Iliada latină un studiu de caz - Clasice.ro

Liviu STROIA
Homer în Roma lui Nero: <strong>Iliada</strong> <strong>latină</strong>
<strong>un</strong> <strong>studiu</strong> <strong>de</strong> <strong>caz</strong>

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
STROIA, ALEXANDRU LIVIU
Homer în Roma lui Nero : <strong>Iliada</strong> <strong>latină</strong> : <strong>un</strong> <strong>studiu</strong>
<strong>de</strong> <strong>caz</strong> / Stroia Alexandru Liviu. - Timişoara:
Orizonturi Universitare, 2008
Bibliogr.
ISBN 978-973-638-391-5
821.14'02.09 Homer

Liviu STROIA
Homer în Roma lui Nero:
<strong>Iliada</strong> <strong>latină</strong>
<strong>un</strong> <strong>studiu</strong> <strong>de</strong> <strong>caz</strong>
EDITURA ORIZONTURI UNIVERSITARE
TIMIȘOARA 2008

Cuprins
Importanța acordată epopeilor homerice la Roma 7
Bebii Italici poetae clarissimi epithome in quattuor
viginti libros homeri iliados ................................ 20
<strong>Iliada</strong> Latină ș i Gesta Berengarii ....................... 24
<strong>Iliada</strong> Latină și situaț ia din literatură ................ 28
Lucan .................................................................... 38
Situaț ia politico-socială ....................................... 40
Literatură ș i politică ............................................ 43
Alcătuirea poemului — corespon<strong>de</strong>nța cînturilor 50
Cîntul 1 ............................................................ 56
Cîntul 2 ............................................................ 75
Cîntul 3 ............................................................ 82
Cîntul 4 ............................................................ 87
Cîntul 5 ............................................................ 88
Cîntul 6 ............................................................ 90
Cîntul 7 ............................................................ 91
Cîntul 8 ............................................................ 91
Cîntul 9 ............................................................ 92
Cîntul 10 .......................................................... 92
Cîntul 11 .......................................................... 94
Cîntul 12 .......................................................... 94
Cîntul 13 .......................................................... 95
Cîntul 14 .......................................................... 95
Cîntul 15 .......................................................... 95
Cîntul 16 .......................................................... 95
Cîntul 17 .......................................................... 96
Cîntul 18 .......................................................... 96

Cîntul 19 .......................................................... 96
Cîntul 20 .......................................................... 98
Cîntul 21 ............................................................ 99
Cîntul 22 .......................................................... 100
Cîntul 23 .......................................................... 103
Cîntul 24 .......................................................... 104
Epilogul ........................................................... 109
Catalogul trupelor ................................................ 110
Catalogul ahean .............................................. 111
Catalogul troian ............................................. 119
Concluzii ............................................................... 124
Bibliografie ........................................................... 131
a. Texte, ediții ș i traduceri ............................. 131
b. Dicționare ș i gramatici .............................. 133
c. Istorii literare ș i ale limbii ......................... 135
c. Lucrări generale <strong>de</strong> specialitate ................ 135
d. Lucrări <strong>de</strong> specialitate referitoare la Ilias
Latina .............................................................. 141
Anexa 1 ................................................................. 143
Loci similes ...................................................... 143
Anexa 2 ................................................................. 170
Anexa 3 ................................................................. 172

Man kann die Berühmten nicht verstehen,
wenn man die Obskuren nicht durchgefühlt hat.
Franz Grillparzer 1 , Der arme Spielmann
Importanța acordată epopeilor homerice la Roma
Interesul <strong>de</strong> care s-a bucurat Homer la Roma a fost întot<strong>de</strong>a<strong>un</strong>a
<strong>un</strong>ul aparte 2 . Prima mărturie a <strong>un</strong>ei traduceri a Odysseiei
este cea oferită <strong>de</strong> fragmentele păstrate ale traducerii lui Livius
Andronicus, scriitor roman din secolul al III-lea 3 a.C., consi<strong>de</strong>rat
p<strong>un</strong>ctul <strong>de</strong> plecare al literaturii latine, conform mărturiei lui Quintilian
inst. 10, 2, 7 Nihil in poetis supra Liuium Andronicum, nihil
in historiis supra pontificum annales haberemus. Deși traducerea,
prima operă literară scrisă în <strong>latină</strong>, <strong>de</strong>vine în scurt timp manual <strong>de</strong>
școală, ea nu s-a bucurat <strong>de</strong> aprecierea lui Cicero și a lui Titus
Livius, iar Horațiu ne mărturisește că a învățat pe <strong>de</strong> rost textul lui
Livius Andronicus 4 , sub amenințarea cu bătaia a crudului Orbilius
5 :
non equi<strong>de</strong>m insector <strong>de</strong>lendave carmina Livi
esse reor, memini quae plagosum mihi parvo
1 Franz Seraphicus Grillparzer (1971-1872), dramaturg austriac, autor a
numeroase piese <strong>de</strong> teatru, printre care Blanca von Castilien, Spartacus,
Alfred <strong>de</strong>r Grosse, Die Ahnfrau. Der Arme Spielmann (1848) este cea mai
c<strong>un</strong>oscuta scriere in proză a sa.
2 Cf. Manil. Astron. 2, 8-11: dum dabat, eripuit, cuiusque ex ore profusos/
omnis posteritas latices in carmina duxit/amnemque in tenuis ausa est
<strong>de</strong>ducere riuos/<strong>un</strong>ius fec<strong>un</strong>da bonis.
3 Livius Andronicus (284-204), grec, probabil originar din Tarentum, adus
la Roma ca prizonier după cucerirea orașului, în 272 (o altă ipoteză, care
nu este însă <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re, și aproape absurdă, susține că a fost adus
ca prizonier la Roma după recucerirea orașului din mîinile lui Hannibal, în
209). Devenit libert, a încercat să introducă literatura greacă la Roma,
traducînd Odysseia în metrul saturnin latin (metru folosit in poezia veche
satirica latinească și constînd într-o succesi<strong>un</strong>e <strong>de</strong> 3 iambi, o silabă ad
libitum si 3 trohei; această traducere a fost folosită în școli vreme <strong>de</strong> mai
bine <strong>de</strong> două secole; s-au păstrat pînă în zilele noastre 46 <strong>de</strong> versuri. În
plus a scris piese <strong>de</strong> teatru (atît tragedii cît și comedii), precum și poezii
lirice.
4 Pentru ceea ce s-a păstrat din traducerea lui Liuius Andronicus, cf. Anexa
2.
5 Lucius Orbilius Pupillus (112-17) din Beneventum, gramatic, c<strong>un</strong>oscut
ca profesor al lui Horațiu, care îl numește plagosus, datorită bătăilor pe
care i le aplica elevului său.
7

Orbilium dictare 6 ;
Alegerea făcută <strong>de</strong> Livius Andronicus poate fi explicată prin
scopul didactic pe care l-a avut. Elevii studiau traducerea și faptul
că o parte dintre aventurile lui Odysseu se petreceau pe pămînt
italic le sporea interesul pentru materialul epic.
Din puținele versuri care au supraviețuit se poate ve<strong>de</strong>a că
autorul respectă convențiile poeziei grecești cu <strong>de</strong>osebirile dintre
genuri. În fr. 30 diua Monetas filia apare forma <strong>de</strong> genitiv vechi în
-as care va supraviețui în latina clasică numai în sintagma pater
familias. Această formă <strong>de</strong> genitiv era consi<strong>de</strong>rată arhaică încă <strong>de</strong>
pe vremea lui Andronicus, <strong>de</strong> vreme ce în general acesta folosește
forma în -ai (din care evoluează forma c<strong>un</strong>oscută în -ae), așa cum
apare și în arhaizantul Senatus Consultum <strong>de</strong> Bacchanalibus 7 . Alte
forme arhaice sînt: vocativul filie, <strong>de</strong>xtrabus, dusmo, humonem,
care nu apar, <strong>de</strong> exemplu, în limbajul poeziei tragice. Începînd cu
Andronicus, toată tradiția epică <strong>latină</strong> urmează această direcție,
adoptînd <strong>un</strong> ton mai solemn chiar <strong>de</strong>cît cel al tragediei, astfel încît,
<strong>de</strong>și toate genurile poetice latine, chiar și satira, utilizează arhaismele,
poezia epică menține <strong>un</strong> ton mai solemn.
Contemporan cu Livius Andronicus, Naeuius 8 comp<strong>un</strong>e la
sfîrșitul sec. al 3-lea Bellum P<strong>un</strong>icum, poem consacrat războiului
dintre Roma și Cartagina. Subiectul nu este prin urmare <strong>un</strong>ul strict
legendar, ci are o componentă istorică, privind evenimente din
actualitatea imediată, <strong>de</strong> interes în epoca; Naeuius luase el însuși
parte la Primul Război P<strong>un</strong>ic. Fragmentele care s-au păstrat ne
permit să ne facem o imagine <strong>de</strong>spre ce a reprezentat poemul în
ansamblul său, astfel încît știm că Naevius a reluat în <strong>de</strong>butul operei
sale vechi legen<strong>de</strong> italice, cum ar fi întemeierea poporului
roman <strong>de</strong> către troianul Eneas și iubirea dintre acesta și Didona,
regina Cartaginei, această din urmă legendă oferind totodată și <strong>un</strong>
mobil pentru conflictul <strong>de</strong>clanșat între cele două mari puteri ale
Mediteranei, Roma și Cartagina. Zeii aveau și ei <strong>un</strong> rol, cel puțin
6 Hor. Epist., 2, 1, 69
7 Așa cum aflăm <strong>de</strong> la Titus Livius, <strong>de</strong>cret promugat în anul 186 <strong>de</strong> către
Senat, <strong>de</strong>scoperit pe o tabulă <strong>de</strong> bronz în anul 1640 în regi<strong>un</strong>ea Apulia din
Sudul Italiei, tabulă care poate fi văzută la K<strong>un</strong>sthistorisches Museum în
Viena. Prin acest <strong>de</strong>cret, celebrarea sărbătorii Bacchanalia era interzisă pe
tot teritoriul Italiei cu excepția situațiilor aprobate în mod excepțional <strong>de</strong>
către Senat. Textul <strong>de</strong>cretului este arhaizant și prezintă forme care nu mai
erau actuale în limba la momentul proclamării lui.
8 Gnaeus Naeuius (ca. 264 - 201 a.C.), poet epic și dramaturg latin, născut
probabil in Campania (Gellius 1, 24, I).
8

în episoa<strong>de</strong>le legendare, care serveau drept momente pregătitoare
intercalate în materialul epic. Bellum P<strong>un</strong>icum este <strong>un</strong> poem angajat,
cu valențe patriotice, care încearcă coagularea tuturor forțelor
cetățenești ale Romei acelei vremi împotriva p<strong>un</strong>ilor. Atît Naevius,
cît și Livius Andronicus folosesc metrul latin autentic, saturninul,
singurul metru folosit vreodată la Roma și care nu a fost <strong>de</strong> sorginte
grecească. Patriotismul lui Naeuis, ca și atașamentul său pentru
limba <strong>latină</strong> tradițională, neatinsă <strong>de</strong> influențe grecești, reies și
din celebrul său epitaf, compus, cum altfel, tot în saturnin, probabil
în același timp o critică la poezia lui Ennius:
Immortales mortales si foret fas flere,
flerent diuae Camenae Naeuium poetam.
itaque, postquam est Orchi traditus thesauro,
obliti s<strong>un</strong>t Romani loquier lingua Latina.
Ennius 9 reprezită o etapă foarte importantă în evoluția poeziei
epice <strong>de</strong> la Roma, el fiind cel care aduce <strong>un</strong> alt factor grecesc <strong>de</strong>
influență, preluat și continuat apoi <strong>de</strong> tradiția epică <strong>latină</strong>: înlocuiește
saturninul cu hexametrul. Dificultatea pe care a întîmpinato
încă <strong>de</strong> la început a provenit din structura însăși a limbii latine,
sărace în cuvinte dactilice, <strong>de</strong> care avea nevoie pentru a-și alcătui
versurile. Acest inconvenient îl <strong>de</strong>termină să recurgă la soluții
precum înlocuirea <strong>un</strong>or cuvinte ca imperare, intuetur, inuolans cu
forme <strong>de</strong> tipul induperare, indotuetur, induuolans, folosind <strong>un</strong>
prefix indu- prezent în textul celor 12 table, dar care nu mai este
folosit în vremea lui Plaut. Poeții care îi vor urma vor găsi o altă
soluție, mai la în<strong>de</strong>mînă, și anume folosirea <strong>un</strong>or frecventative <strong>de</strong>
tipul imperitare. Tot necesitățile metrice explică și preferința pentru
pluralele neutre <strong>de</strong> tipul gaudia, otia, ca și pentru <strong>un</strong>ele tipuri
<strong>de</strong> <strong>de</strong>rivare: maximitas și differitas pentru magnitudo și differentia.
Dar, in ciuda variatelor influențe exercitate <strong>de</strong> literatura greacă,
stilul la care recurge Ennius, și după el întreaga epică <strong>latină</strong>, este
<strong>de</strong> sorginte neaoșă. Se remarcă preferința pentru asonanțe, în special
aliterații, <strong>de</strong> tipul mentes-<strong>de</strong>mentes, tendință care poate fi
observată din plin în proverbe sau în carmina religioase, și care
este împinsă <strong>un</strong>eori pînă la exces, ca în celebrul vers: O Tite tute
Tati tibi tanta, tyranne, tulisti! 10 De asemenea, preferința pentru
9 Quintus Ennius (239 - 169 a.C.), scriitor latin <strong>de</strong> origine greacă, născut la
Rudiae în Salent, o zonă a coabitării limbilor greacă, oscă și <strong>latină</strong>. Cele
mai c<strong>un</strong>oscute lucrări: Epicharmus, Euhemerus, Hedyphagetica, Saturae,
Annales. Este consi<strong>de</strong>rat părintele poeziei latine.
10 Cf. ann. 108.
9

homoioteleuta (Romani... Campani), paronomasii (explebant...
replebant). Ennius este consi<strong>de</strong>rat creatorul limbajului epic latin,
și lui îi sînt tributari atît Lucrețiu cît și Vergiliu.
Ennius este reprezentantul valului elenizant, aflat în relații
apropiate cu cercul Scipionilor, principalii promotori ai acestei
tendințe. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Livius Andronicus, care folosise <strong>un</strong>
metru latin pentru a p<strong>un</strong>e în versuri <strong>un</strong> subiect grecesc, Ennius
folosește <strong>de</strong> această dată <strong>un</strong> metru grecesc, hexametrul, pentru a
relata însăși istoria Romei, <strong>de</strong> la origini și pînă în vremea sa, în 18
cărți. Annales este o epopee istorică pe <strong>de</strong>-a-ntregul, aspect subliniat
și <strong>de</strong> titlul ales, căci libri annales reprezentau <strong>un</strong> fel <strong>de</strong> calendar
ținut <strong>de</strong> pontifi, în care erau consemnate anual faptele însemnate
ale istoriei com<strong>un</strong>ității. Epopeea se caracterizează prin
respingerea supranaturalului, respingere care nu este o simplă
opți<strong>un</strong>e literară, ci se înscrie în filosofia raționalistă adoptată <strong>de</strong>
Ennius, care reușește astfel să creeze o epopee <strong>de</strong>osebită <strong>de</strong> o
lucrare istorică numai prin forma versificată la care se recurge.
Soldat <strong>de</strong> profesie, sosit la Roma sub patronajul celor mai influente
figuri ale momentului, Scipio Africanul, Marcus Fulvius Nobilior
și Cato, Ennius este <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a ne apărea drept <strong>un</strong> stilist
foarte rafinat. Dar poate tocmai această lipsă <strong>de</strong> cizelare poetică îl
fac <strong>un</strong> autentic poet epic, rămas în conștiința romanilor și în istoriile
literare la loc <strong>de</strong> cinste.
Începînd cu această perioadă, mărturiile atestă o a<strong>de</strong>vărată
modă în a cita fragmente din epopeile homerice; e.g. Cato Maior,
Paullus Aemilius, Scipio Africanul, Lucilius (prietenul lui Scipio).
În sec. I a.C., Cn. Matius și Ninnius Crassus au realizat fiecare
cîte o traducere a Ilia<strong>de</strong>i, in hexametri, căci existența <strong>un</strong>ei Odyssei
latine, alături <strong>de</strong> răspîndirea și aproape oficializarea legen<strong>de</strong>i lui
Aeneas, au trezit interesul și pentru cealaltă epopee homerică.
Aulus Gellius îl apreciază pe Matius, numindu-l uir doctus 11 , uir
eruditus 12 și așezîndu-l alături <strong>de</strong> Vergiliu; poetul este menționat și
<strong>de</strong> Varro 13 . Numai că lucrările lui Matius și Crassus nu s-au bucurat
<strong>de</strong> succes, problema fiind lăsată în sarcina filologilor perioa<strong>de</strong>i
11 Cf. A. Gell. N.A. 7, 6, 5 Sed Hyginus nimis hercle ineptus fuit, cum,
quid 'praepetes' essent, se scire ratus est, Vergilium autem et Cn. Matium,
doctum uirum, ignorasse.
12 Cf. A. Gell. N.A. 15, 25, 1 Cn. Matius, uir eruditus.
13 Cf. Varro De ling. lat. 7, 95 apud Matium: corpora Graiorum maerebar
mandier igni. dictum mandier a man<strong>de</strong>ndo, <strong>un</strong><strong>de</strong> manducari et a quo in
Atellanis ad obsenum uocant manducum. apud Matium: obsceni interpres
f<strong>un</strong>estique ominis auctor. obscenum dictum ab scena
10

imperiale. Latius Labeo va traduce nu numai <strong>Iliada</strong>, ci și Odysseia,
dar fără să-și <strong>de</strong>a prea mult silința în privința formei, ci
urmărind mai curînd redarea cuvînt cu cuvînt a conținutului 14 și
<strong>de</strong>venind astfel ținta atacului lui Persius în prima dintre satirele
sale:
ne mihi Polydamas et Troia<strong>de</strong>s Labeonem
praetulerint? 15
...
quid non intus habet? non hic est Ilias Atti
ebria ueratro? 16
Cu totul astfel stau lucrurile în privința lui Polybius, libertul
lui Caligula și apoi personaj important la curtea lui Claudius,
libertus a studiis 17 , apoi a libellis 18 , ucis din ordinul Messalinei în
47 sau 48. Aflăm din Consolatio pe care i-o adresează Seneca
filosoful la moartea fratelui lui, că a scris o parafrază la Homer pe
latinește, ca și <strong>un</strong>a la Vergiliu pe grecește. Ambele lucrări, pierdute
din păcate, au fost apreciate <strong>de</strong> Seneca 19 .
În scrisorile lui Cicero găsim numeroase citate din Homer,
dintre care <strong>un</strong>ele aj<strong>un</strong>seseră să aibă <strong>un</strong> caracter semiproverbial.
Lucrețiu manifestă pentru Homer o admirație aparte:
14 Cf. Anexa 2
<strong>un</strong><strong>de</strong> sibi exortam semper florentis Homeri
commemorat speciem lacrimas eff<strong>un</strong><strong>de</strong>re salsas
coepisse et rerum naturam expan<strong>de</strong>re dictis 20 .
15 Persius Sat. 1, 4 sq.; cf. ed. O. Jahn, 1843 (cum shol. ant.), pag. 248,
care menționează următoarea scholia: Labeo transtulit Ilia<strong>de</strong>m et Odyssiam
uerbum ex uerbo ridicule satis, quod uerba potius quam sensum
secutus sit.
16 Persius Sat. 1, 50 sq.; cf. O. Jahn, id., pag. 259, scholia: Attius Labeo
poeta indoctus fuit illorum temporum, qui Ilia<strong>de</strong>m Homeri uersibus foedissime
composuit.
17 Cf. Suet. <strong>de</strong> uita 28 ac super hos Polybium ab studiis, qui saepe inter
duos consules ambulabat.
18 Cf. Sen. Consol. ad Polyb. 6,5 Non licet tibi quicquam arbitrio tuo
facere: audienda s<strong>un</strong>t tot hominum milia, tot disponendi libelli
19 Cf. Sen. Consol. ad Polyb. 8,2 Homerus et Vergilius, tam bene <strong>de</strong> humano
genere meriti quam tu et <strong>de</strong> omnibus et <strong>de</strong> illis meruisti, quos pluribus
notos esse uoluisti quam scripserant; 11, 5 utriuslibet auctoris carmina,
quae tu ita resoluisti ut, quamuis structura illorum recesserit, permaneat
tamen gratia (sic enim illa ex alia lingua in aliam transtulisti ut, quod
difficillimum erat, omnes uirtutes in alienam te orationem secutae sint).
20 Lucrețiu <strong>de</strong> rer. nat. 1, 124-126
11

ad<strong>de</strong> Heliconiadum comites; quorum <strong>un</strong>us Homerus
sceptra potitus ea<strong>de</strong>m aliis sopitus quietest 21 .
Referirile la Homer sînt prezente și la Horațiu 22 , care îl consi<strong>de</strong>ră
<strong>un</strong> îndrumător mai b<strong>un</strong> în privința eticii <strong>de</strong>cît filosofii
Crisipus 23 și Crantor 24 . <strong>Iliada</strong> ne arată efectele pasi<strong>un</strong>ii ca forță
<strong>de</strong>structivă a societății omenești; din contră, Odysseia ne oferă în
persoana lui Odysseu <strong>un</strong> mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> virtute și <strong>de</strong> înțelepci<strong>un</strong>e,
prezentîndu-ne experiența lui vastă în privința lumii, rezistența la
încercările grele la care este supus și la ispite, lucruri care îl feresc
<strong>de</strong> soarta tovarășilor săi. În Ars poetica, interesul manifestat <strong>de</strong>
Horațiu pentru epopeile homerice este mai curînd <strong>un</strong>ul estetic
<strong>de</strong>cît moral; el urmează în<strong>de</strong>aproape direcțiile lui Aristotel. Apreciază
rapiditatea cu care bătrînul aed știe să ne introducă în acți<strong>un</strong>ea
poemului:
semper ad eventum festinat et in medias res
non secus ac notas auditorem rapit et quae
<strong>de</strong>sperat tractata nitescere posse relinquit
atque ita mentitur, sic veris falsa remiscet,
primo ne medium, medio ne discrepet imum 25
<strong>un</strong>itatea acți<strong>un</strong>ii și credibilitatea faptelor supranaturale. La fel
ca și Lucilius, el observă <strong>un</strong>ele erori pe care le consi<strong>de</strong>ră <strong>de</strong> neevitat
pentru o lucrare <strong>de</strong> asemenea proporții și consi<strong>de</strong>ră că acestea
nu diminuează cu nimic efectul întregului.
Vergiliu arată și el în Eneida că a învățat <strong>de</strong> la Aristotel cum
să-l urmeze pe Homer, cum să-l imite în părțile b<strong>un</strong>e și să-i evite,
în măsura posibilului, greșelile. El se ferește, <strong>de</strong> exemplu, <strong>de</strong> așa
numitele speciosa miracula 26 , <strong>de</strong> aspectele supranaturale ale
scenelor pe care le imită.
Eneida reprezintă fără nici o îndoială <strong>un</strong>ul dintre monumentele
literaturii latine. Este o epopee legendară care relatează faptele lui
21 Lucrețiu <strong>de</strong> rer. nat. 3, 1037-1038
22 Cf. în special Epist. 1, 2, 1-31
23 Crisipus (280-207), filosof grec stoic. El a <strong>de</strong>venit conducătorul școlii
stoice, fiind urmașul lui Cleantes.
24 Crantor din Soli, Cilicia (335-275), filosof grec aparținîn Aca<strong>de</strong>miei din
Athena.
25 Horațiu Ars poetica 148 sqq. semper ad euentum festinat et in medias
res/ non secus ac notas auditorem rapit et quae/<strong>de</strong>sperat tractata nitescere
posse relinquit/atque ita mentitur, sic ueris falsa remiscet
26 Horațiu Ars poetica 144 cogitat, ut speciosa <strong>de</strong>hinc miracula promat.
12

Eneas, erou troian și fondatorul legendar al poporului roman, figură
centrală și în epopea lui Naevius. Intenția lui Vergiliu fusese să
scrie o epopee <strong>de</strong>dicată eroului împărat, lui Augustus, după cum
ne an<strong>un</strong>ță în începutul cărții a treia din Georgica, dar pînă la urmă
îl alege drept protagonist pe pius Aeneas, strămoșul pe linie directă
al împăratului. Vergiliu realizează astfel o epopee <strong>de</strong> tonalitate
homerică, în care sînt prezente elemente supranaturale, fără a
fi vorba <strong>de</strong> <strong>un</strong> supranatural artificial și literar, ci <strong>de</strong> <strong>un</strong>ul legat <strong>de</strong>
f<strong>un</strong>damentul însuși al noului regim. Epopeea își extrage substanța
epică din ciclul troian și raportarea la Homer este vizibilă la tot
pasul, mergînd pînă acolo, încît este a<strong>de</strong>sea privită ca fiind
alcătuită din două părți simetrice, primele șase cînturi reproducînd
Odysseia (Eneas caută locul <strong>un</strong><strong>de</strong> să întemeieze o nouă Troie),
următoarele șase <strong>Iliada</strong> (luptele purtate <strong>de</strong> troieni cu băștinașii) 27 .
Eneas reprezintă eroul care a primit din partea zeilor o misi<strong>un</strong>e
care <strong>de</strong>vine pentru el cea mai sacră și mai imperativă dintre îndatoriri
și care este gata să-i sacrifice totul. Eneas este caracterizat
prin uirtus, constantia, fi<strong>de</strong>s, re<strong>un</strong>ind într-o singură persoană valorile
axiologice ale societății romane, și pe care i<strong>de</strong>ologia imperială
le ve<strong>de</strong>a re<strong>un</strong>ite în persoana împăratului 28 . Vergiliu scrie o
epopee în favoarea <strong>un</strong>ui om, Augustus, și a <strong>un</strong>ui regim pe care a
ales să-i slujească din convingere. Asemănarea cu poemele homerice
există, dar ea se menține la nivelul exterior, căci, dacă
poemele homerice nu aveau <strong>de</strong>cît o semnificație intrinsecă, iar
autorul lor era <strong>de</strong>zinteresat din p<strong>un</strong>ct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re i<strong>de</strong>ologic, <strong>de</strong>mersul
vergilian trimite în permanență la <strong>un</strong> plan sec<strong>un</strong>d <strong>de</strong> semnificații
și este marcat <strong>de</strong> valorile axiologice ale epocii în care ia ființă.
La nivel <strong>de</strong>notativ relatează aventurile lui Eneas, la nivel
conotativ semnifică istoria Romei și a poporului roman. Dincolo
<strong>de</strong> aspectele ei conotative, epopeea ne prezintă o lume la b<strong>un</strong>ul
plac al zeilor, care se amestecă în mod constant în <strong>de</strong>sfășurarea
acți<strong>un</strong>ii, fără a se putea afirma însă că Vergiliu, asemenea lui
Homer, cre<strong>de</strong>a sincer în supranaturalul pe care îl inserează în
poem.
Perioada care îi urmează lui Vergiliu este <strong>un</strong>a <strong>de</strong> mare înflorire
pentru genul epic la Roma. Din păcate, multe dintre producțiile
acestei perioa<strong>de</strong> s-au pierdut, cum este <strong>de</strong> exemplu <strong>caz</strong>ul <strong>un</strong>ei
27 În afara acestei divizi<strong>un</strong>i <strong>de</strong>venite tradiționale, s-au mai propus și altele.
28 René Martin - Jacques Gaillard, Les genres littéraires à Rome, Paris,
1981, vol. 1, p. 35.
13

Theseis a lui Albinouanus Pedo, prietenul lui Ovidiu, care îi
pomenește lucrarea 29 .
Dintre cele care au aj<strong>un</strong>s pînă la noi se remarcă Argonautica 30
lui Valerius Flaccus, realizată după mo<strong>de</strong>lul poemului din sec. 3
î.Cr. al lui Apollonios din Rodos, elevul lui Calimah. Este o
epopee mitologică, în care sînt povestite, după cum arată și titlul,
peripețiile lui Iason și ale tovarășilor lui plecați pe corabia Argo în
căutarea Lînii <strong>de</strong> Aur. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>lul său, Valerius
Flaccus tratează subiectul mai pe larg, în opt cărți, fără a spori însă
numărul versurilor, căci, în timp ce introduce discursuri, scene cu
zei și episoa<strong>de</strong> noi, scurtează <strong>de</strong>scrierea călătoriei. Cum era <strong>de</strong>
așteptat, <strong>un</strong> loc important în ansamblul poemului îl ocupă iubirea
dintre Iason și Me<strong>de</strong>a, corespon<strong>de</strong>ntul iubirii dintre Eneas și Dido
din poemul vergilian. Dacă este în general criticat <strong>de</strong> exegeză
pentru excesul intervențiilor divine <strong>de</strong> aparat, Valerius Flaccus
este apreciat pentru felul în care își construiește personajele, în
special figura Me<strong>de</strong>ei. Limbajul folosit este cel vergilian, dar
asemănările se opresc la aspecte formale, căci epopea lui Valerius
Flaccus relatează o povestire plină <strong>de</strong> iubire și <strong>de</strong> înfr<strong>un</strong>tări violente,
<strong>de</strong> aventuri exotice, fără a conține însă <strong>un</strong> mesaj în plan
sec<strong>un</strong>d. Fără a avea ușurința exprimării pe care o remarcăm la
Lucan, sau stilul curgător al lui Stațiu, Valerius este original printro
exprimare pe alocuri ab<strong>un</strong><strong>de</strong>ntă, alteori codificată, îmbrăcată în
figuri retorice (e.g. hiperbaton, zeugma); îndrăgește participiile.
Asemenea lui Apollonius, Valerius Flaccus îl invocă pe Apolo 31 în
<strong>de</strong>butul poemului și, după mo<strong>de</strong>lul inaugurat <strong>de</strong> Vergiliu în Georgica,
îi <strong>de</strong>dică lucrarea împăratului.
29 Ou. Pont. 4, 10, 71 sqq. At tu, non dubito, cum Thesea carmine lau<strong>de</strong>s,/materiae
titulos quin tueare tuae,/quemque refers, imitere uirum:
uetat ille profecto/tranquilli comitem temporis esse fi<strong>de</strong>m
30 Lucrarea este posterioară Ilia<strong>de</strong>i Latine: prologul este posterior cureririi
Ierusalimului din anul 70, dar sub domnia lui Vespasian (cf. Arg. 1, 12-
18); fragmente din cărțile 3 ( Arg. 3, 208 sq. ) și 4 ( Arg. 4, 507 sqq.)
sugerează o dată posterioară izbucnirii Vezuviului din anul 79. Lucrarea a
fost folosită <strong>de</strong> Stațiu, <strong>de</strong>ci a fost publicată înainte <strong>de</strong> Thebais. Autorul a
murit înainte <strong>de</strong> apariția lucrării lui Quintilian, institutio oratoria, <strong>de</strong>ci
înainte <strong>de</strong> anul 96, cf. Quint. inst. 10,1, 90 multum in Valerio Flacco nuper
amisimus.
31 Invocația către muze apare cu regularitate înaintea scenelor <strong>de</strong> luptă.
14

Thebais, scris <strong>de</strong> Publius Papinius Statius, este <strong>un</strong> poem l<strong>un</strong>g,
în 12 cînturi 32 , asemenea Enei<strong>de</strong>i, avînd ca mo<strong>de</strong>l lucrarea din sec.
5 î.Cr. a lui Antimahos din Colofon. Subiectul îl reprezintă lupta
fratricidă dintre cei doi fii ai lui Oedip, Eteocle și Polinice, care
urmau să ocupe pe rînd tronul Tebei după moartea tatălui lor.
Eteocle, după ce ocupă primul tronul pentru <strong>un</strong> an, refuză să-i
ce<strong>de</strong>ze locul fratelui său. Acesta din urmă pornește în fr<strong>un</strong>tea <strong>un</strong>ei
armate împotriva Tebei, <strong>un</strong><strong>de</strong> se aj<strong>un</strong>ge la <strong>un</strong> duel între cei doi
frați. După moartea lor în luptă, tronul este preluat <strong>de</strong> Creon,
<strong>un</strong>chiul celor doi. În fine acesta este ucis <strong>de</strong> Teseu, venit <strong>de</strong> la
Atena în urma rugăminților văduvelor cărora li se refuzase dreptul
<strong>de</strong> a-și îngropa soții. Epopea lui Stațiu, bogată în episoa<strong>de</strong> cru<strong>de</strong> și
sîngeroase, s-a bucurat <strong>de</strong> o mare popularitate și apreciere, autorul
ei fiind <strong>un</strong>eori comparat cu Homer. Nu trebuie trecut cu ve<strong>de</strong>rea
faptul că lupta fratricidă a fost dintot<strong>de</strong>a<strong>un</strong>a <strong>un</strong> subiect care a preocupat
conștiința romanilor, gata să atribuie uci<strong>de</strong>rii lui Remus <strong>de</strong>
către Romulus multe dintre nenorocirile care i-au lovit în <strong>de</strong>cursul
timpului, mai cu seamă sîngeroasele războaie civile care au
frămîntat sfîrșitul republicii și care izbucniseră din nou cu violență
în anul 69, adică nu cu mult înainte <strong>de</strong> perioada în care Stațiu își
comp<strong>un</strong>ea poemul.
Tot lui Stațiu îi datorăm o Achilleis consacrată eroului grec,
epopee începută în ultimii ani ai vieții poetului și rămasă neterminată,
din care autorul a dus la b<strong>un</strong> sfîrșit numai primul cînt și o
parte din cel <strong>de</strong>-al doilea. Poemul se <strong>de</strong>osebește mult <strong>de</strong> Thebais și
este inspirat din Euripi<strong>de</strong> și Ovidiu, prezentîndu-ne copilăria și
adolescența eroului, cu celebrul episod al <strong>de</strong>ghizării acestuia în
fată, stratagemă urzită <strong>de</strong> Thetis, pentru a evita participarea la
războiul troian. În forma în care există, Achilleis are valențe romanești,
fiind lipsită <strong>de</strong> scenele sîngeroase prezente la tot pasul în
cealaltă epopee.
Bellum Ciuile sau Pharsalia, cum mai este c<strong>un</strong>oscută
lucrarea 33 , este o epopee istorică, în care intervenția divină
lipsește. Subiectul îl reprezintă înfr<strong>un</strong>tarea dintre Caesar și Pompei
<strong>de</strong> la Pharsalos, momentul hotărîtor al războiului civil <strong>de</strong>clanșat
odată cu trecerea Rubiconului <strong>de</strong> către Caesar. Cu toate acestea,
eroul epopeei nu este nici <strong>un</strong>ul nici celălalt, ci Cato din Utica,
simbolul viruților romane și republicane. Bellum Ciuile se situează
32 Elaborat probabil între anii 80-92, cf. Theb. 12, 811 o mihi bissenos
multum uigilata per annos/Thebai?
33 Luc. Bell. Ciu. 9, 985 Pharsalia nostra/uiuet
15

atît din acest p<strong>un</strong>ct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cît și din cel strict literar, în opoziție
față <strong>de</strong> Eneida, pe care o refuză ca mo<strong>de</strong>l, într-<strong>un</strong> moment în care
imitarea lui Vergiliu era la modă. Problema cu care se confr<strong>un</strong>tă
Lucan este că evenimentele pe care le povestește sînt <strong>de</strong> dată recentă,
nu aparțin legen<strong>de</strong>i, și asupra lor exista o documentație
istorică precisă. Rezolvarea propusă <strong>de</strong> poet constă în exagerările
manieriste 34 cu care <strong>de</strong>scrie faptele și locurile, totul avînd dimensi<strong>un</strong>i
gigantice, supraomenești. Exemplul <strong>de</strong> mai jos este elocvent
pentru <strong>de</strong>scrierea dantescă a <strong>un</strong>ei lupte, în <strong>caz</strong>ul <strong>de</strong> față fiind vorba
<strong>de</strong>spre lupta navală <strong>de</strong> la Massilia, luptă <strong>de</strong>spre cruzimea căreia
aflăm și din Războiul Civil al lui Caesar 35
iam non excussis torquentur tela lacertis
nec longinqua cad<strong>un</strong>t iaculato uolnera ferro,
miscenturque manus. nauali plurima bello
ensis agit. stat quisque suae <strong>de</strong> robore puppis
pronus in aduersos ictus, nullique perempti
in ratibus ceci<strong>de</strong>re suis. cruor altus in <strong>un</strong>da
spumat, et obducti concreto sanguine fluctus.
et, quas inmissi traxer<strong>un</strong>t uincula ferri,
has prohibent i<strong>un</strong>gi conferta cadauera puppes.
semianimes alii uastum subiere prof<strong>un</strong>dum
hauser<strong>un</strong>tque suo permixtum sanguine pontum;
hi luctantem animam lenta cum morte trahentes
fractarum subita ratium periere ruina.
inrita tela suas perag<strong>un</strong>t in gurgite cae<strong>de</strong>s,
et quodcumque cadit frustrato pon<strong>de</strong>re ferrum
exceptum mediis inuenit uolnus in <strong>un</strong>dis.
Phocaicis Romana ratis uallata carinis
robore diducto <strong>de</strong>xtrum laeuumque tuetur
aequo Marte latus; cuius dum pugnat ab alta
puppe Catus Graiumque audax aplustre retentat,
terga simul pariter missis et pectora telis
transigitur: medio concurrit corpore ferrum,
et stetit incertus, flueret quo uolnere, sanguis,
donec utrasque simul largus cruor expulit hastas
diuisitque animam sparsitque in uolnera letum.
<strong>de</strong>rigit huc puppem miseri quoque <strong>de</strong>xtra Telonis,
qua nullam melius pelago turbante carinae
audiuere manum, nec lux est notior ulli
34 Erich Burck, Vom Römischen Manierismus. Von <strong>de</strong>r Dicht<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r
frühen römischen Kaiserzeit, Wissenschaftliche Buchgesellschaft
Darmstadt, 1971
35 Caes. Bell. Ciu. 1, 35-36; 2, 1-16
16

crastina, seu Phoebum ui<strong>de</strong>at seu cornua l<strong>un</strong>ae,
semper uenturis conponere carbasa uentis 36 .
Întrebarea care se p<strong>un</strong>e <strong>de</strong> la început este dacă manierismul
roman 37 , după formula consacrată <strong>de</strong> Erich Burck, al cărui
reprezentant este Lucan, alături <strong>de</strong> alți poeți ca Valerius Flaccus
sau Stațiu, este numai expresia <strong>un</strong>ei retorici care îndrăgește supradimensionalul,
puterea sugestivă a imaginilor vizuale și acustice,
i<strong>un</strong>cturile lingvistice căutate, strălucirea studiată a versurilor, exprimările
paradoxice și numărul mare <strong>de</strong> sententiae sau are și explicații
mai prof<strong>un</strong><strong>de</strong>. Căci <strong>de</strong>vine evi<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> la o primă lectură
faptul că poetica lui Lucan se <strong>de</strong>osebește f<strong>un</strong>damental <strong>de</strong> cea a
perioa<strong>de</strong>i augustane, <strong>de</strong> poezia clasicizantă care privește înspre
partea pozitivă a sufletului omenesc și înspre ordinea mondială.
Analiza psihologică a personajelor este realizată cu mult rafinament,
portretele lui Caesar și Pompei fiind consi<strong>de</strong>rate a<strong>de</strong>vărate
capodopere. Atitudinea lui Lucan este pesimistă și poezia lui cercetează
și partea negativă a omului, răul din el, scoțînd la iveală
puterile infernale, ura și răzb<strong>un</strong>area. Miraculosul divin este înlocuit
<strong>de</strong> <strong>un</strong> alt tip <strong>de</strong> miraculos, care nu mai presup<strong>un</strong>e intervenția
<strong>un</strong>or forțe supranaturale: nu există coborîri în Infern, ci Infernul
este văzut în vis, zeii nu coboară pe pămînt, dar sînt relatate prodigii
care vestesc iminența <strong>un</strong>ui război civil. În ansamblul ei,
Pharsalia constituie o anti-Eneidă, iar autorul ei este <strong>un</strong> anti-
Vergiliu.
Gaius Silius Italicus este autorul <strong>un</strong>ei epopei în 17 cînturi,
P<strong>un</strong>ica 38 , în care povestește în stil vergilian la sfîrșitul secolului I
<strong>un</strong> subiect consacrat <strong>de</strong> Ennius și Naevius: războaiele p<strong>un</strong>ice.
Poemul reprezintă o sinteză între două tipuri <strong>de</strong> epopei, mitologică
și istorică, <strong>un</strong> amestec <strong>de</strong> mit și istorie, care încearcă să imite
Eneida ilustrului său pre<strong>de</strong>cesor.
Trebuie citat aici scurtul istoric al poeziei latine alcătuit <strong>de</strong>
Quintilian 39 , care enumeră momentele cele mai importante ale
literaturii din perspectiva creațiilor în versuri:
36 Luc. Bell. Ciu. 3, 567-596
37 Un alt termen care <strong>de</strong>scrie această tendință a literaturii latine, oarecum
romantică și puțin barocă, este cel <strong>de</strong> "stil nou", preferat <strong>de</strong> <strong>un</strong>ii exegeți
pentru acuratețea lui.
38 Cărțile 7-14 sînt consi<strong>de</strong>rate a fi posterioare morții lui Domițian (96),
iar redactarea lucrării pare să fi început în anul 82.
39 Quint. inst. 10, 1, 85 sqq.
17

18
I<strong>de</strong>m nobis per Romanos quoque auctores ordo ducendus
est. Itaque ut apud illos Homerus, sic apud nos Vergilius
auspicatissimum <strong>de</strong><strong>de</strong>rit exordium, omnium eius generis
poetarum Graecorum nostrorumque haud dubie proximus.
Vtar enim uerbis is<strong>de</strong>m quae ex Afro Domitio iuuenis excepi,
qui mihi interroganti quem Homero cre<strong>de</strong>ret maxime
acce<strong>de</strong>re 'sec<strong>un</strong>dus' inquit 'est Vergilius, propior tamen
primo quam tertio'. Et Hercule ut illi naturae caelesti
atque inmortali cesserimus, ita curae et diligentiae uel
i<strong>de</strong>o in hoc plus est, quod ei fuit magis laborandum, et
quantum eminentibus uincimur, fortasse aequalitate
pensamus. Ceteri omnes longe sequentur. Nam Macer et
Lucretius legendi qui<strong>de</strong>m, sed non ut phrasin, id est corpus
eloquentiae, faciant, elegantes in sua quisque materia,
sed alter humilis, alter difficilis. Atacinus Varro in iis per
quae nomen est adsecutus interpres operis alieni, non
spernendus qui<strong>de</strong>m, uerum ad augendam facultatem
dicendi parum locuples. Ennium sicut sacros uetustate
lucos adoremus, in quibus grandia et antiqua robora iam
non tantam habent speciem quantam religionem. Propiores
alii atque ad hoc <strong>de</strong> quo loquimur magis utiles. Lasciuus
qui<strong>de</strong>m in herois quoque Ouidius et nimium amator
ingenii sui, laudandus tamen partibus. Cornelius autem
Seuerus, etiam si est uersificator quam poeta melior, si
tamen (ut est dictum) ad exemplar primi libri bellum Siculum
perscripsisset, uindicaret sibi iure sec<strong>un</strong>dum locum.
Serranum consummari mors inmatura non passa est, puerilia
tamen eius opera et maximam indolem ostend<strong>un</strong>t et
admirabilem praecipue in aetate illa recti generis uol<strong>un</strong>tatem.
Multum in Valerio Flacco nuper amisimus. Vehemens
et poeticum ingenium Salei Bassi fuit, nec ipsum
senectute maturuit. Rabirius ac Pedo non indigni cognitione,
si uacet. Lucanus ar<strong>de</strong>ns et concitatus et sententiis
clarissimus et, ut dicam quod sentio, magis oratoribus
quam poetis imitandus. Hos nominamus quia Germanicum
Augustum ab institutis studiis <strong>de</strong>flexit cura terrarum, parumque
dis uisum est esse eum maximum poetarum. Quid
tamen his ipsis eius operibus in quae donato imperio
iuuenis secesserat sublimius, doctius, omnibus <strong>de</strong>nique
numeris praestantius? Quis enim caneret bella melius
quam qui sic gerit? Quem praesi<strong>de</strong>ntes studiis <strong>de</strong>ae propius
audirent? Cui magis suas artis aperiret familiare
numen Minerua? Dicent haec plenius futura saecula, n<strong>un</strong>c
enim ceterarum fulgore uirtutum laus ista praestringi-tur.
Nos tamen sacra litterarum colentis feres, Caesar, si non
tacitum hoc praeterimus et Vergiliano certe uersu testamur

19
'inter uictrices he<strong>de</strong>ram tibi serpere laurus.' Elegia quoque
Graecos prouocamus, cuius mihi tersus atque elegans
maxime ui<strong>de</strong>tur auctor Tibullus. S<strong>un</strong>t qui Propertium
malint. Ouidius utroque lasciuior, sicut durior Gallus.
Satura qui<strong>de</strong>m tota nostra est, in qua primus insignem
lau<strong>de</strong>m a<strong>de</strong>ptus Lucilius quosdam ita <strong>de</strong>ditos sibi adhuc
habet amatores ut eum non eius<strong>de</strong>m modo operis auctoribus
sed omnibus poetis praeferre non dubitent. Ego quantum
ab illis, tantum ab Horatio dissentio, qui Lucilium
'fluere lutulentum' et esse aliquid quod tollere possis putat.
Nam et eruditio in eo mira et libertas atque in<strong>de</strong> acerbitas
et ab<strong>un</strong><strong>de</strong> salis. Multum est tersior ac purus magis Horatius
et, nisi labor eius amore, praecipuus. Multum et uerae
gloriae quamuis <strong>un</strong>o libro Persius meruit. S<strong>un</strong>t clari
hodieque et qui olim nominab<strong>un</strong>tur. Alterum illud etiam
prius saturae genus, sed non sola carminum uarietate
mixtum condidit Terentius Varro, uir Romanorum eruditissimus.
Plurimos hic libros et doctissimos composuit, peritissimus
linguae Latinae et omnis antiquitatis et rerum
Graecarum nostrarumque, plus tamen scientiae conlaturus
quam eloquentiae. Iambus non sane a Romanis celebratus
est ut proprium opus, quibusdam interpositus:
cuius acerbitas in Catullo, Bibaculo, Horatio (quamquam
illi epodos interuenit) reperiatur. At lyricorum i<strong>de</strong>m Horatius
fere solus legi dignus: nam et insurgit aliquando et
plenus est iuc<strong>un</strong>ditatis et gratiae et uarius figuris et uerbis
felicissime audax. Si quem adicere uelis, is erit Caesius
Bassus, quem nuper uidimus; sed eum longe praeced<strong>un</strong>t
ingenia uiuentium.

Bebii Italici poetae clarissimi epithome in quattuor
viginti libros homeri iliados 40
Epitoma 41 păstrată sub numele <strong>de</strong> Ilias Latina trebuie plasată
într-<strong>un</strong> cadru <strong>de</strong> interes general față <strong>de</strong> poemele homerice. De
numai 1070 <strong>de</strong> hexametri, puternic influențați <strong>de</strong> lucrările lui Vergiliu
și <strong>de</strong> Ovidiu, poemul atrage atenția în primul rînd prin structura
sa: peste jumătate din numărul total <strong>de</strong> versuri se referă la
primele cinci cînturi ale Ilia<strong>de</strong>i, în timp ce mai puțin <strong>de</strong> jumătate
rezumă celelalte nouăsprezece cînturi, aj<strong>un</strong>gîndu-se în <strong>un</strong>ele
situații 42 ca acți<strong>un</strong>ea <strong>un</strong>ui întreg cînt să fie rezumată în numai
cîteva versuri, în f<strong>un</strong>cție <strong>de</strong> interesul manifestat <strong>de</strong> autor pentru
diferite episoa<strong>de</strong> care apar în epopea homerică ce i-a servit drept
mo<strong>de</strong>l. Împre<strong>un</strong>ă cu relatările în proză <strong>de</strong>spre războiul troian,
40 Este titlul care apare în fr<strong>un</strong>tea poemului în cod. Vind. lat. 3509 (sec.
XV); manuscrisul cel mai c<strong>un</strong>oscut a fost scris in Italia și se găsește în
prezent la British Library, s.v. Eg. 2, 630; este o ediție in octavo, care a
aparținut Dr. Askew (1699-1774, medic și bibliofil, creatorul <strong>un</strong>ei dintre
cele mai mari și importante colecții <strong>de</strong> cărți și manuscrise din epocă, Bibliotheca
Askeviana, cumpărate după moartea sa <strong>de</strong> anatomistul William
H<strong>un</strong>ter, British Museum, regii Angliei și al Franței).
41 Termenul <strong>de</strong> epitomă este folosit în lucrare prin extensie <strong>de</strong> sens și nu
în înțelesul tradițional <strong>de</strong> breviar <strong>de</strong> operă în proză, cf. Florin Marcu, Noul
Dicționar <strong>de</strong> Neologisme, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, București, 1997:
epitomă s.f. = 1. abreviere, rezumat al <strong>un</strong>ei opere; 2. manual rezumativ <strong>de</strong>
istorie (< fr. épitome, lat. gr. epitome ). Epitomă nu apare în Dicționarul
Explicativ al Limbii Române, București, 1996.
42 Ca <strong>de</strong> exemplu cîntul 17, rezumat în 3 versuri.
20

atribuite lui Dictys 43 și Dares 44 , poemul a reprezentat o sursă importantă
pentru Evul Mediu, într-<strong>un</strong> moment în care puțină lume
mai putea citi grecește. Alături <strong>de</strong> lucrările pomenite, Ilias Latina
a reprezentat fără îndoială <strong>un</strong> izvor prețios pentru autori precum:
Benoît <strong>de</strong> Sainte-More, Herbort von Fritslyr, Konrad von
Würzburg, Guido <strong>de</strong> Columna, Pseudo-Wolfram von Eschenbach
și alții.
De altfel, în perioada tîrzie, pe întreg teritoriul romanizat și
chiar la Roma o b<strong>un</strong>ă c<strong>un</strong>oaștere a limbii grecești era apanajul
<strong>un</strong>ei foarte restrînse pături intelectuale. După constituirea <strong>un</strong>ei
literaturi proprii <strong>de</strong> calitate, a <strong>un</strong>or scriitori precum Cicero, Caesar,
Vergiliu, Horațiu etc., interesul manifestat la Roma pentru cultura
și limba greacă sca<strong>de</strong> treptat 45 , în sensul că, pentru <strong>un</strong> roman, clasicii
nu mai erau Homer sau Platon, ci mai curînd Vergiliu și
Cicero. Rămîn într-a<strong>de</strong>văr mărturiile lui Quintilian care ne arată
43 Dictys Cretensis, presupus autor al <strong>un</strong>ei Ἐφηµερὶς το ῦ Τροικο ῦ
πολέµου. El pretin<strong>de</strong> că redă a<strong>de</strong>vărata povestire a războiului troian, la
care a luat parte alături <strong>de</strong> Idomeneu și <strong>de</strong> Meriones. Cu toate acestea,
numele nu este pomenit <strong>de</strong> Homer. În prolog se sp<strong>un</strong>e că lucrarea a fost
<strong>de</strong>scoperită în al treisprezecelea an al domniei lui Nero, în mormîntul lui
Dictys și că fusese scrisă pe rafie <strong>de</strong> tei în limba și cu caractere p<strong>un</strong>ice.
Descoperită <strong>de</strong> niște păstori, lucrarea ar fi aj<strong>un</strong>s în cele din urmă la Nero,
care ar fi por<strong>un</strong>cit să fie tradusă în greacă. Deși folosit <strong>de</strong> bizantini, originalul
grecesc s-a pierdut, păstrîndu-se numai o traducere latinească a <strong>un</strong>ui
oarecare Septimius, care a tradus în <strong>latină</strong>, probabil în sec. IV, primele
cinci cărți cu fi<strong>de</strong>litate, restul, și anume întoarcerea grecilor acasă, rezumîndu-l
într-o singură carte. În fr<strong>un</strong>tea <strong>un</strong>or manuscrise se găsește o epistula
adresată <strong>un</strong>ui oarecare Q. Aradius, dar care prezintă mai multe neconcordanțe
cu prologul. Caracteristica acestui poem este absența elementelor
iraționale, legendare.
44 Dares, preot troian al lui Hefaistos, Il. 5, 9 sqq. Lui îi este atribuită o
"Iliadă frigiană". O prelucrare latinească cu titlul Historia <strong>de</strong> excidio
Troiae, pretinsă a-i aparține lui Cornelius Nepos și <strong>de</strong>dicată lui Sallustius
Crispus, a fost păstrată în numeroase manuscrise și a furnizat Evului Mediu
materialul pentru povestirile legate <strong>de</strong> războiul troian. Textul este însă
cel mult din sec. al V-lea p.C.. Lucrarea pretinsului martor ocular este
potrivnică Grecilor și contravine în mod conștient originalului homeric. De
exemplu, Patroclu moare cu mult înainte <strong>de</strong> mînia lui Ahile, Troia este
cucerită datorită trădării lui Eneas etc. Dintre Greci cad 886.000, Troienii
au 676.000 <strong>de</strong> morți.
45 Pentru acest capitol, cf. Henri-Irénée Marrou, Istoria educației în antichitate,
traducere și cuvînt înainte <strong>de</strong> Stella Petecel, Editura Meridiane,
București, 1997, vol. 1, passim.
21

încă o b<strong>un</strong>ă c<strong>un</strong>oaștere a lui Homer 46 , și ale lui Plinius cel Tînăr, ai
cărui prieteni citează din Homer în senat 47 , dar și cea a lui
Paulinus din Pella, nepotul lui Ausonius, care ne mărturisește dificultatea
pe care o întîmpină în învățarea a două limbi în același
timp.
Limba greacă este, odată cu trecerea timpului, tot mai puțin
c<strong>un</strong>oscută publicului larg, rămînînd apanajul <strong>un</strong>ei pături restrînse
<strong>de</strong> intelectuali aparținînd în general marilor familii aristocratice.
Profesorii competenți <strong>de</strong> limbă greacă aj<strong>un</strong>g o raritate. Traducerile
nu mai sînt simple exerciții literare, ci afaceri <strong>de</strong> librărie care p<strong>un</strong>
la în<strong>de</strong>mîna publicului latin o literatură <strong>de</strong>venită inaccesibilă (sec.
IV-V).
Homer este însă studiat în treptele superioare <strong>de</strong> învățămînt,
alături <strong>de</strong> Vergiliu, și cu precă<strong>de</strong>re anumite pasaje ale Ilia<strong>de</strong>i, mai
răspîndită și mai c<strong>un</strong>oscută la Roma <strong>de</strong>cît celălalt poem homeric.
Acest lucru reiese și din poemul lui Baebius, care alocă mai mult
spațiu pasajelor care pot fi relatate în stil vergilian sau ovidian,
cum ar fi cînturile 1 și 2, scena crudă a luptei 48 sau episodul în
care Priam îl roagă pe Ahile să-i înapoieze trupul neînsuflețit al lui
Hector 49 . Scopul bănuit didactic al poemului este pus în evi<strong>de</strong>nță
46 Quint. inst. 1, 8. 5 I<strong>de</strong>oque optime institutum est ut ab Homero atque
Vergilio lectio inciperet, quamquam ad intellegendas eorum uirtutes firmiore
iudicio opus est; inst. 10, 1, 46 sqq.: Igitur, ut Aratus ab Ioue incipiendum
putat, ita nos rite coepturi ab Homero ui<strong>de</strong>mur. Hic enim, quem
ad modum ex Oceano dicit ipse amnium fontiumque cursus initium capere,
omnibus eloquentiae partibus exemplum et ortum <strong>de</strong>dit. H<strong>un</strong>c nemo in
magnis rebus sublimitate, in paruis proprietate superauerit. I<strong>de</strong>m laetus ac
pressus, iuc<strong>un</strong>dus et grauis, tum copia tum breuitate mirabilis, nec poetica
modo sed oratoria uirtute eminentissimus.
47 Plin. Min., Epist., 2, 14, 2 Ad hoc pauci cum quibus iuuet dicere; ceteri
audaces atque etiam magna ex parte adulescentuli obscuri ad <strong>de</strong>clamandum
huc transier<strong>un</strong>t, tam inreuerenter et temere, ut mihi Atilius noster
expresse dixisse ui<strong>de</strong>atur, sic in foro pueros a centumuiralibus causis auspicari,
ut ab Homero in scholis. Epist., 9, 13, 20: Inter moras consul citatis
nominibus et peracta discessione mittit senatum, ac paene adhuc stantem
temptantemque dicere Veientonem reliquit. Multum ille <strong>de</strong> hac (ita uocabat)
contumelia questus est Homerico uersu...
48 Erich Burck, Vom Römischen Manierismus. Von <strong>de</strong>r Dicht<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r
frühen römischen Kaiserzeit, Wissenschaftliche Buchgesellschaft
Darmstadt, 1971.
49 Quint. inst. 3, 8, 53 Neque ignoro plerumque exercitationis gratia poni
et poeticas et historicas, ut Priami uerba apud Achillem aut Sullae dictaturam
<strong>de</strong>ponentis in contione.
22

și <strong>de</strong> atenția pe care autorul o acordă indicațiilor și ju<strong>de</strong>căților
exprimate <strong>de</strong> Quintilian:
Quint. inst. 12, 10, 64
Nam et Homerus breuem qui<strong>de</strong>m cum iuc<strong>un</strong>ditate et propriam
(id enim est non <strong>de</strong>errare uerbis) et carentem superuacuis
eloquentiam Menelao <strong>de</strong>dit, quae s<strong>un</strong>t uirtutes
generis illius primi, et ex ore Nestoris dixit dulciorem
melle profluere sermonem, qua certe <strong>de</strong>lectatione nihil
fingi maius potest: sed summam expressurus est in Vlixe
fac<strong>un</strong>diam et magnitudinem illi uocis et uim orationis
niuibus [et] copia uerborum atque impetu parem tribuit.
Ori tocmai lui Menelau, Nestor și Odysseu, mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> elocință,
Baebius le atribuie acele ῥήσεις, atît <strong>de</strong> apreciate <strong>de</strong> Quintilian.
Cît privește faimoasa rugă adresată <strong>de</strong> Priam lui Ahile, aceasta
reprezenta <strong>un</strong>a dintre acele teme <strong>de</strong> controuersiae obișnuite pentru
exercițiile din școlile <strong>de</strong> retorică. Pasajul este consi<strong>de</strong>rat <strong>de</strong> Quintilian
<strong>un</strong> exemplu perfect <strong>de</strong> epilog:
Quint. inst. 10, 1, 50
Nam epilogus qui<strong>de</strong>m quis umquam poterit illis Priami
rogantis Achillem precibus aequari? Quid? in uerbis,
sententiis, figuris, dispositione totius operis nonne humani
ingenii modum excedit?
Alte teme homerice c<strong>un</strong>oscute și studiate în școlile <strong>de</strong> retorică,
pentru exercițiile <strong>de</strong> confirmatio și refutatio sînt preluate și <strong>de</strong>zvoltate
<strong>de</strong> Baebius. Un exemplu îl reprezintă Tersit, <strong>de</strong>scris cu
amăn<strong>un</strong>te:
Il. Lat. 136-139
hic t<strong>un</strong>c Thersites, quo non <strong>de</strong>formior alter
uenerat ad Troiam nec lingua proteruior ulli,
bella gerenda negat patrias hortatus ad oras
uertere iter;
23
Apoi profeția din Aulida, preluată cu grijă, probabil pe filieră
ovidiană, sau catalogul trupelor, care, în ciuda relativei sale monotonii,
era <strong>un</strong> loc com<strong>un</strong>, preluat și acesta cu multă grijă, cum se
întîmplă în general cu episoa<strong>de</strong>le primelor cînturi ale Ilia<strong>de</strong>i. Astfel
<strong>de</strong> observații ne duc cu gîndul la <strong>un</strong> poem conceput și redactat
<strong>de</strong> <strong>un</strong> literat al epocii neroniene, poate <strong>un</strong> dascăl, în tot <strong>caz</strong>ul <strong>un</strong>
personaj familiarizat cu școala și aflat în vecinătatea ei. Probabil
însă ca scopul primar al poemului nu a fost <strong>un</strong>ul didactic, <strong>de</strong>oarece
o epitomă în sensul strict al cuvîntului ar fi trebuit să acor<strong>de</strong> o
atenție egală cînturilor și motivelor homerice, p<strong>un</strong>înd accent mai
curînd pe transmiterea imparțială a conținutului. Cu totul alta este

atitudinea lui Baebius, care, servil pe <strong>de</strong> o parte lui Vergiliu și
Ovidiu, <strong>de</strong>zvoltă anumite pasaje în da<strong>un</strong>a altora, cu precă<strong>de</strong>re
primele cînturi ale Ilia<strong>de</strong>i, în<strong>de</strong>părtîndu-se <strong>de</strong> original pe măsură
ce avansează cu redactarea.
<strong>Iliada</strong> Latină și Gesta Berengarii
Gesta Berengarii 50 este <strong>un</strong>ul dintre poemele medievale inspirate
în mare parte din <strong>Iliada</strong> Latina, care reprezintă <strong>un</strong>ul dintre
izvoarele principale ale autorului anonim, alături <strong>de</strong> Eneida lui
Vergiliu și Tebaida lui Stațiu.
Autorul, rămas nec<strong>un</strong>oscut pînă în zilele noastre, era probabil
<strong>un</strong> dascăl din zona Veronei. Poemul, scris în secolul 10, numără
1090 <strong>de</strong> hexametri, <strong>de</strong> o intin<strong>de</strong>re foarte apropiată cu cea a Ilia<strong>de</strong>i
Latine (1070 hexametri), și este împărțit în patru cînturi, care
povestesc în stil înalt faptele eroice ale nepotului lui Ludovic cel
Pios, Berengarius I Marchiz <strong>de</strong> Friuli, <strong>de</strong> la alegerea sa ca rege al
Italiei în 887 și pînă la încoronarea sa <strong>de</strong> către Papă în anul 915.
Asemenea lui Vergiliu, care susține prin poemul său renașterea
augustană, și vorbește <strong>de</strong>spre vîrsta <strong>de</strong> aur, Saturnia regna 51 , la
care omenirea aj<strong>un</strong>ge în vremea lui Augustus, și Gesta Berengarii
are o puternică coloratură propagandistică, în favoarea <strong>un</strong>ei epoci
noi, <strong>de</strong> prosperitate și <strong>de</strong> pace, <strong>de</strong> ab<strong>un</strong><strong>de</strong>nță și <strong>de</strong> renaștere eshatologică
(Gesta Ber. 1, 69-70 Ton<strong>de</strong>nt prata greges, pen<strong>de</strong>ntque in
rupe capellae./Omnibus <strong>un</strong>a quies, et pax erat omnibus <strong>un</strong>a), care
începe cu domnia lui pius Berengarius, domnie legitimată <strong>de</strong> dorința
exprimată <strong>de</strong> Carol cel Mare pe patul <strong>de</strong> moarte:
... Moriens primos compellat amicos.
Ultima Brengario refer<strong>un</strong>t dixisse propinquo:
Sub<strong>de</strong>re colla tibi merito <strong>de</strong>beret Eous
Et licet occiduas cernit quos mersus in <strong>un</strong>das
Phoebus, uterque etiam m<strong>un</strong>di quos <strong>de</strong>spicit axis;
Attamen Hesperiae proceres pro viribus ar<strong>de</strong>nt
Rite subesse tibi, tanto quia digna labore
C<strong>un</strong>cta geris. Penes imperii te gloria nostri,
Atque tuis stabit Romana potentia fatis! 52
C<strong>un</strong>oașterea epitomei lui Baebius <strong>de</strong> către <strong>un</strong> dascăl din regi<strong>un</strong>ea
veroneză în secolul 10 este <strong>un</strong> element care vorbește <strong>de</strong>spre
50 Textul folosit este cel din Patrologia lui Migne.
51 Cf. Verg. Buc. 4
52 Gesta Ber. 1, 32-40
24

ăspîndirea și popularitatea <strong>de</strong> care <strong>Iliada</strong> Latină s-a bucurat în
Evul Mediu. Două momente din <strong>Iliada</strong> Latină îl interesează cu
precă<strong>de</strong>re pe autorul anonim al Gestei: <strong>de</strong>scrierea scutului 53 , care
îi oferă o<strong>caz</strong>ia <strong>de</strong> a prezenta renouatio m<strong>un</strong>di începută odată cu
domnia lui Berengarius, și lupta dintre Greci și Troieni 54 , care îl
ajută să prezinte la rîndul său înfr<strong>un</strong>tarea dintre Berengarius și
invadatorul Guido <strong>de</strong> Spoleto, ca și diritas lui Guido. Iată pasajele
care poartă amprenta b<strong>un</strong>ei c<strong>un</strong>oașteri a epitomei latinești <strong>de</strong> către
autorul anonim din sec. 10, și care dove<strong>de</strong>sc faptul că <strong>Iliada</strong>
Latină a reprezentat <strong>un</strong> mo<strong>de</strong>l, probabil c<strong>un</strong>oscut pe <strong>de</strong> rost:
Il. Lat. 111
nox erat et toto fulgebant si<strong>de</strong>ra m<strong>un</strong>do
Gesta Ber. 1, 127
Annua vix toto rutilar<strong>un</strong>t si<strong>de</strong>ra m<strong>un</strong>do
Il. Lat. 128
et petere Iliacos instructo milite campos.
Gesta Ber. 3, 37
Nos petere Ausonias collecto milite terras.
Il. Lat. 277
placuit sententia Grais
Gesta Ber. 2, 3
Placuit sententia <strong>de</strong>mum
Il. Lat. 355
bellum ingens oritur multumque utrimque cruoris
Gesta Ber. 2, 180-181
Bellum ingens oritur. Multum hinc illincque cruoris
F<strong>un</strong>ditur, et totis stern<strong>un</strong>tur corpora campis
Il. Lat. 371
et carpit viri<strong>de</strong>s morib<strong>un</strong>dus <strong>de</strong>ntibus herbas
Gesta Ber. 2, 213
Labitur, et carpit morib<strong>un</strong>dus <strong>de</strong>ntibus herbas
Il. Lat. 474-481
<strong>un</strong>dique consurg<strong>un</strong>t acies et pulvere caelum
conditur horrendisque sonat clamoribus aether.
hic alius rapido <strong>de</strong>iectus in aequora curru
proteritur pedibusque simul calcatur equorum
atque alius volucri traiectus tempora telo
cornipedis tergo pronus ruit; illius ense
<strong>de</strong>iectum longe caput a cervice cucurrit
Gesta Ber. 1, 195-202
Undique consurg<strong>un</strong>t acies, et pulvere coelum
53 Cf. Il. Lat. 861-891
54 Cf. Il. Lat. 474-531
25

Conditur, horrendisque sonat clamoribus aether.
Hic alius rapido <strong>de</strong>jectus in aequore cursu
Proteritur, pedibusque simul calcatus equorum;
Atque alius volucri trajectus tempora telo,
Cornipedis tergo pronus ruit; illius ense
Dejectum longe caput a cervice cucurrit,
Hic jacet exanimis, fuso super arma cerebro.
Il. Lat. 482
sanguine manat humus, campi sudore ma<strong>de</strong>sc<strong>un</strong>t
Gesta Ber. 1, 204-205
... Campi sudore ma<strong>de</strong>sc<strong>un</strong>t
Sanguine manat humus...
Il. Lat. 488-490
ut lupus in campis pecu<strong>de</strong>s cum vidit apertis
(non actor gregis ipse, comes non horrida terret
turba canum)...
Gesta Ber. 2, 163-165
Ut lupus in campis pecu<strong>de</strong>s cum vidit apertis,
Non ductor gregis ipse comes, non horrida terret
Turba canum; ruit, ac toto <strong>de</strong>saevit in arvo
Autorul anonim folosește comparația <strong>de</strong> origine homerică
pentru a <strong>de</strong>scrie cruzimea fără seamăn a lui Guido <strong>de</strong> Spoleto,
adversalul lui Berengarius și încarnarea răului, suma conotațiilor
negative. De fapt, paralela pe care au realizează autorul lui Gesta
Berengarii este Berengarius / Hector, nobilul stăpîn al Troiei, contra
Guido / Agamemnon, dirus, inuidia tumidus.
Il. Lat. 500-503
ut Libycus cum forte leo procul agmina vidit
laeta boum passim viri<strong>de</strong>s errare per herbas,
attollit cervice iubas sitiensque cruoris
in mediam erecto contendit pectore turbam
Gesta Ber. 1, 207-210
... Libycus velut agmina campis
Laeta boum cum forte leo procul aggere cernit
Attollens cervice iubas sitiensque cruoris,
In mediam erecto contendit pectore turbam
Il. Lat. 540
et rapit ad classes manibus post terga revinctis
Gesta Ber. 3, 115
Arnulfo manibus trahitur post terga revinctis
Il. Lat. 635
postera cum primum stellas Aurora fugarat
Gesta Ber. 3, 90
Postea cum primum stellas aurora fugaret
Il. Lat. 744-746
26

telorum et ferro ferrum sonat, <strong>un</strong>dique mixtis
inter se stri<strong>de</strong>nt mucronibus: instat utrimque
<strong>de</strong>nsa acies mixtusque fluit cum sanguine sudor
Gesta Ber. 2, 272-274
Amborum, et ferrum ferro sonat; <strong>un</strong>dique mistis
Inter se strid<strong>un</strong>t mucronibus. Instat utrimque
Densa acies...
Il. Lat. 865-867
annorumque vices dimensaque tempora noctis,
quattuor et m<strong>un</strong>di partes, quantum Arctos ab Austro
et quantum occasus roseo distaret ab ortu
Gesta Ber. 1, 108-110
Annorumque vices dimensaque tempora noctis
Quatuor et m<strong>un</strong>di partes, quantum arctus ab austro
Et quantum occasus roseo consistat ab ortu
Este imitat <strong>un</strong> fragment din <strong>de</strong>scrierea scutului făurit <strong>de</strong> Ignipotens
și oferit <strong>de</strong> către Thetis lui Ahile, dar fragmentul, care reproduce
aproape cuvînt cu cuvînt, cu excepția lui consistat pentru
distaret, Il. Lat. 865-867, este plasat într-<strong>un</strong> cu totul alt context.
Este parte a rugii pe care marchizul <strong>de</strong> Friuli, aflînd că adversarul
său Guido <strong>de</strong> Spoleto se pregătește cu armată să-l doboare <strong>de</strong> pe
tron, o înalță către Dumnezeu, celi terreque sator, pentru a-i solicita
asistența și a-i ierta inevitabila vărsare <strong>de</strong> sînge pe care avea să
o comită.
Il. Lat. 880-883
parte alia castae resonant Paeana puellae
dantque choros molles et tympana <strong>de</strong>xtera pulsat;
ille lyrae graciles extenso pollice chordas
percurrit septemque modos modulatur avenis
Gesta Ber. 1, 64-67
Orgia et innuptae concinnant clara puellae,
Dantque choros molles; et tympana <strong>de</strong>xtera pulsat,
Atque lyrae graciles extenso pollice chordas
Percurrit, septemque modos modulatur avenis
Dincolo <strong>de</strong> diferențele vizibile din primul vers citat, Gesta Ber.
1, 64, cu menținerea aceleiași clauzule, puellae, autorul anonim nu
îl mai înlocuiește <strong>de</strong>cît pe ille din Il. Lat. 882 cu atque. În rest,
fragmentele sînt i<strong>de</strong>ntice și <strong>de</strong>scriu reprezentarea pe scutul lui
Ahile a dansului și a interpretărilor muzicale la timpan, liră și
flaut.
Il. Lat. 885
rura col<strong>un</strong>t alii, sulcant gravia arva iuvenci
Gesta Ber. 1, 68
27

