seria a treia, an V, nr. 5 mai 2013 - Insemnari Iesene

te un imperiu. În Atât de fraged\, femeia înger nu mai poate
conduce sufletul muritorului, odat\ z\rit\ în taina iubirii ei. Mai
degrab\ este dispus\ s\ r\mân\ cu el în lumea oamenilor vii. Ea
nu are, apoi, disponibilitatea Lunii din visul sultanului, care accept\,
las\ s\ fie iubit\. Concluzia: Te duci, [-am în]eles prea
bi ne / S\ nu m\ ]in de pasul t\u. Con[tiin]a gre[elii îl ]ine pe
EL în ve[nicia neiert\rii de sine. Visul de lumin\ (iluminare,
str\fulgerarea tainei) se va isp\[i: Tinzându-mi dreapta în de[ert.
Este o]ioas\ discutarea expresiei: în contextul dat de editor, EL
cel aflat între via]\ [i moarte, la cump\na dintre lumi, pe malul
lacului, face gestul dantesc al întinderii mâinii în zadar dup\
îngerul care trece. Este un Se-atârn\ sufletu-mi, lâng\ luntrea
lui Caron, îns\. EL r\mâne în acest gest cu gândul (sufletul) la
pururi vergina Marie — [i în întrebarea: Unde te duci? Când o
s\ vii? Interesant\ este imaginea: {-o s\-mi r\sai ca o icoan\:
desigur, chipul EI va r\s\ri astfel din undele lacului, precum în
Cr\iasa din pove[ti (trimiterea este expres\, EA din Atât de
fraged\ fiind numit\ [i Mireas\ blând\ din pove[ti). Imediat dup\
Atât de fraged\ urmeaz\ O, mam\, care propune, ca strategie
a trecerii dincolo de lac, moartea împreun\ a cuplului.
34. O, MAM|...
Prima tip\rire: CL, 1 aprilie 1880, singur\ ([i singura poezie publi -
cat\ de Eminescu în 1880). În O1 la pag. 128, între Desp\r]ire [i Sa -
tira I (ordine cronologic\ fireasc\ a tip\ririi).
Cea de-a treizeci [i patra poezie din antologie încheie seria
îngerilor evocând mama, Icoana Fecioarei Maria cu care se încheia
Atât de fraged\. Biografismul excesiv d\uneaz\: O, ma -
m\... este legat\ pân\ [i prin petecul de hârtie pe care este
scris\, de mama real\ a poetului, Raluca Eminovici, decedat\ în
1875. Considerând c\ nu [tim aceste am\nunte, d\m „negurii
de vremi“ sensul real, ca [i „sfântului mormânt“ (expresie rezervat\,
în cre[tinism, sfin]ilor celor mari), [i descoperim în poezie
nu o ocazie, un discurs funerar, o evocare, etc. – ci invocarea
principiului matern. Mama este Muma, Gea Mater într-un fel,
ca re cheam\ fiul. Este, desigur, [i o dorin]\ de trecere împreun\:
dup\ abandonul LUI de c\tre îngerii psihopompi, dore[te s\
treac\ cu Muma cu tot — dar nu în moarte, ci în alt\ via]\, ascuns\.
Altfel, teiul nu este salcie, s\ po]i pune o ramur\ din el [i
s\ se prind\ în p\mânt. „Miracolul“ nu-l poate îndeplini decât
Muma. La cre[tet s\ nu-mi plângi trimite, apoi, la Pietà, scena
Fecioarei Maria cu Iisus în bra]e coborât de pe cruce. Poetul nu-
[i dore[te ritual cre[tin, ci trecere pur [i simplu. C\ este a[a, o
dovede[te „piesa“ imediat urm\toare a antologiei, F\t-Frumos
din teiu: „f\tul“ se na[te a doua oar\ ca spirit (nu strigoi) al teiului
[i r\pe[te fetele care fug de mân\stire. Este ca [i cum ritualul
ruperii [i s\dirii teiului (prinderii lui, etc.) ar fi fost împlinit – iar
Însemn\ri ie[ene
din aceast\ înf\[urare în vegetal s-ar fi n\scut din nou (sau un
alt) om. Astfel c\ nici vorb\ de iubita poetului împreun\ cu el
lâng\ mormântul mamei lui. Iar dac\ împreun\ va fi ca s\ mu -
rim se refer\ tot la Muma care pân\ acum nu e moart\ (cheam\,
are glasul îngânat de natur\ etc.). Se poate vorbi, eventual, de
o mare îndr\zneal\ (curaj) al LUI (a personajului, nu a poetului)
de a se asemui cu Fiul Mumei, un fel de hipostaz\ christic\ pre -
cre[tin\, îns\, ori meta-cre[tin\ (al\turi de cimitir, biseric\, m\ -
Jean Baptiste Greuze:
Mam\ cu feti]a `n bra]e
n\stire). Avem, în O mam\..., o invoca]ie de tipul ori-ori: ori
m\ na[ti din nou, ori murim împreun\. Muma este, astfel, constrâns\
s\-[i apere via]a, nemurirea. Modelul se reg\se[te în sa -
crificiul de la Mecona, unde Prometeu îl constrânge pe Zeus s\
aleag\ forma l\sând muritorilor con]inutul jetfei animale. Acela[i
model în invoca]ia lui Ahile c\tre mama sa, Thetis: ori m\ aju]i,
eminescologicale ∙ eminescol
77