bun de tipar ddj 134.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

Românii literare
Ion Manea -
- ed. Axis libri, 2011
Spre deosebire de Nenea Iancu, care a nemurit un Mitică
Popescu, Ion Manea vrea să aducă în galeria literaturii române
un... Ion Ionescu! Un Johny, ca „un fiu al globalizării”, ca să
fim în ton cu titlul oarecum discutabil al volumului sau cu
textul „Fiul Încălzirii Globale”... Fost prin Italia, Spania şi cine
ştie pe unde o mai fi fost, dar românaş de-al nostru, el este un
prototip, este în toţi şi în toate (textele), ca un fel de Nastratin
sau Neo-Păcală, nefiind însă, apropo de paradoxurile
globalizării, niciodată una şi aceeaşi persoană...
Îmbinând elemente ale literaturii absurdului cu satira
(uneori fantastică), Ion Manea reuşeşte un tur de forţă...
Poate prima proză este exemplară pentru întreg volumul
sau măcar pentru anumite texte din el: într-un sat M. (în care
putem ghici chiar România), în care nu s-a născut veşnicia
indiscutabil, sat tipic românesc de când a început
modernizarea cu toate tarele ei, se vrea să se înfăptuiască un
record mondial. Nu să se înalţe o catedrală de mămăligă, ci să
se facă nici mai mult, nici mai puţin decât... cea mare polenta
din istorie. Numai că patronul spiritual al mai multor instituţii din sat/comună, Sfântul Ilie, apare
din „nefiinţa” lui (aici nu prea înţelegem apofatismul meontologic al autorului!) şi ia (fură?)
recordul mondial şi-l duce la ceruri.
Acum să nu credeţi că toate acţiunile s-ar petrece în mediul rural: nu, încă de la al doilea text
ne mutăm în Galaţiul (nenumit astfel!) devenit (nu spunem cum) „primul municipiu chinezesc din
România şi din Europa de Est” (p.12). Şi, subliniez ideea, Ion Ionescu de aici nu este cel din prima
proză şi nici din următoarele!
A treia „piesă”, pardon, relicvă, intitulată „Bolovanul lui Sisif”, s-ar fi putut intitula şi „Mâna
dreaptă a lui Ceauşescu” - aici nu este niciun I.I. (Ion Ionescu!!!), deşi ar putea fi povestitorul
sau colecţionarul organizator al unei expoziţii în care punctul central de interes este celebra rocă
a lui Sisif, dar ar putea să mai expună stiloul lui Obama, tibia lui Ioan Paul al II-lea, o bucată de
blană de-a lui Zamolxis, pipa lui Decebal ş.a.m.d.
Bref, Ion Manea face haz de necaz sau de variaţiunile capitalismului spre cele mai înalte culmi
de progres şi civilizaţie: unii I.I. se antrenează pentru a fi campioni la... promoţiile supermagazinelor,
unul se retrage la Biblioteca Naţională şi citeşte tot ce era acolo în 25 de ani, pentru a se întoarce
apoi la familia părăsită, căreia nu-i mai dăduse niciun semn de viaţă ( e o găselniţă evidentă,
deoarece este clar că nu se poate şti cum a supravieţuit 25 de ani, dar România este - totuşi - o
ţară sfântă, grădina Maicii Domnului, în care se pot întâmpla multe minuni!)...
Prin „primarul orăşelului F.” (din „Podul”) satirizează întreaga clasă politică gălăţeană de
după 1989, care, cu mic şi mare, a promis într-un fel sau altul construcţia unui pod (la pachet sau
nu cu un aeroport absolut necesar)... Finalul este de două ori neaşteptat: chiar se face un pod,
dar şi primarul (care era de 30 de ani tot reales!) este răpit de nişte fantome... Cu alte intenţii, un
Poe ar fi fost poate mulţumit de această mică răzbunare a unui cetăţean oarecum simplu, după
vorbă, după port, dar... scriitor.
Tot o povestire cu final neaşteptat este şi „Murături cu frunze de vişin”, variantă oarecum
băşcălioasă, dacă nu chiar post-modernist pură, la „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de
moarte” (deşi aici şi Bătrâneţea şi Moartea au roluri de bază)!
Altfel vorbind, mai că am spune că unele texte s-ar fi putut lipsi de elementul absurd,
dându-se mai multă atenţie fantasticului...
Uneori chiar aşa se întâmplă, precum în cazul „Luminii Vântului Nebun”, unde, în menţionatul
sat M. apare însuşi Don Quijote!
Dar, apropo de producţia de banane româneşti, Absurdul revine în forţă în următorul text,
„Crocodili pe Dunăre”, aceştia fiind văzuţi ca salvatori ai economiei româneşti!
PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com
27