ISTORIA ECONOMIEI NATIONALE - SvEdu.ro

More documents

Recommendations

Info

Istoria Economiei Nationale Conf. Univ. Dr. Aurel Piturca VII. DEZVOLTAREA CAPITALISMULUI ÎN AGRICULTURA ROMÂNIEI (1877-1914) 7.1. Dezvoltarea agriculturii capitaliste româneşti (1877-1914) 7.2. Apariţia şi evoluţia agriculturii româneşti cu caracter lucrativ – comercial în perioada de după reformele agrare până la 1914 7.3. Procesul diferenţierii ţărănimii. Criza agrară de la sfârşitul secolului XIX – Răscoala de la 1907 şi consecinţele economice. 7.1. Dezvoltarea agriculturii capitaliste româneşti (1877-1914) Dezvoltarea relaţiilor capitaliste în agricultura ţărilor europene nu a avut loc în acelaşi timp şi peste tot în acelaşi mod. În general apariţia şi evoluţia capitalismului s-a relizat pe două căi: a. cea revoluţionară, în Franţa, S.U.A. – statele nordice b. pe calea reformelor sau paşnică, Germania, Rusia. O cale asemănătoare a cunoscut-o şi agricultura românească. Calea reformelor a avut drept consecinţă menţinerea până târziu a unor puternice resturi ale relaţiilor feudale, capitalismul dezvoltându-se lent, greoi şi chinuitor pentru ţărani, iar progresele producţiei fiind , de asemenea , lente. Deci capitalismul în general şi cel din agricultură în special a cunoscut o dezvoltare deosebită după reformele din Banat, Transilvania şi România în 1864 – totuşi menţinerea unor puternice rămăşiţe feudale în relaţiile agrare a constituit o frână în calea programului economic şi social al ţării. Însăşi dezvoltarea capitalismului industrial şi comercial a întâmpinat piedici ca urmare a menţinerii resturilor feudale şi o insuficientă lărgire a pieţei interne. După reformele agrare , ca urmare a acţiunii legii valorii şi a concurenţei, dezvoltarea economiei de mărfuri a dus la schimbări importante în structura relaţiilor social economice din agricultura ţării noastre, schimbări care s-au manifestat în: – dezvoltarea caracterului comercial, lucrativ al agriculturii – trecerea de la organizarea şi exploatarea de tip feudal a proprietăţilor funciare bazate pe gospodărirea feudală la gospodăria capitalistă – adâncirea procesului de diferenţiere a ţăranilor Pag. 38 din 68
Istoria Economiei Nationale Conf. Univ. Dr. Aurel Piturca Reformele agrare din 1853,1854 şi 1864 din ţările române prin desfinţarea clăcii, robotei, au dus la schimbări radicale şi structurale în caracterul economiei agricole. Dar aceste schimbări radicale în structura şi organizarea gospodăriei moşiereşti ce constau în esenţă în înlocuirea muncii clăcaşilor cu cea salariată, a uneltelor ţărăneşti cu maşini agricole nu se putea realiza dintr-o dată , la fel gospodăria de tip capitalist nu putea apărea tot aşa dintr-o dată. În consecinţă singurul sistem economic posibil în aceste condiţii era un sistem de trecere care să îmbine trăsături ale economiei feudale cu trăsături ale economiei capitaliste. În practica gospodăriei moşiereşti acest sistem economic de trecere s-a materializat în folosirea a două sisteme de muncă: a) sistemul muncii în dijmă b) sistemul capitalist de muncă Sistemul muncii în dijmă constituie o rămăşiţă a clăcii feudale, o adaptare a acesteia la noul sistem de producţie şi constă în cultivarea pământului moşieresc cu inventar ţărănesc şi plata acestuia cu bani, produse, sau cu o bucată de pământ primită în arendă. Sistemul capitalist de muncă constă în angajarea ţăranilor ca muncitori salariaţi şi care lucrau pământul cu inventarul moşierului. Este sistemul nou specific muncii agricole capitaliste . În România, deoarece marea majoritate a ţăranilor nu aveau suficient pământ, iar moşierii nu dispuneau de inventar agricol propriu, sistemul dijmei a fost mult folosit, răspândit. El se făcea în cadrul aşa ziselor contracte de învoieli agricole. De fapt contractele erau formale, învoielile fiind impuse de moşier. Sistemul muncii în dijmă prevedea plătirea arendei fie în produse oferite moşierului, în muncă prin lucrarea de formă a unei bucăţi de pământ moşieresc cu inventarul său sau prin răsplată în bani a arendei pentru pământul muncit de el. Arendările în dijmă erau mai răspândite la moşiile din Muntenia pe când arendările în bani erau mai frecvente în Moldova şi Transilvania . Cauza acestui fenomen constă în faptul că gospodăriile moşiereşti din Moldova şi Transilvania erau mai bine înzestrate cu utilaje decât cele din Muntenia. Formele muncii în dijmă erau rămăşiţe ale exploatării feudale şi reprezintă o exploatare mult mai puternică, fiind de regulă însoţite de clauze înrobitoare şi umilitoare. Arenda în bani a făcut trecerea către sistemul capitalist al muncii salariate. Ele erau mai puţin înrobitoare decât cele în produse. Munca salariată, deşi mai prost plătită decât în industrie, era mai avantajoasă decât dijmele. Această formă de muncă capitalista s-a răspândit mult în Transilvania, unde la începutul sec.XX existau circa un milion de salariaţi agricoli. Între ţărani şi moşieri, în vechea Românie, se va intercala o categorie aparte arendaşii. Arendaşi – sunt elementele capitaliste în agricultură şi care folosesc pământul moşierilor în schimbul arendei pe care o plătesc. Arendăşia este o dovadă clară a pătrunderii capitalismului în agricultură şi care-l separă pe moşier tot mai mult de pământ, transformând-ul în rentier. Pag. 39 din 68
Page 1 and 2: Istoria Economiei Nationale Conf. U
Page 37: Istoria Economiei Nationale Conf. U

ISTORIA ECONOMIEI NATIONALE - SvEdu.ro

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?