Propinatiu - Muscatura

comunist Lobisón şi un scriitor român vestit cu şoferul lui, Ciprian. Şi n-
au stat ei decât vreo două zile, că a venit telefon de la Bucureşti că se
convoacă o dezbatere şi că scriitorul cel vestit trebuie să fie prezent că
altfel, dacă nu ne opunem, va fi un regres în cultură.
Iar mai înainte de scriitor şi de şoferul lui, fuseseră la Casa de
Odihnă nişte activişti mari, care, lipsindu-le stăpânul de atunci din ţară,
şi-au permis să meargă să vâneze nişte cerbi carpatini, rămuroşi ca de pe
pachetele de ţigări pentru nefruntaşii în producţie, neanticipând însă că
dinaintea mândrelor ierbivore sălbatice ei vor deveni nişte vânători lirici
şi vor trăi frământări labişiene, ratând de beţi ce erau toate ţintele.
Da, ei erau oameni miloşi, români, chiar dacă nu aveau voie de la
partid, după modelul de la Moscova, să creadă în Dumnezeu şi să-şi
boteze copilaşii în numele Sfintei Treimi.
Unul din ei mai bătrân, trezindu-se că ţinând regim băuse cu
măsură, a luat atunci de necaz la ochi şi a împuşcat o veveriţă.
Deci, au rămas puişorii orfani şi puteau să-i mănânce jderii,
cucuveaua, acvila, vulpea şi alte răpitoare. Sau pur şi simplu puteau să
crape de foame, că erau de lapte. Dar activiştii au luat puii cu ei,
aducându-şi aminte că la Casa de Odihnă Tudor Şoimaru din Câineni, de
unde plecaseră, a fost cât pe-aci să-i muşte de nădragi o căţea lăuză pe
care o chema Lisa.
Ea avea proprii ei căţei personali, însă tovarăşii de la centru
considerau că mai poate creşte şi patru puişori de veveriţă tot aşa cum
într-un apartament de intelectual mic-burghez mai pot intra câteva familii
muncitoare la comun.
Hotărând aşa, puşcaşii au continuat să vâneze animale mici şi au
înnoptat la un pădurar, unde au făcut alt chef. A doua zi, s-au trezit
mahmuri, cu mare greutate se dădeau duşi din mijlocul naturii, abia penserat,
muşcaţi rău de ţânţari, au coborât ei la Câineni. De stress şi de
nemâncare, doi din puişorii de veveriţă au decedat în aceste condiţii
vitrege, iar ceilalţi doi abia dacă mai dădeau semne de viaţă.
Tovarăşul Vasea, ca cel mai tânără speranţă din grup, a ademenit
atunci pe căţea şi a apucat-o de cap, prinzându-i gâtul între picioarele
încălţate în cizme siberiene. Şi au stat ei aşa multă vreme de vorbă pe
treptele de la intrarea în casa de odihnă dotată cu difuzor, cu măsuţe
pentru remi şi cu şahuri, dar jucându-se mai mult table şi şeptic. Stând în
fund, trăgând din ţigară şi dezmierdând-o pe ceafă şi pe după urechi,
încercatul propagandist i-a explicat căţelei necesitatea obiectivă de a
alăpta, pe lângă cei şapte căţei proprii, şi cei doi puişori de veveriţă, care
oricum nu consumă mult, dar efectul de imagine a partidului milos şi
ecologic asupra localnicilor va fi considerabil. Iată, doi puişori de
veveriţă, găsiţi abandonaţi de mama lor denaturată în pădure, au fost
aduşi în sat de tovarăşii veniţi să se odihnească, pentru a fi salvaţi de la o
37