Romii în Europa - Biroul de Informare al Consiliului Europei in ...

Organizaţiile romilor
jocul cu divizarea grupurilor de origine ale animatorilor organizaţiilor pentru a le
opune între ele, sau chiar, în cazul unor organizaţii nerome care şi-au aliat romi, la
manipularea acestora în aşa fel încât, preocupaţi de satisfacerea intereselor proprii,
aceştia ajung să aducă deservicii intereselor comunitare.
În afara faptului că surprind sau că jenează, organizaţiile romilor sunt încă neînţelese
la scară largă. S-a observat faptul că ghidurile şi circuitele turistice prezintă
întotdeauna oraşul vechi, monumentele istorice fiind mereu preferate în schimbul
cartierelor noi şi a celor care se află în construcţie. Acest lucru denotă o ideologie
conservatore, un ideal de stabilitate care oferă securitate, căutarea acelor lucruri care
nu variază, din toate acestea reieşind o mascare şi o negare a mişcărilor, a
schimbărilor, a diversităţii actuale şi a schimbărilor iminente din viitor. Întâlnim
aceeaşi ideologie faţă de noile forme sociale. În aceeaşi ordine de idei – căutarea
stabilităţii şi a eternităţii – mulţi ne-romi, chiar dacă privesc pozitiv politica romilor,
ar vrea ca după o emergenţă rapidă şi câţiva ani de trai dificil, organizaţiile romilor
să răspundă exact imaginii care le-a fost creată, adică să se asemene cu propriile lor
instituţii, uitând nu numai că organizaţiile ne-romilor sunt parte dintr-o cultură diferită
de a lor, dar şi că forma pe care o au astăzi este un produs care de secole a trecut prin
nenumărate reforme. Aceştia ar dori ca organizaţiile romilor să se nască mature şi
perfecte, adică să fie identice cu cele dezvoltate de ne-romi. Aceasta este o dovada
unui etnocentrism depăşit al celor care doresc să aibă în faţa lor o singură organizaţie
unitară, în ciuda faptului că politica, la diverse niveluri instituţionale ale propriului
stat, se naşte din compunerea mai multor tendinţe şi partide puternic diferite, de multe
ori chiar antagonice.
Încă se pare că organizaţiile cele mai mari pot să fie cele mai puţin apreciate de către
autorităţile publice datorită puterii pe care acestea o reprezintă şi determinării cu care
ele îşi impun ideile, astfel fiind posibil ca autorităţile publice să dezvolte dialogul şi
ajutorul financiar faţă de mici grupuri care aparent sunt de acord cu punctele lor de
vedere. Numai că aceste acţiuni politice cu influenţă limitată sunt acum pe cale de
dispariţie. Stabilizarea organizaţiilor romilor, încercările acestora de federalizare din
ce în ce mai fructuoase şi noile orientări ale autorităţilor publice din mai multe state
antrenează o evoluţie a analizelor şi atitudinilor. Din ce în ce mai frecvent, autorităţile
publice folosesc competenţele organizaţiilor romilor solicitându-le avize şi rapoarte,
aceste organizaţii primind fără îndoială un ajutor financiar mai mare. În fine,
recunoaşterea de către ONU a Uniunii Internaţionale a Romilor în 1979, prin
acordarea unui statut consultativ, este resimţită ca o garanţie şi încurajare, reînnoită
în 1993 pe o treaptă superioară. Atenţia şi sprijinul din ce în ce mai important oferit
de instituţiile europene vine să întărească considerabil poziţia ONG-urilor romilor la
început de secol XXI.
Crearea şi dezvoltarea organizaţiilor romilor ca proces de adaptare la mediul
înconjurător nu trebuie privită doar ca o încercare de adaptare: aceasta este o mutaţie,
din moment ce este vorba de o îndepărtare semnificativă de tradiţia cunoscută şi trăită
până în prezent. Numai că toate tradiţiile sunt făcute pentru a fi schimbate, în prezent
205