Romii în Europa - Biroul de Informare al Consiliului Europei in ...

Limba
prin „straturi”, regrupând în două „superdialecte” care se vor numi „O” şi „E” – şi nu
numai prin dialecte juxtapuse.
Vorbind de superdialiecte „O” (numite astfel întrucât terminaţia trecutului verbelor
la persoana I este în – ǒm; local – ŭm), un prim strat al populaţiei s-a răspândit încă
de la sosirea sa în Balcani după un arc de cerc foarte larg pornind din Bulgaria şi din
Grecia şi mergând spre nord-vest apoi nord-est. Se disting trei sub-grupuri în acest arc
de cerc.
– o populaţie importantă rămasă în Balcani;
– un alt ansamblu care s-a instalat în Europa Centrală carpatică;
– şi o altă parte care s-a repartizat între Polonia, – ţările balcanice şi Rusia, cu un
contingent în Finlanda.
Din acest arc de cerc, practic continuu, s-au detaşat următoarele grupuri de limbaje,
numite „pararomani” din cauza hiatusului existent între ei şi limba romani propriu
zisă:
– Gitans sau kalés, care au pierdut întrebuinţarea familială a romani ca urmare a
persecuţiilor; limba nu s-a mai transmis decât sub forma unui vocabular succint,
înţeles de tineri în cursul integrării în viaţa lor profesională de către adult, aceasta
la o vârstă la care nu se dobândesc structurile gramaticale, ci doar puţin lexic şi
într-un mod neregulat, de unde formarea variantelor kalo sau ibero-romani; kalés
reprezintă aproape 10% din totalul „ţiganilor”.
– Sintés (sau manouches din Franţa pentru ramura de nord, cea mai importantă) la
care germanizarea pentru ramura nord (şi italienizarea pentru ramura sud) a
vocabularului şi a structurilor gramaticale a fost progresivă; Sintés reprezintă cca.
3% din totalul „ţiganilor”;
– Romanichals sau gypsies din Insulele Britanice, cu un limbaj conservator în Ţara
Galilor şi alte varietăţi foarte alterate, din ceea ce se numeşte paggerdi chib „limbă
spartă” sau anglo-romani, în toate privinţele comparabile cu limbajele iberice – şi
percepute ca un patrimoniu preţios.
Se găseşte în Balcani celălalt superdialect, numit „E” (întrucât terminaţia la trecut a
verbelor la persoana I este în – em), care cuprinde în Balcani şi în Turcia partea de sud
a primului ansamblu definit mai sus, din aceasta rezultând interferenţe şi apariţia
limbajelor intermediare, mai ales în România şi Macedonia. Aceste vorbiri ale
superdialectului E constituie stratul II care, cu câteva excepţii– de exemplu de câteva
decenii cu emigraţia economică spre Occident – nu depăşeşte Balcanii. Superdialectele
O şi E nu se deosebesc între ele decât prin terminaţia verbală citată mai sus (phirdŏm,
phirdom, phirdŭm (am mers); dikhlŏm, dikhlom, dikhlŭm (am văzut) în faţa lui phirdem
dikhlem; de asemenea, prezentul de la “eu sunt”: sinŏm, som, hom, sium, în faţa lui sem,
rar sim; se relevă evoluţia finalei -ni, în cuvinte precum pani (apă), kuni (cot), khoni
(grăsime) etc., în –j: paj, khoj etc., respectiv, corespondenţa a/e în câteva cuvinte de
bază: daj (mamă), ćhaj (fiică), în faţa lui dej, ćhej etc.
O mică parte a vorbirilor superdialectului O şi o bună jumătate din vorbirile
superdialectului E îşi văd pronunţia afectată de mutaţia a două sunete de origine
indiană ćh [tch’h] şi ž [dj], care devin consoane şuerătoare dulci. Astfel, în sânul
fiecăruia din superdialecte se formează stratul I, limitat la Nord – Estul Ungariei şi
37