Propinatiu - Muscatura

odinioară lui Puricilă al ei!
Vivişor a văzut cu ochişorii ei cum, la nunta ei de la gunoaie şi de
sub trandafiri, la umbra zidului de lemn câinesc, Cala ce albă, când a vrut
să se urce pe ea un zăvod poreclit de copii Handi, adică Handicapatu, sau
Trepiedul, că l-au lăsat în trei picioare fiind rău Rott şi cu Pit ai lui
unchiu’ Vasea, ea s-a mişcat înainte mârâind, a ţâşnit de-acolo,
scuturându-şi scârbită blana, şi s-a repezit să-l lingă pe obraz pe mult mai
tânărul Coştei, chit că era şi ceacâr, şi saşiu, şi cam chior de-a binelea, dar
simţitor şi săritor, de un curaj dement şi nobil, vulcanic nu roturier.
– Purisanca dracului! a oftat atunci madam Vidman, renunţând
zâmbind să-i mai explice lamarckistei Cala că de la Handi nu se poate
alege cu puiuţi şchiopi, dar de la Ceacâru se poate trezi cu ei chiori.
– Ce e aia purisancă, mătuşică? s-a interesat fetiţa.
– Ei, ce-ţi trebuie să le ştii pe toate?... Purisanca e un fel de babă
mai aşa, deşucheată, o babă mai tânără. Cum ar alinta poetul Balzac pe
una peste treizeci-patruzeci trecută, dar de pe la noi din cartier, profilată
pe băieţi foarte tineri, ca ăia de la Vulcanizare. Cala abia începe, a avut de
la cine să înveţe, de la leneşa aia de Sarama, căreia nu degeaba i-am dat
acest romantic nume indian, românizat de copii în Sarmaua, că prea s-a
îngrăşat de când cu ecomila asta!
Lui Vivi îi vine să şi râdă: pentru o clipă avu în memorie, de când
era mică, imaginea unor domni respectabili, exasperaţi la o coadă la un
fel de cafea numită nechezol, vânzătoarea de la Complex, deşi băgase,
rămânând enigmatică sau neştiind nici ea cum sună dispoziţiile, dacă se
dă sau nu se dă, iar ei având totuşi bănuieli sumbre că se dă pe la spate,
unde domnul Garamond forma deja o altă coadă, la care a oprit şi pe
madam Vidman cu fetiţa. Şi au apucat toţi, să-i dea Dumnezeu sănătate,
că mult l-au mai pomenit pe urmă ele două!
Precum încetineşte o maşină de formula unu dinaintea unei şicane,
de îndată ce o reperă pe Vivişor aşa făcu şi căţeaua galbenă, învechită,
Cala, modificându-şi în unghi drept traiectoria, pentru a se lipi de zidul
jegos al blocului şi a-şi scărpina de el, prin frecare intensă şi aplecarea
indecentă a capului, greabănul pe partea din stânga.
Precum bodyguarzii, după ce au oprit limuzinele negre şi stăpânul
potriveşte la nesfârşit panglicile la coroană la monument, pentru presă, iar
ei se îndreaptă cu paşi ameninţători şi priviri fixe spre adunătura de gurăcască,
tot aşa şi dulăii nuntaşi, lăsând mireasa să-şi facă treaba la zid, se
îndreptară spre Vivian, cu Măturici în frunte, însă nu disuasiv ca de
protecţie, ci cu vădite porniri agresive, care reieşeau din lătratul exagerat
de furios, nepoliticos de le săreau stropi diamantini odată cu aerul din
plămâni.
– Marş!... Marş! ţipă fata, instinctiv dar voios şi, crezând că le e
31