Romii în Europa - Biroul de Informare al Consiliului Europei in ...

Dialect în Kaalo din urmijärvi ( Finlanda)
Kana me gelŏm ar-o gav jek dives
Me dikhlŏm ap-o drom manqo terni ćaj
Me puhdom laӨa avel-asko joj mança
Ta joj phenăs: ‘Tu žàsa vaure romênça!’
Na, man na ćek vaure romni
Jekkes phenŏm-mas manqo romani ćaiaqe
Me kera tut(ta) manqo ćaći romni
Om tu phennen-as att tu avèlas mança.
Funcţii
Limba
Utilizarea limbii şi nuanţele folosirii sale au funcţii multiple: a comunica şi a te face
înţeles, dar şi a se recunoaşte prin împărtăşirea elementelor comune şi a se deosebi
prin evidenţierea particularismelor. La cel mai înalt punct pentru rom, poziţia socială
(apartenenţa la cutare sau cutare grup parte a societăţii) şi comportamentul lingvistic
sunt întotdeauna legate. Cu ocazia unui contact cu un alt rom utilizarea şi manipularea
limbajului oferă posibilitatea de a se regăsi dincolo de diversitate şi în acelaşi timp,
pentru a se diferenţia în cadrul asemănării astfel recunoscute.
Modulată în funcţie de interlocutor, limba este indicatorul gradului de proximitate
socială pe care o poţi avea, sau vrei să o ai cu el şi, în mod corelativ, de a păstra
distanţa pe care o vrei sau pe care trebuie să o menţii. Dorinţa de apropiere îi incită
pe fiecare din interlocutori să facă eforturi pentru a-l înţelege pe celălalt, vorbind un
limbaj de bază, cel mai clasic posibil, utilizând un stil încărcat şi sinonime sau chiar
adaptând o limbă străină, cea a ţării, de exemplu. Dorinţa de a se demarca conduce,
de exemplu, pentru interlocutorii foarte apropiaţi unul de celălalt prin dialectul lor, la
punerea în valoare a diferenţelor minime care îi separă: câteva cuvinte, accentuarea
lor, hipertrofiind deci împrumuturile, evitând limbajul de bază, unul va utiliza, de
exemplu, în Norvegia źurnàlo (de la francezul “journal”) iar celălalt zeitung (de la
germanul Zeitung).
În universul în mişcare al grupurilor de romi şi călători, al întâlnirilor lor şi al
separărilor lor în funcţie de circumstanţe, limba dobândeşte o mare importanţă ca
element de identitate pentru sine şi de recunoaştere pentru ceilalţi. În absenţa
frontierelor geografice, ea trasează frontiere socio-culturale ajustabile şi denotă
percepţia pe care individul şi-o face despre grupul care este al său şi percepţia pe care
o are despre interlocutorii săi. Astfel limba nu este decât o parte a limbajului, iar la
limbă se adaugă, cel puţin tot atât de importantă, folosirea ei. Se vede, deci, faptul,
foarte marcat, că limba nu este decât un conţinut, o formă modificabilă, înainte de
toate vehiculul unei sarcini sociale. A vorbi este un lucru, iar modul de a-l face este
un altul. În acest sens, în contextul cultural tradiţional, limba nu poate fi învăţată şi
nici imitată dacă vorbitorul nu este una din părţile ansamblului social al cărui echilibru
este pus în joc cu ocazia întâlnirii.
43