Rura col<strong>un</strong>t alii, sulcant gravia arva iuvenci
Il. Lat. 888
ton<strong>de</strong>nt prata greges, pen<strong>de</strong>nt in rupe capellae
Gesta Ber. 1, 69
Ton<strong>de</strong>nt prata greges, pen<strong>de</strong>ntque in rupe capellae
Autorul Gesta Ber. preferă pen<strong>de</strong>ntque pentru pen<strong>de</strong>nt. Cele
două versuri campestre, 885 și 888, care fac parte din <strong>de</strong>scrierea
scutului lui Ahile, sînt preluate în Gesta Ber. pentru a ilustra revigorarea
prof<strong>un</strong>dă a societății rurale și, alături <strong>de</strong> versurile anterioare,
renașterea eschatologică a lumii.
Ținînd cont <strong>de</strong> cele arătate mai sus, <strong>de</strong>vine evi<strong>de</strong>nt faptul că,
pentru autorul Gestei, <strong>Iliada</strong> Latină reprezintă <strong>un</strong> mo<strong>de</strong>l confortabil
<strong>de</strong> <strong>un</strong><strong>de</strong> poate împrumuta cu ușurință motive și modalități <strong>de</strong>
exprimare. Epitoma din perioada neroniană îi oferă pe <strong>de</strong> o parte
elemente pentru a sa laus Berengarii, pe <strong>de</strong> alta posibilitatea <strong>de</strong> a
folosi <strong>un</strong> material <strong>de</strong>venit, fie că a fost <strong>de</strong> la b<strong>un</strong> început conceput
în acest sens, fie că nu, familiar pentru școală și pentru cei din
jurul ei. Dascălul din secolul 10 cu pretenții <strong>de</strong> literat se raportează
la literatura epocii <strong>de</strong> aur prin filtrul poemului pe care îl c<strong>un</strong>oștea
foarte bine și care, prin hazardul istoriei, a aj<strong>un</strong>s atît <strong>de</strong> popular în
Evul Mediu.
<strong>Iliada</strong> Latină și situația din literatură
Poemul 55 , aj<strong>un</strong>s pînă la noi în aproximativ 1070 <strong>de</strong> versuri, a
fost atribuit <strong>de</strong> specialiști, în marea lor majoritate, lui Baebius
Italicus 56 , supoziție sprijinită și <strong>de</strong> mărturia <strong>un</strong>uia dintre numeroasele
manuscrise: Vindob. Lat. 3509. Discuția în jurul numelui
autorului nu este însă cu totul lămurită, acesta fiind <strong>un</strong>a dintre
problemele care a dat naștere multor <strong>de</strong>zbateri. Singura indicație
clară ne este oferită <strong>de</strong> cele două acrostihuri, care <strong>de</strong>schid și încheie
poemul. Primul dintre ele, format <strong>de</strong> primele versuri și observat
pentru prima dată <strong>de</strong> <strong>un</strong> filolog german, J. Caesar, este
55 F. Vollmer, Poetae Latini minores post Ae. Baehrens iterum rec. Fr. V.,
vol. II, 3. Homerus latinus i.e. Baebii Italici Ilias Latina, Lipsiae
MCMXIII.
56 E. Kalinka, "Zur Ilias Latina", în Berliner Philologische Wochenschrift,
Berlin, 1932, p. 38 sqq.
L. Herrmann, "Recherches sur l'Ilias Latina", în L'Antiquité Classique,
Louvain, 1947, p. 241 sqq., consi<strong>de</strong>ră și el, asemenea pre<strong>de</strong>cesorului său,
F. Bücheler, că a<strong>de</strong>văratul autor este Silius Italicus.
28

menționat <strong>de</strong> O. Seyffert în ediția a doua a Istoriei Literaturii
Latine a lui E. M<strong>un</strong>ks (1877, pag. 242): ITALIC*S.
I ram pan<strong>de</strong> mihi Pelidae, Diva, superbi,
T ristia quae miseris iniecit f<strong>un</strong>era Grais
A tque animas fortes heroum tradidit Orco
L atrantumque <strong>de</strong>dit rostris volucrumque trahendos
I llorum exsangues inhumatis ossibus artus.
C onfiebat enim summi sententia regis,
Protulerant ex quo discordia pectora turbas,
S ceptriger Atri<strong>de</strong>s et bello clarus Achilles.
Dificultatea provocată <strong>de</strong> versul 7 va fi rezolvată în mod diferit
<strong>de</strong> către filologi: Bährens prop<strong>un</strong>e ut primum tulerant, Doering
uersarant ex quo, L. Havet uoluer<strong>un</strong>t ex quo... turbas.
De fapt J. Caesar mersese și mai <strong>de</strong>parte și citise <strong>un</strong> acrostih
mai l<strong>un</strong>g, care se întin<strong>de</strong>a pînă la versul 11, crezînd că distinge o
formă <strong>de</strong> genitiv, ITALICI SILI. Printr-o simplă rocadă în versul
11, <strong>un</strong><strong>de</strong> în loc <strong>de</strong> quis <strong>de</strong>us hos ira tristi conten<strong>de</strong>re iussit? citește
ira quis <strong>de</strong>us hos tristi conten<strong>de</strong>re iussit?, Caesar obține SILI:
Ulterior, <strong>un</strong> alt filolog german, M. Hertz, limitează acrostihul la
ITALICE, pe care îl interpretează drept <strong>un</strong> vocativ. Căci, dacă acceptăm
pentru versul 7 o altă lecți<strong>un</strong>e pe care o dau manuscrisele,
și anume ex quo pertulerant, primele șapte versuri dau ITALICE.
I ram pan<strong>de</strong> mihi Pelidae, Diva, superbi,
T ristia quae miseris iniecit f<strong>un</strong>era Grais
A tque animas fortes heroum tradidit Orco
L atrantumque <strong>de</strong>dit rostris volucrumque trahendos
I llorum exsangues inhumatis ossibus artus.
C onfiebat enim summi sententia regis,
E x quo pertulerant discordia pectora turbas,
S ceptriger Atri<strong>de</strong>s et bello clarus Achilles.
I ra quis <strong>de</strong>us hos tristi conten<strong>de</strong>re iussit?
10
L atonae et magni proles Iovis. Ille Pelasgum
I nfestus regi pestem in praecordia misit
Teuffel și Schwabe, în a lor istorie a literaturii latine 57 , revin la
i<strong>de</strong>ea lui Caesar, păstrînd SILI. H. Schenkl 58 atrage atenția asupra
manuscrisului Vindobonensis 3509, care îl indică drept autor pe
57 Teuffel-Schwabe, Geschichte <strong>de</strong>r Römischen Literatur, Leipzig 4 , 1882,
§308, 2.
58 H. Schenkl, "Zur Ilias Latina <strong>de</strong>s Italicus", în Wiener Studien.
Zeitschrift für klassische Philologie, Wien, 12, 1890, p. 317.
29

Bebius Italicus. Italicus ar trimite la acrostih, în timp ce Bebius ar
fi inventat sau, după părerea lui L. Jeep 59 , în locul lui Silius.
Un lucru spectaculos se întîmplă în 1880, cînd F. Bücheler 60 ,
fără să c<strong>un</strong>oască observațiile pre<strong>de</strong>cesorilor săi, <strong>de</strong>scoperă acrostihul
din primele versuri. Descoperă însă în același timp încă <strong>un</strong>
acrostih: în finalul poemului, în ultimele 8 versuri: SCRIPSIT
S ed iam siste gradum finemque inpone labori,
C alliope, vatisque tui mo<strong>de</strong>rare carinam,
R emis quem cernis stringentem litora paucis.
I amque tenet portum metamque potentis Homeri:
P ieridum comitata cohors, summitte ru<strong>de</strong>ntes
S anctaque virgineos lauro redimita capillos
I psa tuas <strong>de</strong>pone lyras. a<strong>de</strong>s, inclita Pallas,
T uque fave cursu vatis iam, Phoebe, peracto.
Descoperirea este cu atît mai plauzibilă, cu cît ultimele versuri
formează <strong>un</strong> grup <strong>un</strong>itar, care dă impresia <strong>de</strong> a fi fost redactat
astfel încît să conducă la <strong>un</strong> acrostih. Firește că acest al doilea
acrostih îl p<strong>un</strong>e într-o nouă lumină și pe cel din primele versuri,
căci este evi<strong>de</strong>ntă poziția emfatică în care se găsesc, la începutul și
în finalul poeziei. Numai că scripsit ar cere <strong>un</strong> nominativ și nu <strong>un</strong>
vocativ, <strong>de</strong>ci Italicus și nu Italice. Bücheler atribuie poemul lui
Silius Italicus, bazîndu-se pe asemănările pe care le observă în
privința tiparelor metrice și a alcătuirii hexametrilor cu P<strong>un</strong>ica.
Mai mulți cercetători mo<strong>de</strong>rni susțin teza lui Bücheler, atribuind și
ei lucrarea lui Silius Italicus 61 .
Următorul pas este făcut <strong>de</strong> F. Vollmer 62 , care observă că, dacă
în versul 3 citim eroum în loc <strong>de</strong> heroum, hemistihurile primelor
șase versuri formează <strong>un</strong> nou acrostih: Pieris
Iram pan<strong>de</strong> mihi P elidae, Diva, superbi,
59 L. Jeep, "Jahresbericht über die Römischen Epiker nach Vergilius von
1883-1893. 2, Lucanus, Silius Italicus <strong>un</strong>d Ilias Latina <strong>de</strong>s Italicus für
1890-1893", în JAW, 84, 1895, p. 134.
60 F. Bücheler, "Coniectanea <strong>de</strong> Silio Juvenale Plauto aliis poetis latinis",
în Rheinischen Museum für Philologie, Frankfurt am Main, 35, 1880, p.
391.
61 L. Herrmann, "Recherches sur l'Ilias Latina", L'Antiquité Classique,
Louvain, 1947, p. 241 sqq.
John Patrick Sullivan, Literature and Politics..., Cornell University Press,
Ithaca-London, 1985, pp. 33 sq.
E. Cizek, Istoria..., Societatea "A<strong>de</strong>vărul", București, 1994, vol. II, p. 522.
62 F. Vollmer, "Zum Homerus Latinus", în Rheinischen Museum für Philologie,
Frankfurt am Main, 53, 1898, p. 165.
30

Tristia quae miseris i niecit f<strong>un</strong>era Grais
Atque animas fortes (h) e roum tradidit Orco
Latrantumque <strong>de</strong>dit r ostris volucrumque trahendos
Illorum exsangues i nhumatis ossibus artus.
Confiebat enim s ummi sententia regis
După această interpretare, ar trebui să citim acum, p<strong>un</strong>înd
laolaltă toate cele trei acrostihuri, Italice Pieris scripsit, <strong>un</strong><strong>de</strong> Italice
ar fi o formă adverbială echivalentă lui latine, iar Pieris ar fi
Musa. Din fericire, chiar Vollmer 63 va rec<strong>un</strong>oaște ulterior că a
împins lucrurile prea <strong>de</strong>parte prop<strong>un</strong>înd acceptarea <strong>un</strong>ui al treilea
acrostih și revine la interpretarea lui Büchler. Totuși, cele două
acrostihuri, <strong>de</strong> la începutul și finalul poemului, rezistă criticii și au
puține șanse <strong>de</strong> a fi întîmplătoare, dacă ținem cont <strong>de</strong> poziția emfatică
pe care o ocupă, precum și <strong>de</strong> apariția lui sceptriger, care nu
coresp<strong>un</strong><strong>de</strong> epitetului <strong>de</strong> la Homer (ἄναξ ἀνδρῶν). Această
abatere <strong>de</strong> la mo<strong>de</strong>lul homeric constituie o excepție pentru începutul
poemului, foarte fi<strong>de</strong>l originalului, și pare căutată. În fine, <strong>un</strong>
alt argument puternic în dovedirea autenticității acrostihurilor îl
constituie <strong>un</strong>itatea ultimelor 8 versuri, care formează scripsit. Atîta
vreme cît îl acceptăm pe scripsit, ne putem aștepta la <strong>un</strong> corespon<strong>de</strong>nt
în primele versuri, în speță la <strong>un</strong> nominativ care să indice
numele autorului.
Textul — care nu este <strong>un</strong> simplu rezumat al poemului homeric,
ci prezintă, mai ales spre sfîrșit, <strong>un</strong>ele modificări și completări
— este puternic influențat <strong>de</strong> limba lui Vergiliu și a lui
Ovidiu și a fost scris, cel mai probabil, între anii 60-68 64 , dacă
avem în ve<strong>de</strong>re versurile 899-902:
quem nisi servasset magnarum rector aquarum,
ut profugus Latiis Troiam repararet in arvis
Augustumque genus claris submitteret astris,
non clarae gentis nobis mansisset origo.
Un astfel <strong>de</strong> elogiu la adresa Iulio-Claudienilor, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nți ai
lui Aeneas, nu și-ar fi avut rostul <strong>de</strong>cît dacă pe tron s-ar fi găsit
încă <strong>un</strong> reprezentant al acestei dinastii, în <strong>caz</strong>ul <strong>de</strong> față Nero. Prin
urmare, poemul nu poate fi posterior anului 68. Un argument în
favoarea datării după anul 60 ni-l oferă vv. 875 sqq.
63 F. Vollmer, "Les<strong>un</strong>gen <strong>un</strong>d Deut<strong>un</strong>gen", în Sitz<strong>un</strong>gsbericht <strong>de</strong>r Münchener
Aka<strong>de</strong>mie <strong>de</strong>r Wissenschaften, 1909, Abh. 9, p. 12.
64 Cf. G. Scheda, "Zur Datier<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r Ilias Latina", în Gymnasium.
Zeitschrift für Kultur <strong>de</strong>r Antike <strong>un</strong>d humanistische Bild<strong>un</strong>g, Heil<strong>de</strong>rberg,
1965, p. 303 sqq.
31

terra gerit siluas horrendaque monstra ferarum
fluminaque et montes cumque altis oppida muris,
in quibus exercent leges annosaque iura
certantes populi; se<strong>de</strong>t illic aequus utrisque
iu<strong>de</strong>x et litem discernit fronte severa.
parte alia castae resonant Paeana puellae
dantque choros molles et tympana <strong>de</strong>xtera pulsat;
ille lyrae graciles extenso pollice chordas
percurrit septemque modos modulatur auenis:
carmina compon<strong>un</strong>t m<strong>un</strong>di resonantia motum.
rura col<strong>un</strong>t alii, sulcant gravia arva iuuenci
maturasque metit robustus messor aristas
et gau<strong>de</strong>t pressis imm<strong>un</strong>dus vinitor uuis;
ton<strong>de</strong>nt prata greges, pen<strong>de</strong>nt in rupe capellae.
haec inter mediis stabat Mars aureus armis
quem diua poesis reliquae circaque se<strong>de</strong>bant
anguineis maestae Clotho Lachesisque capillis.
Versurile fac parte din <strong>de</strong>scrierea scutului lui Ahile, dar
scenele <strong>de</strong> pe scut sînt altele <strong>de</strong>cît cele care apar la Homer și fac
aluzie la Nero citared i<strong>de</strong>ntificat cu Apolo, care este în același
timp <strong>un</strong> aequus iu<strong>de</strong>x. Descrierea păcii care se instaurează odată
cu venirea pe tron a noului împărat după anii grei și cruzi petrecuți
sub Claudiu <strong>de</strong>spre care vorbește Seneca în Apokolokyntosis,
reprezintă o temă favorită a propaga<strong>de</strong>i imperiale a epocii care
accentuează conceptele <strong>de</strong> ius și aequitas, propagandă <strong>de</strong>venită
mai activă începînd cu anii 59-60. Dacă acceptăm această datare a
epitomei, atribuirea ei lui Silius <strong>de</strong>vine mai puțin probabilă. Valoarea
literară a Ilia<strong>de</strong>i Latine este cu mult inferioară poemului lui
Silius, P<strong>un</strong>ica, iar dacă Silius s-a născut în anul 26 el nu mai era
<strong>un</strong> tînăr poet în formare în 60, <strong>de</strong>ci nu o putem consi<strong>de</strong>ra drept o
lucrare <strong>de</strong> tinerețe.
În afara acestor patru versuri, se poate distinge o atitudine
general filo-troiană vizibilă pentru ansamblul lucrării. În mai
multe locuri Baebius pare să facă trimitere la familia imperială:
65 V. 236.
66 V. 483
et sacer Aeneas, Veneris certissima proles 65
și
emicat interea Veneris pulcherrima proles 66
32

Publius Baebius Italicus 67 este <strong>un</strong> tînăr poet, neafirmat încă, pe
care împăratul îl primește ulterior în cercul lui și îl sprijină, așa
cum a procedat probabil și cu Nerva. Încă din anii 55-56 se formează
în jurul lui Nero <strong>un</strong> cerc literar-artistic pe care literatura <strong>de</strong>
specialitate l-a <strong>de</strong>numit aula Neronis sau aula Neroniana 68 , ultima
dintre cele două formule aparținîndu-i chiar lui Tacit 69 . Această
societate care se grupează în jurul lui Nero joacă <strong>un</strong> rol <strong>de</strong>osebit
<strong>de</strong> important în tentativa <strong>de</strong> reformă axiologică întreprinsă <strong>de</strong>
împărat începînd cu anul 59, <strong>de</strong>ci după uci<strong>de</strong>rea Agrippinei. Despre
Baebius știm că a fost quaestor în Cipru, trib<strong>un</strong> al poporului,
legat al proconsulului în Gallia Narbonensis; s-a făcut remarcat în
anul 83 în timpul războiului lui Domițian cu triburile germanice, a
fost legat al Liciei și al Pamfiliei în anul 85, apoi consul suffectus
în 90.
În perioada <strong>de</strong> început a imperiului și mai ales în epoca neroniană,
cercurile culturale și politice reprezintă o realitate. Formate
în general din aristocrați, cercurile reprezintă locuri <strong>de</strong> conversație
politică și literară, fără a fi organizații propriu-zise, cu o structură
oficială; numărul lor și amploarea manifestărilor <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> b<strong>un</strong>a
înțelegere care există între împărat și senat. În vremea lui Nero
principalii circuli sînt: cercul lui Seneca, cercul lui Cornutus, cercul
lui Thrasea și al lui Persius, cercul lui Musonius, cercul
Calpurnii-lor, cercul Silanilor și al lui Cassius Longinus, cercul lui
Probus, Aula Neroniana. Acești circuli diferă prin opți<strong>un</strong>ile lor
i<strong>de</strong>ologice și prin filosofia pe care o adoptă și sînt în genere
emanații ale <strong>un</strong>or grupuri <strong>de</strong> presi<strong>un</strong>e.
În spatele activității cotidiene a administrației imperiale și a
senatului, aveau loc discuții, se făceau planuri și se nășteau
67 Pentru comoditate, îl voi numi astfel pe autorul Ilia<strong>de</strong>i Latine, fără să
mai menționez <strong>de</strong> fiecare dată incertitudinile care planează asupra paternității
lui.
68 G.Ch. Picard, Auguste et Néron, Paris, 1962, p. 201, p. 218 sqq., p.
254, p. 262 etc.
J.P. Sullivan, Petronius, Seneca and Lucan: a Neronian Literary Feud, în
Transactions and Proceedings of the American Philological Association,
99, 1968, p. 453 sqq.
E. Cizek, L'époque <strong>de</strong> Néron et ses controuerses idéologiques, Lei<strong>de</strong>n,
1972, pp. 130 sqq., 201 sqq.
69 Tac. hist., 2, 71, 2 quantoque magis propinquabat, tanto corruptius iter
immixtis histrionibus et spadonum gregibus et cetero Neronianae aulae
ingenio
33

speranțe în cadrul re<strong>un</strong>i<strong>un</strong>ilor neoficiale 70 reprezentate <strong>de</strong> conuiuia
și circuli 71 . La petreceri și cu alte o<strong>caz</strong>ii, pe stradă și mai ales în
locuințele private, prietenii se re<strong>un</strong>eau pentru a discuta tot felul <strong>de</strong>
probleme literare, filosofice și chiar politice 72 . Circuli sînt creați
<strong>de</strong> celebritățile momentului și ad<strong>un</strong>ă în mijlocul lor senatori, cavaleri,
politicieni c<strong>un</strong>oscuți și profesori, scriitori, filosofi. Este epoca
în care oamenii politici își p<strong>un</strong> în valoare talentul și au preocupări
și activități literare și puțini dintre scriitorii și oamenii politici s-au
situat în afara sferei <strong>de</strong> influență a acestor cercuri politice și culturale,
ceea ce înseamnă practic că majoritatea i<strong>de</strong>ologiilor vremii
au izvorît din aceste medii. Apariția <strong>de</strong> circuli în număr din ce în
ce mai mare reprezintă <strong>un</strong>ul dintre fenomenele cele mai importante
ale epocii în discuție și <strong>un</strong> element indispensabil pentru înțelegerea
diferitelor curente și a disputelor pe care ele le generează.
Importanța pe care o au circuli crește după anii 49-50, adică după
întoarcerea lui Seneca din exil, cînd <strong>de</strong> fapt se constituie principalele
cercuri ale epocii neroniene. Acestea reprezentau baza grupurilor
i<strong>de</strong>ologice care răsp<strong>un</strong><strong>de</strong>au cerințelor sociale, politice și
culturale tocmai prin intermediul acestor circuli. Uneori, cum s-a
întîmplat în <strong>caz</strong>ul cercului Calpurnii-lor, <strong>un</strong> grup se i<strong>de</strong>ntifica cu
<strong>un</strong> cerc, după ce anterior acționa prin intermediul mai multor cercuri.
Raporturile dintre ele erau complexe, ca și relația dintre opți<strong>un</strong>ile
politice, estetice și filosofice pe care le reprezentau. Nici
<strong>un</strong>ul dintre cercuri nu era ermetic, astfel că intelectualii vremii
frecventau a<strong>de</strong>sea mai multe cercuri în același timp.
Cel mai important grup i<strong>de</strong>ologic a fost cel al Annaei-lor și,
din cele două cercuri care îl alcătuiau, cel mai important a fost cel
condus <strong>de</strong> Seneca. Datorită succesului înregistrat ca avocat, Seneca
ad<strong>un</strong>ase <strong>de</strong>ja o avere însemnată sub domniile lui Tiberiu și
Caligula și <strong>de</strong>venise <strong>un</strong>ul dintre cei mai importanți bancheri și
proprietari <strong>de</strong> pămînturi. Mai mult <strong>de</strong>cît atît, era foarte apreciat ca
70 Tac. ann. 3, 54, 1 Nec ignoro in conuiuiis et circulis incusari ista et
modum posci.
71 E. Cizek, L'époque <strong>de</strong> Neron..., Lei<strong>de</strong>n, 1972 pp. 55 sqq.; E. Cizek,
Secvență romană, București, 1986, pp. 207 sqq.
72 Tac. ann. 16, 34 Tum ad Thraseam in hortis agentem quaestor consulis
missus uesperascente iam die. inlustrium uirorum feminarumque coetus
frequentis egerat, maxime intentus Demetrio Cynicae institutionis doctori,
cum quo, ut coniectare erat intentione uultus et auditis, si qua clarius
proloquebantur, <strong>de</strong> natura animae et dissociatione spiritus corporisque
inquirebat, donec aduenit Domitius Caecilianus ex intimis amicis et ei
quid senatus censuisset exposuit.
34

orator 73 , iar după chemarea din exil, <strong>un</strong><strong>de</strong> plecase din ordinul
Messalinei, Agrippina îl angajază ca preceptor al tînărului Nero.
Curînd <strong>de</strong>vine praetor și coagulează în jurul lui <strong>un</strong> cerc politic și
cultural, care joacă <strong>un</strong> rol <strong>de</strong> seamă în timpul ultimilor ani <strong>de</strong>
domnie a lui Claudiu și în primii ai domniei lui Nero. Din cercul
pe care îl formează aj<strong>un</strong>g să facă parte L. I<strong>un</strong>ius Gallio și Annaeus
Mela, frații săi, Lucan, Caesonius Maximus, om politic căruia
Seneca obișnuia să-i adreseze scrisori din exil, senatorul Nouius
Priscus, Pompeius Paulinus, Aebutius Liberalis, Columella, Lucilius,
Burrus, prefectul pretorienilor, și mulți alți reprezentanți <strong>de</strong>
seamă ai tinerei aristocrații, ca <strong>de</strong> exemplu Saluius Otho, Annaeus
Serenus, înrudit cu Seneca, Claudius Senecio, Fabius Rusticus și
alții. Tînărul Nero, elevul filosofului din Cordoba, începe prin a
frecventa cercul cultural, literar și politic al lui Annaei-lor, făcînd
așadar parte dintr-<strong>un</strong> mediu în care, <strong>de</strong> b<strong>un</strong>ă seamă, avea mulți
prieteni. Din p<strong>un</strong>ct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re doctrinar, se pare că prevala stoicismul,
promovîndu-se o estetică mai curînd romantică și anticlasică.
În interiorul grupului activa și <strong>un</strong> alt cerc 74 , sub conducerea
<strong>un</strong>ui alt Annaeus, și anume Cornutus 75 , filosof, poet tragic și retor.
Îl frecventau Caesius Bassus, istoricul Servilius Nonianus, Calpurnius
Statura, Petronius Aristocrates, Claudius Agathurnus și
Remmius Palaemon, dar, ulterior, și Lucan și alți prieteni ai lui
Seneca. De fapt, a<strong>de</strong>pții lui Seneca frecventau <strong>un</strong>eori cercul lui
Cornutus, iar discipolii acestuia participau la activitățile patronate
<strong>de</strong> Seneca, stabilindu-se astfel legături între diferitele cercuri.
Persius, care frecventa atît cercul lui Thrasea, al cărui membru era,
cît și pe cel al lui Cornutus, a reprezentat o legătură.
În această perioadă ia ființă cercul lui Thrasea, care se i<strong>de</strong>ntifică
cu <strong>un</strong> anumit grup din senat atras <strong>de</strong> carisma lui și <strong>de</strong> doctrina
stoică intransigentă, <strong>de</strong> tradiționalismul politic pe care le promova.
73 Suet. <strong>de</strong> uita Caes., C. Caligula 53 peroraturus stricturum se lucubrationis
suae telum minabatur, lenius comptiusque scribendi genus a<strong>de</strong>o
contemnens, ut Senecam tum maxime placentem 'commissiones meras'
componere et 'harenam esse sine calce' diceret.
74 E. Cizek, L'époque <strong>de</strong> Neron..., Lei<strong>de</strong>n, 1972 pp. 55 sqq.; E. Cizek,
Secvență romană, București, 1986, pp. 207 sqq.
75 Cornutus, L. Annaeus C., profesor și prieten al lui Persius (cf. Sat. 5, 21
sqq. tibi n<strong>un</strong>c hortante Camena/excutienda damus praecordia, quantaque
nostrae/pars tua sit, Cornute, animae, tibi, dulcis amice,/ostendisse iuuat).
După moartea poetului i-a corectat Satirele. În anul 66 sau 68 a fost izgonit
din Roma <strong>de</strong> către Nero, dar se pare că a revenit după moartea acestuia.
35

În plus, <strong>de</strong> vreme ce nici Thrasea nu era <strong>un</strong> aristocrat <strong>de</strong> spiță
veche, vechimea familiilor din care proveneau membrii cercului
nu mai era foarte importantă. Fără a fi republicani, erau totuși
atașați vechilor tradiții, împotrivindu-se ascensi<strong>un</strong>ii provincialilor,
care dove<strong>de</strong>au noua superbia 76 , și filelenismului caracteristic epocii,
după cum ne arată <strong>un</strong> fragment din Satirele lui Persius 77 . Sînt
suficiente motive pentru a putea înțelege participarea mai curînd
simbolică a a<strong>de</strong>pților lui Thrasea la viața politică, guvernată <strong>de</strong>
principii contradictorii celor îmbrățișate <strong>de</strong> ei. Printre membrii cei
mai importanți ai cercului se numărau: Helvidius Priscus, Rusticus
Arulenus, Curtius Montanus, Curiatius Maternus și, nu în ultimul
rînd, Persius.
Cercul lui Musonius era reprezentat <strong>de</strong> grecul Ceranus, Barea
Soranus, Faustus Cornelius Sulla și <strong>de</strong> socrul lui Rubellius
Plautus, senatorul L. Antistius.
Mai ezitanți din p<strong>un</strong>ct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic și <strong>de</strong> orientare epicureică
erau cei re<strong>un</strong>iți în cercul Calpurnii-lor, dominat <strong>de</strong> Calpurnii
Pisones, înrudiți cu familii străvechi cum sînt cele ale Scipionilor
sau ale Liciniilor. Cercul era condus <strong>de</strong> C. Calpurnius Piso,
consul și legatus în vremea lui Claudius, viitoarea căpetenie a
celebrei conjurații din anul 65 îndreptate împotriva lui Nero 78 ,
renumit pentru uirtus și fac<strong>un</strong>dia <strong>de</strong> care dă<strong>de</strong>a dovadă. Grupul
Calpurniilor era dirijat <strong>de</strong> aristocrați mo<strong>de</strong>rați, a<strong>de</strong>pți ai esteticii
clasice, amatori <strong>de</strong> <strong>de</strong>zbateri literare și tributari lui Epicur și Lucrețiu.
Este posibil ca printre aceștia să se fi numărat și autorul
Satyricon-ului.
Cercul înființat <strong>de</strong> Nero în anul 59 merită o atenție aparte. La
această dată are 21 <strong>de</strong> ani și se află încă sub dominația autoritară a
mamei sale și sub influența celor doi preceptori, Seneca și Burrus.
Probabil că preocuparea elevului lor pentru poezie li s-a părut
celor doi bărbați care-i vegheau <strong>de</strong>stinul inofensivă. Se pare că l-
76 Cf. Tac. ann. 15, 20, 5 ergo aduersus nouam prouincialium superbiam
dignum fi<strong>de</strong> constantiaque Romana capiamus consilium, quo tutelae sociorum
nihil <strong>de</strong>rogetur, nobis opinio <strong>de</strong>cedat, qualis quisque habeatur,
alibi quam in ciuium iudicio esse.
77 Persius Sat. 1, 69-70 ecce modo heroas sensus adferre docemus/nugari
solitos Graece.
78 Despre el s-a păstrat o Laus Pisonis, în 261 <strong>de</strong> hexametri eleganți,
redactată în utimii ani ai domniei lui Cladiu și transmisă sub numele lui
Vergiliu sau Lucan, dar atribuită <strong>de</strong> exegeza mo<strong>de</strong>rnă lui Calpurnius Siculus.
36

au chemat la Roma pentru a se alătura cercului nou format chiar și
pe Lucan, nepotul lui Seneca, aflat la Atena la studii. Existența
însăși a acestui cerc reprezintă o dovadă a importanței <strong>de</strong>osebite
pe care împăratul o acorda literaturii. În cadrul nou creat se purtau
și discuții filosofice, în ciuda remărcii rău voitoare a lui Tacit, care
nu consi<strong>de</strong>ră că în cadrul grupului ar exista vre<strong>un</strong> filosof autentic.
Oricum, componența grupului trebuie supravegheată cu mare
grijă, căci <strong>de</strong> acolo urmau să provină viitorii membrii ai concilium
principis, și candidații la f<strong>un</strong>cțiile înalte și la recompense <strong>de</strong> tot
felul.
Printre membrii cercului lui Nero se numără Iulius Vetinus
Atticus, fără merite literare dar prieten apropiat al împăratului,
care nu va sta însă pe gînduri și-l va pe<strong>de</strong>psi în timpul represaliilor
care au urmat conjurației lui Piso. O figură mai importantă este M.
Cocceius Nerva, viitorul împărat, apreciat <strong>de</strong> Nero drept Tibul al
acelor vremuri. Un alt viitor împărat este Aullus Vitellius, pasionat
și el <strong>de</strong> literatură și prezent la Neronia. E posibil ca și Titus,
împăratul din 79-81, orator talentat și poet capabil să se exprime
frumos sau să scrie atît în greacă cît și în <strong>latină</strong>, să fi luat parte la
întîlnirile cercului. Suetoniu îl <strong>de</strong>scrie și drept cîntăreț și interpret
apreciat 79 . Silius Italicus, apropiat al împăratului și consul în 68, a
frecventat și el probabil cercul lui Nero, ca și autorul Satyriconului,
Petroniu, alături <strong>de</strong> o întreagă pleiadă <strong>de</strong> scriitori minori: A.
Fabricius Veiento, prieten cu Nerva; Cluvius Rufus, care a jucat
rolul <strong>de</strong> impresar artistic al lui Nero; C. Calpurnius Piso, care pare
să fi fost <strong>un</strong> suporter activ și prieten al împăratului pînă cînd să fie
acuzat <strong>de</strong> conspirație în 65.
T. Petronius Niger, arbiter elegantiae, autorul probabil al
Satyricon-ului, s-a alăturat cercului mai tîrziu, înainte sau după
în<strong>de</strong>plinirea magistraturii <strong>de</strong> consul suffectus în 62. În jurul personalității
autorului persistă încă multe neclarități. Cea mai mare
parte dintre exegeți sînt însă <strong>de</strong> acord cu i<strong>de</strong>ntificarea lui cu arbiter
elegantiae <strong>de</strong> la curtea lui Nero, se pare fiul lui C. Petronius
Pontius Nigrinus 80 și nepotul lui C. Petronius Umbrinus, membru
al gens Petronia, ai cărei reprezentanți au ocupat poziții <strong>de</strong> seamă
în timpul domniei lui Nero. Petronius însuși trebuie să fi fost în-
79 Suet. Tit. 3 Latine Graeceque uel in orando uel in fingendis poematibus
promptus et facilis ad extemporalitatem usque; sed ne musicae qui<strong>de</strong>m
rudis, ut qui cantaret et psalleret iuc<strong>un</strong><strong>de</strong> scienterque
80 Cf. K.F.C. Rose, The Date..., Lugd<strong>un</strong>i Batavorum E.J. Brill 1971, pp.
55 sqq.
37

stărit, <strong>de</strong> vreme ce a putut candida la consulat și apoi ocupa
această magistratură, cel mai probabil în anul 62.
Intuind dorința lui Nero <strong>de</strong> a scăpa <strong>de</strong> sub influența lui Seneca
și a lui Burrus, ca și înclinația acestuia pentru arte, Petroniu <strong>de</strong>vine
treptat o figură proeminentă a cercului patronat <strong>de</strong> împărat.
În scurt timp aj<strong>un</strong>ge să aibă o așa <strong>de</strong> mare influență, încît îi
provoacă gelozia lui Tigellinus care îi urzește pier<strong>de</strong>rea, el fiind
condamnat la sinuci<strong>de</strong>re în anul 66. Motivația oficială a
reprezentat-o prietenia lui Petroniu cu epicureul Scaeuinus 81 .
Călătoria pe care a întreprins-o la Cumae în încercarea <strong>de</strong> a-l
întîlni pe Nero și a scăpa <strong>de</strong> condamnare s-a dovedit a fi fără nici
<strong>un</strong> rezultat 82 .
Lucan
Cel mai <strong>de</strong> seamă membru al cercului lui Nero a fost fără nici
o îndoială Lucan. Beneficiind <strong>de</strong> influența pe care o avea <strong>un</strong>chiul
său la curte, el este introdus foarte repe<strong>de</strong> în preajma împăratului,
<strong>de</strong> aprecierea și prietenia căruia se bucură. Un semn al relației
privilegiate pe care o aveau și a prieteniei care îi leagă este dobîndirea
înainte <strong>de</strong> vreme a cvesturii <strong>de</strong> către poet și așa numitele
Lau<strong>de</strong>s Neronianae din anul 60. Carmen famosum (64) este semnul
rupturii care se petrece între el și împărat, consecința imediată
fiind interzicerea apariției următoarelor cărți din Bellum Ciuile,
primele trei fiind la acel moment <strong>de</strong>ja publicate. Motivul care l-a
<strong>de</strong>terminat pe Lucan să redacteze această scriere <strong>de</strong>făimătoare la
adresa lui Nero și a prietenilor lui apropiați 83 pare să fi fost gelozia
împăratului față <strong>de</strong> talentul poetului, arătată în timp ce acesta își
recita compozițiile în fața senatului. Se sp<strong>un</strong>e că Nero a părăsit
sala, atrăgînd mînia poetului cu orgoliul rănit. O explicație mai
plauzibilă ar oferi-o însă legătura lui Lucan cu cercul stoic din
care făceau parte L. Annaeus Cornutus și Persius, ca și simpatiile
81 La fel cum Nouius Priscus a fost condamnat la moarte datorită prieteniei
cu Seneca, cf. Tac. ann. 15, 71 Novio Prisco per amicitiam Senecae et
Glitio Gallo atque Annio Pollioni infamatis magis quam convictis data
exilia.
82 Tac. ann. 16, 19 Forte illis diebus Campaniam petiverat Caesar, et
Cumas usque progressus Petronius illic attinebatur; nec tulit ultra timoris
aut spei moras.
83 Suet. <strong>de</strong> poetis fragm. 47 sed et famoso carmine cum ipsum tum potentissimos
amicorum grauissime proscidit
38

epublicane care transpar din primele cînturi ale poemului. Pe <strong>de</strong>
altă parte, influența pe care o exercita Seneca și familia acestuia
nu era pe placul multora care i-ar fi putut strecura împăratului
teama față <strong>de</strong> o astfel <strong>de</strong> atitudine.
Chiar dacă Bellum Ciuile (Pharsalia) este singura lucrare care
a supraviețuit poetului dispărut prematur în vîrstă <strong>de</strong> numai 26 <strong>de</strong>
ani, aceasta nu a fost cu siguranță singura lucrare pe care a
compus-o. Din contră, Lucan a fost <strong>un</strong> scriitor foarte prolific, și
foarte mîndru <strong>de</strong> acest lucru 84 . Informația o avem din mai multe
surse antice: Vacca 85 , Stațiu și Suetoniu ne furnizează o listă cu
producțiile lui Lucan: Iliacon, Catacthonion, Lau<strong>de</strong>s Neronianae,
Saturnalia, Epigrammata, Adlocutio ad Pollam, 14 Salticae Fabulae,
Siluae (10 cărți), Me<strong>de</strong>a (neterminată), Orpheus, Epistulae din
Campania, carmen famosum și De Incendio Urbis. S-ar putea ca
lista să nu fie completă, ea bazîndu-se, cu excepția a două lucrări
(Adlocutio ad Pollam și carmen famosum) pe informațiile din
Viața lui Lucan pe care i-o datorăm lui Vacca, care el însuși afirmă
că este vorba numai <strong>de</strong>spre o listă a lucrărilor încă existente în
vremea sa, sugerînd prin urmare că ar mai fi putut fi și altele care
să fi dispărut între timp. Nu c<strong>un</strong>oaștem din păcate perioada exactă
în care a trăit biograful și nici nu avem vreo informație sigură
<strong>de</strong>spre el. Unii cercetători mo<strong>de</strong>rni, printre care A. Rostagni, îl
consi<strong>de</strong>ră pe Vacca drept contemporan cu Stațiu, Suetoniu și Tacitus.
Numai că menți<strong>un</strong>ea biografului privind lista lucrărilor lui
Lucan pare să indice o perioadă mai tîrzie, din moment ce Adlocutio
ad Pollam nu-i este c<strong>un</strong>oscută 86 , iar Stațiu o menționează în
Siluae 87 , care datează din 89, dată la care Polla, soția lui Lucan,
era încă în viață. Prin urmare, putem presup<strong>un</strong>e că lucrarea putea
fi consultată încă în ultima parte a secolului I 88 . Fre<strong>de</strong>rick Ahl este
<strong>de</strong> părere că Vacca a scris după anul 404, adică după abolirea întrecerilor
<strong>de</strong> gladiatori, bazîndu-se pe o afirmație care apare în
84 Suet. <strong>de</strong> poetis fragm. 46 initia sua cum Vergilio conparans ausus sit
dicere: et quantum mihi restat ad Culicem!
85 Autorul <strong>un</strong>ui comentariu la opera lui Lucan, consi<strong>de</strong>rat în general a
proveni din antichitatea tîrzie și c<strong>un</strong>oscut în Evul Mediu sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong>
Adnotationes super Lucanum.
86 Trebuie spus totuși că omisi<strong>un</strong>ea <strong>un</strong>or lucrări scrise <strong>de</strong> contemporani
era <strong>un</strong> lucru obișnuit în epocă.
87 Stat. Silu. 2, 7, 62 sq. hinc castae titulum <strong>de</strong>cusque Pollae/iuc<strong>un</strong>da
dabis adlocutione
88 Fre<strong>de</strong>rick M. Ahl, Lucan. An Introduction, Cornell University Press,
Ithaca and London, p. 333 sqq.
39

iografie. Vacca ne informează că Lucan a oferit întreceri <strong>de</strong>
gladiatori pe perioada cvesturii sale more t<strong>un</strong>c usitato m<strong>un</strong>us
gladiatorium. Dar știm din alte surse că obligația impusă <strong>de</strong> Claudiu
în 47 cvestorilor <strong>de</strong> a oferi întreceri <strong>de</strong> gladiatori fusese revocată
<strong>de</strong> către Nero încă din primii săi ani <strong>de</strong> domnie 89 și că nu a
fost reintrodusă <strong>de</strong>cît în vremea lui Domițian 90 , <strong>de</strong>ci, presup<strong>un</strong>înd
că Lucan a oferit jocurile, a făcut-o din proprie inițiativă și nu
more t<strong>un</strong>c usitato, lucru pe care <strong>un</strong> scriitor din secolul I l-ar fi
știut.
Situația politico-socială
Odată cu Caesar și mai ales cu Augustus, instituțiile romane
tradiționale, în speță cele republicane, suferă transformări structurale.
În anul 27 a.C. Octavian instaurează principatul. Roma
stăpînește majoritatea lumii civilizate, teritoriile cucerite sînt suficient
<strong>de</strong> întinse, încît politica expansionistă este oarecum lăsată la
o parte, <strong>de</strong>și se observă anumite pusee semiexpansioniste chiar sub
Claudiu și Nero. În Imperiul timpuriu sînt anexate: Britannia, o
parte a Germaniei, Mauritania, Tracia, precum și estul Asiei Mici
și Licia. Cînd Traian alipește la Imperiu Dacia, Armenia și Mesopotamia,
adică la sfîrșitul sec. I p.C. și începutul sec. al II-lea,
Imperiul Roman aj<strong>un</strong>ge la expansi<strong>un</strong>ea sa maximă.
Asistăm la o <strong>de</strong>zvoltare lentă a economiei imperiului, îngrădită
<strong>de</strong> c<strong>un</strong>oștințele agricole și industriale limitate. În ciuda eforturilor
<strong>de</strong>puse <strong>de</strong> Caesar și apoi <strong>de</strong> August, marile proprietăți latif<strong>un</strong>diare
sporesc în dauda micilor agricultori. Unii dintre aceștia, ruinați, se
îndreaptă către oraș. Marii proprietari continuă să reprezinte
pătura cea mai înstărită. Populația urbană se aglomerează în suburbii,
în locuințe înghesuite, insalubre și nesigure, construite în
special din lemn 91 . Comerțul cu provinciile se <strong>de</strong>zvoltă tot mai
mult. Provincialii recent îmbogățiți obțin ușor cetățenia romană și
89 Tac. ann. 13, 5 Nec <strong>de</strong>fuit fi<strong>de</strong>s, multaque arbitrio senatus constituta/s<strong>un</strong>t:
ne quis ad causam orandam merce<strong>de</strong> aut donis/emeretur, ne <strong>de</strong>signatis
quaestoribus e<strong>de</strong>ndi gladiatores/necessitas esset
90 Suet. Dom. 4 praeterea quaestoriis m<strong>un</strong>eribus, quae olim omissa reuocauerat,
ita semper interfuit, ut populo potestatem faceret bina paria e suo
ludo postulandi eaque nouissima aulico apparatu induceret
91 Acest lucru va duce la izbucnirea și la amploare incendiului izbucnit în
64.
40

sînt admiși chiar și în senat 92 ; ei vor milita, <strong>de</strong> b<strong>un</strong>ă seamă, pentru
interesele provinciilor din care provin. Majoritatea împăraților
preferă însă pentru senat provinciali provenind din zonele cel mai
puternic romanizate ale imperiului, cum sînt Hispania și Galia
Narboneză. Economia zonelor occi<strong>de</strong>ntale ale imperiului, aflată în
dificultate în secolul anterior, se redresează și aj<strong>un</strong>ge la o oarecare
înflorire. Înfloritoare sînt și provinciile orientale, singurele zone
care trec printr-o recesi<strong>un</strong>e fiind Italia centrală și anumite zone din
cea meridională 93 . Împărații sînt nevoiți să călătorească din ce în
ce mai mult pentru a menține liniștea în provincii și pacea la granițe
(e.g. Hadrian); se <strong>de</strong>zvoltă o vastă rețea <strong>de</strong> drumuri care
împînzesc întreg Imperiul. Roma își <strong>de</strong>scoperă vocația ecumenică.
Se produce trecerea <strong>de</strong> la ciuitas la anticiuitas 94 .
Administrația imperiului este treptat trecută din mîna vechii
aristocrații, care se împuținează continuu în primul rînd datorită
celibatului, către noi categorii sociale. Însemnătatea economică și
socială a clasei cavalerilor sporește consi<strong>de</strong>rabil. În rîndurile ei
intră bancherii și antreprenorii din capitală, reprezentanți ai aristocrației
m<strong>un</strong>icipale italiene și provinciale, ca și numeroși militari.
Sclavii continuă să reprezinte o importantă categorie <strong>de</strong> producători,
mai ales în zonele rurale. Uneori, sclavii eliberați reușeau
să ad<strong>un</strong>e averi consi<strong>de</strong>rabile; importanța liberților în viața socială
c<strong>un</strong>oaște cotele cele mai ridicate. Ei reprezentau o pătură socială
citadină, în general săracă, dar dintre care se ridicau cîteodată
îmbogățiții. Liberti Augusti ocupă o poziție importantă la curte.
În acest context social, structura monarhică a imperiului se
<strong>de</strong>zvoltă în ciuda aparențelor republicane păstrate <strong>de</strong> Augustus și,
oficial, <strong>de</strong> succesorii săi. Conducătorul statului <strong>de</strong>ținea titlul <strong>de</strong>
imperator, adică <strong>de</strong> comandant suprem al armatelor, și are control
<strong>de</strong>plin asupra provinciilor.
Urcarea pe tron a împăraților, ca și menținerea lor la putere,
încep să se datoreze din ce în ce mai mult atitudinii militarilor, în
primul rînd celei a pretorienilor, care numesc și revocă împărați
după b<strong>un</strong>ul lor plac, lăsînd senatului numai sarcina formală <strong>de</strong> a le
ratifica acți<strong>un</strong>ile. Plutarh p<strong>un</strong>e în evi<strong>de</strong>nță omnipotența soldaților,
92 Claudiu acordă cu ușurință cetățenia romană, fapt luat în batjocură <strong>de</strong>
Seneca în Apocolocyntosis 3.
93 Campania <strong>de</strong> exemplu este înfloritoare.
94 Cf. E. Cizek, Secvență..., București, 1986, pp. 326 sqq.
41

42
ca și a conducătorilor lor, care dove<strong>de</strong>sc tot atîta lăcomie ca și
aceștia.
Cezarii se bucurau <strong>de</strong> <strong>un</strong> prestigiu aparte, cumulînd auctoritas,
care era anterior <strong>un</strong> atribut al senatului, și potestas, apanajul magistraților.
În ciuda faptului că împărații adoptă titlul <strong>de</strong> Augustus și
aparțin <strong>un</strong>ei aceleiași familii, a Iulio Claudienilor, politica pe care
o adoptă urmează direcții diferite. Cu toții tind la puterea absolută
și își exercită auctoritas, iar <strong>un</strong>ii dintre ei, cum sînt Caligula și
Nero, încearcă transformarea principatului într-o monarhie <strong>de</strong> tip
greco-oriental. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Caligula, Claudiu nu pretin<strong>de</strong> să
fie <strong>de</strong>ificat din timpul vieții, dar, prin acți<strong>un</strong>ile care urmăresc cumularea
puterilor în mîinile sale și reducerea influenței senatului,
el îndreaptă conducerea imperiului către <strong>un</strong> tip rigid <strong>de</strong> <strong>de</strong>spotism.
Alții, cum sînt Augustus și Tiberiu, încearcă la începutul domniilor
lor să respecte valorile tradiționale și să păstreze într-o formă
restrîsă auctoritas senatus. În ciuda acestor aparențe, regimurile
lor rămîn totuși <strong>de</strong> factură absolutistă, autoritară în ultimă instanță.
Pe <strong>de</strong> altă parte, senatul reprezintă <strong>un</strong> conglomerat cît se poate
<strong>de</strong> diversificat. Membrii săi se <strong>de</strong>osebesc atît din p<strong>un</strong>ct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re
politic, cît și prin origine și situație socială. De aceea, atitudinea
membrilor senatului față <strong>de</strong> politica promovată <strong>de</strong> principi se diferențiază
în f<strong>un</strong>cție <strong>de</strong> proveniența senatorilor, carierele lor, varietatea
<strong>de</strong> raporturi dintre aceștia și Cezari. Chiar dacă cea mai mare
parte a senatorilor recenți se încadrează în trăsăturile caracteristice
ordinului, mulți dintre ei își mențin relațiile cu vechea familie și
sînt chiar dispuși să colaboreze în anumite condiții cu regimul
monarhic.
Dincolo <strong>de</strong> orice altceva, <strong>un</strong>itatea dintre senatori și cavalerii
aparținînd vechilor familii, <strong>de</strong> multe ori înrudiți cu familii senatoriale
și <strong>un</strong>eori chiar cu personalități ale orașelor italiene sau provinciale,
iese în evi<strong>de</strong>nță cu o<strong>caz</strong>ia turburărilor provocate <strong>de</strong> liberți
sau <strong>de</strong> sclavi. Această solidaritate se poate întoarce <strong>un</strong>eori împotriva
principelui, în disputele acestuia cu <strong>un</strong>ii dintre senatori, dar
chiar și at<strong>un</strong>ci se găsesc <strong>de</strong>stui care să-i rămînă fi<strong>de</strong>li principelui.
Mijloacele concrete <strong>de</strong> acți<strong>un</strong>e politică sînt din ce în ce mai
puține, cu atît mai mult cu cît este vorba <strong>de</strong> acți<strong>un</strong>i <strong>de</strong> opoziție.
Înfr<strong>un</strong>tările din for aparțin <strong>un</strong>or vremuri <strong>de</strong> mult apuse. Membrilor
senatului le rămînea numai să aștepte comanda <strong>un</strong>or legi<strong>un</strong>i, pentru
a putea urzi acolo intrigi și planuri oport<strong>un</strong>iste.
În acest cadru, <strong>un</strong> loc tot mai important este ocupat <strong>de</strong>
<strong>de</strong>zbaterile i<strong>de</strong>ologice, pur teoretice. Polemicile nu se mai <strong>de</strong>sfășu-

au în for, ci în întîlniri private și în lucrări literare. Se comentează
politică prin intermediul literaturii, folosindu-se <strong>un</strong> limbaj greu <strong>de</strong>
<strong>de</strong>codificat.
Încercările <strong>de</strong>spotice <strong>de</strong> a întări puterea favorizează circulația
i<strong>de</strong>ilor eleniste monarhice. I<strong>de</strong>ile aristocrației nu se situează întot<strong>de</strong>a<strong>un</strong>a
pe poziții opuse celei oficiale, ci sînt prezentate <strong>de</strong> multe
ori ca variante <strong>de</strong> interpretare ale acesteia. După încercarea <strong>de</strong>
restaurare a republicii, eșuată în anul 41, numărul senatorilor care
simpatizau i<strong>de</strong>ile republicane este foarte redus; cei mai mulți dintre
oponenți au fost constrînși să accepte monarhia și absolutismul,
așa că ei nu mai fac o opoziție reală regimului, atitudinea lor fiind
mai <strong>de</strong>grabă <strong>un</strong>a <strong>de</strong> rezistență personală. At<strong>un</strong>ci cînd nu există o
soluție clară și nu întrevăd posibilitatea realizării monarhiei tolerante
la care visează, transferă problema în domeniul moral. Grija
cea mai mare a membrilor senatului este să mențină instituția și
să-și protejeze averile.
Discuțiile privitoare la rex și tyrannus se <strong>de</strong>sfășoară pe plan
teoretic. Rex este monarhul b<strong>un</strong> și clement, cu respect pentru dreptate,
în timp ce tyrannus este <strong>de</strong>spotul crud, egoist, capricios și
lipsit <strong>de</strong> spirit <strong>de</strong> dreptate. Antiteza aceasta <strong>de</strong>vine <strong>un</strong> loc com<strong>un</strong>
pentru literatura epocii, mai ales în școlile <strong>de</strong> retorică.
Literatură și politică
Așa cum în politică vechile familii italice pierd tot mai mult
teren și noua birocrație <strong>de</strong> pe lîngă curtea împăratului, formată în
principal din liberți, <strong>de</strong>vine tot mai puternică, și în literatură
reprezentanții <strong>de</strong> seamă provin în mare parte din provincii; Pliniu
cel Bătrîn și Pliniu cel Tînăr provin din Gallia Transpadana (din
Nouum Comum); din Hispania vine o întreagă pleiadă <strong>de</strong> scriitori:
Seneca Retorul, Seneca Filosoful, Lucan, Columella, Quintilian,
Marțial 95 . Afluxul <strong>de</strong> provinciali nu aduce însă cu sine o în<strong>de</strong>părtare
<strong>de</strong> tradițiile romane <strong>de</strong>ja constituite, ci constituie mai curînd o
înnoire, o revigorare a mișcării literare la Roma.
În vremea domniei lui Tiberiu se observă o relativă stagnare.
Operele lui Titus Livius sau Vergiliu rămîn la loc <strong>de</strong> cinste, în
condițiile în care tendința generală este către lucrări <strong>de</strong> dimensi<strong>un</strong>i
restrînse. Velleius Paterculus realizează <strong>un</strong> rezumat al istoriei ro-
95 Hispania va da imperiului și pe împărații Traian și Hadrian.
43

mane (în două cărți), Valerius Maximus scrie Facta et dicta
memorabilia în 9 cărți, o culegere <strong>de</strong> anecdote (exempla). În domeniul
poeziei, inovația o reprezintă fabulele lui Phaedrus care,
luîndu-l ca mo<strong>de</strong>l pe Esop, publică 5 cărți <strong>de</strong> fabule, în senar iambic
(metrul comediei); i<strong>de</strong>alul său stilistic <strong>de</strong>clarat este breuitas și
o limbă cît mai apropiată <strong>de</strong> sermo cotidianus. Fabula reprezintă
<strong>un</strong> mijloc la în<strong>de</strong>mînă pentru o critică indirectă, atîta timp cît
abordarea directă a <strong>un</strong>or teme <strong>de</strong> natură politică este prea periculoasă.
Pe scurt, ne aflăm într-o perioadă <strong>de</strong> tranziție <strong>de</strong> la stilul clasicizant
al perioa<strong>de</strong>i augusteice la manierismul și hermetismul <strong>de</strong>
care va da dovadă <strong>un</strong> poet precum Valerius Flaccus 96 .
Neputînd să mai exercite cu a<strong>de</strong>vărat o uita actiua, scriitorii își
îndreaptă atenția în afara <strong>un</strong>iversului vieții politice <strong>de</strong> la Roma.
Ovidiu scrie Metamorphoses, Manilius Astronomica, dovedind
astfel interes pentru zone mai curînd străine scriitorilor din perioada
republicană. Ceva mai tîrziu Seneca va publica Naturales
Quaestiones, iar Pliniu cel Bătrîn Naturalis Historia.
Venirea pe tron a lui Caligula înseamnă re<strong>de</strong>scoperirea interesului
pentru istorie și înlăturarea interdicției care f<strong>un</strong>cționa în
vremea lui Tiberiu privind publicarea <strong>un</strong>ora dintre lucrările cu
caracter istoric. De dragul a<strong>de</strong>vărului, el îngăduie publicarea lucrărilor
lui T. Labienus, Cremutius Cordus, Cassius Seuerus 97 ;
reînvie totodată întrecerile <strong>de</strong> poezie și <strong>de</strong> oratorie, atît grecești, cît
și latinești. Prin disprețul pe care Caligula îl arată față <strong>de</strong> numele
mari ale literaturii augusteice, așa cum aflăm <strong>de</strong> la Suetoniu 98 , el
realizează ruptura cu tradiția și crează premizele cristalizării <strong>un</strong>ui
stil nou, caracterizat prin breuitas, diligentia, doctrina. În timp ce
aceste trăsături se apropie <strong>de</strong> Stoa și <strong>de</strong> aticism, poziția pe care o
96 Autorul poemului epic Argonautica, din care a apucat să scrie primele 8
cărți, ultima dintre ele rămînînd neterminată (<strong>de</strong> la Quintilian inst. 10, 1,
90 aflăm că moare brusc în cca. 95).
97 Suet. Cal. 16, 1 Titi Labieni, Cordi Cremuti, Cassi Seueri scripta senatus
consultis abolita requiri et esse in manibus lectitarique permisit, quando
maxime sua interesset ut facta quaeque posteris tradantur.
98 Suet. Cal. 34, 2 cogitauit etiam <strong>de</strong> Homeri carminibus abolendis, cur
enim sibi non licere dicens, quod Platoni licuisset, qui eum e ciuitate quam
constituebat eiecerit? sed et Vergilii ac Titi Liui scripta et imagines paulum
afuit quin ex omnibus bibliothecis amoueret, quorum alterum ut nullius
ingenii minimaeque doctrinae, alterum ut uer bosum in historia neglegentemque
carpebat.
44

adoptă, în ansamblul ei, pregătește drumul pentru perioada neroniană.
Caligula nu este <strong>un</strong> scriitor, dar se consi<strong>de</strong>ra <strong>un</strong> mare orator, și
datorăm primejdioasei sale invidii față <strong>de</strong> oricine s-ar fi putut
dovedi mai <strong>de</strong>stoinic în această în<strong>de</strong>letnicire faptul că Seneca
ren<strong>un</strong>ță la oratorie și se orientează spre filosofie, aflîndu-și astfel
a<strong>de</strong>vărata sa vocație. La <strong>un</strong> pas <strong>de</strong> a-i scoate din biblioteci pe marii
clasici ai perioa<strong>de</strong>i <strong>de</strong> aur, el îi neagă lui Vergiliu atît ingeniumul
cît și doctrina, iar pe T. Liviu îl acuză <strong>de</strong> a fi uebosus și historia
neglegens.
Claudiu, urmașul lui Caligula, este <strong>un</strong> literat care scrie magis
inepte quam eleganter, adică folosind cuvintele ca atare, fără a
recurge la stilizări, p<strong>un</strong>înd mare preț pe naturalețe. Pentru a <strong>de</strong>zvolta
literatura, împăratul birocrat o lasă în seama <strong>un</strong>ui f<strong>un</strong>cționar
a studiis. Încearcă fără succes introducerea <strong>un</strong>or noi litere în alfabet.
Scriitorii care activează în vremea sa sînt, în general, aceeași
cu cei din vremea lui Nero, <strong>de</strong>osebirea f<strong>un</strong>damentală fiind
reprezentată <strong>de</strong> i<strong>de</strong>alul stilistic clasicizant 99 pe care Claudiu, în
multe privințe tradiționalist, îl promovează, în clară opoziție cu
tendințele adoptate <strong>de</strong> reprezentanții stilului nou din perioada
următoare. Claudiu a fost probabil cel mai fec<strong>un</strong>d și cel mai cultivat
scriitor dintre Iulio-Claudieni, fără să-l p<strong>un</strong>em aici la socoteală,
firește, pe Iulius Caesar: a scris 50 <strong>de</strong> volume <strong>de</strong> opere literare,
vorbea fluent limba greacă, a fost în același timp istoric și
filolog și se pare că se interesa și <strong>de</strong> medicină; își recita a<strong>de</strong>sea în
public diverse producții literare 100 , după obiceiul vremii. Suetoniu
se îndoiește <strong>de</strong> talentul lui Claudiu 101 , dar Pliniu și chiar Tacit îl
apreciază.
Asemenea pre<strong>de</strong>cesorului său, Claudiu, Nero adoptă și el o
atitudine favorabilă față <strong>de</strong> literatură. Nero beneficiase încă din
copilărie <strong>de</strong> o educație aleasă, care cuprin<strong>de</strong>a aproape toate disci-
99 Cf. E. Cizek, Claudiu, Teora, București, 2000, pp. 28 sqq.
100 Cf. Suet. Claud. 3, 1 disciplinis tamen liberalibus ab aetate prima non
mediocrem operam <strong>de</strong>dit ac saepe experimenta cuiusque etiam publicauit.
uerum ne sic qui<strong>de</strong>m quicquam dignitatis assequi aut spem <strong>de</strong> se commodiorem
in posterum facere potuit.
101 Cf. Suet. Claud. 41, 1-2 et cum primum frequenti auditorio commisisset,
aegre perlegit refrigeratus saepe a semet ipso. nam cum initio recitationis
<strong>de</strong>fractis compluribus subsellis obesitate cuiusdam risus exortus
esset, ne sedato qui <strong>de</strong>m tumultu temperare potuit, quin ex interuallo sub
in<strong>de</strong> facti reminisceretur cachinnosque reuocaret. in principatu quoque et
scripsit plurimum et assidue recitauit per lectorem.
45

plinele, după cum ne informează Suetoniu, care menționează și
încercările Agripinei și ale lui Seneca <strong>de</strong> a-l ține <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> filosofie
și respectiv <strong>de</strong> c<strong>un</strong>oașterea vechilor oratori:
Liberalis disciplinas omnis fere puer attigit. sed a philosophia
eum mater auertit monens imperaturo contrariam
esse; a cognitione ueterum oratorum Seneca praeceptor,
quo diutius in admiratione sui <strong>de</strong>tineret 102 .
Agripina, atrasă mai curînd <strong>de</strong> istorie, socotea că preocupările
filosofice nu se potrivesc poziției ierarhice a fiului său, iar Seneca
nu voia ca influența pe care o exercita asupra tînărului să fie în
vre<strong>un</strong> fel știrbită. În ciuda mărturiei lui Suetoniu, nu avem motive
să cre<strong>de</strong>m că Nero nu era familiarizat cu problemele filosofice.
La rîndul său, Tacit sp<strong>un</strong>e:
hi rectores imperatoriae iuventae et (rarum in societate
potentiae) concor<strong>de</strong>s, diversa arte ex aequo pollebant,
Burrus militaribus curis et severitate morum, Seneca
praeceptis eloquentiae et comitate honesta, iuvantes in
vicem, quo facilius lubricam principis aetatem, si virtutem
aspernaretur, voluptatibus concessis retinerent 103 .
Nero s-a adîncit în arta poeziei. Avea o înclinație <strong>de</strong>osebită
pentru a comp<strong>un</strong>e versuri; Suetonius însuși a avut posibilitatea să
vadă tăblițe autografe ale principelui cuprinzînd versuri cu multe
corecturi, care dove<strong>de</strong>sc că nu era vorba <strong>de</strong>spre traduceri sau versuri
scrise după dictare:
itaque ad poeticam pronus carmina libenter ac sine labore
composuit nec, ut quidam putant, aliena pro suis edidit.
uenere in manus meas pugillares libellique cum quibusdam
notissimis uersibus ipsius chirographo scriptis, ut
facile appareret non tralatos aut dictante aliquo exceptos,
sed plane quasi a cogitante atque generante exaratos; ita
multa et <strong>de</strong>leta et inducta et superscripta inerant 104 .
Despre preocupările împăratului ne informează și Tacit și Cassius
Dio:
Nero... aliquando carminibus pangendis inesse sibi elementa
doctrinae osten<strong>de</strong>bat 105 .
102 Suet. Nero 52.
103 Tac. ann. 13, 2.
104 Suet. Nero 52.
105 Tac. ann. 13, 3.
46

carminum quoque <strong>studiu</strong>m adfectavit, contractis quibus
aliqua pangendi facultas necdum insignis erat. hi cenati
consi<strong>de</strong>re simul et adlatos vel ibi<strong>de</strong>m repertos versus
conectere atque ipsius verba quoquo modo prolata supplere,
quod species ipsa carminum docet, non impetu et
instinctu nec ore <strong>un</strong>o fluens 106 .
παρασκευάζετο δ ὲ ὡς κα ὶ τὰς τ ῶν ῾Ρωµαίων πράξεις
ἁπάσας συγγράψων ἐν ἔπεσιν, καὶ περί γε τοῦ πλήθους τῶν
βιβλίων, πρὶν καὶ ὁτιοῦν αὐτῶν συνθεῖναι, ἐσκέψατο 107
În anul 65, cu prilejul jocurilor Quinquennalia sau Neronia, își
prezintă propria epopee, Troica. Evoluează ca actor tragic, cîntăreț
și citared. Interesul împăratului pentru poezie încurajază apariția
<strong>un</strong>ei întregi pleia<strong>de</strong>; pe <strong>de</strong> altă parte însă, invidia <strong>de</strong> care dă dovadă
față <strong>de</strong> talentul altora îi marginalizează pe Lucan și Curtius
Montanus. Conjurația lui Piso din anul 65 îl <strong>de</strong>termină la represalii
împotriva lui Seneca și P. Thrasea Paetus (care sînt siliți să se
sinucidă), ca și împotriva lui Verginius Flauus și C. Musonius
Rufus (care iau calea exilului).
În tot <strong>caz</strong>ul, dacă privim dincolo <strong>de</strong> părerea lui Tacit, care
consi<strong>de</strong>ră exagerate preocupările literare și artistice ale lui Nero,
întîlnim și ju<strong>de</strong>cători mai puțin aspri ai împăratului citared.
Marțial, în ciuda atitudinii ostile față <strong>de</strong> ultimul dintre Iulieni,
vorbește <strong>de</strong>spre doctus Nero, autor al <strong>un</strong>or versuri c<strong>un</strong>oscute și
probabil apreciate în anumite cercuri 108 . Nu trebuie uitat că
Marțial este <strong>un</strong> b<strong>un</strong> c<strong>un</strong>oscător al societății din vremea lui Nero,
<strong>de</strong>ci și al mediilor literare. Din epigramele sale reiese că a sosit la
Roma în jurul anului 65 și și-a început activitatea literară încă din
această epocă, chiar dacă istoriile literare îl consi<strong>de</strong>ră <strong>un</strong> poet
flavian. E drept că, pe <strong>de</strong> altă parte, notorietatea și-a cîștigat-o
odată cu publicarea, în anul 80, a celebrului său Liber <strong>de</strong> Spectaculis,
o selecție <strong>de</strong> epigrame scrise <strong>de</strong>-a l<strong>un</strong>gul celor o sută <strong>de</strong>
zile cît au durat serbările oferite <strong>de</strong> Titus cu o<strong>caz</strong>ia inaugurării
Colosseum-ului. Dar încă din prefața la prima carte <strong>de</strong> epigrame,
publicată în 85, care începe pe <strong>un</strong> tron triumfal, <strong>de</strong>loc sfielnic Hic
est quem legis ille, quem requiris/Toto notus in orbe Martialis,
reiese că activitatea lui literară fusese și pînă at<strong>un</strong>ci susținută, din
moment ce reclama <strong>un</strong> renume <strong>un</strong>iversal. În continuare, referirile
la scrieri din tinerețe nu lipsesc (1, 113). Anonimatul în care se
106 Tac. ann. 14, 16.
107 Cassius Dio Hist. Rom. 62, 29.
108 Mart. Epigr. 8, 70, 8 Carmina qui docti nota Neronis habet.
47

complace în ultimii ani ai domniei lui Nero poate fi explicat prin
conj<strong>un</strong>ctura politică din momentul sosirii sale în capitala lumii, ca
tînăr originar din Hispania 109 și client al lui Seneca. Probabil că a
întreținut legături cu ceea ce mai rămăsese din cercul lui Seneca și
al lui Lucan, numai că acum membrii acestui cerc se aflau în
dizgrație, așa că poziția tînărului poet nu poate fi <strong>de</strong>ocamdată <strong>de</strong>
prim plan.
Se presup<strong>un</strong>e că Nero avea <strong>un</strong> anumit talent pentru a improviza
versuri, o știință foarte apreciată și la modă, pe care o
<strong>de</strong>prinsese <strong>de</strong> la dascălul său, Seneca. Acasă la Nero se țineau
cenacluri <strong>de</strong> poezie și recitaluri <strong>de</strong> liră; împăratul era ajutat să-și
<strong>de</strong>săvîrșească talentele muzicale <strong>de</strong> lecțiile particulare oferite <strong>de</strong>
<strong>un</strong>ul dintre cei mai b<strong>un</strong>i muzicieni ai momentului, Terpnus. În
acest fel se pregătea pentru întrecerile pe care le va introduce, Ludi
Iuuenales (59) și Neronia (60 și 65). La aceste întreceri, o mare
parte din spectacol era ocupată <strong>de</strong> µουσική, adică arta poeziei și a
oratoriei, ceea ce înseamnă că participanții erau persoane cu o
instrucție solidă. Nero a cîștigat după cum era <strong>de</strong> așteptat întrecerea
<strong>de</strong> liră. Se știe că a interpretat, cu o<strong>caz</strong>ia reprezentațiilor teatrale,
numeroase roluri, cum ar fi: Oreste matricid, Oedipus orb,
Hercule neb<strong>un</strong>, Tieste, Alcmaeon, Antigona, fiica însărcinată a lui
Chiron etc. Aceste roluri bizare, amestec <strong>de</strong> caractere feminine și
masculine, erau <strong>de</strong> natură să-i p<strong>un</strong>ă și mai mult pe gînduri pe senatorii
și așa nemulțumiți să aibă <strong>un</strong> împărat așa <strong>de</strong> atașat <strong>de</strong> scenă,
cu atît mai mult cu cît reprezentațiile erau a<strong>de</strong>sea transformate în
evenimente oficiale. Totul a culminat cu turneul triumfal din Grecia,
cînd Nero a cîștigat nu mai puțin <strong>de</strong> 1808 premii.
Epoca neroniană rămîne, în ansamblul ei, <strong>un</strong>a <strong>de</strong> avînt artistic
și <strong>de</strong> prof<strong>un</strong><strong>de</strong> înnoiri. Este prețuit ingenium-ul, se urmărește eliberarea
<strong>de</strong> tradițiile trecutului și reconsi<strong>de</strong>rarea liberă a trecutului.
Regele-Soare împinge cultul lui Apolo, inițiat <strong>de</strong> Augustus, mai
<strong>de</strong>parte, și se i<strong>de</strong>ntifică cu zeul. Arta pe care o practică și o promovează
nu este numai <strong>un</strong> "hobby", ci își are originea în i<strong>de</strong>a sa
<strong>de</strong> domnie apolinică și a muzelor. Lucrarea lui Seneca, De clementia,
dă măsura așteptărilor înalte pe care le trezea Nero ca mo<strong>de</strong>l al
principelui filosof, și arată în același timp încercarea autorului <strong>de</strong> a
îndrepta atenția tînărului principe către mo<strong>de</strong>lul <strong>de</strong> blîn<strong>de</strong>țe al
bătrînului Augustus: dacă Nero ar fi blînd încă din tinerețe, at<strong>un</strong>ci
l-ar putea <strong>de</strong>păși chiar prin aceasta pe Augustus. Pe scurt, <strong>de</strong> numele
lui Nero s-au legat la începuturile domniei sale multe
109 Născut în jurul anului 40 în localitatea Bilbilis.
48

speranțe. Pentru prima dată existau premisele în<strong>de</strong>plinirii doleanțelor
atît ale poporului, <strong>de</strong> către <strong>un</strong> om-zeu și rege-soare, cît și
ale senatului, <strong>de</strong> către <strong>un</strong> principe luminat.
Georgica ale lui Vergiliu oferă <strong>un</strong> topos care aj<strong>un</strong>ge la modă
atît în privința prozatorilor cît și a poeților: împăratul este în același
timp inspiratorul divin și persoana căreia i se adresează opera
(e.g. bucolicele lui Calpurnius și proemium-ul lui Lucan din Pharsalia,
care marchează apogeul acestei tendințe).
Lucan mo<strong>de</strong>rnizează radical poezia epică, pe care o retoricizează,
și p<strong>un</strong>e în plan sec<strong>un</strong>dar aparatul zeiesc.
49
Ceea ce nu trebuie trecut cu ve<strong>de</strong>rea este raportarea autorilor
la literatura <strong>latină</strong> pe care o percep în mod conștient ca literatură
națională, autonomă. Ovidiu se consi<strong>de</strong>ră ultimul dintre cei 4 elegiaci
(alături <strong>de</strong> Catul, Tibul, Properțiu), satiricii Persius și Iuvenal
se reclamă <strong>de</strong> la Lucilius și Horațiu, Lucan i se op<strong>un</strong>e ca epic lui
Vergiliu și, într-o oarecare măsură, lui Ovidiu; Valerius, Statius și
Silius se proclamă urmașii lui Vergiliu.
Împrejurările istorice afectează genurile literare. Odată cu
<strong>de</strong>zvoltarea monarhiei, discursul politic pier<strong>de</strong> din importanță.
Arta oratoriei se retrage în sălile <strong>de</strong> conferințe și aj<strong>un</strong>ge să aibă
numai <strong>un</strong> rol estetic. Nu mai sînt apreciați oratorii politici, ci profesorii
<strong>de</strong> oratorie și <strong>de</strong>clamatorii. În loc să se mai adreseze <strong>un</strong>or
grupuri numeroase <strong>de</strong> oameni, oratoria folosește în cel mai b<strong>un</strong>
<strong>caz</strong> ca mijloc <strong>de</strong> <strong>de</strong>săvirșire a educației, iar în cel mai rău <strong>caz</strong> ca
prilej <strong>de</strong> întrecere între virtuoși. Apare o întreagă literatură a motivelor
<strong>de</strong>că<strong>de</strong>rii elocinței, e.g. Petroniu, Quintilian, Tacit. Declamația,
inițial <strong>un</strong> exercițiu <strong>de</strong> școală, <strong>de</strong>pășește în strălucire alte
genuri literare. Portretul principelui i<strong>de</strong>al și panegiricul proliferează,
De clementia lui Seneca, și Panegyricus lui Plinius vor
<strong>de</strong>veni repere literare. Și în domeniul poeziei se <strong>de</strong>zvoltă bucolicele
și lirica <strong>de</strong>scriptivă. I<strong>de</strong>alurile republicane și laudatio principis
coabitează a<strong>de</strong>sea.
Din p<strong>un</strong>ctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al limbajului folosit, dacă el <strong>de</strong>vine mai
căutat în domeniul prozei, retorica influențează și poezia, lucru
ușor <strong>de</strong> înțeles dacă ținem seama <strong>de</strong> faptul că orice curriculum
presup<strong>un</strong>e acum studii <strong>de</strong> retorică. Se petrec schimbări în gustul
literar al epocii. După ce Cicero dobîndise echilibrul clasicizant
dintre asianism și aticism, începînd cu perioada augustană asianismul
revine în proză, care capătă valențe poetice. Din această
nouă școală se <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong> stilul lui Seneca și mo<strong>de</strong>rnismul epocii
neroniene. Lucan <strong>de</strong>săvîrșește retoricizarea eposului, an<strong>un</strong>țată încă

