Iliada latină un studiu de caz - Clasice.ro

19 sînt cel mai superficial tratate, în timp ce cînturile 1, 2, 3 și 5,
apoi 7 și 22 sînt povestite în amăn<strong>un</strong>țime, fi<strong>de</strong>l originalului homeric.
Explicația rezidă în conținutul însuși al cînturilor: cîntul 1
este <strong>un</strong>ul <strong>de</strong> prezentare, <strong>de</strong> introducere a cititorului în resortul
dramatic al epopeei; cîntul al doilea îi dă autorului o<strong>caz</strong>ia să prezinte
cele două tabere aflate în conflict, cu preferința, <strong>de</strong>ja subliniată
anterior 111 , pentru tabăra troiană; cîntul al treilea p<strong>un</strong>e în scenă
prima confr<strong>un</strong>tare armată și, mai ales lupta dintre Paris și Menelau;
cîntul al patrulea, o l<strong>un</strong>gă <strong>de</strong>scriere <strong>de</strong> luptă, nu ocupă <strong>de</strong>cît
numărul <strong>de</strong> versuri care ar reprezenta media dintre numărul total
(1062 dacă lăsăm <strong>de</strong>oparte prologul) și numărul cînturilor, în timp
ce cîntul 5 trebuie să fie prezentat mai în <strong>de</strong>taliu <strong>de</strong>oarece conține
ἀριστεία lui Diome<strong>de</strong>. Prezentînd isprăvile lui Diome<strong>de</strong>, Baebius
consi<strong>de</strong>ră că și-a în<strong>de</strong>plinit datoria cît privește acest tip <strong>de</strong> episoa<strong>de</strong>
și scurtează dramatic cînturile 13, 17 și 19.
Poemul, purtînd în general titlul <strong>de</strong> Liber Homeri, după o
formulă curentă dacă ne gîndim la Liber Catulli 112 , ne-a parvenit
împărțit în 24 <strong>de</strong> cînturi, la fel ca în originalul grecesc, numai că
împărțirea pe cînturi nu coresp<strong>un</strong><strong>de</strong> celei din <strong>Iliada</strong> homerică, <strong>de</strong>
vreme ce autorul modifică a<strong>de</strong>sea succesi<strong>un</strong>ea evenimentelor, mai
ales în partea finală, care este redată mult mai succint. Această
împărțire nu-i poate fi atribuită autorului însuși, dacă ținem seama
<strong>de</strong> disproporția care există în întin<strong>de</strong>rea pe care o ocupă cînturile,
ci trebuie pusă pe seama studierii în<strong>de</strong>l<strong>un</strong>gate a textului în școală,
<strong>un</strong><strong>de</strong> putea servi la confr<strong>un</strong>tarea cu originalul grecesc, sau la localizarea
<strong>un</strong>or episoa<strong>de</strong>.
Limbajul folosit este servil mo<strong>de</strong>lelor pe care Baebius le are
mereu în fața ochilor, în special Vergiliu și Ovidiu, dar dă dovadă
<strong>de</strong> o b<strong>un</strong>ă c<strong>un</strong>oaștere a poeziei înalte și a tradiției pe care o respectă.
Exemple în sprijinul acestei afirmații sînt folosirea sinonimelor
poetice pentru prozaicul Graecus 113 , sau evitarea adverbelor.
Se știe că, datorită ambiguității lor, adverbele sînt <strong>de</strong> regulă
evitate în poezia înaltă, <strong>un</strong><strong>de</strong> este preferată o construcție adjectivală
<strong>de</strong> tipul cru<strong>de</strong>li manu în locul banalului adverb cru<strong>de</strong>liter. În
textul Ilia<strong>de</strong>i Latine singurele formații în -ter, <strong>de</strong> exemplu, sînt:
111 V. cap. "Catalogul trupelor".
112 Cel mai b<strong>un</strong> dintre manuscrisele păstrate poartă titlul <strong>de</strong> Catulli Veronensis
Liber, și se referă la culegerea <strong>de</strong> 116 <strong>de</strong> poeme publicate după
moartea poetului, probabil <strong>de</strong> <strong>un</strong> grup <strong>de</strong> prieteni <strong>de</strong> la Roma
113 Cf. infra, comentariul la v. 2.
51