Propinatiu - Muscatura

casă mare cu multe acareturi. Iar unui ţăran sărac din aceeaşi localitate i
s-a îmbolnăvit nevasta de pelagră. El avea nouă copii şi se gândea că dacă
îi ia Dumnezeu zilele nevestei, cu greu va mai găsi alta care să se înhame
la o muncă atât de grea, să-i hrănească şi să-i spele pe toţi ca o roabă. De
aceea, într-o joi pe înserat, bolnavul a bătut la poarta chiaburului Melecan
şi, cu căciula în mână şi cu lacrimi în ochi, s-a jeluit făcând un apel la
mila acestuia ca să-l împrumute de nişte bani, să aibă ce da la doctor, ca
să nu-i moară cu zile nevasta pe la spital.
Melecan l-a primit cu obişnuita-i amabilitate, învăţată de pe când
mai putea face politică naţional-ţărănistă, liberală sau extremistă. Dar
când a venit vorba de bani, a zis că stai că trebuie să mă sfătuiesc cu
consoarta, că ea ţine la noi casa. Şi consoarta asta era o femeie mică de
statură şi rea din toate punctele de vedere. După grele negocieri, ea a dat
omului bani, dar cu următoarea învoială: întrucât se vorbeşte de o
stabilizare monetară impusă de Stalin lui Dej, să lase zălog singura sa
văcuţă care da lapte la copii şi, în decurs de trei luni, să întoarcă suma
înapoi cu o dobândă de numai 31%, fixă, independentă de procesul
inflaţionist. Condiţii binevoitoare s-ar putea spune, dacă n-ar fi fost şi o
clauză compensatorie stipulând că în cazul neretumării împrumutului la
termen, văcuţa rămâne de drept aceluia în al cărui grajd se găseşte.
Şi s-a întâmplat că femeia ţăranului sărac cu nouă copii, deşi a fost
corect îngrijită la spital, a decedat. Şi au urmat alte cheltuieli cu
înmormântarea, pentru care bietul om, pe care îl chema Gavriliţă, s-a
îndatorat iar la câinosul de chiabur, la vovkulak, aducând zălog de astă
dată inventar agricol mort: un plug şi o grapă.
Evident, nici nu trebuie să ne punem în situaţia cuiva pentru a
pricepe că a rămâne văduv şi cu nouă copii mici pe cap nu e uşor pentru
nimeni. Gavriliţă a încercat să-şi stingă amarul consumând băuturi
alcoolice, care erau ieftine pe Valea Buzăului şi nu l-ar fi putut duce prin
ele însele la ruină. Din nefericire însă, el a căzut la pat de inimă rea. A
zăcut ce a zăcut şi, nemuncind pe nicăieri, n-a avut cum să achite
chiaburului Melecan sumele ce datora. Hrăpăreaţa soţie a acestuia nici n-a
vrut s-audă de vreo păsuire, a oprit vaca, plugul şi grapa, acumulând şi
mai multă avere decât înainte, ceea ce nu putea trece neobservat şi trecut
la catastif de către noua putere sovietică.
Deposedat de mijloacele sale de producţie, ţăranului sărac Gavriliţă
din Câineni nu i se mai deschideau în faţă decât două posibilităţi: ori să se
haiducească, ori să plece la oraş şi să se proletarizeze. Într-o zi, s-a sculat
din bordei înviorat, s-a închinat, s-a bărbierit, s-a dus la oraş şi acolo a
reclamat la partid, la regiune, pe chiaburul Melecan, relatând despre
vovkulak, toate cum au fost şi fără să adauge de la dânsul nimic.
Adânc impresionat de cele auzite, un vice de la regiune, pe nume
Şoimanu, care tocmai completa nişte liste cu chiaburi propuşi pentru
35