<strong>de</strong> Metamorfozele lui Ovidiu. El se angajează într-o polemică
plurivalentă, dirijată împotriva <strong>de</strong>spotismului orientalizant, dar și
împotriva epopeii homerico-vergiliene cu subiect mitologic, ca și
a poeticii clasicizante și a varietății metrice. Inovația cea mai radicală
rezidă în <strong>de</strong>mitizarea eposului, în făurirea <strong>un</strong>ui antimit, în
expulzarea mitologiei și aparatului ei specific, compus din zei,
semizei etc., Götterapparat din epopee. Zeii își pierd f<strong>un</strong>cția generativă
<strong>de</strong> discurs epic, iar limbajul mitico-simbolic este înlocuit
prin cel al semnelor, în timp ce mitul este înlocuit prin antimit.
Petroniu înlocuiește, la rîndul lui, limbajul simbolurilor cu cel al
semnelor 110 .
Majoritatea scriitorilor romani ai primului secol au o vizi<strong>un</strong>e
pesimistă asupra lumii în care trăiesc, lucrările lor cuprinzînd în
general atacuri îndreptate în special împotriva abuzurilor <strong>de</strong> putere
ale urmașilor lui Augustus, izvorîte, cum se întîmplă în <strong>caz</strong>urile lui
Seneca și Lucan <strong>de</strong> exemplu, din <strong>de</strong>zgustul față <strong>de</strong> <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nța contemporană.
Tacit, la rîndul său, va critica falsitatea principatului
izvorîtă din ficți<strong>un</strong>ea că autoritatea supremă este conferită <strong>un</strong>ui
princeps în mod vol<strong>un</strong>tar și legal. De fapt, confirmarea puterilor
<strong>de</strong> către armată, senat și popor nu era altceva <strong>de</strong>cît o formalitate.
Scriitorii, indiferent <strong>de</strong> statutul lor social, se simt oprimați, ei fiind
consi<strong>de</strong>rați <strong>de</strong> conducerea autoritară a statului o amenințare, în
măsura în care <strong>de</strong>vin c<strong>un</strong>oscuți și sînt figuri publice.
Alcătuirea poemului — corespon<strong>de</strong>nța cînturilor
Celor cca 15693 <strong>de</strong> versuri ale originalului grecesc le coresp<strong>un</strong>d
numai 1062 <strong>de</strong> hexametri latini; aceasta dacă nu p<strong>un</strong>em la
socoteală vv. 1063-1070 care reprezită epilogul poemului și care
nu răsp<strong>un</strong>d vre<strong>un</strong>ui fragment homeric. Rămîne <strong>de</strong> cercetat în ce
măsură poetul latin respectă structura Ilia<strong>de</strong>i și felul în care
tratează diferitele episoa<strong>de</strong> ale povestirii, ținînd cont <strong>de</strong> contextul
istoric cu totul diferit în care se plasează.
Alcătuirea poemului poate părea oricui stranie, <strong>de</strong> vreme ce
mai mult <strong>de</strong> jumătate din numărul versurilor rezumă cinci cînturi
ale originalului grecesc. Ar părea la început o traducere <strong>de</strong>stul <strong>de</strong>
fi<strong>de</strong>lă. Dar, pe măsură ce înaintează, Baebius pare că nu mai are
răbdarea necesară enumerării tuturor amăn<strong>un</strong>telor și că se grăbește
să aj<strong>un</strong>gă la capătul misi<strong>un</strong>ii pe care și-a asumat-o. Cînturile 17 și
110 E. Cizek, Istoria ..., Societatea "A<strong>de</strong>vărul", București, 1994, vol. II,
pp. 488 sqq.
50

19 sînt cel mai superficial tratate, în timp ce cînturile 1, 2, 3 și 5,
apoi 7 și 22 sînt povestite în amăn<strong>un</strong>țime, fi<strong>de</strong>l originalului homeric.
Explicația rezidă în conținutul însuși al cînturilor: cîntul 1
este <strong>un</strong>ul <strong>de</strong> prezentare, <strong>de</strong> introducere a cititorului în resortul
dramatic al epopeei; cîntul al doilea îi dă autorului o<strong>caz</strong>ia să prezinte
cele două tabere aflate în conflict, cu preferința, <strong>de</strong>ja subliniată
anterior 111 , pentru tabăra troiană; cîntul al treilea p<strong>un</strong>e în scenă
prima confr<strong>un</strong>tare armată și, mai ales lupta dintre Paris și Menelau;
cîntul al patrulea, o l<strong>un</strong>gă <strong>de</strong>scriere <strong>de</strong> luptă, nu ocupă <strong>de</strong>cît
numărul <strong>de</strong> versuri care ar reprezenta media dintre numărul total
(1062 dacă lăsăm <strong>de</strong>oparte prologul) și numărul cînturilor, în timp
ce cîntul 5 trebuie să fie prezentat mai în <strong>de</strong>taliu <strong>de</strong>oarece conține
ἀριστεία lui Diome<strong>de</strong>. Prezentînd isprăvile lui Diome<strong>de</strong>, Baebius
consi<strong>de</strong>ră că și-a în<strong>de</strong>plinit datoria cît privește acest tip <strong>de</strong> episoa<strong>de</strong>
și scurtează dramatic cînturile 13, 17 și 19.
Poemul, purtînd în general titlul <strong>de</strong> Liber Homeri, după o
formulă curentă dacă ne gîndim la Liber Catulli 112 , ne-a parvenit
împărțit în 24 <strong>de</strong> cînturi, la fel ca în originalul grecesc, numai că
împărțirea pe cînturi nu coresp<strong>un</strong><strong>de</strong> celei din <strong>Iliada</strong> homerică, <strong>de</strong>
vreme ce autorul modifică a<strong>de</strong>sea succesi<strong>un</strong>ea evenimentelor, mai
ales în partea finală, care este redată mult mai succint. Această
împărțire nu-i poate fi atribuită autorului însuși, dacă ținem seama
<strong>de</strong> disproporția care există în întin<strong>de</strong>rea pe care o ocupă cînturile,
ci trebuie pusă pe seama studierii în<strong>de</strong>l<strong>un</strong>gate a textului în școală,
<strong>un</strong><strong>de</strong> putea servi la confr<strong>un</strong>tarea cu originalul grecesc, sau la localizarea
<strong>un</strong>or episoa<strong>de</strong>.
Limbajul folosit este servil mo<strong>de</strong>lelor pe care Baebius le are
mereu în fața ochilor, în special Vergiliu și Ovidiu, dar dă dovadă
<strong>de</strong> o b<strong>un</strong>ă c<strong>un</strong>oaștere a poeziei înalte și a tradiției pe care o respectă.
Exemple în sprijinul acestei afirmații sînt folosirea sinonimelor
poetice pentru prozaicul Graecus 113 , sau evitarea adverbelor.
Se știe că, datorită ambiguității lor, adverbele sînt <strong>de</strong> regulă
evitate în poezia înaltă, <strong>un</strong><strong>de</strong> este preferată o construcție adjectivală
<strong>de</strong> tipul cru<strong>de</strong>li manu în locul banalului adverb cru<strong>de</strong>liter. În
textul Ilia<strong>de</strong>i Latine singurele formații în -ter, <strong>de</strong> exemplu, sînt:
111 V. cap. "Catalogul trupelor".
112 Cel mai b<strong>un</strong> dintre manuscrisele păstrate poartă titlul <strong>de</strong> Catulli Veronensis
Liber, și se referă la culegerea <strong>de</strong> 116 <strong>de</strong> poeme publicate după
moartea poetului, probabil <strong>de</strong> <strong>un</strong> grup <strong>de</strong> prieteni <strong>de</strong> la Roma
113 Cf. infra, comentariul la v. 2.
51

turpiter 114 , fortiter 115 și pariter 116 . Baebius recurge a<strong>de</strong>sea la
formule epice, cum ar fi patronimicele în -ius însoțite <strong>de</strong> heros,
potrivite pentru clauzulă, adică pentru finalul hexametrului (e.g. v.
131 conuocat attonitus iussis Pelopeius heros, v. 271 dixit. quem
contra paucis Priameius heros, v. 399 sic ruit in medios hostes
Calydonius heros, v. 556 mittere temptabat; temptanti Aetolius
heros, v. 674 Hectoris obtr<strong>un</strong>cat. quem saxo Troius heros etc.), sau
perifrazele formate dintr-<strong>un</strong> substantiv abstract și genitivul <strong>un</strong>ui
nume (e.g. v. 144 tan<strong>de</strong>m sollertis pru<strong>de</strong>ntia Nestoris aeuo; v. 204
et bis sex Ithaci naues sollertia duxit). Trebuie remarcată grija
autorului <strong>de</strong> a însoți fiecare nume cu <strong>un</strong> epitet, împrumutat din
tradiția epică <strong>latină</strong> și <strong>de</strong>venit tradițional, adaptat schemei hexametrului,
dar in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt față epitetele homerice. Baebius se
străduiește să adopte <strong>un</strong> ton solemn at<strong>un</strong>ci cînd vorbește <strong>de</strong>spre zei
sau <strong>de</strong>spre eroi, cu ajutorul acestor epitete tradiționale introduse în
<strong>latină</strong> <strong>de</strong> teatrul și <strong>de</strong> poezia epică arhaică care au calchiat termenii
grecești, ținîndu-se aproape <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>lele sale și <strong>de</strong> vocabularul
epic (e.g. compușii cu rezonanță arhaică în -ger și -fer, frecvenți la
Vergiliu). Ca particularități lingvistice sînt <strong>de</strong> semnalat formele
rimabant (v. 456) cu o formă activă în locul celei medii obișnuite,
și Iouis 117 (nominativ, v. 651) în locul formei clasice Iuppiter.
Pe plan lexical, printre numele <strong>de</strong> agent în -tor se disting
commentor (v. 527 fraudisque subit commentor Vlixes, v. continuo
fraudis commentor Vlixes), ovidian 118 , leuator 119 (v. 123 ad quem
sic loquitur curarum operumque levator), tutator (v. 911 at Venus
et Phrygiae gentis tutator Apollo) și comitator (v. 191 quos iuxta
Graium durus comitator Achilles) care, dacă lecți<strong>un</strong>ea adoptată <strong>de</strong>
114 V. 256, 334
115 V. 964
116 V. 53, 435, 448, 1003
117 Cf. Enn. ann. 7, 241 I<strong>un</strong>o Vesta Minerua Ceres Diana Venus Mars /
Mercurius Iouis Nept<strong>un</strong>us Volcanus Apollo
118 Cf. Ou. Fast. 3, 785 luce sua ludos uuae commentor habebat
119 Cf. Petr. Sat. 140, 15 <strong>un</strong><strong>de</strong> plani autem, <strong>un</strong><strong>de</strong> levatores viverent, nisi
aut locellos aut sonantes aere sacellos pro hamis in turbam mitterent?
52

Vollmer ar fi corectă 120 , ar reprezenta <strong>un</strong> hapax 121 . Dintre numele
în -tus, alături <strong>de</strong> termeni consi<strong>de</strong>rați nepoetici, ca iactus (v. 611
sed magno saxi iactu petit; at ferus Aiax) sau excubitus (v. 683
excubituque prem<strong>un</strong>t muros flammisque coronant), întîlnim uolatus
(v. 115 Argolicique ducis celeri pete castra uolatu) și interitus
(v. 1040 Hectoris interitu uicisti Dardana regna). Întîlnim formații
nominale în -men, e.g. conamen 122 (v. 462 sustulit et magno
conamine misit in hostem), caelamen (v. 630 accipit insignem
uario caelamine balteum). Sceptriger din versul 8 este <strong>un</strong> hapax
creat probabil după mo<strong>de</strong>lul hom. σκηπτοῦχος și inspirat <strong>de</strong> ovidianul
sceptrifer. Tot hapax sînt și patronimicele Cygneis (v. 337
incubuit membris Cygneidos; illa soluto), Plistheni<strong>de</strong>s (v. 82 ne se
Plistheni<strong>de</strong>n contra patiatur inultum), Tydi<strong>de</strong>us (v. 453 ossaque
confossa spargit Ty<strong>de</strong>ius ensis) și Theti<strong>de</strong>ius (v. 690 Theti<strong>de</strong>ius
heros, v. 892 talibus ornatus donis Theti<strong>de</strong>ius heros), care înnobilează
grecizînd.
Există și cuvinte străine sau puțin folosite în limbajul epic,
cum sînt verbele infestare (v. 45 luctibus infestat Danaos pestemque
per omnes) întîlnit în general în proză, chiar dacă apare și la
Ovidiu 123 , dissecare (v. 349 t<strong>un</strong>icam ferro squamisque rigentem /
dissecat) care provine din limbajul medical, praetardare (v. 917
praetardatque gradus) și f<strong>un</strong>erare (v. 1005 interea uictor <strong>de</strong>fleti
corpus amici / f<strong>un</strong>erat Aeaci<strong>de</strong>s), folosit în poezia clasică cu sensul
<strong>de</strong> necare. Un compus rar cu prae- este și praeduratus 124 (v.
120 Alte ediții citesc comitatur.
121 hapax legomenon, este <strong>un</strong> termen care apare o singură dată menționat
în scris într-o limbă, în lucrările <strong>un</strong>ui autor sau într-<strong>un</strong> text. In<strong>de</strong>ntificarea
acestor hapax legomena este utilă <strong>un</strong>eori pentru atribuirea paternității <strong>un</strong>ei
opere. Existența lor este o consecință a Legii lui Zipf, care sp<strong>un</strong>e că
frecvența apariției <strong>un</strong>ui termen într-<strong>un</strong> corpus <strong>de</strong> texte sau într-<strong>un</strong> text este
invers proporțională cu poziția acestui termen în tabelul general al ocurențelor.
Dupa Zipf, cel mai frecvent cuvînt dintr-<strong>un</strong> corpus are aproximativ
<strong>de</strong> două ori mai multe ocurențe <strong>de</strong>cît al doilea în ordinea ocurențelor,
care la rîndul său apare <strong>de</strong> aproximativ <strong>de</strong> două ori mai frecvent <strong>de</strong>cît al
patrulea etc.
122 Cf. Ou. Met. 3, 60 sustulit et magnum magno conamine misit; Met.
13, 291 indueret? neque enim clipei caelamina nouit
123 Cf. Ou. Met. 13, 731 Scylla latus <strong>de</strong>xtrum, laeuum inrequieta Charybdis
/ infestat
124 Compusul mai apare numai la Pliniu cel Bătrîn Nat. Hist. 23, 139
aliqui murra adiecta et cupresso praeduratum in uaso sole torrebant,
permiscentes spatha ter die
53

364 et praedurato transfixit pectora telo) pentru praedurus,
compus cu prae- cu valoare intensivă.
În prima parte a poemului întîlnim expresii com<strong>un</strong>e cu cele
din poezia elegiacă sau chiar din proza stoică, <strong>de</strong> <strong>un</strong><strong>de</strong> <strong>Iliada</strong>
Latină preia expresii tehnice, e.g. v. 444 comminus h<strong>un</strong>c gladio,
iaculo ferit eminus illum, <strong>un</strong><strong>de</strong> remarcăm hiasmul.
Metrica lui Baebius este riguroasă, imitînd hexametrul ovidian
și vergilian. Spon<strong>de</strong>ul în primul picior al hexametrului nu apare cu
o frecvență mai mare <strong>de</strong>cît la mo<strong>de</strong>lele lui, în schimb este frecvent
în piciorul al patrulea, ca la toți poeții din perioada augustană; iată
spre exemplificare vv. 101-105:
dulce fero nomen, dilectos f<strong>un</strong><strong>de</strong>re Achivos
et Troum renovare velis in proelia vires?
haec ita dona refers nobis? sic diligor a te?'
talibus incusat dictis irata Tonantem
inque vicem summi patitur convicia regis.
De multe ori spon<strong>de</strong>ul din piciorul al patrulea coinci<strong>de</strong> cu
sfîrșitul <strong>un</strong>ui cuvînt:
v. 71 maeret et amissos <strong>de</strong>ceptus luget amores
v. 74 at ferus Aeaci<strong>de</strong>s nudato protinus ense etc.
54
O asemenea rigoare în alcătuirea hexametrului conduce,
firește, la monotonie ritmică. Și în ce privește elizi<strong>un</strong>ea Baebius
urmează canonul impus <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>lele sale. El evită elizi<strong>un</strong>ea în
ultimele două picioare ale hexametrului, cu excepția lui e scurt
posttonic din piciorul al cincilea (e.g. cum pater omnipotens Somnum
uocat atque ita fatur) sau a situației cînd cuvîntul care suferă
elizi<strong>un</strong>ea este cel puțin trisilabic (e.g. cogitur inuitos aeger dimittere
amores). Elizi<strong>un</strong>ea după al cincilea troheu este rară și se produce
înaintea numelor proprii, cf. v. 101 dulce fero nomen, dilectos
f<strong>un</strong><strong>de</strong>re Achiuos, v. 818 huc age n<strong>un</strong>c conuerte gradum, fortissime
Achilles. După mo<strong>de</strong>l ovidian, Baebius evită monosilabele
înainte <strong>de</strong> cezură. Monosilaba se suportă elizi<strong>un</strong>ea în două rînduri:
v. 77 nec minus ille parat contra <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re se ense; v. 126 accipe:
cum primum Titan se emerserit <strong>un</strong>dis. Pentru elizi<strong>un</strong>ea <strong>un</strong>ei vocale
l<strong>un</strong>gi antetonice cf. 222 iamque citae appulerant classes camposque
tenebant, v. 826 Dardani<strong>de</strong>s, quam prolapsam celeri excipit
ictu. V. 733 praeda umeros onerant, multo et candore nitentes
ne oferă singurul exemplu <strong>de</strong> elizi<strong>un</strong>e a <strong>un</strong>ei silabe l<strong>un</strong>gi
înainte <strong>de</strong> o scurtă.
Tot după Vergiliu și Ovidiu, Baebius nu folosește <strong>de</strong>cît arareori
o monosilabă în final <strong>de</strong> vers, și anume at<strong>un</strong>ci cînd este precedată
<strong>de</strong> o altă monosilabă, e.g.:

v. 103 haec ita dona refers nobis? sic diligor a te?
v. 285 nec longum nostra laetabere coniuge, quae te
La fel ca la poeții augustani, cuvintele quadrisilabile sau pentesilabice
se găsesc în poziție finală în hexametru numai dacă sînt
nume proprii, e.g.:
v. 168 Arcesilaus atrox Protho‘norque Cloniusque
v. 750 Hippolochum; post hos gladio petit Iphidamanta
Alte particularități metrice, care coresp<strong>un</strong>d în fapt <strong>un</strong>ei intenții
stilistice și sînt, în general, consacrate <strong>de</strong>ja <strong>de</strong> uzanțele poeziei
epice:
• -que l<strong>un</strong>git la -quê în silabă tonică însoțit <strong>de</strong> <strong>un</strong> nume propriu
(v. 168 Arcesilaus atrox Prothoënorquê Cloniusque), fenomen
care apare atît la Vergiliu cît și la Ovidiu
• l<strong>un</strong>girea cantității lui e din uidêt (v. 257 confusum terrore vidêt,
'o <strong>de</strong><strong>de</strong>cus' inquit) și ualêt (v. 966 nec sufferre valêt ultra iam
sorte suprema), în ambele situații la cezură, cu restituirea can-
tității arhaice c<strong>un</strong>oscute și <strong>de</strong> Vergiliu
• l<strong>un</strong>girea vocalei finale care prece<strong>de</strong> <strong>un</strong> cuvînt care începe cu
grupul sp-. Grupul sp- face în acest <strong>caz</strong> poziție: v. ossaque con-
fossâ spargit Ty<strong>de</strong>ius ensis
• illius (cu i scurt), cf. v. 479 cornipedis tergo pronus ruit; illius
ense; alterius, cf. v. 696 alterius tenebrae tar<strong>de</strong> labentibus as-
tris
• sinizezele 125 balteum (v. 630 accipit insignem vario caelamine
balteum) și Idomenei (v. 774 Idomenei <strong>de</strong>xtra cadit Asius; Hec-
tor atrocem)
• cantitățile diferite pentru mucro/mûcrone (-u- scurt/l<strong>un</strong>g) din v.
296 coni<strong>un</strong>git, stri<strong>de</strong>tque mucro mûcrone corusco
125 Figură poetică prin care două vocale consecutive aparținînd <strong>un</strong>or
silabe distincte ale aceluiași cuvînt sînt pron<strong>un</strong>țate într-<strong>un</strong> singur fonem
din consi<strong>de</strong>rente metrice.
55

Cîntul 1 126
Poemul începe cu invocația către Muză, care se întin<strong>de</strong> pe 8
versuri, față <strong>de</strong> cele numai 7 din <strong>Iliada</strong>:
Iram pan<strong>de</strong> mihi Pelidae, Diva, superbi,
Tristia quae miseris iniecit f<strong>un</strong>era Grais
Atque animas fortes heroum tradidit Orco
Latrantumque <strong>de</strong>dit rostris volucrumque trahendos
5
Illorum exsangues inhumatis ossibus artus.
Confiebat enim summi sententia regis,
†Protulerant ex quo discordia pectora turbas,
Sceptriger Atri<strong>de</strong>s et bello clarus Achilles.
versuri în care comentatorii au văzut <strong>un</strong> acrostih, "ITALIC?S",
care, dacă este pus în legătură cu acrostihul din ultimele 8 versuri:
Sed iam siste gradum finemque inpone labori,
Calliope, vatisque tui mo<strong>de</strong>rare carinam,
Remis quem cernis stringentem litora paucis.
Iamque tenet portum metamque potentis Homeri:
Pieridum comitata cohors, summitte ru<strong>de</strong>ntes
Sanctaque virgineos lauro redimita capillos
Ipsa tuas <strong>de</strong>pone lăras. a<strong>de</strong>s, inclita Pallas,
Tuque fave cursu vatis iam, Phoebe, peracto.
"SCRIPSIT", ne dă numele presupusului autor: "BAEBIUS
SCRIPSIT".
Remarcabil la acest început este asemănarea cu cel al Ilia<strong>de</strong>i;
primele cinci versuri sînt singurele pe care Baebius le traduce
cuvînt cu cuvînt după originalul grecesc:
Hom. Il. 1, 1-5
µῆνιν ἄειδε θεὰ Πηληϊάδεω Ἀχιλῆος
οὐλοµένην, ἣ µυρί' Ἀχαιοῖς ἄλγε' ἔθηκε,
πολλὰς δ' ἰφθίµους ψυχὰς Ἄϊδι προί αψεν
ἡρώων, αὐτοὺς δὲ ἑλώρια τεῦχε κύνεσσιν
οἰωνοῖσί τε πᾶσι*, Διὸς δ' ἐτελείετο βουλή,
Chiar și ordinea primelor două cuvinte este aceeași:
126 vv. 1-110
Iram pan<strong>de</strong>
56

µῆνιν ἄειδε
Urmează o aliterație: pan<strong>de</strong>…Pelidae, caracteristică f<strong>un</strong>damentală
a poeziei epice latine încă <strong>de</strong> la începuturile ei, după cum
ne arată primul vers din Odyssia lui Liuius Andronicus: Virum
mihi, Camena, insece versutum. Pan<strong>de</strong>re este <strong>un</strong> verb solemn, spre
<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> mai banalul ἀείδω, și amintește <strong>de</strong> Lucrețiu 127 , Vergiliu
128 și <strong>de</strong> adresarea ovidiană către muze 129 . Adresarea către
muză cu apelativul diua, termen care pare să fi intrat în tradiția
poetică a epocii postaugustane 130 .
Patronimicul Πηληϊάδεω Ἀχιλῆος este înlocuit cu Pelidae…superbi,
care este tot homeric 131 , primul vers reprezentînd
prin urmare o contaminare a două versuri (Hom. Il. 1, 1 și Hom. Il.
19, 75). La fel se întimplă și cu versul al doilea, o contaminare
între Il. 1, 2 și Il. 10, 174, căci tristia…f<strong>un</strong>era nu traduce µυρία
ἄλγεα, ci λυγρὸς ὄλεθρος. Pentru iniecit f<strong>un</strong>era cf. Stat. Theb. 11,
594 sq. duc ait ad natos patremque recentibus, oro,/inice f<strong>un</strong>eribus!
127 Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 1, 55 disserere incipiam et rerum primordia pandam.
128 Verg. Aen. 6, 267 sit numine uestro/pan<strong>de</strong>re res alta terra et caligine
mersas.
129 Ou. Met. 15, 622 Pandite n<strong>un</strong>c, Musae, praesentia numina uatum.
130 Cf. P. Papinius Statius, Achill., 1, 1 sqq.
Magnanimum Aeaci<strong>de</strong>n formidatamque Tonanti
progeniem et patrio uetitam succe<strong>de</strong>re caelo,
diua, refer. quamquam acta uiri multum inclita cantu
Maeonio (sed plura uacant), nos ire per omnem —
sic amor est — heroa uelis Scyroque latentem
Dulichia proferre tuba nec in Hectore tracto
sistere, sed tota iuuenem <strong>de</strong>ducere Troia.
tu modo, si ueterem digno <strong>de</strong>pleuimus haustu,
da fontes mihi, Phoebe, nouos ac fron<strong>de</strong> sec<strong>un</strong>da
necte comas: neque enim Aonium nemus aduena pulso
nec mea n<strong>un</strong>c primis augesc<strong>un</strong>t tempora uittis.
131 Hom. Il. 19, 75 µῆνιν ἀπειπόντος µεγαθύµου Πηλεΐωνος.
57

Pentru Graeci, consi<strong>de</strong>rat <strong>de</strong> Axelson nepoetic 132 , Baebius
folosește numeroase sinonime: Achiui, Argolici, Danai133,
Dorici, Graii, Pelasgi. De altfel, termenul folosit în poezia înaltă
este în mod constant Graii, și nu Graeci care este prozaic. Pentru
Graeci nu există nici măcar <strong>un</strong> singur exemplu la Lucrețiu, Vergiliu,
Ovidiu (Met.), Seneca, Lucan, Valerius Flaccus, Silius Italicus,
Manilius, Stațiu etc. Rarele situații în care găsim termenul prozaic
arată o clară intenție parodică; e.g. Hor. Carm. 1, 20, 2 Graeca
testa, Carm. 3, 24, 57 Graeco trocho. La Ovidiu termenul nu
apare <strong>de</strong>loc în opera epică, în timp ce pentru Graius găsim 14
ocurențe, fiind foarte rar chiar și în cea elegiacă.
Confiebat este <strong>un</strong> verb consi<strong>de</strong>rat prozaic și prin urmare evitat
<strong>de</strong> poeții perioa<strong>de</strong>i augustane 134 cu excepția lui Vergiliu; cf. Aen. 4,
115 sq. n<strong>un</strong>c qua ratione quod instat/confieri possit, paucis
(aduerte) docebo. Nu este singurul compus al lui facere evitat în
poezia înaltă: praeficere apare la Vergiliu o singură dată 135 , în timp
ce în corpus-ul ovidian, <strong>de</strong> o mult mai mare întin<strong>de</strong>re, îl găsim
numai <strong>de</strong> două ori 136 , iar la Lucan și Valerius Flaccus numai cîte o
dată 137 . Foarte rari sînt și proficere, adficere și conficere.
Din nou întîlnim o contaminare a două pasaje homerice în
expresia summus rex: Il. 1, 5 Διὸς βουλή, Il. 8, 31 ὦ πάτερ
ἡμέτερε Κρονίδη ὕπατε κρειόντων . Formula are <strong>un</strong> aspect arhaic,
cf. Naeu. Bell. P<strong>un</strong>. fr. 12, 2 summi <strong>de</strong>um regis fratrem Nept<strong>un</strong>um;
fr. 15, 1 summe <strong>de</strong>um regnator, quianam genus isti?
și este preluată <strong>de</strong> limbajul epic posterior, cf. Verg. Aen. 11, 785
summe <strong>de</strong>um, sancti custos Soractis Apollo; Ou. Met. 2, 280 si
placet hoc meruique, quid o tua fulmina cessant,/summe <strong>de</strong>um?;
Met. 13, 599 summe <strong>de</strong>um rector, maternaque uulnera leni! etc.
132 Cf. B. Axelson, Unpoetische Wörter. Ein Beitrag zur Kenntnis <strong>de</strong>r
lateinischen Dichtersprache, L<strong>un</strong>d, Hakan Ohlssons Boktryckeri, 1945, p.
51 sqq.
133 La genitiv Danaum, foarte frecvent: v. 19, 50, 67, 124, 153, 251, 268,
357, 389, 496, 631, 686, 691, 698, 705, 743, 747, 794, 1025. Forma Danaorum
apare o singură dată, v. 12. Alte forme <strong>de</strong> genitiv în -um sînt
Graium, <strong>de</strong> asemenea foarte frecventă (v. 46, 191, 305, 487, 581, 658,
1048), Locrum (v. 189) și Achiuum (v. 506. 657).
134 Cf. Axelson, op. cit., p. 64.
135 Verg. Aen. 6, 118 potes namque omnia, nec te/nequiquam lucis Hecate
praefecit Auernis
136 Ou. Ars am. 1, 7 me Venus artificem tenero praefecit Amori; Heroid.
12, 87 conscia sit I<strong>un</strong>o sacris praefecta maritis
137 Luc. Bell. Ciu. 10, 351 quem puer inbellis c<strong>un</strong>ctis praefecerat armis;
Val. Flacc. Arg. 2, 302 aduenit. hic illum tristi, <strong>de</strong>a, praeficis arae
58

Versul 8, Sceptriger Atri<strong>de</strong>s et bello clarus Achilles, construit
după Il. 1, 7, Ἀτρεί̈δης τε ἄναξ ἀνδρῶν καὶ δῖος Ἀχιλλεύς
trimite la Il. 1, 279 σκηπτοῦχος βασιλεύς, și la Il. 21, 233 καἰ
Ἀχιλλεὺς µὲν δοθρικλυτὸςξ, <strong>de</strong> <strong>un</strong><strong>de</strong> Baebius împrumută epitetele
pe care le suprap<strong>un</strong>e peste structura homerică. Sceptriger traduce
cu fi<strong>de</strong>litate gr. σκηπτοῦχος și pare a fi <strong>un</strong> hapax 138 .
Versul 9, quis <strong>de</strong>us hos ira tristi conten<strong>de</strong>re iussit? traduce Il.
1, 8 τίς τ᾽ ἄρ σφωε θεῶν ἔριδι ξυνέηκε µάχεσθαι; după Verg. Aen.
5, 834 ad h<strong>un</strong>c alii cursum conten<strong>de</strong>re iussi.
Graui morbo din versul 12 an<strong>un</strong>ță pasi<strong>un</strong>ea nefastă a Atridului,
asupra căreia se va insista în continuare: v. 25 ferus amor, v.
26 damnosa libido, v. 79 caecus amor, v. 92 superata libidine
uirtus.
Versul 13, nam quondam Chryses, sollemni tempora uitta/
implicitus, introduce imaginea <strong>un</strong>ui sacerdot roman, cu tîmplele
înc<strong>un</strong><strong>un</strong>ate, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> ținuta preotului din <strong>Iliada</strong> homerică
(1, 14):
στέµµατ᾽ ἔχων ἐν χερσὶν ἑκηβόλου Ἀπόλλωνος
χρυσέῳ ἀνὰ σκήπτρῳ,
cf. Verg. Aen. 6, 655 omnibus his niuea cing<strong>un</strong>tur tempora
uitta 139 .
V. 14 raptae fleuit solacia natae amintește din nou <strong>de</strong> Vergiliu,
Buc. 9, 18 heu, tua nobis/ paene simul tecum solacia rapta,
Menalca!, patetismul fiind amplificat <strong>de</strong> versul care urmează, în
care regăsim, alături <strong>de</strong> anaforă și poliptoton (inuisosque dies
inuisaque tempora noctis), ovidiana nox 140 . Tempora noctis apare
și la versul 865: dimensaque tempora noctis.
V. 16 assiduis impleuit questibus auras, ca și v. 31 sacras
compellat uocibus aures, v. 594 uastis impletur uocibus aer, v.
600 magno … implentur murmure siluae, par sa reia o expresie
<strong>de</strong>s întilnită la poeții vremii 141 . Remarcăm forma <strong>de</strong> imperfect
arhaic lenibant (conjugarea a 4-a), formă conservată <strong>de</strong> altfel în
138 Pentru forma sceptrifer v. Anexa 1. Cf. și armiger (Il. Lat. 400 și 545)
și saetiger (Il. Lat. 595).
139 Cf. și Verg. Aen. 2, 133; 4, 637; Ou. Met. 5, 110; Val. Flacc. Arg. 1,
278; 3, 424; Stat. Theb. 3, 467; Sil. It. P<strong>un</strong>. 16, 241 etc.
140 Cf. e.g. Ou. Met. 11, 306 spem ueneris differt in tempora noctis Apollo;
etc.
141 V. Anexa 1.
59

toată latinitatea și foarte frecventă la Vergiliu 142 și la poeții epocii,
datorită structurii hexametrului. O formă precum lêniêbant nu este
admisibilă, succesi<strong>un</strong>ea silabă l<strong>un</strong>gă - silabă scurta - silabă l<strong>un</strong>gă
neputînd fi încadrată în hexametru în nici o poziție, pe cînd
lênîbant oferă o succesi<strong>un</strong>e <strong>de</strong> silabe ușor <strong>de</strong> folosit. Forma
lênîbant pare mai curînd să provină din vocabularul poetic imitat
și adoptat <strong>de</strong> Baebius <strong>de</strong>cît din vreo sursă arhaică.
Versurile 19-21 (castra petit Danaum genibusque affusus
Atridae/per superos regnique <strong>de</strong>cus miserabilis orat,/ut sibi causa
suae reddatur nata salutis) sînt o adaptare liberă a pasajului din
Homer, căci în <strong>Iliada</strong> Crises li se adresează tuturor aheilor 143 , pe
cînd în versi<strong>un</strong>ea latinească numai lui Agamemnon 144 . Gustul
epocii, influențat <strong>de</strong> tendințele stilului nou, se face și el simțit prin
registrul patetic și retoric folosit.
Vv. 22-23 uinc<strong>un</strong>tur fletibus eius/Myrmidones reddique patri
Chryseida censent, <strong>un</strong><strong>de</strong> Myrmidones = Graeci 145 , par imitate
după Verg. Aen. 5, 385 sq. c<strong>un</strong>cti simul ore fremebant/ Dardanidae
reddique uiro promissa iubebant, <strong>un</strong><strong>de</strong> censeo = iubere și <strong>de</strong> aici
construcția acuzativ cu infinitivul.
Refuzul căpeteniei aheene <strong>de</strong> a o înapoia pe Criseis tatălui ei
(vv. 24-26 sed negat Atri<strong>de</strong>s Chrysenque exce<strong>de</strong>re castris/<strong>de</strong>specta
pietate iubet; ferus ossibus imis/haeret amor spernitque preces
damnosa libido) este reformulat și interpretat <strong>de</strong> Baebius din perspectivă
romană. La Homer (vv. 24-32) ve<strong>de</strong>m <strong>un</strong> Agamemnon
brutal și rudimentar, mai curînd dornic <strong>de</strong> a-și păstra partea <strong>de</strong>
τιµή ce i se cuvenea și nepăsător la rugile preotului, <strong>de</strong>cît frămîntat
<strong>de</strong> dispute morale. În alt fel se întîmplă însă în varianta latinească,
în care Baebius îi aplică mai curînd o ju<strong>de</strong>cată din perspectivă
morală și îl prezintă ca pe <strong>un</strong> exemplu negativ, ca pe o paradigmă
a pasi<strong>un</strong>ii care împinge la impietate (<strong>de</strong>specta pietate),
termen f<strong>un</strong>damental al eticii religioase romane, care imp<strong>un</strong>ea respectul
cuvenit față <strong>de</strong> sacerdoți. Furia lui Agamemnon, provocată
<strong>de</strong> pasi<strong>un</strong>ea pentru Criseis, este <strong>de</strong>scrisă cu ajutorului <strong>un</strong>ui vocabular
provenit din limbajul poeților elegiaci, foarte apropiat <strong>de</strong>
Catul 64, 93 quam c<strong>un</strong>cto concepit corpore flammam/f<strong>un</strong>ditus
atque imis exarsit tota medullis; cf. și Ou. Met. 3, 395 sed tamen
142 Cf. Verg. Aen. 4, 528; 6, 468 etc.
143 Cf. Il. 1, 17 Ἀτρεΐδαι τε καὶ ἄλλοι ἐϋκνήµιδες Ἀχαιοί,
144 Cf. și castra petit Danaum diferit <strong>de</strong> hom. ὃ γὰρ ἦλθε θοὰς ἐπὶ νῆας
Ἀχαιῶν (Il. 1, 12).
145 Cf. Verg. Aen. 2, 7; 2, 252 etc.
60

haeret amor crescitque dolore repulsae; Epist. 4, 70 acer in extremis
ossibus haesit amor. Limbajul este tehnic, folosind termeni
uzuali at<strong>un</strong>ci cind pasi<strong>un</strong>ea din dragoste este <strong>de</strong>scrisă drept maladivă.
Afirmația este susținută și <strong>de</strong> prezența epitetului ferus, pentru
care cf. Ou. Heroid. 16, 126 et ferus in molli pectore flagrat amor!
Spernitque preces damnosa libido, sentință cu caracter moralizator,
are rezonanțe horațiene: Hor. Epist. 2, 1, 107 Romae dulce
diu fuit…/ … minori dicere per quae/crescere res posset, minui
damnosa libido. Cf. și Hor. Epist. 1, 18, 21 quem damnosa uenus,
quem praeceps alea nudat; Ou. Pont. 1, 10, 33 Nec uires adimit
Veneris damnosa uoluptas. Pornind <strong>de</strong> la astfel <strong>de</strong> versuri (v. 26, v.
525 quin ca<strong>de</strong>ret tenuemque daret <strong>de</strong> corpore uitam etc.) și <strong>de</strong> la
alte pasaje moralizatoare, ca <strong>de</strong> exemplu <strong>de</strong>scrierea furiei lui Ahile
din vv. 78 și urm., consi<strong>de</strong>rate programatice, <strong>un</strong>ii cercetători au
susținut a<strong>de</strong>zi<strong>un</strong>ea autorului la doctrina stoică și au atribuit poemul
perioa<strong>de</strong>i <strong>de</strong> tinerețe a lui Silius Italicus 146 .
La Homer, după refuzul cererii sale, preotul se îndreaptă spre
malul mării și nu spre Phoebeia templa 147 : Il. 1, 34 βῆ δ' ἀκέων
παρὰ θῖνα πολυφλοίσβοιο θαλάσσης: și, în plus, lipsesc manifestările
durerii atît <strong>de</strong> accentuate <strong>de</strong> Baebius în manieră <strong>latină</strong> 148 .
Contemptus răsp<strong>un</strong><strong>de</strong> versului 25 <strong>de</strong> mai sus, în timp ce squalidaque
infestis maerens secat <strong>un</strong>guibus ora este o imagine
obișnuită pentru exprimarea durerii, cf. v. 845 <strong>un</strong>guibus ora secat
comptosque in puluere crines; v. 1017 infelix Hecabe saeuisque
arat <strong>un</strong>guibus ora; Verg. Aen. 11, 86 pectora n<strong>un</strong>c foedans pugnis,
n<strong>un</strong>c <strong>un</strong>guibus ora; Ou. Met. 12, 563 hamatisque uiri laniauerat
<strong>un</strong>guibus ora; Sen. Phoe. 42 sq. en ecce, inanes manibus infestis
petit/foditque uultus; Stat. Theb. 6, 624-625 pectora n<strong>un</strong>c maerens,
n<strong>un</strong>c ora indigna cruento/<strong>un</strong>gue secat meritamque comam.
V. 31 Fatidici his sacras compellat uocibus aures, trimite la
Sen. Oed. 1042 Fatidice te, te praesi<strong>de</strong>m ueri <strong>de</strong>um/compello, ca
și la Verg. Aen. 4, 304 tan<strong>de</strong>m his Aenean compellat uocibus ultro
149 . Folosirea lui Fatidicus care trimite aici prin antonomasie la
Apolo este rară 150 și amintește <strong>de</strong> gr. χρησµολόγος. Tot prin an -
tonomasie este numit Apolo în următorul vers Delphicus: v. 32
146 V. R. Döring, Über <strong>de</strong>n Homerus Latinus, Progr. Lyc. Strassburg,
1884.
147 Pentru forma poetică <strong>de</strong> plural templa, cf. v. 14 solacia. Cf. și Verg.
Aen. 6, 41 Teucros uocat alta in templa sacerdos.
148 vv. 27-29
149 Pentru compellere uoce v. Anexa 1.
150 Cf. Verg. Aen. 7, 82 oracula Fa<strong>un</strong>i,/fatidici genitoris.
61

quid coluisse mihi tua, Delphice, numina pro<strong>de</strong>st, <strong>un</strong><strong>de</strong> numina
este o formă <strong>de</strong> plural poetic care <strong>de</strong>numește prin sinecdocă o
singură divinitate, <strong>de</strong> multe ori urmată fie <strong>de</strong> forma <strong>de</strong> genitiv al
zeului coresp<strong>un</strong>zător, e.g. Verg. Aen. 3, 359 numina Phoebi, fie <strong>de</strong>
<strong>un</strong> genitiv posesiv. Verg. Aen. 6, 68 agitataque numina Troiae.
În imprecația către Apolo Baebius folosește din nou anafora
(quid … quid) dar imprecația este construită în spirit roman, cu
termeni specifici limbajului religios, fiind mai patetică și mai extinsă
<strong>de</strong>cît în originalul grecesc, care este mai sobru. Un element
roman <strong>de</strong> originalitate îl constituie <strong>de</strong> exemplu poziția pe care o
adoptă Crises, care se consi<strong>de</strong>ră jignit <strong>de</strong> atitudinea aheilor și vorbește
asemenea <strong>un</strong>ui supplex roman care cere răzb<strong>un</strong>are: v. 35 si
tuus externo iam spernor ab hoste sacerdos? Externus hostis
aparține limbajului prozei, cf. Cic. <strong>de</strong> leg. agr. 1, 19, 6 externis
hostibus uictis; T. Liu. A.V.C. 34, 60, 4 externo hosti. Urmează o
interogație retorică adresată zeului: v. 36 en, haec <strong>de</strong>sertae redd<strong>un</strong>tur
dona senectae? 151 , cu o preferință, caracteristică poeziei
epice, pentru termeni abstracți (<strong>de</strong>sertae senectae). Versul conține
si o aliterație: <strong>de</strong>serta red<strong>un</strong>tur dona.
Urmează cîteva versuri (vv. 37-43) la fel <strong>de</strong> pline <strong>de</strong> patetism,
în care se simte influența poeților epici, pe care Baebius îi c<strong>un</strong>oaște
foarte bine 152 . Versul 40 posco sacros arcus: in me tua
<strong>de</strong>rige tela a provocat o amplă <strong>de</strong>zbatere critică. Vollmer
corectează imperativul posce pe care il dau manuscrisele în posco.
M. Scaffai citește însă posce după manuscrise, argumentînd că
prezența celor două imperative posce și <strong>de</strong>rige conferă o forță
aparte versului.
Apolo trimite molima asupra taberei aheilor; sînt trecute cu
ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>scrierea lui Apolo 153 și răspîndirea molimei printre animale
154 . De fapt, versurile 44-46 rezumă vv. 43-52 din <strong>Iliada</strong> homerică.
Ritmul este mai alert și datorită folosirii, curente în poezia
epică, a lui dicere în asin<strong>de</strong>ton ca încheiere a <strong>un</strong>ei ῥῆσις, așa cum
se mai întîmplă și în alte locuri în epitomă 155 .
151 Pentru alte exemple <strong>de</strong> v. Anexa 1.
152 V. Anexa 1.
153 Cf. Il. 1, 43-49
154 Cf. Il. 1, 50
155 Cf. e.g. v. 58 dixerat; exarsit subito uiolentia regis; v. 96 dixit, at illa
leues caeli <strong>de</strong>lapsa per auras; etc.
62

Homericul βάλλ᾽: αἰεὶ δὲ πυραὶ νεκύων καίοντο θαµειαί 156
este extins la vv. 46-48, în care sînt puse laolaltă două pasaje latinești:
Ov. Met. 7, 613 nec locus in tumulos, nec sufficit arbor in
ignes și Sen. Oed. 68 <strong>de</strong>st terra tumulis, iam rogos siluae negant,
așa cum se întîmplă în mai multe locuri în epitomă. Din cele două
imagini prezentate <strong>de</strong> aceste pasaje, cea a pămîntului insuficient
pentru morminte și cea a lemnului insuficient pentru foc, Baebius
o dublează pe prima: v. 47 uixque rogis superest tellus și v. 48
<strong>de</strong>erat ager tumulis, în timp ce pentru arbor <strong>de</strong> la Ovidiu, respectiv
siluae <strong>de</strong> la Seneca substituie aer: uix ignibus aer. Obține astfel
<strong>un</strong> climax, subliniat <strong>de</strong> anafora uix … uix, printr-o tehnică
prezentă în mai multe locuri în poem și care sugerează parcă intenția
<strong>de</strong> a merge mai <strong>de</strong>parte <strong>de</strong>cît propriile mo<strong>de</strong>le. Pentru v. 46
uulgus ruit <strong>un</strong>dique Graium cf. Sen. Oed. 53 sed omnis aetas
pariter et sexus ruit și Sil. It. P<strong>un</strong>. 11, 133 ruit <strong>un</strong>dique uulgus.
Baebius face trecerea <strong>de</strong> la timpul prezent, folosit în versurile 46 și
47 (immittit, ruit, superest) la imperfect în versul 48 <strong>de</strong>erat, pron<strong>un</strong>țat
bisilabic prin sinereză, proce<strong>de</strong>u pe care îl remarcăm în mai
multe locuri în <strong>Iliada</strong> Latină și care poate fi explicat prin comoditatea
încadrării <strong>de</strong>sinențelor <strong>de</strong> imperfect în schema hexametrului.
Aceste alternanțe ale timpurilor sînt frecvente în poezia stilului
înalt 157 .
Il. 1, 53-54 ἐννῆµαρ µὲν ἀνὰ στρατὸν ᾤχετο κῆλα θεοῖο, τῇ
δεκάτῃ δ᾽ ἀγορὴν δὲ καλέσσατο λαὸν Ἀχιλλεύς: coresp<strong>un</strong><strong>de</strong> vv.
48-50, care amintesc, asemenea vv. 111 sqq. nox erat et toto fulgebant
si<strong>de</strong>ra m<strong>un</strong>do/humanumque genus requies diuumque
tenebat,/cum pater omnipotens Somnum uocat atque ita fatur, vv.
157 sqq. etc., <strong>de</strong> pasaje din Metamorfozele lui Ovidiu 158 și din
Ennius. Foarte asemănător este v. 650 ut nitidum Titan radiis patefecerat
orbem,conuocat in coetum superos Iouis. Ad<strong>un</strong>area convocată
în varianta lui Baebius este mai aristocratică (proceres) <strong>de</strong>cît
cea homerică (ἀγορὴν δὲ), termenul putînd fi o influență a Aen. 6,
489 At Danaum proceres Agamemnoniaeque phalanges. Epitetul
<strong>de</strong> clarus atribuit lui Ahile amintește <strong>de</strong> hom. φαίδιµ Ἀχίλευς.
Thestori<strong>de</strong>s (v. 52), patronimic pe care il întîlnim și mai jos, v.
59, îl traduce pe Κάλχας Θεστορίδης (Il. 1, 59), probabil pe filieră
156 Cf. Il. 1, 52
157 Cf. Ou. Met. 2, 563 sqq. redditur, ut dicar tutela pulsa Mineruae/et
ponar post noctis auem! mea poena uolucres/admonuisse potest, ne uoce
pericula quaerant.
158 Cf. Enn. ann. 558; Ou. Met. 9, 795.
63

ovidiană 159 , iar e<strong>de</strong>re este termenul tehnic pentru exprimarea
voinței oraculare 160 , așa cum și consulere este termenul care arată
consultarea voinței divine, iar effari (v. 54) este termenul poetic
preferat pentru a indica răsp<strong>un</strong>sul oracolului. Și numina diuum
este o sintagmă cu iz arhaic, folosită, conform tradiției 161 în
clauzulă.
V. 54 comprimă vv. 73-91 din originalul homeric, p<strong>un</strong>îndu-l
pe cititorul nefamiliarizat cu textul grecesc în dificultate, căci el
nu mai înțelege <strong>de</strong> cine sau <strong>de</strong> ce se teme Calhas și <strong>de</strong> ce are nevoie
<strong>de</strong> asigurările și <strong>de</strong> sprijilul lui Ahile pentru a putea vorbi și a
le <strong>de</strong>sluși aheilor pricina mîniei divine. Discursul proorocului este
rezumat în numai trei versuri (55-57), în care întîlnim clauzula
numina Phoebi (v. 55), cu pluralul poetic neutru preferat <strong>de</strong> Baebius
în al cincilea picior al hexametrului. Exemplele <strong>de</strong> acest tip
ab<strong>un</strong>dă în <strong>Iliada</strong> Latină:
v. 2 Tristia quae miseris iniecit f<strong>un</strong>era Grais
v. 7 Protulerant ex quo discordia pectora turbas
v. 12 implicuitque gravi Danaorum corpora morbo
v. 13 nam quondam Chryses, sollemni tempora vitta
v. 14 implicitus, raptae flevit solacia natae
v. 15 invisosque dies invisaque tempora noctis
v. 18 nullaque lenibant patrios solacia fletus
v. 27 contemptus repetit Phoebeia templa sacerdos
v. 29 dilaceratque comas annosaque tempora plangit
v. 32 quid coluisse mihi tua, Delphice, numina pro<strong>de</strong>st
v. 36 en, haec <strong>de</strong>sertae redd<strong>un</strong>tur dona senectae?
v. 42 fige patrem: cur nata luit peccata parentis
v. 48 <strong>de</strong>erat ager tumulis. iam noctis si<strong>de</strong>ra nonae
v. 52 e<strong>de</strong>re Thestori<strong>de</strong>n. t<strong>un</strong>c Calchas numina divum
v. 55 haec ait 'infesti placemus numina Phoebi
v. 61 inque vicem ducis invicti convicia suffert
v. 67 atque iterum ad Danaum classes sua vela retorsit
v. 68 protinus infesti placantur numina Phoebi
v. 81 invocat aequoreae Peli<strong>de</strong>s numina matris
v. 86 emicat aethereas et in aurea si<strong>de</strong>ra fertur
v. 95 tu solare tui maerentia pectora nati
v. 102 et Troum renovare velis in proelia vires
v. 105 inque vicem summi patitur convicia regis
159 Cf. Ou. Met. 12, 18 sq. obstipuere omnes, at ueri prouidus augur/
Thestori<strong>de</strong>s uincemus; ait, gau<strong>de</strong>te, Pelasgi!
160 Cf. Enn. trag. 58 ibi ex oraclo uoce diuina edidit/Apollo.
161 Cf. Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 2, 434 tactus enim, tactus, pro diuum numina
sancta.
64

65
v. 109 et dapibus divi curant sua corpora largis
v. 110 in<strong>de</strong> pet<strong>un</strong>t thalamos iuc<strong>un</strong>daque dona quietis
v. 111 nox erat et toto fulgebant si<strong>de</strong>ra m<strong>un</strong>do
v. 115 Argolicique ducis celeri pete castra volatu
v. 133 c<strong>un</strong>cti promitt<strong>un</strong>t socias in proelia vires
v. 142 vix telis caruere manus, ad si<strong>de</strong>ra clamor
v. 155 conciliumque simul dimittitur; arma parari
v. 156 dux iubet atque animos aptare et corpora pugnae
v. 163 et dulces patrias: nam s<strong>un</strong>t haec m<strong>un</strong>era vestra
v. 178 it ter tricenis m<strong>un</strong>itus in arma carinis
v. 180 gloria Myrmidonum, saevi duo robora belli
v. 181 longa quater<strong>de</strong>nis pulsar<strong>un</strong>t aequora proris
v. 192 cum quinquaginta materna per aequora vectus
v. 194 altaque ter <strong>de</strong>nis pulsar<strong>un</strong>t aequora proris
v. 195 et tribus assumptis ratibus secat aequora Nireus
v. 207 ire bis <strong>un</strong><strong>de</strong>nis temptabat in arma carinis
v. 217 et septem Poeante satus tulit arma carinis
v. 219 altaque ter <strong>de</strong>nis sulcar<strong>un</strong>t aequora proris
v. 220 his ducibus Graiae Troiana ad litora puppes
v. 224 quae doceat fortes venisse ad bella Pelasgos
v. 226 Priami<strong>de</strong>s Hector totamque in proelia pubem
v. 225 nec mora, continuo iussu capit arma parentis
v. 229 omni parte caput, m<strong>un</strong>ibat pectora thorax
v. 265 dum iaceas in amore tuo, nos bella geremus
v. 284 constitit et 'tecum mihi sint certamina' dixit
v. 291 inque vicem misso fixisset corpora telo
v. 300 atque diu rigido rimabant corpora ferro
v. 305 dissiluit mucro; gemuer<strong>un</strong>t agmina Graium
v. 336 post haec amplexus per mutua corpora i<strong>un</strong>ctis
v. 341 quem frater socias acuens in bella catervas
v. 352 itque iterum in cae<strong>de</strong>s horrendaque proelia victor
v. 356 f<strong>un</strong>ditur et totis stern<strong>un</strong>tur corpora campis
v. 361 ense Thalysia<strong>de</strong>s optataque lumina linquit
v. 362 in<strong>de</strong> manu forti Graiorum terga prementem
v. 364 et praedurato transfixit pectora telo
v. 381 perque viri scapulas animosaque pectora transit
v. 397 quam stimulat iei<strong>un</strong>a fames, ruit agmina contra
v. 398 et prostrata necat vesano corpora <strong>de</strong>nte
v. 412 versantemque oculos animamque per ora vomentem
v. 417 ut volucris, discerpta sui cum corpora nati
v. 420 quodque potest, levibus plaudit sua pectora pennis
v. 425 insequiturque acies et ferro f<strong>un</strong>era miscet
v. 430 Maeoni<strong>de</strong>n Phaestum; cuius post f<strong>un</strong>era laetus
v. 437 Tydi<strong>de</strong>nque oculis inmensa per agmina quaerit
v. 438 quem postquam Troum sternentem corpora vidit
v. 439 horrida contento <strong>de</strong>rexit spicula cornu

66
v. 481 hic iacet exanimis fuso super arma cerebro
v. 496 rex Danaum, sublimis equo volat agmina circum
v. 497 hortaturque duces animosque in proelia firmat
v. 500 ut Libycus cum forte leo procul agmina vidit
v. 514 ille ruens ictu media inter lora rotasque
v. 521 Sarpedon bellum f<strong>un</strong>estaque proelia miscet
v. 537 saucius et magni genitoris iurgia suffert
v. 547 imperat et divae placari numina sua<strong>de</strong>t
v. 456 <strong>un</strong>dique rimabant inimico corpora ferro
v. 473 accenditque animos iterumque ad bella reducit
v. 476 hic alius rapido <strong>de</strong>iectus in aequora curru
v. 478 atque alius volucri traiectus tempora telo
v. 485 terga metit gladio f<strong>un</strong>estaque proelia miscet
v. 518 Orsilochumque ferit, quorum post f<strong>un</strong>era victor
v. 528 et septem iuvenum pulcherrima corpora f<strong>un</strong>dit
v. 540 et rapit ad classes manibus post terga revinctis
v. 551 dumque preces Hecabe supplex ad templa Minervae
v. 563 commutant clipeos inimicaque proelia linqu<strong>un</strong>t
v. 568 convertit timidos materna ad pectora vultus
v. 576 <strong>un</strong>a <strong>de</strong>in<strong>de</strong> Paris. postquam in certamina ventum
est
v. 589 principio iactis committ<strong>un</strong>t proelia telis
v. 593 <strong>de</strong>pell<strong>un</strong>t clipeis; ingens ad si<strong>de</strong>ra clamor
v. 615 integratque animum; iam rursus ad arma coibant
v. 634 atque avidi placido trad<strong>un</strong>t sua corpora somno
v. 637 cum sociis memorans hesternae f<strong>un</strong>era caedis
v. 644 paruit is monitis iterumque ad castra reversus
v. 648 fortia tradi<strong>de</strong>r<strong>un</strong>t sociorum corpora flammis
v. 662 Doricaque ingenti complentur castra tumultu
v. 664 languentes animos iuvenum in certamina firmat
v. 671 Teucer agit spargitque leves in terga sagittas
v. 680 convert<strong>un</strong>t, iterumque leves in castra catervae
v. 684 cetera per campos stern<strong>un</strong>t sua corpora pubes
v. 687 nec dapibus relevant animos nec corpora curant
v. 691 nec Danaum capit aure preces nec m<strong>un</strong>era regis
v. 702 quidve agitent quantasve parent in proelia vires
v. 708 abdi<strong>de</strong>rant occultantes sua corpora furtim
v. 711 ne facile oppressus gressum in sua castra referret
v. 720 si vestras cepisset opes. haec dona secutus
v. 722 infelix cecidi. n<strong>un</strong>c vos per numina divum
v. 725 haec pro concessa referetis dona salute
v. 738 ac recipit portis. postquam sua castra tenebant
v. 741 lux exorta viros in pristina bella remisit
v. 749 Pisandrumque simul fratremque ad bella ruentem
v. 758 incumb<strong>un</strong>t Troes, fugi<strong>un</strong>t in castra Pelasgi
v. 761 perfringit portas ferrataque robora laxat

v. 769 turbati fugi<strong>un</strong>t omnes in castra Pelasgi
v. 838 laetitia exultat, Danai sua f<strong>un</strong>era maerent
v. 865 annorumque vices dimensaque tempora noctis
v. 875 terra gerit silvas horrendaque monstra ferarum
v. 876 fluminaque et montes cumque altis oppida muris
v. 910 sparsaque per totos volv<strong>un</strong>tur corpora fluctus
v. 913 ut fera terribili miscentem proelia <strong>de</strong>xtra
v. 918 contra pugnat aquas adversaque flumina rumpit
v. 922 sanctaque pugnar<strong>un</strong>t inter se numina divum
v. 925 f<strong>un</strong>ereas acies horrendaque proelia miscet
v. 950 transtulit ad Danaos iterum sua numina Pallas
v. 963 dissiluitque mucro: gemuer<strong>un</strong>t agmina Troum
v. 970 sensit a<strong>de</strong>sse dolos: quid agat? quae numina supplex
v. 993 diripient, avidique canes tua viscera pascent
v. 1002 laetantur Danai, plang<strong>un</strong>t sua f<strong>un</strong>era Troes
v. 1005 f<strong>un</strong>erat Aeaci<strong>de</strong>s pompasque ad f<strong>un</strong>era ducit
v. 1027 affusus genibus ten<strong>de</strong>ns ad si<strong>de</strong>ra palmas
v. 1036 saltem saeva pater comitabor f<strong>un</strong>era nati
v. 1045 reddidit Hectoreum. post haec sua dona reportat
v. 1047 apparat exequias supremaque f<strong>un</strong>era ducit
v. 1048 tum pyra construitur, qua bis sex corpora Graium
v. 1053 abrump<strong>un</strong>t crines laniataque pectora plang<strong>un</strong>t
v. 1054 illo namque rogo natorum f<strong>un</strong>era cern<strong>un</strong>t
v. 1061 donec conlapsae ceci<strong>de</strong>r<strong>un</strong>t robora flammae
v. 1065 Remis quem cernis stringentem litora paucis
V. 56 Castam Chryseida, mai jos (v. 67) intactam Chryseida,
ne oferă exemplul <strong>un</strong>or epitete care au mai puțin <strong>un</strong> scop stilistic,
fiind folosite mai <strong>de</strong>grabă mecanic. Portus intrare salutis este o
metaforă care a făcut carieră începînd <strong>de</strong> la Terențiu 162 : n<strong>un</strong>c huius
periclo fit, ego in portu nauigo, <strong>un</strong><strong>de</strong> portus este salvarea. Expresia
apare la Ovidiu (Rem. 609 sq.) Praestiterat iuuenis quidquid
mea Musa iubebat,/Inque suae portu paene salutis erat, <strong>de</strong>
<strong>un</strong><strong>de</strong> a preluat-o Baebius 163 .
V. 58 dixerat 164 ; exarsit subito uiolentia regis este <strong>un</strong> calc
după Verg. Aen. 11, 376 Talibus exarsit dictis uiolentia Turni.
Vorbele <strong>de</strong> ocară adresate <strong>de</strong> Agamemnon lui Calhas 165 sînt
rezumate în mai puțin <strong>de</strong> două versuri (v. 59 sq. Thestori<strong>de</strong>n dictis
162 Cf. Ter. Andr. 480
163 Cf. Verg. Aen. 7, 598 nam mihi parta quies, omnisque in limine portus,
Stat. Silu. 2, 1, 70 f<strong>un</strong>ere? tu domino requies portusque senectae.
164 Pentru asin<strong>de</strong>ton cf. v. 44
165 Il. 1, 106-120
67

primum compellat amaris/mendacemque uocat), în timp ce discursul
îndreptat împotriva lui Ahile și replica acestuia sînt redate în v.
60 sq. Rezumatul este însă incomplet și firul acți<strong>un</strong>ii este din nou
rupt p<strong>un</strong>îndu-l pe cititor în dificultate, <strong>de</strong> vreme ce primul discurs
critic al lui Ahile la adresa mai marelui aheilor este cu totul
omis 166 . Prin urmare nu înțelegem al doilea hemistih al v. 60 tum
magnum incusat Achillem, atîta timp cît Ahile nu este implicat
explicit în cearta care pare să se <strong>de</strong>sfășoare <strong>de</strong> fapt între Agamemnon
și Calchas și pare că nimerește fără nici o explicație în calea
insultelor Atridului. Epitetul magnus este prea banal pentru a putea
bănui că reprezintă traducerea vre<strong>un</strong>ui epitet homeric 167 și este
prezent în mai multe locuri în epitomă. Poate că Baebius și-a urmat
mo<strong>de</strong>lul, pe Vergiliu, Buc. 4, 36 atque iterum ad Troiam magnus
mittetur Achilles.
Conuicia suffere (v. 61) apare la Ou. Met. 4, 548 conuicia I<strong>un</strong>o
non tulit; Pont. 4, 14, 39 falsa tamen passa est aequa conuicia
mente, conuicia convenind în penultimul picior al hexametrului.
Inuictus este <strong>un</strong> epitet care apare asociat lui Ahile la Hor. Epod.
13, 12 inuicte, mortalis <strong>de</strong>a nate puer Theti<strong>de</strong>.
Confremuere omnes (v. 62) trimite la celebrul început al cărții
a II-a a Enei<strong>de</strong>i 168 , pe filieră ovidiană: Confremuere omnes studiisque
ar<strong>de</strong>ntibus ausum/talia <strong>de</strong>posc<strong>un</strong>t 169 .
Vv. 62-65 dacă tan<strong>de</strong>m clamore represso, care coresp<strong>un</strong><strong>de</strong> lui
confremuere omnes reprezintă adăugiri ale lui Baebius, în continuare
este arătată hotărîrea lui Agamemnon <strong>de</strong> a înapoia prada ce-i
revenise, numai că ordinea faptelor este puțin schimbată. La
Homer, odată cu hotărîrea <strong>de</strong> a o înapoia pe Chryseis tatălui ei,
preotul lui Apolo, se pornește și sfada dintre mai marele aheilor și
Ahile, căci Atridul îl lipsește cu forța <strong>de</strong> Briseis, sclava ce-i revenise
drept pradă, umilindu-l în fața tuturor 170 . În versi<strong>un</strong>ea latinească,
întreaga <strong>de</strong>rulare a faptelor este concentrată în cîteva versuri,
rămînînd ca cearta dintre cei doi eroi să fie relatată ulterior 171 .
Inuitos este <strong>un</strong> termen consacrat care aparține limbajului <strong>de</strong> dra-
166 Il. 1, 121-129
167 V. Anexa 1
168 Verg. Aen. 2, 1 Conticuere omnes intentique ora tenebant
169 Ou. Met. 1, 199
170 Cf. Hom. Il. 1, 137 sqq.; 1, 184 sqq.
171 V. 72 sqq.
68

goste 172 și arată aici că Chryseis este ținută împotriva voinței ei, că
nu împărtășește sentimentele celui care o <strong>de</strong>ține. Amores, care mai
apare în contexte similare <strong>de</strong>-a l<strong>un</strong>gul poemului — v. 71 maeret et
amissos <strong>de</strong>ceptus luget amores; Dardanioque suos Paridi <strong>de</strong>ducit
amores — este <strong>un</strong> plural folosit a<strong>de</strong>sea în poezia elegiacă, și care a
dobîndit o valoare afectivă puternică, pentru a <strong>de</strong>numi persoana
iubită. Din același vocabular elegiac <strong>de</strong> dragoste, pe care se ve<strong>de</strong>
că Baebius îl c<strong>un</strong>oaște foarte bine, mai fac parte ardor 173 , ignis/
ignes 174 , care <strong>de</strong>numesc <strong>de</strong> asemenea persoana iubită, aeger care îl
arată pe îndrăgostitul pătimaș suferind ca lovit <strong>de</strong> boală 175 și dimittere,
cu sensul <strong>de</strong> “a repudia, a lăsa să plece”. Pentru red<strong>de</strong>re intactam,
cf. Ou. Heroid. 17, 31 sq. reddidit intactam, minuitque
mo<strong>de</strong>stia crimen,/et iuuenem facti paenituisse patet.
Un element caracteristic pentru o epitomă este folosirea
pronumelui relativ pentru a realiza legătura dintre diverse pasaje.
Și Baebius folosește pronumele relativ cu rol <strong>de</strong> legătură, care este
consi<strong>de</strong>rat prozaic <strong>de</strong> <strong>un</strong>ii cercetători:
v. 65 multaque dona super; quam c<strong>un</strong>ctis notus Vlixes
v. 123 ad quem sic loquitur curarum operumque levator
v. 134 hortanturque ducem; quorum rex fortia dictis
v. 139 vertere iter; quem consiliis inlustris Vlixes
v. 256 quem postquam turpiter Hector/confusum terrore
vi<strong>de</strong>t
Pronumele relativ <strong>de</strong> legătură este folosit cu frecvență mare în
prezentarea catalogului celor două armate, <strong>un</strong> pasaj <strong>de</strong> altfel enumerativ:
v. 176 quos iuxta fidus sollerti pectore Nestor
v. 191 quos iuxta Graium durus comitator Achilles
v. 196 Tlepolomusque novem Rhodius, quos viribus acer
v. 205 quem sequitur toti<strong>de</strong>m ratibus Telamonius Aiax
v. 211 duxit Athenaeus, quot viribus ambit Achilles
v. 216 instructas puppes, quot duxit Oileos Aiax
172 Cf. Cat. 8, 13 uale, puella, iam Catullus obdurat,/nec te requiret nec
rogabit inuitam; Ou. Amor. 1, 4, 65 uerum inuita dato-potes hoc-similisque
coactae.
173 Cf. v. 70 non tamen Atridae Chryseidos excidit ardor; 333 non me
superauit Atri<strong>de</strong>s,/o meus ardor;
174 Cf. v. 73 solaturque suos alienis ignibus ignes; 692 non illum redditus
ignis/ aut intacta suo Briseis corpore mouit.
175 Cf. Tib. 3, 4, 19 Nec me sopierat menti <strong>de</strong>us utilis aegrae; Prop. 2, 4,
11 non eget hic medicis, non lectis mollibus aeger; Ou. Rem. Am. 109
Maius opus superest: sed non, quia serior aegro/Aduocor
69

v. 218 quem sequitur iuxta Podalirius atque Machaon
v. 244 cum quibus et Mesthles atque Antiphus et bonus
armis
v. 247 florentes aetate viri, quos Phorcus et ingens
În contrapartidă, Axelson 176 enumeră numeroase alte exemple
ale folosirii pronumelui relativ ca element <strong>de</strong> legătură în poezie,
sugerînd astfel că aceasta nu ar reprezenta în mod necesar o
trasătură prozaică: Cat. 64, 267 quae postquam cupi<strong>de</strong> spectando
Thessala pubes/expleta est; Verg. Aen. 6, 398 quae contra breuiter
fata est Amphrysia uates. De multe ori pronumele relativ cu
această valoare este folosit împre<strong>un</strong>ă cu postquam; <strong>de</strong> exemplu, în
Metamorfozele lui Ovidiu postquam apare <strong>de</strong> 86 <strong>de</strong> ori, și cam
într-o treime dintre <strong>caz</strong>uri însoțește pronumele relativ: e.g. Met. 1,
24 quae postquam euoluit caecoque exemit aceruo.
C<strong>un</strong>ctis notus Vlixes (v. 65) trimite la Verg. Aen. 2, 44 dona
carere dolis Danaum? sic notus Vlixes?
Versul 68 protinus infesti placantur numina Phoebi rezumă
sacrificiile făcute <strong>de</strong> greci după înapoierea lui Chryseis tatălui
ei 177 , în urma cărora mînia zeului se potolește: et prope consumptae
uires redd<strong>un</strong>tur Achiuis 178 . Acest din urmă vers îi coresp<strong>un</strong><strong>de</strong>
v. 55 infesti placemus numina Phoebi și încheie episodul mîniei
divine.
În v. 70 și următoarele ve<strong>de</strong>m <strong>un</strong> Agamemnon patetic și elegiac,
care nu mai este rănit în <strong>de</strong>mnitatea sa <strong>de</strong> conducător și
cuprins <strong>de</strong> ἄτη, ca la Homer, ci suferă ca <strong>un</strong> îndrăgostit cuprins <strong>de</strong>
ardor, care maeret și <strong>de</strong>ceptus luget amissos amores 179 , din nou cu
o aglomerare <strong>de</strong> termeni împrumutați din limbajul <strong>de</strong> dragoste.
Imaginea umanizată a eroilor homerici, pe care o observăm și în
<strong>de</strong>scrierea lui Ahile care urmează, este <strong>de</strong> factură ovidiană 180 .
176 Axelson, op. cit., p. 48 sq.
177 Cf. Hom. Il. 1, 446-456
178 Cf. Hom. Il. 1, 457 τοῦ δ᾽ ἔκλυε Φοῖβος Ἀπόλλων
179 Cf. Verg. Buc. 8, 18 coniugis indigno Nysae <strong>de</strong>ceptus amore
180 Cf. Ou. Ars am. 4, 399 sqq. Dum fuit Atri<strong>de</strong>s <strong>un</strong>a contentus, et illa/
Casta fuit: uitio est improba facta uiri/Audierat laurumque manu uittasque
ferentem/Pro nata Chrysen non ualuisse sua; Rem 777 sqq. Hoc et in abducta
Brisei<strong>de</strong> flebat Achilles,/Illam Plisthenio gaudia ferre uiro;/Nec
frustra flebat, mihi credite: fecit Atri<strong>de</strong>s,/Quod si non faceret, turpiter esset
iners
70

