Propinatiu - Muscatura

stranie ca un cap de birocrat luminat de Halloween, cubică, albastră, era
unsuroasă! Şi capacul ăla galben, da, era unsuros de la manuscrise... Cum
să nu fie şi degetele? Sunt şi degetele unsuroase... Şi put! N-am să-i
permit să se atingă, cu nişte degete unsuroase care put, de brăţara de la
mama!... E clar?... Niciodată! Niciodată!! Să n-aud că i-ai dat brăţara de
la mama, că nu ştiu ce-ţi fac! Te strâng de gât şi te muşc peste tot!
– Da’ taci odată, sufleţelule, că scoli vecinii! se milogi mătuşica,
speriată... Nu vrei? Nu vrei!... Nu trebuie să scoli viermii din tot blocul.
Să treacă examenul ăsta sentimental cu bine, şi te-i duce singurică
singurea la ce bijutier oi vrea. Poate dai de vreun hoţ şi te mai fură la aur
de să-ţi faci cătuşe erotice, pe urmă, din tinichea! Eu, în orice caz, nu mă
mai bag, am păţit-o, descurcă-te! Fă cum ştii tu! Râde lumea de noi că ne
certăm ca nişte căţele nebune, noaptea, de la practicile interpretării de text
aiurit, când viaţa e maidanez de simplă! E ca o cătuşă care nu se mai
închide.
Deodată, blocul hurui ca la cutremur, dar fără a se urni.
Îngrozite, fata şi pensionara încremeniră cu ochii holbaţi spre un
colţ al draperiei groase ce acoperea fereastra.
– Vezi, îşi reveni prima din spaimă bătrâna, vecinii noştri nu dorm.
I-ai trezit cu ţipetele tale isterice. Îţi închipui cum ne blesteamă jigodiile
alea două de la patru. Ai făcut balamuc din casa asta onorabilă!
Într-adevăr, nu zgrepţănase nimeni la geam. Ciocănise în ţeava
caloriferului cineva de pe coloană, pesemne de la unu, dar cum erau
obişnuite să le bată câte un chefliu nocturn în grilaj, se înşelaseră asupra
sursei metalicului zgomot. Li se păruse că începe un cutremur drag,
anunţat, dorit de toţi. În ultima vreme, n-au avut o nopticică fără musafiri,
bine informaţi: totdeauna au operat doar la fereastra fetei, ca şi cum .
Lucru la urma urmei firesc pentru un apartament de parter, cu faţadă spre
gunoi şi spre plopii schilozi, pe ale căror trunchiuri lacustre, protejaţi de
gardul viu din lemn câinesc, se uşurează lacustru consumatorii de bere de
chioşc instalat în plin spaţiu verde. Verde doar pe sus, desigur, unde cântă
dimineaţa guguştiucii, fiindcă la sol este totul bine bătătorit de
automobilişti, de copii, de traseele gunoiului şi de cele ale câinilor, toate
distinct marcate odorant, în funcţie de eşalonarea în timp.
Ziua, adesea cântat în poemele Lucidei Tahoma, Moş Marlett, care
nu-şi părăseşte niciodată borcanul-chioşc, dă la clienţi bere Sköll de la
dozator, să fugărească simbolic bidiviii Soarelui, iar pe-nserat, bere tot
nordică, Hati, îndemnându-i acum să gonească iepele de la carul Lunii.
Oricum, de oprit se opresc şi unii, şi alţii, să mai răsufle, ori la
plopi, ori în boscheţii din dreptul geamului, aşa explicându-se ura difuză
ce o poartă Vivi mătuşii sale Cecilia. A fost liber un coteţ cu două camere
la etajul trei, de unde puteai să arunci mai bine oscioare la maidanezi, dar
9