Propinatiu - Muscatura

Candidata nu ştia ce să răspundă moderatorului. Decât că îl ura,
pentru că intrând în hăţişul sofismelor, avea să-şi sfâşie fusta şi cei doi
intelectuali masculi vor profita şi o vor muşca la gunoaie. Câtă
absurditate! Ea avea nevoie de o Muşcătură, care să-i justifice renunţarea
la poezie, jurând să se dedice protejării tuturor categoriilor defavorizate.
Ştia că trebuie să facă unele sacrificii pentru a ieşi din anonimat. Inclusiv
să scrie proză sau să se ilustreze în publicistică. Să ia premii. Iar ăsta
umbla cu prostii, cerea definiţii şi lămuriri privind finanţarea proiectelor!
Resimţi o nevoie insaţiabilă de adevărata senzaţie, că este protejată,
fie şi ca animăluţ, cum zicea şi Brigitte Bardot, scriitoarea franceză ce-şi
semna Yourcenar operele mai negre: La protection de l'animal, c'est au
fond le même combat que la protection de l'homme. Dog is God!
Un lup îi apăru atunci ca în vis, din La Fontaine, şi o consilie să
aibă totuşi reţineri, să se păzească mereu de referentul Garamond şi să nu
se grăbească să se dea acum editorului, adică generalului parapsihopupu
Vasea, ci mai târziu, când va veni vremea, abia după ce se va oferi
electoral, să fie primită, mogulului/nababului din mila căruia era protejat
ticălosul ăsta să facă bani bestiali din pipă. Abia de aici, de la acest
uzufructuar al virginităţii ei lirice, avea să se tragă şi ascensiunea poetei
noastre spre Preşedinţie, de la marele capital, ghici tot atunci prin
marketing clarvăzătoarea secretară Ionela şi se făcu a nu zări lupul de la
NATO din containere, roşind şi privind discretă alături, în Grădina
Raiului, unde Adam şi Eva îşi vorbeau în poezii, necunoscând decât
graiul originar, spre marea indignare a Şarpelui de la cifru, care
deocamdată nu pricepea nimic din doctrina God is Dog.
De afară se auziră tot atunci haite de maidanezi tropăind
rinocereşte. Viziunea lor, concepţia lor, ce-aveau ei în cap era că nici ei
nu erau de acord ca Tahoma să facă acum Editorului concesii orizontale,
fie şi cu titlu provizoriu, când le putea face ulterior la Cotroceni de pe alte
poziţii, dispunând şi de numeroşi consilieri români şi neromâni.
Priculiciul, în calitate de cuantă a câmpului generator de hierofanie,
admise atunci că aceasta era însăşi misiunea sa: să o împiedice pe Vivişor
să-şi degradeze extazul vizionar într-o capitulaţie banală. I se băgă brusc
între picioare şi fata, împleticindu-se, căzu lăsându-şi ochelarii de soare în
frunzişul prăfuit din rigolă. Aşa că reluă negocierile de unde se blocase.
– Dar nu e dator fiecare să înceapă prin a se adresa unei mari
edituri din capul locului, obiectă gâjâind generalul. Începi la editurile mai
mici, nu la editurile terminale. Acesta e cursul firesc al afirmării valorilor!
– Asta, hă-hă, într-o ţară normală! luă fără să vrea apărarea fetei
Garamond şi îşi muşcă imediat buzele mov până la sânge.
– Dar câte plachete trebuie să scot eu ca să fiu admisă în Uniune?
– Minimum trei, şi să ai ecouri critice, o lămuri tot el.
O adulmecă încă o dată, zgâriindu-şi nasul roşu în rejansa de la
17