Vv. 72-73 reproduc momentul <strong>de</strong> după plecarea lui Chryseis
181 , cînd Agamemnon își trimite crainicii, pe Talthybios și pe
Eurybates, în tabăra mirmidonilor pentru a o lua pe Briseis. Dar
dacă la Homer răpirea lui Briseis din mîinile lui Peleianului este
<strong>un</strong> episod din lupta pentru întîietate dintre cele două căpetenii, la
Baebius <strong>de</strong>vine o necesitate izvorîtă din suferința provocată <strong>de</strong>
<strong>de</strong>spărțirea <strong>de</strong> Chryseis: solaturque suos alienis ignibus ignes, <strong>de</strong>ci
din dragoste. Rapta Brisei<strong>de</strong> din versul 72 trimite la Ou. Heroid. 3,
1 quam legis, a rapta Brisei<strong>de</strong> littera uenit. Clausula ignibus ignes,
cu poliptoton, este ovidiană: Met. 2, 313 expulit et saeuis
conpescuit ignibus ignes; Met. 4, 509 consequitur motis uelociter
ignibus ignes; Trist. 4, 3, 65 nec quia rex m<strong>un</strong>di compescuit ignibus
ignes; Fast. 6, 439 flagrabant sancti sceleratis ignibus ignes.
Este reluată narați<strong>un</strong>ea homerică, cu Ahile furios nu atît din
cauza jignirii suferite, cit datorită pier<strong>de</strong>rii fizice a recompensei
pentru faptele <strong>de</strong> arme (m<strong>un</strong>era militiae 182 ). Mai mult, dacă la
Homer Peleianul este la <strong>un</strong> pas <strong>de</strong> a scoate µέγα ξίφος, Baebius
merge mai <strong>de</strong>parte, dramatizînd înfr<strong>un</strong>tarea și p<strong>un</strong>îndu-i pe cei doi
combatanți să scoată armele din teacă. Letum (v. 76) conferă versului
o solemnitate arhaică, el fiind sinonimul poetic și pentru
mors, încă <strong>de</strong> la Ennius și în toată tradiția ulterioară: Verg. Aen.
12, 636 an fratris miseri letum ut cru<strong>de</strong>le ui<strong>de</strong>res?; Luc. Bell. Ciu.
6, 112 et foliis spoliare nemus letumque minantis. Pentru elizi<strong>un</strong>ea
monosilabei l<strong>un</strong>gi sê (v. 77 nec minus ille parat contra <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re
se ense), cf. și v. 126 accipe: cum primum Titan se emerserit <strong>un</strong>dis.
Din nou întîlnim o ju<strong>de</strong>cată moralizatoare în vv. 78-80 care
rezumă Il. 1, 193-222, Athena îl oprește pe Ahile <strong>de</strong> la turpis
fama, uci<strong>de</strong>rea lui Agamemnon, <strong>de</strong> la <strong>un</strong> gest necugetat la care l-ar
fi împins caecus amor 183 . Quod nisi are rol <strong>de</strong> legătură 184 , această
construcție fiind consi<strong>de</strong>rată și ea prozaică 185 . Casta mai apare ca
epitet al Athenei:
v. 78 quod nisi casta manu Pallas tenuisset Achillem
v. 333 o meus ardor' ait, 'sed castae Pallados ira
v. 532 pugnat bellipotens casta cum Palla<strong>de</strong> Mavors
v. 894 cui vires praebet casta cum Palla<strong>de</strong> I<strong>un</strong>o
181 Cf. Hom. Il. 1, 312-344
182 Sintagma amintește <strong>de</strong> Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 1, 29 fera moenera militiai
183 Cf. Cat. 67, 25 siue quod impia mens caeco flagrabat amore
184 Cf. discuția <strong>de</strong> mai sus privitoare la folosirea pronumelui relativ cu rol
<strong>de</strong> legătură.
185 Cf. Teuffel-Schwabe, Geschichte <strong>de</strong>r römischen Literatur, Leipzig 4 ,
1909, p. 100.
71

La Horațiu și la Ovidiu întîlnim același epitet: Hor. Carm. 3,
3, 23 castaeque damnatum Minervae; Ou. Amor. 1, 7, 18 procubuit
templo, casta Minerua, tuo. Pentru fama linquere cf. Verg.
Aen. 7, 2 aeternam moriens famam, Caieta, <strong>de</strong>disti, iar pentru
gentibus Argolicis cf. Aen. 2, 78 neque me Argolica <strong>de</strong> gente negabo.
In aeuum (v. 79) apare în tradiția poetică, e.g. Hor. Carm. 4,
14, 3 Auguste, uirtutes in aeuum; Ou. Met. 1, 128 protinus inrupit
uenae peioris in aeuum; Luc. Bell. Ciu. 7, 131 aduenisse diem qui
fatum rebus in aeuum.
Vv. 80-82 rezumă invocația adresată <strong>de</strong> Ahile mamei sale
pentru a răzb<strong>un</strong>a jignirea suferită din partea lui Agamemnon. Contempta
uoce minisque este varianta prescurtată a discursului lui
Ahile (Il. 1, 223-246) în care acesta îl interpelează dur pe Atrid și
înlătură posibilitatea aplanării conflictului. Epitetul aequoreus este
<strong>de</strong> tradiție neoterică, cf. Cat. 64, 15 aequoreae monstrum Nerei<strong>de</strong>s
admirantes; Ou. Amor. 2, 17, 17 aequoream Nereida. Patronimicul
Plistheni<strong>de</strong>n amintește <strong>de</strong> Ou. Rem. am. 777 sq Hoc et in
abducta Brisei<strong>de</strong> flebat Achilles,/Illam Plisthenio gaudia ferre
uiro.
Iuxta (v. 84) are aici sens temporal, pentru care cf. Stat. Theb.
3, 216 iuxta illi finis et aetas/tota retro, seraeque <strong>de</strong>cus uelit ad<strong>de</strong>re
morti. Myrmidonum (castra) are aici <strong>un</strong> sens diferit <strong>de</strong> vv. 23
și 180, <strong>un</strong><strong>de</strong> este sinonimul poetic pentru Graeci. În v. 84 Myrmidones
se referă la luptătorii conduși <strong>de</strong> Ahile. Monet, urmat <strong>de</strong>
conj<strong>un</strong>ctiv, abstineat pare să reproducă o formulă juridică arhaică
pentru care cf. Cic. Verr. 1, 1, 36 Moneo, praedico, ante <strong>de</strong>n<strong>un</strong>tio:
qui aut <strong>de</strong>ponere aut accipere aut recipere aut polliceri aut sequestres
aut interpretes corrumpendi iudici solent esse, quique ad
hanc rem aut potentiam aut impu<strong>de</strong>ntiam suam professi s<strong>un</strong>t, abstineant
in hoc iudicio manus animosque ab hoc scelere nefario;
T. Liu. A.V.C. 2, 54, 4 sua<strong>de</strong>nt monent honoribus et administratione
rei publicae abstineant.
V. 85-86 aetherius 186 , sinonim poetic 187 , este preferat <strong>de</strong> Baebius
lui aerius, pe care nu îl folosește, așa după cum îl preferă în
general pe aether lui aer. Emicare este <strong>un</strong> termen vergilian 188 care
arată o mișcare rapidă.
186 Cf. și v. 464 quem Venus aethereas genetrix <strong>de</strong>lapsa per auras; v. 536
hic ille aethereo queritur sua uulnera regi
187 Cf. Cat. 66, 55 isque per aetherias me tollens auolat umbras, dar Lucr.
<strong>de</strong> rerum nat. 3, 405 uiuit et aetherias uitalis suscipit auras. v. 653 ipse
per aethereas caeli <strong>de</strong>labitur auras
188 Cf. Verg. Aen. 6, 5 iuuenum manus emicat ar<strong>de</strong>ns/litus in Hesperium
72

Affusus 189 (v. 87), mai apare în două locuri din epitomă (vv. 19
genibusque affusus Atridae și 1027 affusus genibus ten<strong>de</strong>ns), în
toate cele trei situații referindu-se la atitudinea suplicantului.
În versurile 88-92 190 , Thetis îi cere lui Iuppiter să răzb<strong>un</strong>e nu
jignirea suferită <strong>de</strong> fiul său, ca în varianta homerică, ci superata
libidine uirtus. Imaginea trimite la Verg. Aen. 11, 364 sq. ergo
ea<strong>de</strong>m supplex uenio et sanctum mihi numen/arma rogo, genetrix
nato și la Ou. Met. 5, 514 sqq. pro que meo ueni supplex tibi, Iuppiter,
inquit/sanguine proque tuo: si nulla est gratia matris,/nata
patrem moueat, neu sit tibi cura, precamur,/uilior illius, quod
nostro est edita partu. Imitarea fragmentului ovidian este cu atît
mai interesantă, cu cît v. 87 t<strong>un</strong>c genibus regis sparsis affusa capillis
pare și el copiat după Ou. Met. 5, 513 ante Iouem passis stetit
inuidiosa capillis. Din p<strong>un</strong>ct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re stilistic remarcăm ingambamentul
ad tua supplex/numina și anafora meque meumque.
Ovidiu preferă pentru patronimicul Atri<strong>de</strong>s ablativul în -e 191 ,
dar în ciuda acestui lucru Baebius folosește forma <strong>de</strong> ablativ în -a,
atît în versul 90 ulciscere meque meumque/pignus ab Atrida, cît și
în versul 327 quis te cum saeuo conten<strong>de</strong>re suasit Atrida?
Pentru flammas Achillis (v. 91) 192 , <strong>un</strong><strong>de</strong> flamma = Briseis,
există o întreagă tradiție poetică: Cat. 61, 171 illi non minus ac
tibi/pectore urit in intimo/flamma, sed penite magis; 100, 7 cum
uesana meas torreret flamma medullas; Hor. Carm. 1, 27, 20 a
miser,/quanta laborabas Charybdi,/digne puer meliore flamma;
Prop. 2, 34, 86 Varro Leucadiae maxima flamma suae etc.
Răsp<strong>un</strong>sul lui Iuppiter este redat în versurile 93-95 193 , <strong>un</strong><strong>de</strong> v.
94 mecum labor iste manebit traduce filel Il. 1, 523 ἐµοὶ δέ κε
ταῦτα µελήσεται. Contra postpus pronumelui relativ apare <strong>de</strong> mai
multe ori: v. 271 quem contra paucis Priameius heros; 283 quem
contra paribus fulgens Menelaus in armis; 522 quem contra infelix
non aequis dimicat armis; 988 quem contra durus Achilles.
Mo<strong>de</strong>lul este vergilian: cf. Verg. Aen. 1, 76 Aeolus haec contra:
tuus, o regina, quid optes; Aen. 6, 398 quae contra breuiter fata
est Amphrysia uates. V. 94 mecum labor iste manebit Baebius
contaminează două pasaje vergiliene Verg. Aen. 2, 708 ipse subibo
189 V. Anexa 1.
190 Cf. Hom. Il. 1, 503-510
191 Cf. Ou. Heroid. 3, 39 si tibi ab Atri<strong>de</strong> pretio redimenda fuissem
192 Cf. v. 320 uenisti, mea flamma, Paris; v. 338 illa soluto/accepit flammas
gremio Troiaeque suasque
193 Cf. Il. 1, 517-527
73

umeris nec me labor iste grauabit și Aen. 4, 115 mecum erit iste
labor, <strong>un</strong><strong>de</strong> îl înlocuiește pe erit cu manebit, într-<strong>un</strong> moment istoric
cînd manere începe să aibă valoare copulativă.
Urmează supărarea I<strong>un</strong>onei, care ocupă multe versuri (vv. 98-
103) 194 , aproape cît în originalul grecesc, fragment presărat cu
interogații poetice, pentru care cf. și Ou. Met. 1, 456 quid que tibi,
lasciue puer, cum fortibus armis? V. 100-101 ut mihi, quae coni<strong>un</strong>x
dicor tua quaeque sororis/dulce fero nomen par să aibă la
origine o expresie sacrală pe care o găsim atestată: Verg. Aen. 1,
46 ast ego, quae diuum incedo regina Iouisque/et soror et coni<strong>un</strong>x;
Ou. Met. 3, 265 sq. si sum regina Iouisque/et soror et coni<strong>un</strong>x,
certe soror; Hor. Carm. 3, 3, 63 coniuge me Iouis et sorore.
Hera este fiica lui Cronos, prin urmare coniux atque soror a lui
Zeus, încă <strong>de</strong> la Homer, cf. Il. 4, 59 καί µε πρεσβυτάτην τέκετο
Κρόνος ἀγκυλοµήτης; 16, 432 Ἥρην δὲ προσέειπε κασιγνήτην
ἄλοχόν τε. Coniux este termenul poetic pentru “soție”, folosit în
poezia epică în da<strong>un</strong>a <strong>un</strong>or sinonime cum ar fi uxor, care apare
foarte rar (îl găsim în poezia elegiacă a lui Ovidiu, dar nu și în
Metamorfoze, în Eneida lui Vergiliu, la Valerius Flaccus și la
Silius Italicus; la Lucan apare o singură dată Bell. Ciu. 3, 353 uxor
et a caro poscet sibi fata marito). Versul 102 et Troum renouare
uelis in proelia uires? conține o aliterație, iar clauzula in proelia
uires mai apare în epitomă la vv. 133 c<strong>un</strong>cti promitt<strong>un</strong>t socias in
proelia uires și 702 quidue agitent quantasue parent in proelia
uires.
Răsp<strong>un</strong>sul lui Zeus se întin<strong>de</strong> pe numai două versuri, vv. 104-
105 talibus incusat dictis irata Tonantem/inque uicem summi patitur
conuicia regis care reiau vv. 60-61 mendacemque uocat; tum
magnum incusat Achillem/inque uicem ducis inuicti conuicia suffert.
Tonans = Iuppiter, prin antonomasie, ca și mai jos, la v. 124,
epitet care mai apare la mai mulți autori, ca <strong>de</strong> ex. Ou. Met. 1, 170
hac iter est superis ad magni tecta Tonantis, Luc. Bell. Ciu. 2, 34
nec c<strong>un</strong>ctae summi templo iacuere Tonantis etc. Pentru hom.
ὑψιβρεµέτης traducerea mai potrivită pare să fie altitonans pentru
care cf. Enn. ann. 554 contremuit templum magnum Iouis altitonantis.
În următorul vers, v. 105, apare o altă perifrază pentru
Iuppiter, summus rex 195 .
Ignipotens (v. 106) este Vulcanus, cu același epitet la v. 862
illic Ignipotens m<strong>un</strong>di caelauerat arcem, care domolește cearta 196
194 Cf. Il. 1, 552-559
195 Cf. v. 6
196 Cf. Il. 1, 570-594
74

din Olimp. Ignipotens, format probabil pe mo<strong>de</strong>lul lui bellipotens,
apare pentru prima dată la Vergiliu, <strong>un</strong><strong>de</strong> apare cînd substantivizat,
Verg. Aen. 8, 414 haud secus ignipotens nec tempore segnior illo,
cînd cu f<strong>un</strong>cție atributivă, Verg. Aen. 12, 90 ensem quem Da<strong>un</strong>o
ignipotens <strong>de</strong>us ipse parenti.
Versurile 107 și 108 au <strong>un</strong> final asemănător, care poate fi
interpretat drept red<strong>un</strong>dant. Trebuie să ținem seama totuși <strong>de</strong> faptul
că cezurile sînt diferite, pentemimeră pentru v. 107, respectiv
trimimeră și heptemimeră pentru v. 108, ceea ce face repetiția
acceptabilă, iar Olympus înseamnă mai întîi caelum (v. 107); apoi
are sensul propriu. Pentru genitor Olympi, aici cu termenul poetic
și solemn genitor pentru pater, cf. Verg. Aen. 9, 630 audiit et caeli
genitor <strong>de</strong> parte serena.
Rezumatul primului cînt al epopeei homerice se încheie cu vv.
108-110, <strong>un</strong><strong>de</strong> v. 108 este <strong>un</strong> calc după Verg. Georg. 1, 450 hoc
etiam, emenso cum iam <strong>de</strong>cedit Olympo, cu termenul tehnic
emetior pentru a indica traiectoria corpurilor cerești. Dona quietis
reproduce <strong>un</strong> topos frecvent întîlnit, potrivit căruia odihna este <strong>un</strong>
dar pentru oameni și zei; cf. Hom. Il. 7, 482 κοιµήσαντ᾽ ἄρ᾽ ἔπειτα
καὶ ὕπνου δῶρον ἕλοντο, Verg. Aen. 2, 269 incipit et dono diuum
gratissima serpit; Ou. Amor. 2, 9, 40 somnos praemia magna
uocat etc.
Cîntul 2 197
În <strong>de</strong>butul cîntului al 2-lea Zeus îl trimite pe Somnus și nu pe
Ὄνειρος, ca la Homer 198 , <strong>de</strong>și Somnus are numai f<strong>un</strong>cția <strong>de</strong> a-i
adormi pe zei și pe muritori, ori Agamemnon doarme <strong>de</strong>ja.
Nu uită să precizeze momentul în care se petrece acți<strong>un</strong>ea,
nox erat (v. 111), așa cum are întot<strong>de</strong>a<strong>un</strong>a grijă să o facă, în b<strong>un</strong>ă
tradiție scholastică: cf. 117-118 haec illi mandata refer: cum crastina
primum/extulerit Titana dies noctemque fugarit; 126 cum
primum Titan se emerserit <strong>un</strong>dis; 130 interea lucem terris <strong>de</strong>dit
ignea lampas; 157-158 postera lux tacitas ut primum <strong>de</strong>pulit
umbras/et nitidum Titan radiis caput extulit <strong>un</strong>dis; 616 sqq. cum
fessus in <strong>un</strong>das/coeperat igniferos Titan immergere currus/noxque
subire polum; 635 postera cum primum stellas Aurora fugarat;
650 ut nitidum Titan radiis patefecerat orbem; 696-697 alterius
tenebrae tar<strong>de</strong> labentibus astris/restabatque super tacitae pars
tertia noctis. Acest obicei al poeților epocii <strong>de</strong> a preciza cu insis-
197 vv. 111-251
198 Il. 2, 6 πέµψαι ἐπ᾽ Ἀτρεΐδῃ Ἀγαµέµνονι οὖλον ὄνειρον
75

tență momentul zilei folosind metafore complicate este ironizat <strong>de</strong>
Seneca în Apocolokyntosis 2:
iam Phoebus breuiore uia contraxerat arcum lucis et obscuri
crescebant tempora Somni, iamque suum uictrix
augebat Cynthia regnum, et <strong>de</strong>formis Hiems gratos carpebat
honores diuitis Autumni iussoque senescere Baccho
carpebat raras serus uin<strong>de</strong>mitor uuas. puto magis intellegi
si dixero: mensis erat October, dies III idus Octobris. horam
non possum certam tibi dicere (facilius inter philosophos
quam inter horologia conueniet) tamen inter sextam
et septimam erat. 'nimis rustice! adquiesc<strong>un</strong>t
omnes poetae, non contenti ortus et occasus <strong>de</strong>scribere, ut
etiam medium diem inquietent: tu sic transibis horam tam
bonam?' iam medium curru Phoebus diuiserat orbem et
propior Nocti fessas quatiebat habenas obliquo flexam
<strong>de</strong>ducens tramite lucem
Humanum diuumque genus (v. 112) este o formulă care provine
probabil din poezia arhaică (cf. Enn. ann. 591 diuomque
hominumque pater, rex) și care amintește <strong>de</strong> hom. πατὴρ ἀνδρῶν
τε θεῶν τε 199 . În versul imediat următor pater omnipotens traduce
gr. παγκρατής.
Va<strong>de</strong> age (v. 114) traduce βάσκ᾽ ἴθι din Il. 2, 8, în timp ce
lenissime diuum, pentru care cf. Il. 14, 242 νήδυµος Ὕπνος, urmează
tradiția epică inaugurată <strong>de</strong> Ennius ann. 1, 2 somno leni
placidoque reuinctus 200 .
Dies este feminim în v. 118, așa cum se întîmplă <strong>de</strong> multe ori
la nominativ cînd substantivul este însoțit <strong>de</strong> atribut, <strong>de</strong>sinența
scurtă a femeninului fiind utilă în hexametru. Exemple găsim în
toată tradiția epică: Enn. ann. 8, 258 multa dies in bello conficit
<strong>un</strong>us; ann. 16, 406 Postremo longinqua dies confecerit aetas;
Verg. Aen. 2, 324 uenit summa dies et ineluctabile tempus; Ou.
Met. 3, 135 sq. sed scilicet ultima semper/exspectanda dies hominis,
dicique beatus; Luc. Bell. Ciu. 7, 195 uenit summa dies, geritur
res maxima, dixit etc.
Nec mora este <strong>un</strong> asin<strong>de</strong>ton care îi convine lui Baebius la
început <strong>de</strong> hexametru și pe care îl mai folosește <strong>de</strong> două ori, vv.
225 și 579, <strong>de</strong> data aceasta sintagma fiind urmată <strong>de</strong> continuo 201 .
199 Cf. Il. 1, 544
200 Cf. și Ou. Met. 11, 623 Somne, quies rerum, placidissime, Somne, <strong>de</strong>orum
201 V. Anexa 1.
76

Il. 2, 19 περὶ δ᾽ ἀµβρόσιος κέχυθ᾽ ὕπνος este reluat și amplificat
în varianta latinească, ille sopore/corpus in<strong>un</strong>datum leni prostratus
habebat, care <strong>de</strong>zvoltă <strong>un</strong>ele metafore curente în poezie
pentru a arăta efectele somnului: Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 4, 907 N<strong>un</strong>c
quibus ille modis somnus per membra quietem/inriget; Verg. Aen.
1, 691 at Venus Ascanio placidam per membra quietem/inrigat;
Aen. 3, 511 fessos sopor inrigat artus. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> originalul
grecesc, Somnul nu ia <strong>de</strong> data aceasta chipul lui Nestor, cf. Il. 2,
20 στῆ δ᾽ ἄρ᾽ ὑπὲρ κεφαλῆς Νηληΐῳ υἷι ἐοικώς Νέστορι.
Pentru rex Danaum (v. 124), cf. și v. 496 rex Danaum, sublimis
equo uolat agmina circum; v. 747 tan<strong>de</strong>m feruenti Danaum
rex concitus ira.
Vv. 126-128 repetă vv. 117-119, ceea ce se poate explica prin
incercarea lui Baebius <strong>de</strong> a imita formularistica repetării mesajului
prezentă la Homer. Se emerserit este <strong>un</strong> exemplu rar <strong>de</strong> folosire a
reflexivului în locul diatezei medii, pentru care cf. Verg. Georg. 4,
368 et caput <strong>un</strong><strong>de</strong> altus primum se erumpit Enipeus. V. 127 fortibus
arma iube socios aptare lacertis, pentru care cf. și v. 155-156
arma parari/dux iubet atque animos aptare et corpora pugnae,
trimite la Il. 2, 28 θωρῆξαί σε κέλευσε κάρη κοµόωντας Ἀχαιοὺς
πανσυδίῃ în timp ce fortibus lacertis redă probabil Il. 12, 166
χεῖρας ἀάπτους. Iliacos campos traduce hom. πεδίον Ἰλήϊον după
Verg. Aen. 1, 97 mene Iliacis occumbere campis.
Dixit et (v. 129) calchiază hom. ἦ καί ..., într-<strong>un</strong> vers alert în
care predomină dactilii.
Surprinzător, Baebius omite stratagema lui Agamemnon, care
îi încearcă pe ahei prefăcîndu-se că vrea să plece acasă, astfel că
vv. 133-135 c<strong>un</strong>cti promitt<strong>un</strong>t socias in proelia uires/hortanturque
ducem; quorum rex fortia dictis/pectora collaudat: grates agit
omnibus aequas nu se leagă <strong>de</strong> context. Ele arată <strong>de</strong> fapt hotărîrea
tuturor <strong>de</strong> a se întoarce la luptă, după ce mai întîi fuseseră păcăliți
<strong>de</strong> intenția lui Agamemnon <strong>de</strong> a părăsi țărmul troian și fugiseră
bucuroși la nave 202 . Apoi, conviși <strong>de</strong> Odysseu, care acționase la
în<strong>de</strong>mnul Athenei, să facă cale întoarsă, ei revin hotărîți la luptă.
Numai că în varianta latinească, faptele se <strong>de</strong>sfășoară în continuare
într-o manieră originală. Thersit este la Homer singurul
care îl înfr<strong>un</strong>tă pe Odysseu; la Baebius el este cel care îi în<strong>de</strong>amnă
pe ahei să părăsească războiul și să plece către case, nu Agamemnon.
Descrierea lui este împrumutată <strong>de</strong> la Homer: vv. 136-137 hic
t<strong>un</strong>c Thersites, quo non <strong>de</strong>formior alter/ uenerat ad Troiam nec
202 Cf. Hom. Il. 2, 143-154
77

lingua proteruior ulli 203 , în timp ce discursul îi este rezumat în vv.
138-139 bella gerenda negat patrias hortatus ad oras/uertere
iter 204 . Replica și reacția lui Odysseu sînt și ele fi<strong>de</strong>l redate: v.
139-140 quem consiliis inlustris Vlixes/correptum dictis sceptro
percussit eburno 205 . Thersit ca paradigmă negativă reprezenta <strong>de</strong>
multă vreme <strong>un</strong> loc com<strong>un</strong> în literatura <strong>latină</strong>, cf. Ou. Met. 13, 232
sq. au<strong>de</strong>t, at ausus erat reges incessere dictis/ Thersites etiam, per
me haut inp<strong>un</strong>e proteruis!, iar locuți<strong>un</strong>ea lingua proterua o
regăsim la Ou. Ib. 522 Sic sit in exitium lingua proterua tuum.
Clauzulele <strong>de</strong> tipul comparativ + alter/ ullus sînt împrumutate <strong>de</strong>
la Vergiliu, care le folosește frecvent, cf. Aen. 1, 544 rex erat Aeneas
nobis, quo iustior alter; 6, 164 Misenum Aeoli<strong>de</strong>n, quo non
praestantior alter; 7, 649 filius huic iuxta Lausus, quo pulchrior
alter; 9, 772 uastatorem Amycum, quo non felicior alter etc.
Epitetul obișnuit pentru σκῆπτρος la Homer este χρύσεος, cf.
Il. 1, 15 χρυσέῳ ἀνὰ σκήπτρῳ; 2, 268 σκήπτρου ὕπο χρυσέου.
Pentru eburnus cf. Ou. Met. 1, 178 celsior ipse loco sceptroque
innixus eburno, Met. 7, 103 agmine purpureus sceptroque insignis
eburno.
În vv. 141-143 sînt vizibile elemente romane introduse <strong>de</strong>
Baebius, căci reacția aheilor, quos pugnandi coripit ardor parcă în
urma discursului lui Thersit și a disputei acestuia cu Odysseu, este
foarte asemănătoare cu cea provocată <strong>de</strong> o contio cu <strong>un</strong> trib<strong>un</strong> al
perioa<strong>de</strong>i republicane.
Nestor evocă profeția din Aulida, care la Homer este evocată
<strong>de</strong> Odysseu 206 îndată după episodul Thersit. V. 144 tan<strong>de</strong>m sollertis
pru<strong>de</strong>ntia Nestoris aeuo … sedauit pare influențat <strong>de</strong> Ou. Met.
12, 178 o fac<strong>un</strong><strong>de</strong> senex, aeui pru<strong>de</strong>ntia nostri, dar cu o construcție
substantiv abstract + genitiv al numelui propriu 207 care îi
conferă o tonalitate proprie poeziei înalte. Pentru alte exemple ale
203 Cf. Hom. Il. 2, 216 αἴσχιστος δὲ ἀνὴρ ὑπὸ Ἴλιον ἦλθε și Il. 2, 220
sqq. ἔχθιστος δ᾽ Ἀχιλῆϊ µάλιστ᾽ ἦν ἠδ᾽ Ὀδυσῆϊ:
τὼ γὰρ νεικείεσκε: τότ᾽ αὖτ᾽ Ἀγαµέµνονι δίῳ ὀξέα κεκλήγων λέγ᾽
ὀνείδεα
204 Cf. Hom. Il. 2, 235 sqq. ὦ πέπονες κάκ᾽ ἐλέγχε᾽ Ἀχαιΐδες οὐκέτ᾽
Ἀχαιοὶ οἴκαδέ περ σὺν νηυσὶ νεώµεθα, τόνδε δ᾽ ἐῶµεν αὐτοῦ ἐνὶ Τροίῃ
γέρα πεσσέµεν, ὄφρα ἴδηται ἤ ῥά τί οἱ χἠµεῖς προσαµύνοµεν ἦε καὶ οὐκί
205 Cf. Hom. Il. 2, 265-266 ὣς ἄρ᾽ ἔφη, σκήπτρῳ δὲ µετάφρενον ἠδὲ καὶ
ὤµω πλῆξεν: ὃ δ᾽ ἰδνώθη, θαλερὸν δέ οἱ ἔκπεσε δάκρυ
206 Cf. Hom. Il. 2, 284-332
207 Pentru care cf. hom. Πριάµοιο βίην, ἴς Τηλεµάχοιο
78

aceste construcții în <strong>Iliada</strong> Latină, cf. v. 154 assensere omnes,
laudatur Nestoris aetas; 174 et bis tricenis Menelai nauibus ardor;
175 insequitur toti<strong>de</strong>mque ferox Agapenoris ira; 204 et bis sex
Ithaci naues sollertia duxit etc. Horațiu ironizează această preferință
a poeților stilului înalt care încearcă cu tot dinadinsul să <strong>de</strong>a
<strong>un</strong> iz arhaic creațiilor lor: Hor. Sat. 1, 10, 62 quale fuit Cassi rapido
feruentius amni; Sat. 2, 1, 72 uirtus Scipiadae et mitis sapientia
Laeli. Aceeași ironie la Marțial Epigr. 2, 64, 3 Peleos et Priami
transit et Nestoris aetas; Epigr. 5, 58, 5 Iam cras istud habet
Priami uel Nestoris annos. Aeuum din finalul hexametrului (v.
144) este și el, ca dublură poetică și arhaică a lui aetas, <strong>un</strong> element
caracteristic al stilului înalt.
Vv. 146-147 admonuitque duces dictis, responsa recordans/
temporis illius se remarcă prin aliterațiile în d și r, care le conferă
solemnitate.
În versul 150 addidit extremo natorum f<strong>un</strong>ere matrem remarcăm
din nou utilizarea lui f<strong>un</strong>us, <strong>un</strong> termen preferat al lui Baebius
208 , <strong>de</strong> data aceasta cu referire la lumea animală, pentru care
există cel puțin <strong>un</strong> prece<strong>de</strong>nt în Verg. Georg. 4, 256 exportant
tectis et tristia f<strong>un</strong>era duc<strong>un</strong>t, <strong>un</strong><strong>de</strong> este vorba <strong>de</strong>spre albine.
V. 151 t<strong>un</strong>c sic <strong>de</strong>in<strong>de</strong> senex moneo remoneboque, Achiui
conține repetiția moneo remoneboque, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Verg. 3,
436 praedicam et repetens iterumque iterumque monebo <strong>un</strong><strong>de</strong>
iterumque iterumque are numai rol eufonic, și amintește în același
timp <strong>de</strong> formule ale limbajului profetic, cf. Hor. Sat. 2, 5, 23 dixi
equi<strong>de</strong>m et dico.
Finalul versului 153 uictricibus Ilion armis, reprezintă o contaminare
între o clauzulă ovidiană, Ilion armis 209 , și sintagma
vergiliană uictricia arma 210 .
Acer Atri<strong>de</strong>s (v. 159), clauzulă i<strong>de</strong>ntică cu cea din v. 581
Meriones Graiumque simul dux acer Atri<strong>de</strong>s, în timp ce v. 160 et
petere Iliacos instructo milite campos reia v. 128.
208 Apare în <strong>Iliada</strong> Latină <strong>de</strong> 14 ori: vv. 2, 150, 425, 430, 518, 637, 838,
1002, 1003, 1005, 1036, 1038, 1047, 1054
209 Cf. Ou. Ars am. 1, 363 Tum, cum tristis erat, <strong>de</strong>fensa est Ilios armis;
Rem. am. 163 Pugnabant alii tardis apud Ilion armis
210 Cf. Aen. 3, 54 res Agamemnonias uictriciaque arma secutus; Ou. Met.
14, 572 tan<strong>de</strong>mque Venus uictricia nati/arma ui<strong>de</strong>t
79

V. 161 uos mihi n<strong>un</strong>c, Musae (quid enim non ordine nostis?)
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong> invocația către muze 211 , care se întin<strong>de</strong> pînă la v. 166.
Adresarea către muze, care întrerupe firul epic, este tradițională,
după mo<strong>de</strong>lul homeric, la începutul poemului sau înaintea <strong>un</strong>or
episoa<strong>de</strong> importante, ca <strong>de</strong> exemplu înaintea catalogului trupelor.
Poetul le cere muzelor ajutorul pentru a putea enumera în ordinea
cuvenită contingentele participante și numele căpeteniilor, fără a
omite pe cineva. Muzele sînt rugate să-i sp<strong>un</strong>ă poetului, ca în Il. 2,
484 ἔσπετε νῦν µοι Μοῦσαι, care să transmită informația mai
<strong>de</strong>parte celor care îl ascultă, sau să sp<strong>un</strong>ă pentru poet, adică
folosindu-l pe acesta drept instrument, ca în Od. 1, 1 ἄνδρα µοι
ἔννεπε, µοῦσα, πολύτροπον. Sensul celor două adresări este aproape
același. Baebius respectă textul homeric, dar influența vergiliană
și ovidiană este vizibilă: cf. Verg. Aen. 10, 163 Pandite
n<strong>un</strong>c Helicona, <strong>de</strong>ae, cantusque mouete, Ou. Met. 15, 622 sq.
Pandite n<strong>un</strong>c, Musae, praesentia numina uatum,/(scitis enim, nec
uos fallit spatiosa uetustas) dar cf. și Val. Flacc. Arg. 3, 14 sqq. Tu
mihi n<strong>un</strong>c causas infandaque proelia, Clio,/pan<strong>de</strong> uirum! tibi enim
superum data, uirgo, facultas/nosse animos rerumque uias; Stat.
Theb. 7, 628 sqq. n<strong>un</strong>c age, Pieriae, non uos longinqua, sorores,/
consulimus, uestras acies uestramque referte/Aoniam; Sil. It. P<strong>un</strong>.
3, 222 sqq. Prodite, Calliope, famae, quos horrida coepta/
excierint populos tulerintque in regna Latini,/et quas indomitis
urbes armarit Hiberis/quasque Paraetonio glomerarit litore
turmas/ausa sibi Libye rerum <strong>de</strong>poscere frenos/et terris mutare
iugum; P<strong>un</strong>. 14, 1 sqq. Flectite n<strong>un</strong>c uestros, Heliconis numina,
cantus/Ortygiae pelagus Siculique ad litoris urbes./ m<strong>un</strong>eris hic
uestri labor est, modo Da<strong>un</strong>ia regna/Aeneadum, modo Sicanios
acce<strong>de</strong>re portus,/aut Macetum lustrare domos et Achaica rura/aut
uaga Sardoo uestigia tinguere fluctu/uel Tyriae quondam regnata
mapalia genti/extremumuue diem et terrarum inuisere metas.
Vv. 161-164 … (quid enim non ordine nostis?),/nomina clara
ducum clarosque referte parentes/et dulces patrias: nam s<strong>un</strong>t haec
m<strong>un</strong>era uestra/dicamus, quot quisque rates ad Pergama duxit au
<strong>un</strong> caracter explicativ, ne aduc la c<strong>un</strong>oștință capacitatea indiscutabilă
a muzelor <strong>de</strong> a ști toate aceste amăn<strong>un</strong>te care îi sînt necesare
poetului.
Pentru ordine nostis cf. Verg. Aen. 3, 179 Anchisen facio certum
remque ordine pando, pentru dulces patrias cf. Aen. 4, 281
211 Cf. Hom. Il. 2, 484-487 ἔσπετε νῦν µοι Μοῦσαι Ὀλύµπια δώµατ᾽
ἔχουσαι: ὑµεῖς γὰρ θεαί ἐστε πάρεστέ τε ἴστέ τε πάντα, ἡµεῖς δὲ κλέος
οἶον ἀκούοµεν οὐδέ τι ἴδµεν: οἵ τινες ἡγεµόνες Δαναῶν καὶ κοίρανοι
ἦσαν
80

ar<strong>de</strong>t abire fuga dulcisque relinquere terras, iar pentru nam haec
s<strong>un</strong>t m<strong>un</strong>era uestra cf. Verg. Georg. 1, 11 sq. ferte simul Fa<strong>un</strong>ique
pe<strong>de</strong>m Drya<strong>de</strong>sque puellae:/m<strong>un</strong>era uestra cano. V. 162 cuprin<strong>de</strong>
<strong>un</strong> chiasm și în același timp <strong>un</strong> poliptoton nomina clara … clarosque
parentes.
Vv. 164-166, din nou cu o invocație, nu-și găsesc corespon<strong>de</strong>ntul
exact în <strong>Iliada</strong>, <strong>un</strong><strong>de</strong> această a doua invocație către Apolo
lipsește 212 . Ea este însă tradițională, Apolo fiind consi<strong>de</strong>rat conducătorul
muzelor, cf. Hor. Carm. Saec. 61 sqq. Augur et fulgente
<strong>de</strong>corus arcu/ Phoebus acceptusque nouem Camenis,/qui salutari
leuat arte fessos/corporis artus. Dacă ținem cont <strong>de</strong> vv. 880 sqq.
în care Apolo apare ca ipostază a lui Nero, această a doua invocație
adresată <strong>de</strong> data aceasta zeului capătă o valoare nouă și arată
preferința lui Baebius pentru Apolo, intenția lui <strong>de</strong> a-l prezenta
preferențial.
Duxit (v. 164) este la indicativ, și nu la conj<strong>un</strong>ctiv, cum ne-am
fi așteptat într-o propoziție interogativă indirectă; asfel <strong>de</strong> exemple,
după <strong>un</strong> verb la imperativ, mai întîlnim în literatura <strong>latină</strong>, e.g.
Plaut. Merc. 620 dic, quis emit? Pentru clauzula ad Pergama duxit
cf. Verg. Aen. 4, 426 Auli<strong>de</strong> iuraui classemue ad Pergama misi; <strong>un</strong>
nume <strong>de</strong> localitate precedat <strong>de</strong> prepoziție mai întîlnim la v. 137
uenerat ad Troiam.
Aspirare = fauere este termenul tehnic care arată atitudinea
favorabilă a divinității față <strong>de</strong> lucrarea întreprinsă, cf. Verg. Aen. 2,
385 aspirat primo Fort<strong>un</strong>a labori.
Vv. 167-221, catalogul trupelor grecești, sînt o înșiruire
monotonă <strong>de</strong> nume și cifre 213 , prezentată într-o ordine diferită <strong>de</strong>
cea pe care o găsim la Homer, grupați astfel încît diversele tipuri
<strong>de</strong> numerale să poată fi adaptate schenei hexametrului. Cu mici
excepții, numele căpeteniilor care vin la Troia respectă originalul
homeric, diferența notabilă fiind aceea că la Baebius trupele grecești
sînt prezentate ca și cum ar aj<strong>un</strong>ge toate în același timp pe
țărmurile Troiei.
Dupa greci urmează troienii, care sînt și ei prezentați după
mo<strong>de</strong>lul homeric 214 .
212 Cf. Hom. Il. 2, 493 ἀρχοὺς αὖ νηῶν ἐρέω νῆάς τε προπάσας.
213 V. capitolul "Catalogul Trupelor".
214 V. capitolul "Catalogul Trupelor".
81

Cîntul 3 215
Versul 252 marchează întoarcerea la firul epic întrerupt pentru
prezentarea celor două armate, și con<strong>de</strong>nsează începutul cîntului al
treilea al Ilia<strong>de</strong>i. Clauzula, fulgentibus armis, este i<strong>de</strong>ntică cu cea a
versului 297 corpus collectum tegitur fulgentibus armis.
Paris se retrage din fața lui Menelau 216 și este dojenit <strong>de</strong> Hector.
Exitium Troiae este o turnură care pare să traducă Il. 3, 50
πατρί τε σῷ µέγα πῆµα πόληΐ τε παντί τε δήµῳ, dar sub influența
lui Ennius, trag. 58-61 ibi ex oraclo uoce diuina edidit/Apollo
puerum primus Priamo qui foret/postilla natus temperaret tollere;/
eum esse exitium Troiae, pestem Pergamo. F<strong>un</strong>esta flamma, cu
sensul figural al lui flamma, amintește <strong>de</strong> discursurile ciceroniene,
pro domo sua 2, 5 illa labes ac flamma rei publicae. În vv. 254-
255 se observă din nou alternanța timpurilor: cernit/recepit.
Amens (v. 256) este tipic vergilian, cf. Verg. Aen. 9, 424 ibat in
Euryalum. tum uero exterritus, amens; Aen. 12, 776 non poterat.
tum uero amens formidine Turnus. Anastrofa lui postquam apare
în mai multe locuri în epitomă: vv. 319 quem tali postquam conspexit
uoce locuta est; 389 hic postquam Danaum longe ce<strong>de</strong>ntia
uidit; 438 quem postquam Troum sternentem corpora uidit.
Vidêt (v. 257) are silaba finală l<strong>un</strong>gă, ca la poeții arhaici, formă
poetică împrumutată <strong>de</strong> la Vergiliu, Aen. 1, 308 qui teneant (nam
inculta uidêt), hominesne feraene. Aceeași situație o întîlnim mai
jos, la versul 966 nec sufferre ualet ultra iam sorte suprema, <strong>un</strong><strong>de</strong>
ualêt are <strong>de</strong> asemenea silaba finală l<strong>un</strong>gă.
Versurile 257-270, discursul lui Hector care îl mustră pe Paris
pentru lipsa <strong>de</strong> caracter <strong>de</strong> care dă dovadă, reiau Il. 3, 39-57 într-o
formă originală. Departe <strong>de</strong> a se adresa simțului onoarei fratelui
său, așa cum se întîmplă la Homer, Baebius preferă să prelucreze
discursul, retoricizîndu-l. Începe cu o invectivă (vv. 257-262)
marcată <strong>de</strong> aliterația din vv. 261-262:
215 vv. 252-343
216 vv. 252-256
confusum terrore vi<strong>de</strong>t, 'o <strong>de</strong><strong>de</strong>cus' inqui t
'aeternum patriae generisque infamia nostri,
terga refers? at non dubitabas hospitis olim
expugnare toros, cuius n<strong>un</strong>c <strong>de</strong>fugis arma
vimque times. ubi s<strong>un</strong>t vires, ubi cognita nobis
ludorum quondam vario in certamine virtus?
82

De<strong>de</strong>cus + substantiv la genitiv, așa cum apare în v. 257 sq.
este bine atestat; e.g. Luc. Bell. Ciu. 10, 59 <strong>de</strong><strong>de</strong>cus Aegypti, Latii
feralis Erinys, Sil. It. P<strong>un</strong>. 1, 62 sq. parentum <strong>de</strong><strong>de</strong>cus.
Terga refers (v. 259) reia v. 255 seque uelut uiso perterritus
angue recepit, într-<strong>un</strong> amestec <strong>de</strong> două expresii curente, terga
uertere și pe<strong>de</strong>m referre.
Hector continuă cu două sententiae, vv. 263-264, subliniate
<strong>de</strong> aliterații, care coresp<strong>un</strong>d Hom. Il. 3, 44 sq. φάντες ἀριστῆα
πρόµον ἔµµεναι, οὕνεκα καλὸν εἶδος ἔπ᾽, ἀλλ᾽ οὐκ ἔστι βίη
φρεσὶν οὐδέ τις ἀλκή și 3, 54 οὐκ ἄν τοι χραίσµῃ κίθαρις τά τε
δῶρ᾽ Ἀφροδίτης ἥ τε κόµη τό τε εἶδος ὅτ᾽ ἐν κονίῃσι µιγείης.
hic animos osten<strong>de</strong> tuos: nihil adiuvat armis
nobilitas formae: duro Mars milite gau<strong>de</strong>t.
Pluralul animi este frecvent în stilul înalt, e.g. Verg. Aen. 6,
261 n<strong>un</strong>c animis opus, Aenea, n<strong>un</strong>c pectore firmo. Mars este o
metonimie pentru pugna, bellum, așa cum mai apare și în alte
locuri în epitomă: vv. 358 nec requies datur ulla uiris; sonat <strong>un</strong>dique
Mauors; 360 agmina Tydi<strong>de</strong>s tumidumque increscere Martem.
Urmează două versuri <strong>de</strong> o ironie usturătoare, vv. 265-266,
accentuată <strong>de</strong> scilicet:
dum iaceas in amore tuo, nos bella geremus
scilicet et nostrum f<strong>un</strong><strong>de</strong>mus in hoste cruorem.
versuri care trimit la <strong>un</strong> pasaj vergilian, vorbele mînioase pe
care i le adresează Drances lui Turnus care refuza pacea cu troienii,
Aen. 11, 371 sqq. scilicet ut Turno contingat regia coni<strong>un</strong>x,/
nos animae uiles, inhumata infletaque turba,/sternamur campis.
etiam tu, si qua tibi uis,/si patrii quid Martis habes, illum aspice
contra/qui uocat.
Discursul să se încheie cu o adhortatio (vv. 267-270), Hector
prop<strong>un</strong>înd să aibă loc <strong>un</strong> duel între Paris și Menelau:
aequius adversis tecum concurrat in armis
impiger Atri<strong>de</strong>s: spectet Danaumque Phrygumque
<strong>de</strong>positis populus telis, vos foe<strong>de</strong>re i<strong>un</strong>cto
adversas conferte manus, <strong>de</strong>cernite ferro.
83
Versurile rezumă totodată condițiile în care urmează să se
<strong>de</strong>sfășoare lupta, condiții pe care la Homer le stabilește Paris, cf.
Il. 3, 67 sqq.
Impiger, epitetul lui Atri<strong>de</strong>s (v. 268), nu este vergilian, dar
apare la la Ovidiu, Horațiu etc., e.g. Hor. Carm. 4, 8, 30 optatis

epulis inpiger Hercules. Spectet … <strong>de</strong>positis populus telis traduce
Il. 3, 89 τεύχεα κάλ᾽ ἀποθέσθαι ἐπὶ χθονὶ.
La Homer Paris rec<strong>un</strong>oaște justețea reproșurilor fratelui său,
Il. 3, 59 Ἕκτορ ἐπεί µε κατ᾽ αἶσαν ἐνείκεσας οὐδ᾽ ὑπὲρ αἶσαν;
indignis uocibus (v. 272) își are originea în Il. 3, 38 τὸν δ᾽ Ἕκτωρ
νείκεσσεν ἰδὼν αἰσχροῖς ἐπέεσσιν.
Versurile 273-274 o patriae, germane, <strong>de</strong>cus? nam nec mihi
coni<strong>un</strong>x/prauaque luxuria est potior uirtutis honore răsp<strong>un</strong>d <strong>un</strong>uia
dintre puținele versuri în care Homer își ju<strong>de</strong>că eroii din această
perspectivă: Il. 3, 64 µή µοι δῶρ᾽ ἐρατὰ πρόφερε χρυσέης
Ἀφροδίτης; cf. și Il. 24, 30 τὴν δ᾽ ᾔνης᾽ ἥ οἱ πόρε µαχλοσύνην
ἀλεγεινήν. Vv. 275-276 rezumă partea finală a prop<strong>un</strong>erii pe care
Paris i-o face lui Menelau, și anume ca învingătorul luptei pe care
o p<strong>un</strong> la cale să aibă parte <strong>de</strong> Elena cum pace.
Discursul lui Menalau, Il. 3, 95-110, care cere ca însuși Priam
să întărească prin jurămînd înțelegerea lor, discurs în urma căruia
toată lumea este <strong>de</strong> acord ca lupta să aibă loc, este omis cu totul.
Ni se sp<strong>un</strong>e pe scurt dicta refert Hector; placuit sententia Grais
(v. 277), <strong>un</strong><strong>de</strong> primul hemistih are o sonoritate foarte
asemănătoare cu Ou. Met. 7, 481 dicta refert rector.
În ve<strong>de</strong>rea duelului se încheie armistițiu, Priam <strong>de</strong>p<strong>un</strong>e
jurămîntul și se fac sacrificiile necesare: vv. 278-279 protinus
accitur Priamus sacrisque peractis/foe<strong>de</strong>ra i<strong>un</strong>g<strong>un</strong>tur. Prima parte
a v. 280 <strong>de</strong>positis populus telis reia v. 269.
Toată <strong>de</strong>scrierea armurii lui Paris (Il. 3, 330 sqq.), care a fost
<strong>de</strong>ja folosită pentru Hector (cf. v. 228 sqq.) este con<strong>de</strong>nsată într-<strong>un</strong>
hemistih: v. 281 … clipeo insignis et hasta 217 . Menelau este paribus
fulgens in armis, cf. Hom. Il. 3, 339 ὣς δ᾽ αὔτως Μενέλαος
ἀρήϊος ἔντε᾽ ἔδυνεν, sintagmă stereotipă 218 .
Lupta dintre cei doi, care începe <strong>de</strong> la versul 287, dixit et
aduersum se concitat acer in hostem, se <strong>de</strong>sfășoară diferit față <strong>de</strong>
varianta grecească. La Homer, primul care ar<strong>un</strong>că sulița este Paris,
Il. 3, 346 sq. πρόσθε δ᾽ Ἀλέξανδρος προΐει δολιχόσκιον ἔγχος, καὶ
βάλεν Ἀτρεΐδαο κατ᾽ ἀσπίδα πάντοσε ἴσην, apoi este rîndul lui
Menelau care reușește să-l atingă pe troian și să-i sfîșie t<strong>un</strong>ica,
ratînd cu puțin o lovitură fatală. La Baebius, Paris este cel care
respinge prima lovitură, Menelau fiind cel care ar<strong>un</strong>că sulița al
217 Cf. epitetul homeric δουρικλειτός.
218 Pentru fulgere in armis v. Anexa 1.
84

doilea. În tot fragmentul care <strong>de</strong>scrie înfr<strong>un</strong>tarea, timpurile verbale
se succed, așa cum s-a mai întîmplat: v. 287 dixit … concitat, v.
288 reppulit, v. 289 recipit, v. 290 iacit … <strong>de</strong>uitauit 219 . Celer gradus
este o sintagmă obișnuită, în special la ablativ încă <strong>de</strong> la Plaut,
Trin. 623 sq. nescio qu’d non satis inter eos conuenit: celeri
gradu/e<strong>un</strong>t uterque, ille reprehendit h<strong>un</strong>c priorem pallio.
Corpora tello (v. 291) este <strong>un</strong> tip <strong>de</strong> clauzulă preferată <strong>de</strong>
Baebius, cf. vv. 300 atque diu rigido rimabant corpora ferro; 364
et praedurato transfixit pectora telo; 456 <strong>un</strong>dique rimabant inimico
corpora ferro; 478 atque alius uolucri traiectus tempora
telo; 834 irruit et iuuenem nudato pectore ferro. Septemplex (v.
293) este <strong>un</strong> calc al hom. ἑπταβόειος, care se referă la scutul lui
Aias, Il. 7, 219 sq. Αἴας δ᾽ ἐγγύθεν ἦλθε φέρων σάκος ἠΰτε
πύργον χάλκεον ἑπταβόειον, creat <strong>de</strong> Vergiliu pe tiparul duplex,
quadruplex, cf. Aen. 12, 925 loricae et clipei extremos septemplicis
orbis, și preluat apoi <strong>de</strong> alții, e.g. Ou. Met. 13, 2 surgit ad hos
clipei dominus septemplicis Aiax, Stat. Theb. 7, 310 Hypsea
quadriiugos; clipei septemplice tauro.
Versurile 294-297 nu au corespon<strong>de</strong>nt în <strong>Iliada</strong>, sînt creația
lui Baebius. Iuxta (v. 294) are aici valoarea <strong>un</strong>ui adverb <strong>de</strong> timp,
pe care am mai întîlnit-o la v. 84. V. 294 sq. tum aduersus uterque/
constitit și v. 295 sq. galeam galea terit et pe<strong>de</strong> plantam/coni<strong>un</strong>git,
stri<strong>de</strong>tque mucro mucrone corusco reiau v. 284, respectiv anticipează
vv. 744 sq. ferro ferrum sonat, <strong>un</strong>dique mixtis/inter se stri<strong>de</strong>nt
mucronibus și 955 sqq. sudor agit riuos, ensem terit horridus
ensis,/collatusque haeret pe<strong>de</strong> pes et <strong>de</strong>xtera <strong>de</strong>xtrae. Aceste reluări
sînt tipice stilului epic și tragic, iar Baebius, preocupat să
respecte normele, abuzează <strong>un</strong>eori <strong>de</strong> ele 220 . Mo<strong>de</strong>lul a fost introdus
în literatura <strong>latină</strong> <strong>de</strong> Ennius, cf. ann. 584 premitur pe<strong>de</strong> pes
atque armis arma ter<strong>un</strong>tur; cf. Verg. Aen. 10, 361 concurr<strong>un</strong>t,
haeret pe<strong>de</strong> pes <strong>de</strong>nsusque uiro uir; Ou. Met. 9, 44 sq. cum pe<strong>de</strong>
pes i<strong>un</strong>ctus, totoque ego pectore pronus/et digitos digitis et frontem
fronte premebam. Pentru Homer, cf. Il. 13, 131 ἀσπὶς ἄρ᾽
ἀσπίδ᾽ ἔρειδε, κόρυς κόρυν, ἀνέρα δ᾽ ἀνήρ.
V. 297 corpus collectum tegitur fulgentibus armis este o reformulare
a <strong>un</strong>ei sintagme vergiliene care îl înfățișează pe luptătorul
în așteptarea loviturii inamice, protejat în spatele scutului său:
Aen. 10, 412 seque in sua colligit arma; Aen. 12, 491 substitit
Aeneas et se collegit in arma.
219 Este singura dată cînd verbul apare în epitomă.
220 Cf. J. Marouzeau, Traité <strong>de</strong> stylistique latine 2 , Paris, 1946, p. 274 sq.
85

Parabola celor doi tauri care se luptă <strong>de</strong> nitida coniuge (v. 298)
este o adăugire a lui Baebius, probabil preluată <strong>de</strong> la <strong>un</strong>ul din
mo<strong>de</strong>lele sale: Verg. Aen. 12, 716 sqq. cum duo conuersis inimica
in proelia tauri/frontibus incurr<strong>un</strong>t, pauidi cessere magistri/…
/non aliter Tros Aeneas et Da<strong>un</strong>ius heros/concurr<strong>un</strong>t clipeis, ingens
fragor aethera complet; Ou. Met. 9, 46 sqq. non aliter uidi
fortes concurrere tauros,/cum, pretium pugnae, toto nitidissima
saltu/expetitur coni<strong>un</strong>x. Non aliter este o formulă tipică poeziei
epice (ca <strong>de</strong> altfel și varianta haud aliter) 221 .
Vv. 300-302 atque diu rigido rimabant corpora ferro,/cum
memor Atri<strong>de</strong>s raptae sibi coniugis instat/Dardaniumque premit
iuuenem. mox ense rigente nu coresp<strong>un</strong>d nici ele vre<strong>un</strong>ul pasaj din
<strong>Iliada</strong>, dar îi sînt necesare autorului pentru a restabili legătura cu
firul epic după parabola pe care a inserat-o în text.
Pentru v. 302 ense rigente cf. Verg. Aen. 8, 621 loricam ex
aere rigentem, printre rarele exemple în care rigens se referă la
arme.
Desuper, din v. 303 dum <strong>de</strong>super appetit hostem, pentru hom.
ἄνωθεν este împrumutat <strong>de</strong> la Vergiliu, <strong>un</strong><strong>de</strong> este bine atestat, e.g.
Aen. 1, 165 <strong>de</strong>super, horrentique atrum nemus imminet umbra.
Gemuer<strong>un</strong>t agmina Graium (v. 305) traduce hom. ἐπεστενάχοντο
δ᾽ἑταῖροι (Il. 4, 154). Ar<strong>de</strong>scit (v. 306) mai este folosit <strong>de</strong> două ori
<strong>de</strong> Baebius în aceeași poziție în hexametru: vv. 141 tum uero ar<strong>de</strong>scit
conceptis litibus ira; 441 tum uero ar<strong>de</strong>scit iuuenis Calydonius
ira.
Aj<strong>un</strong>gîndu-se la lupta cu săbiile, Menelau își <strong>de</strong>zarmează
adversarul și îl apucă <strong>de</strong> coif și îl tîrăște ad socios. Afrodita îi taie
uincula <strong>de</strong> la legăturile coifului și îl eliberează asc<strong>un</strong>zîndu-l într-o
caeca caligo, salvîndu-i viața 222 . Caeca caligo este o formulare
pretențioasă, aparținînd limbajului înalt 223 . Scăpat <strong>de</strong> pericol, Paris
este condus <strong>de</strong> către protectoarea sa către iatacurile <strong>un</strong><strong>de</strong> îl aștepta
frumoasa Elena, vv. 315-316 in cla<strong>de</strong>m Phrygii, sua quem Venus
eripit hosti/et secum in thalamos <strong>de</strong>fert testudine cultos, care traduc
Il. 3, 380 τὸν δ᾽ ἐξήρπαξ᾽ Ἀφροδίτη ῥεῖα µάλ᾽ ὥς τε θεός,
ἐκάλυψε δ᾽ ἄρ᾽ ἠέρι πολλῇ, κὰδ δ᾽ εἷς᾽ ἐν θαλάµῳ εὐώδεϊ
κηώεντι și 3, 448 Τὼ µὲν ἄρ᾽ἐν τρητοῖσι κατεύνασθεν λεχέεσσιν.
Schimbul <strong>de</strong> replici dintre Elena și zeiță este omis.
221 Cf. B. Axelson, op. cit., p. 91.
222 Vv. 308-311 pentru care cf. Hom. Il. 3, 370-375.
223 V. Anexa 1.
86

V. 318 Dardanioque suos Paridi <strong>de</strong>ducit amores limbajul tipic
al poeziei <strong>de</strong> dragoste, cu amor însemnînd persoana iubită, aproape
întot<strong>de</strong>a<strong>un</strong>a la plural în poezia elegiacă, și cu <strong>de</strong>ducere din
sintagma <strong>de</strong>ducere uxorem.
Discursul Elenei (vv. 320-330) este mult diferit <strong>de</strong> varianta
homerică 224 , exceptînd vv. 329-330 moneo, ne rursus inique/illius
tua fata uelis committere <strong>de</strong>xtrae. Căci în versi<strong>un</strong>ea latinească ea
nu-și mai muștruluiește soțul cu vorbe <strong>de</strong> ocară și nu îl ia la rost
pentru lașitatea dovedită în luptă și lăudătoșenia <strong>de</strong> care a dat dovadă,
ba chiar izbucnește în lacrimi: v. 331 tum largis perfudit
fletibus ora. Baebius preferă să adopte din nou <strong>un</strong> ton patetic,
folosind termeni din limbajul îndrăgostiților (e.g. flamma, pentru
care cf. v. 91), împrumutați cel mai a<strong>de</strong>sea <strong>de</strong> la Ovidiu. Discursul
Elenei vine să întărească impresia <strong>de</strong> favorizare a troienilor, care
sînt preferați <strong>de</strong> autorul epitomei și sînt puși în mod constant într-o
lumină mai favorabilă <strong>de</strong>cît apar ei în <strong>Iliada</strong>.
Invitația <strong>de</strong> a se refugia în iubire (Il. 3, 441 ἀλλ᾽ ἄγε δὴ
φιλότητι τραπείοµεν εὐνηθέντε) este omisă, iar replica lui Paris
este redusă la numai două versuri, vv. 332-333 tristis Alexan<strong>de</strong>r
non me superauit Atri<strong>de</strong>s,/o meus ardor ait, sed castae Pallados
ira. Meus ardor cu înțelesul <strong>de</strong> persoana iubită, ca și amores (v.
63) este <strong>un</strong> imprumut din poezia elegiacă: e.g. Prop. 1, 20, 6
Theiodamanteo proximus ardor Hylae. Casta este epitetul tradițional
pentru Athena, cf. Prop. 3, 20, 7 est tibi forma potens, s<strong>un</strong>t
castae Palladis artes; Ou. Amor. 1, 7, 18 procubuit templo, casta
Minerua, tuo.
Vv. 336-338 post haec amplexus per mutua corpora i<strong>un</strong>ctis/
incubuit membris Cygneidos; illa soluto/accepit flammas gremio
Troiaeque suasque amintesc <strong>de</strong> Verg. Aen. 8, 404 sqq. ea uerba
locutus/optatos <strong>de</strong>dit amplexus placidumque petiuit/coniugis infusus
gremio per membra soporem.
Agamemnon, furios că nu-l găsește pe Paris, îl proclamă pe
Menelau victorios și cere respectarea legămîntului făcut (v. 343
leges seruari iubet), adică cere să le fie încredințată Elena.
Cîntul 4 225
Pandaros îl rănește pe Menelau și în felul acesta rupe armistițiul
226 ; ad<strong>un</strong>area zeilor, care prece<strong>de</strong> în versi<strong>un</strong>ea homerică
224 Cf. Il. 3, 428-436.
225 vv. 344-388
226 vv. 344-349
87

