Untitled - IPA Romania

24
Râmnicu Sărat. Va urma cursurile şcolii
primare din Brăila, iar apoi la Colegiul
Sfântul Sava din Bucureşti, adus de
fratele său Mina. În anul 1891 s-a
înscris la şcoala de belle arte, dar
destinul, prin mâna fratelui său Mina,
avea să-l îndrume spre facultatea de
medicină şi să îmbrăţişeze o carieră
care îl va duce pe cele mai înalte culmi
ale cunoaşterii, fiind hărăzit să fie
deschizător de drumuri.
Obţine titlul de doctor în medicină
în anul 1898,cu lucrarea Tatuajele în
România, care reprezenta rodul unor
cercetări întreprinse pe aproape 15.000
de cazuri.
Dornic de a-şi perfecţiona studiile, a
plecat pentru câţiva ani în străinătate,
mai întâi la Berlin, unde a audiat
cursurile unor profesoricelebri: Virchow
(anatomie patologică), Strassman
(medicină legală) şi Legmann
(alienaţi), după care a plecat la Paris,
unde i-a avut ca dascăli pe Paul
Garnier (pshiatrie medico-legală) şi
Manoeuvrier (antropologie).
Reîntors în ţară, a fost numit medic
legist pe lângă Parchetul Tribunalului
Ilfov şi profesor de medicină legală la
Şcoala de Ştiinţe de Stat. Începe o
activitate ştiinţifică ale căror dimensiuni
uimesc contemporanii, geniul său
creator dezlănţuindu-se atât în medicină
legală, cât şi în criminologie şi
criminalistică.
În perioada 1896-1900 a înfiinţat,
pe lângă Serviciul Antropometric creat
la Palatul de Justiţie (1892), Şcoala
antropologică (Bertillon) pentru
instruirea agenţilor şi comisarilor din
divizia de cercetări şi urmăriri a
Prefecturii de Poliţie Bucureşti. Pe
lângă lucrarea lui Bertillon, Identificarea
antropometrică, publicată la Paris
în anul 1882, se vor preda şi primele
noţiuni de dactiloscopie, ca urmare a
preocupărilor profesorului Nicolae
Minovici în acest domeniu..
În anul 1902, fiind însărcinat de
primărie să studieze două racile care
puneau probleme deosebite Bucureştiului,
cerşetoria şi vagabondajul, a înfiinţat
Biroul de Asistenţă Socială cu o fermă
la Băneasa, ateliere şi crescătorii de
păsări şi câini care asigurau venituri
pentru întreţinerea vagabonzilor, cărora
le-a găsit locuri de muncă, şi a dotat
Azilul de Noapte cu o sală specială cu
zece paturi şi o ospătorie comunală. În
anul 1906 a înfiinţat Societatea de
Salvare, cu două ateliere: Spitalul de
Urgenţă şi Şcoala Samariteană, care
iniţial a avut sediul în curtea Prefecturii
de Poliţie iar ulterior, în 1909, s-a mutat
într-o clădire de pe Splaiul Independenţei.
Anul 1904 a însemnat un an de
referinţă atât pentru Medicina Legală
cât şi pentru Criminalistică, prin
patru lucrări de excepţie care poartă
semnătura lui Nicolae Minovici, subdirector
al Institutului Medico-Legal şi
al Serviciului Anthropometric: Moartea
subită la epileptici (60 pagini),
Afecţiuni pulmonare consecutive traumatismelor
capului (160 pagini),
Studiu asupra spânzurării (239 pagini
cu ilustraţii) şi Manual tehnic de
medicină legală cu o prefaţă de
profesorul Paul Brouardel (1006 pagini
cu ilustraţii, 18 foi planşe şi o filă tabel).
Studiul asupra spânturării reprezintă
atât rezultatul unor cercetări
întreprinse timp de 12 ani, după cum
precizează autorul, asupra a 172 cazuri
de spânzuraţi, cât şi al unor experienţe