Propinatiu - Muscatura

mare teoloagă a ecomilei fără de care numărul persoanelor muşcate de
câini înfometaţi şi bolnavi ar creşte diavoleşte, generale. Iar ăsta spală
morţi să fure apă pentru Ionela lui, care e mare farmazoană cocalară şi are
un caracter naşpa imuabil!
– Auzi, iubire? o mirosi şi unchiul Vasea, muşcându-şi pipa
bestială. Aici discutăm poezie, nu teologie sau vrăjitorie! Opera ta este
înălţătoare, incantatorie, bine scrisă, în cuvinte alese, ca o teoremă pe
deplin justificată textualist. Paradoxul God is Dog te exprimă şi pe tine şi,
lăutăreşte, pe altul sau pe alta, după muşcături similare. Numai că acest
standard de bună practică nu mă constrânge pe mine să te şi public. Pe
banii mei! Nu mă lasă Cocuţa. O carte e ca un copil, fato! L-ai făcut,
trebuie să-l întreţii. Dacă n-are cine-ţi plăti pensie alimentară
postmodernă, pentru că nici tu nu ştii prea bine cu cine ţi-ai tras-o beată,
sau o fi tatăl biologic vreun strigoi zburător, atunci o scoţi în regie
proprie, faci un împrumut la un bancher şi te descurci!
– Da’ de ce să nu mă publici? Ce e aici? Editură sau ecarisaj? Nu
am şi eu protecţii, relaţii şi receptacule ca oricare? Ce dacă sunt virgină?
Nu sunt virgină şi în viziunile mele! Sensul Poeziei cu p mare este s-o
scrii în accepţia ei ultimă de nobilă gratuitate, apoi s-o arunci în pubelă,
nu s-ajungi sclava ei, s-o slugăreşti! Ci numai scormonitorul în gunoi,
criticul, să o reconstituie din bucăţele şi să ghicească ce sens liric s-ar fi
putut emana din acele descompuneri de cuvinte duioase, dac-ar mai exista
public. De-aia pe Poezie o s-o i-a dracu! Drama Adrenalina, ca cuţitul la
os, la oscioarele de la lilieci, vine abia atunci când te muşcă la gunoaie
tocmai pe tine, care ai avut plăcerea de i-ai hrănit şi i-ai cântat, câinii cei
burtoşi ca nişte butoiaşe. Dog is God!
– Virginitatea angelică, reveni editorul la mustăţile sale de hengher,
poate deranja bestial ca un şbilţ orice vizuină, domnişoară. De aceea, ea
trebuie asigurată obligatoriu de către căţelul pământului contra
catastrofelor naturale, cum ar fi inundaţiile şi gazele. În plus, viziunea ta
umblă fără. Fără creier, fără raţiune, tocmai pentru că nu are tahoma
minimă necesară să cedeze publicabil imperativelor lucidităţii. Şi nici
măcar nu conţine acele mărci textuale prin care se arată cititorului, ca
cenzor, că ai făcut, ca şi el, unele concesii dulci în scopul publicării şi,
evident, în al publicităţii care atrage şi încălecarea pe val, întâi pe plan
euroatlantic, apoi pe cel mai plan în orizontalitatea sa, pe cel naţional!
– N-auzi, mă, că nu e virgină şi în viziuni! murmură şoptit
Garamond, îndoind sârmuliţe din agrafe, dar fără prea mare convingere.
– Nu sunt virgină şi în viziunile mele! am zis.
– Bine, fă, tot nu te laşi?! se uită lung la ea şi vibră editorul ca
vampir energetic. Lasă-te sau lasă-ne, du-te, că nu eu decid ierarhia
valorilor în ţara asta împuţită de hoitul minorităţii majoritare. Dacă vrei să
fii Cineva, mergi la cine te poate face Cineva! Eşti admisă acolo, vei fi şi
15