ănirea lui Menelau 227 , este rezumată <strong>de</strong> Baebius în numai <strong>un</strong> vers:
concilium omnipotens habuit regnator Olympi (v. 345). Menelau
este vin<strong>de</strong>cat <strong>de</strong> Podaleirios 228 , fără a fi menționat însă dialogul
dintre cele două căpetenii grecești. Se pornește o luptă cumplită 229 ;
inspecția trupelor făcută <strong>de</strong> Agamemnon este trecută cu ve<strong>de</strong>rea,
în schimb încleștările individuale sînt relatate în aceeași ordine ca
și în epopeea homerică, trecîndu-se totuși peste Elfenor și Agenor,
ca și peste participarea zeilor la luptă, Apolo și Ares <strong>de</strong> partea
troienilor, Athena <strong>de</strong> cea a grecilor.
În v. 344 dumque inter sese proceres certamen haberent,
apare dum urmat <strong>de</strong> <strong>un</strong> verb la conj<strong>un</strong>ctiv, construcție obișnuită în
poezie, cf. Verg. Georg. 4, 457 illa qui<strong>de</strong>m, dum te fugeret per
flumina praeceps.
V. 346 sq. reproduce Il. 4, 124 sqq.αὐτὰρ ἐπεὶ δὴ κυκλοτερὲς
µέγα τόξον ἔτεινε, λίγξε βιός, νευρὴ δὲ µέγ᾽ ἴαχεν, ἆλτο δ᾽ ὀϊστὸς
ὀξυβελὴς καθ᾽ ὅµιλον ἐπιπτέσθαι µενεαίνων, Baebius copiind și
adresarea retorică către Menelau, Il. 4, 127 sq. οὐδὲ σέθεν
Μενέλαε θεοὶ µάκαρες λελάθοντο ἀθάνατοι cu influențe vergiliene
230 . Volatile telum (v. 347) este <strong>un</strong> calc după hom. ἰὸν
πτερόεντα și πτερόεν βέλος.
Dissecare (v. 349) este <strong>un</strong> termen împrumutat din limbajul
tehnic, cf. Plin. Nat. hist. 29, 69 caput quidam dissecant scite inter
aures ad eximendum lapillum; Varr. <strong>de</strong> re rust. 1, 59, 3 sorba quidam
dissecta et in sole macerata, ut pira.
Cîntul 5 231
Faptele <strong>de</strong> arme pe care Diome<strong>de</strong> le face cu ajutorul Athenei,
care îl în<strong>de</strong>părtează pe Ares, apoi îl vin<strong>de</strong>că pe eroul rănit, sînt
prezentate în cîteva versuri, vv. 389-343. Tumidum Martem, cu
Mars metonimie pentru certamen, pugna, este <strong>un</strong> calc după formula
homerică θοῖρος Ἄρης, dar amintește și <strong>de</strong> Verg. Aen. 10, 18
sqq. o pater, o hominum rerumque aeterna potestas/(namque aliud
quid sit quod iam implorare queamus?),/cernis ut insultent Rutuli,
Turnusque feratur/per medios insignis equis tumidusque sec<strong>un</strong>do/
Marte ruat? Hostis (v. 391) este <strong>un</strong> singular colectiv, cf. v. 128.
227 Cf. Il. 4, 1-72
228 vv. 349-352
229 vv. 353-388
230 Cf. Anexa 1.
231 vv. 389-537
88

Sînt apoi relatate scenele individuale <strong>de</strong> luptă, în care eroii
vin pe rînd în prim plan 232 . De o atenție <strong>de</strong>osebită beneficiază
întîlnirea dintre Diome<strong>de</strong> cu fiii lui Dares 233 , Fegeus și Idaios;
apoi Tididul trece din nou în prim planul povestirii 234 . Din versi<strong>un</strong>ea
<strong>latină</strong> lipsește rugăci<strong>un</strong>ea eroului către Athena, în<strong>de</strong>mnul <strong>de</strong>
luptă adresat <strong>de</strong> către Eneas lui Pandaros, în timp ce întoarcerea
Afroditei în Olymp este rezumată în numai două versuri. Urmează
faptele altor eroi, cînd troieni, cînd ahei 235 . În fine, este relatată
victoria Athenei asupra lui Mauors 236 ; scena este mult simplificată,
căci la Homer Ares este rănit <strong>de</strong> Diome<strong>de</strong> care, la rîndul său, este
sprijinit <strong>de</strong> Athena, la în<strong>de</strong>mnul Herei 237 .
Vv. 396-400 cuprind comparația tradițională cu leoaica, pentru
care Baebius folosește mai multe locuri homerice: Il. 5, 136-
143 δὴ τότε µιν τρὶς τόσσον ἕλεν µένος ὥς τε λέοντα ὅν ῥά τε
ποιµὴν ἀγρῷ ἐπ᾽ εἰροπόκοις ὀΐεσσι χραύσῃ µέν τ᾽ αὐλῆς
ὑπεράλµενον οὐδὲ δαµάσσῃ: τοῦ µέν τε σθένος ὦρσεν, ἔπειτα δέ
τ᾽ οὐ προσαµύνει, ἀλλὰ κατὰ σταθµοὺς δύεται, τὰ δ᾽ ἐρῆµα
φοβεῖται: αἳ µέν τ᾽ ἀγχιστῖναι ἐπ᾽ ἀλλήλῃσι κέχυνται, αὐτὰρ ὃ
ἐµµεµαὼς βαθέης ἐξάλλεται αὐλῆς: ὣς µεµαὼς Τρώεσσι µίγη
κρατερὸς Διοµήδης., Il. 5, 161 sqq.ὡς δὲ λέων ἐν βουσὶ θορὼν
ἐξ αὐχένα ἄξῃ πόρτιος ἠὲ βοὸς ξύλοχον κάτα βοσκοµενάων, ὣς
τοὺς ἀµφοτέρους ἐξ ἵππων Τυδέος υἱὸς βῆσε κακῶς ἀέκοντας,
ἔπειτα δὲ τεύχε᾽ ἐσύλα, Il. 11, 548 sqq. ὡς δ᾽ αἴθωνα λέοντα βοῶν
ἀπὸ µεσσαύλοιο ἐσσεύαντο κύνες τε καὶ ἀνέρες ἀγροιῶται, οἵ τέ
µιν οὐκ εἰῶσι βοῶν ἐκ πῖαρ ἑλέσθαι πάννυχοι ἐγρήσσοντες: ὃ δὲ
κρειῶν ἐρατίζων ἰθύει. Astfel <strong>de</strong> comparații cu o leoaică sînt
frecvente, e.g. Ou. Met. 4, 12 sqq. ut lea saeua sitim multa conpescuit
<strong>un</strong>da,/dum redit in siluas, inuentos forte sine ipsa/ore cruentato
tenues laniauit amictus.
V. 398 necat uesano corpora <strong>de</strong>nte este o hypalage, alăturarea
<strong>un</strong>or adjective în hypalage lui <strong>de</strong>ns fiind <strong>un</strong> proce<strong>de</strong>u folosit
frecvent <strong>de</strong> poezie, mai ales <strong>de</strong> cea epică, at<strong>un</strong>ci cînd se referă la
animale cf. Hor. Epist. 2, 2, 28 sq. post hoc uehemens lupus et sibi
et hosti/iratus pariter, iei<strong>un</strong>is <strong>de</strong>ntibus acer; Ou. Heroid. 10, 84
qui lanient auido uiscera <strong>de</strong>nte, lupos; Ib. 460 et tua <strong>de</strong>nte fero
232 vv. 403-435
233 vv. 403-423
234 vv. 436-473
235 vv. 474-531
236 vv. 532-567
237 Cf. Il. 5, 793-867
89

uiscera carpat equus; Met. 15, 92 sq. nil te nisi tristia man<strong>de</strong>re
saeuo/ uulnera <strong>de</strong>nte iuuat ritusque referre Cyclopum etc.
Cîntul 6 238
Sînt prezentate în continuare luptele individuale 239 , dar selectiv,
apoi rugăci<strong>un</strong>ea femeilor troiene la templul Minervei 240 , din
care lipsește discursul lui Helenos, întîlnirea dintre Glaucos și
Diome<strong>de</strong> 241 și <strong>de</strong>spărțirea lui Hector <strong>de</strong> Andromaha 242 . Din această
scenă lipsește dialogul dintre Hector, Alexandros și Elena, ca și
căutarea Andromahăi <strong>de</strong> către Hector și <strong>de</strong>scrierea armurii lui
Paris.
În <strong>Iliada</strong> 6, 45-65, Menelau este pe p<strong>un</strong>ctul <strong>de</strong> a ceda
rugăminților lui Adrestos și <strong>de</strong> a-i cruța viața, numai că Agamemnon
intervine și-l uci<strong>de</strong> cu lancea pe troianul căzut la pămînt. Baebius
schimbă <strong>de</strong>znodămîntul scenei și ne prezintă <strong>un</strong> alt Menelau
care, mai curînd asemenea <strong>un</strong>ui general roman care-și aduce
prinșii în viață pentru triumful din capitala imperiului, îl ia prizonier
pe Adrestos în tabăra aheană. Fragmentul amintește și <strong>de</strong>
Ahile care, în cîntul 21, 26 sqq. ia prizonieri din rîndul troienilor
pentru a-i uci<strong>de</strong> la mormîntul lui Patroclu. Întîlnirea dintre Glaucos
și Menelau are loc la Homer înainte <strong>de</strong> rugile înălțate Athenei
<strong>de</strong> femeile troiene și nu după aceea, așa cum se întîmplă în varianta
latinească. Discursul lui Diome<strong>de</strong>, Il. 6, 123-143 este redat în
numai cîteva cuvinte, v. 554 sq. nomenque genusque roganti/qui
sit et <strong>un</strong><strong>de</strong> ferat, printr-o înterogativă indirectă, pentru care cf. Il.
6, 143 τίς δ ὲ σύ ἐσσι φέριστε καταθνητ ῶν ἀνθρώπων. În <strong>Iliada</strong>
Latină, Glaucos încearcă să-și lovească adversarul, v. 555 magnis
cum uiribus hastam/mittere temptabat; temptanti Aetolius heros,
ceea ce la Homer nu se întîmplă, cei doi eroi <strong>de</strong>scoperindu-se din
familii aflate în relații <strong>de</strong> ospeție și făcîndu-și daruri. Observăm și
<strong>un</strong> poliptoton, temptabat-temptanti, pentru care cf. Ou. Met. 5, 123
sq. <strong>de</strong>mere temptabat laeui quoque robora postis/Cinyphius Pelates;
temptanti <strong>de</strong>xtera fixa est.
238 vv. 538-574
239 vv. 538-543
240 vv. 543-552
241 vv. 553-563
242 vv. 564-574
90

Cîntul 7 243
Cîntul începe la fel ca în originalul homeric, cu Hector și Paris
avîntîndu-se în luptă 244 . Cel dintîi provoacă căpeteniile grecești săl
înfr<strong>un</strong>te 245 ; nu sînt pomenite morțile mai multor greci și nici
hotărîrea lui Apolo și a Athenei <strong>de</strong> a sprijini duelul și contribuția
lui Helenos la în<strong>de</strong>plinirea acestei hotărîri. Sorții îl <strong>de</strong>semnează pe
Aias 246 ; Baebius nu vorbește <strong>de</strong>spre teama căpeteniilor grecești <strong>de</strong>
a se avînta în lupta directă cu Hector 247 . Duelul are <strong>un</strong> rezultat
in<strong>de</strong>cis 248 , fiind întrerupt <strong>de</strong> lăsarea înt<strong>un</strong>ericului 249 ; nu sînt
pomenite rugăci<strong>un</strong>ea aheilor și discursurile <strong>de</strong> dinaintea luptei. Se
aștern la ospăț și peste cele două tabere se lasă liniștea 250 ; nu se
sp<strong>un</strong>e nimic <strong>de</strong>spre prop<strong>un</strong>erea lui Nestor <strong>de</strong> a îngropa morții. În
ziua următoare are loc o ad<strong>un</strong>are a troienilor 251 , a cărei rezultat
este trimiterea fără nici <strong>un</strong> succes a lui Idaios în tabăra aheilor 252 .
În cele din urmă are loc îngroparea morților și construirea zidului
<strong>de</strong> apărare grecesc la corăbii 253 ; nu se sp<strong>un</strong>e explicit că și troienii
și-au îngropat morții.
Cîntul 8 254
Are loc o ad<strong>un</strong>are a zeilor 255 , prezentată foarte pe scurt, după
care Zeus se duce pe m<strong>un</strong>tele Ida și cîntărește <strong>de</strong>stinele ambelor
armate 256 . În acest timp Hector îi împinge pe greci <strong>de</strong> două ori
pînă în spatele zidului 257 ; sînt relatate toate fazele luptei, chiar
dacă <strong>un</strong>eori foarte pe scurt, dar nu este pomenită intenția Herei și a
243 vv. 575-649
244 vv. 575-576
245 vv. 577-578
246 vv. 579-588
247 Il. 7, 93 αἴδεσθεν µὲν ἀνήνασθαι, δεῖσαν δ᾽ ὑποδέχθαι
248 vv. 589-616
249 vv. 617-632
250 vv. 633-634
251 vv. 635-640
252 vv. 641-645
253 vv. 646-649
254 vv. 650-685
255 vv. 650-652
256 vv. 653-658
257 vv. 659-681
91

Athenei <strong>de</strong> a veni în ajutorul grecilor, intenție zădărnicită <strong>de</strong> Zeus.
Frygienii îi asediază pe timpul nopții 258 .
Cîntul 9 259
Sînt prezentate în puține cuvinte spaima danailor 260 și solia
trimisă în zadar să-l îmb<strong>un</strong>eze pe Ahile și să-l facă să reia lupta 261 .
Nu se sp<strong>un</strong>e însă nimic <strong>de</strong>spre sfatul care a avut loc înainte <strong>de</strong>
trimiterea ambasa<strong>de</strong>i, și nici chiar ambasada însăși nu este <strong>de</strong>scrisă,
ci este pomenit numai rezultatul ei negativ.
Vv. 686-688 attoniti Danaum proceres discrimine tanto/nec
dapibus releuant animos nec corpora curant,/sed miseri sua fata
gem<strong>un</strong>t. mox hoste repulso reproduc începutul cîntului 9, 1 sqq. ὣς
οἱ µὲν Τρῶες φυλακὰς ἔχον: αὐτὰρ Ἀχαιοὺς θεσπεσίη ἔχε φύζα
φόβου κρυόεντος ἑταίρη, πένθεϊ δ᾽ ἀτλήτῳ βεβολήατο πάντες
ἄριστοι.
Următoarele trei versuri rezumă schimbul <strong>de</strong> replici dintre
Ahile și solia alcătuită din Odysseu, Foinix și Aias, cu accentuarea
patetică a situației disperate în care se găsesc grecii, v. 690 ut ferat
auxilium miseris.
L<strong>un</strong>gul discurs al lui Ahile, Il. 9, 308-429, în care acesta
respinge rugămințile celor trei și refuză ajutorul solicitat, este
reprodus într-o formă foarte sintetică: vv. 690-693 Theti<strong>de</strong>ius
heros/nec Danaum capit aure preces nec m<strong>un</strong>era regis/ulla referre
cupit; non illum redditus ignis/aut intacta suo Briseis corpore
mouit.
Cîntul se încheie cu discursul lui Odysseu, care îi reproduce
lui Agamemnon refuzul lui Ahile, după care se retrag cu toții să se
odihnească, vv. 694 sq. irrita legati refer<strong>un</strong>t responsa Pelasgis/et
dapibus curant animos lenique sopore.
Cîntul 10 262
Este rîndul lui Diome<strong>de</strong> și Odysseus să faptuiască isprăvi <strong>de</strong>
seamă 263 : expediția <strong>de</strong> rec<strong>un</strong>oaștere nocturnă. Ei îl întîlnesc pe
258 vv. 682-685
259 vv. 686-695
260 vv. 686-688
261 vv. 689-695
262 vv. 696-740
263 vv. 698-702
92

Dolon, îl prind, îl interoghează și apoi îl ucid 264 ; sfatul troienilor
lipsește din relatare. Cei doi viteji, înarmați cu informațiile
obținute <strong>de</strong> la Dolon, dau peste Resos, îl ucid pe acesta și pe tovarășii
lui și se întorc în tabără cu pradă bogată: vv. 732-735 tum
tristi cae<strong>de</strong> peracta/praeda umeros onerant, multo et candore
nitentes/Thraecis equos rapi<strong>un</strong>t, quos nec praece<strong>de</strong>ret Eurus/nec
posset uolucri cursu superare sagitta. Lipsesc intervenția Athenei,
jalea troienilor la <strong>de</strong>scoperirea nenorocirii și episodul în care Diome<strong>de</strong>
și Odysseus se spală și își curăță veșmintele murdărite în
dificila încercare.
În v. 696 alterius tenebrae tar<strong>de</strong> labentibus astris, penultima
silabă din alterïus este scurtă, cf. v. 479 atque alïus uolucri traiectus
tempora telo. Labeo este verbul consacrat <strong>de</strong> poezia epică
pentru a arăta parcurgerea <strong>de</strong> către astre a <strong>un</strong>ei traiectorii pe cer,
cf. Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 1, 2 caeli subter labentia signa; Verg. Aen. 3,
515 si<strong>de</strong>ra c<strong>un</strong>cta notat tacito labentia caelo.
Înt<strong>un</strong>ericul nopții este sugerat cu ajutorul sustantivului umbra,
v. 700 qui secum tacitae sublustri noctis in umbra, așa cum se mai
întîmplă, după mo<strong>de</strong>l vergilian 265 și în vv. 157 postera lux tacitas
ut primum <strong>de</strong>pulit umbras și 718 at si cur ueniam tacitis exquiritis
umbris, în timp ce epitetul tacitus face trimitere la <strong>un</strong> alt vers vergilian,
Aen. 2, 255 a Tenedo tacitae per amica silentia l<strong>un</strong>ae.
Episodul central al cîntului îl reprezintă fără îndoială capturarea
lui Dolon, trimis <strong>de</strong> troieni să isco<strong>de</strong>ască tabăra aheilor. Versurile
ab<strong>un</strong>dă în figuri retorice, mai ales în ῥῆσις pe care Baebius
o p<strong>un</strong>e în gura iscoa<strong>de</strong>i troiene și care ocupă <strong>un</strong> spațiu întins, vv.
715-727. Această ῥῆσις înlocuiește schimburile <strong>de</strong> replici din
originalul homeric, <strong>un</strong><strong>de</strong> Dolon încearcă să-și negocieze pielea cu
șiretul Odysseu 266 .
Pentru v. 715 ille timore pauens, cf. Il. 10, 375 sq. βαµβαίνων:
ἄραβος δὲ διὰ στόµα γίγνετ᾽ ὀδόντων: χλωρὸς ὑπαὶ δείους.
Dolon anticipează intenția grecilor <strong>de</strong> a-i lua viața, v. 718 at si
cur ueniam tacitis exquiritis umbris, <strong>de</strong> vreme ce dialogul cu
Odysseu a fost omis. Rugămintea lui <strong>de</strong> a i se cruța viața, vv. 722-
724 infelix cecidi. n<strong>un</strong>c uos per numina diuum,/per mare, per Ditis
fluctus obtestor opaci,/ne rapere hanc animam cru<strong>de</strong>li cae<strong>de</strong> uelitis
nu apare la Homer. Remarcăm anafora lui per. Versurile amin-
264 vv. 703-729
265 Cf. Anexa 1.
266 Cf. Il. 10, 377-445
93

tesc <strong>de</strong> Sen. Ag. 929 sqq. Per te parentis memoriam obtestor mei,/
per sceptra terris nota, per dubios <strong>de</strong>os:/recipe h<strong>un</strong>c Oresten ac
pium furtum occule.
Dolon invocă numina diuum, mare, Ditis fluctus opaci, formule
com<strong>un</strong>e, pentru care cf. Verg. Aen. 6, 351 Maria aspera iuro;
Ou. Met. 1, 188 sq. per flumina iuro/infera sub terras Stygio labentia
luco!; Trist. 2, 53 sqq. per mare, per terram, per tertia numina
iuro,/ per te praesentem conspicuumque <strong>de</strong>um,/h<strong>un</strong>c animum
fauisse tibi.
În final revine la concessa salus (v. 725), care reia uitam concedite
(v. 715) și ne rapere hanc animam uelitis (v. 724), promițînd
ca, în schimbul vieții, să le divulge planurile și secretele
din tabăra troiană, într-<strong>un</strong> vers care conține o aliterație, v. 726
consilium Priami regis remque ordine gentis. Rugămințile îi sînt
<strong>de</strong>șarte, el căzînd sub mîna neîndurătorului Diome<strong>de</strong>.
Cîntul 11 267
În dimineața următoare se reia încleștarea 268 și cu acest prilej
Atridul se distinge în luptă 269 . Hector îi p<strong>un</strong>e pe greci pe fugă și
Paris îl rănește pe Eurypylos 270 . Din acest cînt lipsesc părți importante;
<strong>de</strong> pildă, faptele <strong>de</strong> arme ale lui Diome<strong>de</strong> și Odysseus, care
la Homer ocupă <strong>un</strong> loc important, iar la Baebius nu sînt nici măcar
pomeniți.
Cîntul începe cu <strong>un</strong>a dintre formulele care vestesc venirea
zorilor, lux exorta, care coresp<strong>un</strong><strong>de</strong> <strong>un</strong>ei perifraze homerice mai
ample, Il. 11, 1 sq. ἠὼς δ᾽ ἐκ λεχέων παρ᾽ ἀγαυοῦ Τιθωνοῖο
ὄρνυθ᾽, ἵν᾽ ἀθανάτοισι φόως φέροι ἠδὲ βροτοῖσι, cînd se repornește
lupta. Formulele <strong>de</strong> tipul instaurare pugnam, proelia (v. 742)
aparțin <strong>de</strong>opotrivă vocabularului poetic și militar, cf. Verg. Aen. 2,
669 sq. reddite me Danais; sinite instaurata reuisam/proelia, T.
Liu. 10, 29, 2 sistere fugam ac nouam <strong>de</strong> integro uelle instaurare
pugnam; Baebius folosește construcția rară cu dativul final.
Cîntul 12 271
Grecii se retrag în tabără, troienii dărîmă zidul <strong>de</strong> apărare și își
împing dușmanii pînă la corăbii; Baebius trece cu ve<strong>de</strong>rea
267 vv. 741-757
268 vv. 741-746
269 vv. 747-753
270 vv. 754-757
271 vv. 758-771
94

amăn<strong>un</strong>tele, afară <strong>de</strong> faptul că Hector sparge poarta cu o bucată <strong>de</strong>
stîncă:
Cîntul 13 273
tum saxo Martius Hector
perfringit portas ferrataque robora laxat 272
Poseidon îi ajută pe ahei (sub chipul lui Calhas), episod rezumat
numai într-<strong>un</strong> vers 274 ; apoi lupta reizbucnește mai cu putere
și <strong>de</strong> ambele părți cad mai mulți luptători 275 .
Cîntul 14 276
Hector, rănit <strong>de</strong> Aias cu <strong>un</strong> bolovan, saxo ingenti percussum,
este readus în simțiri <strong>de</strong> apele rîului Xanthos 277 și se reîntoarce în
luptă, fit maxima cae<strong>de</strong>s. Sînt morți și <strong>de</strong> o parte și <strong>de</strong> cealaltă 278 .
Povestea înșelării lui Zeus, care este adormit <strong>de</strong> Hera pentru ca
Poseidon să-i poată ajuta pe ahei, nu apare în epitoma latinească.
Cîntul 15 279
Hector, vin<strong>de</strong>cat <strong>de</strong> Apolo, se întoarce în mijlocul troienilor și
îi împinge pe greci pînă la corăbii 280 . De b<strong>un</strong>ă seama că sînt trecute
cu ve<strong>de</strong>rea trezirea lui Zeus — <strong>de</strong> vreme ce șiretlicul nu
fusese pomenit <strong>de</strong>loc la vremea lui —, cearta care urmează în
Olymp între stăpînul zeilor și Hera și discuțiile care se mai poartă
între Ares, Athena, Iris, Apolo și ceilalți zei. Aias reușește să-i
în<strong>de</strong>părteze <strong>de</strong> la corăbii pe grecii care încercau să le <strong>de</strong>a foc 281 .
Cîntul 16 282
Trecînd peste fragmentul în care Patroclu îl roagă pe Ahile să-i
<strong>de</strong>a armele lui cele vestite și peste incendierea corăbiei lui Protesilau
<strong>de</strong> către Hector, Baebius ni-l arată pe Patroclu în armura
272 vv. 760-761
273 vv. 772-778
274 v. 772
275 v. 773-778
276 vv. 779-789
277 vv. 779-784
278 vv. 785-789
279 vv. 790-804
280 vv. 790-796
281 vv. 797-804
282 vv. 805-835
95

prietenului său, îngrozindu-i pe troieni 283 . El este ucis apoi în lupta
directă cu Hector, cu amestecul lui Apolo 284 .
Cîntul 17 285
Este cel mai scurt ca întin<strong>de</strong>re, <strong>de</strong> numai 3 versuri. Aias apără
leșul lui Patroclu, în timp ce cele două tabere au reacții diferite:
Priameia pubes / laetitia exultat, Danai sua f<strong>un</strong>era maerent.
Vitejiile lui Menelau care îl uci<strong>de</strong> și îl <strong>de</strong>spoaie pe Euforbos și, în
cele din urmă reușește cu ajutorul lui Meriones să ia la nave leșul
lui Patroclu, sînt trecute cu totul sub tăcere.
Cîntul 18 286
Trupul lui Patroclu este adus în tabără 287 și Ahile ca<strong>de</strong> într-o
adîncă jale 288 , apoi o roagă pe maică-sa, supplex rogat, să-i
făurească alte arme 289 , fără a mai fi menționată solia lui Antiloh
care-i adusese vestea cea tristă a morții tovarășului lui. Relatarea
luptei aprige date în jurul trupului neînsuflețit al lui Patroclu nu își
mai are rostul <strong>de</strong> vreme ce Baebius îl face să fie adus în tabăra
aheeană încă cu mult înainte: Nestori<strong>de</strong>s in castra fer<strong>un</strong>t miserabile
corpus, v. 840. Thetis i se adresează lui Hefaistos pentru
fabricarea noilor arme 290 și i le duce apoi fiului său 291 . Urmează o
amăn<strong>un</strong>țită <strong>de</strong>scriere a scutului 292 .
Cîntul 19 293
Ahile intră în luptă, cu armele făurite <strong>de</strong> Hefaistos, sprijinit <strong>de</strong>
Athena și <strong>de</strong> Hera, vv. 892-895 talibus ornatus donis Theti<strong>de</strong>ius
heros/in medias acies immani turbine fertur,/cui uires praebet
casta cum Palla<strong>de</strong> I<strong>un</strong>o/dantque animos iuueni 294 .
283 vv. 803-813
284 vv. 814-835
285 vv. 836-838
286 vv. 839-891
287 vv. 839-840
288 vv. 841-853
289 vv. 854-855
290 vv. 856-857
291 vv. 857-860
292 vv. 861-891
293 vv. 892-910
294 Cf. Hom. Il. 1, 364 sqq.
96

Vv. 895-898 îl aduc în prim plan pe Eneas, față în față cu
Ahile și inferior lui în luptă, mărturisire care la Homer este făcută
<strong>de</strong> Eneas însuși, dar în cîntul 20, 87 sqq. Πριαµίδη τί µε ταῦτα καὶ
οὐκ ἐθέλοντα κελεύεις ἀντία Πηλεΐωνος ὑπερθύµοιο µάχεσθαι;;
Cithereius heros, perifraza care îl <strong>de</strong>numește pe Eneas, este împrumutată
<strong>de</strong> la Ovidiu, e.g. Met. 12, 625 fert umeris, uenerabile
onus, Cythereius heros.
Vv. 899-902 fac aluzie la profeția lui Poseidon cu privire la
viitorul neamului troian pe care-l va duce mai <strong>de</strong>parte Eneas,
menit să domnească peste troieni, Il. 20, 302 sqq.
µόριµον δέ οἵ ἐστ᾽ ἀλέασθαι,
ὄφρα µὴ ἄσπερµος γενεὴ καὶ ἄφαντος ὄληται
Δαρδάνου, ὃν Κρονίδης περὶ πάντων φίλατο παίδων
οἳ ἕθεν ἐξεγένοντο γυναικῶν τε θνητάων.
ἤδη γὰρ Πριάµου γενεὴν ἔχθηρε Κρονίων:
νῦν δὲ δὴ Αἰνείαο βίη Τρώεσσιν ἀνάξει
καὶ παίδων παῖδες, τοί κεν µετόπισθε γένωνται.
Urmează <strong>un</strong> fragment care nu este homeric. Baebius găsește
locul potrivit pentru a introduce în text <strong>un</strong> elogiu al dinastiei Iulio-
Claudiene, foarte important, împre<strong>un</strong>ă cu <strong>de</strong>scrierea scutului, pentru
înțelegerea <strong>de</strong> ansamblu a textului și datarea lui. Pe baza acestor
fragmente epitoma este consi<strong>de</strong>rată anterioară anului 68, adică
datei dispariției ultimului dintre Iulio-Claudieni 295 :
quem nisi servasset magnarum rector aquarum,
ut profugus Latiis Troiam repararet in arvis
Augustumque genus claris submitteret astris,
non clarae gentis nobis mansisset origo.
Laetus (v. 901) înseamnă, în sens religios, "fertil, bogat", și
trimite cu gîndul la profeția Creusei pentru Eneas din Aen. 2, 781
sqq. et terram Hesperiam uenies, ubi Lydius arua/inter opima
uirum leni fluit agmine Thybris./illic res laetae regnumque et regia
coni<strong>un</strong>x/parta tibi. Profugus ca epitet al lui Eneas este consacrat
<strong>de</strong> Verg. Aen. 1, 2 Italiam fato profugus Lauiniaque uenit; Ou. Ars
am. 3, 337 Et profugum Aenean, altae primordia Romae,/Quo
nullum Latio clarius extat opus.
Augustus reprezintă, la această epocă, o aluzie la casa imperială,
cf. Ou. Fast. 4, 676 Augusto iuueni prospera bella darent.
295 Cf. Verg. Aen. 6, 789 sq. hic Caesar et omnis Iuli/progenies magnum
caeli uentura sub axem.
97

În vv. 903-905, Ahile, însetat <strong>de</strong> sanguis Hectoreus, își culcă
la pămînt potrivnicii și îi conduce pe ahei înainte.
Baebius folosește din nou ingambamentul verbului, v. 907 sq.
auxiliumque petit diuini fluminis; ille/instat, care reprezintă <strong>un</strong>a
dintre figurile lui retorice favorite.
Cîntul 20 296
În epitomă, aici este locul în care Xanthos, rîul divin, intervine
în luptă, la intervenția Venerei și a lui Apolo, și nu spontan, așa
cum se întîmplă la Homer 297 . Numele divinităților ocupă poziții
privilegiate, <strong>un</strong>ul la începutul hexametrului, celălalt la finalul
acestuia: v. 911 at Venus et Phrygiae gentis tutator Apollo. Numele
<strong>de</strong> agent tutator este foarte rar atestat în <strong>latină</strong> 298 .
Consurgere (v. 912) are înțelesul <strong>de</strong> "a se revărsa", ca în Sen.
Herc. 551 consurg<strong>un</strong>t tumidis fluctibus aequora, în timp ce in +
substantiv în acuzativ, tot <strong>de</strong>spre oameni, apare în v. 609 acrius
impugnans rursus consurgit in hostem. Obruat (v. 914), în ingambament,
are o poziție emfatică. Proelia miscere este o expresie
preferată <strong>de</strong> Baebius, care apare <strong>de</strong> mai multe ori în epitomă: vv.
485 terga metit gladio f<strong>un</strong>estaque proelia miscet; 521 Sarpedon
bellum f<strong>un</strong>estaque proelia miscet; 925 f<strong>un</strong>ereas acies horrendaque
proelia miscet. Expatiari (v. 915) este <strong>un</strong> verb tehnic, sinonim al
lui diffu<strong>de</strong>re, care se referă la apa care se revarsă în cantități mari.
Revărsarea rîului, dramatismul situației, sînt sugerate <strong>de</strong>
aliterația din v. 915 sq. expatiatur aquis et uasto gurgite praeceps/
uoluitur atque uirum torrentibus inpedit <strong>un</strong>dis, la rîndul ei pusă
mai bine în valoare <strong>de</strong> poziția emfatică a verbului (uoluitur) <strong>de</strong> la
început <strong>de</strong> hexametru.
Vv. 917-920 coresp<strong>un</strong>d Il. 21, 302 sqq.. Vv. 920-922, în care
este vorba <strong>de</strong>spre ajutorul pe care Hera i-l oferă lui Ahile, sînt greu
<strong>de</strong> înțeles, pentru că nu se amintește și faptul că Hera îl roagă la
296 vv. 911-930
297 Cf. Hom. Il. 21, 240 sqq.
298 Cf. Apul. <strong>de</strong> <strong>de</strong>o Socratis 16, 35 Hic, quem dico, priuus custos, singularis
praefectus, domesticus speculator, proprius curator, intimus cognitor,
adsiduus obseruator, indiuiduus arbiter, inseparabilis testis, malorum
inprobator, bonorum probator, si rite animaduertatur, sedulo cognoscatur,
religiose colatur, ita ut a Socrate iustitia et innocentia cultus est, in rebus
incertis prospector, dubiis praemonitor, periculosis tutator, egenis opitulator,
qui tibi queat tum insomniis, tum signis, tum etiam fortasse coram,
cum usus postulat, mala auerr<strong>un</strong>care, bona prosperare, humilia sublimare,
nutantia fulcire, obscura clarare, sec<strong>un</strong>da regere, aduersa corrigere.
98

îndul ei pe Hefaistos să ațîțe o vîlvătaie care să-i taie avîntul
rîului și să-l salveze astfel pe Peleian 299 .
Epitetul horridus apare din nou în v. 924 horridus Aeaci<strong>de</strong>s
bellique ardore resumpto, așa cum se mai întîmplă și în <strong>de</strong>scrierea
altor momente <strong>de</strong> luptă, cf. vv. 374 tempora transadigit uaginaque
horridus ensem; 433 tum uastis horridus armis/Eurypylus gladio
uenientem Hypsenora f<strong>un</strong>dit.
În vv. 926-927, non illum uis ulla mouet, non saeua fatigant/
pectora bellando; uires successus adauget, apare anafora negației;
fatigare este împrumutat <strong>de</strong> la Verg. Aen. 11, 306 sq. inuictisque
uiris gerimus, quos nulla fatigant/proelia nec uicti poss<strong>un</strong>t absistere
ferro.
Pentru uires successus adauget (v. 927) cf. vv. 494 geminat
uictoria uires, auget uictoria uires.
Teama troienilor este arătată <strong>de</strong> verbul dubitare (v. 928), împre<strong>un</strong>ă
cu ablativul absolut trepida formidine.
Cîntul 21 300
Baebius începe prin a sublinia curajul lui Hector, care rămîne
singura speranță pentru Troieni, <strong>de</strong> el <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> soarta tuturor v. 931
sq. <strong>un</strong>us tota salus in quo Troiana manebat/Hector a<strong>de</strong>st. Este <strong>un</strong>a
din lau<strong>de</strong>s Hectoris care sînt frecvente în epitomă, cf. vv. 529 hinc
pugnat patriae columen Mauortius Hector; 1019 sq. ruit omnis in
<strong>un</strong>o/Hectore causa Phrygum. Folosirea lui salus cu referire la eroi
este com<strong>un</strong>ă în literatura <strong>latină</strong>, cf. Verg. Aen. 9, 257 immo ego
uos, cui sola salus genitore reducto; Aen. 12, 653 Turne, in te
suprema salus, miserere tuorum. În v. 932 apare anafora negației,
care subliniază pathos-ul situației, căci Hector se îndreaptă spre
dura mors în ciuda rugăminților părintești și îl va înfr<strong>un</strong>ta pe
magnus Achilles.
Îl ve<strong>de</strong> purtînd armele divine, caelestia arma, caelestia fiind
epitetul tradițional al armelor <strong>de</strong> proveniență divină: cf. Verg. Aen.
12, 167 si<strong>de</strong>reo flagrans clipeo et caelestibus armis; Ou. Fast. 3,
259 sq. Quis mihi n<strong>un</strong>c dicet quare caelestia Martis/arma ferant
Salii Mamuriumque canant?; Val. Flacc. Arg. 6, 485 turba tenet
fruiturque uirum caelestibus armis. Dramatismul situației este
sugerat <strong>de</strong> poziția emfatică a verbului, la început <strong>de</strong> hexametru, și
<strong>de</strong> ingambamentul adjectivului infelix și al substantivului portis: v.
937 sq. pertimuit clausisque fugit sua moenia circum/infelix por-
299 Cf. Hom. Il. 21, 328 sqq.
300 vv. 931-943
99

tis. Ahile este numit Nereius heros (v. 938), la fel ca în v. 975
instat Nereius heros.
Vv. 939-943 reproduc lupta <strong>de</strong>scrisă <strong>de</strong> Homer în Il. 22, 199
sqq., amintind totodată <strong>de</strong> <strong>un</strong> c<strong>un</strong>oscut pasaj vergilian, Aen. 12,
908 sqq. ac uelut in somnis, oculos ubi languida pressit/ nocte
quies, nequiquam auidos exten<strong>de</strong>re cursus/uelle ui<strong>de</strong>mur et in
mediis conatibus aegri/ succidimus.
Viteza cu care se <strong>de</strong>sfășoară acți<strong>un</strong>ea este sugerată în vv. 940-
941, hic cursu super insequitur, fugere ille ui<strong>de</strong>tur,/festinantque
ambo, gressum labor ipse moratur <strong>de</strong> asin<strong>de</strong>ton, pauzele fiind
marcate prin cezură.
Insistere (v. 942) este aici tranzitiv, cf. Verg. Georg. 3, 164 iam
uitulos hortare uiamque insiste domandi.
Cîntul 22 301
100
Hector nu poate fi oprit să-l înfr<strong>un</strong>te pe Ahile nici <strong>de</strong> timor
durae mortis, nici <strong>de</strong> patriae preces. Înspăimîntat, pertimuit, fuge
dînd <strong>de</strong> trei ori ocol cetății, urmărit <strong>de</strong> cumplitul Aheu. Athena îl
păcălește apărîndu-i sub înfățișarea înșelătoare a lui Deifobos, și
arătîndu-și din nou sprijinul pentru tabăra grecească. Descrierea
este alertă, verbele se succed alternînd prezentul istoric, <strong>de</strong>cipit (v.
948), cu perfectul narativ, credidit (v. 949) și transtulit (v. 950).
Hector este ucis <strong>de</strong> Ahile în luptă, fără a fi menționat și dialogul
celor doi eroi <strong>de</strong> dinaintea luptei. Fragmentul se încheie cu
bucuria aheilor și cu tristețea troienilor, redate într-<strong>un</strong> vers foarte
asemănător cu cel în care erau <strong>de</strong>scrise reacțiile celor două tabere
după uci<strong>de</strong>rea lui Patroclu: v. 978 exultant Danai, Troes sua uulnera
<strong>de</strong>flent.
Pe moarte, Hector îl roagă pe Peleian să-i înapoieze leșul alor
săi, rugăminte pe care acesta o respinge 302 și îl tîrăște la corăbii,
legat <strong>de</strong> carul său, în timp ce printre troieni domnește jalea 303 . De
remarcat asemănarea versului 1003, et pariter captos <strong>de</strong>flent cum
f<strong>un</strong>ere muros, cu versurile 838 laetitia exultat, Danai sua f<strong>un</strong>era
maerent și 978, toate trei <strong>de</strong>scriind bucuria dintr-<strong>un</strong>a din tabere și
tristețea din cealaltă.
Vv. 944-946 spectant <strong>de</strong> muris miseri sua fata parentes/
pallentemque ui<strong>de</strong>nt supremo tempore natum/quem iam summa
301 vv. 944-1003
302 vv. 979-995
303 vv. 996-1003

101
dies suprema luce premebat nu au corespon<strong>de</strong>nt în <strong>Iliada</strong>. Remarcăm
aglomerarea <strong>de</strong> expresii pleonastice: supremo tempore 304 ,
summa dies, suprema luce și aliterația din versul 946: summa/
suprema.
Vv. 951-954, care <strong>de</strong>scriu înfr<strong>un</strong>tarea dintre cei doi eroi, respectă
pattern-ul epic adoptat <strong>de</strong> Baebius at<strong>un</strong>ci cînd este vorba
<strong>de</strong>spre astfel <strong>de</strong> episoa<strong>de</strong>: pentru v. 951 concurr<strong>un</strong>t iactis inter se
comminus hastis, cf. v. 455 contulerant: iactis inter se comminus
hastis.
Ille (v. 953) este Hector, căruia Baebius îi transferă Il. 22, 289
sqq. ἦ ῥα, καὶ ἀµπεπαλὼν προΐει δολιχόσκιον ἔγχος, καὶ βάλε
Πηλεΐδαο µέσον σάκος οὐδ᾽ ἀφάµαρτε: τῆλε δ᾽ ἀπεπλάγχθη
σάκεος δόρυ: χώσατο δ᾽ Ἕκτωρ care în <strong>Iliada</strong> se refereau la
Ahile. Adj. alternus arată loviturile reciproce aplicate în timpul
<strong>un</strong>ei înfr<strong>un</strong>tări, ca în v. 942 alternis poterant insistere coepta periclis,
iar congressus, în sens ostil, are aceeași întrebuințare ca în v.
85 abstineat <strong>de</strong>xtram ac congressibus.
Sudor agit riuos (v. 955) este o imagine hiperbolică ce arată
îndîrjirea încleștării, și care mai apare în vv. 746 <strong>de</strong>nsa acies mixtusque
fluit cum sanguine sudor și 804 per uastos sudor pugnantum
<strong>de</strong>fluit artus 305 ; în același vers întîlnim <strong>un</strong> nou poliptoton,
ensem terit horridus ensis, ca în v. 295 sq. Epitetul horridus pentru
arme apare îi în vv. 206 horrida arma și 439 horrida spicula.
Vv. 958-957-959 hastam iam manibus saeuus librabat
Achilles/inque uirum magnis emissam uiribus egit;/quam praeterlapsam
uitauit callidus Hector surprind prin faptul că, după ce
lupta începuse cu sulițele, cf. v. 951, și continuase cu săbiile, cf. v.
955 sqq., combatanții aj<strong>un</strong>g din nou să ar<strong>un</strong>ce cu sulițele pe care,
odată ar<strong>un</strong>cate la v. 951, nu le mai aveau.
Vulcania, epitetul lui arma din v. 961 uibratum iaculum Vulcania
torquet in arma, în aliterație cu uibratum <strong>de</strong> la începutul
hexametrului, fac aluzie la <strong>un</strong> topos potrivit căruia armele lui
Ahile, <strong>de</strong> proveniență divină, sînt invincibile și prin urmare nu pot
fi străp<strong>un</strong>se <strong>de</strong> loviturile lui Hector. Fragmentul este inspirat din
duelul lui Eneas cu Turnus, cf. Aen. 12, 730 sq. …exclamant Troes
trepidique Latini,/arrectaeque amborum acies…, 739 sqq. …
postquam arma <strong>de</strong>i ad Volcania uentum est,/mortalis mucro glacies
ceu futtilis ictu/dissiluit, fulua resplen<strong>de</strong>nt fragmina harena.
304 Sintagmă ovidiană, v. Anexa 1.
305 V. Anexa 1.

102
V. 963 dissiluitque mucro: gemuer<strong>un</strong>t agmina Troum este, cu
excepția lui -que i<strong>de</strong>ntic cu v. 305 dissiluit mucro; gemuer<strong>un</strong>t
agmina Graium.
Pentru a înțelege vv. 968-970 306 dumque retro cedit fraternaque
rebus in artis/respicit auxilia et nullam ui<strong>de</strong>t esse salutem,/
sensit a<strong>de</strong>sse dolos, în care Hector realizează că a fost înșelat <strong>de</strong>
Athena care îi apăruse sub înfățișarea fratelui lui, Deifob, trebuie
să c<strong>un</strong>oaștem textul grecesc, căci Baebius nu face <strong>de</strong>cît aluzie la
stratagema Atenei în versul 950 transtulit ad Danaos iterum sua
numina Pallas fără a ne sp<strong>un</strong>e însă în ce fel le este zeița favorabilă
și îi ajută pe greci.
Vv. 970-975 sînt adăugate <strong>de</strong> Baebius, și introduc două întrebări
retorice ale <strong>un</strong>ui Hector <strong>de</strong>znădăjduit (aceentuate <strong>de</strong> elementele
introductive care crează în același timp o anaforă și <strong>un</strong>
poliptoton: quid … quae), care-și simte sfîrșitul aproape.
Rugămintea cea <strong>de</strong> pe urmă pe care Hector i-o adresează învingătorului
său ocupă mai mult spațiu <strong>de</strong>cît la Homer, vv. 979-
987, și amintește <strong>de</strong> ruga lui Turnus către Eneas, Aen. 12, 930 sqq.
ille humilis supplex oculos <strong>de</strong>xtramque precantem/proten<strong>de</strong>ns
equi<strong>de</strong>m merui nec <strong>de</strong>precor inquit;/utere sorte tua. miseri te si
qua parentis/tangere cura potest, oro (fuit et tibi talis/Anchises
genitor) Da<strong>un</strong>i miserere senectae/et me, seu corpus spoliatum
lumine mauis,/red<strong>de</strong> meis. uicisti et uictum ten<strong>de</strong>re palmas/
Ausonii ui<strong>de</strong>re; tua est Lauinia coni<strong>un</strong>x,/ ulterius ne ten<strong>de</strong> odiis.
Vv. 982-984, Priami n<strong>un</strong>c filius orat/te primum, dux ille ducum,
quem Graecia solum/ pertimuit, sînt încărcate <strong>de</strong> figuri retorice:
poliptotonul dux…ducum, te în poziție emfatică la început <strong>de</strong>
hexametru, ingambament pentru pertimuit.
Răsp<strong>un</strong>sul lui Ahile, vv. 989-991 este quid mea supplicibus
temptas inflectere dictis/pectora, quem possem direptum more
ferarum,/si sineret natura, meis absumere malis? este cît se poate
<strong>de</strong> fi<strong>de</strong>l originalului grecesc, cf. Il. 22, 345 sqq. µή µε κύον
γούνων γουνάζεο µὴ δὲ τοκήων: αἲ γάρ πως αὐτόν µε µένος καὶ
θυµὸς ἀνήη ὤµ᾽ ἀποταµνόµενον κρέα ἔδµεναι, οἷα ἔοργας. Cea
<strong>de</strong>-a doua replică a eroului grec, după intervenția lui Hector, Il. 22,
337 sqq., care este omisă în textul latinesc, este rezumată imediat
după prima, și pare că vrea să-i p<strong>un</strong>ă pe greci, asemenea altor
306 Cf. Hom. Il. 22, 294 sqq Δηΐφοβον δ᾽ ἐκάλει λευκάσπιδα µακρὸν
ἀΰσας: ᾔτεέ µιν δόρυ µακρόν: ὃ δ᾽ οὔ τί οἱ ἐγγύθεν ἦεν.
Ἕκτωρ δ᾽ ἔγνω ᾗσιν ἐνὶ φρεσὶ φώνησέν τε:

situații din epitomă, într-o lumină negativă: vv. 992-993 te uero
tristesque ferae c<strong>un</strong>ctaeque uolucres/diripient, auidique canes tua
uiscera pascent.
More ferarum este o clauzulă foarte frecventă în poezia hexametrică
<strong>latină</strong>, cf. Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 4, 1264 id quoque permagni
refert; nam more ferarum; <strong>de</strong> rer. nat. 5, 932 uolgiuago uitam
tractabant more ferarum; Ou. Met. 7, 387 concubiturus erat
saeuarum more ferarum; Hor. Sat. 1, 3, 109 quos uenerem incertam
rapientis more ferarum; Sil. It. P<strong>un</strong>. 2, 501 et super haec ritu
horrificos ac more ferarum; Stat. Theb. 8, 71 Marte ruant; sit qui
rabidarum more ferarum.
Homer nu sp<strong>un</strong>e <strong>de</strong> cîte ori înconjură Ahile zidul cu trupul
neînsuflețit al lui Hector legat <strong>de</strong> carul <strong>de</strong> luptă. La Baebius, vv.
997-999 h<strong>un</strong>c animi nondum satiatus Achilles/<strong>de</strong>ligat ad currum
pedibusque exsanguia membra/ter circum muros uictor trahit,
<strong>de</strong>taliul este împrumutat din Il. 23, 13 οἳ δὲ τρὶς περὶ νεκρὸν
ἐΰτριχας ἤλασαν ἵππους.
Cîntul se încheie cu jalea troienilor și cu pomenirea, încă o
dată, a topos-ului potrivit căruia Troia se va prăbuși odată cu
moartea lui Hector: vv. 1002-1003 laetantur Danai, plang<strong>un</strong>t sua
f<strong>un</strong>era Troes/et pariter captos <strong>de</strong>flent cum f<strong>un</strong>ere muros.
Cîntul 23 307
103
Cîntul 23 relatează f<strong>un</strong>eraliile lui Patroclu și întrecerile organizate
în cinstea lui.
În primele două versuri, care sintetizează pregătirile pentru
f<strong>un</strong>eralii și f<strong>un</strong>eraliile în sine 308 , remarcăm ingambamentul lui
f<strong>un</strong>erat și figura etymologica f<strong>un</strong>erat/f<strong>un</strong>era: interea uictor <strong>de</strong>fleti
corpus amici/f<strong>un</strong>erat Aeaci<strong>de</strong>s pompasque ad f<strong>un</strong>era ducit. Apoi
Ahile tîrăște leșul lui Hector <strong>de</strong> trei ori <strong>de</strong> jur împrejului rugului
f<strong>un</strong>ebru, <strong>de</strong>și la Homer acest lucru se petrece abia după încheierea
întrecerilor, cînd Ahile, fără somn, se duce la movila lui Patroclu
și se răzb<strong>un</strong>ă pe cel care-i luase viața; episodul face parte <strong>de</strong> fapt
din ultimul cînt.
Remarcăm în v. 1007 adjectivul uapidus, refăcut după uapor,
asemenea lui tepidus după tepor. Vapidus este <strong>un</strong> adjectiv atestat
307 vv. 1004-1014
308 Cf. Hom. Il. 23, 127 sqq.

numai în perioada neroniană 309 , în limbajul tehnic, cf. Colum. <strong>de</strong>
re rust. 12, 5, 1 Vinum uapidum fieri acrius; Pers. Sat. 5, 117 astutam
uapido seruas in pectore uolpem; Sat. 5, 148 Veiientanumque
rubellum/exhalet uapida laesum pice sessilis obba?
Întrecerile f<strong>un</strong>erare în sine nu sînt relatate, ci numai
<strong>de</strong>znodămîntul lor: vv. 1008-1013 Tydi<strong>de</strong>s tyrsin cursu pedibusque
ferocem/Merionem superat; luctando uincitur Aiax,/cuius <strong>de</strong>cepit
uires Laertius astus;/caestibus aduersos c<strong>un</strong>ctos superauit Epeos/
et disco forti Polypoetes <strong>de</strong>pulit omnes/Merionesque arcu. Diome<strong>de</strong>
îi înfrînge pe toți la cursa <strong>de</strong> care, dar dintre acești numai
Meriones este pomenit, nu și Antiloh, Menelau și Eumelos, ca în
Il. 23, 514-533.
Și Baebius subliniază astus <strong>de</strong> care dă dovadă Odysseu, at<strong>un</strong>ci
cînd îl învinge pe Aiax la trîntă. Numai că la Homer, 23, 735 sqq.,
Ahile îi asigurase că victoria este a amîndurora și îi oprise din cea
<strong>de</strong>-a treia tentativă <strong>de</strong> a se încăiera pentru a-și disputa supremația.
La pugilat supremația este a lui Epeos, căruia Baebius îi amplifică
meritele amintind <strong>de</strong> c<strong>un</strong>cti, quos superauit. De fapt, la
pugilat mai luase parte numai Euryalos 310 .
La ar<strong>un</strong>carea discului cîștigă Polypoetes, iar la întrecerea cu
arcul Meriones.
Structura pe care o folosește Baebius at<strong>un</strong>ci cînd vorbește
<strong>de</strong>spre întreceri este: numele concurentului, urmat <strong>de</strong> verb (<strong>de</strong>cepit,
supeauit, <strong>de</strong>pulit) și <strong>de</strong> <strong>un</strong> ablativ instrumental (luctando,
caestibus, disco, arcu). Uneori apare și obiectul (c<strong>un</strong>ctos, omnes).
Cîntul 24 311
104
Vv. 1015-1019 prezintă durerea Troienilor pricinuită <strong>de</strong> moartea
lui Hector, într-o scenă care continuă vv. 1002-1003, plang<strong>un</strong>t
sua f<strong>un</strong>era Troes/et pariter captos <strong>de</strong>flent cum f<strong>un</strong>ere muros. De
fapt, Baebius revine la scene care fac parte din cîntul 22, și anume
Il. 22, 408 sq.ᾤµωξεν δ᾽ ἐλεεινὰ πατὴρ φίλος, ἀµφὶ δὲ λαοὶ
κωκυτῷ τ᾽ εἴχοντο καὶ οἰµωγῇ κατὰ ἄστυ; Il. 22, 430 Τρῳῇσιν δ᾽
Ἑκάβη ἁδινοῦ ἐξῆρχε γόοιο; Il. 22, 476 ἀµβλήδην γοόωσα µετὰ
Τρῳῇσιν ἔειπεν.
309 Dacă facem abstracție <strong>de</strong> Caes. epist. fragm. 53, 5 uapi<strong>de</strong> se habere…betizare…
310 Cf. Hom. Il. 23, 677 Εὐρύαλος δέ οἱ οἶος ἀνίστατο ἰσόθεος φὼς
311 vv. 1015-1062

Manifestarea durerii prin anumite gesturi este tradițională:
hohote <strong>de</strong> plîns, zgîrierea feței cu <strong>un</strong>ghiile, ruperea hainelor, vv.
1016-1019: f<strong>un</strong>dit miseranda querellas/infelix Hecabe saeuisque
arat <strong>un</strong>guibus ora/Andromacheque suas scindit <strong>de</strong> pectore uestes,/
heu tanto spoliata uiro. Tiparul este homeric: Il. 19, 284 sq. χερσὶ
δ᾽ ἄµυσσε στήθεά τ᾽ ἠδ᾽ ἁπαλὴν δειρὴν ἰδὲ καλὰ πρόσωπα.
Vv. 1019-1021 ruit omnis in <strong>un</strong>o/Hectore causa Phrygum,
ruit hoc <strong>de</strong>fensa senectus/afflicti miseranda patris <strong>de</strong>scriu starea
<strong>de</strong> spirit a cetății și a lui Priam, dar tot împrumutînd secvențe din
cîntul 22, 410
τῷ δὲ µάλιστ᾽ ἄρ᾽ ἔην ἐναλίγκιον ὡς εἰ ἅπασα
Ἴλιος ὀφρυόεσσα πυρὶ σµύχοιτο κατ᾽ ἄκρης.
λαοὶ µέν ῥα γέροντα µόγις ἔχον ἀσχαλόωντα
ἐξελθεῖν µεµαῶτα πυλάων Δαρδανιάων.
105
Figura lui Hector, glorificarea lui, reprezintă <strong>un</strong>a dintre preocupările
cele mai constante ale autorului; aici, eroul este asimilat
întregului popor, întregii cetăți, care este pierdută fără ajutorul lui.
Aprecieri glorificatoare la adresa lui Hector găsim în mai multe
versuri ale poemului: vv. 486 nec cessat spes <strong>un</strong>a Phrygum fortissimus
Hector; 931 <strong>un</strong>us tota salus in quo Troiana manebat/Hector
a<strong>de</strong>st; 1040 Hectoris interitu uicisti Dardana regna; 1056 ar<strong>de</strong>bat
flamma namque Ilion illa. Topos-ul i<strong>de</strong>ntificării lui Hector cu întreg
poporul troian este homeric, cf. Il. 24, 243 ῥηΐτεροι γὰρ
µᾶλλον Ἀχαιοῖσιν δὴ ἔσεσθε κείνου τεθνηῶτος ἐναιρέµεν, și a
fost preluat în literatura <strong>latină</strong>, cf. Manil. Astron. 2, 1 sqq. Maximus
Iliacae gentis certamina uates/et quinquaginta regum regemque
patremque/Hectoraque Aeacidae uictamque sub Hectore
Troiam; Sen. Tr. 128 sq. tecum cecidit summusque dies/Hectoris
i<strong>de</strong>m patriaeque fuit.
Baebius trece direct la <strong>de</strong>cizia bătrînului <strong>de</strong> a se duce la
navele ahee să ceară trupul neînsuflețit al fiului său. Discursul
Hecubei, care nu-l poate opri <strong>de</strong> la hotărîrea luată, este pomenit
numai în treacăt, v. 1021 quem nec sua coniux … tenuit. Fragmentul
este presărat cu artificii retorice: anaforă (ruit … ruit), ingambamente,
plasarea <strong>un</strong>or cuvinte în poziții cheie (e.g. Hectore, patris).
Bătrînul Priam ne apare izolat, singur, nefericit: oblitum …
quin iret inermis/et solum inuicti castris se red<strong>de</strong>ret hostis.
Priam, stîrnind cu curajul său nemaivăzut mirarea căpeteniilor
grecești și a lui Ahile însuși, vine la nave și îi ca<strong>de</strong> la picioare
neînduplecatului Eacid rugîndu-l să-i inapoieze leșul eroului troian
pentru a-l îngropa cu cinstire. Ahile mișcat în cele din urmă <strong>de</strong>
suferințele bătrînului, motus, acceptă darurile cu care venise

106
bătrînul rege și înapoiază leșul: vv. 1043 sqq. his tan<strong>de</strong>m precibus
grandaeuum motus Achilles/alleuat a terra corpusque exsangue
parenti/reddidit Hectoreum.
Anafora verbului miror, v. 1025 mirantur Danaum proceres,
miratur et ipse/Aeaci<strong>de</strong>s reproduce anafora lui θαµβέω din originalul
grecesc, Il. 24, 483 sq.ὣς Ἀχιλεὺς θάµβησεν ἰδὼν Πρίαµον
θεοειδέα: θάµβησαν δὲ καὶ ἄλλοι, ἐς ἀλλήλους δὲ ἴδοντο, iar
ingambamentul patronimicului Aeaci<strong>de</strong>s trimite la Verg. Aen. 161
sq. mirabarque duces Teucros, mirabar et ipsum/Laomedontia<strong>de</strong>n.
Scena în care Priam apare ca suplicant căzut la picioarele lui Ahile
este <strong>de</strong>scrisă în aceeași termeni ca alte scene asemănătoare din
epitomă: vv. 19 sq. castra petit Danaum genibusque affusus
Atridae/per superos regnique <strong>de</strong>cus miserabilis orat; 87 t<strong>un</strong>c
genibus regis sparsis affusa capillis.
În varianta homerică, Priam îi amintește lui Ahile <strong>de</strong> tatăl lui,
cu care regele troian ar fi <strong>de</strong> o vîrstă, și folosește această imagine
pentru a-l înduioșa 312 . Baebius nu urmează aceeași schemă și ren<strong>un</strong>ță
să-l mai amintească <strong>de</strong> Peleu în acest episod. O făcuse însă
mai înainte, p<strong>un</strong>înd vorbele referitoare la el în gura lui Hector,
care, văzîndu-se învins <strong>de</strong> Ahile, îl roagă să-i cruțe trupul și să i-l
<strong>de</strong>a tatălui lui pentru a fi cinstit cum se cuvine: v. 986 sq. …
moueat tua Peleus/pectora pro Priamo. Structura discursului lui
Priam este și ea diferită. În vv. 1029-1030, anafora te … te <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>
două perioa<strong>de</strong> care sînt închise <strong>de</strong> cru<strong>de</strong>lem nimium (v.
131) în poziție emfatică. V. 1028 o Graiae gentis fortissime Achilles
imită Verg. Aen. 1, 96 o Danaum fortissime gentis/Tydi<strong>de</strong>!
În continuare, vv. 1031-1034, vorbele lui Priam și ținuta lui
sînt mai <strong>de</strong>mne <strong>de</strong>cît în <strong>Iliada</strong>. Dona pro corpore miseri nati sînt
darurile pe care i le promisese Hector, cf. v. 980 sqq. en conce<strong>de</strong>
meos miseris genitoribus artus,/quos pater infelix multo mercabitur
auro:/dona feres uictor. Pentru vv. 1034-1036 cf. Il. 24, 224
sqq. al căror conținut îl redau, cu <strong>de</strong>osebirea că în <strong>Iliada</strong> Latină
Priam le rostește către Ahile după ce aj<strong>un</strong>ge în tabăra aheeană și
nu fac parte din dialogul purtat cu Hecuba înainte <strong>de</strong> plecarea din
cetate. Discursul lui Priam este, în totalitatea sa, foarte asemănător
cu cel al lui Hector pe moarte: pentru v. 1034 si nec precibus nec
flecteris auro cf. 984 sq. si, nec precibus nec m<strong>un</strong>ere uictus,/nec
lacrimis miseri nec clara gente moueris. Vv. 1035-1036 conțin, pe
lîngă <strong>un</strong> hiperbaton (senis), o aliterație <strong>de</strong> efect: in senis extremis
tua <strong>de</strong>xtera saeuiat annis:/saltem saeua pater comitabor f<strong>un</strong>era
nati.
312 Il. 24, 486

F<strong>un</strong>us meum (v. 1038), cu f<strong>un</strong>us = mors este <strong>de</strong> proveniență
vergiliană, ca și nec uitam mihi nec magnos conce<strong>de</strong>re honores (v.
1037) care amintește <strong>de</strong> episodul în care Evandru plînge moartea
lui Pallas, Aen. 11, 180 sq. non uitae gaudia quaero,/nec fas, sed
gnato manis perferre sub imos.
Versul 1040 Hectoris interitu uicisti Dardana regna 313 reia
motivul i<strong>de</strong>ntificării eroului cu cetatea Troiei care este practic
cucerită odată cu moartea celui mai <strong>de</strong> seamă apărător al ei, iar v.
1041 sq. sortis reminiscere uictor/humanae uariosque ducum tu
respice casus amintește <strong>de</strong> vorbele lui Ahile, Il. 24, 525-533:
ὡς γὰρ ἐπεκλώσαντο θεοὶ δειλοῖσι βροτοῖσι
ζώειν ἀχνυµένοις: αὐτοὶ δέ τ᾽ ἀκηδέες εἰσί.
δοιοὶ γάρ τε πίθοι κατακείαται ἐν Διὸς οὔδει
δώρων οἷα δίδωσι κακῶν, ἕτερος δὲ ἑάων:
ᾧ µέν κ᾽ ἀµµίξας δώῃ Ζεὺς τερπικέραυνος,
ἄλλοτε µέν τε κακῷ ὅ γε κύρεται, ἄλλοτε δ᾽ ἐσθλῷ:
ᾧ δέ κε τῶν λυγρῶν δώῃ, λωβητὸν ἔθηκε,
καί ἑ κακὴ βούβρωστις ἐπὶ χθόνα δῖαν ἐλαύνει,
φοιτᾷ δ᾽ οὔτε θεοῖσι τετιµένος οὔτε βροτοῖσιν.
107
În vv. 1040-1042, alături <strong>de</strong> anafora lui uicisti, se observă și
ingambamentul sortis reminiscere uictor/humanae. Întregul pasaj
se bazează pe o combinație între <strong>un</strong> fragment vergilian, Aen. 12,
43 sq. respice res bello uarias, miserere parentis/longaeui, și <strong>un</strong>ul
ovidian, Met. 15, 494 similes aliorum respice casus.
Grandaeuum (v. 1043), i.e. Priamum, compus solemn arhaic,
este <strong>un</strong> calc după gr. µακράιων și apare și la Vergiliu (e.g. Aen. 1,
121 et qua uectus Abas, et qua grandaeuus Aletes) și Ovidiu (e.g.
Met. 8, 520 grandaeuumque patrem fratresque piasque sorores).
V. 1047 supremaque f<strong>un</strong>era ducit, este o expresie poetică
echivalentă cu pompas ducere, cf. Verg. Georg. 4, 256 exportant
tectis et tristia f<strong>un</strong>era duc<strong>un</strong>t; Ou. Met. 14, 746 f<strong>un</strong>era ducebat
mediam lacrimosa per urbem.
Descrierea f<strong>un</strong>eraliilor lui Hector conține elemente din episodul
coresp<strong>un</strong>zător al Ilia<strong>de</strong>i (pentru v. 1048 tum pyra construitur,
qua bis sex corpora Graium cf. Il. 24, 784 ἐννῆµαρ µὲν τοί γε
ἀγίνεον ἄσπετον ὕλην, dar sînt totodată inserate elemente care
apar <strong>de</strong> fapt la f<strong>un</strong>eraliile lui Patroclu din cîntul 23, 171 sq. πρὸς
λέχεα κλίνων: πίσυρας δ᾽ ἐριαύχενας ἵππους ἐσσυµένως ἐνέβαλλε
313 Cf. Sil. It. P<strong>un</strong>. 3, 710 donec uicta tibi trepidab<strong>un</strong>t Dardana regna,
<strong>un</strong><strong>de</strong> Dardana = Romana

108
πυρῇ µεγάλα στεναχίζων și 23, 175 sq. δώδεκα δὲ Τρώων
µεγαθύµων υἱέας ἐσθλοὺς χαλκῷ δηϊόων. De asemenea, Baebius
a fost influențat și <strong>de</strong> tradiția <strong>latină</strong>, cf. Verg. 9, 272 sq. praeterea
bis sex genitor lectissima matrum/corpora captiuosque dabit.
V. 1051 sqq. prezintă jalea troienilor ad<strong>un</strong>ați în jurul trupului
neînsuflețit al lui Hector.
Haec super (v. 1051) apare din nou anastrofa <strong>un</strong>ei prepoziții
bisilabice, ca în vv. 176 quos iuxta fidus sollerti pectore Nestor;
271 dixit. quem contra paucis Priameius heros; 889 haec inter
mediis stabat Mars aureus armis. V. 1055 sq. tollitur et iuuenum
magno cum murmure clamor/flebilis conține o aliterație, la fel cu
cea din v. 600 iactantur magnoque implentur murmure siluae, în
timp ce epitetul lui clamor, flebilis este bine pus în valoare <strong>de</strong>
rejet. Clamor tollitur este <strong>un</strong> împrumut vergilian 314 .
Lamentația f<strong>un</strong>ebră a Andromahăi din vv. 1057-1060 contaminează
două pasaje din <strong>Iliada</strong>. Este vorba <strong>de</strong>spre 24, 723 sqq.
și 22, 460 sq. ὣς φαµένη µεγάροιο διέσσυτο µαινάδι ἴση
παλλοµένη κραδίην: ἅµα δ᾽ ἀµφίπολοι κίον αὐτῇ, momentul în
care află <strong>de</strong> moartea soțului. Deosebirea constă în faptul că în
<strong>Iliada</strong> Andromaha, ținîndu-l <strong>de</strong> mînă pe Astyanax, nu încearcă să
se ar<strong>un</strong>ce în flăcările rugului alături <strong>de</strong> Hector, așa cum se
întîmplă la Baebius: v. 1058 sqq. inter quos gemitus laniato pectore
coni<strong>un</strong>x/prouolat Andromache mediosque inmittere in ignes/
se cupit Astyanacta tenens, într-o scenă care amintește, alături <strong>de</strong>
Didona lui Vergiliu, <strong>de</strong> eroinele teatrului senecan.
Cîntul se încheie, asemenea originalului grecesc, cu riturile
f<strong>un</strong>erare în cinstea lui Hector, chiar dacă <strong>de</strong>scrise cu mai puține
amăn<strong>un</strong>te. Vv. 1060-1062, sînt inspirate din episodul vergilian al
f<strong>un</strong>eraliilor lui Misenus, Aen. 6, 226 postquam conlapsi cineres et
flamma quieuit. Ultimul hexametru amintește <strong>de</strong> <strong>de</strong>scrierea rugului
lui Meleagru din Ou. Met. 8, 523 sqq. languesc<strong>un</strong>tque iterum;
simul est exstinctus uterque,/inque leues abiit paulatim spiritus
auras/paulatim cana pr<strong>un</strong>am uelante fauilla, cu fauilla, termenul
tradițional pentru cenușa rezultată în urma ar<strong>de</strong>rii pe rug, cf. Aen.
6, 227 reliquias uino et bibulam lauere fauillam.
314 V. Anexa 1.

Epilogul
109
Epitoma se încheie cu <strong>un</strong> epilog <strong>de</strong> opt versuri (vv. 1063-
1070), simetric prologului, și care, așa cum am arătat în începutul
acestui capitol, pare să conțină <strong>un</strong> acrostih, "SCRIPSIT".
Epilogul nu este homeric, dar solemn, cu cuvinte din vocabularul
religios 315 , autorul vorbind aici în nume propriu, cu o pornire
<strong>de</strong> mo<strong>de</strong>stie care îl face să se adreseze lui Calliope, muzelor
(Pieridum comitata cohors), lui Pallas și lui Apolo, mulțumindu-le
că i-au stat alături și l-au ajutat să-și ducă la b<strong>un</strong> sfîrșit m<strong>un</strong>ca pe
care și-a asumat-o, <strong>de</strong> a-l traduce pe Homer (v. 1066 Iamque tenet
portum metamque potentis Homeri). El folosește metafora corăbiei
care se apropie <strong>de</strong> țărm și, din nou mo<strong>de</strong>st, paucis remis, neînsemnat
pe lîngă potens Homer.
În invocația către Calliope, muza poeziei epice, Baebius îl
imită pe Lucrețiu, <strong>de</strong> rer. nat. 6, 92 sqq. tu mihi supremae
praescripta ad candida callis/currenti spatium praemonstra, callida
musa/Calliope, requies hominum diuomque uoluptas,/te duce
ut insigni capiam cum lau<strong>de</strong> coronam. Această invocație către
Calliope este tradițională, cf. Verg. Aen. 9, 525 Vos, o Calliope,
precor, aspirate canenti; Stat. Theb. 34 sq. pan<strong>de</strong> uiros, tuque, o
nemoris regina sonori,/Calliope, quas ille manus, quae mouerit
arma.
Poetul folosește topos-ul după care opera literară este asemuită
<strong>un</strong>ei călătorii pe mare, iar încheierea lucrării cu intrarea în port 316 ,
substantivul meta fiind folosit <strong>de</strong> asemenea cu sensul <strong>de</strong> încheiere
a <strong>un</strong>ei lucrări literare 317 , cf. Verg. Georg. 4, 116 sqq. Atque
equi<strong>de</strong>m, extremo ni iam sub fine laborum/uela traham et terris
festinem aduertere proram,/forsitan et pinguis hortos quae cura
colendi/ornaret canerem biferique rosaria Paesti; Ou. Fast. 2, 863
sq. uenimus in portum libro cum mense peracto./nauiget hinc alia
iam mihi linter aqua; Ars am. 3, 747 sq. Sed repetamus opus: mihi
nudis rebus e<strong>un</strong>dum est,/Ut tangat portus fessa carina suos; Rem.
811 sq. Hoc opus exegi: fessae date serta carinae;/Contigimus
portus, quo mihi cursus erat.
315 Siste gradum; uatis, mai solemn <strong>de</strong>cît poeta, termeni care răsp<strong>un</strong>d
începutului poemului: iram pan<strong>de</strong>.
316 Apar termeni din vocabularul maritim: stringere (cf. Verg. Aen. 5, 162
sq. huc <strong>de</strong>rige cursum; litus ama et laeua stringat sine palmula cautes),
tenet portum, tenet metam (cf. Verg. Aen. 5, 159 iamque propinquabant
scopulo metamque tenebant).
317 Cf. Ou. Met. 15, 453 Ne tamen oblitis ad metam ten<strong>de</strong>re longe.

