bun de tipar ddj 134.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

16
Constantin TÃNASE
„Dar nici că aş fi Ionescu I. Gheoghe, cel pe care aveţi de gând, cu
bună-credinţă, fireşte, să-l arestaţi întrucât ar prezenta un pericol concret
pentru ordinea publică,” stăruia cu tărie omul din boxă despre care nimeni
nu mai înţelegea cine era, de unde venea şi ce vinovăţii ascundea sub
aparenţa de inocent. Căci nu era decât o aparenţă care avea să se clatine
treptat, treptat, aşa cum se întâmplă în privinţa tuturor. De această
împrejurare (a inocenţei iluzorii), considerată de mulţi favorabilă, a încercat
să se folosească avocatul desemnat din oficiu, lansându-se într-o
intervenţie destul de extinsă, aproape exhaustivă, încât prezidentul l-a
întrerupt, punându-i în vedere, cu puterea dată de lege, să concluzioneze.
„Limitaţi-vă la obiectul cauzei,” i-a zis el, închizând codurile cu margini
ferfeniţate înainte de a le aşeza cu grijă pe masă.
„Asta şi fac,” replica avocatul. „Cauza de faţă are un obiect foarte
complicat şi dacă nu-l vom lămuri cum se cuvine..., având în vedere şi
prezumţia de onestitate...” „Destul, domnule avocat. Aţi vorbit destul,”
i-a mai spus făcându-i un semn ca şi cum orice cuvânt de aici înainte va fi
socotit de prisos. Şi asta cu atât mai mult cu cât acelaşi prezident al
completului dintr-un singur judecător s-a arătat lămurit pe deplin, în pofida
faptului că o asemenea comportare echivala cu o antepronunţare destul
de vizibilă, cel puţin în ce privea starea civilă a inculpatului propus la
arestare.
„Din actele aflate la dosar,” hotăra el înainte de finalizarea procesul,
„nu rezultă că ar exista un autor, adică un tată. Asta înseamnă fiu nelegitim.
Iniţiala „I” din compunerea numelui nu se justifică nici din perspectiva
mamei care se numea Nadia.” „E cu totul în afara legii,” plusa procurorul
satisfăcut de evoluţia lucrurilor într-o anumită direcţie. „Totul e cu
nesocotirea legii,” sublinia el. „Protestez vehement împotriva acestui abuz,”
încheia şi avocatul luându-şi dosarele şi hârtiile răspândite pe pupitru,
întrucât orele erau înaintate şi verdictul se putea anticipa. Până la urmă,
oamenii înzestraţi cu puterea de a hotărâ soarta altora au fost de acord că
iniţialele „I” şi „Gh.” n-aveau niciun rost în acea tevatura, le-au înlăturat ca
fiind lipsite de importanţă, neconcludente şi astfel Ionescu I. Gheorghe a
rămas pur şi simplu Ionescu Gheorghe, una şi aceeaşi persoană cu aşazisul
Ionescu Gh. Gheorghe despre care existau probe imbatabile că ar fi
comis acte de contrabandă la Dunărea de Jos, unde toate neamurile lui din
ascendenţă au trăit doar dintr-o asemenea îndeletnicire. Nimic nu-l mai
putea scăpa din maşinăria justiţiei, dovezile erau elocvente, faptelereprobabile,
trebuia să plătească. Mai mult, îl inculpau chiar şi răspunsurile
personale la interogatoriul condus cu măiestrie de acuzatorul public, încât
toată lumea a înţeles că zeiţa Themis avea să fie, ca totdeauna, necruţătoare.
Zadarnic înfăţişase el diploma de inginer navalist (specialitate din ce
în ce mai rară printre tinerii din ziua de azi), nenumăratele brevete de invenţii
şi inovaţii, premiile cucerite de-a lungul carierei de constructor de nave,
totul pălea sub dogoarea argumentelor acuzării. „Recunoşti că eşti nepotul
lui Colea Contrabandistul?” şi freamătul de admiraţie îi dădea aripi
procurorului. „Recunoşti că ţi-ai pus în cârd cu alde Ticu, Pascu, Iorgu şi
alţii, de asemenea contrabandişti din Mahalaua Râpei?” Aşa era şi pentru
nimic în lume n-ar fi tăgăduit.
„La scurt timp,” obişnuia Colea să istorisească dacă se brodea să
aibă vreun ascultător, că de la o vreme parcă i se făcuse lehamite de toate
PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com