bun de tipar ddj 134.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

cuvintele lăsate moştenire în paginile scrise.
Nu protestează împotriva „muşcăturilor”pe care timpul le provoacă trupului fizic, dar îşi apără cu
frenezie sufletul, somând „timpul să nu-l atingă”.
„De ce este timpul atât de lacom cu mine?/Cu fiece clipă, în orice ceas,/mai muşcă din mine,/(...)furândumi
orele,/scurgerea viselor”; „…îl somezi/ -De-aici să nu te atingi!!! Eu sunt mai tare decât tine,/ eu sunt
sufletul”
Amărăciunea din sufletului poetei se regăseşte în versurile poeziei „Împreună”, în interiorul căreia
autoarea lansează o condamnare indirectă a urii, a vrajbei. Singura cale de scăpare din lumea ce poartă
„mască de ceară” este aceeaşi eternă întoarcere „acasă-n cuvânt”. Lumea fizică în care trăieşte nu este
una în care se poeta se regăseşte ca entitate. Este o lume în care ea însăşi nu se identifică ca şi om.
Recurge atunci la cuvinte, îşi creează o lumea interioară „printre silabe”, un drum propriu pe care alege
să păşească. „Trăiesc printre silabe.../Între mine şi Tine,/ Cuvântul, ca o daltă/ sapă drumul tăcerii”.
Superficialul materiei, al lumii exterioare o determină la evadare în lumea literelor cărora „le ascultă
respiraţia”. În versuri îşi regăseşte iubirea şi casa; în versuri simte chemarea către origini . „Doar
poemele mă mai cheamă acasă,/printre amintiri/printre fraţi şi părinţi…/ce bat la uşa inimii”(Acasă).
Eleonora Stamate se poate lepăda de tot ce o înconjoară, mai puţin de poezie, după cum recunoaşte
în poezia Mâine: „Mâine e prea departe/ca să mă lepăd de tine,/dulcea mea carte!/Îngerul meu păzitor”.
Iată deci cum dulcea carte este în viziunea poetei însuşi îngerul păzitor! Poeta nu e caracterizată de
egoism, dovadă fiind dorinţa de a împărtăşi şi împărţi cartea şi literele cu restul lumii: „Cititorule, te
aştept, cu timpul la braţ, /să poposeşti în palatul slovelor!”. În viziunea poetică e Eleonorei Stamate,
cartea se transformă în leac pentru suflet iar invitaţia spre lectură este o invitaţie de trecere peste
„pragul speranţei”, pentru a descoperi împreună lumina divină, liniştea... Următorul pas este acela de
a recunoaşte că s-a „îmbolnăvit de poezie”:„ Da, m-am îmbolnăvit de poezie-/mi-au intrat păsări în
suflet/ şi-mi miroase a smirnă şi a busuioc!”
Autoarea nu ezită să facă indirect o întoarcere în timp, la vremea copilăriei, creionând portretul
bunicii, singura care ştia să poarte „marama albă”. Eleonora Stamate răstoarnă prezentul peste trecut,
readucând în actualitate vremuri de mult apuse, dar pe care sufletul-copil ascuns în poetă refuză să le
predea uitării. Aduce în prim plan fotografii dintr-o altă epocă „de mult apusă” iar casa bunicii este
metaforic furişată „ cu ferestre, cu tot... în copilărie”.
În „An de an” autoarea aduce un omagiu colegilor de breaslă, dascăli şi dăscăliţe, plecaţi în lumină,
fiind cu precădere un prinos în versuri adus învăţătoarei Elena Oprea,
fostă dăscăliţă din comuna gălăţeană Munteni. În poemul Eleonorei
Stamate, dăscăliţa dezleagă învăţăcelului taina „copacului vieţii”:
„Copile drag, copacul vieţii nu te minte!”. ”„Ne învăţai cum se prea
poate compara/o viaţă trecătoare...cu o floare!”.
Eleonora Stamate a dăruit literaturii române simfonii crepusculare
(Simfonie crepusculară-2001), un castel de îngeri (Castelul îngerilor-
2004), a adus în versuri un tribut vieţii (Viaţă la imperfect-2010), a
dăruit publicului cititor cristale şi arome de pelin (Cristale cu aromă de
pelin-2012). Iată acum pe aceeaşi Eleonora Stamate dăruind cititorilor
fluturi şi muzică în tonuri de Fa minor în acest ultim volum, „De ce
plâng fluturii în Fa minor”, o carte-poem, care s-a bucurat de aprecierea
unor nume mari ai literaturii contemporane: acad. Nicolae Dabija,
scriitorul Gheorghe Stroia, scriitorul Dan Movileanu(Prefaţa),
nelipsind nici numele scriitorului tecucean care a semnat Epilogul,
Vasile Sevastre Ghican.
Volumul „De ce plâng fluturii în Fa minor” este un poem amplu
dedicat sublimului privit prin zborul diafan al fluturelui; este genul de
carte care îndeamnă la meditaţie, la iubire, la iertare. Este însăşi
chintesenţa valorilor sublime cărora poeta li se închină la vârsta florilor
de cireş în plete.
PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com
Românii literare
31