Poetul își rezervă ultimele două versuri pentru a solicita
b<strong>un</strong>ăvoința divinității: vv. 1069-1070 Ipsa tuas <strong>de</strong>pone lyras. a<strong>de</strong>s,
inclita Pallas,/Tuque faue cursu uatis iam, Phoebe, peracto.
A<strong>de</strong>sse și fauere sînt termenii tradiționali pentru astfel <strong>de</strong> adresări,
cf. Ou. Fast. 3, 714 Bacche, faue uati, dum tua festa cano; Fast. 6,
652 n<strong>un</strong>c a<strong>de</strong>s o coeptis, flaua Minerua, meis.
Epilogul îi permite lui Baebius să-și personalizeze opera,
ținînd cont <strong>de</strong> faptul că primele versuri, care puteau ține și loc <strong>de</strong>
titlu și aveau menirea <strong>de</strong> a fi ușor recognoscibile, an<strong>un</strong>țau practic
mo<strong>de</strong>lul, în <strong>caz</strong>ul <strong>de</strong> față grecesc, ales <strong>de</strong> poet. El îl și numește aici
pe Homer pentru a evita orice confuzie cu privire la sursa sa <strong>de</strong>
inspirație (potens Homer).
Catalogul trupelor
110
Cîntul al doilea al Ilia<strong>de</strong>i, care cuprin<strong>de</strong> și catalogul trupelor,
este rezumat în nu mai puțin <strong>de</strong> 151 <strong>de</strong> versuri (vv. 111-251), care
reprezintă mai mult <strong>de</strong> 10% din numărul total <strong>de</strong> versuri al
epitomei (1070). Baebius, <strong>de</strong>și mereu cu Vergiliu în minte, nu
respectă tipicul din cîntul VII al Enei<strong>de</strong>i. Acolo <strong>de</strong>filarea începe cu
asprul Mezentius, regele etrusc, contemptor diuum, gonit <strong>de</strong> către
supuși pentru cruzimea lui, însoțit <strong>de</strong> fiul său Lausus; ambii vor
pieri <strong>de</strong> mîna lui pius Aeneas, opus orgoliului, cruzimii sălbatice și
disprețului <strong>de</strong> zei și oameni. Ceilalți conducători sînt prezentați, cu
excepția lui Messapus, în ordine alfabetică, catalog veritabil:
Aventinus (erou eponim al colinei Aventinului) cu sabellii, Catillus
și Coras din Tibur, Caeculus din Praeneste, Messapus cu alți
etrusci, Clausus și sabinii săi, Ufens (pe vremea poetului numele
<strong>un</strong>ui rîu) cu aequii, Umbro (numele neamului Umbric) cu marsii,
Virbius (numele <strong>un</strong>ei divinități) din Aricia. Defilarea se încheie,
precum începuse, cu două figuri <strong>de</strong> marcă, în afara ordinei alfabetice,
<strong>de</strong> asemenea eroi <strong>de</strong> prim plan: Turnus și Camilla. Astfel,
începutul și sfîrșitul <strong>de</strong>filării sînt ilustrate prin cei mai viteji dintre
adversarii troienilor, <strong>de</strong>stinați <strong>un</strong>ei morți eroice.
Cum am spus, Baebius nu copiază rînduiala din Eneida, ci o
respectă în general pe cea adoptată <strong>de</strong> Homer, acordînd <strong>un</strong>eori o
atenție <strong>de</strong>osebită anumitor pasaje. Cu toate acestea, este evi<strong>de</strong>nt
faptul că îl are mereu în minte pe Vergiliu, pe care îl c<strong>un</strong>oștea

probabil pe <strong>de</strong> rost, după cum arată anumite particularități vergiliene
care își fac loc în "Catalogul Trupelor" 318 .
Catalogul ahean
Bogăția <strong>de</strong> date cu care este prezentată tabăra aheană impresionează
<strong>de</strong> la prima lectură. Enumerarea începe cu contingentul
Beoțienilor care și în <strong>Iliada</strong> este primul menționat 319 și <strong>de</strong> asemenea
cel mai mare după numărul <strong>de</strong> locuri pomenite, după numărul
<strong>de</strong> conducători și, probabil, al doilea ca număr <strong>de</strong> războinici după
cel al lui Agamemnon 320 . Numărul corăbiilor nu este prea mare, <strong>de</strong>
numai cincizeci, numai că pe fiecare dintre ele se aflau cîte 120 <strong>de</strong>
războinici, amăn<strong>un</strong>t oferit în mod excepțional <strong>de</strong> Homer 321 și omis
<strong>de</strong> Baebius. Numărul oamenilor <strong>de</strong> pe fiecare corabie mai este
consemnat în catalogul din <strong>Iliada</strong> o singură dată, și anume în <strong>caz</strong>ul
lui Philoctet care vine cu șapte corăbii, fiecare cu cîte 50 <strong>de</strong> vîslași
322 ; și în acest <strong>caz</strong> amăn<strong>un</strong>tul este trecut cu ve<strong>de</strong>rea în versi<strong>un</strong>ea
latinească. Baebius preferă perifraza Poeante satus (i.e. Philoctetes),
poate pentru a evita dificultatea introducerii <strong>un</strong>ui cuvînt
cu trei silabe l<strong>un</strong>gi succesive în schema hexametrului. Numele
căpetenilor beoțiene sînt enumerate cu grijă:
Peneleus princeps et bello Leïtus acer
Arcesilaus atrox Prothoënorque Cloniusque … 323
111
<strong>de</strong>și Arcesilaus, Prothoënor și Clonius sînt personaje cu totul
lipsite <strong>de</strong> importanță. Versul 168 Arcesilaus atrox Protho‘norque
Cloniusque calchiază, cu excepția epitetului atrox, Il. 2, 495
Ἀρκεσίλαός τε Προθοήνωρ τε Κλονίος τε, cu polisin<strong>de</strong>ton și
l<strong>un</strong>girea lui -que din piciorul al cincilea al hexametrului după formula
grecească Προθοήνωρ τε Κλονίος τε, înainte <strong>de</strong> grupul muta
cum liquida. Situații asemănătoare mai apar la Verg. Aen. 7, 186
spiculaque clipeique ereptaque rostra carinis; Aen. 12, 89 ensemque
clipeumque et rubrae cornua cristae, înaintea grupului cl-.
Sînt omise <strong>de</strong>numirile localităților beoțiene, la Homer în
număr <strong>de</strong> 29: Hyrie (v. 496), Aulida (v. 496), Shoinos (v. 497),
318 E.g. menționarea lui Coroebus care nu apare la Homer.
319 Cf. Il. 2, 494-510.
320 Cf. Il. 2, 580: οὕνεκ᾽ ἄριστος ἔην πολὺ δὲ πλείστους ἄγε λαούς.
321 Cf. Il. 2, 509-510: τῶν µὲν πεντήκοντα νέες κίον, ἐν δὲ ἑκάστῃ
κοῦροι Βοιωτῶν ἑκατὸν καὶ εἴκοσι βαῖνον.
322 Cf. Il. 2, 719: ἑπτὰ νεῶν: ἐρέται δ᾽ ἐν ἑκάστῃ πεντήκοντα
323 Il. Lat. vv. 167-168.

112
Scolos (v. 497), Eteonos (v. 497), Thespeia (v. 498), Graia (v.
498), Mycalessos (v. 498), Harma (v. 499), Eilesion (v. 499),
Erythrai (v. 499), Eleon (v. 500), Hyle (v. 500), Peteon (v. 500),
Ocalee (v. 501), Me<strong>de</strong>on (v. 501), Copai (v. 502), Eutresis (v.
502), Thisbe (v. 502), Coroneia (v. 503), Haliartos (v. 503), Plataia
(v. 504), Glisas (v. 504), Hypothebai (v. 505), Onhestos (v. 506),
Arne (v. 507), Mi<strong>de</strong>ia (v. 507), Nisa (v. 508), Anthedon (v. 508).
De fapt, acest lucru este valabil pentru întreaga enumerare a trupelor,
numele localităților <strong>de</strong> <strong>un</strong><strong>de</strong> provin războinicii fiind trecut cu
ve<strong>de</strong>rea în mod constant.
În continuare ordinea nu mai este respectată, căci nu urmează
contingentul din Orhomenos, așa cum ar fi trebuit 324 , ci cel din
Micene, care este prezentat în <strong>Iliada</strong> mult mai tîrziu 325 , după cele
din Orhomenos, Focaia 326 , Locrida 327 , Eubeea 328 (Abanții), Athena
329 , Salamina 330 și Argos 331 . Cum era și firesc 332 , ne este prezentat
<strong>de</strong>tașamentul Spartan 333 , din nou neglijîndu-se numele <strong>de</strong> locuri,
dar nu și numărul corăbiilor, bis tricenis, care vin alături <strong>de</strong>
cele o sută ale lui Agamemnon. Apoi, inversîndu-se situația din
originalul homeric, ve<strong>de</strong>m contingentul arcadian, menționat aici în
ciuda importanței reduse pe care o are în ansamblul Ilia<strong>de</strong>i (nu
apare alt<strong>un</strong><strong>de</strong>va în epopee) și abia apoi pe cel din Pylos, condus <strong>de</strong>
Nestor consilio potens sollerti pectore, cu ter tricenis carinae.
Pentru caracterizarea lui Nestor, cf. Il. 4, 323 κελεύσω βουλῇ καὶ
µύθοισι, 11, 627 βουλῇ ἀριστεύεσκεν ἁπάντων, tipar care este
preluat în literatura <strong>latină</strong>: cf. Ou. Met. 13, 63 Qui licet eloquio
fidum quoque Nestora uincat; Ars amat. 2, 735-736 Quantus apud
Danaos Podalirius arte me<strong>de</strong>ndi,/Aeaci<strong>de</strong>s <strong>de</strong>xtra, pectore Nestor
erat; Cat. 64, 294 sollerti cor<strong>de</strong> Prometheus Homer nu pomenește
nimic în catalogul trupelor <strong>de</strong>spre cei doi fii ai lui Nestor care îl
însoțesc pe acesta la Troia, Il. 2, 601-602 τῶν αὖθ᾽ ἡγεµόνευε
Γερήνιος ἱππότα Νέστωρ: τῷ δ᾽ ἐνενήκοντα γλαφυραὶ νέες
324 Cf. Il. 2, vv. 511-516.
325 Cf. Il. 2, vv. 569-580.
326 Cf. Il. 2, vv. 517-526.
327 Cf. Il. 2, vv. 527-535.
328 Cf. Il. 2, vv. 536-545.
329 Cf. Il. 2, vv. 546-556.
330 Cf. Il. 2, vv. 557-558.
331 Cf. Il. 2, vv. 559-568.
332 După criteriul ru<strong>de</strong>niei, nu după cel geografic, lucru pus în evi<strong>de</strong>nță și
în Il. 2, 586 τῶν οἱ ἀδελφεὸς ἦρχε βοὴν ἀγαθὸς Μενέλαος
333 Cf. Il. 2, vv. 581-590.

113
ἐστιχόωντο. Baebius, pe baza <strong>un</strong>or alte locuri din <strong>Iliada</strong>, e.g. Il.
16, 316-319 νεῦρα διεσχίσθη: τὸν δὲ σκότος ὄσσε κάλυψε.
Νεστορίδαι δ᾽ ὃ µὲν οὔτας᾽ Ἀτύµνιον ὀξέϊ δουρὶ Ἀντίλοχος,
λαπάρης δὲ διήλασε χάλκεον ἔγχος: ἤριπε δὲ προπάροιθε, amintește
însă și <strong>de</strong> ei, alături <strong>de</strong> Nestor, Il. Lat. 177 Nestor/consilioque
potens gemina cum prole suorum. Sintagma, cu proles arhaism
poetic ca multe altele întîlnite în epitomă 334 , calchiază Il. 5, 548
διδυµάονε παῖδε, după Verg. Aen. 1, 274 Marte grauis geminam
partu dabit Ilia prolem; Ou. Met. 4, 514 hic modo cum gemina
uisa est mihi prole leaena; 6, 205 talibus est dictis gemina cum
prole locuta.
V. 178 it ter tricenis m<strong>un</strong>itus in arma carinis ne oferă <strong>un</strong> exemplu
<strong>de</strong> folosire emfatică a <strong>un</strong>ei forme monosilabice a verbului
ire. Valoarea semantică a verbului este în general slabă 335 și <strong>de</strong>
aceea aj<strong>un</strong>ge să fie folosit cu rol <strong>de</strong> auxiliar, ca în locuți<strong>un</strong>ile perifrastice
infitiâs, suppetiâs ire. Folosită însă pe primul loc în frază
sau în hexametru, valoarea formei monosilabice <strong>de</strong>vine emfatică.
Scriitorii care c<strong>un</strong>oșteau astfel <strong>de</strong> subtilități, și cu precă<strong>de</strong>re autorii
stilului înalt, îndrăgesc astfel <strong>de</strong> turnuri: Verg. Aen. 1, 246 it mare
proruptum et pelago premit arua sonanti; 4, 381 i, sequere Italiam
uentis, pete regna per <strong>un</strong>das; 4, 424 i, soror, atque hostem supplex
adfare superbum; 5, 546 i <strong>de</strong>cus, i, nostrum; melioribus utere
fatis; 11, 192 it caelo clamorque uirum clangorque tubarum.
În fr<strong>un</strong>tea Foceenilor sînt Shedios și Epistrofos, v. 179 at
Schedius uirtute potens et Epistrophus ingens, cu patruzeci <strong>de</strong>
corăbii, quater<strong>de</strong>nis proris, amăn<strong>un</strong>t interesant <strong>de</strong> vreme ce la
Homer nu apare nici o indicație a numărului. Epistrofos mai apare
într-o clauzulă i<strong>de</strong>ntică la v. 242, cu același epitet ingens (= hom.
πελὠριος), folosit în poezia epică pentru a caracteriza eroii <strong>de</strong>
prim rang, cf. Verg. Aen. 6, 413 simul accipit alueo/ingentem Aenean.
După formula homerică µέγα κυδός Ἀχαιῶν, Vergiliu
folosește gloria ca apoziție, e.g. Aen. 2, 326-327 fuit Ilium et
ingens/gloria Teucrorum și <strong>de</strong> aici preia și Baebius gloria Myrmidonum
(v. 180), alături <strong>de</strong> saeui duo robora belli, după Verg. Aen.
6, 842 quis Gracchi genus aut geminos, duo fulmina belli.
Sărim direct la contingentul condus <strong>de</strong> Polypoites, fiul lui
Peirithoos și al Hippodameiei, și <strong>de</strong> Leonteus 336 care se află în
334 E.g. ensis, extemplo, letum.
335 Cf. Alfred Ernout, Aspects du vocabulaire latin, Paris, Librairie c.
Klincksieck, 1954, pp. 156-157.
336 Cf. Il. 2, vv. 738-747.

114
fr<strong>un</strong>tea a patruzeci <strong>de</strong> corăbii încărcate cu războinici curajoși:
instruxere rates oneratas milite forti (v. 183). Verbul instruere este
termenul tehnic din limbajul maritim și militar pentru a arăta
pregătirea <strong>un</strong>ei corăbii; cf. v. Il. Lat. 190 instruxit puppes toti<strong>de</strong>mque
Euhaemone natus; 216 instructas puppes, quot duxit Oileos
Aiax; Verg. Aen. 2, 254 et iam Argiua phalanx instructis nauibus
ibat. Același înțeles îl are și verbul ornare, pentru care cf. Caes.
De Bell. Gall. 3, 14, 2 circiter ccxx naues eorum paratissimae
atque omni genere armorum ornatissimae ex portu profectae nostris
aduersae constiter<strong>un</strong>t. În <strong>caz</strong>ul <strong>de</strong> față, oneratas a fost poate
atras <strong>de</strong> onerar<strong>un</strong>t care apare atît în versul 186, cît și în versul
214. Din același limbaj maritim și militar face parte și expresia
compler<strong>un</strong>t remige naues, cf. Verg. Aen. 11, 327 seu pluris complere
ualent, iacet omnis ad <strong>un</strong>dam.
Urmează trupele din Argos, sub conducerea lui Diome<strong>de</strong>,
Euryalos și Sthenelos, rînduite în optzeci <strong>de</strong> corăbii. După ele vine
contingentul din Orhomenos, sub conducerea lui Ascalafos și Ialmenos,
cel care va avea parte <strong>de</strong> o moarte eroică 337 , cu treizeci <strong>de</strong>
nave. Aias, fiul lui Oïleus, fortissimus Locrum 338 , aduce și el patruzeci
<strong>de</strong> corăbii, ca și Eurypylos, Euhaemone natus 339 . Cele două
contingente, cu același număr <strong>de</strong> nave sînt menționate <strong>de</strong> Baebius
<strong>un</strong>ul după celălalt, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Homer, <strong>un</strong><strong>de</strong> apar la distanță
340 . Textul latinesc presup<strong>un</strong>e b<strong>un</strong>a c<strong>un</strong>oaștere a textului homeric,
căci nu ni se sp<strong>un</strong>e aici cine este Euhaemone natus, adică
Eurypylos, al cărui nume nu apare <strong>de</strong>cît în versul 434. Natus este
<strong>un</strong> sinonim arhaic pentru filius, așa cum mai apar și altele, e.g.
cretus (v. 237 Archelochusque Acamasque ferox Antenore creti),
satus (v. 198 quam duxit Telamone satus Salaminius Aiax). În
fr<strong>un</strong>tea Myrmidonilor 341 stă durus comitator Achilles 342 cu cincizeci
<strong>de</strong> corăbii, prezent în catalog <strong>de</strong>și, după cum știm, în acest
moment el nu participă la luptă, supărat pentru jignirea suferită din
partea lui Agamemnon 343 . Dar, după cum am mai arătat, Baebius
337 Cf. Il. 13, vv. 518-526.
338 Il. Lat. v. 189.
339 Il. Lat. v. 190.
340 Cf. Hom. Il. 2, 527 sq. Λοκρῶν δ᾽ ἡγεµόνευεν Ὀϊλῆος ταχὺς Αἴας
µείων, οὔ τι τόσος γε ὅσος Τελαµώνιος Αἴας; 736-737 τῶν ἦρχ᾽
Εὐρύπυλος Εὐαίµονος ἀγλαὸς υἱός: τῷ δ᾽ ἅµα τεσσαράκοντα µέλαιναι
νῆες ἕποντο.
341 Cf. Il. 2, vv. 681-694.
342 Il. Lat. v. 191.
343 Cf. l. 2, vv. 686 sqq.

115
prezintă contingentele grecești ca și cum abia în acest moment ar
fi aj<strong>un</strong>s la Troia.
Inversîndu-se ordinea din original, <strong>de</strong>-abia acum sînt prezentate
trupele din Cos 344 , conduse <strong>de</strong> Feidippos și <strong>de</strong> Antifos, cu
treizeci <strong>de</strong> corăbii. În continuare, parcă urmînd în sens invers originalul
grecesc, Baebius ne prezintă contingentul din Syme 345 , condus
<strong>de</strong> Nireus, cu numai trei corăbii, <strong>un</strong> corp <strong>de</strong> oaste foarte mic și
care <strong>de</strong>altfel nu va mai apărea nici în epopeea homerică. Mai
aduce nouă corăbii Tlepolomos din Rodos 346 . Eumelos din Ferai 347
vine și el în fr<strong>un</strong>tea <strong>un</strong>ui număr <strong>de</strong> nave 348 , cu <strong>un</strong>a mai puține <strong>de</strong>cît
cele ale lui Aias al lui Telamon, aflat la conducerea contingentului
din Salamina. Contingentul Magneților 349 , condus <strong>de</strong> Protoos, este
îmbarcat în patruzeci <strong>de</strong> corăbii; la fel cel al Abanților din Eubeea
condus <strong>de</strong> Elefenor, cel din Dulihion 350 care îl are drept căpetenie
pe Meges și Etolii 351 lui Thoas, fiecare cu cîte patruzeci <strong>de</strong> corăbii:
v. 201 Meges, animisque insignis et armis pentru care cf. v. 282
pulcher Alexan<strong>de</strong>r, clipeoque insignis et hasta. Sintagma rezultă
din p<strong>un</strong>erea laolaltă a două pasaje vergiliene: Aen. 6, 403 Troius
Aeneas, pietate insignis et armis și Aen. 11, 291 ambo animis,
ambo insignes praestantibus armis. Pentru pluralul poetic animi,
cf. 263 hic animos osten<strong>de</strong> tuos.
Este menționat din nou contingentul lui Aias al lui Telamon,
care îl urmează pe cel din Ithaca constituit din douăsprezece nave,
bis sex; duo<strong>de</strong>cim este evitat din motive metrice, el nefiind, asemenea
altor numeral compatibil cu schema hexametrului. Odysseu
și Aias apar la Homer la distanță <strong>un</strong>ul <strong>de</strong> celălalt 352 , dar în versi<strong>un</strong>ea
lui Baebius oștirile lor vin la rînd. Ithaci sollertia se referă la
Odysseu, al cărui epitet proverbial aj<strong>un</strong>ge să fie în literatura <strong>latină</strong>,
după hom. πολυµήχανος Ὀδύσσευς, sollers: cf. Ou. Ars amat. 2,
355 Penelopen absens sollers torquebat Ulixes; Pont. 4, 14, 35
344 Cf. Il. 2, vv. 676-680.
345 Cf. Il. 2, vv. 671-675.
346 Cf. Il. 2, vv. 653-670.
347 Cf. Il. 2, vv. 711-715.
348 Unsprezece, cf. Il. 2, 713: ἕνδεκα νεῶν
349 Cf. Il. 2, vv. 756-759.
350 Cf. Il. 2, vv. 625-630.
351 Cf. Il. 2, vv. 638-644.
352 Cf. Il. 2, v. 557 Αἴας δ᾽ ἐκ Σαλαµῖνος ἄγεν δυοκαίδεκα νῆας, v. 631
αὐτὰρ Ὀδυσσεὺς ἦγε Κεφαλλῆνας µεγαθύµους, v. 637 τῷ δ᾽ ἅµα νῆες
ἕποντο δυώδεκα µιλτοπάρῃοι.

Quis patriam sollerte magis dilexit Vlixe? Pentru aceeași formulă
cf. Ou. Pont. 1, 3, 35 Non dubia est Ithaci pru<strong>de</strong>ntia. Ithacus ca
antonomasie pentru Odysseu apare și la Vergiliu, Aen. 2, 104 hoc
Ithacus uelit et magno mercentur Atridae.
Contingentul lui G<strong>un</strong>eus 353 numără douăzeci și două <strong>de</strong>
corăbii, o cifră ciudată. Idomeneu și Meriones 354 , cretanii, au
optzeci <strong>de</strong> corăbii, <strong>de</strong> două ori patruzeci, cifra standard, probabil
datorită numărului mare <strong>de</strong> orașe ale Cretei. Menestheus Atenianul
vine cu tot atîtea corăbii cîte și Ahile, Amfimahos ferox și Thalpios,
Eli<strong>de</strong> nati, împre<strong>un</strong>ă cu Polyxeinos și Diores conduc <strong>de</strong>tașamentul
epeilor 355 cu patruzeci <strong>de</strong> corăbii 356 . Contingentul din
Fylake 357 , cu Protesilaos și Podarkes, numără tot atîtea vase cît și
cele aflate sub comanda lui Aias fiul lui Oïleus. Filoctet 358 aduce
șapte corăbii, iar Podaleirios și Mahaon 359 treizeci. Podaleirios și
Mahaon aj<strong>un</strong>g să fie în antichitate "medicii" prin antonomasie. Se
remarcă acordul cu verbul predicat, în versul 218 la singular, cu
numele cel mai apropiat, quem sequitur iuxta Podalirius atque
Machaon, în timp ce în versul 219 acordul se face la plural, altaque
ter <strong>de</strong>nis sulcar<strong>un</strong>t aequora proris. Baebius folosește succesiv
mai multe timpuri verbale care alternează: v. 209 ibant, v. 211
duxit … ambit, v. 214 onerar<strong>un</strong>t, v. 215 agit, v. 216 duxit.
Acesta este catalogul ahean. În total sînt enumerate 44 <strong>de</strong>
căpetenii, aflate în fr<strong>un</strong>tea a 29 <strong>de</strong> contingente:
1. Peneleos (v. 167)
2. Leïtos (v. 167)
3. Arcesilaos (v. 168)
4. Protho‘nor (v. 168)
5. Clonios (v. 168)
6. Agamemnon (v. 171)
7. Menelaus (v. 174)
8. Agapenor (v. 175)
9. Nestor (v. 176)
10.Schedios (v. 179)
116
353 Cf. Il. 2, vv. 748-755.
354 Cf. Il. 2, vv. 645-652.
355 Cf. Il. 2, vv. 615-624.
356 Acest Amfimahos va fi ucis <strong>de</strong> Hector, v. Amphimachum obtr<strong>un</strong>cat nec
non occumbit in armis. Mai există <strong>un</strong> Amfimahos și în tabăra troiană,
căpetenia carienilor cf. v. 241.
357 Cf. Il. 2, vv. 695-710.
358 Cf. Il. 2, vv. 716-728.
359 Cf. Il. 2, vv. 729-733.

11.Epistrofos (v. 179)
12.Polypoites (v. 182)
13.Leonteus (v. 182)
14.Euryalos (v. 184)
15.Sthenelos (v. 184)
16.Tydid (v. 185)
17.Ascalafos (v. 187)
18.Ialmenos (v. 187)
19.Aias Oïleus (v. 189)
20.Eurypylos, Euhaemone natus (v. 190)
21.Ahile (v. 191)
22.Feidippos (v. 193)
23.Antifos (v. 193)
24.Nireus (v. 195)
25.Tlepolemos (v. 196)
26.Eumelos (v. 197)
27.Salaminius Aias (v. 198)
28.Prothoos (v. 199)
29.Elephenor (v. 200)
30.Meges (v. 201)
31.Thoas (v. 202)
32.G<strong>un</strong>eus (v. 206)
33.Idomeneu (v. 208)
34.Meriones (v. 208)
35.Menestheus (v. 210)
36.Amfimahos (v. 212)
37.Thalpios (v. 212)
38.Polyxeinos (v. 213)
39.Diores (v. 213)
40.Protesilaos (v. 215)
41.Podarkes (v. 215)
42.(Philoctet) Poeante natus (v. 217)
43.Podaleirios (v. 218)
44.Mahaon (v. 218)
117
Ceea ce coresp<strong>un</strong><strong>de</strong> pe <strong>de</strong>-a-ntregul cu situația din <strong>Iliada</strong>
homerică. Numele eroilor sînt menționate cu rigurozitate, chiar și
în <strong>caz</strong>ul <strong>un</strong>ora cu totul nesemnificativi. Ex. v. 175, Agapenor care
nu mai apare nicăieri în <strong>Iliada</strong> 360 ; Epistrofos, din tabăra Foceenilor
(v. 179), care nici el nu mai este pomenit și care este probabil o
ficți<strong>un</strong>e; <strong>de</strong> asemenea, nici numele lui Protoos (v. 199) sau al lui
G<strong>un</strong>eus (v. 206) nu vor mai apărea în altă parte în epopeea homerică.
360 Cînd sp<strong>un</strong> că nu mai apare în altă parte în <strong>Iliada</strong> homerică, se înțelege
că nu va mai apărea nici în Ilias Latina.

118
Totalul corăbiilor este <strong>de</strong> 1186, ceea ce, dacă socotim cîte
cincizeci <strong>de</strong> războinici pentru fiecare, ne dă <strong>un</strong> total <strong>de</strong> aproximativ
60000 <strong>de</strong> luptători, <strong>de</strong>sigur o exagerare poetică. Surprinzător
este însă calculul poetului care socotește, ad<strong>un</strong>înd contingent cu
contingent, bis septem minus quam mille puppes (Il. Lat. v. 221),
după ce le catalogase cu grijă, calcul care nu apare la în textul
grecesc.
Aceștia sînt grecii care vin să înfrîngă în luptă puternica cetate
a Troiei. Merită arătat încă o dată că Baebius îi prezintă ca și cum
abia la momentul povestirii ar aj<strong>un</strong>ge pe coastele troiane, lucru
arătat foarte clar <strong>de</strong> o serie <strong>de</strong> formulări: v. 207 ire temptabat, v.
220 ad litora puppes uenere, v. 224 uenisse ad bella Pelasgos.
Deși îl urmează în general în<strong>de</strong>aproape pe Homer, Baebius se
abate <strong>un</strong>eori <strong>de</strong> la mo<strong>de</strong>lul său. De exemplu, se sp<strong>un</strong>e <strong>de</strong>spre Foceeni
că vin cu quater<strong>de</strong>nis proris. Dar la Homer nu se specifică
acest lucru în text. Numărul corăbiilor este o adăugire a lui Baebius,
probabil bazată pe faptul că patruzeci este o cifră standard
pentru numărul <strong>de</strong> corăbii ale <strong>un</strong>ui contingent.
Un alt fapt care iese în evi<strong>de</strong>nță este omiterea în mod constant
a numelor <strong>de</strong> localități. O posibilă explicație este că acestea nu le
mai sp<strong>un</strong>eau nimic Romanilor, <strong>de</strong> vreme ce <strong>de</strong>spre multe dintre ele
nici Grecii nu își mai aminteau și nici noi nu știm nimic. De exemplu,
dintre orașele beoțiene menționate la Homer, nu știm nimic
<strong>de</strong>spre Eilesion sau <strong>de</strong>spre Hyle. Apoi, scopul epitomei 361 era fără
îndoială <strong>un</strong>ul educativ, <strong>de</strong> transmitere a materialului epic, în centrul
căruia se află personajele 362 , într-o formă cît mai scurtă, atentă
la <strong>de</strong>talii și accesibilă într-o perioadă în care limba greacă este din
ce în ce mai puțin principalul instrument <strong>de</strong> cultură. Cînd fac
această afirmație mă gîn<strong>de</strong>sc în special la latinitatea tîrzie și apoi
la întregul ev mediu în care Ilias Latina s-a bucurat <strong>de</strong> o atît <strong>de</strong>
mare popularitate. În plus, volumul redus face poemul accesibil
<strong>studiu</strong>lui în școli, pentru care <strong>studiu</strong>l integral al epopeei homerice
în original este greu <strong>de</strong> conceput pe o scară largă.
Un element care vine în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă
așa numitele Tabula Iliaca, mici tăblițe din marmoră (cele mai
361 Este vorba <strong>de</strong>spre Ilias Latina.
362 Cf. Aristotel Poetica 1449 b: "Epopeea se apropie <strong>de</strong> tragedie întru atît
că este, ca și ea, imitația cu ajutorul cuvintelor a <strong>un</strong>or oameni aleși; se
<strong>de</strong>osebesc însă prin aceea că metrul <strong>de</strong> care se slujește epopeea e <strong>un</strong>iform,
iar forma narativă. Tot astfel, în privința întin<strong>de</strong>rii." (trad. <strong>de</strong> D.M. Pippidi,
Ed. Aca<strong>de</strong>miei Republicii Populare Române, București, 1965)

mari fragmente păstrate: 28x25 cm) care prezintă cele mai importante
scene din <strong>Iliada</strong>, Odysseia, ciclul epic (e.g. Iliupersis) cu
mici inscripții 363 . Tăblițele au pe spate reliefuri și texte; prin urmare
nu erau prinse într-<strong>un</strong> perete, ci serveau probabil <strong>un</strong>ui scop
didactic. Se presup<strong>un</strong>e că au fost realizate la începutul perioa<strong>de</strong>i
imperiale (cu excepția <strong>un</strong>ei tăblițe care îl prezintă pe Herakles
odihnindu-se și care datează din perioada antonină tîrzie). Sînt
c<strong>un</strong>oscute 19 piese, dintre care două pierdute 364 .
Versurile 222-224 fac trecerea la catalogul troienilor. Pater
Saturnius traduce hom. πατὴρ Κρόνιδης, în timp ce Pelasgos (v.
224) nu este homeric, ci vergilian: Aen. 2, 83 gloria, quem falsa
sub proditione Pelasgi. În Il. 2, 840 Ἱππόθοος δ᾽ ἄγε φῦλα
Πελασγῶν ἐγχεσιµώρων este vorba <strong>de</strong>spre <strong>un</strong> popor asiatic, aliați
ai troienilor.
Catalogul troian
În privința oastei troiene tradiția poetică a păstrat următoarea
componență:
1. troienii înșiși, din Ilion
2. dardanienii, <strong>de</strong> la poalele m<strong>un</strong>telui Ida
3. aliații, ἐπίκουροι
Imediat după ce Zeus o trimite pe Iris în tabăra troiană să-i
an<strong>un</strong>țe pe Priam și ai lui <strong>de</strong> apropierea primejdiei, fără zăbavă (nec
mora: continuo, v. 225), Hector își ad<strong>un</strong>ă oamenii, prilej pentru a
se arăta alcătuirea armatei troiene. Iussu parentis este inovația lui
Baebius, nu apare la Homer: Il. 2, 807-809 ὣς ἔφαθ᾽, Ἕκτωρ δ᾽
οὔ τι θεᾶς ἔπος ἠγνοίησεν, αἶψα δ᾽ ἔλυς᾽ ἀγορήν: ἐπὶ τεύχεα δ᾽
ἐσσεύοντο: πᾶσαι δ᾽ ὠΐγνυντο πύλαι, ἐκ δ᾽ ἔσσυτο λαὸς.
Figura lui Hector este prezentată în <strong>de</strong>taliu, mai amăn<strong>un</strong>țit
<strong>de</strong>cît la Homer, căci în loc <strong>de</strong> κορυθαίολος Ἕκτωρ Πριαµίδης 365
găsim:
cui fulgens auro cassis iuvenile tegebat
omni parte caput, m<strong>un</strong>ibat 366 pectora thorax
et clipeus laevam, <strong>de</strong>xtram <strong>de</strong>coraverat hasta
363 Ca redactor apare în mai multe locuri <strong>un</strong> anume Theodoros.
364 Comentariu, reproduceri și bibliografie la A. Sadurska, Les tables
Iliaques, Varșovia 1964.
365 Il. 2, 816
366 Pentru forma <strong>de</strong> imperfect m<strong>un</strong>ibat în loc <strong>de</strong> m<strong>un</strong>iebat, cf. v. 18.
119

ornabatque latus mucro 367 ; simul alta nitentes
crura teg<strong>un</strong>t ocreae, quales <strong>de</strong>cet Hectoris esse 368
Descrierea armelor lui Hector este preluată după cea a armelor
lui Paris, Il. 3, 330-338:
κνηµῖδας µὲν πρῶτα περὶ κνήµῃσιν ἔθηκε
καλάς, ἀργυρέοισιν ἐπισφυρίοις ἀραρυίας:
δεύτερον αὖ θώρηκα περὶ στήθεσσιν ἔδυνεν
οἷο κασιγνήτοιο Λυκάονος: ἥρµοσε δ᾽ αὐτῷ.
ἀµφὶ δ᾽ ἄρ᾽ ὤµοισιν βάλετο ξίφος ἀργυρόηλον
χάλκεον, αὐτὰρ ἔπειτα σάκος µέγα τε στιβαρόν τε:
κρατὶ δ᾽ ἐπ᾽ ἰφθίµῳ κυνέην εὔτυκτον ἔθηκεν
ἵππουριν: δεινὸν δὲ λόφος καθύπερθεν ἔνευεν:
εἵλετο δ᾽ ἄλκιµον ἔγχος, ὅ οἱ παλάµηφιν ἀρήρει
120
Poetul latin inovează în continuare, prezentîndu-l pe Paris,
belli causa Paris, patriae f<strong>un</strong>esta ruina 369 , formulă care traduce Il.
3, 87 Ἀλεξάνδρος, τοῦ εἵνεκα νεῖκος ὄρωρεν. Îi accentuează frumusețea
ieșită din com<strong>un</strong>: forma melior Paris 370 , <strong>un</strong><strong>de</strong> forma melior
traduce Il. 3, 39 εἶδος ἄριστε, și adăugînd o precizare măgulitoare,
dar ironică dacă ținem seama <strong>de</strong> comportamentul <strong>de</strong> care va
da dovadă în înfr<strong>un</strong>tarea cu Menelau: t<strong>un</strong>c fortis in armis 371 . Coiful
lui Paris este la Homer εὔτυκτος (Il. 2, 336), dar Baebius, sub
influența <strong>un</strong>ui alt pasaj, în care este vorba <strong>de</strong>spre coiful făurit <strong>de</strong>
Vulcan pentru Ahile (Il. 18, 612 καλὴν δαιδαλέην, ἐπὶ δὲ χρύσεον
λόφον ἧκε), îi atribuie epitetul <strong>de</strong> fulgens auro. V. 229 m<strong>un</strong>ibat
pectora thorax amintește <strong>de</strong> <strong>de</strong>scrierea armelor lui Turnus din Aen.
11, 478 sqq. iamque a<strong>de</strong>o rutilum thoraca indutus aënis/horrebat
squamis surasque incluserat auro,/tempora nudus adhuc, laterique
accinxerat ensem,/fulgebatque alta <strong>de</strong>currens aureus arce. Și
în aceste versuri Baebius folosește mai multe timpuri succesiv: v.
228 tegebat, v. 229 m<strong>un</strong>ibat, v. 230 <strong>de</strong>corauerat, v. 231 ornabat;
v. 232 teg<strong>un</strong>t, acordînd mai multă atenție criteriilor metrice <strong>de</strong>cît
celor sintactice.
367 Grupul muta cum liquida face poziție în acest <strong>caz</strong>, așa cum se întîmplă
și la versul 305 dissiluit mucro; gemuer<strong>un</strong>t agmina Graium.
368 Il. Lat. 228-232
369 Il. Lat. 234
370 Il. Lat. 233
371 Il. Lat. 233

121
Apoi îi pomenește pe Deifobos, pe Helenos și pe Polites, v.
235 Deiphobusque Helenusque simul fortisque Polites, și ei fii ai
lui Priam, <strong>de</strong>opotrivă absenți la Homer 372 în acest loc.
Aj<strong>un</strong>gem la contingentul dardanian 373 condus <strong>de</strong> sacer Aeneas
374 căruia i se subliniază originea divină: Veneris certissima
proles 375 , însoțit <strong>de</strong> cei doi fii ai lui Antenor, Arhelohos și
Acamas 376 . V. 236 et sacer Aeneas, Veneris certissima proles trimite
la Il. 2, 819-820 Δαρδανίων αὖτ᾽ ἦρχεν ἐῢς πάϊς Ἀγχίσαο
Αἰνείας, τὸν ὑπ᾽ Ἀγχίσῃ τέκε δῖ᾽ Ἀφροδίτη, cu <strong>un</strong> epitet sacer
care se folosește at<strong>un</strong>ci cînd se vorbește <strong>de</strong>spre <strong>un</strong> sacerdot interpret
al voinței divine 377 . Sintagma Veneris certissima proles este
vergiliană 378 și este încă <strong>un</strong>ul dintre elementele care ple<strong>de</strong>ază în
favoarea datării epitomei înaintea anului 68, căci ea vine în sprijinul
elogiului Iulio-Claudienilor din vv. 899 sqq.
Urmează contingentul din Zeleia condus <strong>de</strong> Pandaros și cel al
Lycienilor 379 , condus <strong>de</strong> Sarpedon și <strong>de</strong> Glaucos, cele mai importante
figuri ale părții troiene după Hector. Vv. 238239 nec non et
proles generosa Lycaonis ibat/Pandarus traduc Il. 2, 826-827 τῶν
αὖτ᾽ ἦρχε Λυκάονος ἀγλαὸς υἱὸς Πάνδαρος, păstrînd și ingambamentul
pentru Pandarus. Litota nec non et, <strong>de</strong> factură prozaică,
apare și în poezia stilului înalt, cf. Verg. Georg. 2, 53 nec non et,
sterilis quae stirpibus exit ab imis; Aen. 6, 183 Nec non Aeneas
opera inter talia primus.
Trebuie notată prezentarea Licienilor, cei mai importanți dintre
aliații Troienilor, într-o poziție mai centrală <strong>de</strong>cît la Homer <strong>un</strong><strong>de</strong>
372 Polites este menționat în cîntul 2 al Ilia<strong>de</strong>i numai în episodul în care
Iris, împrumutîndu-i înfățișarea vine în tabăra troiană pentru a-i an<strong>un</strong>ța <strong>de</strong>
apropierea pericolului (Il. 2, 791-794).
373 Cf. Il. 2, 819-823.
374 Epitetul nu apare la Homer.
375 Il. Lat. 236
376 Din nou cu <strong>un</strong> epitet care nu-și află corespon<strong>de</strong>ntul la Homer, <strong>un</strong><strong>de</strong> cei
doi frați sînt caracterizați: µάχης ἐὺ εἰδότε πάσης Il. 2, 823. V. 237 Archelochusque
Acamasque ferox Antenore creti traduce Il. 2, 822 sq. ἅµα τῷ γε
δύω Ἀντήνορος υἷε Ἀρχέλοχός τ᾽ Ἀκάµας τε µάχης εὖ εἰδότε πάσης,
păstrînd chiar și polisin<strong>de</strong>tonul que … que.
377 Cf. Hor. Ars poetica 391 sq. siluestris homines sacer interpresque
<strong>de</strong>orum/caedibus et uictu foedo <strong>de</strong>terruit Orpheus
378 Cf. Anexa 1.
379 Cf. Il. 2, 876-877.

122
sînt pomeniți ultimii. Stranie este însă distanța la care apar cei doi
conducători.
Sînt înșirați în grabă Amfios și Adrestos, conducătorii contingentului
din Adresteia 380 , apoi Asios, conducătorul contingentului
din Percote 381 , Amfimahos și Nastes, insignis uterque 382 , în fr<strong>un</strong>tea
carienilor 383 , Odios și Epistrofos, în fr<strong>un</strong>tea halizonilor 384 : magnanimique
duces Odiusque et Epistrophus ingens 385 .
Eufemos 386 îi conduce pe ciconi 387 , Pyraihmes 388 pe paioni 389 ,
Mesthles și Antifos pe maioni 390 , Hippothoos 391 și Pylaios 392 pe
pelasgi 393 , Acamas 394 și Peiroos pe traci 395 , Hromis și Ennomus 396
pe mysieni 397 . Hom. Χρόµις, pe care îl regăsim la Verg. Aen. 11,
675 Tereaque Harpalycumque et Demophoonta Chromimque,
apare la Baebius sub forma Chromius, <strong>de</strong>ci la <strong>de</strong>clinarea tematică,
probabil după mo<strong>de</strong>l ovidian, cf. Met. 13, 257 Coeranon Iphiti<strong>de</strong>n
et Alastoraque Chromiumque.
380 Cf. Il. 2, 828-834.
381 Cf. Il. 2, 835-839.
382 Il. Lat. 241
383 Cf. Il. 2, 867-875.
384 Cf. Il. 2, 856 sq.
385 Il. Lat. 242
386 Epitet: ferox, v. 243, fără corespon<strong>de</strong>nt la Homer.
387 Cf. Il. 2, 846-847.
388 Epitet: clarus aetate, v. 243, fără corespon<strong>de</strong>nt la Homer.
389 Cf. Il. 2, 848-850.
390 Cf. Il. 2, 864-866.
391 Epitet: bonus armis, v. 244, fără corespon<strong>de</strong>nt la Homer.
392 Pomenit mai sus, v. 240, alături <strong>de</strong> Asios.
393 Cf. Il. 2, 840-843.
394 Este vorba <strong>de</strong>spre eroul trac care va fi ucis <strong>de</strong> Aias, cf. v. 538 sq. interea
magnis Acamantem uiribus Aiax/interimit, altul <strong>de</strong>cît fiul lui Antenor.
395 Cf. Il. 2, 844 sq.
396 Vlăstarele <strong>un</strong>ui anume Arsinoos. Dar la Homer nu apare <strong>de</strong>cît <strong>un</strong>
singur personaj cu acest nume, tatăl lui Hecame<strong>de</strong>, din Tenedos: Il. 11,
626. Amăn<strong>un</strong>tul este bizar, <strong>de</strong> vreme ce Allen (cf. T.W. Allen, The Homeric
Catalogue of Ships, Oxford 1921, pag. 161) merge pînă acolo încît se
îndoiește <strong>de</strong> existența Mysienilor, afirmînd cu umor: "The Musoi might be
in the moon". Mai mult <strong>de</strong>cît atît, Baebius adaugă: florentes aetate uiri, v.
247.
397 Cf. Il. 2, 858-861.

Le urmează Forkys și Ascanius 398 în fr<strong>un</strong>tea frygienilor 399 ;
Φόρκυς trece în <strong>latină</strong> la Phorcus, cf. Verg. Aen. 5, 240 Nereidum
Phorcique chorus Panopeaque uirgo, dar găsim și forma Phorkys,
cf. Luc. Bell. Ciu. 9, 646 Phorcys aquis Cetoque parens ipsaeque
sorores; Val. Flacc. Arg. 3, 727 Phorcys et immanes intorto murice
phocas.
În fine Sarpedon și Coroebus, clara satus tellure, care nu este
pomenit <strong>de</strong> Homer. Pentru Sarpedon, cf. Il. 2, 876 Σαρπηδὼν δ᾽
ἦρχεν Λυκίων, Baebius folosește o formulă <strong>de</strong> tipul Σαρπηδὼν
Διὸς υ ἱός, cf. Il. Lat. 520-521 post hos Iouis inclita proles/
Sarpedon bellum f<strong>un</strong>estaque proelia miscet.
Sînt prezente toate contigentele care apar și la Homer, dar în
plus sînt pomeniți cîțiva eroi care nu figurează în catalogul Ilia<strong>de</strong>i,
ci intră în scenă abia mai tîrziu.
Dacă în enumerarea catalogului ahean puteam urmări cu ușurință
corespon<strong>de</strong>nțele homerice, situația este cu totul alta pentru
tabăra troiană. Chiar dacă anumite pasaje, ca <strong>de</strong> exemplu portis
apertis Il. Lat. 227 care reprezintă traducerea lui πᾶσαι δ᾽
ὠΐγνυντο πύλαι Il. 2, 809, sînt fi<strong>de</strong>le originalului, Baebius
inovează mult, în<strong>de</strong>părtîndu-se <strong>de</strong> la acesta în numeroase privințe.
Unor eroi troieni li se asociază epitete care nu apar la Homer, ca
<strong>de</strong> exemplu lui Aeneas în v. 236: sacer Aeneas 400 , sau lui Acamas,
fiul lui Antenor, în v. 237. Merită semnalat că Sarpedon Lycianul
și Pylaios, conducătorul Pelasgilor, nu sînt menționați la locurile
cuvenite, alături <strong>de</strong> Glaucos și respectiv <strong>de</strong> Hippothoos, ci în versul
249 și respectiv în versul 240, alături <strong>de</strong> Asios.
Trăsătura generală a epitetelor atribuite troienilor este caracterul
lor laudativ 401 . De aici putem, cred, să bănuim o preferință a
autorului pentru tabăra troiană, bănuială pe care ne-o confirmă vv.
250-251:
his se <strong>de</strong>fendit ducibus Nept<strong>un</strong>ia Troia,
uicissetque dolos Danaum, ni fata fuissent.
123
398 Epitet: ingens, v. 247, fără corespon<strong>de</strong>nt la Homer.
399 Cf. Il. 2, 861-863.
400 Cf. Verg. Aen. 8, 84 quam pius Aeneas tibi enim, tibi, maxima I<strong>un</strong>o
401 E.g. fortis, sacer, Veneris certissima proles, ferox, magnae uirtutis in
armis, insignis, magnanimi, ingens, ferox, clarus aetate, bonus armis,
florentes aetate, ingens, inclita, clara satus tellure. Cf. și vv. 577-578
maximus Hector / Graiorumque duces inuictis prouocat armis.

și ele introduse <strong>de</strong> Baebius și cu vădit caracter părtinitor:
Grecii nu au învins datorită vitejiei lor, ci datorită <strong>un</strong>ui dolos, iar
troienii au fost înfrînți prin acest dolos datorită <strong>un</strong>or fata, <strong>de</strong>stinul
inevitabil și impus oamenilor. Surprinzătoare este și an<strong>un</strong>țarea
<strong>de</strong>znodămîntului luptei încă <strong>de</strong> la început. Versurile conțin
aliterații în d și f, care le conferă solemnitatea cuvenită. Doli
Danaum sînt proverbiali, cf. Verg. Aen. 2, 44 dona carere dolis
Danaum? sic notus Vlixes?
Lucrul cel mai interesant pare a fi prezența lui Coroebus,
inexistent la Homer, element care subliniază influența lui Vergiliu
și a lui Ovidiu; căci pe Coroebus îl găsim în Aen. 2, 341 Coroebus
Mygdoni<strong>de</strong>s, venit alături <strong>de</strong> troieni din dragoste pentru Cassandra
402 ; 2, 386; 2, 407; 2, 424, precum și la Ovidiu în Ibis 575.
Așadar tradiția fusese atît <strong>de</strong> puternic influențată <strong>de</strong> Vergiliu, încît
figura lui Coroebus își află locul în mod firesc în materialul epic.
Concluzii
124
S-a <strong>de</strong>monstrat pe parcursul lucrării că <strong>Iliada</strong> Latină este mai
mult <strong>de</strong>cît <strong>un</strong> rezumat al Ilia<strong>de</strong>i homerice: este o prelucrare originală
a ei. Autorul a dorit fără îndoială să creeze o structură omogenă,
căci nu a lăsat <strong>de</strong>oparte nici <strong>un</strong>ul dintre cînturile epopeei
homerice; le-a tratat însă în mod diferit, acordînd mai multă importanță
<strong>un</strong>ora (1, 2, 3, 5, 7, 22), mai puțină altora (9, 11, 12, 14,
15, 20, 21, 23) și, în fine, aproape <strong>de</strong>loc cînturilor 13, 17 și 19.
Este <strong>de</strong> altfel <strong>un</strong> lucru obișnuit pentru epitomatori să se grăbească
din ce în ce mai mult pe măsură ce se apropie <strong>de</strong> finalul lucrări pe
care și-au propus să o ducă la b<strong>un</strong> sfîrșit, și același lucru se întimplă
și în <strong>caz</strong>ul <strong>de</strong> față, în care primele 5 cînturi se întind pe 537
<strong>de</strong> versuri, <strong>de</strong>ci mai mult <strong>de</strong>cît jumătate din numărul total. Pe
măsură ce înaintează, Baebius pare tot mai grăbit să-și atingă ținta,
să p<strong>un</strong>ă capăt misi<strong>un</strong>ii sale, acelei labor pe care o amintește în
epilog, și să se bucure <strong>de</strong> realizarea sa, cursu peracto. Tot <strong>un</strong> lucru
obișnuit pentru poeții romani care își aleg <strong>un</strong> mo<strong>de</strong>l, <strong>de</strong> multe ori
din literatura greacă, pe care să-l imite, și mai ales pentru cei din
402 Κόροιβος — Frygian, fiul lui Mygdon (cf. Il. 3, 186), preten<strong>de</strong>nt, apoi
logodnic al Cassandrei, ucis în timpul distrugerii Troiei <strong>de</strong> Diome<strong>de</strong> sau <strong>de</strong>
Neoptolem (cf. Micra Ilias, Iliupersis: Paus. 10, 27, 1), la Vergiliu ucis <strong>de</strong>
Peneleos, căpetenia Beoțienilor, 2, 424. Sosit prea tîrziu pentru a-l ajuta
întra<strong>de</strong>văr pe Priam, nu ascultă <strong>de</strong> sfaturile logodnicei sale; <strong>de</strong> aceea Vergiliu
îl numește infelix.

125
perioada augustană, este reproducerea cît mai exactă a începutului
poemului ales, fapt ce servește în primul rînd la i<strong>de</strong>ntificarea operei.
Este foarte clar încă din primul vers, iram pan<strong>de</strong> mihi Pelidae,
Diua, superbi că urmează să citim o altă Iliadă, latinească.
De multe ori primul vers, sau începutul acestuia, primele cuvinte,
servesc drept titlu al lucrării, drept semn distinctiv ușor <strong>de</strong> rec<strong>un</strong>oscut,
e.g. pentru Eneida: arma uirumque.
Trebuie subliniat faptul că poemul latinesc a fost scris într-<strong>un</strong>
alt context istoric, complet diferit <strong>de</strong> cel al poemelor homerice.
Este vorba <strong>de</strong> epoca neroniană — așa cum s-a arătat pe parcursul
lucrării, elogiul Iulio-Claudienilor din versurile 899-902 ple<strong>de</strong>ază
pentru o datare anterioară anului 68 — care marchează, la capătul
mai multor ani <strong>de</strong> căutări și <strong>de</strong> experimente literare, o perioadă
culturală nouă, bogată în manifestări încurajate chiar <strong>de</strong> către
Nero. Este o nouă epocă <strong>de</strong> aur patronată <strong>de</strong> împăratul care se
prezintă drept încarnarea lui Apolo. Are loc o expansi<strong>un</strong>e a retoricii,
a noii retorici și a stilului nou, în același timp cu o reacție împotriva
acestora. La curte domnește apolinismul, dar nu este vorba
<strong>de</strong> <strong>un</strong> Apolo <strong>de</strong> tip augusteic, zeu echilibrat și sobru, ci <strong>de</strong> <strong>un</strong>
Phoebus irațional și pătimaș, divinitate a entuziasmului sacru, a
extravaganței și a exuberanței, a agon-ului neronian.
Epitetul <strong>de</strong> ornatus se poate aplica cu tot mai multă justificare
operelor literare, autorii străduindu-se în general să le împodobească
cu figuri retorice și <strong>un</strong>eori făcînd abuz <strong>de</strong> acestea. Trăsăturile
relevante ale stilului nou sînt breuitas, uigor, color poeticus și
uarietas, iar lexicul se remarcă prin ab<strong>un</strong><strong>de</strong>nța termenilor figurați,
prin utilizarea cuvintelor noi și a celor abstracte, prin întrebuințarea
perifrazei în locul termenilor concreți, prin privilegierea
metalimbajelor, a vocabularului special, chiar tehnic și prin recursul
la exprimarea colocvială, chiar dialectală. Prevalează tonul
sentențios, sentința <strong>de</strong>venind nucleul esențial al en<strong>un</strong>țului. Autorii
stilului nou cultivă fantasticul, dar asumă ostentativ antimitul,
instrospectează eul, observă condiția umană. Stilul nou imp<strong>un</strong>ea o
ruptură, o poetică f<strong>un</strong>dată pe inovare, pe invenție creatoare, pe
ingenium și nu pe imitație. În timpul lui Claudiu și a lui Nero se
afirmă noua mișcare literară ilustrată <strong>de</strong> Seneca, Lucan, Cornutus,
Remmius Palaemon și <strong>de</strong> alții.
Cu toate cele spuse mai sus, și care en<strong>un</strong>ță numai tendința
generală a epocii neroniene, orientarea clasicizantă nu a dispărut și
Baebius ne oferă <strong>un</strong> exemplu <strong>de</strong> poem clasicizant, dar în care sînt
cît se poate <strong>de</strong> vizibile tendințele epocii în care scrie, prin grija pe
care o dove<strong>de</strong>ște în folosirea figurilor retorice. Ab<strong>un</strong><strong>de</strong>nța acestora

126
în anumite fragmente precum și rigurozitatea cu care autorul respectă
anumite secvențe metrice ne îndreptățesc să presup<strong>un</strong>em că
Baebius și-a scris lucrarea după o rețetă <strong>de</strong> la care a încercat să se
abată cît mai puțin. Autorul folosește anafora, paronomasia,
poliptoton-ul, aliterația, homoioteleuta, polisin<strong>de</strong>nton-ul cu o
conștinciozitate care sugerează caracterul fabricat al figurilor <strong>de</strong>
stil din epitomă.
Poet al epocii neroniene, Baebius nu acordă aproape <strong>de</strong>loc
atenție aparatului zeiesc. Pasajele homerice în care sînt prezentate
sfaturile ținute <strong>de</strong> zei, certurile dintre aceștia, intervențiile lor în
luptă sînt fie trecute cu ve<strong>de</strong>rea, fie pomenite numai în treacăt, în
<strong>un</strong>ul sau două versuri, cu foarte puține excepții. Explicația acestei
neglijări a zeilor poate fi următoarea: autorul nu este interesat <strong>de</strong>
recrearea <strong>un</strong>ei lumi, homerice, în ansamblul ei. El nu face <strong>de</strong>cît să
reproducă și <strong>un</strong>eori să reinterpreteze în tonalități patetice, să modifice
chiar conținutul textului grecesc în spiritul retoricii la modă.
Grecesc ca fond, poemul este latinesc ca formă, iar vremea poemelor
mitologizante, din p<strong>un</strong>ctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al lui Baebius, trecuse.
Nu trebuie trecut cu ve<strong>de</strong>rea nici faptul că, dacă datarea poemului
este corectă, ne aflăm în imediata vecinătate a lui Lucan, exponent
al limbajului semnelor, care elimină aparatul zeiesc. Dar, <strong>de</strong>parte
<strong>de</strong> a ve<strong>de</strong>a în Baebius <strong>un</strong> a<strong>de</strong>pt al <strong>un</strong>ei poetici lucaniene, căci
epitoma pe care am analizat-o nu suportă nici o comparație valorică
cu Bellum Ciuile, și nu ne oferă indicii în acest sens, putem
trage simplu concluzia că aparatul zeiesc nu-l interesează pe autor.
El este prea preocupat <strong>de</strong> realizarea <strong>un</strong>ui p<strong>un</strong>ctaj care, din perspectiva
<strong>un</strong>ei analize retorice, să confere valoare lucrării sale.
Am arătat că, indiferent <strong>de</strong> scopul pentru care a fost scris poemul
(ca exercițiu <strong>de</strong> traducere sau ca manual <strong>de</strong> școală), tema
aleasă este la modă în perioada neroniană. Împăratul însuși se
arată interesat <strong>de</strong> poemele homerice, el fiind autorul <strong>un</strong>ui poem în
mai multe cărți consacrat războiului troian și intitulat Troica. Episodul
principal îl constituie că<strong>de</strong>rea Troiei, Troiae halosis. Din
acest poem s-a păstrat <strong>un</strong> singur vers, Colla Cytheriacae splen<strong>de</strong>nt
agitata columbae. Știm <strong>de</strong> asemenea că Lucan este autorul <strong>un</strong>or
Iliaca, pierdute. S-a păstrat însă poemul lui Petroniu, Troiae halosis,
recitat <strong>de</strong> Eumolpus (Petr. Sat. 89), parodie a tipului <strong>de</strong> poet
obsedat <strong>de</strong> teme scholastice și <strong>de</strong> indicații retorice, și consi<strong>de</strong>rat a
fi o parodie la lucrarea <strong>de</strong> primă tinerețe a lui Lucan. În anul 53,
Nero a pledat cauza troienilor în fața senatului, cf. Tac. ann. 12,
58, 1 D. I<strong>un</strong>io Q. Haterio consulibus se<strong>de</strong>cim annos natus Nero
Octauiam Caesaris filiam in matrimonium accepit. utque studiis
honestis et eloquentiae gloria enitesceret, causa Iliensium sus-

127
cepta Romanum Troia <strong>de</strong>missum et Iuliae stirpis auctorem Aeneam
aliaque haud procul fabulis uetera fac<strong>un</strong><strong>de</strong> executus perpetrat,
ut Ilienses omni publico m<strong>un</strong>ere soluerentur; împăratul îndrăgea
în mod <strong>de</strong>osebit poemele homerice, cf. Suet. Nero 7 Tener
adhuc necdum matura pueritia circensibus ludis Troiam constantissime
fauorabiliterque lusit … apud e<strong>un</strong><strong>de</strong>m consulem pro Bononiensibus
Latine, pro Rhodis atque Iliensibus Graece uerba
fecit; avea două cupe pe care erau reprezentate scene homerice, cf.
Nero 47 N<strong>un</strong>tiata interim etiam ceterorum exercituum <strong>de</strong>fectione
litteras pran<strong>de</strong>nti sibi redditas concerpsit, mensam subuertit, duos
scyphos gratissimi usus, quos Homerios a caelatura carminum
Homeri uocabat; în pragul morții, se pare că Nero a recitat <strong>un</strong> vers
din <strong>Iliada</strong>, cf. Suet. Nero 49 ἵππων µ᾽ ὠκυπόδων ἀµφὶ κτύπος
οὔατα βάλλει.
Dincolo <strong>de</strong> reproducerea materialului epic, Baebius adaugă
elemente sau reinterpretează pasaje homerice. Cele mai importante
elemente originale sînt:
- elogiul Iulio-Claudienilor din vv. 899-902, însoțit <strong>de</strong> numeroase
alte aluzii la familia imperială, e.g. v. 236 et sacer Aeneas,
Veneris certissima proles, <strong>de</strong>scrierea scutului lui Ahile care
trimite la noua aureus aetas inaugurată <strong>de</strong> Nero etc.
- favorizarea constantă a troienilor, văzuți ca strămoșii romanilor.
Ei sînt înfrînți <strong>de</strong> fata, cf. v. 251 uicissetque dolos
Danaum, ni fata fuissent. Sentimentele filotroiene <strong>de</strong> care dă dovadă
autorul sînt vizibile în întreg poemul, și sînt expresia <strong>un</strong>ui
curent favorabil troienilor, văzuți ca înaintași ai romanilor. Astfel
<strong>de</strong> sentimente sînt încurajate <strong>de</strong> împăratul însuși, mare iubitor <strong>de</strong>
Homer, așa cum s-a arătat. Exemple în acest sens sînt: <strong>de</strong>scrierea
lui Hector din vv. 228-232, mai amăn<strong>un</strong>țită <strong>de</strong>cît la Homer, cu
inserarea <strong>de</strong>scrierii armelor, preluată după <strong>de</strong>scrierea armelor lui
Paris, Il. 3, 330-338; <strong>de</strong>scrierea lui Paris, și ea mai întinsă și totodată
cu sublinierea frumuseții troianului forma melior, fortis in
armis, belli causa, patriae f<strong>un</strong>esta ruina; coiful lui Paris este la
Baebius fulgens auro, probabil după hom. χρύσεος λόφος, care se
referă la coiful făurit <strong>de</strong> Vulcan pentru Ahile; eroilor troieni li se
acordă mai multă atenție în catalogul trupelor, în rîndul lor apărînd
și <strong>un</strong>ii care nu se regăsesc la Homer; Hector este glorificat,
prezentat în mod constant drept singurul sprijin al Troiei, drept
ultima speranță <strong>de</strong> salvare, după <strong>un</strong> topos care este homeric, dar
foarte exploatat <strong>de</strong> Baebius: fortissimus Hector, patriae columen
Mauortius Hector; Martius Hector; bello maximus Hetor; Hector
ferox; Danaum metus impiger Hetor; feruidus Hector; <strong>un</strong>us tota
salus in quo Troiana manebat Hector; Hector uiolente; superbi

128
Hectoris; insignem bello Hectora; ruit omnis in <strong>un</strong>o Hectore
causa Phrygium; <strong>un</strong>um <strong>de</strong>cus Phrygiae; Troius Hector; o, patriae,
germane, <strong>de</strong>cus; maximus heros; Priami filius dux ille ducum,
quem Graecia solum pertimuit, tantus dux; ținuta lui Priam venit
să-l implore pe Ahile să-i înapoieze trupul neînsuflețit al fiului
ucis este mai <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong>cît cea din <strong>Iliada</strong> homerică, iar discursul
său este încărcat cu figuri retorice, cu elemente care amintesc <strong>de</strong>
fragmente vergiliene.
- Baebius dove<strong>de</strong>ște o b<strong>un</strong>ă c<strong>un</strong>oaștere a tradiției epice latine,
ca și a tiparelor retorice predate în școală. El îi p<strong>un</strong>e să rostească
ῥήσεις tocmai pe Menelau, Nestor și Odysseu, care erau consi<strong>de</strong>rați
în mod tradițional drept exemple <strong>de</strong> elocință. Limbajul este
influențat <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>le pe care și le alege, în special Vergiliu și
Ovidiu, dar dă dovadă <strong>de</strong> o b<strong>un</strong>ă c<strong>un</strong>oaștere a poeziei înalte și a
tradiției pe care o respectă; folosește sinonime poetice pentru prozaicul
Graecus: Achiui, Argolici, Danai, Dorici, Graii, Pelasgi;
evită adverbele, știind că poezia înaltă preferă o construcție adjectivală
<strong>de</strong> tipul cru<strong>de</strong>li manu în locul banalului adverb cru<strong>de</strong>liter;
singurele formații în -ter sînt turpiter, fortiter și pariter; recurge
a<strong>de</strong>sea la formule epice, cum ar fi patronimicele în -ius însoțite <strong>de</strong>
heros, potrivite pentru clauzulă, sau perifrazele formate dintr-<strong>un</strong>
substantiv abstract și genitivul <strong>un</strong>ui nume; însoțește numele proprii
cu cîte <strong>un</strong> epitet împrumutat din tradiția epică <strong>latină</strong> și <strong>de</strong>venit
tradițional, adaptat schemei hexametrului, dar in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt în general
față epitetele homerice; adoptă <strong>un</strong> ton solemn at<strong>un</strong>ci cînd
vorbește <strong>de</strong>spre zei sau <strong>de</strong>spre eroi; folosește compuși cu rezonanță
arhaică în -ger și -fer după mo<strong>de</strong>l vergilian; trebuie semnalate
imperfectul rimabant, cu o formă activă în locul celei medii
obișnuite, și nominativul Iouis în locul formei clasice Iuppiter;
dintre numele <strong>de</strong> agent în -tor se disting commentor care este
ovidian, leuator, tutator și comitator care, dacă lecți<strong>un</strong>ea adoptată
<strong>de</strong> Vollmer ar fi corectă, ar reprezenta <strong>un</strong> hapax; întîlnim formațiile
poetice în -tus uolatus și interitus, ca și formații nominale
în -men, e.g. conamen, caelamen; sceptriger din versul 8 este <strong>un</strong>
hapax creat probabil după mo<strong>de</strong>lul hom. σκηπτοῦχος și inspirat <strong>de</strong>
ovidianul sceptrifer; tot hapax sînt și patronimicele Cygneis, Plistheni<strong>de</strong>s,
Tydi<strong>de</strong>us și Theti<strong>de</strong>ius grecizante; <strong>un</strong>ii termeni care apar
în epitomă sînt străini limbajului epic, e.g. infestare, dissecare,
praetardare și f<strong>un</strong>erare; praeduratus este <strong>un</strong> compus rar cu prae-
pentru praedurus; în prima parte a poemului întîlnim expresii
com<strong>un</strong>e cu cele din poezia elegiacă sau chiar din proza stoică, <strong>de</strong>
<strong>un</strong><strong>de</strong> <strong>Iliada</strong> Latină preia expresii tehnice.

