seria a treia, an V, nr. 5 mai 2013 - Insemnari Iesene

Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P
10
luminii sale, o mie de piepturi satisf\cute, respirând boarea di -
mi ne]ii vesele [i ochii plini de reflexe se fixau cucernic pe cerul
d\t\tor de via]\, d\t\tor de fericire.
(Scris la 9 Octombrie 1917. Pe Valea Curi]ei.)
IV.
(13 iulie 1917)
– Ce veselie o fi la ]ar\!
– {i ce de cocote patrioate! adaose maiorul.
Avui o impresie stranie [i privii fa]a maiorului, c\utând s\ `n -
]eleg ce vrea s\ spuie. El pricepu nedumerirea.
– Adica boii ar\, caii necheaz\ [i m\garii m\nânc\, doctore.
Apoi schimba vorba [i-mi aduse aminte de-o f\g\duial\ dat\.
– Poate vrei sa cite[ti r\va[ele.
Luasem din tran[eele vr\jma[ilor diferite scrisori, fotografii,
cli[ee. Le pusesem `ntr-o cutie de mitralier\ [i le purtam, cu gândul
s\ fac o alegere `ntre ele. Maiorul f\cea aluzie la dânsele. Li -
te ra unui alfabet `ncâlcit obosea ochii, fraza se descifra greu [i
mai erau [i cuvinte ne`n]elese. Toate acestea m\ f\ceau s\ `naintez
anevoie `n lectur\, `n[irând silabe rare, `ntr-o litanie mono ton\.
Maiorul se-ntinse al\turi, cu mâinile sub ceaf\ [i cu chipiul
pr\v\lit pe fa]\.
– Tu zi-nainte c\ eu ascult.
Curiozitatea se stârnise [i fil\ dup\ fil\ scrisorile-[i treceau
se cretele prin fa]a ochilor mei, câteodat\ mira]i, câteodat\ `n -
du io[a]i. Din toate scrisorile se ridica, `n spirit comun, un dispre]
al r\zboiului, un dezgust al m\celului. Cele mai multe rânduri detestau
ac]iunea `n care eram prin[i cu to]ii [i exprimau amar un
lung cortegiu de mizerii.
„Iubite frate, spunea unul, mama se c\zne[te zilnic s\ mai ima -
gineze câte ceva, care s\ lini[teasc\ foamea, dar a ajuns la ca -
p\ tul sfor]\rilor... soarta voastr\ tot e mai bun\, m\car [ti]i c\
ave]i o pâne”...
Altul scria:
„Bl\st\mul acesta oare nu se va mai ispr\vi?... Mul]i socot
c\ pân\-n toamn\ vom avea `n sfâr[it pace.... Gazetele noastre
spun c\ ar fi ca [i `ncheiat\ cu Rusia... dar parc\ mai po]i s\ te
`ncrezi `n gazete!”...
~ntr-un plic era un comunicat oficial, care anun]a oprirea
ofensivei ruse[ti de la Stanislau [i Kalusz, cu pierderi mari pentru
inamic, [i la un loc cu afi[ul o alt\ scrisoare tr\gea concluzia:
...„Toat\ lumea sufere [i unii ar vrea s\ ne `nve]e c\ suferin]a
nu-i suferin]\!”...
Eram `ncurcat [i dintru-ntâi mi se p\ru c\-s fraze anume c\ -
utate. Dar nu era greu s\ bag de seam\ repede c\ oamenii a -
ce[tia nu scriseser\ `n vederea noastr\ [i cum [i ei au o cenzur\,
trebuie s\ fi fost asta o stare general\, ca s\ poat\ ajunge pe front
asemenea vorbe.
– Auzi domnule maior ce scriu \[tia? Ce zici?
– Or fi având dreptate.
– P\i cine l-a pus?... l-au dorit.
– Ce?
– R\zboiul.
Jean Baptiste Greuze:
Fat\ cu pas\re
Maiorul, ridicându-se `ntr-un cot [i privindu-m\, cu ochii vii
ca m\tr\guna, m\-ntreb\:
– Tu l-ai dorit?
Eram foarte strâmtorat. Ochii lui ca ni[te proiectoare stârni -
ser\, r\sfr`ngând aiurea, imaginea unui trecut. Ca o frunz\ `n -
tr-un vârtej, ca un fir de colb pe-o neobosit\ raz\, ca o pic\tur\ -n -
tr-un potop, m\ agitasem [i eu, tot atât de con[tient ca un copil
ce se desfat\ cu un chibrit. Dar acum, sub privirea sfredelitoare
a maiorului, m\ sim]eam vinovat de parc\ a[ fi fost tovar\[ cu
Kaiser-ul. {i `ncurc\tura era mai mare, fiindc\ nu-mi venea s-o
recunosc.
Însemn\ri ie[ene