ISTORIA ECONOMIEI NATIONALE - SvEdu.ro

Istoria Economiei Nationale Conf. Univ. Dr. Aurel Piturca
şi ştiinţific al ţării; unirea a schimbat raportul dintre moşierime şi burghezie, în favoarea burgheziei,
crescând rolul acesteia în viaţa socială economică ca şi politică a ţării.
Refacerea economică a ţării şi evoluţiei ei până în 1938 – anul declanşării celui de-al II-lea
război mondial nu poate fi studiată fără problema reparaţiilor de război.
Marile puteri învingătoare au acordat în urma Conferinţei de la Spa şi Londra în 1921 României
o cotă arbitrară care nici pe departe nu ţinea cont de totalul pagubelor suferite în război a Ţării
noastre i se recunoştea doar 1% din suma totală de 132 miliarde mărci pe care Germania trebuia să
le plătească. Austria, Ungaria şi Bulgaria – care plăteau aşa numitele „reparaţii orientale” aveau faţă
de România obligaţii de 10,55%. Aceste cote au fost stabilite de marile puteri fără ca delegaţiile ţărilor
mici să participe la discuţii diplomatul român N.Titulescu un memoriu prezentat Conferinţei de la Spa;
s-a ridicat împotriva cotei de 1% repartizată României, cerând ca sumele reparaţiilor să se facă în
funcţie de pagubele pricinuite şi neadmiţând ca altor ţări să li se plătească cote de 5 sau chiar de 10
ori mai mari decât au fost în realitate pagubele. Din aceste motive guvernul român nu a semnat
acordul de la Spa.
Multe discuţii şi nemulţumiri a produs şi hotărârea marilor puteri de a impune statelor mici, deci
şi României, plata aşa-numitelor rate de eliberare – datorii pe care ţara le contractase în timpul
războiului şi a contravalorii bunurilor cedate.
Marile puteri doreau ca statele succesoare ale monarhiei austro-ungare să le ramburseze
reparaţiile şi cheltuile de război ale acesteia în conformitate cu suprafaţa şi potenţialul economic al
provinciilor ce le reveneau după destrămarea Austro-Ungariei. Prin Conferinţa de la Londra din 1924,
României i se stabilea o sumă de peste 235 milioane de franci aur drept cote de eliberare şi
rambursare. România nu a plătit însă niciodată această sumă foştilor săi aliaţi, dar până în 1929,
când s-au plătit reparaţiile României i-au revenit mai puţin de 1% dun suma stabilită la Spa. De
asemenea, acordul din martie 1929 cu Germania, aceasta plătea României suma de 50 milioane
mărci în schimbul căreia aceasta renunţa la materiale industriale, produse agricole, obiectele de artă
ridicate de trupele germane de ocupaţie şi nerestituite. Acest acord trebuie să pună capăt diferenţelor
financiare dintre România şi Germania. Nici în ceea ce priveşte problema reparaţiilor orientale
România nu a ieşit mai bine, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria, care trebuiau să plătească României
reparaţiile fixate. În urma acordului de la Lausanne 1932 s-a pus capăt în mod oficial reparaţiilor de
război. România rămânea în continuare o ţară debitoare faţă de marile puteri, nemaiprimind nimic în
contul reparaţiilor organizate sau al celor orientale. Nerezolvarea problemelor reparaţiilor, amânarea
punerii lor în practică au avut repercursiuni negative asupra refacerii şi dezvoltării economiei ţării.
II. Procesul refacerii economice din România înfăptuirea a o serie de obiective:
- refacerea producţiei industriale şi agricole;
- refacerea transporturilor;
- echilibrarea bugetului;
- reglementarea circulaţiei monetare şi stagnarea inflaţiei;
Pag. 64 din 68