129
- metrica lui Baebius este riguroasă și imită hexametrul ovidian
și vergilian. Spon<strong>de</strong>ul în primul picior al hexametrului nu
apare cu o frecvență mai mare <strong>de</strong>cît la mo<strong>de</strong>lele lui, în schimb este
frecvent în piciorul al patrulea, ca la toți poeții din perioada augustană;
<strong>de</strong> multe ori spon<strong>de</strong>ul din piciorul al patrulea coinci<strong>de</strong> cu
sfîrșitul <strong>un</strong>ui cuvînt; această rigoare conduce la monotonie ritmică.
- Baebius evită, asemenea mo<strong>de</strong>lelor sale, elizi<strong>un</strong>ea în ultimele
două picioare ale hexametrului, cu excepția lui e scurt posttonic
din piciorul al cincilea sau a situației în care cuvîntul care suferă
elizi<strong>un</strong>ea este cel puțin trisilabic; elizi<strong>un</strong>ea după al cincilea troheu
este rară și se produce înaintea numelor proprii; după mo<strong>de</strong>l ovidian,
Baebius evită monosilabele înainte <strong>de</strong> cezură; monosilaba se
suportă elizi<strong>un</strong>ea în două rînduri: v. 77 nec minus ille parat contra
<strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re se ense; v. 126 accipe: cum primum Titan se emerserit
<strong>un</strong>dis; elizi<strong>un</strong>ea <strong>un</strong>ei vocale l<strong>un</strong>gi antetonice este rară dar găsim
<strong>un</strong> exemplu <strong>de</strong> elizi<strong>un</strong>e a <strong>un</strong>ei silabe l<strong>un</strong>gi înainte <strong>de</strong> o scurtă, v.
733 praeda umeros onerant, multo et candore nitentes; o monosilabă
în final <strong>de</strong> vers poate apărea numai precedată <strong>de</strong> o altă
monosilabă, e.g. v. 103 haec ita dona refers nobis? sic diligor a
te?; la fel ca la poeții augustani, cuvintele quadrisilabile sau pentesilabice
se găsesc în poziție finală în hexametru numai dacă sînt
nume proprii.
- alte trăsături prozodice influențate <strong>de</strong> tradiția epică: -que
l<strong>un</strong>git la -quê în silabă tonică însoțit <strong>de</strong> <strong>un</strong> nume propriu, fenomen
care apare atît la Vergiliu cît și la Ovidiu, l<strong>un</strong>girea cantității lui ê
din uidêt și ualêt la cezură, cu restituirea cantității arhaice c<strong>un</strong>oscute
și <strong>de</strong> Vergiliu; l<strong>un</strong>girea vocalei finale care prece<strong>de</strong> <strong>un</strong>
cuvînt care începe cu grupul sp-; sinizezele balteum și Idomenei;
cantitățile diferite pentru mucro/mûcrone din v. 296 coni<strong>un</strong>git,
stri<strong>de</strong>tque mucro mûcrone corusco.
Remarcăm în textul epitomei mai multe interpolări din tradiția
epică <strong>latină</strong> sau simple erori care nu au scăpat vigilenței filologilor,
în general foarte atenți at<strong>un</strong>ci cînd este vorba <strong>de</strong>spre lucrări
care traduc producții literare grecești:
- menționarea cu consecvență a momentului zilei cu ajutorul
mai multor perifraze consacrate, e.g. v. 48 sq. iam noctis si<strong>de</strong>ra
nonae/transierant <strong>de</strong>cimusque dies patefecerat orbem;
- folosirea <strong>de</strong>numirilor romane pentru arme sau alte instrumente
folosite la război, e.g. testudo (v. 767), tuba (v. 1049);
- comportamentul lui Tersit, asemănător mai curînd cu cel al
<strong>un</strong>ui trib<strong>un</strong> roman, v. 136 sqq. hic t<strong>un</strong>c Thersites, quo non <strong>de</strong>for-

130
mior alter/uenerat ad Troiam nec lingua proteruior ulli,/bella
gerenda negat patrias hortatus ad oras/uertere iter;
- pomenirea profeției din Aulida este atribuită lui Nestor, <strong>de</strong>venit
prototip al înțeleptului și al sfetnicului, și nu lui Odysseu: v.
144 sqq. tan<strong>de</strong>m sollertis pru<strong>de</strong>ntia Nestoris aeuo/compressam
miti sedauit pectore turbam/admonuitque duces dictis, responsa
recordans/temporis illius, quo uisus in Auli<strong>de</strong> serpens/consumpsit
uolucrum bis quattuor arbore fetus/atque ipsam inualido pugnantem
corpore contra/addidit extremo natorum f<strong>un</strong>ere matrem;
- menționarea numelui lui Arsinou (v. 246), tatăl lui Cromius
și al lui Ennomus, personaj care nu îi este c<strong>un</strong>oscut lui Homer;
- introducerea în catalog a lui Coroebus, erou post-homeric: v.
247 simul et Iouis inclita proles/Sarpedon claraque satus tellure
Coroebus;
- în v. 351 Polidarius este cel care se îngrijește <strong>de</strong> rănile lui
Hector, și nu Mahaon ca în Il. 4, 193: Paeoniis curat iuuenis Podalirius
herbis;
- luptătorii nu folosesc care <strong>de</strong> luptă, ci merg călare, vv. 479
cornipedis tergo pronus ruit; 496 rex Danaum, sublimis equo uolat
agmina circum;
- comportamentul lui Menelau amintește <strong>de</strong> <strong>un</strong> general roman
care își capturează adversarul viu pentru a-i împodobi triumful, v.
539 sqq. interimit, uastumque capit Menelaus Adrastum/et rapit
ad classes manibus post terga reuinctis,/ut uiuo ducat laetos ex
hoste triumphos;
- în aceeași direcție a glorificării lui Hector, văzut aici ca abil
negociator care urmărește salvarea cetății, Baebius îi atribuie lui și
nu lui Antenor prop<strong>un</strong>erea <strong>de</strong> a o restitui pe Elena grecilor; v. 636
sqq. t<strong>un</strong>c maximus Hector/cum sociis memorans hesternae f<strong>un</strong>era
caedis/ sua<strong>de</strong>t ut inuictis Helene reddatur Achiuis;
- armele divine cerute <strong>de</strong> Thetis pentru fiul său nu sînt făurite
pe Olimp, ci pe m<strong>un</strong>tele Etna: v. 857 sq. excitat Aetnaeos calidis
fornacibus ignes/Mulciber et ualidis fuluum domat ictibus aurum;
- în <strong>Iliada</strong> Latină, Ahile, la capătul înfr<strong>un</strong>tării cu Hector,
tîrăște trupul neînsuflețit al acestuia <strong>de</strong> trei ori în jurul cetății: v.
999 ter circum muros uictor trahit.
Întreaga construcție a epitomei, <strong>de</strong>și presărată cu influențe și
topos-uri <strong>un</strong>eori preluate din literatura <strong>latină</strong>, ne îndreptățește să
cre<strong>de</strong>m că autorul ei era <strong>un</strong> b<strong>un</strong> c<strong>un</strong>oscător al Ilia<strong>de</strong>i homerice, pe
care o știa probabil pe <strong>de</strong> rost. Cifrele și anumite amăn<strong>un</strong>te sînt

edate cu pedanterie <strong>de</strong> c<strong>un</strong>oscător, iar anumite perifraze arată că
Baebius se adresa <strong>de</strong> asemenea <strong>un</strong>ui public avizat și care putea, pe
baza bagajului <strong>de</strong> c<strong>un</strong>oștințe pe care îl poseda, să suplinească absența
<strong>un</strong>or relatări explicite sau omisi<strong>un</strong>ea <strong>un</strong>or nume proprii. Așa
se întîmplă <strong>de</strong> exemplu în situațiile în care, din necesități metrice,
numele eroilor sînt înlocuite prin perifraze como<strong>de</strong> în hexametru,
<strong>de</strong> tipul: v. 190 Euhaemone natus pentru Eurypylus, v. 361 Thalysia<strong>de</strong>s
pentru Echepolus; v. 431 Strophio genitum pentru Scamandrium
etc.
Dar, dacă se arată <strong>un</strong> b<strong>un</strong> c<strong>un</strong>oscător al lui Homer, Baebius nu
ne impresionează prin imaginația sa. Inuentio este sărăcăcioasă,
autorul folosind practic aceleași imagini pentru <strong>de</strong>scrierea <strong>un</strong>or
evenimente asemănătoare: scena luptei dintre Hector și Patroclu
(v. 825 sqq.) o reia pe cea a înfr<strong>un</strong>tării dintre Hector și Aias (v.
590 sqq.); invocația lui Ahile către Thetis din v. 854 sqq., după
moartea lui Patroclu, o reia pe cea din v. 81 sqq.; rugămințile lui
Priam la picioarele lui Ahile, v. 1034 sqq., reiau vorbele lui Hector
pe moarte, v. 984 sqq. etc.
În încheiere, putem afirma că <strong>studiu</strong>l Ilia<strong>de</strong>i Latine s-a dovedit
interesant și util pentru că a oferit posibilitatea <strong>un</strong>ei priviri în interiorul
societății literate a epocii neroniene, prin intermediul <strong>un</strong>ui
text care, scris într-o limbă accesibilă și avînd dimensi<strong>un</strong>i reduse,
a contribuit în cele din urmă la difuzarea materialului homeric în
medii care nu aveau acces la varianta originală.
Bibliografie
a. Texte, ediții și traduceri
131
1. Henri Ailloud (ed.): Suetonius, De uita Caesarum, Société
d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1931.
2. R. Argenio (ed.): Q. Ennio, I frammenti <strong>de</strong>gli Annali,
Torino, 1968.
3. Baehrens (ed.): Poetae Latini minores rec. et emend. Ae. B.,
vol. III, Lipsiae MDCCCLXXXI, XVIII. Italici Ilias Latina (pp. 3
sqq.).
4. A. Bougery (ed.): Lucan, Pharsalia, Paris, Société d’Édition
«Les Belles Lettres», Paris, 1926-29.
5. Gheorghe Ceaușescu (trad.): Suetonius, Viețile celor doisprezece
Cezari. Traducere din limba <strong>latină</strong>, prefață și anexe <strong>de</strong>
Gheorghe Ceaușescu, RAO, București, 1998.

6. J.D. Duff (ed.): Silius Italicus, P<strong>un</strong>ica with an English
translation, Loeb Classical Library, London, 1950.
7. A. Ernout (ed.): Lucretius, De rerum natura, Société d’Édition
«Les Belles Lettres», Paris, 1920.
8. Br<strong>un</strong>o W. Häuptli (ed.): Ouidius, Heroi<strong>de</strong>s — Epistulae.
Lateinisch <strong>un</strong>d <strong>de</strong>utsch herausgegeben <strong>un</strong>d übersetzt von Br<strong>un</strong>o
W. Häuptli, Artemis & Winkler, Dusseldorf/Zürich, 1995.
9. Br<strong>un</strong>o W. Häuptli (ed.): Ouidius, Ibis. Lateinisch <strong>un</strong>d
<strong>de</strong>utsch herausgegeben, übersetzt <strong>un</strong>d erläutert von Br<strong>un</strong>o W.
Häuptli, Artemis & Winkler, Dusseldorf/Zürich, 1996.
10. Niklas Holzberg (ed.): Ouidius, Ars amatoria. Lateinisch
<strong>un</strong>d <strong>de</strong>utsch herausgegeben von Niklas Holzberg, Artemis & Winkler,
Dusseldorf/Zürich, 1991.
11. Niklas Holzberg (ed.): Ouidius, Fasti. Lateinisch <strong>un</strong>d
<strong>de</strong>utsch. Nach <strong>de</strong>r Übersetz<strong>un</strong>g von Wolfgang Gelach. Neu
herausgegeben <strong>un</strong>d übersetzt von Niklas Holzberg, Artemis &
Winkler, Dusseldorf/Zürich, 1995.
12. Walter Marg, Richard Har<strong>de</strong>r (ed.): Ouidius, Amores.
Lateinisch <strong>un</strong>d <strong>de</strong>utsch herausgegeben von Walter Marg <strong>un</strong>d
Richard Har<strong>de</strong>r, Artemis & Winkler, Dusseldorf/Zürich, 1992.
13. A. Marastoni (ed.): P. Papini Stati Siluae, Leipzig, 1961.
14. A. Marastoni (ed.): Statius, Achilleis, Leipzig, 1974.
15. A. Mazzarino (ed.): Belli Poenici carmenis fragmenta,
Messina, 1969 2 .
16. Tudor Măinescu și Alexandru Hodoș (trad.): Persius, Iuvenal,
Marțial, Satire și epigrame. Prefață <strong>de</strong> I. Fischer, Editura
Pentru Literatură, 1967.
17. Jacques-Paul Migne, Patrologia Latina, 1844-1855.
18. J.H. Mozley (ed.): Valerius Flaccus, Argonautica with an
English translation, Loeb Classical Library, London 1936.
19. G. Murnu (trad.): Homer, <strong>Iliada</strong>. Traducere în hexametri
revăzută, cu Studiu Introductiv, note și glosar <strong>de</strong> L. Franga, București,
Editura F<strong>un</strong>dației Culturale Române, 1995.
20. D.M. Pippidi (trad.): Aristotel, Poetica, Ed. Aca<strong>de</strong>miei
Republicii Populare Române, București, 1965
21. F.E. Plessis (ed.): Italici Ilias Latina, Paris, 1885.
132
22. L. Ra<strong>de</strong>rmacher (ed.): Quintilian, Institutio oratoria, Leipzig,
Teubner, 1959.

23. Erich Rösch (ed.): Ouidius, Metamorphoses. Lateinisch
<strong>un</strong>d <strong>de</strong>utsch herausgegeben von Erich Rösch. Mit einer
Einführ<strong>un</strong>g von Niklas Holzberg, Artemis & Winkler, Dusseldorf/
Zürich, 1996.
24. Hans Rupé (ed.): Homer, Ilias. Griechisch <strong>un</strong>d <strong>de</strong>utsch
herausgegeben von Hans Rupé. Mit Urtext, Anhang <strong>un</strong>d Registern,
Artemis & Winkler, Dusseldorf/Zürich, 1994.
25. Marco Scaffai (ed.): Baebii Italici Ilias Latina, Bologna,
1997.
26. D. Slușanschi (trad.): Homer, Odysseia. Traducere în hexametri,
cu o Postfață, o Bibliografie esențială și Indici <strong>de</strong> Dan
Slușanschi, Pai<strong>de</strong>ia, 1997.
27. D. Slușanschi (trad.): Homer, <strong>Iliada</strong>.Traducere în hexametri,
cu o Postfață, o Bibliografie esențială și Indici <strong>de</strong> Dan
Slușanschi, Pai<strong>de</strong>ia, 1998.
28. D. Slușanschi (ed.): Publius Vergilius Maro, Aeneis. Textum
<strong>de</strong>nuo critice edidit Dan Slușanschi, Pai<strong>de</strong>ia, 2000.
29. D. Slușanschi (trad.): Publius Vergilius Maro, Eneida.
Introducere, traducere în hexametri, bibliografie și indici <strong>de</strong> Dan
Slușanschi, Pai<strong>de</strong>ia, 2000.
30. Martin S. Smith (ed.): Petronii Arbitri Cena Trimalchionis,
Oxford, 1975.
31. F. Vollmer (ed.): Poetae Latini minores post Ae. Baehrens
iterum rec. Fr. V., vol. II, 3. Homerus latinus i.e. Baebii Italici Ilias
Latina, Lipsiae MCMXIII.
32. Anton Weiher (ed.): Homer, Odyssee. Griechisch <strong>un</strong>d
<strong>de</strong>utsch herausgegeben von Anton Weiher. Mit Urtext, Anhang <strong>un</strong>d
Registern. Einführ<strong>un</strong>g von A. Heubeck, Artemis & Winkler,
Dusseldorf/Zürich, 1994.
33. Wilhelm Willige (ed.): Ouidius, Tristia. Epistulae ex
Ponto. Lateinisch <strong>un</strong>d <strong>de</strong>utsch herausgegeben <strong>un</strong>d übersetzt von
Wilhelm Willige. Mit einer Einführ<strong>un</strong>g, Anmerk<strong>un</strong>gen <strong>un</strong>d Literaturhinweisen
von Niklas Holzberg, Artemis & Winkler,
Dusseldorf/Zürich, 1995.
b. Dicționare și gramatici
133
1. ***, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii
române, Aca<strong>de</strong>mia Republicii Socialiste România, Institutul <strong>de</strong>
Lingvistică al Universității din București, Editura Aca<strong>de</strong>miei Republicii
Socialiste România, 1982.

2. ***, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Aca<strong>de</strong>mia
Română, Institutul <strong>de</strong> Lingvistică "Iorgu Iordan", Univers Enciclopedic,
București, 1996.
3. G. Autenrieth, Homeric Dictionary, translated by R. Keep,
Duckworth, 1984.
4. F. Bechtel, Lexilogus zur Homer, Halle, 1914.
5. P. Chantraine, Grammaire homérique I, 1958 3 ; II, 1963 2 .
6. P. Chantraine, Dictionnaire étymologique <strong>de</strong> la langue
grecque. Histoire <strong>de</strong>s mots, Paris, 1968-1980 (DELG).
7. R.J. C<strong>un</strong>liffe, A Lexicon of the Homeric Dialect, Norman,
1963.
8. H. Ebeling, Lexicon Homericum, Leipzig, 1855.
9. A. Ernout, A. Meillet, Dictionnaire étymologique <strong>de</strong> la
langue latine. Histoire <strong>de</strong>s mots 4 , Paris, 1979 (DELL).
10. H. Frisk, Griechisches etymologisches Wörterbuch, Hei<strong>de</strong>lberg,
1954-1973.
11. Karl Ernst Georges, Ausführliches lateinisch-<strong>de</strong>utsches
Handwörterbuch. Aus <strong>de</strong>n Quellen zusammengetragen <strong>un</strong>d mit
beson<strong>de</strong>rer Bezugnahme auf Synonymik <strong>un</strong>d Antiquitäten <strong>un</strong>ter
Berücksichtig<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r besten Hilfsmittel, 2 Bän<strong>de</strong>, die 8. verb. u.
verm. Aufl. 1913/18 von Heinrich Georges. Reprogr. Nachdr.
1998, Hahnsche Verlagsbuchhandl<strong>un</strong>g, Hannover, 1998.
12. Th. Lewandowski, Linguistisches Wörterbuch, Quelle &
Meyer, Hei<strong>de</strong>lberg, 1973.
13. H. G. Li<strong>de</strong>ll, R. Scott, A Greek-English Lexicon 9 , Oxford,
1977 (LSJ).
14. Florin Marcu, Noul Dicționar <strong>de</strong> Neologisme, Editura
Aca<strong>de</strong>miei Române, București, 1997.
15. Hugo Merguet, Lexikon zu Vergilius mit Angabe sämtlicher
Stellen, Hil<strong>de</strong>sheim: Olms, 1960.
16. D.B. Monro, A Grammar of the Homeric Dialect, Oxford,
ed. II, 1954.
17. B. Snell - H. Erbse (edd.), Lexicon <strong>de</strong>s frühgriechischen
Epos, Göttingen, 1955.
18. Thesaurus Linguae Latinae, Leipzig, 1900-
134

c. Istorii literare și ale limbii
1. Michael von Albrecht, Geschichte <strong>de</strong>r römischen Literatur
von Andronicus bis Boëtius. Mit Berücksichtig<strong>un</strong>g ihrer Be<strong>de</strong>ut<strong>un</strong>g
für die Neuzeit, Deutscher Taschenbuch Verlag, München,
1984.
2. Eugen Cizek, Istoria Literaturii Latine, Societatea
“A<strong>de</strong>vărul” S.A. 1994.
3. Fabio Cupaiuolo, Storia <strong>de</strong>lla letteratura latina. Forme
letterarie, autori e società, Loffredo Editore, Napoli, 1994.
4. G. Devoto, Storia <strong>de</strong>lla lingua di Roma, Bologna, 1940.
5. P. Grimal, La littérature latine, Paris, PUF, 1996, în rom.
Literatura <strong>latină</strong>, Traducere <strong>de</strong> Mariana și Liviu Franga. Note
suplimentare și cuvînt înainte <strong>de</strong> Liviu Franga. Medalion biografic
Pierre Grimal <strong>de</strong> Eugen Cizek, Teora, București, 1997.
6. Albin Lesky, Geschichte <strong>de</strong>r griechischen Literatur, Zweite,
neu bearbeitete <strong>un</strong>d erweiterte Auflage, Franck Verlag Bern <strong>un</strong>d
München, s.a.
7. W. Lindsay, A Short Historical Latin Grammar, Oxford,
19152.
8. A. Meillet, Esquisse d’<strong>un</strong>e histoire <strong>de</strong> la langue latine,
Paris, 19384.
9. L.R. Palmer, The Latin Language, London, 1961 3 .
10. Ettore Paratore, Storia <strong>de</strong>lla letteratura latina, Firenze,
1967 8 .
11. René Pichon, Histoire <strong>de</strong> la littérature latine, Paris, 1924 9 .
12. V. Pisani, Storia <strong>de</strong>lla lingua latina, Torino, 1962.
13. A. Rostagni, Storia <strong>de</strong>lla letteratura latina, Torino, 1964 3 .
14. M. Schanz <strong>un</strong>d C. Hosius, Geschichte <strong>de</strong>r römischen Literatur,
4. Aufl., 1927.
15. Teuffel-Schwabe, Geschichte <strong>de</strong>r römischen Literatur,
Leipzig, 1909 4 .
c. Lucrări generale <strong>de</strong> specialitate
135
1. Fre<strong>de</strong>rick M. Ahl, Lucan. An Introduction, Cornell University
Press, Ithaca and London, 1976.
2. Michael von Albrecht, Silius Italicus. Freiheit <strong>un</strong>d Geb<strong>un</strong><strong>de</strong>nheit
römischer Epik, Amsterdam, 1964; “Silius Italicus. Ein

Vergessenes Kapitel Literaturgeschichte”, Argentea Aetas. In Memoriam
Entii V. Marmorale, Genova, 1973, pp. 181 sqq.
3. L. Alfonsi, Poetae Noui, Como, 1945.
4. T.W. Allen, Homer — The Origins and Transmission.
5. T.W. Allen, The Homeric Catalogue of Ships, Oxford, 1921.
6. K.F. Ameis — C. Hentze, Anhang zu Homers Ilias, Leipzig,
1895 3 .
7. Erich Auerbach, Mimesis. Reprezentarea realității în literatura
occi<strong>de</strong>ntală, traducere <strong>de</strong> I. Negoițescu, Polirom, București,
2000.
8. Bertil Axelson, Unpoetische Wörter. Ein Beitrag zur Kenntnis
<strong>de</strong>r lateinischen Dichtersprache, L<strong>un</strong>d, Hakan Ohlssons Boktryckeri,
1945.
9. H. Bardon, La littérature latine inconnue II, l’époque imperiale,
Paris, 1956.
10. H. Bardon, Les empereurs et les lettres latines d’Auguste à
Hadrien, Paris, 1968 2 .
11. Gaston Boissier, L’opposition sous les Césars, Paris,
1913 7 .
12. S.F. Bonner, Education in Ancient Rome, London, 1977.
13. C.M. Bowra, Heroic Poetry, London, 1952.
14. J. Brisset, Les Idées politiques <strong>de</strong> Lucain, Paris, 1964.
136
15. H. Browne, Handbook of Homeric Study, Londra - New
York - Bombay, 1905.
16. Erich Burck, Vom Römischen Manierismus. Von <strong>de</strong>r
Dicht<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r frühen römischen Kaiserzeit, Wissenschaftliche
Buchgesellschaft Darmstadt, 1971.
17. Erich Burck, Das Römische Epos, Wissenschaftliche
Buchgesellschaft Darmstadt, 1979.
18. J. Carcopino, Passion et Politique chez les Césars, Paris,
1958.
19. Eugen Cizek, "Aspecte i<strong>de</strong>ologice în literatura latina a
epocii lui Nero", Studii <strong>Clasice</strong>, 4, 1962, 221 sqq.
20. Eugen Cizek, L’époque <strong>de</strong> Néron et ses controverses
idéologiques, Lei<strong>de</strong>n, 1972.

21. Eugen Cizek, Néron, Fayards, Paris, 1982, în rom.
Secvență romană. Mijlocul secolului I al erei noastre, traducere <strong>de</strong>
Sanda Chiose Crișan și Constantin Crișan, cu o Prefață <strong>de</strong> Acad.
Dan Condurachi, Editura Politică, București, 1986.
22. Eugen Cizek, Mentalités et institutions politiques romaines,
Paris, Fayard, 1990.
23. Eugen Cizek, Claudiu, Teora, București, 2000.
24. Gian Biagio Conte, Saggio di commento a Lucano, Pisa,
Editrice Libreria, Goliardica, 1974.
25. A. Cordier, Étu<strong>de</strong> sur le vocabulaire épique dans l’Énei<strong>de</strong>,
Paris, 1939.
26. A. Cordier, "La langue poétique à Rome", Mémorial <strong>de</strong>s
étu<strong>de</strong>s latines offert par la société à son fondateur J. Marouzeau,
Paris, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1943, pp. 80
sqq.
27. E. Coseriu, Pour <strong>un</strong>e sémantique diachronique structurale,
în Travaux <strong>de</strong> linguistique et <strong>de</strong> littérature, I, 1, 1964.
28. Fabio Cupaiuolo, Itinerario <strong>de</strong>lla poesia latina nel I secolo
<strong>de</strong>ll’Impero, Napoli, 1978.
29. Peter Dams, Dicht<strong>un</strong>gskritik bei nachaugusteischen
Dichtern, Marburg - Lahn, 1970.
30. Hermann D<strong>un</strong>ger, Die Sage vom trojanischen Kriege in
<strong>de</strong>n Bearbeit<strong>un</strong>g <strong>de</strong>s Mittelalters <strong>un</strong>d ihren antiken Quellen, Leipzig,
F. C. W. Vogel, 1869.
31. G.F. Else, Homer and the Homeric Problem, 1967.
32. Alfred Ernout, Aspects du vocabulaire latin, Paris, Librairie
c. Klincksieck, 1954.
33. Liviu Franga, Poetica <strong>latină</strong> clasică, Ed. F<strong>un</strong>dației
“România <strong>de</strong> Mîine”, București, 1997.
34. Hermann Fränkel, Die homerische Gleichnisse, Göttingen,
1921.
35. Aram Frenkian, Le mon<strong>de</strong> homérique. Essai <strong>de</strong> protophilosophie
grecque, Paris, 1934.
36. Gérard Fry, Récits inédits fur la Guerre <strong>de</strong> Troie. Ilia<strong>de</strong>
Latine, Éphéméri<strong>de</strong> sur la guerre <strong>de</strong> Troie, Histoire <strong>de</strong> la <strong>de</strong>struction
<strong>de</strong> Troie, Paris, Les Belles Lettres, 1998.
37. D. Gagliardi, Lucano. Poeta <strong>de</strong>lla Libertà, Napoli, 1968.
137

38. D. Gagliardi, M. Aenaei Lucani Belli ciuilis liber septimus,
Firenze, 1975.
39. M. Galdi, L’epitoma nella letteratura latina, Napoli, 1923.
40. Wilhelm Greif, Die mittelalterlichen Bearbeit<strong>un</strong>gen <strong>de</strong>r
Trojanersage. Ein neues Beitrag zur Dares- <strong>un</strong>d Dictysfrage,
Marburg, N. G. Elwert’sche Verlagsbuchhandl<strong>un</strong>g, 1886.
41. A. J. Greimas, Sémantique structurale. Recherche et métho<strong>de</strong>,
Paris, 1966.
42. A. Grillone, Il Sogno nell’Epica Latina, Palermo, 1967.
43. P. Grimal, La guerre civile <strong>de</strong> Pétrone dans ses rapports
avec la Pharsale, Paris, 1977.
44. P. Grimal, Le lyrisme à Rome, Paris, PUF, 1978.
45. P. Grimal, Le siècle d’Auguste, Paris, PUF, 1992, coll.
“Que sais-je?” n°676
46. P. Grimal, Le Procès Néron, Éditions <strong>de</strong> Fallois, 1995.
47. P. Grimal, L’âme romaine, Perrin, 1997.
48. P. Grimal, Tacit, Traducere <strong>de</strong> Gabriela Creția și Lidia
Cotea, Teora, București, 2000.
49. G. Guțu, L. Annaeus Seneca. Viața, timpul și opera
morală, Casa Școalelor, București, 1944.
50. G. Guțu, Publius Vergilius Maro. Studiu Literar, Editura
Univers, București, 1970.
51. B. Hen<strong>de</strong>rson, The Life and Principate of the Emperor
Nero, London, 1905.
52. B. G. Hernán<strong>de</strong>z, El campo semántico <strong>de</strong> ver en la lengua
latina. Estudio estructural, Salamanca, 1976.
53. A. Heubeck, Die Homerische Frage, 1974.
54. G.S. Kirk, The Songs of Homer, 1962.
138
55. G.S. Kirk, Language and Backgro<strong>un</strong>d of Homer. Some
Recent Studies and Controversies, în colecția Views and Controversies
about Classical Antiquity, General Editor: M.I. Finley,
1964.
56. G.S. Kirk, The Iliad: A Commentary, Cambridge University
Press, 1985-1993.
57. J. Latacz, Zum Wortfeld "Freu<strong>de</strong>" in <strong>de</strong>r Sprache Homers,
Hei<strong>de</strong>lberg, 1967.

58. J. Latacz, Homer. Der erste Dichter <strong>de</strong>s Abendlan<strong>de</strong>s,
München-Zürich, ed. II, 1989.
59. Wolfgang Dieter Lebek, Lucans Pharsalia. Dicht<strong>un</strong>gsstruktur
<strong>un</strong>d Zeitbezug, Van<strong>de</strong>nhoeck & Ruprecht in Göttingen,
1976, din seria Hypomnemata. Untersuch<strong>un</strong>gen zur Antike <strong>un</strong>d zu
ihrem Nachleben, herausgegeben von Albrecht Dihle, Hartmut
Erbse, Christian Habicht, Günther Patzig, Br<strong>un</strong>o Snell.
60. M. Leumann, Homerische Wörter, Basel, 1950.
61. Mario Attilo Levi, Nerone e i suoi tempi, Milano, 1973 2 .
62. A.B. Lord, The Singer of Tales, 1960.
63. J. Lyons, Linguistique générale, Introduction à la linguistique
théorique (trad. fr.), Paris, 1970.
64. J. Lyons, Sémantique linguistique (trad. fr.), Paris, 1980.
65. J. Marouzeau, Traité <strong>de</strong> stylistique latine, Paris, 1946 2 .
66. J. Marouzeau, Quelques aspects <strong>de</strong> la formation du latin
littéraire, Paris, 1948.
67. Henri-Irénée Marrou, Istoria educației în antichitate, traducere
și cuvînt înainte <strong>de</strong> Stella Petecel, Ed. Meridiane, București,
1997.
68. C. Martha, Les moralistes sous l’Empire romain, Paris,
1887.
69. René Martin - Jacques Gaillard, Les genres littéraires à
Rome, 2 vol., Paris, 1981.
70. Paul Mazon, Introduction à l’Ilia<strong>de</strong>, Paris, 1942.
71. A. Michalopoulos, Homer. Twayne’s World Author Series
4, 1966.
72. A. Michel, Tacite et le <strong>de</strong>stin <strong>de</strong> l’Empire, Paris, 1966,
73. M. Morford, The Poet Lucan, Oxford, 1967.
74. C. Moussy, Gratia et sa famille, Paris, 1966.
139
75. M.H. Nagler, Spontaneity and Tradition. A Study in the
Oral Art of Homer, University of California Press, 1974.
76. E. Narducci, La provvi<strong>de</strong>nza cru<strong>de</strong>le. Lucano e la distruzione
<strong>de</strong>i miti augustei, Pisa, 1979.
77. E. Nor<strong>de</strong>n, Die Antike K<strong>un</strong>stprosa vom VI. Jahrh<strong>un</strong><strong>de</strong>rt v.
Chr. bis in die neue Zeit <strong>de</strong>r Renaissance, 2. Ausgabe, Berlin,
1909.

78. E. Nor<strong>de</strong>n, Ennius <strong>un</strong>d Vergilius, Leipzig, 1915.
79. E. Nor<strong>de</strong>n, P. Vergilius Maro Aeneis Buch VI, Darmstadt,
1957.
80. J. Perret, Virgile. L’homme et l’oevre, Paris, 1965 2 .
81. U. Piacentini, Osservazioni sulla tecnica epica di Lucano,
Berlin, 1963.
82. Gilbert Charles Picard, Auguste et Néro. Le secret <strong>de</strong>
l’Empire, Hachette, Paris, 1962.
83. E. Risch, Wortbild<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r homerischen Sprache, Berlin,
19732.
84. K.F.C. Rose, The Date and Author of the Satyricon, with
an Introduction by J.P. Sullivan, Lugd<strong>un</strong>i Batavorum E.J. Brill
1971.
85. C.J. Ruijgh, L’élément achéen dans la langue épique, Amsterdam,
1957.
86. A. Sadurska, Les tables Iliaques, Varșovia 1964.
87. W. Scha<strong>de</strong>nwaldt, Iliasstudien, Leipzig, 1959 3 .
140
88. L. Schmidt (editor), Wortfeldforsch<strong>un</strong>g zur Geschichte <strong>un</strong>d
Theorie <strong>de</strong>s sprachlichen Fel<strong>de</strong>s, Wissenschaftliche Buchgesellschaft
Darmstadt, din care articolele: J. Trier: Über Wort- <strong>un</strong>d
Begrifsfel<strong>de</strong>r (1931); Die I<strong>de</strong>e <strong>de</strong>r Klugheit in ihrer sprachlichen
Entfalt<strong>un</strong>g (1932); Deutsche Be<strong>de</strong>ut<strong>un</strong>gsforsch<strong>un</strong>g (1934); Das
sprachlische Feld (1934); Über die Erforsch<strong>un</strong>g <strong>de</strong>s menschenk<strong>un</strong>dlichen
Wortschatzes (1938); Altes <strong>un</strong>d Neues vom
sprachlichen Feld (1968); L. Weisgerber: Buchbesprech<strong>un</strong>g; Jost
Trier, Der <strong>de</strong>utsche Wortschatz im Sinnbezirk <strong>de</strong>s Verstan<strong>de</strong>s
(1932); Zur innersprachlichen Umgrenz<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r Wortfel<strong>de</strong>r
(Veranstalten <strong>un</strong>d Stattfin<strong>de</strong>n) (1951/52); Die Sprachfel<strong>de</strong>r in <strong>de</strong>r
geistigen Erschließ<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r Welt (1954); Zum Sinnbezirk <strong>de</strong>s Geschehens
im heutigen Deutsch (1964); W. Porzig: Wesenhafte Be<strong>de</strong>ut<strong>un</strong>gsbezeieh<strong>un</strong>gen
(1934); W. von Wartburg: Betracht<strong>un</strong>gen
über die Glie<strong>de</strong>r<strong>un</strong>g <strong>de</strong>s Wortschatzes <strong>un</strong>d die Gestalt<strong>un</strong>g <strong>de</strong>s
Wörterbuchs (1937); K. Re<strong>un</strong>ing: Die Feldtheorie (1941); S. Öhman,
Sprachliche Feldtheorie (1953); H. Schwarz: Leitmerkmale
sprachlicher Fel<strong>de</strong>r. Ein Beitrag zur Verfahrensweise <strong>de</strong>r
Glie<strong>de</strong>r<strong>un</strong>gsforsch<strong>un</strong>g (1959).
89. J.P. Sullivan, "Petronius, Seneca and Lucan: a Neronian
Literary Feud", Transactions and Proceedings of the American
Philological Association, 99, 1968, p. 453 sqq.

90. J.P. Sullivan, The «Satyricon» of Petroniu. A Literary
Study, London, 1968.
91. John Patrick Sullivan, Literature and Politics in the Age of
Nero, Cornell University Press, Ithaca-London, 1985.
92. Andrée Thill, Alter ab illo. Recherches sur l’imitation dans
la poésie personnelle à l’époque augustéenne, Paris, Les Belles
Lettre, 1979.
93. J. Tolkiehn, Homer <strong>un</strong>d die römischen Poesie, Leipzig,
1900.
94. J.B. Wace - Fr.H. Stubbings, A Companion to Homer,
Londra, 1962.
95. P.G. Walsh, The Roman Novel, Cambridge, 1970.
96. T.B.L. Webster, From Mycenae to Homer, Methuen & Co.
Ltd., London, 1958.
97. M.M. Willcock, A Companion to the Iliad, Chicago University
Press, 1976.
98. A. Yon, Ratio et les mots <strong>de</strong> la famille <strong>de</strong> reor. Contributions
à l' étu<strong>de</strong> historique du vocabulaire latin, Paris, 1933.
99. *** Istoria limbii române, vol. I, cap. Limba <strong>latină</strong>, Editura
Aca<strong>de</strong>miei, București, 1965.
d. Lucrări <strong>de</strong> specialitate referitoare la Ilias Latina
141
1. Giuseppe Broccia, "Questioni vecchie e nuove sulla consid<strong>de</strong>tta
«Ilias Latina»", Annali <strong>de</strong>lla Facoltà di Lettere e Filosofia
XVIII, Editrice Antenore, Padova, 1985, pp. 28 sqq.
2. Giuseppe Broccia, "L’Omero latino ovvero l’infi<strong>de</strong>lità programatica,
în Euphrosyne", Revista <strong>de</strong> Filologia Clássica, Nova
Série, Volume XVI, pp. 169 sqq.
3. F. Bücheler, "Coniectanea <strong>de</strong> Silio Juvenale Plauto aliis
poetis latinis", Rheinischen Museum für Philologie, Frankfurt am
Main, 35, 1880, pp. 391 sqq.
4. Edward Courtney, "Ilias Latina", In: Der Neue Pauly. Enzyklopädie
<strong>de</strong>r Antike. Herausgegeben von Hubert Cancik <strong>un</strong>d
Helmuth Schnei<strong>de</strong>r. Altertum. Bd. V. Gru - Iug. Stuttgart & Weimar:
Verlag J. B. Metzler, 1998, pp. 933 sqq.
5. V. R. Döring, Über <strong>de</strong>n Homerus Latinus, Progr. Lyc.
Strassburg 1884.

142
6. M. Giovìni, "Le riprese dall'Ilias Latina nei Gesta Berengarii
imperatoris (X sec.)" Maia. Rivista di Letterature Classiche,
50, 1998, p. 499 sq.
7. Giovini, M. (2000), "Il Prologus <strong>de</strong>i Gesta Berengarii imperatoris",
Maia. Rivista di letterature classiche, 52, Bologna,
2000, pp. 295 sqq.
8. A. Grillone, "Sur quelques points controversés <strong>de</strong> l' Ilias
Latina <strong>de</strong> Baebius Italicus", Revue <strong>de</strong> Philologie, <strong>de</strong> Littérature et
d’Histoire Ancienne, Troisième Série, Année et tome LXVI, Fasc. 1
(119 e <strong>de</strong> la collection), Paris, Éditions Klincksieck, 1992, pp. 37
sqq.
9. L. Herrmann, "Recherches sur l’Ilias Latina", L’Antiquité
Classique, Louvain, 1947, p. 241 sqq.
10. L. Jeep, Jahresbericht über die Römischen Epiker nach
Vergilius von 1883-1893. 2, Lucanus, Silius Italicus <strong>un</strong>d Ilias
Latina <strong>de</strong>s Italicus für 1890-1893, "JAW", 84, 1895.
11. E. Kalinka, "Zur Ilias Latina", Berliner Philologische
Wochenschrift, Berlin, 1932, p. 38 sqq.
12. R.S. Kilpatrick, "The Ilias Latina Acrostic: a Mil<strong>de</strong>r Remedy",
Latomus: Révue d’Étu<strong>de</strong>s Latines, Tome 51, 1992, pp. 857
sqq.
13. Marco Scaffai, "Note al testo <strong>de</strong>ll’Ilias Latina", Studi Italiani
di Filologia Classica, Nuova Serie, Volume L, Felice le Monnier,
Firenze, 1978, pp. 191 sqq.
14. Marco Scaffai, "Pindarus seu Homerus. Un’ipotesi sul
titulo <strong>de</strong>ll’Ilias Latina", Latomus: Révue d’Étu<strong>de</strong>s Latines, Tome
38, 1979, pp. 932 sqq.
15. G. Scheda, "Zur Datier<strong>un</strong>g <strong>de</strong>r Ilias Latina", Gymnasium.
Zeitschrift für Kultur <strong>de</strong>r Antike <strong>un</strong>d humanistische Bild<strong>un</strong>g, Heil<strong>de</strong>rberg,
1965, p. 303 sqq.
16. H. Schenkl, "Zur Ilias Latina <strong>de</strong>s Italicus", Wiener
Studien. Zeitschrift für klassische Philologie, Wien, 12, 1890, pp.
317 sqq.
17. Paola Venini, "Fe<strong>de</strong>lità e infe<strong>de</strong>lità a Omero nell’Ilias
Latina", Rivista di Filologia e di Instruzione Classica, Loescher
Editore, Torino, 1989, pp. 317 sqq.
18. F. Vollmer, "Zum Homerus Latinus", Rheinischen Museum
für Philologie, Frankfurt am Main, 53, 1898, pp. 165 sqq.

19. F. Vollmer, "Les<strong>un</strong>gen <strong>un</strong>d Deut<strong>un</strong>gen", Sitz<strong>un</strong>gsbericht
<strong>de</strong>r Münchener Aka<strong>de</strong>mie <strong>de</strong>r Wissenschaften, 1909, Abh. 9, pp.
12 sqq.
20. Wolfgang A. Slaby, Concordantia in Ilia<strong>de</strong>m Latinam,
Hil<strong>de</strong>sheim, Zürich - New York, 1998
Anexa 1
Loci similes
143
Anexa 1 cuprin<strong>de</strong> o selecție <strong>de</strong> loci similes alcătuită pe baza
<strong>un</strong>ui corpus format din următorii autori: Gnaeus Naeuius; Quintus
Ennius; Titus Lucretius Caro; Publius Vergilius Maro; Publius
Ouidius Naso; Gaius Valerius Catullus; Quintus Horatius Flaccus;
Sextus Propertius; Marcus Manilius; Marcus Annaeus Lucanus;
Petronius; Lucius Annaeus Seneca; Gaius Valerius Flaccus; Silius
Italicus; Publius Papinius Statius; Baebius Italicus.
La redactarea acestui capitol am folosit în principal Thesaurus
Linguae Latinae, Leipzig, 1900- și Karl Ernst Georges, Ausführliches
lateinisch-<strong>de</strong>utsches Handwörterbuch, Hahnschen
Buchhandl<strong>un</strong>g, Hannover, 1913/1918.
v. 8 - sceptriger Atri<strong>de</strong>s; cf. Ou. Fast.. 6, 480 hac ibi luce
fer<strong>un</strong>t Matutae sacra parenti/ sceptriferas Serui templa <strong>de</strong>disse
manus; Sil. It. P<strong>un</strong>. 16, 244 sceptrifero cum rege pari sub honore
resid<strong>un</strong>t; P<strong>un</strong>. 17, 142 sceptriferas arta palmas uinxere catena;
Stat. Theb. 10, 51 sceptriferae I<strong>un</strong>onis; Theb. 11, 636 ensem sceptriferi
spolium lacrimabile Lai.
bello clarus Achilles; cf. Il. Lat. 50 cum Danaum proceres in coetum
clarus Achilles; Ou. Ibis 301 aut ut Achilli<strong>de</strong>n, cognato nomine
clarum; Hor. Carm. 2, 16, 29 abstulit clarum cita mors Achillem.
v. 10 - Latonae et magni proles Iouis; cf. Val. Flacc. Arg. 3,
667 non datur haec magni proles Iouis; Ou. Trist. 5, 1, 57 cum
faceret Nioben orbam Latonia proles; Hom. Il. 1, 9 Ληθοῦς κα ὶ
Διὸς υἱός; Il. 2, 134 Διὸς µεγάλου.
v. 16 - assiduis impleuit questibus auras; cf. Il. Lat. 31 Fatidici
his sacras compellat uocibus aures; Il. Lat. 594 tollitur et uastis
impletur uocibus aer; Il. Lat. 600 magnoque implentur murmure
siluae; Catul 64, 170 fors etiam nostris inuidit questibus aures;
Verg. Georg. 4, 515 integrat, et maestis late loca questibus implet;
Val. Flacc., Arg. 2, 167 uana fi<strong>de</strong>s. tum uoce <strong>de</strong>os, tum questibus
implent; Arg. 6, 726 tergaque uersa tuens his caelum questibus
implet.

144
v. 19 - genibusque affusus Atridae; cf. Il. Lat. 87 t<strong>un</strong>c genibus
regis sparsis affusa capillis; Il. Lat. 1026 ille trementes/affusus
genibus ten<strong>de</strong>ns ad si<strong>de</strong>ra palmas; Flor. Epitome Bell. 2, 13, 12
Cleopatra, regis soror, adfusa Caesaris genibus.
v. 20 - miserabilis dicat; cf. Ou. Amor. 2, 18, 25 Dido miserabilis
dicat. <strong>de</strong>cus regni, cf. Val. Flacc., Arg. 3, 346 ipse <strong>de</strong>cus
regnique refert insigne parenti; Sil. It., P<strong>un</strong>. 16, 240-241 regnique
insigne uetusti/gestat laeua <strong>de</strong>cus.
v. 21 - ut sibi causa suae reddatur nata salutis; Ou. Trist. 3, 9,
24 hic mihi morte sua causa salutis erit.
v. 22 - dona simul praefert; cf. Catul 64, 34 dona fer<strong>un</strong>t prae
se, <strong>de</strong>clarant gaudia uultu; Verg. Aen. 11, 249 m<strong>un</strong>era praeferimus.
v. 26 - damnosa libido; cf. Hor. Heroid. 2, 1, 107; damnosus
nu apare la Caesar sau Cicero dar este frecvent începînd cu perioada
augustană
haeret amor, cf. Ou. Met. 3, 395 sed tamen haeret amor.
v. 27 - Phoebeia templa; cf. Stat. Theb. 1, 667 Phoebeaque
placat templa.
v. 28 - squalida ora; cf. Ou. Trist. 4, 2, 33-34 perfidus hic
nostros inclusit frau<strong>de</strong> locorum,/squalida promissis qui tegit ora
comis, <strong>de</strong>scrierea <strong>un</strong>ui prins <strong>de</strong> neam germanic, prin urmare a <strong>un</strong>ui
personaj aflat în mizerie și disperare.
v. 29 - annosa tempora (cf. gr. πολυετής, poet., e.g. Eur. Or.,
non homeric): Verg. Aen. 6, 282 annosaque bracchia; Verg. Aen.
10, 766 annosam ornum; Ou. Ars amat. 1, 14 annosum senem; Ars
amat. 2, 418 annoso mero; Met. 7, 237 annosae senectae. Met. 8,
743 ingens annoso robore quercus; Met. 12, 357 annosam pinum;
Met. 13, 517 annosa senectus; Met. 13, 799 annosa quercu; Fast.
2, 571 anus annosa; Fast. 5, 144 annosae morae; Trist. 5, 2, 11
annosa uetustas; Hor. Carm. 3, 17, 13 annosa cornix; Serm. 2, 3,
274 annoso palato; Heroid. 2, 1, 26 annosa uolumina uatum; Luc.
Bell. Ciu. 9, 359 annoso aeuo; Bell. Ciu. 9, 452 annosa robora;
Val. Flacc. Arg. 4, 321 annosi Erycis; Sil. Ital. P<strong>un</strong>. 3, 688 annoso
robore; P<strong>un</strong>. 4, 559 annosi apri; P<strong>un</strong>. 5, 480 annosa aesculus;
Stat. Theb. 1, 564 annosa robora; Theb. 3, 175 annosum apicem;
Theb. 3, 576 annosa oppida; Theb. 9, 411 annoso limo; Theb. 9,
468 annosas trabes; Silu. 4, 3, 163 annosa Appia; Il. Lat. 877
annosa iura. După cum se observă din numeroasele exemple
enumerate, annosus (adjectiv <strong>de</strong>nominativ format cu sufixul -ôso-
însemnînd "înzestrat cu, care posedă, <strong>de</strong>ține”) este <strong>un</strong> adjectiv
predilect poeziei din perioada augustană și prozei post-augustane.

145
v. 31 - compellere uoce; cf. Enn. Ann. 1, 43 Exim compellare
pater me uoce ui<strong>de</strong>tur/His uerbis; Ou. Met. 14, 839 Hersilien iussis
conpellat uocibus Iris; Luc. Bell. Ciu. quorum <strong>un</strong>us aperta/
mente fugae tali conpellat uoce regentem.
v. 33 - aut castam multos uitam duxisse per annos?; cf. Sil. Il.
P<strong>un</strong>. 13, 126 senectam/ mille in<strong>de</strong>fessos uiri<strong>de</strong>m duxisse per annos.
v. 36 - en, haec <strong>de</strong>sertae redd<strong>un</strong>tur dona senectae; pentru
interogații retorice cf. Verg. Aen. 1, 253 hic pietatis honos? sic nos
in sceptra reponis?; Ou. Met. 5, 14-15 meritisne haec gratia
tantis/redditur? hac uitam seruatae dote rependis?; Sen. Thy.
1024-1025 Hoc foedus? haec est gratia, haec fratris fi<strong>de</strong>s?/sic
odia ponis?
v. 37 - si gratus tibi sum, sim te sub uindice tutus; cf. Ou. Met.
1, 92-93 nec supplex turba timebat/iudicis ora sui, sed erant sine
uindice tuti.
v. 38-39 - aut si qua, ut luerem sub acerbo crimine poenas,/
inscius admisi, cur o tua <strong>de</strong>xtera cessat?; cf. Ou. Met. 5, 62
postquam exhalantem sub acerbo uulnere uitam; Met. 2, 279 si
placet hoc meruique, quid o tua fulmina cessant,/summe <strong>de</strong>um?;
Fast. 6, 643 haec aequata solo est, nullo sub crimine regni; Sen.
Octau. 247 in tam nocentem <strong>de</strong>xtra cur cessat tua?; Verg. Aen. 5,
691-692 uel tu, quod superest, infesto fulmine morti,/si mereor,
<strong>de</strong>mitte tuaque hic obrue <strong>de</strong>xtra.
v. 40 - posco sacros arcus: in me tua <strong>de</strong>rige tela;/auctor mortis
erit certe <strong>de</strong>us; cf. Verg. Aen. 9, 427 in me conuertite ferrum;
Aen. 9, 493 sq. figite me, si qua est pietas, in me omnia tela/
conicite, o Rutuli, me primam absumite ferro; Sen. Phae. 680 și
urm. cur <strong>de</strong>xtra, diuum rector atque hominum, uacat/tua, nec trisulca
m<strong>un</strong>dus ar<strong>de</strong>scit face?/in me tona, me fige, me uelox cremet/
transactus ignis;
v. 47 - uixque rogis superest tellus, uix ignibus aer; cf. Ou.
Heroid. 14, 126 corpora furtiuis insuper ad<strong>de</strong> rogis; Luc. Bell.
Ciu. 7, 814 comm<strong>un</strong>is m<strong>un</strong>do superest rogus ossibus astra/
mixturus.
v. 50 - cum Danaum proceres in coetum clarus Achilles/
conuocat; cf. Il. Lat. 131 sq. conuocat attonitus iussis Pelopeius
heros/in coetum proceres remque omnibus ordine pandit; Il. Lat.
636 in coetum uenere Phryges.
v. 57 - portus intrare salutis; cf. Ou. Rem. am. 610 Inque suae
portu paene salutis erat.

146
v. 58 - dixerat; exarsit subito uiolentia regis, vers cu rezonanță
vergiliană, cf. Verg. Aen. 11, 376 talibus exarsit dictis uiolentia
Turni.
v. 59 - dictis primum compellat amaris; cf. Verg. Aen. 10, 591
quem pius Aeneas dictis adfatur amaris; Ou. Met. 8, 787 talibus
agrestem conpellat oreada dictis; Met. 12, 585 talibus intonsum
conpellat Sminthea dictis; Luc. Bell. Ciu. 10, 175 placidis conpellat
Acorea dictis; Val. Flacc. 7, 451 his iterum compellat Iasona
dictis.
v. 60 - mendacemque uocat; cf. Ou. Heroid. 20, 161 hic metuit
mendax, haec et periura uocari.
magnus Achilles; cf. Il. Lat. 72 mox rapta magnum Brisei<strong>de</strong>
priuat Achillem; Il. Lat. 860 quae postquam magnus Achilles; Il.
Lat. 934 et contra magnum conten<strong>de</strong>re uellet Achillem; Il. Lat. 934
dum talia magnus Achilles; Verg. Buc. 4, 36 atque iterum ad
Troiam magnus mittetur Achilles; Georg. 3, 91 magni currus
Achilli; Aen. 11, 438 uel magnum praestet Achillem; Ou. Amor. 1,
9, 33 ar<strong>de</strong>t in abducta Brisei<strong>de</strong> magnus Achilles; Ars. amat. 2, 711
fecit et in capta Lyrnesi<strong>de</strong> magnus Achilles; Met. 13, 134 quam
per quem magnus Danais successit Achilles?; Stat. Achill. 2, 83
attonitam et magni clamantem nomen Achillis?
v. 62 - confremuere omnes: tan<strong>de</strong>m clamore represso; pentru
același început <strong>de</strong> hexametru cf. Ou. Met. 1, 199 confremuere
omnes studiisque ar<strong>de</strong>ntibus ausum/talia <strong>de</strong>posc<strong>un</strong>t.
v. 63 - inuitos amores; cf. Ou. Rem. am. 268 Longus in inuito
pectore sedit amor; Fast. 4, 720 I<strong>un</strong>one inuita m<strong>un</strong>us amoris habet.
v. 65 - c<strong>un</strong>ctis notus Vlixes; Luc. Bell. Ciu. 6, 151 c<strong>un</strong>ctis ignotus
Caesaris armis; Bell. Ciu. 8, 19 c<strong>un</strong>ctis ignotus gentibus.
v. 67 - uela retorsit; cf. Ou. Trist. 1, 1, 84 semper ab Euboicis
uela retorquet aquis.
v. 69 - consumptae uires; cf. Caes. Bell. Ciu. 3, 93, 1 Sed nostri
milites … ad medium fere spatium constiter<strong>un</strong>t, ne consumptis
uiribus adpropinquarent; Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 5, 244 cum ui<strong>de</strong>am
membra ac partis consumpta regigni.
v. 73 - solartur suos ignes; solor poet. și post. august. pentru
clas. consolor; Plaut. Ep. 1, 2, 9 diffi<strong>de</strong>ntem uerbis solatur suis;
Verg. Aen. 4, 394 lenire dolentem Solando cupit; Aen. 5, 770 quos
bonus Aeneas dictis solatur amicis.

147
v. 74 - at ferus Aeaci<strong>de</strong>s nudato protinus ense; cf. Stat. Achill.
1, 852 at ferus Aeaci<strong>de</strong>s; cf. Theb. 3, 81 sed iam nudauerat ensem.
Theb. 7, 549 nudab<strong>un</strong>t enses.
v. 75 - ni sibi reddat…letum cru<strong>de</strong>le minatur; cf. Ou. Met. 13,
662 miles a<strong>de</strong>st et, ni <strong>de</strong>dantur, bella minatur.
v. 79 - caecus amor; cf. Ou. Fast. 2, 762 et caeco raptus
amore furit; Hor. Carm. 1, 18, 14 quae subsequitur caecus amor
sui; Val. Flacc. Arg. 6, 454 quid si caecus amor saeuusque accesserit
ignis?
v. 81 - inuocat auquoreae Peli<strong>de</strong>s numina matris; cf. Ou. Met.
8, 604; Met. 12, 197 aequorei uim passa <strong>de</strong>i est.
v. 85 - auras aethereas; cf. Verg. Georg. 2, 292 aesculus in
primis, quae quantum uertice ad auras/aetherias, tantum radice in
Tartara tendit; Aen. 4, 446 ipsa haeret scopulis et quantum uertice
ad auras/aetherias, tantum radice in Tartara tendit; Aen. 6, 762
proxima sorte tenet lucis loca, primus ad auras/aetherias Italo
commixtus sanguine surget; Ou. Amor. 2, 14, 41 Ista sed aetherias
uanescant dicta per auras; Ars amat. 2, 59 Nam siue aetherias
uicino sole per auras.
aurea si<strong>de</strong>ra; cf. Verg. Aen. 2, 488 ferit aurea si<strong>de</strong>ra clamor; Aen.
11, 832 sq. tum uero immensus surgens ferit aurea clamor/si<strong>de</strong>ra:
<strong>de</strong>iecta cru<strong>de</strong>scit pugna Camilla.
v. 86 - emicat (per auras) aethereas; verbul este frecvent abia
în perioada august. și nu apare <strong>de</strong> loc la Caesar și Cicero. Ou. Met.
5, 67 emicuit neruo penetrabile telum; Met. 8, 356 emicat ex oculis,
spirat quoque pectore flamma; Met. 9, 226 scopulus eminet
alto gurgite.
v. 87 - sparsis capillis; cf. Ou. Ars amat. 1, 541 sparsis in
terga capillis; Met. 6, 657 sicut erat sparsis furiali cae<strong>de</strong> capillis;
Met. 8, 107 inten<strong>de</strong>nsque manus passis furib<strong>un</strong>da capillis.
t<strong>un</strong>c genibus regis affusa; cf. Ou. Met. 9, 607 amplectique
pe<strong>de</strong>s, adfusaque poscere uitam; Sen. Oed. 71 Adfusus aris supplices
tendo manus/matura poscens fata; Stat. Theb. 3, 686 utque
fores iniit magnoque adfusa parenti est; Luc. Bell. Ciu. 7, 71 adfusi
uinci socerum patiare rogamus.
v. 91 - ut flammas inp<strong>un</strong>e mei uiolarit Achillis; cf. Ou. Trist. 2,
1, 373 quid prius est illi flamma Briseidos, utque/fecerit iratos
rapta puella duces?; Tibull. 1, 3, 81 quid prius est illi flamma
Briseidos, utque/fecerit iratos rapta puella duces?
v. 93 - tristes <strong>de</strong>pone querelas; cf. Verg. Georg. 4, 531 nate,
licet tristis animo <strong>de</strong>ponere curas.

148
v. 94 - mecum labor iste manebit; cf. Verg. Aen. 2, 708 ipse
subibo umeris nec me labor iste grauabit; Aen. 4, 115 mecum erit
iste labor.
v. 95 - maerentia pectora; cf. Verg. Aen. 1, 197 et dictis
maerentia pectora mulcet; Aen. 11, 216 sororum pectora maerentum;
Ou. Met. 10, 444 praesagaque pectora maerent; Petr. Sat.
123, 1, 229 s<strong>un</strong>t qui coniugibus maerentia pectora i<strong>un</strong>gant; Stat.
Theb. 6, 624 pectora n<strong>un</strong>c maerens.
v. 96 - dixit, at illa leues caeli <strong>de</strong>lapsa per auras; cf. Verg.
Georg. 3, 274 exceptant leuis auras; Aen. 11 595 dixit, at illa leuis
caeli <strong>de</strong>lapsa per auras, vers întru totul i<strong>de</strong>ntic cu Il. Lat. 96, care
este fară îndoială <strong>de</strong> inspirație vergiliană; Ou. Amor. 3, 5, 21 huc
leuibus cornix pinnis <strong>de</strong>lapsa per auras; Heroid. 5, 53 aura leuis;
Ars amat. 1, 43 Haec tibi non tenues ueniet <strong>de</strong>lapsa per auras; Ars
amat. 3, 100 prouehat aura leuis; Met. 1, 529 leuis aura; Met. 3,
43 leues erectus in auras; Met. 3, 101 ecce uiri fautrix superas
<strong>de</strong>lapsa per auras; Met. 4, 673 nisi quod leuis aura capillos/
mouerat; Met. 6, 233 ne qua leuis effluat aura; Met. 8, 148 et aura
ca<strong>de</strong>ntem/sustinuisse leuis; Met. 8, 524 inque leues abiit paulatim
spiritus auras; Met. 11, 6 e quibus <strong>un</strong>a leues iactato crine per
auras; Met. 14, 432 inque leues paulatim euanuit auras; Met. 14,
538 perque leues domitis inuecta leonibus auras; Met. 14, 597
perque leues auras i<strong>un</strong>ctis inuecta columbis; Met. 15, 406 per
leues auras; Met. 15, 697 inpulerat leuis aura ratem; Fast. 3, 373
ecce leui scutum uersatum leniter aura/<strong>de</strong>cidit; Trist. 3, 4, 15 dum
me leuis aura ferebat; Luc. Bell. Ciu. 8, 789 ne leuis aura retectos/
auferret cineres; Val. Flacc. Arg. 7, 259 cum leuis a superis ad te
modo laberer auris; Sil. It. P<strong>un</strong>. 1, 601 ferte leues auras; P<strong>un</strong>. 2,
542 hac merce<strong>de</strong> Fi<strong>de</strong>s constet <strong>de</strong>lapsa per auras; Stat. Silu. 3, 4,
45 sic orsa leues secum ipsa per auras/tollit; Il. Lat. 464 quem
Venus aethereas genetrix <strong>de</strong>lapsa per auras/accipit.
v. 97 - litus adit patrium gratasque sororibus <strong>un</strong>das; cf. Ou.
Rem. am. 406 grata fit <strong>un</strong>da siti; Met. 14, 597 perque leues auras
i<strong>un</strong>ctis inuecta columbis/litus adit Laurens; Val. Flacc. Arg. 5, 104
materna <strong>un</strong>da.
v. 98 - optime coniux; cf. Verg. Aen. 10, 611 cui I<strong>un</strong>o summissa:
quid, o pulcherrime coni<strong>un</strong>x; Ou. Trist. 3, 3, 55 n<strong>un</strong>c, si
forte potes-sed non potes, optima coni<strong>un</strong>x/finitis gau<strong>de</strong> tot mihi
morte malis; Met. 14, 589 fecit auum, quamuis paruum <strong>de</strong>s, optime,
numen; Sil. It. P<strong>un</strong>. 2, 678 t<strong>un</strong>c rapiens letum Tibi ego haec
ait optime coni<strong>un</strong>x,/ad manes, en, ipsa fero; Stat. Theb. 3, 378 ibo
libens certusque mori, licet optima coni<strong>un</strong>x;

149
v. 99 - Dori<strong>de</strong> nata; cf. Ou. Met. 2, 269 Doridaque et natas
tepidis latuisse sub antris; Prop. 1, 17, 25 at uos, aequoreae formosa
Dori<strong>de</strong> natae.
v. 102 - et Troum renouare uelis in proelia uires?; cf. Ou. Met.
4, 150 hoc manus, est et amor: dabit hic in uulnera uires; Sil. It.
P<strong>un</strong>. 7, 529 Ausonius, torquet totas in proelia uires; Stat. Theb. 4,
159 dat Nemea comites, et quas in proelia uires; concurr<strong>un</strong>t nudasque
mouent in proelia uires.
v. 107 - conciliumque simul genitor dimittit Olympi; cf. Verg.
Aen. 4, 268 ipse <strong>de</strong>um tibi me claro <strong>de</strong>mittit Olympo; Val. Flacc.
Arg. 5, 691 et iam si<strong>de</strong>reo noctem <strong>de</strong>mittit Olympo; Sil. It. P<strong>un</strong>. 9,
551 sic ait atque Irim propere <strong>de</strong>mittit Olympo.
v. 108 - sol emenso <strong>de</strong>cedit Olympo; cf. Verg. Georg. 1, 450
emenso cum iam <strong>de</strong>cedit Olympo.
v. 113 - pater omnipotens; epitetul este poetic, cf. Verg. Georg.
2, 325 tum pater omnipotens fec<strong>un</strong>dis imbribus Aether/coniugis in
gremium laetae <strong>de</strong>scendit; Aen. 1, 60 sed pater omnipotens spel<strong>un</strong>cis
abdidit atris; Aen. 3, 251 quae Phoebo pater omnipotens,
mihi Phoebus Apollo/praedixit; Aen. 4, 25 uel pater omnipotens
adigat me fulmine ad umbras; Aen. 6, 592 at pater omnipotens
<strong>de</strong>nsa inter nubila telum/contorsit; Aen. 7, 141 hic pater omnipotens
ter caelo clarus ab alto/intonuit; Aen. 7, 770 tum pater omnipotens
indignatus; Aen. 8, 398 nec pater omnipotens Troiam nec
fata uetabant/stare <strong>de</strong>cemque alios Priamum superesse per annos;
Aen. 10, 100; Aen. 11, 789 da, pater, hoc nostris aboleri <strong>de</strong><strong>de</strong>cus
armis/omnipotens; Aen. 12, 178 et pater omnipotens et tu Saturnia
coni<strong>un</strong>x; Ou. Met. 1, 154 tum pater omnipotens misso perfregit
Olympum/fulmine; Met. 2, 304; Met. 2, 401 at pater omnipotens
ingentia moenia caeli/circuit; Met. 3, 336; Met. 9, 271; Val. Flacc.
Arg. 2, 117; Arg. 3, 249; Sil. It. P<strong>un</strong>. 3, 163; Stat. Theb. 1, 248;
Theb. 4, 383; Theb. 10, 634; Theb. 11, 134.
v. 114 - lenissime diuum; cf. Hor. Amor. 1, 7, 55 ut leni
Zephyro gracilis uibratur har<strong>un</strong>do.
ua<strong>de</strong> age; Verg. Aen. 3, 462 ua<strong>de</strong> age et ingentem factis fer ad
aethera Troiam; Aen. 4, 223 ua<strong>de</strong> age, nate, uoca Zephyros et
labere pennis; Aen. 5, 548 ua<strong>de</strong> age et Ascanio, si iam puerile
paratum; Val. Flacc. Arg. 2, 127 ua<strong>de</strong> age et aequoream, uirgo,
<strong>de</strong>labere Lemnon; Sil. It. P<strong>un</strong>. ua<strong>de</strong>, age et, a medio cum se nox
umida cursu; Stat. Silu. 3, 4, 35 quem meruit formae dominum
dabo. ua<strong>de</strong> age mecum.
v. 115 - Argolicique ducis celeri pete castra uolatu; cf. Argolicosque
duces mediis consi<strong>de</strong>re castris.
Argolicique ducis celeri pete castra volatu; cf. Cat. 55, 13 non si

150
Pegaseo ferar uolatu; Ou. Met. 4, 718 sic celeri missus praeceps
per inane uolatu; Met. 12, 527 hanc ubi lustrantem leni sua castra
uolatu; Met. 13, 611 ter plangor, quarto seduc<strong>un</strong>t castra uolatu.
v. 117 - mandata refer; pentru întrebuințări în contexte similare
cf. Verg. Aen. 7, 267 uos contra regi mea n<strong>un</strong>c mandata referte;
Aen. 11, 176 uadite et haec memores regi mandata referte;
Ou. Met. 6, 449 coeperat, aduentus causam, mandata referre; Met.
8, 810 refert mandata <strong>de</strong>ae; Met. 14, 831 imperat et uacuae sua
sic mandata referre; Sil. It. P<strong>un</strong>. 15, 798 Si qua sub extremo casu
mandata referri/germano uis forte tuo, portabimus inquit; Stat.
Theb. 2, 424 mandata refers; Theb. 8, 681 it referens mandata
ducis.
cum crastina primum; cf. Verg. Aen. 4, 118 sq. ubi primos
crastinus ortus/extulerit Titan radiisque retexerit orbem; Aen. 5,
65 Aurora extulerit radiisque retexerit orbem; Aen. 11, 182 sq.
Aurora interea miseris mortalibus almam/extulerat lucem referens
opera atque labores; Aen. 12, 76 sq. cum primum crastina caelo/
p<strong>un</strong>iceis inuecta rotis Aurora rubebit.
v. 118 - extulerit Titana dies noctemque fugarit; cf. Verg. Aen.
10, 257 matura iam luce dies noctemque fugarat.
v. 119 - cogat in arma uiros; cf. Verg. Aen. 9, 463 Turnus in
arma uiros armis circumdatus ipse/suscitat: aeratasque acies in
proelia cog<strong>un</strong>t. Stat. Theb. 4, 159 dat Nemea comites, et quas in
proelia uires/sacra Cleonaei cog<strong>un</strong>t uineta Molorchi. Expresia
pare a fi împrumutată din vocabularul militar: cf. T. Liu. A.V.C. 34,
28, 7; A.V.C. 44, 4, 12; A.V.C. 35, 27, 15; A.V.C. 42, 64, 5; A.V.C.
42, 10, 8.
incautum occupet hostem; cf. Ou. Met. 13, 104 Quo tamen haec
Ithaco, qui clam, qui semper inermis/rem gerit et furtis incautum
<strong>de</strong>cipit hostem?
v. 120 - nec mora, formulă foarte <strong>de</strong>s întîlnită în poezia augustană
și postaugustană, <strong>de</strong> obicei la început <strong>de</strong> hexametru, cf. Ou.
Amor. 1, 6, 13; Amor. 1, 11, 19; Amor. 3, 7, 81; Heroid. 15, 169;
Heroid. 18, 57; Ars amat. 1, 146; Ars amat. 3, 709; Met. 1, 717;
Met. 3, 46; Met. 4, 120; Met. 4, 344; Met. 4, 481; Met. 6, 636; Met.
7, 320; Met. 8, 416; Met. 8, 830; Met. 9, 166; Met. 10, 159; Met.
11, 324; Met. 13, 225; Met. 13, 954; Met. 14, 273; Met. 14, 845;
Fast. 1, 278; Fast. 1, 541; Fast. 2, 471; Fast. 2, 709; Fast. 2, 831;
Fast. 4, 456; Fast. 4, 843; Fast. 5, 27; Fast. 5, 519; Fast. 6, 677;
Trist., 1, 3, 69; Trist., 3, 7, 6; Trist., 3, 11, 53; Pont., 3, 2, 93;
Pont., 4, 7, 31; Luc., Bell. Ciu., 4, 445; Val. Flacc., Arg., 8, 112;
Sil. It., P<strong>un</strong>. 3, 170; P<strong>un</strong>. 3, 512; P<strong>un</strong>. 5, 130; P<strong>un</strong>. 6, 350; P<strong>un</strong>. 7,
523; P<strong>un</strong>. 14, 371; P<strong>un</strong>. 14, 580; P<strong>un</strong>. 17, 155; Stat. Theb. 1, 310;
Theb. 1, 533; Theb. 2, 513; Theb. 6, 813; Theb. 6, 887; Theb. 9,

151
834; Silu. 3, 1, 117; Silu. 3, 4, 47; Achill. 1, 27; Achill. 1, 558;
Achill. 1, 741; <strong>un</strong>eori sub forma nec mora nec requies pentru care
cf. Verg. Georg. 3, 110; Aen. 5, 458; Aen. 12, 553; pentru nec
mora urmată <strong>de</strong> continuo ca început <strong>de</strong> hexametru, așa cum apare
în Il. Lat. 225 și 579, cf. Verg. Aen. 5, 368 nec mora; continuo
uastis cum uiribus effert/ora Dares magnoque uirum se murmure
tollit;
leuibus pennis; cf. Ou. Met. 2, 581 bracchia coeper<strong>un</strong>t leuibus
nigrescere pennis; Sil. It. P<strong>un</strong>. 2, 215 sicut agit leuibus per sera
crepuscula pennis; P<strong>un</strong>. 6, 59 pennaque leui commota uolucris; Il.
Lat. 420 leuibus plaudit sua pectora pennis.
v. 123 - (Somnus) curarum operumque leuator; leuator, nume
<strong>de</strong> agent a lui leuo, -âre, mai apare numai o singură dată în întreaga
literatură <strong>latină</strong>, la Petr. Sat. 140, 15, 4 omnia inquam ista
uera s<strong>un</strong>t; nec ulli enim celerius homines inci<strong>de</strong>re <strong>de</strong>bent in malam
fort<strong>un</strong>am, quam qui alienum concupisc<strong>un</strong>t. <strong>un</strong><strong>de</strong> plani autem,
<strong>un</strong><strong>de</strong> leuatores uiuerent, nisi aut locellos aut sonantes aere sacellos
pro hamis in turbam mitterent? sicut muta animalia cibo inescantur,
sic homines non caperentur, nisi spei aliquid mor<strong>de</strong>rent.
Numai că la Petroniu sensul termenului este <strong>de</strong> p<strong>un</strong>gaș, hoț, pe
cînd în Il. Lat. sensul este <strong>un</strong>ul figurat, "cel care ușurează, face să
fie mai ușor", și servește drept epitet al Somnului. Somnul este
prin urmare curarum operumque leuator, cel care ușurează grijile
și tru<strong>de</strong>le, sintagmă căutată, originală și prețioasă. Cf. și Ou. Pont.
3, 3, 7 Publica me requies curarum somnus habebat.
v. 124 - rex Danaum Atrida, vigila et mandata Tonantis; cf.
Verg. Aen. 10, 228 sq. uigilasne, <strong>de</strong>um gens,/Aenea? uigila et uelis
immitte ru<strong>de</strong>ntis.
v. 125 - quae tibi iussa simul <strong>de</strong>latus ab aethere porto; cf. Stat.
Theb. 7, 77 quod Iouis imperium, magno quid ab aethere portas?
v. 126 - cum primum Titan se emerserit <strong>un</strong>dis; 158 et nitidum
Titan radiis caput extulit <strong>un</strong>dis; cf. Verg. Aen. 4, 119 ubi primos
crastinus ortus/extulerit Titan radiisque retexerit orbem; emergo
nu apare la Verg., dar îl găsim la Ou., Val. Flacc. Arg. 5, 1 Altera
lux haud laeta uiris emersit Olympo; Manil., Astron. 5, 198 septimaque
ex <strong>un</strong>dis pars sese emergit in astra; Stat. Theb. 9, 275
emersisse uadis; cf. și Il. Lat. 650 ut nitidum Titan radiis patefecerat
orbem.
v. 128 - instructo milite; sintagmă împrumutată din limbajul
militar, singular colectiv frecvent începînd cu poeții epocii augustane,
cf. T. Liu. A.V.C. 1, 1, 7 cum instructae acies constitissent;
A.V.C. 2, 49, 3 consul paludatus egrediens in uestibulo gentem
omnem suam instructo agmine ui<strong>de</strong>t; A.V.C. 3, 2, 7 ita duo consu-

152
lares exercitus ad hostem accessere acie instructa ut confestim
dimicarent. Dar cf. și Verg. Aen. 2, 254 et iam Argiua phalanx
instructis nauibus ibat; Aen. 8, 676 instructo Marte; Aen. 11, 449
instructos acie Tiberino a flumine Teucros; Stat. Theb. 3, 357 <strong>de</strong>lecti
insidiis instructique omnibus armis; Theb. 6, 912 iamque
a<strong>de</strong>rant instructi armis.
v. 130 - ignea lampas; lampas, termen poetic, cf. lucerna,
lychnus, laterna. Cf. Verg. Aen. 4, 6 postera Phoebea lustrabat
lampa<strong>de</strong> terras; Ou. Met. 12, 247 lampadibus <strong>de</strong>nsum rapuit f<strong>un</strong>ale
coruscis; Luc. Bell. Ciu. 9, 1006 sed prius orta dies nocturnam
lampada texit; Sil. It. P<strong>un</strong>. 1, 359 ad terram caelo <strong>de</strong>currens ignea
lampas; Stat. Silu. 4, 8, 59 quippe et opes et origo sin<strong>un</strong>t hanc
lampa<strong>de</strong> prima.
v. 131 - Pelopeius heros; cf. Ou. Heroid. 8, 27 quod auus nobis
i<strong>de</strong>m Pelopeius Atreus.
attonitus iussis; cf. Verg. Aen. 3, 172 talibus attonitus uisis et
uoce <strong>de</strong>orum; Aen. 4, 282 attonitus tanto monitu imperioque <strong>de</strong>orum;
Ou. Met. 7, 614 Attonitus tanto miserarum turbine rerum;
Vall. Flacc. Arg. 7, 101 Talibus attonitos dictis natamque patremque;
Stat. Theb. 3, 253 dixit, et attoniti iussis.
v. 132 - rem omnibus ordine pandit; cf. Il. Lat. 726 consilium
Priami regis remque ordine gentis/expediam Phrygiae; Verg. Aen.
3, 179 perfecto laetus honore/Anchisen facio certum remque ordine
pando, Aen. 6, 723 suscipit Anchises atque ordine singula
pandit.
v. 136 - hic t<strong>un</strong>c Thersites, quo non <strong>de</strong>formior alter/uenerat ad
Troiam nec lingua proteruior ulli; cf. Ou. Met. 13, 233 Thersites
etiam, per me haut inp<strong>un</strong>e proteruis!; Pont. 3, 9, 10 Auctor opus
laudat: sic forsitan Agrius olim/Thersiten facie dixerit esse bona.
v. 140 - sceptro eburno; cf. Ou. Met. 1, 178 sceptroque innixus
eburno; Met. 7, 103 medio rex ipse resedit/agmine purpureus
sceptroque insignis eburno.
v. 141 - ira ar<strong>de</strong>scit; cf. Ou. Met. 5, 41 tum uero indomitas
ar<strong>de</strong>scit uulgus in iras (dar Verg. Aen. 7, 445 exarsit in iras); Il.
Lat. 441 tum uero ar<strong>de</strong>scit iuuenis Calydonius ira, cu ar<strong>de</strong>sco care
este poetic, cf. Verg. Aen. 11, 607 fremitus ar<strong>de</strong>scit equorum.
v. 142 - uix telis caruere manus, ad si<strong>de</strong>ra clamor/tollitur; cf.
Il. Lat. 593 ingens ad si<strong>de</strong>ra clamor/tollitur; Verg. Aen. 2, 222
clamores simul horrendos ad si<strong>de</strong>ra tollit; Aen. 9, 566-567 <strong>un</strong>dique
clamor/tollitur; Aen. 10, 262 clamorem ad si<strong>de</strong>ra toll<strong>un</strong>t;
Aen. 11, 745 tollitur in caelum clamor c<strong>un</strong>ctique Latini/conuertere
oculos.

