Romii în Europa - Biroul de Informare al Consiliului Europei in ...

Romii în Europa
comportamentele sale. Copilul fiind într-o clasă observă că un decalaj imens separă
educaţia şcolară de educaţia sa familială, atât ca formă cât şi în conţinut. Limba
şcolară nu este aceeaşi cu limba maternă, uneori chiar nu este aceeaşi cu limba vorbită
de cei din mediul înconjurător (care poate fi un dialect: limba şcolară este atunci o a
treia limbă). Noţiunea de timp şi modul de a-l trăi sunt diferite. Jocurile practice nu
sunt aceleaşi, iar jocurile romilor dezvoltă alte ucenicii decât cele care sunt
valorificate la şcoală. Este evident că testele utilizate în majoritatea timpului pentru
copiii romi sunt total neadaptate şi trebuie fie să se abandoneze acest mijloc de
evaluare, fie să se dezvolte o muncă importantă pentru a le face un instrument util.
Observaţii detaliate au fost făcute în numeroase state, care arată că romii dezvoltă la
copii un mare sens al realităţii, o înţelegere a mediului înconjurător, o vivacitate, o
capacitate de empatie cu aproapele, un spirit de independentă, de iniţiativă, o
capacitate de a dezvolta strategii de supravieţuire, o viaţă comunitară, un simţ al
ritmului şi al mişcării, care nu sunt valorificate decât în cuvinte, în cel mai bun caz,
în societăţile înconjurătoare. Dacă aceste tendinţe se presupune că inspiră o pedagogie
zisă „modernă” şi „activă”, de fapt ele nu trec decât foarte puţin în acte, cu excepţia,
poate, a câtorva stabilimente şcolare „experimentale” sau instituţii private privilegiate.
Ori, toate aceste tendinţe, în şcoala obişnuită, se transformă în tot atâtea handicapuri
când comunitatea şcolară este colectivitatea de indivizi suprapuşi care ascultă de
directive arbitrare, când spaţiul este materializat prin obiecte fixe, când un program
nemodificabil reduce plăcerea descoperirii şi când comunicarea este mediatizată de
cuvinte pe hârtie.
Consecinţele acestora sunt grave, căci copilul este totodată penalizat şi blocat. El este
penalizat – sociologia educaţiei este acum foarte dezvoltată prin subiect – prin această
distanţă mare care există între limbajul de la şcoală şi limbajul său, prin faptul că
acest copil trebuie să se adapteze la un alt univers despre care el trebuie să înveţe
totul. El este blocat, întrucât comportamentele pe care le-a învăţat, valorificat şi
adaptat în universul său familial, sunt stigmatizate şi sfărâmate de şcoală. Copilul are
impresia că trăieşte o cultură nelegitimă şi este derutat complet de aceasta, el se
găseşte într-o situaţie nesigură. Clasa i se înfăţişează ca acele terenuri de staţionare
amenajate pentru un şir de caravane sau ca acele apartamente înşirate în blocuri de
imobile: înseamnă înăbuşirea spontaneităţii prin disciplina standardizată a spiritului.
După recunoaştere şi înţelegere, romul venit la şcoală trebuie să fie respectat.
Respectul, în special faţă de părerea părinţilor care cer ca diverse elemente ale culturii
lor să nu fie etalate fără precauţii. Toţi părinţii doresc prudenţă şi păstrarea unui
minimum de intimitate. Dar, dincolo de această atitudine generală, evantaiul poziţiilor
este foarte deschis şi trebuie să fie respectat. Sunt familii care refuză absolut ca orice
element lingvistic sau de altă natură să fie produs la şcoală. Alte familii refuză mai
ales folosirea limbii în universul şcolar, vrând ca această limbă să rămână strict
„internă” şi să fie utilizată ca element de protecţie contra asimilării; în schimb,
aceleaşi familii doresc cât mai mult posibil o predare a istoriei comunităţilor romilor
sau Sintés. În sfârşit, alte familii, din ce în ce mai numeroase, sunt în favoarea
introducerii în şcoală a limbii şi a numeroase elemente ale culturii romilor. Poziţiile
de retragere se explică prin opinia potrivit căreia elementele culturii romilor sau Sinti
170