoare lucidă, de substanţă, conştientă de strălucirea şi limitele poeziei, pag.38 prin aceas tă ultimă dimens iune a eminescianismului asumat şi feminizat, ea face figură aparte între poetele de azi.” (Aureliu Goci). “Poeţii nu pot fi decît poeţi” şi, prin urmare, regimul existenţei lor se cuvine să fie aproape, dacă nu totuna cu al vorbelor însufleţite cărora numai ei, pares e, le cunos c adînca taină; aceas tă identificare echivalează cu o retragere biruitoare în geografia textului poetic şi Lucia Olaru Nenati o proclamă ca soluţie ontologică”. (Laurenţiu Ulici). “ Este o carte de o mare frumus eţe ş i profunzime a sentimentului, de o mare simplitate aproape plutitoare a formei. Am citit-o cu bucurie şi mi-a lăsat impres ia pe care mi-o las ă întotdeauna poezia adevărată, acea senzaţie de limpezime de după plîns, senzaţie pe care am des coperit-o încă din copilărie când, oprindu-mă din plîns , după ştergerea lacrimilor mi se părea că văd lumea mai clar, mai colorată şi mai limpede. Te felicit din toată inima şi cu toată colegialitatea pentru Umbra Casandrei ş i-ţi doresc succes şi noroc cu ea şi pentru ea”. (Ana Blandiana). “Pe lîngă învăluitoarea muzică a poemelor atât de armonioase, pe fondul discordant al liricii moderne, găses c că farmecul poeziei derivă din sentimentul sau din conştiinţa sacralităţii limbajului poetic. Cuvintele se adună într-o ceremonie a comunicării şi fiecare poem devine as tfel o celebrare a frumuseţii – o frumuseţe a tăcerii, a dorului, a nedefinitului, a melancoliei, a toamnei ca stare de spirit. Pe de altă parte, realul se topeşte în visare şi mi s-a părut în acest sens că volumul are o coerenţă de viziune şi mesaj deosebită. Dacă la început poemele vorbesc des pre nos talgia după frumos, figurând ipostaze onirice, în final poetul însuşi devine o imagine de vis privind de departe realul din care s-a desprins. In acelaşi timp cititorul e chemat s ă participe la crearea unei atmos fere rarefiate, trans parente, unde înţeles urile luminează ş i izbăves c cotidianul.Ca cititoare, eu nu pot decît să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi scris şi să vă urez din toată inima pe mai departe putere şi har.” (Monica Pillat Săulescu) Asemenea impresii pot continua încă mult şi per total conferă antologiei recent apărute caracterul unui eveniment cultural de substanţă ce îmbină discreţia manifestării poetice cu valoarea ei ins trins ecă ş i dăinuitoare. RADU PANAIT *) Lucia Olaru Nenati, “Sentimentul spiralei”, Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2012.
