Impactul Investițiilor din Domeniul Energetic - Facultatea de ...

Impactul investiţiilor din domeniul energetic asupra creşterii economice
este absolut necesară existenţa unui cadru instituţional şi legislativ
adecvat, precum şi a unei strategii energetice pe termen mediu şi lung, însoţite de
politici energetice naţionale şi instrumente specifice economiei libere [1].
Sectorul de producere a energiei electrice a păstrat în foarte mare măsură,
în evoluţia ulterioară, caracteristicile tehnice avute în anul 1989, când în sistemul
energetic naţional (SEN) existau exclusiv centrale termoelectrice şi de termoficare
şi centrale hidroelectrice. Producţia de energie electrică în anul 1989 a fost de 83
miliarde kWh (putere medie anuală 9.550 MW), pentru ca, datorită recesiunii
economice severe, să scadă cu 32% în anul 1994, la 56,9 miliarde kWh (putere
medie anuală 6.500 MW) [2].
În anul 1994, capacităţile instalate în SEN au fost de 21.800 MW, din care
73% în centrale termoelectrice şi de termoficare şi 27% în centrale hidroelectrice.
Structura după vârstă a puterii grupurilor din centrale termoelectrice era: 26,2%
sub 15 ani; 47,2% între 15 şi 25 de ani; 17,3% între 26 şi 30 de ani; 9,3% peste 30
de ani. Tehnologiile instalaţiilor erau ale anilor ' 60- ' 70. Durata normată de viaţă a
unei instalaţii energetice este, de regulă, de 30 de ani, după care urmează
reabilitarea sau casarea acesteia, cu costurile aferente, în funcţie de calculele
tehnico-economice. Reabilitarea poate reprezenta circa 25% din investiţia iniţială
actualizată. Grupurile din centralele hidroelectrice aveau ca structură de vârstă:
38,5% sub 25 de ani; 55% între 26 şi 30 de ani; 6,4% peste 30 de ani [2].
Trebuie menţionat că toate aceste capacităţi realizate înainte de anul 1989
au avut bugetul de stat ca sursă principală de finanțare a investiţiilor în proporţie
de circa 70%, care însă a dispărut ulterior. Rezultatul a fost următorul: pe de o
parte, SEN a dispus de capacităţi de rezervă (cu o fiabilitate redusă), datorită
scăderii consumului prin recesiune, iar, pe de altă parte, acela al unui disponibil
extrem de redus de surse de finanţare obţinute de la Banca Mondială, Banca
Europeană de Investiţii sau credit furnizor, total insuficiente.
Datorită lipsei surselor de finanţare a investiţiilor, situaţia „întineririi”
capacităţilor de producţie ale SEN nu s-a schimbat în mod semnificativ în primele
două decenii de după 1989, cu excepţia unităţilor 1 (pusă în funcţiune în 1996) şi
2 (în 2007) de la Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, care au reprezentat
împreună ca unităţi noi doar 7,5% din puterea disponibilă.
Conform datelor INS, producţia de energie electrică a SEN în anul 2010 a
fost de 60,98 miliarde kWh, structurată astfel: energie hidro 33%, energie termo
47%, energie nucleară 19%, energie eoliană 1%. Se poate desprinde concluzia că
pentru România producerea energiei electrice în centrale termoelectrice
reprezintă, în prezent şi în viitor, un obiectiv strategic naţional major. Acest lucru
impune, din punct de vedere financiar, alocarea fondurilor – din surse proprii sau
31