OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

eseu
croiască un nume din complexele sale de nedreptăţit
de Dumnezeu… Un lucru e clar până şi pentru orice
gâgă: experienţele religioase, etnice, nu trebuie să devină
marfă pentru orice marhă, căci în numele lor mult
sânge a curs în istorie! Cel aflat deasupra Binelui şi
Răului, chiar dacă i-a dat o satisfacţie Satanei, ascultându-i
sfatul – da, da! – şi punându-l pe Iov în abominabile
situaţii tragice, până la urmă Credinţa lui Iov L-a
convins că a… greşit, fiind, El, Dumnezeu, de o cruzime
diavolească!... Până la urmă, pariul lui Dumnezeu cu
Satana a fost pierdut de Întunecimea Sa, ceea ce a
echivalat, totuşi, cu o lecţie dată… diavolului afurisit!
Şi din acest pasaj biblic fanarioţii danubiano-pontici
ar putea reţine faptul că responsabil faţă de derapajele
conştiinţei – şi ale credinţei, evident! – nu este nici diavolul
şi nici bunul Dumnezeu, ci actantul aflat într-o
cumpănă a zilei, dependent de factorul X, factorul fericirii
strict personale.
Fanarioţii vechi şi noi au împlinit şi mai împlinesc şi
azi rolul de tampon între ocupanţi şi ocupaţi, complici
când cu cei ce le glisează în buzunare arginţii arvuniţi,
când cu cei care produc banii, prin muncă…
Ce factor X, ce factor al fericirii găsim şi în cazul verişanilor
păcurăraşului, care, printr-o simplă crimă, într-o
seară de vară, îşi împlinesc toate profeţiile economice!
Ce factor X formidabil, criminal, posedă şi Cain, dacă
în urma fraternului său gest fundamental pentru Abel a
obţinut graţia divină de a nu putea fi ucis de nimeni niciodată
– ca să poată părăsi pământul, de moarte bună,
doar la adânci, foarte adânci bătrâneţi! Cain a jucat cu
Dumnezeu ce i-a dictat factorul X – şi a câştigat: să nu-l
ucidă nimeni! Dar gipsomanul care făcea avioane de
hârtie în timp ce se împlinea ecuaţia sa de condamnare
şi lichidare a naşului ce-l ridicase din pământ şi din iarba
verde – n-avea, până în dinţi, un factor X, al fericirii criminale
Domnule Dumitru Constantin, care este părerea dumitale
despre factorul X
Da, factorul X rămâne de multe ori – şi la casele mai
mari! – în umbra inexprimabilului! Dar în majoritatea cazurilor,
cu toate sforţările raţiunii, sau chiar ale inconştientului,
factorul X, care este Alfa şi Omega, îşi atinge
ţinta, devenind chiar Sinele actantului cu pricina! Obsesia
tragică a incompetenţei se lichefiază şi biografia proprietarului
factorului X se împlineşte elocvent în istoria
aerului…
Cel însemnat până în moalele conştientului şi inconştientului
cu factorul X – această a treia putere, definitivă
a creierului! – participă la energia luminii şi devine
– ca să nu ne mai ascundem după plop! – asemeni luminii
divine!..
Domnule Dumitru Constantin, dumneata câţi inşi cunoşti
lipsiţi de factorul X Eu ştiu doar un albatros ucis,
care n-avea factorul X – Nicolae Labiş, genialul!..
Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul,
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.
Piramida
La marginea vieţii clocotitoare-a mării
Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.
Priveşte încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeş îndoit în sus.
Murdare şi sărate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod,
Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise
Al căror miez căldurile îl rod.
De valuri aruncate pe ţărmul sec şi tare
Muriră fără luptă sclipind acum bogat.
Le tulbură lumina lor albă, orbitoare,
Aripa lui cu mâl întunecat.
Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte,
Sfidând nemărginirea, un tânăr pescăruş.
Războinicul furtunii zvârlit între moluşte
Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş.
Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară
Şi, re-nviat o clipă de-un nevăzut îndemn,
Îţi pare că zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.
4 SAECULUM 5-6/2011
PRO