pag.39 O poezie cerebrală, străbătută de cugetări profunde Printre alte călătorii pe care Paulina Popa le-a făcut pe diferite meleaguri (Franţa, Iordania, Grecia, Is rael etc.), vizita făcută în ţara lui Sofocle şi Eschil este una distinctă pentru poetă, una izvoditoare de har şi s ublimare. În Grecia, poeta Paulina Popa regăseşte poezia în s ens ul ei arhetipal, poezia aceea care a înălţat spiritualitatea atenienilor, care a uimit antichitatea prin elevarea cugetului, poezie ce pare a fi impregnată în fiecare piatră şi fiecare marmură de pe Acropole, unde parcă şi acum mai răsună ca un ecou glasurile unor Demostene sau Pericle, ori tânguirea lirei lui Orfeu. Mărturie a s ublimelor s entimente trăite de poetă printre vestigiile glorioasei epoci a Greciei antice, stau versurile din jurnalul liric intitulat ,,Vâsla de ametist. Cartea Grecia” (Editura ,,Emia”, Deva, 2011), unde autoarea aduce un omagiu măreţiei spiritualităţii, supremaţiei spiritului uman asupra oricărei forme de manifestare a ignarităţii materiei. Versurile par a se ridica, precum o incantaţie domoală, chiar de acolo, din apele vechii Elade, aducând cu ele când vuietul carelor, când sunetul unduios al harfelor, pândite din adâncuri de înfăţişările hidoase ale îndoielii:,,…Cât despre Poem:/ aici, în frumoasa Grecie,/ porneşte pe mările elene/ şi cântă cât îl ţine gura,/ convins că cineva îl aude.// Apele se frământă,/ ridică valuri pe culoarele istoriei,/ scot la iveală monştrii cu cap de om,/ şerpi de apă,/ aceia care mănâncă gândurile noastre,/ ale tuturor…” De altfel, cele mai importante şcoli din Grecia antică au avut ca scop dobândirea înţelepciunii supreme prin filozofie şi artă, iar în acest spirit al luptei pentru câştigarea înţelepciunii, imanentul uman este perceput de Paulina Popa ca o entitate a poeziei, pe care o doreşte victorioasă în lupta cu tenebrele indolenţei şi barbariei şi ca întruchipare a izbânzii categorice, zdrobitoare, imaginată de poetă, îl regăseşte acolo în străvechea Eladă, în locurile încărcate de istorie, pe legendarul Alexandru Macedon, eroul care, după ce a gustat din înţelepciunea Greciei, i-a putut învinge pe vanitoş ii perşi: ,,Popoarele de cai// ale lui Alexandru,/ Aici în Macedonia,/ galopau, galopau…// Viaţa lor este, toată. În lupta încrâncenată a spiritului, a poeziei, cu ignoranţa, autoarea angrenează şi susţinerea străvechii muze greceşti Polimnia, dar mai ales afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel: ,,Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: «Suntem din neamul lui…». Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie s ă credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meş teşugirea şi iscusinţa omului.” (Faptele apostolilor, 17, 28-29) Din această confluenţă a mitului, filozofiei ş i credinţei îşi nutreşte Paulina Popa poezia, pentru că de fapt întreaga s a creaţie poetică stă sub s emnul maturităţii s pirituale, a înţelepciunii dobândite prin ample lecturi şi bogate experienţe de viaţă, este o poezie cerebrală, cu inflexiuni de cugetări profunde şi înălţări la Orient Latin cele mai înalte sfere de credinţă, străbătută de o inconfundabilă muzicalitate şi sensibilitate feminină:,,Mă rog luminii sub măslini/ Mă-nchin şi le sărut/ coroana lor de aur/ Dar, vai, în rugăciune, ce puţini/ Te-au ş i găsit, Iisuse,/ pe cruce, ori în staul.// Dezleagă, Doamne, ruga/ să urce către cer./ Dezleagă apele să spele ţărmuri iară/ Când mă ridic, o lume de mister/ Să se afunde şi îngerii/ din versuri s ă răsară.// Aşa te-ai rugat pe Acropole.” Această cântare a Greciei se încheie cu un psalm al rugăciunii, un imn al credinţei, dedicat de poetă celei mai tinere generaţii, ca iniţere întru fericire şi neuitarea frumosului autentic:,,...Rugăciune după rugăciune/ să înalţ,/ aici la Marea Meteoră,/ în biserica Sfântului Varlam.