Propinatiu - Muscatura

gunoaiele locatarii din mai multe blocuri, precum şi patronii sau
salariatele lor de la nişte prăvălii de parter, cu foarte colorate faţade spre
Bulevardul Ecomilei.
Soarele lumina cu putere şi bucurie spaţiul ici-colo verde dintre
coteţele ceauşiste renovate cu îmbunătăţiri, gresie şi termopan.
De aceea, silueta ei profilată pe gratiile ferestrei, cu zidul de lemn
câinesc forfecat dincolo de trandafiri ca fundal, părea a aparţine mai
degrabă modernităţii, spaţiului exterior, cel cu mormanele de mizerii,
momentan însufleţite prin prezenţa pe unul a unei căţele tărcate, iar pe
celălalt a unui brav cotoi vărgat, cu puţină miopie ai fi putut spune un
tigru, aşa de fioros pândea el excitat păsărica ce ciugulea dintr-un hoit de
salam cu viermi buni şi la plăgile împuşcate.
A plâns sau nu Străina cât a zăbovit la fereastră?
Oricum, când a ridicat de pe calorifer, din cutia de bomboane în
care îşi ţinea Vivian aşa-zisele bijuuri, brăţara aurie cu un scarabeu argintiu
şi cu încheietoarea ruptă, obrajii îi şiroiau perle de lacrimi.
Tocmai atunci s-a dus la ghenă, la tomberoane, la containere,
domnul critic Garamond de la trei, să verse manuscrise uzate dintr-o
găleată albastră, pătrată, cu unsuros capac galben, stârnind lătrături de
avertisment din partea căţelei Lisa, la care s-au alăturat şi alte glasuri mai
subţiri sau mai groase, dintre care Vivian recunoscu doar pe al unui dulău
obez, cenuşiu, cu picioare scurte deasupra cărora purta gâfâind un fel de
poloboc dezgustător de moale. Era poreclit mai rar Butoiaşu şi mai des
Sumotaru, pentru că semăna mult cu un coleg de-al Vivianei, care
participase la incidentul complex când i s-a rupt brăţara apotropaică şi
lucra de la absolvirea liceului industrial tehnic la atelierul de yale al
Vulcanizării de la Complex.
– Ce-i, Vivi? Sufleţelule! Au bătut iar golanii în geam la tine?
apăru şi şopti cu duioşie de gardiană tanti Cici, plimbându-şi mâna pe
fruntea fetei speriate.
– Nu, mătuşică, nu încă, deocamdată nu...
– Atunci de ce nu dormi şi-ai ţipat ca o nebună?
– Am visat şi eu urât... Şi ce vrei? A trecut mămica pe-aici şi mi-a
reproşat că de două luni mă tot iau cu treburile, cu examenele, cu
obligaţiile de serviciu, cu şomajul tehnic, cu disponibilizările, cu valul
NATO, cu rafistolările, şi nu mai ajung să duc la vreun giuvaergiu, sau
măcar aici la Complex la ceasornicărie, la yale, brăţara cu scarabeu, să
mi-o repare Sumotaru!
– Cine visează pe părinţi, n-are voie să zică, de un aşa de mare
noroc, c-a visat urât! se bosumflă mătuşa, dând să se retragă în semn de
protest din camera ca o proză scurtă a autoarei de poeme lungi.
Fostă gardiană de penitenciar, baba ştia bine de la torţionari că
sancţiunile trebuie să urmeze cu promptitudine faptei nedorite în sânul
7