Untitled - IPA Romania

de Franţa; de trei ori laureat al
Academiei Române; o stradă din Brăila
şi institutul pe care l-a creat îi poartă
numele din timpul vieţii, iar printr-o
lege specială din 1930 a fost declarat
director pe viaţă al institutului. Cu toate
acestea, profesorul Mina Minovici şi-a
purtat măreţia cu o modestie greu de
imaginat, şi nu putea să moară altfel: în
seara zilei de 25 aprilie 1933, cu cinci
zile înainte de a împlini vârsta de 75
ani, a închis ochii pentru totdeauna, nu
înainte de a cere să i se respecte Ultima
Dorinţă, aşternută pe hârtie cu un an în
urmă, de ziua sa de naştere: Oriunde
voi muri, corpul meu să fie adus la
Institutul Medico-Legal şi depus în
capelă. Nici un doliu, nici un discurs,
nici o floare, nici o podoabă. Serviciul
religios se va face de un singur preot,
după care voi fi transportat la
Cimitirul Bellu cu dricul automobil.
Soţia mea, care dispune de corpul
meu, este rugată să nu-mi calce ultima
dorinţă. Mina Minovici. 30 aprilie
1932.
Al şaselea copil născut viu al soţilor
Ştefan şi Sofia, Ştefan Minovici, s-a
născut la 18 iulie 1867 în oraşul
Râmnicu Sărat. Şcoala primară o va
începe însă la Brăila, deorece s-a mutat
la unchii săi pentru că părinţii nu mai
puteau face faţă grijilor tot mai
numeroase. Va rămâne de timpuriu fără
tată (1876) şi va cunoaşte de mic
lipsurile şi nimicniciile vieţii.
În 1882 se va muta la Bucureşti, la
fratele mai mare, Mina, care i-a cerut, şi
l-a ascultat, să urmeze cursurile liceului
Sfântul Sava. După absolvirea cu
succes a liceului, în 1887, se va înscrie,
la îndemnul aceluiaşi frate, la Facultatea
21
de Ştiinţe, Secţia fizică-chimie.Student
strălucit, şef de promoţie, el va fi
recomandat, încă din facultate, de
remarcabilul profesor C.I. Istrati, să
ocupe postul de preparator la cursurile
de fizică şi chimie ale liceului în care se
remarcase.
Obţine licenţa în februarie 1893, iar
în toamna aceluiaşi an va fi numit
asistent la laboratorul condus de
C.I.Istrati la Facultatea de Ştiinţe a
Univerităţii, unde va publica prima sa
lucrare ştiinţifică, Obţinerea eterilor
fenilsulfonici ai fenolului trihalogenal,
în Buletinul Societăţii de Ştiinţe Fizice.
În anul 1894 va pleca la Berlin,
unde va fi remarcat de celebrul profesor
Emil Hermann Fischer, cel care, în
1902, va fi distins cu Premiul Nobel
pentru chimie, iar în anul 1911 cu
Medalia Berzelius. Va ocupa timp de
doi ani postul de asistent la Institutul
Kaiser Wilhelm şi îşi va susţine, în
primăvara anului 1897, teza de doctorat
pe care o va publica la Berlin cu titlul
Despre unii oxazoli şi imidazoli
aromatici.
Se specializează şi în chimie
judiciară (toxicologie aplicată), sub
îndrumarea profesorilor L.Lewin, A.
Langagard, şi M.E.Lichbreich. Până
la susţinerea tezei (31 iulie 1897), va
reveni în ţară pentru a ocupa, prin
concurs, postul de profesor agregat la
Şcoala Superioară de Farmacie, Catedra
de chimie analitică.Aici va înfiinţa
laboratorul, iar în paralel va reorganiza
învăţământul farmaceutic, unde va
preda şi noţiuni de toxicologie.
În 1899, Ştefan Minovici înfiinţează
Asociaţia Generală a Corpului Farmaceutic
din România, cu o revistă de
specialitate care a purtat nume