Propinatiu - Muscatura

cozi cu o veselie din care nu reieşea deloc că regretă vreunul fapta!
– Care ai muşcat, mă? puse el încă o dată această întrebare
primordială în terapia antirabică. Ruşine să vă fie, mă!... Ce ruşine!
– Ăla ciacâru, cenuşi-uuu! mărturisi printre lacrimi micuţa Vivi.
Fir-ar ai dracului cu cine le dă de mâncare şi-i hrăneşte fără să-i ia acasă!
adăugă ea, bătând puţin din picior şi făcându-l să înghită în sec pe domnul
Garamond, aflat în culpă.
El asista deoparte visător, dar răspunse demn, aproape mârâind:
– Ai mei stau amândoi doar sub maşină, domnişoară, şi nu atacă
niciodată pe nimeni! Cât despre luatul acasă, e ilogic. Trebuie să ajuţi
orice fiinţă aflată în nevoie, asta e ecomila! Iar cine ajută un cerşetor
nespălat şi beţiv, un aurolac în criză sau un boschetar ofticos, sau chiar un
popă dintr-o parohie zgârcită, nu e obligat să-l ia şi acasă, cum nici eu,
care te ajut pe tine nu cred că e bine să te duc sus, la mine în coteţ, fiindcă
nici nu ştiu dac-a apucat să plece, Ionela mea la servici!
Totodată, el luă cu deosebită grijă de pe jos pâinile şi laptele,
arătând că deplânge macularea simbolurilor lor ca alimente sacre.
– Lasă-le-acolo! Aruncă-le la gunoi! Lasă-le! Nu mai am nevoie de
ele!!! ţipă isteric fata, care ţinea totuşi în mână, în virtutea inerţiei, punga
sfâşiată în care snopul de ştevie şi salata abia se mai ţineau ca printr-un
miracol.
– De ce?... Da’ nu... mormăi încurcat şi Sumotaru, ştergând de colb
cu mâneca sticla de lapte. Ăsta n-are absolut nimica, preciză el cu vocea
sa subţire şi mămoasă, iar pâinea o treci puţin prin flacăra de la aragaz şi
se dezinfectează de toţi microbii, indiferent dac-au pus câinii botul pe
coajă!... Prin câte mâini poposeşte ea, chiar că n-are nicio importanţă,
domnişoară, dacă a căzut puţin pe jos. E păcat de Dumnezeu, că e chipul
Domnului nostru Iisus, pâinea, ca să-ţi baţi joc de ea şi s-o arunci. Altul
poate se uită şi n-are... Iar tu o dai tot la câinii care te-au muşcat!
– Vai, ce nenorocire! Vai, vai, vai ce mai nenorocire s-a întâmplat!
mai aminti o dată de tragedia ei, cu gravitate de sibilă, bătrâna gardiană la
fereastră şi dispăru brusc, deschizând uşa, să întâmpine pe micuţa şi
nefericita Vivi, care venea şchiopătând şi remorcând după ea un ciorchine
lung de bărbaţi de diferite vârste şi dimensiuni, celor doi foşti colegi ai ei
şi vecinului de la al treilea etaj, adăugându-li-se între timp şi alţii, care
toţi vociferau împotriva înmulţirii debordante a câinilor fără stăpân, însă
neputându-se constitui toţi locatarii în haită n-avea nicio căţea din cartier
a se teme de măsuri concrete contra puiuţilor ei, care de fapt nu
muşcaseră pe nimeni!
33