bun de tipar ddj 134.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

mărfuri şi bogăţii pe care altfel nu le-ar fi avut, poate nici nu le-ar fi
cunoscut. Pământul şi marea au constituit pretexte temeinice pentru
o construcţie mitografică de anvergură: Iliada a devenit Cartea
Pământului, iar Odiseea Cartea Mării. Texte sacre, mai exact
spus sacramentale, cele două epopei s-au integrat în religia
homerică şi s-au bucurat de o difuzare şi o receptare aidoma
textelor religioase care au răzbătut peste veacuri. Aezii învăţau
cânturile lor pe de rost şi le purtau apoi din cetate în cetate,
muzica cuc are îşi însoţeau recitativul făcea parte din actul
sacral, iar povestea marilor bărbaţi, eroi sau semizei, deşi
motivată prin viaţă divină, are ceva din măreţia actului liturgic
contemporan. Jocul ocupat de Odiseea în această construcţie
mitică de anvergură, devenită ulterior religie focalizată pe
aşteptările omului grec ce-şi încredinţa viaţa şi avutul în
mâinile lui Neptun sau Poseidon, este semnificativ în sine
pentru măreţia spiritului ce-a zămislit dintr-o precaritate
existenţială o cultură şi o civilizaţie pe umerii căreia stă nu
doar Europa, ci întreaga civilizaţie a mapamondului, aşa cum
dăinuie acesta de milenii. Pe bună dreptate, corabia cu pânze a
grecilor, exemplară fiind Argo, cea pe care s-au îmbarcat
argonauţii, plecaţi în căutarea Lânii de Aur înspre legendara
Colchidă sub comanda iscusitului căpitan Jason, e mai mult decât
un vehicul practic, e un simbol generic al unei lumi care şi-a încredinţat
destinul valurilor mării, mereu învolburată.
Aşezaţi în cetăţi de piatră pe ţărmurile Pontului Euxin, corăbierii şi
negustorii greci au ajuns şi la gurile Dunării, iar de la un moment dat au
îndrăznit să exploreze braţele fluviului şi apoi cursul întreg al acestuia până
în zona în care două porturi, Galaţi şi Brăila, le ofereau acestor mesageri ai
mărilor şansa de a cumpăra şi vinde ce le făcea de trebuinţă. Corăbiile
cu pânze din cele două porturi amintite aici încărcau grâne, lemn,
piei, miere, sau pentru lumânări şi descărcau ce le creau negustorii
să aducă. De multe oi veneau golite de marfă, dar încărcate cu
pietre, gresie sau bazalt, de care nu duceau lipsă vechile porturi
greceşti, devenite între timp turceşti. Din munţii de piatră
descărcaţi din pântecele corăbiilor s-au cioplit dale şi borduri
cu care vechiul Galaţi s-a mândrit până de curând. Cei care
stau vara pe malul Dunării şi privesc cu melancolie spre
vapoarele tot mai puţine ce străbat apele fluviului, poate că-şi pun întrebări
fireşte despre cum arăta Galaţiul pe vremea corăbiilor cu pânze. Stampe şi
fotografii de epocă îi ajută oarecum pe curioşi să-şi imagineze plutiri
maiestoase de corăbii ducând spre Orient mana pământului nostru. Puţini ştiu
însă că înaintarea corăbiilor pe fluviu în sus, era imposibilă doar prin forţa vântului sau cea a vâslaşilor.
Ca să învingi curenţii de apă, de pe mal edecarii şi animalele de povară trăgeau, legaţi cu funii trainice,
corabia ce-şi urma astfel drumul până la locul de încărcare. Odată cu pânzele corăbiilor au dispărut şi
edecarii, cuvântul chiar s-a arhaizat, puţini mai ştiu să-l explice, darmite să-l includă într-o poveste.
Pesemne că şi sursa poveştilor marinăreşti a secat odată cu dispariţia corăbiilor cu pânze, doar bricul
Mircea mai dăinuind ca remember pentru ceea ce-a fost timpul în care comanda căpitanului „Toate
pânzele sus!”se auzea rostită în multe limbi ale pământului lângă ţărmul Dunării albastre.
2
PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com
Odiseea din noi / Instalaţie realizată de Adrian Vădeanu, Athanor, Proiectul cArtESENŢE