Propinatiu - Muscatura

NATO în primul val, prosperitatea garantată ar duce la dispariţia
sărăciei cerşetorilor autentici, proiectanta noii religii, tanti Cici, omite
obiecţia că ecomila a generat deja mulţimea de maidanezi obezi care
dezgustă pe mulţi trecători! Iar soluţiile nu mai pot veni decât de la
Palatul Cotroceni.
– Stimate domnule general, deveni solemnă fata, Editura Lyrancuy
a surprins perfect ce am vrut să spun că vreau să fac, aşa că pe copertă
vreau să se scrie exact ce a spus aici consilierul aulic Garamond!
– Poeta Lucida Tahoma, deveni sibilinic editorul, ne degresează
obezitatea în păcat a sufletelor noastre prin Muşcătura versului ei iactant,
care ne aminteşte cruzimea in statu nascendi a prietenilor noştri
credincioşi, cu nimic mai prejos decât a fenomenului canin scăpat de sub
control, atât pe câine, cât şi pe pâine inscripţionându-se God is Dog.
– Aşa să ne ajute Anubis! şopti de la fereastră câinele-lup care cu
lăbuţele pe scorojitul pervaz, ciulise urechile la această din urmă formulă
sintetică, transferabilă cu mici adecvări şi într-un discurs electoral
limpede ca o ciorbă de burtă prevestitoare de tiramisu.
Fata adormise surâzând, cu placheta Dog is God mângâiată pe
piept şi pe sâni. Vreun sfert de oră mai târziu, cât nu se luminase încă de
ziuă, nişte paşi vicleni şi molatici, de prădător, i s-au apropiat de
fereastră. Sârma subţire a unui electrod de sudură, îndoită vrăjitoreşte, s-a
strecurat prin marginea plasei de plastic menite a proteja coteţul mătuşii
Cecilia de ţânţarii şi puricii produşi în subsolul blocului, de moliile care
ies din răsuflarea lacustră a contemporanilor, precum şi de muştele
născute sau măcar adunate în containerele de gunoi veşnic.
Draperia s-a clătinat şi s-a deplasat ca atunci când, de pe scenă,
vreun actor sau vreun maşinist se interesează de prezenţa publicului în
sală ori de starea lui de spirit, lirică sau filologică, favorabilă sau nu
spectacolului gata să înceapă la un semn al regizorului ecomilei.
Nişte ochelari fumurii ca ceaţa din retorte şi doi ochi de un albastru
sumbru: cel din stânga cercetător şi umed, cel din dreapta imobil şi fals, o
emisferă dintr-un glob de cristal.
Da, Vivian era în patul ei, nu flana prin paradisuri artificiale, şi ar fi
trebuit să urmeze lovitura în grilaj şi dispariţia în beznă a ticălosului. De
data asta însă, nu s-a întâmplat nimic, semn că relaţia dintre călău şi
victimă progresase către adevărata senzaţie a redescoperirii sentimentelor
umane de către flăcău, solidaritatea întru somn.
Şi cine ar fi îndrăznit să facă cel mai mic zgomot, când fata dormea
statuar ca o regină gisantă cu mâinile pe piept, având la creştet becul palid
de numai 25W, de tip lumânare obscenă, al unei veioze cu abajur
proiectat doar pentru becuri sferice? Cine oare, fiind şi chior pe deasupra,
tot atât de chior precât puţin luminătoarea veioză, ar fi avut curajul să
21