Romii în Europa - Biroul de Informare al Consiliului Europei in ...

Cunoaşterea romilor
alimente „seniorului Emaus din Egipt şi celor a sută douăzeci de însoţitori ai săi”.
Anul următor, romii traversează oraşele hanseatice şi sunt semnalaţi în Saxonia, în
Bavaria, în Hessa şi în apropierea frontierei cu Elveţia. Ei se deplasează în grup, cu
femei şi copii, iar în fruntea lor este un „şef”, „duce”, „conte”, „căpitan” sau „voievod;
ei au cai, uneori căruţe pentru bagaje şi îşi spun pocăiţi (penitenţi) sau pelerini, trăind
astfel din pomeni particulare sau publice. În 1417, Sigismund, împăratul Germaniei,
dă unui grup o scrisoare de recomandare şi de protecţie pentru ca ei să fie bine primiţi.
Sigismund fiind şi „rege al Boemiei”, grupurile de romi veniţi din Boemia sunt numite
uneori boemieni, boemianos etc. Purtătorul acestor recomandaţii, condus de „ducele”
André, se prezintă în 1420 la Deventer, în Ţările de Jos, cu vreo sută de persoane şi
patruzeci de cai. Contabilitatea oraşului evidenţiază faptul că grupul primeşte bani,
bere, fân pentru cai, pâine, peşte şi este găzduit într-un depozit de textile. Fără îndoială
este acelaşi grup care a fost primit în acelaşi mod de oraşul Bruxelles, începând cu
luna ianuarie 1420. În 1423, Sigismund îi dă un bilet de liberă trecere lui Ladislav,
„duce” al romilor. În cursul acestor ani, familii din Transilvania sosesc în Ungaria.
În august 1419, micul târg francez Châtillon-en-Dombes (Châtillon – sur –
Chalaronne, din Ain) face o donaţie unui grup purtător de scrisori de la împărat şi de
la ducele de Savoia. Apoi populaţia din Mâcon, unde se duc călătorii este foarte
impresionată de ei. Italia a fost desigur abordată în acelaşi timp prin sud şi prin nord.
Prin sud, direct de pe mare, de la zona de limbă greacă a Peninsulei Balcanice, aşa
cum pare să ateste limba romilor instalaţi actualmente în sud, lipsită de împrumuturile
germane şi slave. Totuşi, prima apariţie datată priveşte nordul, în 1422, mai întâi în
Bologna.
Cronica din Bologna, anonimă în acea perioadă, relatează că:
„la 18 iulie 1422 a sosit la Bologna un duce din Egipt care se numea André, a
venit cu femei, copii şi bărbaţi din ţara sa şi erau aproximativ o sută de persoane.
Fiind renegat de credinţa creştină, ducele a fost expatriat de regele Ungariei şi
scos de pe pământurile sale. Ca urmare, i-a spus regelui că vrea să revină la
credinţa creştină şi se botează cu mulţi alţii din poporul său, aproximativ 4000
de persoane. Cei ce nu au vrut să fie botezaţi au fost ucişi. După ce regele
Ungariei i-a capturat şi rebotezat, le-a ordonat să plece în lume timp de şapte ani
şi să se adreseze papei la Roma. Apoi, ei vor putea reveni. Când au sosit la
Bologna, trecuseră deja cinci ani şi mai mult de jumătate dintre ei erau morţi.
Se pare că aveau un decret din partea regelui Ungariei, care era şi împărat, care
le permitea, în cursul acestor şapte ani, să fure indiferent unde se duceau şi care
soma să nu fie pedepsiţi. Sosiţi la Bologna, ei s-au instalat înăuntrul şi în afara
porţii Galluera şi dormeau sub porticuri, cu excepţia ducelui care locuia la hanul
regelui. Au rămas la Bologna cincisprezece zile. Multă lume se ducea să îi vadă
pentru soţia ducelui, care, se spunea, ştia să citească destinul, să prezică viitorul,
să ghicească prezentul şi numărul de copii, calităţile unei femei şi încă alte
lucruri. Ea spunea adevărat pentru multe lucruri”.
17