Propinatiu - Muscatura

faptul jafului în care se implicase într-un mod atât de nepremeditat,
Sumotaru avu totuşi prezenţa de spirit de a-i da drumul din pumn, cu
brăţară cu tot, îndepărtându-se de locul faptei cu paşi liniştiţi de alegător
cinstit, care nu are a da seamă la ieşirea de la urne decât propriei
conştiinţe.
Vivi şi-a ridicat emoţionată brăţara apotropaică din noroi şi a
încetat cu ţipătul, nici măcar mulţumind celor câteva siluete întrebătoare
de la ferestre. A intrat în bloc şi mai ales mătuşii Cecilia nu i-a spus
nimic, că şi-aşa avea destule necazuri cu infirmitatea ei. Considera
incidentul încheiat, nu voia decât să fie lăsată în pace noaptea, să poată
dormi ca acum, liniştită, în perspectiva unor examene, grele, chiar foarte
grele, cum sunt toate demersurile publicării unor versuri lirice într-o lume
prozaică, filologică, redusă la cât pot simţi ei din peisaj, ca nişte câini de
vilă, universitarii.
Coştei însă nu se simţea bine dacă nu-i repara fetei brăţara. Şi
perseverenţa lui fu răsplătită. Zări pe calorifer cutia de bijuuri a frumoasei
adormite: mărgele, verigi, inele, broşe, cercei, mai totul lucrat ieftin din
plastic sau din sticlă. Cu o singură excepţie: brăţara! Încă nereparată. Era
un simplu joc de copil să rupă plasa şi ar fi ajuns cu degetele până la ea.
Ar fi dat-o lui Sumotaru, obligându-l s-o repare, şi ar fi adus-o la loc
înainte ca tânăra ei proprietară să se trezească din somnul din somn.
Nobile intenţii, plan măreţ, dar pericol mare. Vivian ar fi putut să
aibă clarviziuni, să se autosesizeze de dispariţia bijuteriei, să reclame la
poliţie şi chiar un câine-lup începător n-ar fi avut prea mari dificultăţi în a
detecta prea bătătorita cărare dintre fereastra buclucaşă şi Vulcanizare.
Altă soluţie nu era decât un furt în toată regula, săvârşit eventual de un
prieten, altădată, conform unui proiect bine întocmit şi implementat doar
dacă cele două locatare vor rămâne tot atât de imprudente în ce priveşte
expunerea bijuteriilor în locuri accesibile străinilor.
Da, altădată, altă fată, parcă citi Coştei din versurile ei. Acum, uite,
se luminează, încep oamenii să umble. Guguştiucii şi rândunelele
ciripesc. Javrele şi jigodiile cartierului, ca nişte buni piraţi sau tâlhari, se
organizează să ocupe cele mai bune poziţii de pomanagii în calea
trecătorilor şi mai ales a trecătoarelor, fiindcă ele-s mai predispuse la mila
pandemică universală, propovăduită de Sfântul Pantelimon.
Inima îndrăgostitului chior, pirat, se face cât un purice: dintr-un
apartament de la parter se aude lătrătura furioasă a unui lup, căruia îi
răspunde imediat un caniş de la ultimul etaj, de la patru. La gunoaie, s-a
dezlănţuit o încăierare de mare show: se bat liderii a două haite, unul
negru, celălalt brun. Coştei a renunţat cu totul. Se îndreaptă gânditor spre
locul de muncă. Se produc grave încălcări de frontiere. O căţea în călduri,
Cala, sex-simbolul cartierului, remorchează un ciorchine de followers,
23