// Să-i scriu nepotului meu:/ Rugăciunea este fericirea!/ Iar/ / Fericirea, vâslă de ametist!” Prin volumul de versuri ,,Vâsla de ametist. Cartea Grecia”, poeta Paulina Popa înalţă încă o incantaţie a spiritului uman, a sublimului, spre sanctuarele poeziei universale. PETRU BIRĂU Interiorul lucrurilor, şi mai departe *) Lirica poetelor aflate pe piscurile literaturii române contemporane (Ana Blandiana, Cons tanţa Buzea, Ileana Mălăncioiu, Doina Uricariu, Angela Marinescu etc), impresionează prin luciditate analitică, expresivitatea imaginilor fruste, vastitatea problematicii abordate. Specificul Simonei-Grazia Dima, între aceste poete, constă în apetitul metafizic transfigurat nu numai liric, ci şi în eseurile critice pe care le elaborează – stau mărturie cele adunate în volumul Blândeţea scorpionului (editura Ideea Europeană, 2011). Coperta cărţii de versuri Interiorul lucrurilor *) reprezintă un panou pe care sunt incizaţi ochii stilizaţi ai unei bufniţe, preluaţi din creaţia sculptorului Constantin Antonovici (un fost elev al lui Brâncuşi). Acuitatea vizuală nocturnă a păsării menţionate, este emblematică pentru specificul poetei, acela de a descifra cu acuitate, prin bezna aparenţei, esenţa lucrurilor. Poetul, criticul literar şi traducătorul Simona Grazia Dima a găsit titlul cel mai portivit pentru poezia pe care o scrie, întrucât lirica ei sondează profunzimile existenţei. Pentru cartea pe care o elaborez, o cercetare gnoseologică asupra poeziei noastre, începând cu Nichita Stănescu, acest titlu ar fi fost foarte potrivit. Întrucât nu pot să-l preiau, am să-mi intitulez lucrarea “Interiorul liricii”, mulţumindu-i autoarei pentru că mi-a oferit această suges tie. Conform punctului meu de vedere, expus şi în recenzia pe care am făcut-o volumului de versuri scris de Eugenia Ţarălungă – “Biu” poeme şi texte-bloc (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010), poetul se poate situa în următoarele ipostaze: în aparenţă, privind aparenţele; în aparenţă, privind esenţele; în esenţă, privind aparenţele; în es enţă privind esenţele; în imaginaţie pură, după ce a pulverizat esenţele. Simona-Grazia Dima pendulează între aparenţă şi esenţă, întrun fel aparte. Tehnica ei de seducţie se dezvăluie în chiar poezia care dă titlul volumului. Poeta descrie un eveniment cotidian (în cazul de faţă, un aeroport internaţional), care îi conferă prilejul de a
Page 1 and 2: SALVAŢI TV CULTURAL
Page 3 and 4: Hans Dama, portret de Marin Sorescu
Page 5 and 6: pag.5 fragment al binecunos cutei m
Page 7 and 8: pag.7 fac parte personalităţi ale
Page 9 and 10: pag.9 Tudor Cicu, cu “Cu traista
Page 11 and 12: pag.11 (Argeş); Iuliu Marius Morar
Page 13 and 14: pag.13 3. Radu-Ion Dragomir (Galaţ
Page 15 and 16: pag.15 aş fi rămas fără glas de
Page 17 and 18: pag.17 caută-mi chipul în vârful
Page 19 and 20: pag.19 Orient Latin suplimentul poe
Page 21 and 22: pag.21 Cornel Ungureanu L-am cunos
Page 23 and 24: pag.23 Dar nu cumva să vină vreun
Page 25 and 26: pag.25 funcţii şi afişate cu far
Page 27 and 28: pag.27 Vinamericanu şi micul său
Page 29 and 30: pag.29 Orient Latin Premiera specta
Page 31 and 32: pag.31 (Fiica rămâne singură. E
Page 33 and 34: pag.33 mamă. Vrei un fresh de fruc
Page 35 and 36: pag.35 cu toţii că nu-ţi putem v
Page 37: pag.37 Orient Latin O sărbătoare
Page 41 and 42: pag.41 estompează, încetul cu în
Page 43 and 44: pag.43 Orient Latin
Page 45 and 46: pag.45 Orient Latin Lucia Olaru Nen
Page 47 and 48: pag.47 18 noiembrie 1916 — la Sas

OL 3 pe 2012

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?