Propinatiu - Muscatura

considerare şi cazul în care s-ar duce cu toată impertinenţa chiar la
atelierul de yale, sa-l roage pe Sumotaru să-i dreagă ce-a stricat, dar îi e
ruşine. Ea nu se îndoieşte nicio clipă că bruta care a speriat-o atât de tare
este totuşi deplin stăpână pe meseria practicată. Ea este convinsă că acele
degete grase şi cumplit de puternice pot acţiona şi cu mare gingăşie,
realizând operaţii deosebit de delicate, cum ar fi schimbarea bateriei la un
ceas, înlocuirea curelei la un casetofon sau lărgirea ireversibilă a duzelor
la un aragaz care funcţionează în condiţii de presiune scăzută.
În camera mare, tanti Cici doarme. Nu a mers la baie, deci n-au
trezit-o câinii când au ieşit pe platou la apelul matinal. Tanti Cici sforăie
uşurel, iritând urechea de posibilă melomană a nepoatei.
Vivi a luat cu ea o sacoşă de polietilenă, albă pe dinăuntru, iar pe
dinafară zugrăvită pe ambele feţe cu aceeaşi stampă color, fotografia unui
adorabil pisic de prin Turcia, pus să-şi scoată sfidător capul dintr-un colaj
de floricele albe cu miez portocaliu, asemănătoare margaretelor care cresc
din belşug pe versanţii însoriţi ai munţilor noştri Carpaţi. Cum adică?
Dacă n-am cârje, or să-şi bată joc de mine toţi hoţomanii şi or să mă
înşele la preţ? Fiindcă îmi este scrisă nu ştiu ce cretină candoare pe
frunte? Măi, să fie! Chiar dacă fac versuri lirice şi le semnez Tahoma, eu
îmi păzesc gândirea să fie mereu lucidă! Şi nu rămân nimănui datoare!
Cine face vrăji în contra mea, se va pomeni că i se întorc înapoi: God is
Dog şi Dog is God, măi, măi...
Vai, mătuşico-mătuşico, ce bună eşti matale cu mine! Cum te zbaţi
tu să mă protejezi, să am cât mai mult timp de învăţat, doar-doar oi trece
cu zece şi examenul ăsta! Iar eu stau şi ascult ca nesimţita toate prostiile,
mă ţin de poezie şi nu observ ce eforturi faci!... Brava mea mătuşică!
Agitând punga cu pisoiul şi gândind să cumpere nişte savarine care
plac aşa de mult mătuşii Cici, Vivian nu scăpă din vedere, în drumul ei
spre piaţă faptul că la gunoi parcase cineva o căruţă pe roţi de maşină din
care coborâseră vreo şapte-opt copii de ambele sexe. Fata se opri şi privi
cu încântare cum micii lucrători sar în containere fără nicio reţinere
dinaintea duhorii de sconcs turbat sau zumzetului pe bună dreptate
supărat al muştelor. Al muştelor aparţinând la cel puţin două specii, cam
ca măslinele: unele erau negre, grase şi leneşe, altele verzi, sclipitoare şi
agile.
Vivi izbucni în râs, gândind cele două containere ca pe un
parlament bicameral în care se confruntă oratori negri şi oratori verzi,
reprezentând interese din întreg cartierul.
Prichindeii se cufundaseră până la brâu în locul de muncă,
extrăgeau şi adunau în saci soioşi, pe categorii, sticle, cârpe, metale,
material plastic. Pe lângă brichete şi baterii, mai găseau şi câte un picior
de păpuşă sau altă jucărie. De asemenea, ei aduceau cu multă măiestrie de
la volum mare la volum mic cutiile de carton binemirositoare aduse aici,
25