Romii în Europa - Biroul de Informare al Consiliului Europei in ...

practică a acţiunilor privindu-i pe romi este lăsată la iniţiativa autorităţilor locale sau,
uneori, regionale. Acest transfer de competenţe este cu două tăişuri. Dacă, pe de o
parte, situaţiile sunt cunoscute mai bine local şi bunele intenţii pot găsi mai repede
modul de a se exprima concret, pe de altă parte, din cauza respingerii seculare greu
de estompat, aici, la nivel local, intervin cel mai uşor blocajele, iar dispersarea
deciziilor şi responsabilităţile va fi în mod util compensată de o mai mare coerenţa
guvernamentală şi o mai mare fermitate în aplicarea textelor vizând respectarea
tuturor categoriilor de populaţie, fără excepţie. Or recomandările naţionale, când ele
există, nu rămân foarte adesea decât principii. Legea nu schimbă mentalităţile. În
ceea ce priveşte circularele incitatoare, care nu au putere de lege, ele nu sunt luate în
considerare decât atât cât doresc autorităţile locale să ţină seama de ele. Cum statul,
în general, nu utilizează dreptul său de intervenţie, chiar în caz de ilegalitate flagrantă
a actelor locale (violenţe, discriminare), respingerea nu va înceta poate decât atunci
când nu vor mai fi romi de respins.
Situaţia va evolua poate prin intervenţia autorităţilor regionale (regiuni, departamente,
districte etc.). Între autorităţile centrale şi colectivităţile locale, ele pot să facă un pas
înapoi în acelaşi timp faţă de o politică globală şi faţă de presiunea populaţiilor locale
la care sunt supuşi aleşii locali. Cu puterile lor care, în general, sunt reale în materie
de finanţe, ele pot în mod concret să transforme o politică de primire şi de locuire.
Poziţia lor le permite, de asemenea, să favorizeze concertarea între colectivităţile
locale, pentru probleme ce depăşesc cu mult limitele unei comune. În Italia, de
exemplu, există acum vreo zece legi regionale, de la cea a regiunii Veneţia din 13
iulie 1984 (Interventi per la tutela della cultural dei Rom), până la cele din regiunea
Liguria din 23 iulie 1992 (Interventi a tutela delle popolazioni zingare et nomadi) şi
a regiunii Piemont din 26 februarie 1993. De altminteri, este posibil ca, comunele
încă puţin numeroase care dau dovadă de o atitudine respectuoasă faţă de romi să-i
facă să se schimbe şi pe alţii, arătând aleşilor că tentativele de respect reciproc
dezamorsează conflictele, iar populaţiilor că o coabitare liniştită poate fi încercată.
Popasul nomadului
Primirea
Este evident că acest punct se referă înainte de toate la statele Europei Occidentale şi
că acest capitol îi priveşte pe romii şi sintés nomazi ai acestor state, sau pe călători,
fie ei din Irlanda, din Elveţia, din Franţa, din Italia, din Germania, din Regatul Unit
sau din Bulgaria. Dar cu toate acestea se pare că un semi-nomadism are tendinţa să
se dezvolte în anumite state din Europa Centrală şi Orientală şi, de altfel, este posibil
ca în materie de urbanizare şi de reglementare aceste state odată cu creşterea
numărului de cetăţeni propriicare se deplasează, cu ameliorarea infrastructurii rutiere
etc., să întâlnească puţin câte puţin, o parte din problemele tratate aici. Mai mult, un
număr de familii care s-au deplasat dintr-un stat al Europei Centrale sau Orientale
spre un stat al Europei Occidentale se găsesc de fapt într-o situaţie de instabilitate
care le obligă să trăiască fie în caravane, mobile sau imobile, fie în locuinţe precare
ale căror condiţii le fac asimilabile nomazilor de la marginea marilor oraşe.
135