bun de tipar ddj 134.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

18
Senia RESUL
În această lucrare avem în vedere elementele care trimit la aer, respectiv
visul zborului, poetica aripei, căderea imaginară, stelele, norii, arborele aerian
şi vântul.
Adevărata viaţă reală este viaţa aeriană, aşa cum afirmase Gaston
Bachelard, căci ,,datorită aerului, întreaga viaţă şi toate mişcările sunt posibile.” 1
Toate suferinţele şi toate necazurile care împovărează inima noastră sunt
,,vindecate în timpul nopţii prin blândeţea şi uşurinţa zborului oniric.” 2 Aripile
specifice acestui tip de zbor sunt cele aşezate la călcâi şi numite de către
criticul literar francez ,,aripile lui Mercur.”
Zborul devine visare şi în literatura feminină turco-tătară. Spre exemplu,
Cidem Narcis Brăslaşu respinge existenţa terestră, chemându-şi iubirea,
sănătatea în libertatea aeriană mascată prin sintagma ,,o narcisă frântă”.
Înălţimea zborului este sugerată de metaforele pământului şi ale apei: ,,spumă
albită” şi ,,Munţii nu sunt mai falnici decât tine”. Desprinderea se realizează
în tăcerea nopţii, moment în care eul se scindează într-un eu chtonian, material
şi unul aerian, uşor. Poetica aripei apare integrată în spaţiul galactic sugerat
prin sintagma ,,trei trandafiri într-un pahar”, trandafirul fiind de fapt un
vehicul al transcenderii prin care autoarea se desparte de ipostaza sa umană,
demonică, deoarece în urma morţii materiale, eul se scindează, după care are
loc plutirea în spaţiul aerian, care este asemenea celei din universul acvatic:
,,Întregul joc e numai o tristă amăgire,/ E numai o iluzie, o dulce măsluire
.../ Prietena mea Luna, nici ziua nu mă lasă/ Căci ziua mea e noapte, la fel
de-ntunecoasă.” (Prietena mea Luna 3 )
Impresia onirică dominantă este alcătuită dintr-o imponderabilitate a
întregii fiinţe. Visul zborului este simbolul voluptăţii. El poate îndulci în timpul
nopţii chinurile unei iubiri nefericite. Verbul ,,mă apasă” (Viaţa) sugerează
faptul că imaginile apei sunt continuate de către cele ale zborului.
Psihismul ascensional, în cazul lui Cidem Narcis Brăslaşu, este exprimat prin
poetica aripei. Imaginea plutirii aeriene este esenţializată prin imaginea aripei.
În poezia Viaţa se încearcă înfrângerea temporalităţii şi a gravitaţiei. Această
sferă a psihismului ascensional corespunde titanismului. Titanul este cel care
se smulge de pe tărâmul chtonian pentru a pătrunde în viaţa văzduhului, pentru
a tinde spre înălţimi prezentându-şi aspiraţiile: ,,Mă apasă tristeţea şi lacrimile
îmi şterg,/ O! Dac-aş putea prin zăvoi să alerg!/ Şi aripi de-aş avea ca să
zbor cât mai sus!/ Dar orişice speranţă pe veci a şi apus.” (Viaţa 4 )
Gândul devine aripă sugerând zborul liber care străbate ceruri luminoase.
Acesta este un zbor cosmic unde stelele sunt minuni. Dezechilibrul,
imposibilitatea zborului sunt sugerate în Rugă 5 : ,,Un singur pas mi s-ar părea/
Cât zborul păsării spre soare.”, suferinţa punând din nou stăpânire pe inima
poetei.
PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com