Propinatiu - Muscatura

daimonul ei, adică Lucida! Cum? Dându-i încredere în amatorismul ăsta
turbat. Prin argumentul NATO, fato, că în postmodernitate geniul nu mai
poate exista. De ce? Nu numai pentru că primăriile optează pentru
eutanasiere. Ci şi pentru că nu mai ai unitatea de măsură, cititorule! Cu ce
să-l mai măsori după castrare? Lipseşte tocmai etalonul!
Generalul Vasea, care în tot acest timp privise distrat formarea unui
nor pe fereastră, redeschise dosarul cu file bine laminate şi şerpuit legate
proaspăt, pe care îl frunzărea la sosirea intrusei. Era al altei poete.
Alese la întâmplare şi citi cu vocea-i puternică de bas, parcă pentru
a savura frumuseţea frustă şi sinceră a limbii debutantei, exact versurile
care i se păreau ei că sunt ele ei:
Din bucata mea de pâine,
Am crescut un om şi-un câine.
Omul m-a abandonat,
Iar câinele m-a muşcat.
Şi atunci te-ntreb pe tine
Care-i om şi care-i câine?
În timp ce generalul parapsihopupu rostea mustăcios versurile,
Lucida Tahoma bătea din mânuţă tactul, ca şi cum i-ar fi scuturat pipa, iar
la interogatoriul retoric Şi atunci te-ntreb pe tine/ Care-i om si care-i
câine?, ea împunse cu degeţelul acuzator şi ojat argintiu spre Garamond.
Instinctiv, acesta se trase îndărăt şi rânji, ca şi cum la un proces fata
era solicitată să arate care şi mai care dintre bănuiţii aduşi s-au implicat în
violul în grup în serie, adică în seria lirică.
Desigur, ca să se plinească ce au spus profetul, pe când se dădea
salamul doar pe buletin, numai la oameni, scris fiind că ea era atât de
frumoasă încât şi câinii haleau – asfaltul de sub tălpile ei. Ăia erau câini
amărâţi ai foametei, nu maidanezi obezi, nişte mofturi de-ale prosperităţii.
– Este vorba de bucăţica ta, nu? se împotmoli din capul locului
generalul Vasea în ambiguităţile discursului liric. Din bucata mea de
pâine,/ Am crescut un om şi-un câine... Hm!
– Ghici! îşi dădu părul ondulat pe spate Taşa, zâmbind enigmatic.
– Ba e chiar bucăţica ta! îl luă gura pe dinainte pe Garamond, care
nu-şi dădea seama în bazar, în RomExpo, că se referă la propriile lui
fantasme de îmbogăţire dintr-o lovitură mediatică, printr-un film cu o
zoofilă de la noi din bloc şi dulăii generalului, un lup Corbu, un rottweiler
Rott şi un pitbull Pit, iar lupoaica Şarona să stea să se uite...
– Nu, domnilor, protestă fata. Eu pledez pentru iubire. Noi ne
tragem din iubire, nu din maimuţe ca nişte căţele. Amorul gingaş, dintre
lupul dac şi lupoaica romană, e un astfel de exemplu istoric de iubire. Iar
şarpele de pe coada drapelului de luptă sta acolo doar să se uite.
19