Romii în Europa - Biroul de Informare al Consiliului Europei in ...

Călătoria
care se învârteşte între câteva sate, la cea care frecventează marile aglomerări din
nordul până în sudul Europei. Există două rulote care se strecoară pe un drum abrupt,
sunt grupuri familiale importante care se instalează cu cincizeci de caravane pe o
esplanadă, sunt mii de caravane care se regăsesc cu prilejul adunărilor religioase sau
al târgurilor mari. Iar din tipul de călătorie nu se poate trage nici-o concluzie referitor
la cel care o practică: cel mai nomad poate fi cel mai prosper din punct de vedere
economic, dar acesta poate fi cel care aleargă după muncă; cel mai nomad poate fi cel
care întreţine cele mai multe relaţii sociale cu grupurile care îi sunt apropiate din
punct de vedere social, dar acesta poate fi cel care trebuie să se îndepărteze pentru că
intră adesea în conflict cu alţii.
Importante schimbări s-au produs de câţiva ani, care transformă călătoria: este diminuarea
nomadismului rural şi, concomitent cu aceasta, creşterea nomadismului periurban şi a
semi-sedentarizării deja relevate, într-un mod marcat în jurul marilor metropole.
Motorizarea de cea mai bună calitate este cea care permite, fără deplasări frecvente cu
familia, să se lucreze într-o zonă destul de mare pornind dintr-un loc fix. Urbanizarea
intensă este cea care, făcând oprirea dificilă şi înmulţind pretextele de respingere, închide
ultimele spaţii intermediare, locuri de oprire a nomazilor. Este reglementarea care
constrânge în materie de staţionare, în contextul politicilor de stabilizare a nomadului.
În momentul în care creşte cantitatea călătorilor, calitatea călătoriei scade.
Drumul se transformă în tunel şi locul de oprire, când el există, în loc împrejmuit
controlat. Or sedentarizarea autoritară care foarte adesea se face în condiţii proaste,
antrenează o pierdere de adaptabilitate psihologică, socială, economică. Atunci când
pentru călători călătoria nu mai poate fi decât imaginată, şi timp prea îndelungat
imaginată, se dezvoltă disperarea şi efectele sale (boală, izbucniri familiale, agresivitate,
delicvenţă etc). Pentru aceste familii poate rezulta o criză a societăţii care are atunci
tendinţa de a se scinda pentru a produce două culturi: una, constantă geografic şi mai
ales omogenă şi organizată, este cea a călătorilor nomazi sau susceptibili de a fi pentru
că sunt sedentarizaţi provizoriu şi voluntar; cealaltă, care variază geografic şi tinde să
devină eterogenă, să se fragmenteze după explozie, este cea a sedentarizaţilor din
obligaţie care devin atunci sedentari. În acest sens, politicile de sedentarizare autorizate,
fie că sunt cele care s-au dezvoltat în decursul secolelor în Spania, cele ale Mariei-Theresa
de Austria şi ale lui Joseph II, cele ale regimurilor comuniste din statele Europei Centrale
şi de Est, mai ales începând din anii 1950, au avut efecte destructurante de o extremă
importanţă pentru comunităţile romilor. În acest context dificil se produce actualmente,
în ansamblul Europei, o dublă mişcare în acelaşi timp: de intensificare a călătoriei (de
exemplu, un număr important de romi din Bulgaria au reluat la începutul anilor 1990
un semi-nomadism sau un nomadism util şi funcţional în mai multe privinţe) şi de
restricţionare a condiţiilor călătoriei (în mai multe state tendinţa este în sensul unei
agravări a condiţiilor de staţionare pentru caravane, printr-o nouă reglementare). A vorbi
despre călătorie, ca şi despre habitat înseamnă, prin urmare, să se ia în considerare
politicile folosite de mediul înconjurător al romilor. Datele socio-politice sunt
determinante pentru exprimarea practicilor socio-culturale.
61