seria a treia, an V, nr. 3-4 martie-aprilie 2013 - Insemnari Iesene

Pe care le consider\ el a dev\rate [i pe ca -
re false? Dac\ zeul ni le trimite pe cele a -
dev\rate, cele false de un de provin? Dac\
[i acestea au origine divi n\, rezult\ c\ ni -
mic nu e mai capricios de cât divinitatea.
C\ci ce poate fi mai nesocotit decât s\ a -
gi]i spiritele muritorilor prin viziuni false [i
George Grosz:
am\gitoare? Dac\ imaginile adev\rate au
o provenien]\ divin\, iar cele în[el\toare
[i zadarnice ]in de natura uma n\, care-i
criteriul de a distinge visul divin de cel natural?
Nu-i mai bine s\ spui c\ toa te visele
sunt date fie de zei, ceea ce voi, stoicii, nu
accepta]i, fie de natur\? {i dac\ respinge]i
Monarhistul absolut
prima ipotez\, în mod necesar cea de-a
doua trebuie admis\. [...] Dac\ unele vise
sunt adev\rate iar altele false, desigur a[
vrea s\ [tiu care-i tr\s\tura lor distinctiv\.
Iar dac\ ea nu exist\, la ce bun s\-i mai
as cult\m pe ace[ti interpre]i? Dac\ totu[i
exist\ vreo distinc]ie, tare doresc s-o aflu.
Dar nimeni nu va [ti s\ mi-o spun\” (II, 62).
În definitiv, întrebarea prive[te o ches -
tiune de hermeneutic\, anume grani]a din -
tre visele cu sens divinatoriu [i celelalte?
Cum s-ar putea deosebi între ele? Dar în -
tre interpret\rile de încredere [i cele false?
Cine ar putea s\ te asigure de prezen]a celor
dintâi [i s\ te fereasc\ de cele din urm\?
Este simptomatic felul în care Cicero
pune la îndoial\ o alt\ supozi]ie, ce prive[ -
te îns\[i natura visului. Sus]inut\ de unii
în v\]a]i, ea spune c\ apari]iile din vis re -
prezint\ imagini sau dubluri ale f\pturilor
reale. „El [Democrit] e de p\rere c\ din
corpurile solide [i din formele reale ema -
n\ o imagine. Ce era deci corpul lui Mari -
us [cel visat de mine]? Era imaginea ema -
nat\ de corpul s\u: toate lucrurile reale au
astfel de dubluri imaginare. Aceast\ imagi -
ne a lui Marius era aceea care m\ urm\ -
rea în vis, pe câmpul de la Atina; nici o
a pari]ie din vis nu se poate explica decât
prin ac]iunea imaginilor” (II, 67). O aseme -
nea idee este ea îns\[i extravagant\, de[i
ajunge, la un moment dat, s\ fie v\zut\ ca
rezonabil\. Elementul ei straniu se ascun -
de în credin]a ce o sus]ine: „toate lucrurile
reale au astfel de dubluri imaginare”. Cice -
ro nu e dispus s\-i dea crezare. Pe de o par -
te, vine cu un argument inteligibil, c\ e -
xist\ imagini ce nu au nici o leg\tur\ cu lu -
mea real\ . Pe de alt\ parte, se simte el în -
su[i omul altui timp. „Cei din vechime a -
veau în multe privin]e o p\rere gre[it\, pe
care îns\ noi, în urma experien]ei, a progresului
cunoa[terii [i civiliza]iei, am co -
rectat-o” (II, 33). Citind aceste rânduri,
po]i avea sentimentul c\ auzi vorbind un
prieten de-al lui Voltaire sau Diderot, [i nicidecum
un antic. Cel care vorbe[te aici
a pare ca un homo novus. Se situeaz\ sin-
mişcarea ideilor · mişcarea id
Însemn\ri ie[ene
31