OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

eseu
Dar dacă autorii mai sus amintiţi cunoşteau „de acestea
dinainte”, cum decriptăm acum mesajul lui Pavel din
prima epistolă: „Te îndemn stăruitor înaintea lui
Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi
ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre dinainte,
nefăcând nimic cu părtinire” (Epistola Întâi a lui Pavel
către Timotei cap.5 v. 21). Am făcut aşadar un salt, o incursiune,
nu dincolo – nici dincoace, ci „înlăuntrul sufletului”.
Cartea de poezie e scrisă pe mai multe planuri
suprarealiste. Un prim plan ireal: „cei prinşi, omuleţi cu
pelerine, lucitori, / care produceau culoare / gălbuie: din
/ frunze de măr pădureţ”, combinat cu un plan real:
„Când alaiul pornise cu muzică de la casa mirelui spre
/ casa naşilor: tot acum / dispărând, aşa cum apăruseră,
omuleţii gălbui, lucitori, / înainte de a putea fi distinşi /
limpede la figură”, iar concluzia, după ce tragem linie şi
ne punem firesc întrebarea: „Nu ştie nimeni ce să mai
creadă”, concluzia vine sub forma unei mari nedumeriri:
„Şi / când te gândeşti că tot acest derizoriu grup de
luciri / cereşti / o fi datând de dinaintea pământului...”.
Că nu vrem vise, vrem realitate Dar cine să tulbure ordinea
pusă de noi „Toţi spun că văd lucrurile din cer,
dar au rădăcini: unii / vin de la începuturile visului. Par
ireali, dar sunt reali” (celui plin). „În altă viaţă” e poemul
unor întrebări care ne probează de ce Liviu Ioan Stoiciu
pare, spiritual vorbind, reîncarnat din lumea fiinţelor
imor talizate pe pânza acelor tablouri aproape groteşti
ale unui pictor de geniu ca Gaugain: („...De unde ai /
reapărut Din care strat spiritual / sedimentat”), şi nu foloseşte
emblema corbului din dorinţa de a se fi apărat
în poezie de un Edgar Allan Poe sau un Franz Kafka
metamorfozat în orice gânganie posibilă. „Poate m-ai
chemat Ai bătut în geam Nu / am auzit bine... Mă uit
înlăuntrul meu. Am senzaţia de întreg”. Iată de ce spuneam,
în primele note ale acestor însemnări, că acele
ficţiuni sunt însăşi cheia a tot feluri de întâmplări „de
materii rupte, împrăştiate, din câmpul tău energetic...”
– cum îi place să le definească: de fapt simboluri şi
oglinzi ale poetului. Intri şi ieşi – dintr-o dimensiune în
alta – în poezia lui LIS „acolo, înlăuntrul tău, în propriul
sine” ca prin „porţile hotarului tău”. Simţi cum le treci
pragul, cum se închid după tine pentru a-ţi subordona
închipuirile şi poate chiar raţiunea de a gândi, pentru că
„te prind acolo”: „Stai în pragul porţilor hotarului tău, lipită
/ cu faţa de trunchiul / unuia dintre arborii care te
încarcă, şi priveşti în gol”. O carte e o oglindă în care
cauţi să ghiceşti fizionomia autorului. Iar criticul e un
hăitaş: goneşte, ţipă, se agită în luminiş, dar nu ucide.
Liviu Ioan Stoiciu e cel peste care „a nins cu hârtie de
scris toată noaptea”, atunci când a scris această carte.
Poezia sa are tangenţe cu pictura şi tabloul suprarealist
al filmului gândit de Hitchcock. Mesajele cifrate şi recepţionate
din necunoscut „din cine mai ştie ce dimensiune”,
ne dau senzaţia supărătoare că am uitat ceva.
Te întorci şi priveşti ca dinaintea unui „text în oglindă”
pentru lămurirea acelui gând prins prizonier într-un labirint
tare încâlcit. Dar „când întorci capul, nu e nimeni”.
Şi întotdeauna în spatele acesteia pâlpâie câte ceva.
Beatrice Adriana Balgiu
SCRIITORI, CREATIVITATE, EBRIETATE
„Cine bea vin, bea geniu.”
(Baudelaire)
Există o influenţă a alcoolului asupra creaţiei De ce
poeţii, scriitorii, în genere, sunt mai mari consumatori
de alcool comparativ cu alte categorii Lumea boemă
a literelor are o predispoziţie spre consumul de alcool
Tema relaţiei dintre creaţie şi posibilul ei stimulent,
alcoolul, este veche. O întâlnim în templul din Delphi
unde lângă statuia de aur a lui Apollo, zeul formei, al
sensibilităţii, poeziei şi al artelor frumoase, există o gravură
a lui Dyonissos (reprezentat mai târziu ca Bachus),
zeul intoxicaţiei, extazului şi al intuiţiei. O găsim şi pe
basoreliefurile descoperite la Tomis (1) datate din prima
jumătate a secolului III în care multe din monumentele
epigrafice înfăţişează sărbătorile date în cinstea lui Dyonissos/Bachus
în cetăţile vest pontice, ca prilej de manifestare
a aptitudinilor artistice în concursuri muzicale
şi de dramă. Mai multe informaţii pe tema relaţionării
dintre creaţia artistică şi viţa-de-vie, la daci, găsim în
cartea lui Andrei Oişteanu publicată recent la Polirom,
Narcotice în cultura română (2010).
În literatura filosofică, unitatea celor două zeităţi este
abordată de Nietzsche (3) care expune sinteza dintre
principiul Dionisiac al exuberanţei şi principiul Apolonian
al structurii şi ordinii care funcţionează sincronizat în
timpul producţiei creative. Formulările lui Nietzsche asupra
celor două principii ne duc cu gândul la termenii de
procese primare şi secundare elaborate de psihanaliză,
în care primar reprezintă originalul, nonconvenţionalul
bazat pe instinct şi inconştient, în timp ce secundar este
asociat cu logic, analitic, convenţional şi conştient. Cele
două noţiuni de primar şi secundar au fost asociate şi
cu relaţia ordine/dezordine corespunzătoare într-un fel
46 SAECULUM 5-6/2011
PRO