153
v. 143 - ardor pugnandi; cf. Sil. It. P<strong>un</strong>. 1, 582 ac pugnandi
substitit ardor.
v. 148 - consumpsit uolucrum bis quattuor arbore fetus; cf.
Verg. Aen. 6, 141 auricomos quam quis <strong>de</strong>cerpserit arbore fetus;
Ou. Met. 12, 15 nidus erat uolucrum bis quattuor arbore summa.
v. 151 - t<strong>un</strong>c sic <strong>de</strong>in<strong>de</strong> senex moneo remoneboque, Achiui; cf.
Verg. Aen. 3, 436 praedicam et repetens iterumque iterumque
monebo.
v. 153 - uictricibus armis; cf. Verg. Aen. 3, 54 res Agamemnonias
uictriciaque arma secutus; Ou. Met. 14, 572 tan<strong>de</strong>mque
Venus uictricia nati/arma ui<strong>de</strong>t; Val. Flacc. Arg. 5, 129 uictricia
Herculis arma.
v. 154 - assensere omnes; cf. Verg. Aen. 2, 130 adsensere omnes
et, quae sibi quisque timebat,/<strong>un</strong>ius in miseri exitium conuersa
tulere; Luc. Bell. Ciu. 8, 536 adsensere omnes sceleri.
v. 155 - concilium dimittere; expresie folosită în context militar
cf. T. Liu. A.V.C. 2, 56, 15 n<strong>un</strong>c orasset trib<strong>un</strong>os ut concilium
dimitterent; A.V.C. 3, 13, 9 collegae appellati dimisere concilium;
A.V.C. 25, 3, 19 ni propere dimittitis plebis concilium; 27, 30, 15
belli causam quaesisse. ita infecta pace concilium dimisit; etc.
arma parari iubet; Verg. Aen. 7, 468 indicit primis iuuenum et
iubet arma parari.
v. 156 - animos aptare et corpora pugnae; cf. Verg. Aen. 10,
259 atque animos aptent armis pugnaeque parent se.
v. 157 - tacitas umbras; cf. Ou. Met. 5, 191 magna feres tacitas
solacia mortis ad umbras.
v. 158 - et nitidum Titan radiis caput extulit <strong>un</strong>dis; cf. Verg.
Georg. 4, 352 prospiciens summa flauum caput extulit <strong>un</strong>da; Aen.
4, 119 extulerit Titan radiisque retexerit orbem; Ou. Met. 3, 37
urna <strong>de</strong>dit sonitum, longo caput extulit antro; Met. 5, 487 Tum
caput Eleis Alpheias extulit <strong>un</strong>dis; Met. 15, 30 candidus Oceano
nitidum caput abdi<strong>de</strong>rat Sol; Fast. 2, 149 Quintus ab aequoreis
nitidum iubar extulit <strong>un</strong>dis.
v. 165 - et coeptum peragamus opus; cf. Verg. Aen. 6, 384
Ergo iter inceptum perag<strong>un</strong>t fluuioque propinquant; Ou. Amor. 1,
4, 48 ueste sub iniecta dulce peregit opus; Ars. amat. 2, 480 Arte
Venus nulla dulce peregit opus; Fast. 4, 16 contigit et coeptum
perfice dixit opus.
sit auctor Apollo; cf. Verg. Aen. 8, 336 <strong>de</strong>us auctor Apollo; Aen.
12, 405 nulla uiam Fort<strong>un</strong>a regit, nihil auctor Apollo/subuenit;
Stat. Theb. 1, 399 id uoluens non ipse pater, non docte futuri/

154
Amphiarae ui<strong>de</strong>s, etenim uetat auctor Apollo; Stat. Theb. 10, 889
gemit auctor Apollo.
v. 166 - aspiretque libens operi; cf. Verg. Aen. 2, 385 aspirat
primo Fort<strong>un</strong>a labori; Aen. 9, 525 Vos, o Calliope, precor, aspirate
canenti; Ou. Met. 1, 2 sqq. di, coeptis (nam uos mutastis et
illas)/adspirate meis primaque ab origine m<strong>un</strong>di/ad mea perpetuum
<strong>de</strong>ducite tempora carmen!; Stat. Theb. 12, 197 aspiretque
pio Fort<strong>un</strong>a labori.
operi per singula nostro; cf. Verg. Aen. 6, 888 quae postquam
Anchises natum per singula duxit.
v. 167 - Peneleus princeps; cf. Verg. Aen. 2, 425 primusque
Coroebus/Penelei <strong>de</strong>xtra diuae armipotentis ad aram/procumbit;
Il. Lat. 789 Boeotumque Acamas Promachum (percutit), quem
sternit atrocis/Penelei <strong>de</strong>xtra, <strong>un</strong><strong>de</strong> întînim imaginea vergiliană:
<strong>de</strong>xtra Penelei împrăștie moartea, victimele fiind Coroebus, la
Vergiliu, respectiv Acamas.
bello Leïtus acer; cf. Verg. Aen. 10, 411 sed bellis acer Halaesus/
tendit in aduersos seque in sua colligit arma.
v. 168 - Prothoënor; cf. Ou. Met. 5, 98 Prothoenora percutit
Hypseus.
Clonius; cf. Verg. Aen. 9, 574 și Aen. 10, 749 <strong>un</strong><strong>de</strong> apare numele
<strong>de</strong> Clonius, dar este vorba <strong>de</strong>spre doi dintre însoțitorii lui
Aeneas, uciși <strong>de</strong> Turnus și respectiv <strong>de</strong> Messapus.
v. 170 - tumidos fluctus; cf. Verg. Aen. 5, 125 quod tumidis
summersum t<strong>un</strong>ditur olim/ fluctibus; Ou. Met. 11, 480 cum mare
sub noctem tumidis albescere coepit/fluctibus; Stat. Achill. 2, 147
stare iubet contra tumidosque repellere fluctus.
ualido remige pulsar<strong>un</strong>t; formulă care se repetă la v. 185
Euryalus Sthenelique <strong>de</strong>cus et fortis in armis/Tydi<strong>de</strong>s ualido pulsar<strong>un</strong>t
remige pontum. Cf. Verg. Aen. 5, 15 colligere arma iubet
ualidisque incumbere remis; Aen. 10, 294 ualidis incumbite remis;
Sil. It. P<strong>un</strong>. 14, 488 ipse a<strong>de</strong>o senis ductor Rhoeteius ibat/pulsibus
et ualido superabat remige uentos.
v. 171 - in<strong>de</strong> Mycenaeis Agamemnon moenibus ortus; pentru
sinecdocă, cf. Il. Lat. 200 Euboeae a magnis Elephenor finibus
ortus; Ou. Trist. 1, 10, 39-40 et quos Alcathoi memorant e moenibus
ortos/sedibus his profugos constituisse Larem.
v. 172 - bellatrix Graecia; bellatrix, nume <strong>de</strong> agent (bello)
construit după bellator (cf. Verg. Aen. 12, 614 bellator Turnus;
Aen. 9, 721 bellator <strong>de</strong>us (Mars), etc.), este, ca și acesta, <strong>un</strong> termen
poetic. A<strong>de</strong>sea folosit ca apoziție, joacă rolul <strong>un</strong>ui adjectiv, cf.

155
Verg. Aen. 1, 493 Penthesilea bellatrix; Ou. Met. 8, 264 bellatricem
Mineruam; Trist. 1, 5, 76 bellatrix diua (Pallas); Trist. 2, 1,
231 bellatrix Roma; Sil. It. P<strong>un</strong>. 9, 576 bellatrix belua (elephantus);
Stat. Theb. 6, 262 bellatrix cohors. Pe acest tipar Baebius
crează bellatrix Graecia. Cf. și Il. Lat. 629 bellator Aiax.
v. 173 - armato milite; cf. Verg. Aen. 2, 20 uterumque armato
milite complent; Aen. 11, 516 ut biuias armato obsidam milite
fauces.
v. 174 - bis tricenis nauibus; cf. Il. Lat. 178 ter tricenis carinis;
Verg. Aen. 10, 213 tot lecti proceres ter <strong>de</strong>nis nauibus ibant.
v. 175 - ira ferox; cf. Ou. Met. 11, 323 ira ferox mota est; 13,
613 tum duo diuersa populi <strong>de</strong> parte feroces/bella ger<strong>un</strong>t rostrisque
et ad<strong>un</strong>cis <strong>un</strong>guibus iras/exercent; Luc. Bell. Ciu. 4, 211
addidit ira ferox moturas proelia uoces; Bell. Ciu. 4, 284 paulatim
cadit ira ferox mentesque tepesc<strong>un</strong>t.
v. 176 - quos iuxta; iuxta sinonim expresiv pentru apud, prope.
Cf. Verg. Aen. 3, 506 uicina Cera<strong>un</strong>ia iuxta; etc.
v. 179 - Schedius uirtute potens; cf. Il. Lat. 176 Nestor/
consilioque potens; 206 Telamonius Aiax,/egregia uirtute potens;
Verg. Aen. 12, 827 sit Romana potens Itala uirtute propago.
v. 180 - saeui duo robora belli; cf. Verg. Aen. 6, 842 quis
Gracchi genus aut geminos, duo fulmina belli; Aen. 7, 608 s<strong>un</strong>t
geminae Belli portae (sic nomine dic<strong>un</strong>t)/religione sacrae et saeui
formidine Martis; Ou. Ars amat. 2, 146 asperitas odium saeuaque
bella mouet; Met. 6, 464 aut rapere et saeuo raptam <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re
bello; Trist. 2, 1, 176 saeua bella geris; Luc. Bell. Ciu. 5, 726 te
procul a saeui strepitu, Cornelia, belli/occulere; Bell. Ciu. 10, 401
omnia saeui/instrumenta rapit belli; Val. Flacc. Arg. 5, 495 si
petere hoc saeui statuissem sanguine belli; Sil. It. P<strong>un</strong>. 3, 164 et
fama saeuorum tollere ad astra/bellorum; Stat. Theb. 4, 671 hoc
mihi saeuum/Argos et indomitae bellum ciet ira nouercae; Theb. 5,
146 ubi arma/indulget pater et saeui mouet ostia Belli; Theb. 9,
756 hic saeui miser inter f<strong>un</strong>era belli/palpitat; Theb. 10, 717 teque
iterum saeuis iterumque remittere bellis; Theb. 12, 8 saeui
meminit uictoria belli.
v. 183 - instruxere rates oneratas milite forti; cf. Verg. Aen. 2,
254 et iam Argiua phalanx instructis nauibus ibat.
milite forti; pentru același final <strong>de</strong> hexametru cf. Ou. Amor. 1, 9, 5
quos petiere duces animos in milite forti; Met. 12, 64 fecerat haec
notum, Graias cum milite forti; Met. 15, 592 uelat et aggeribus
factis a milite forti.

156
v. 184 - fortis in armis; cf. Luc. Bell. Ciu. 5, 345 Pompeio
certe fugeres duce. fortis in armis.
v. 185 - et tumidos ualido pulsar<strong>un</strong>t remige pontum; cf. Verg.
Aen. 5, 15 colligere arma iubet ualidisque incumbere remis; Aen.
5. 116 uelocem Mnestheus agit acri remige Pristim; Ou. Pont. 3,
1, 1 aequor Iasonio pulsatum remige primum; Met. 1, 310 pulsabantque
noui montana cacumina fluctus;
v. 189 - fortissimus Aiax; cf. Ou. Met. 13, 340 fortis ubi est
Aiax?
v. 191 - Graium durus comitator Achilles; comitator este după
toate aparențele <strong>un</strong> hapax, nume <strong>de</strong> agent <strong>de</strong> la comito, ¬re. Cf.
Stat. Achill. 1, 564 namque ut uirgineo stetit in grege durus Achilles.
Dar v. și Verg. Aen. 11, 266 ipse Mycenaeus magnorum ductor
Achiuum, astfel <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>le putînd constitui <strong>un</strong> mo<strong>de</strong>l; ductor este
<strong>un</strong> termen favorit al lui Vergilius, care îl folosește <strong>de</strong> 24 <strong>de</strong> ori: cf.
dux, imperator, princeps, praetor, praefectus etc., a<strong>de</strong>sea cu <strong>un</strong>
genitiv nume <strong>de</strong> popor: cf. Verg. Aen. 2, 14 ductores Danaum;
Aen. 8, 129 non equi<strong>de</strong>m extimui Danaum quod ductor; Aen. 8,
470 maxime Teucrorum ductor; Aen. 8, 513 o Teucrum atque Italum
fortissime ductor; Aen. 9, 226 ductores Teucrum primi; Aen.
10, 185 Ligurum ductor fortissime bello. O altă lecți<strong>un</strong>e pe care o
dau manuscrisele este murus, care amintește <strong>de</strong> Ou. Met. 13, 281
temporis illius, quo, Graium murus, Achilles.
v. 192 - cum quinquaginta materna per aequora uectus; cf.
pentru a doua parte a hexamentrului Ou. Fast. 4, 131 uere monet
curuas materna per aequora puppes; Val. Flacc. Arg. 5, 104 fidus
et Inopi materna gratior <strong>un</strong>da; Stat. Theb. 9, 320 maternis bellare
tener Crenaeus in <strong>un</strong>dis.
v. 202 - Aetola <strong>de</strong> gente Thoas Andraemone natus; cf. Il. Lat.
210 clara <strong>de</strong> gente Menestheus; Il. Lat. 583 Eurypylus magnoque
Thoas Andraemone natus; Verg. Aen. 2, 78 uera, inquit; neque me
Argolica <strong>de</strong> gente negabo; Aen. 7, 803 hos super aduenit Volsca <strong>de</strong>
gente Camilla; Ou. Met. 13, 357 Eurypylusque ferox claroque
Andraemone natus.
v. 205 - Telamonius Aiax; pentru Telamonius cf. Il. Lat. 363,
602, 623, 787, 836; Ou. Ars amat. 2, 737; Met. 13, 194; 13, 231;
13, 266; 13, 321; Trist. 2, 1, 525.
v. 206 - (Aiax) egregia uirtute potens; cf. Verg. Aen. 12, 827 sit
Romana potens Itala uirtute propago.
v. 210 - et toti<strong>de</strong>m puppes clara <strong>de</strong> gente Menestheus; cf. Sil.
It. P<strong>un</strong>. 1, 634 Sacrata gens clara fi<strong>de</strong>, quam rite fatentur.

157
v. 217 - et septem Poeante satus tulit arma carinis; cf. Ou.
Met. 9, 233 ferre iubes Poeante satum, quo flamma ministro; Met.
13, 45 hortator scelerum! non te, Poeantia proles; Met. 13, 313
Nec, Poeantia<strong>de</strong>n quod habet Vulcania Lemnos.
v. 218 - quem sequitur iuxta Podalirius atque Machaon; pentru
Podalirius (Il. 2, 732 τῶν αὖθ᾽ ἡγείσθην Ἀσκληπιοῦ δύο παῖδε
ἰητῆρ᾽ ἀγαθὼ Ποδαλείριος ἠδὲ Μαχάων; Il. 11, 832) cf. Ou. Ars
amat. 2, 735; Rem. am. 313; Trist. 5, 6, 11. Pentru Machaon (Il. 2,
732; Il. 4 193; Il. 4 219; Il. 11, 832; Il. 11, 506 Μαχάων).
v. 222 - iamque citae appulerant classes camposque tenebant;
Verg. Aen. 11, 903 uix e conspectu exierat campumque tenebat.
v. 223 - cum pater ad Priamum mittit Saturnius Irin; cf. Verg.
Aen. 4, 372 nec Saturnius haec oculis pater aspicit aequis; Aen. 5,
606 Irim <strong>de</strong> caelo misit Saturnia I<strong>un</strong>o, vers care se repetă în Aen.
9, 2; Ou. Met. 1, 163 Quae pater ut summa uidit Saturnius arce.
v. 225 - nec mora, continuo iussu capit arma parentis; cf.
Verg. Georg. 4, 548 haud mora, continuo matris praecepta facessit;
Aen. 5, 368 nec mora; continuo uastis cum uiribus effert; Ou.
Met. 14, 362 haut mora, continuo praedae petit inscius umbram.
v. 226 - Priami<strong>de</strong>s Hector; cf. Hor. Sat. 1, 7, 12 Hectora
Priami<strong>de</strong>n, animosum atque inter Achillem.
v. 228 - iuuenile … caput; cf. Ou. Met. 1, 564 utque meum
intonsis caput est iuuenale capillis.
v. 229 - omni parte caput, m<strong>un</strong>ibat pectora thorax; cf. Stat.
Theb. 9, 241 balteus et madidus <strong>de</strong>ducit pectora thorax.
v. 230 - et clipeus laeuam, <strong>de</strong>xtram <strong>de</strong>corauerat hasta; cf. Ou.
Met. 4, 782-783 se tamen horrendae clipei, quem laeua gerebat,/
aere repercusso formam adspexisse Medusae.
v. 232 - crura teg<strong>un</strong>t ocreae, quales <strong>de</strong>cet Hectoris esse; cf.
Ou. Met. 2, 13-14 … facies non omnibus <strong>un</strong>a,/non diuersa tamen,
qualem <strong>de</strong>cet esse sororum; Trist. 1, 1, 3 ua<strong>de</strong>, sed incultus,
qualem <strong>de</strong>cet exulis esse.
v. 233 - t<strong>un</strong>c fortis in armis; Verg. Aen. 10, 734-735 obuius
aduersoque occurrit seque uiro uir/contulit, haud furto melior sed
fortibus armis.
v. 236 - Veneris certissima proles; cf. Verg. Aen. 6, 322 Anchisa
generate, <strong>de</strong>um certissima proles; Aen. 8, 301 salue, uera
Iouis proles, <strong>de</strong>cus addite diuis; Sil. It. P<strong>un</strong>. 13, 767 Libyci certissima
proles/Hammonis.

158
v. 239 - et magnae Glaucus uirtutis in armis; cf. Verg. Aen. 9,
269 uidisti, quo Turnus equo, quibus ibat in armis.
v. 242 - magnanimi duces; cf. Stat. Theb. 3, 55 nulla agmina
circum/magnanimosque duces; Theb. 7, 375 magnanimi reges,
quibus haud parere recusem.
v. 247 - florentes aetate uiri; cf. Verg. Buc. 7, 4 ambo florentes
aetatibus, Arca<strong>de</strong>s ambo.
v. 248 - simul et Iouis inclita proles/Sarpedon; cf. Ou. Met. 9,
229 appellantque Lichan. at tu, Iouis inclita proles.
v. 250 - Nept<strong>un</strong>ia Troia; cf. Verg. Aen. 2, 625 Tum uero omne
mihi uisum consi<strong>de</strong>re in ignis/Ilium et ex imo uerti Nept<strong>un</strong>ia Troia;
Aen. 3, 3 Ilium et omnis humo fumat Nept<strong>un</strong>ia Troia.
v. 251 - uicissetque dolos Danaum, ni fata fuissent; cf. Verg.
Aen. 2, 44 creditis auectos hostis? aut ulla putatis/dona carere
dolis Danaum?; Aen. 2, 433 uitauisse uices, Danaum et, si fata
fuissent.
v. 252 - fulgentibus armis; mereu la final <strong>de</strong> hexametru, cf.
Verg. Aen. 2, 749 ipse urbem repeto et cingor fulgentibus armis;
Aen. 6, 217 constitu<strong>un</strong>t, <strong>de</strong>corantque super fulgentibus armis;
Aen. 6, 861 egregium forma iuuenem et fulgentibus armis; Aen.
10, 550 Tarquitus exsultans contra fulgentibus armis; Aen. 11, 188
ter circum accensos cincti fulgentibus armis; Aen. 12, 275 egregium
forma iuuenem et fulgentibus armis; Ou. Trist. 3, 1, 33 singula
dum miror, ui<strong>de</strong>o fulgentibus armis; Pont. 4, 7, 31 nec mora,
conspicuus longe fulgentibus armis; Sil. It. P<strong>un</strong>. 11, 514 inuad<strong>un</strong>t
campum et late fulgentibus armis; P<strong>un</strong>. 15, 551 uictores fecisse
tremant. fulgentibus armis; Il. Lat. 297 corpus collectum tegitur
fulgentibus armis.
v. 253 - Paris, exitium Troiae; cf. Enn. trag. 61 eum esse exitium
Troiae, pestem Pergamo; Verg. Aen. 2, 190 sq. tum magnum
exitium (quod di prius omen in ipsum/conuertant!) Priami imperio
Phrygibusque futurum; Ou. Met. 13, 500 exitium Troiae nostrique
orbator, Achilles; Hor. carm. 1, 15, 21 sq. non Laertia<strong>de</strong>n, exitium
tuae/genti, non Pylium Nestora respicis?; Sen. Tr. 892 sqq. quos
Helena sua<strong>de</strong>t? pestis exitium lues/utriusque populi.
v. 254 - armatum aduerso Menelaum ex agmine cernit; Cf.
Verg. Aen. 12, 324 Turnus ut Aenean ce<strong>de</strong>ntem ex agmine uidit.
v. 255 - seque uelut uiso perterritus angue recepit; cf. pentru
tipul <strong>de</strong> comparație Verg. Aen. 2, 379 improuisum aspris ueluti qui
sentibus anguem/pressit humi nitens trepidusque repente refugit/
attollentem iras et caerula colla tumentem; Ou. Fast. 2, 342 turbatum
uiso rettulit angue pe<strong>de</strong>m.

159
v. 257 - confusum terrore ui<strong>de</strong>t; cf. Il. Lat. 646 interea Danai
confusi cae<strong>de</strong> suorum; Ou. Trist. 3, 1, 81 uos quoque, si fas est,
confusa pudore repulsae/sumite; Luc. Bell. Ciu. 7, 127 sq. trepido
confusa tumultu/castra frem<strong>un</strong>t.
<strong>de</strong><strong>de</strong>cus … patriae; cf. Sen. Ag. 298 sqq. subripere doctus frau<strong>de</strong>
geniales toros,/quem Venere tantum scimus inlicita uirum,/facesse
propere ac <strong>de</strong><strong>de</strong>cus nostrae domus/asporta ab oculis.
v. 259 - at non dubitabas hospitis olim/expugnare toros; cf.
Ou. Heroid. 17, 3 sq. ausus es hospitii temeratis aduena sacris/
legitimam nuptae sollicitare fi<strong>de</strong>m!; Ars amat. 2, 359 sq. Dum
Menelaus abest, Helene, ne sola iaceret,/Hospitis est tepido nocte
recepta sinu; Hor. carm. 1, 15, 1 sqq. Pastor cum traheret per
freta nauibus/Idaeis Helenen perfidus hospitam,/ ingrato celeris
obruit otio/uentos ut caneret fera/Nereus fata.
v. 260 - expugnare toros; cf. Sen. Ag. 298 sqq. subripere doctus
frau<strong>de</strong> geniales toros,/ quem Venere tantum scimus inlicita
uirum,/facesse propere ac <strong>de</strong><strong>de</strong>cus nostrae domus/asporta ab oculis.
v. 262 - ludorum quondam uario in certamine uirtus?; cf.
Verg. Aen. 3, 128 nauticus exoritur uario certamine clamor; Ou.
Heroid. 16, 361 sq. paene puer iuvenes vario certamine vici,/in
quibus Ilioneus Deiphobusque fuit.
v. 264 - nobilitas formae; cf. Ou. Met. 7, 44 non ea nobilitas
animo est, ea gratia formae; Sen. Tr. 1144 hos mouet formae <strong>de</strong>cus.
duro Mars milite gau<strong>de</strong>t; cf. Ou. Ars amat. 3, 110 Quid mirum?
duri militis uxor erat; Luc. Bell. Ciu. 9, 734 has inter pestes duro
Cato milite siccum.
v. 267 - aequius aduersis tecum concurrat in armis/impiger
Atri<strong>de</strong>s; cf. Verg. Aen. 11, 115 sqq. aequius huic Turnum fuerat se
opponere morti/si bellum finire manu, si pellere Teucros/apparat,
his mecum <strong>de</strong>cuit concurrere telis; Ou. Trist. 1, 5, 39 saepe fi<strong>de</strong>m
aduersis etiam laudauit in armis.
v. 269 - foe<strong>de</strong>re i<strong>un</strong>cto; cf. Stat. Achill. 1, 704 proced<strong>un</strong>t, gemini
ceu foe<strong>de</strong>re i<strong>un</strong>cto/hiberna sub nocte lupi.
v. 270 - <strong>de</strong>cernite ferro; cf. Enn. Ann. 2, 132 Adnuit sese mecum
<strong>de</strong>cernere ferro; Verg. Aen. 7, 525 sed ferro ancipiti <strong>de</strong>cern<strong>un</strong>t
atraque late.
v. 273 - o patriae, germane, <strong>de</strong>cus; cf. Enn. trag. 69 sq. o lux
Troiae, germane Hector/ quid ita cum tuo lacerato corpore miser?;
Luc. Bell. Ciu. 7, 597 hic patriae perit omne <strong>de</strong>cus; Sil. It.

160
P<strong>un</strong>. 17, 197 n<strong>un</strong>c patriae <strong>de</strong>cus et patriae n<strong>un</strong>c Hannibal <strong>un</strong>us/
subsidium; Stat. Silu. 5, 3, 124 nec simplex patriae <strong>de</strong>cus.
v. 274 - uirtutis honore; cf. Ou. Met. 8, 387 et meritum dixisse
feres uirtutis honorem; Val. Flacc. Arg. 1, 177 quam tibi, si primos
duce te uirtutis honores; Arg. 1, 850 et loca et infernos almae
virtutis honores; Sil. It. P<strong>un</strong>. 9, 69 Autololum dono datus ob uirtutis
honorem; P<strong>un</strong>. 16, 133 monstra, nec a Poenis ulli uirtutis honores;
P<strong>un</strong>. 16, 280 scilicet h<strong>un</strong>c summum nor<strong>un</strong>t uirtutis honorem.
v. 278 - sacrisque peractis; cf. Ou. Fast. 6, 629 hanc secum
Tanaquil, sacris <strong>de</strong> more peractis.
v. 282 - pulcher Alexan<strong>de</strong>r, clipeoque insignis et hasta; cf.
Verg. Aen. 6, 403 Troius Aeneas, pietate insignis et armis; Aen. 7,
657 pulcher Auentinus, clipeoque insigne paternum; Ou. Met. 15,
131 (nam placuisse nocet) uittis insignis et auro; Stat. Theb. 9,
332 arma <strong>de</strong>cent umeros, clipeusque insignis et auro.
v. 283 - quem contra paribus fulgens Menelaus in armis; cf.
Verg. Aen. 6, 826 illae autem paribus quas fulgere cernis in armis;
Aen. 11, 769 insignis longe Phrygiis fulgebat in armis; Sen. Ag.
617 sq. acceptis cum fulsit armis/fuditque Troas falsus Achilles;
Sil. It. P<strong>un</strong>. 7, 97 signa procul fulsitque nouis exercitus armis.
v. 287 - dixit et aduersum se concitat acer in hostem; cf. Verg.
Aen. 12, 266 dixit, et aduersos telum contorsit in hostis.
v. 288 - ille uirum forti uenientem reppulit ictu; cf. Verg. Aen.
5, 444 extulit, ille ictum uenientem a uertice uelox; Aen. 12, 510
congressus pe<strong>de</strong>s, h<strong>un</strong>c uenientem cuspi<strong>de</strong> longa.
v. 296 - stri<strong>de</strong>tque mucro mucrone corusco; cf. Verg. Aen. 2,
333 stat ferri acies mucrone corusco; Aen. 10, 652 strictumque
coruscat/mucronem; Stat. Theb. 1, 614 atque imas animae mucrone
corusco; Theb. 9, 542 itque per Aonios alte mucrone corusco;
Theb. 10, 774 insignemque animam mucrone corusco.
v. 299 - bella ger<strong>un</strong>t uastisque replent mugitibus auras; cf.
Verg. Buc. 6, 48 Proeti<strong>de</strong>s impler<strong>un</strong>t falsis mugitibus agros; Ou.
Met. 3, 21 ad caelum frontem mugitibus inpulit auras; Met. 7, 114
fumificisque locum mugitibus inpleuer<strong>un</strong>t.
v. 301 - cum memor Atri<strong>de</strong>s raptae sibi coniugis instat; cf.
Verg. Aen. 10, 280 sq. … n<strong>un</strong>c coniugis esto/quisque suae tectique
memor; Stat. Theb. 12, 127 audacis pueri, magni memor illa mariti.
v. 305 - dissiluit mucro; gemuer<strong>un</strong>t agmina Graium; cf. Il. Lat.
963 dissiluit mucro: gemuer<strong>un</strong>t agmina Troum.

161
v. 308 - caligine caeca; cf. Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 4, 456 nostra
ui<strong>de</strong>mur, et in noctis caligine caeca; Cat. 64, 207 ipse autem caeca
mentem caligine Theseus; Verg. Aen. 3, 203 tris a<strong>de</strong>o incertos
caeca caligine soles; Aen. 8, 253 euomit inuoluitque domum caligine
caeca; Ou. Met. 1, 70 cum, quae pressa diu fuerant caligine
caeca; Sil. It. 10, 539 orbita nigranti traxit caligine noctem.
v. 315 - in cla<strong>de</strong>m Phrygii, sua quem Venus eripit hosti; cf. Ou.
Met. 15, 805 qua prius infesto Paris est ereptus Atridae.
v. 316 - et secum in thalamos <strong>de</strong>fert testudine cultos; cf. Ou.
Met. 2, 737 sq. Pars secreta domus ebore et testudine cultos/tres
habuit thalamos.
v. 321 - uidi puduitque ui<strong>de</strong>re; cf. Ou. Met. 13, 223 quid, quod
et ipse fugit? uidi, puduitque ui<strong>de</strong>re.
v. 330 - … ne … /illius tua fata uelis committere <strong>de</strong>xtrae; cf.
Ou. Heroid. 17, 253-254 apta magis Veneri, quam s<strong>un</strong>t tua corpora
Marti./bella gerant fortes, tu, Pari, semper ama!
v. 331 - dixit, tum largis perfudit fletibus ora; cf. Verg. Aen. 2,
270 sq. Hector/uisus a<strong>de</strong>sse mihi largosque eff<strong>un</strong><strong>de</strong>re fletus.
v. 339 - interea toto Menelaus in agmine Troum/quaerit Alexandrum
uictorque huc fertur et illuc; cf. Verg. Aen. 8, 228 sqq.
ecce furens animis a<strong>de</strong>rat Tirynthius omnemque/accessum lustrans
huc ora ferebat et illuc.
v. 343 - seruarique iubet leges Helenamque reposcit; cf. Ou.
Met. 13, 200 accusoque Parin praedamque Helenamque reposco.
v. 344 - dumque inter sese proceres certamen haberent; cf. Ou.
Met. 13, 159 ergo, operum quoniam nudum certamen habetur.
v. 345 - concilium omnipotens habuit regnator Olympi; cf.
Naeu. 15, 1 summe <strong>de</strong>um regnator, quianam genus odisti?; Verg.
Aen. 2, 779 fas, aut ille sinit superi regnator Olympi.
v. 346 - foe<strong>de</strong>raque intento turbauit Pandarus arcu; cf. Verg.
Aen. 5, 495 sqq. tertius Eurytion, tuus, o clarissime, frater,/
Pandare, qui quondam iussus conf<strong>un</strong><strong>de</strong>re foedus/in medios telum
torsisti primus Achiuos.
v. 347 - te, Menelae, petens; cf. Verg. Aen. 5, 840 te, Palinure,
petens.
v. 349 sq. - excedit pugna gemeb<strong>un</strong>dus Atri<strong>de</strong>s/castraque tuta
petit; cf. Verg. Aen. 8, 603 sq. haud procul hinc Tarcho et Tyrrheni
tuta tenebant/castra locis; Aen. 9, 789 Turnus paulatim exce<strong>de</strong>re
pugna.

162
v. 350 - castraque tuta petit; cf. Verg. Aen. 8, 604 haud procul
hinc Tarcho et Tyrrheni tuta tenebant/castra locis, celsoque omnis
<strong>de</strong> colle ui<strong>de</strong>ri.
v. 352 - horrenda proelia; Il. Lat. 925 f<strong>un</strong>ereas acies horrendaque
proelia miscet.
v. 394 - bellica Pallas; cf. Ou. Met. 5, 46 bellica Pallas a<strong>de</strong>st
et protegit aegi<strong>de</strong> fratrem; Stat. Stat. 8, 588 neque enim has Marti
aut tibi, bellica Pallas,/exuuias figemus.
flagrantia ignibus arma; cf. Sil. It. P<strong>un</strong>. 3, 117 atque acies inter
flagrantiaque arma relictae.
v. 395 - adiuuat atque animos iuueni uiresque ministrat; cf.
Verg. Aen. 9, 764 in tergus, I<strong>un</strong>o uiris animumque ministrat; Aen.
11, 71 non iam mater alit tellus uirisque ministrat; Stat. Silu. 1, 4,
22 ipse ueni uiresque nouas animumque ministra.
v. 376 - concidit et terram morib<strong>un</strong>do uertice pulsat; cf. Ou.
Met. 5, 84 et resupinus humum morib<strong>un</strong>do uertice pulsat.
v. 392 - inruit et uersas prosternit cae<strong>de</strong> phalangas; cf. Verg.
Aen. 10, 118 interea Rutuli portis circum omnibus instant/sternere
cae<strong>de</strong> uiros et moenia cingere flammis.
v. 393 - huc illuc ensemque ferox hastamque coruscat; cf.
Verg. Aen. 12, 431 hinc atque hinc oditque moras hastamque coruscat;
Aen. 12, 887 Aeneas instat contra telumque coruscat; Sil.
It. P<strong>un</strong>. 17, 458 Pleminius saeuum mucronem ante ora coruscat.
v. 400 - uirginis armigerae (Mineruae); cf. Il. Lat. 545 sensit
Mauortius Hector/pro Danais pugnare <strong>de</strong>os ualidasque suorum/
uirginis armigerae subduci numine uires; Ou. Met. 3, 166 armigerae
(Dianae); Met. 5, 619 fessa labore fugae "fer opem, <strong>de</strong>prendimur,"
inquam/ "armigerae, Diana, tuae, cui saepe <strong>de</strong>disti/
ferre tuos arcus inclusaque tela pharetra!"; Petr. Sat. 5, 1, 9 sed
siue armigerae ri<strong>de</strong>nt Tritonidis (i.e. Mineruae) arces.
v. 424 - alter Atri<strong>de</strong>s; cf. Ou. Amor. 2, 1, 30 quid pro me
Atri<strong>de</strong>s alter et alter agent.
v. 433 - tum uastis horridus armis; cf. Verg. Aen. 10, 768 talis
se uastis infert Mezentius armis; Il. Lat. 670 hinc Phrygas Aiacis
uastis protectus in armis; Il. Lat. 816 tollit atrox animos uastisque
inmanis in armis; Il. Lat. 952 hic uastis intonat armis.
v. 450 - accepto uulnere tristi; cf. Verg. Aen. 12, 160 sic exhortata
reliquit/incertam et tristi turbatam uulnere mentis; Il. Lat. 584
quique manum Veneris uiolauit uulnere tristi/proced<strong>un</strong>t.

163
v. 461 - bis seni quod uix iuuenes tellure mouerent; cf. Verg.
Aen. 12, 899 uix illum lecti bis sex ceruice subirent, care pare să-i
fi servit drept mo<strong>de</strong>l.
v. 472 - Dardanium Aenean seruat Troianus Apollo; Verg. Aen.
4, 224 Dardaniumque ducem; Aen. 9, 100 Dardaniumque ducem;
Aen. 11, 472 Dardanium Aenean generumque asciuerit urbi.
v. 475 - horrendisque sonat clamoribus aether; cf. Verg. Aen.
2, 222 clamores simul horrendos ad si<strong>de</strong>ra tollit; Stat. Theb. 7,
489 illa duces ut primum aspexit Achiuos/clamorem horrendum
luctu furiata resoluit.
v. 532 - pugnat bellipotens casta cum Palla<strong>de</strong> Mauors; cf.
Verg. Aen. 11, 8 Bellipotens (i.e. Mars); Val. Flacc. 1, 529 Bellipotens
(i.e. Pallas); Stat. Theb. 2, 716 diua ferox, magni <strong>de</strong>cus ingeniumque
parentis,/bellipotens (i.e. Pallas), etc.
v. 540 - et rapit ad classes manibus post terga reuinctis; cf.
Verg. Aen. 2, 57 sq. Ecce, manus iuuenem interea post terga
reuinctum/pastores magno ad regem clamore trahebant; Ou. Met.
3, 575 cepimus et trad<strong>un</strong>t manibus post terga ligatis; Sen. Phoe.
577 an et ipsa, palmas uincta postergum datas; Sil. It. P<strong>un</strong>. 16, 72
per medios Hannon palmas post terga reuinctus.
v. 541 - ut uiuo ducat laetos ex hoste triumphos; cf. Ou. Met.
13, 252 ingredior curru laetos imitante triumphos.
v. 554 sq. - nomenque genusque roganti/qui sit et <strong>un</strong><strong>de</strong> ferat;
cf. Verg. Aen. 2, 74 sq. hortamur fari quo sanguine cretus,/quidue
ferat; Aen. 3, 608 qui sit fari, quo sanguine cretus,/ hortamur,
quae <strong>de</strong>in<strong>de</strong> agitet fort<strong>un</strong>a fateri; Aen. 10, 149 regem adit et regi
memorat nomenque genusque/quidue petat quidue ipse ferat.
v. 556 - temptanti Aetolius heros; cf. Ou. Met. 14, 461 auxiliumque
petit, uires Aetolius heros.
v. 564 - fidissima coni<strong>un</strong>x (Andromache); Ou. Pont. 1, 4, 45
Durius est igitur nostrum, fidissima coni<strong>un</strong>x; Val. Flacc. Arg. 8,
419 fidissime coni<strong>un</strong>x; Sil. It. P<strong>un</strong>. 3, 133 ominibus parce et lacrimis,
fidissima coni<strong>un</strong>x.
v. 566 - maximus heros; cf. Il. Lat. 688 quem maximus heros/
occupat; Il. Lat. 1000 tum maximus heros/<strong>de</strong>tulit ad Danaos foedatum
puluere corpus; Verg. Aen. 6, 192 tum maximus heros/
maternas agnouit auis laetusque precatur (Aeneas); Ou. Met. 8,
573 tum maximus heros,/aequora prospiciens oculis subiecta,
inquit; Met. 13, 644 non falleris, heros/maxime.

164
v. 582 - (Eurypylus) speciosus in armis, adjectivul nu apare
frecvent <strong>de</strong>cît în literatura post-augustană; cf. Hor. Heroid. 1, 18,
52 uirilia quod speciosius arma/non est qui tractet.
v. 654 - umbrosis montibus, adjectivul este clasic. Pentru sintagme
asemănătoare din perioada augustană și post-augustană cf.
Ou. Met. 11, 762 umbrosa Ida; Luc. Bell. Ciu. 2, 396 umbrosis
collibus; Sil. Ital. P<strong>un</strong>. 5, 45 umbroso uertice montis; Stat. Theb. 6,
88 umbrosa tempe.
v. 669 - quem maximus heros/occupat et duro medium transuerberat
ense; cf. pentru poziția în hexametru Verg. Aen. 10, 484
uibranti cuspis medium transuerberat ictu; Sil. It. P<strong>un</strong>. 9, 593
uicinus fronti lumen transuerberat ense; P<strong>un</strong>. 15, 806 feruentemque
ira mortis transuerberat ense.
v. 671 - leues sagittas; cf. Verg. Georg. 4, 314; Aen. 5, 68; 9,
178; 10, 169; Luc. Bell. Ciu. 6, 196 etc.
v. 672 - Gorgythiona ferum letali uulnere f<strong>un</strong>dit; cf. Verg. Aen.
9, 580 spiramenta animae letali uulnere rupit; Sil. It. P<strong>un</strong>. 1, 286
calcatus rupit letali uulnere serpens; P<strong>un</strong>. 4, 172 et clausit raucum
letali uulnere murmur; Stat. Theb. 6, 40 uulnere letalisue inrumperet
atria serpens.
v. 688 - sed miseri sua fata gem<strong>un</strong>t; cf. Ou. Fast. 3, 862; Sil.
It. P<strong>un</strong>. 10, 406.
v. 696 - alterius tenebrae tar<strong>de</strong> labentibus astris; cf. Stat.
Achill. 1, 138 genitor tepet inlabentibus astris.
v. 700 - qui secum tacitae sublustri noctis in umbra; cf. Lucr.
<strong>de</strong> rer. nat. 4, 537 perpetuus sermo nigrai noctis ad umbram; Verg.
Aen. 9, 373 et galea Euryalum sublustri noctis in umbra; Ou. Met.
9, 474 me miseram! tacitae quid uult sibi noctis imago?
v. 716 sq. - hoc <strong>un</strong>um satis est; quod si perstatis in ira,/quanta
ex morte mea capietis praemia laudis?; cf. Ou. Pont. 1, 4, 44 perstiterit
laesi si grauis ira <strong>de</strong>i.
v. 719 - maxima Troia mihi currum promisit Achillis; cf. Ou.
Ib. 627 sq. Qualis equos pacto, quos fortis agebat Achilles,/Acta
Phrygi timido, nox tibi talis eat.
v. 724 - ne rapere hanc animam cru<strong>de</strong>li cae<strong>de</strong> uelitis; cf. Verg.
Aen. 10, 597 sq. per te, per qui te talem genuere parentes,/uir
Troiane, sine hanc animam et miserere precantis.
v. 771 - resonat clamoribus aether; cf. Ou. Ars. amat. 3, 375
Crimina dic<strong>un</strong>tur, resonat clamoribus aether.

165
v. 783 - sanguineos fluctus Xanthi lauere fluentis; Verg. Aen.
4, 143 qualis ubi hibernam Lyciam Xanthique fluenta.
v. 785 - et manat tellus infecta cruore; cf. Luc. Bell. Ciu. 1,
619; Sil. It. P<strong>un</strong>. 13, 589 et Sphinx uirgineos rictus infecta cruore.
v. 790 - ad Achaica bella; Achaicus, poet. opus lui Troianus,
cf. Verg. Aen. 2, 462 Achaica castra; Aen. 5, 623 Achaica manus.
Pentru Troianus cf. Il. Lat. 220 Troiana ad litora; Il. Lat. 542,
Troiana iuuentus; Il. Lat. 770 id.; Il. Lat. 782 Troiana manus; Il.
Lat. 931 <strong>un</strong>us tota salus in quo Troiana manebat/Hector a<strong>de</strong>st;
Verg. Aen. 1, 467 premeret Troiana iuuentus; Aen. 1, 699 iam
pater Aeneas et iam Troiana iuuentus; Aen. 2, 63 Troiana iuuentus;
Aen. 4, 162 et Tyrii comites passim et Troiana iuuentus; Aen.
8, 182 uescitur Aeneas simul et Troiana iuuentus; Aen. 8, 545
pariter Troiana iuuentus; Aen. 11, 597 at manus interea muris
Troiana propinquat; Sil. Ital. P<strong>un</strong>. 8, 602 Troiana manus; Stat.
Achill. 2, 18 bella ad Troiana.
v. 800 - stans prima in puppi, clipeoque incendia saeua/
sustinet; cf. Verg. Aen. 9, 77 Quis <strong>de</strong>us, o Musae, tam saeua incendia
Teucris/auertit?
v. 833 - pugnantem falsis postquam <strong>de</strong>prendit in armis; cf.
Verg. Aen. 7, 453 arma inter regum falsa formidine ludit; Ou.
Amor. 2, 4, 2 falsaque pro uitiis arma mouere meis; Heroid. 1, 17
siue Menoetia<strong>de</strong>n falsis cecidisse sub armis.
v. 835 - traicit et uictor Vulcania <strong>de</strong>trahit arma; Sil. It. P<strong>un</strong>. 7,
120 ut Thetidis proles Phrygiis Vulcania campis; Il. Lat. 961 uibratum
iaculum Vulcania torquet in arma.
v. 845 - <strong>un</strong>guibus ora secat comptosque in puluere crines; cf.
Il. Lat. 323 Iliacoque tuos foedaret puluere crines; Verg. Aen. 12,
99 semiuiri Phrygis et foedare in puluere crinis; Ou. Trist. 1, 3, 93
utque resurrexit foedatis puluere turpi/crinibus et gelida membra
leuauit humo; Sil. It. P<strong>un</strong>. 4, 251 albet, et adfuso squalent a puluere
crines; P<strong>un</strong>. 13, 311 uerrere humum, n<strong>un</strong>c foedantis in puluere
crinem; Stat. Theb. 3, 326 terribilis uisu: stant fulti puluere crines.
v. 893 - in medias acies immani turbine fertur; cf. Il. Lat. 666
per mediosque hostes immani turbine fertur; Verg. Aen. 6, 594
lumina, praecipitemque immani turbine a<strong>de</strong>git; Aen. 12, 855 illa
uolat celerique ad terram turbine fertur; Val. Flacc. Arg. 3, 78
donec et hasta uolans immani turbine transtris; 12, 538 praeceps
ad ripas immani turbine fertur.
v. 899 - quem nisi seruasset magnarum rector aquarum; cf.
Verg. Aen. 8, 77 corniger Hesperidum fluuius regnator aquarum;
Aen. 8, 572 at uos, o superi, et diuum tu maxime rector/Iuppiter;

166
Ou. Met. 1, 331 mulcet aquas rector pelagi; Met. 1, 668 superum
rector; Met. 11, 207 rector maris; Met. 13, 599 summe <strong>de</strong>um rector;
Sen. Phae. 680 diuum rector atque hominum; Thyest. 607
rector maris atque terrae; Oed. 869 rector umbrarum; Thyest.
1077 summe caeli rector; Val. Flacc. 1, 188 tibi, rector aquarum,/
summus honor; Stat. Achill. 1, 78 sed rector aquarum/inuitat
curru dictisque ita mulcet amicis.
v. 900 - ut profugus Latiis Troiam repararet in aruis (Aeneas);
cf. Verg. Aen. 1, 2 Italiam fato profugus Lauiniaque uenit/litora;
Ou. Ars amat. 3, 337 Et profugum Aenean, altae primordia Romae;
Fast. 4, 251 cum Troiam Aeneas Italos portaret in agros;
Hor. Carm. 3, 3, 60 tecta uelint reparare Troiae.
v. 902 - non clarae gentis nobis mansisset origo; cf. Verg. Aen.
12, 166 hinc pater Aeneas, Romanae stirpis origo.
V. 909 sq. - ira dabat uires; string<strong>un</strong>tur sanguine ripae/
sparsaque per totos uolu<strong>un</strong>tur corpora fluctus; cf. Cat. 64, 358
sqq. quae passim rapido diff<strong>un</strong>ditur Hellesponto,/cuius iter <strong>de</strong>nsis
angustans corporum aceruis/alta tepefaciet permixta flumina
cae<strong>de</strong>; Verg. Aen. 8, 62 ego sum pleno quem flumine cernis/
stringentem ripas et pinguia culta secantem; Aen. 5, 804 sqq. cum
Troia Achilles/exanimata sequens impingeret agmina muris,/milia
multa daret leto, gemerentque repleti/amnes nec reperire uiam
atque euoluere posset/in mare se Xanthus.
v. 911 - Phrygiae gentis tutator Apollo; tutator, termen rar și
tîrziu, cf. Apul. <strong>de</strong> <strong>de</strong>o Socr. 16, 35 periculosis/tutator, egenis opitulator;
Arnob. 3, 24.
v. 915 - expatiatur aquis et uasto gurgite praeceps; ex(s)patior
termen poetic, cf. Ou. Met. 1, 285 exspatiata ru<strong>un</strong>t per apertos
flumina campos; Met. 2, 202 exspatiantur equi nulloque inhibente
per auras; Met. 15, 454 exspatiemur equis, caelum et quodcumque
sub illo est; Sil. It. P<strong>un</strong>. 17, 94 expatiantur in auras.
v. 916 - uoluitur atque uirum torrentibus inpedit <strong>un</strong>dis; cf.
Verg. Georg. 2, 451 nec non et torrentem <strong>un</strong>dam leuis innatat
alnus; Ou. Pont. 2, 3, 21 Quo magis admiror non ut torrentibus
<strong>un</strong>dis; Sen. Phaedr. 701 <strong>un</strong>da quos torrens rapit; Sil. It. P<strong>un</strong>. 3, 52
Oceanus fontis torrentibus ingruit <strong>un</strong>dis; P<strong>un</strong>. 6, 200 infelix fluuio
sese et torrentibus <strong>un</strong>dis.
v. 918 - contra pugnat aquas aduersaque flumina rumpit; cf.
Ou. Heroid. 7, 40 qua tamen aduersis fluctibus ire paras.
v. 919 - et modo disiectos umeris modo pectore uasto; cf. Verg.
Aen. 5, 434 multa cauo lateri ingeminant et pectore uastos/dant
sonitus.

167
v. 920 - propellit fluctus; cf. Luc. Bell. Ciu. 7, 789 propulsa
cruore/flumina.
v. 923 - ingenti cae<strong>de</strong>; cf. Verg. Aen. 9, 242 mox hic cum spoliis
ingenti cae<strong>de</strong> peracta.
v. 928 - percussi dubitant trepida formidine Troes; cf. Verg.
Aen. 9, 756 diffugi<strong>un</strong>t uersi trepida formidine Troes; Ou. Met. 2,
66 fit timor et pauida trepidat formidine pectus; Trist. 3, 10, 67
tum quoque, cum pax est, trepidant formidine belli.
v. 932 - Hector a<strong>de</strong>st, quem non durae timor <strong>un</strong>dique mortis,/
non patriae tenuere preces; cf. Luc. Bell. Ciu. 9, 747 non <strong>de</strong>cus
imperii, non maesti iura Catonis/ar<strong>de</strong>ntem tenuere uirum, ne
spargere signa/au<strong>de</strong>ret.
v. 945 - pallentemque ui<strong>de</strong>nt supremo tempore natum; cf. Ou.
Trist. 1, 3, 2 quae mihi supremum tempus in Vrbe fuit; Pont. 2, 3, 4
supremum uitae tempus adusque meae.
v. 947 - huic subito ante oculos similis Tritonia fratri; cf. Verg.
Aen. 2, 171 nec dubiis ea signa <strong>de</strong>dit Tritonia monstris.
v. 952 - hic uastis intonat armis; cf. Verg. Aen. 12, 700 laetitia
exsultans horrendumque intonat armis; Sil. It. P<strong>un</strong>. 4, 253 miscentem
saeuisque uirum circumtonat armis.
v. 955 - sudor agit riuos; cf. Verg. Aen. 9, 812 sqq. tum toto
corpore sudor/liquitur et piceum (nec respirare potestas)/flumen
agittum toto corpore sudor; Verg. Aen. 5, 200 aridaque ora quatit,
sudor fluit <strong>un</strong>dique riuis; Sil. It. 1, 526 iamque agitur largus per
membra fluentia sudor.
ensem terit horridus ensis; Luc. Bell. Ciu. 7, 573 pectoris arma
sonant confractique ensibus enses.
v. 956 - collatusque haeret pe<strong>de</strong> pes et <strong>de</strong>xtera <strong>de</strong>xtrae; Enn.
Ann. 584 premitur pe<strong>de</strong> pes atque armis arma ter<strong>un</strong>tur; Verg. Aen.
10, 361 concurr<strong>un</strong>t, haeret pe<strong>de</strong> pes <strong>de</strong>nsusque uiro uir; Ou. Met.
9, 44 cum pe<strong>de</strong> pes i<strong>un</strong>ctus, totoque ego pectore pronus; Sil. It.
P<strong>un</strong>. 9, 325 pes pe<strong>de</strong>, uirque uiro teritur, tellusque ui<strong>de</strong>ri; Stat.
Theb. 8, 399 ense minax ensis, pe<strong>de</strong> pes et cuspi<strong>de</strong> cuspis.
Ou. Heroid. 2, 31 iura fi<strong>de</strong>sque ubi n<strong>un</strong>c, commissaque <strong>de</strong>xtera
<strong>de</strong>xtrae; Heroid. 12, 90 simplicis, et <strong>de</strong>xtrae <strong>de</strong>xtera i<strong>un</strong>cta meae;
Met. 6, 447 ut primum soceri data copia, <strong>de</strong>xtera <strong>de</strong>xtrae; Pont. 4,
7, 43 Vt propius uentum est admotaque <strong>de</strong>xtera <strong>de</strong>xtrae.
v. 958 - saeuus Achilles; cf. Verg. Aen. 1, 458 Atridas Priamumque
et saeuum ambobus Achillem; Aen. 2, 29 hic Dolopum
manus, hic saeuus ten<strong>de</strong>bat Achilles; Ou. Met. 12, 582 saeuum
Achillem.

168
v. 969 - respicit auxilia et nullam ui<strong>de</strong>t esse salutem; cf. Sil. It.
P<strong>un</strong>. 13, 262 Virrius a Poeno nullam docet esse salutem.
v. 971 - inuocet? et toto languesc<strong>un</strong>t corpore uires; cf. Ou.
Pont. 3, 2, 25 sq. qui rebus in artis/ferre mihi nullam turpe putastis
opem.
v. 992 sq. - te uero tristesque ferae c<strong>un</strong>ctaeque uolucres/
diripient, auidique canes tua uiscera pascent; cf. Ou. Heroid. 11,
118; Ibis 170 et scin<strong>de</strong>nt auidi perfida corda canes; Ibis 194 hic
inconsumpto uiscere pascet aues.
v. 1004 - uictor Aeaci<strong>de</strong>s; cf. Verg. Aen. 6, 168 postquam illum
uita uictor spoliauit Achilles; Aen. 12, 150 uictor Achilles; Aen.
12, 608 ille igitur tantorum uictor, Achille.
v. 1005 - f<strong>un</strong>erat Aeaci<strong>de</strong>s pompasque ad f<strong>un</strong>era ducit; cf.
Verg. Georg. 3, 22 iam n<strong>un</strong>c sollemnis ducere pompas/ad <strong>de</strong>lubra;
Ou. Met. nominat, et cineri materno ducere pompam.
v. 1007 - et uapido cineri ludorum indicit honores; cf. Verg.
Aen. 1, 632 tecta, simul diuum templis indicit honorem;
v. 1016 - Troia sonat planctu; f<strong>un</strong>dit miseranda querellas/
infelix Hecabe; cf. Lucr. <strong>de</strong> rer. nat. 584 sq. chordarumque sonos
fieri dulcisque querellas,/tibia quas f<strong>un</strong>dit digitis pulsata canentum;
Verg. Aen. 5, 234 fudissetque preces diuosque in uota uocasset;
Aen. 5, 842 Phorbanti similis f<strong>un</strong>ditque has ore loquelas.
v. 1017 - saeuisque arat <strong>un</strong>guibus ora; cf. Verg. Aen. 11, 86 sq.
pectora n<strong>un</strong>c foedans pugnis, n<strong>un</strong>c <strong>un</strong>guibus ora,/sternitur et toto
proiectus corpore terrae; Ou. Met. 12, 563 hamatisque uiri laniauerat
<strong>un</strong>guibus ora.
v. 1019 - heu tanto spoliata uiro; cf. Verg. Aen. 3, 317-319
heu! quis te casus <strong>de</strong>iectam coniuge tanto/excipit, aut quae digna
satis fort<strong>un</strong>a reuisit,/Hectoris Andromache?; Ou. Met. 5, 192 a
tanto cecidisse uiro.
ruit omnis in <strong>un</strong>o; cf. Ou. Met. 3, 715 sq. ille mihi feriendus aper.
ruit omnis in <strong>un</strong>um/turba furens.
v. 1022 - magni gloria regni; cf. Val. Flacc. 4, 469 o ubi n<strong>un</strong>c
regni generisque ubi gloria?
v. 1028 - affusus genibus ten<strong>de</strong>ns ad si<strong>de</strong>ra palmas; cf. Verg.
Aen. 1, 93 ingemit et duplicis ten<strong>de</strong>ns ad si<strong>de</strong>ra palmas; Aen. 2,
153 sustulit exutas uinclis ad si<strong>de</strong>ra palmas; Ou. Met. 6, 368
uerba minora <strong>de</strong>a tollensque ad si<strong>de</strong>ra palmas; Trist. 1, 11, 21
ipse gubernator tollens ad si<strong>de</strong>ra palmas.

169
v. 1029 - o regnis inimice meis; cf. Verg. Aen. 12, 545 Priami
regnorum euersor Achilles; Sil. It. P<strong>un</strong>. 4, 662 insuper et nomen
Trebiae <strong>de</strong>lere minaris,/o regnis inimice meis?
v. 1031 - cru<strong>de</strong>lem nimium: n<strong>un</strong>c sis mitissimus, oro; cf. Ou.
Met. 14, 587 tempore dure pater, n<strong>un</strong>c sis mitissimus, opto.
v. 1032 - miserere precantis; cf. Verg. Aen. 12, 43 respice res
bello uarias, miserere parentis.
v. 1034 - si nec precibus nec flecteris auro; cf. Verg. Aen. 2,
689 Iuppiter omnipotens, precibus si flecteris ullis,/aspice nos.
v. 1035 - saltem saeua pater comitabor f<strong>un</strong>era nati; cf. Verg.
Aen. 12, 880 sq. condicio? possem tantos finire dolores/n<strong>un</strong>c
certe, et misero fratri comes ire per umbras!
v. 1043 - his tan<strong>de</strong>m precibus grandaevum motus Achilles; cf.
Ou. Ars amat. 1, 441 Hectora donauit Priamo prece motus Achilles.
v. 1044 - alleuat a terra corpusque exsangue parenti; cf. Verg.
Aen. 2, 542 sq. corpusque exsangue sepulcro/reddidit Hectoreum
meque in mea regna remisit.
v. 1051 - haec super ingenti gemitu componitur Hector; cf.
Ou. Met. 9, 504 mortua componar, positaeque <strong>de</strong>t oscula frater.
v. 1053 - abrump<strong>un</strong>t crines laniataque pectora plang<strong>un</strong>t; cf. Il.
Lat. 1057 inter quos gemitus laniato pectore coni<strong>un</strong>x; Ou. Met. 6,
248 adspicit Alphenor laniataque pectora plangens; 13, 493 plura
qui<strong>de</strong>m, sed et haec laniato pectore, dixit; Sen. Tr. 63 sqq. Lamenta
cessant? turba captiuae mea,/ferite palmis pectora et planctus
date/et iusta Troiae facite. Tr. 116 sqq. Hectora flemus./Tibi
nostra ferit <strong>de</strong>xtra lacertos/umerosque ferit tibi sanguineos,/tibi
nostra caput <strong>de</strong>xtera pulsat,/tibi maternis ubera palmis/laniata
patent.
v. 1055 - tollitur et iuuenum magno cum murmure clamor; cf.
Verg. Aen. 3, 672 clamorem immensum tollit; Verg. Aen. 9, 566 sq.
Martius a stabulis rapuit lupus. <strong>un</strong>dique clamor/tollitur; Aen. 10,
262 extulit ar<strong>de</strong>ntem. clamorem ad si<strong>de</strong>ra toll<strong>un</strong>t; Aen. 11, 454 sq.
hic <strong>un</strong>dique clamor/dissensu uario magnus se tollit in auras; Aen.
11, 622 clamorem toll<strong>un</strong>t et mollia colla reflect<strong>un</strong>t; Aen. 11, 745
tollitur in caelum clamor c<strong>un</strong>ctique Latini/conuertere oculos; Aen.
11, 878 femineum clamorem ad caeli si<strong>de</strong>ra toll<strong>un</strong>t; Aen. 12, 462
tollitur in caelum clamor.
v. 1058 - mediosque inmittere in ignes/se cupit Astyanacta
tenens; cf. Ou. Fast. 2, 651 in<strong>de</strong> ubi ter fruges medios immisit in
ignes.

v. 1063 - sed iam siste gradum finemque inpone labori; cf.
Verg. Aen. 2, 619 eripe, nate, fugam finemque impone labori; Aen.
6, 465 siste gradum teque aspectu ne subtrahe nostro; Ou. Met. 6,
240 Tantalus, ut solito finem inposuere labori; Heroid. 13, 102
inque tuo celerem litore siste gradum!; Sen. Herc. 772 quo pergis,
audax? siste properantem gradum.; Sil. It. P<strong>un</strong>. 10, 367 siste
gradum: nec enim sacris inrumpere muris,/Poene, magis dabitur,
nostrum quam scin<strong>de</strong>re caelum.
v. 1067 - Pieridum comitata cohors, summitte ru<strong>de</strong>ntes; cf.
Sen. Oedip. 432 Te Bassaridum comitata cohors/n<strong>un</strong>c Edono pe<strong>de</strong>
pulsauit
v. 1069 - Ipsa tuas <strong>de</strong>pone lyras; cf. Stat. Theb. 4, 35 sqq.
Calliope, quas ille manus, quae mouerit arma/Gradiuus, quantas
populis solauerit urbes,.sublata molire lyra.
v. 1070 - Tuque faue cursu uatis iam, Phoebe, peracto; cf. Tib.
2, 5, 1 Phoebe, faue: nouus ingreditur tua templa sacerdos; Ou.
Amor. 2, 13, 21 lenis a<strong>de</strong>s precibusque meis faue, Ilithyia!
Anexa 2
1. Odysseia în traducerea lui Liuius Andronicus
ODYSSIA
Liber I
Virum mihi, Camena, insece uersutum.
…
Pater noster, Saturni filie...
…
Mea puera, quid uerbi ex tuo ore supera fugit?
…
argenteo polubro, aureo eclutro.
…
tuque mihi narrato omnia disertim.
…
quae haec daps est, qui festus dies,... ?
…
matrem procitum plurimi uener<strong>un</strong>t.
…
…
Liber II
tumque remos iussit religare struppis
Liber III
ibi<strong>de</strong>mque uir summus adprimus Patroclus
quando dies adueniet, quem profata Morta est
170

Liber IV
atque escas habemus mentionem...
…
partim errant, nequinont Graeciam redire.
…
Sancta puer, Saturni filia, regina
…
apud nympham Atlantis filiam Calypsonem
Liber V
igitur <strong>de</strong>mum Ulixi cor frixit prae pauore
Liber VI
utrum genua amploctens uirginem oraret
ibi manens se<strong>de</strong>to donicum ui<strong>de</strong>bis
me carpento uehentem domum uenisse
Liber VIII
simul ac dacrimas <strong>de</strong> ore noegeo <strong>de</strong>tersit.
…
namque nullum peius macerat †humanum
quam<strong>de</strong> mare saeuom: uires cui s<strong>un</strong>t magnae,
topper confringent import<strong>un</strong>ae <strong>un</strong>dae.
…
Mercurius cumque eo filius Latonas
…
nexebant multa inter se flexu nodorum dubio.
…
Nam diua Monetas filia docuit
Liber IX
quoniam audiui †paucis, gauisi...
Liber X
Inferus an superus tibi fert <strong>de</strong>us f<strong>un</strong>era, Ulixes?
…
Topper citi ad aedis uenimus Circae
…
simul duona eorum portant ad nauis,
multa alia in is<strong>de</strong>m inserin<strong>un</strong>tur.
…
topper facit homines ut prius fuer<strong>un</strong>t.
Liber XII
parcentes praemodum
Liber XIII
sic quoque fitum est
Liber XIX
uestis pulla purpurea ampla...
…
dusmo in loco
Liber XX
171

cum socios nostros mandisset impius Cyclops
…
Aroscit
Liber XXI
inque manum suremit hastam...
Liber XXII
At celer hasta uolans perrumpit pectora ferro
Liber XXIII
carnis
uinumque quod libabant anclabatur
Liber XXIV
<strong>de</strong>que manibus <strong>de</strong>xtrabus...
2. <strong>Iliada</strong> în traducerea lui Gneius Matius
Liber I
Corpora Graiorum maerebat mandier igni.
…
Obsceni interpres f<strong>un</strong>estique ominis auctor.
Liber VII
Dum dat uincendi praepes Victoria palmam.
Liber XII
celerissimus aduolat Hector
Liber XV
acrum
Liber XX
Ille hietans herbam morib<strong>un</strong>do contigit ore.
Liber XXI
Altera pars acii uitassent fluminis <strong>un</strong>das
Liber XXIII
An maneat specii simulacrum in morte silentum?
3. <strong>Iliada</strong> în traducerea lui Ninnius Crassus
Liber XVI
socii, n<strong>un</strong>c este uiri
Liber XXIV
Nam non coniui oculos ego <strong>de</strong>in<strong>de</strong> sopore.
4. <strong>Iliada</strong> în traducerea lui Attius Labeo
Anexa 3
Crudum manduces Priamum Priamique pisinnos.
BAEBI ITALICI ILIAS
1
Iram pan<strong>de</strong> mihi Pelidae, Diua, superbi,
172

Tristia quae miseris iniecit f<strong>un</strong>era Grais
Atque animas fortes heroum tradidit Orco
Latrantumque <strong>de</strong>dit rostris uolucrumque trahendos
Illorum exsangues inhumatis ossibus artus.
Confiebat enim summi sententia regis,
Protulerant ex quo discordia pectora turbas,
Sceptriger Atri<strong>de</strong>s et bello clarus Achilles.
quis <strong>de</strong>us hos ira tristi conten<strong>de</strong>re iussit?
10
Latonae et magni proles Iouis. ille Pelasgum
infestus regi pestem in praecordia misit
implicuitque graui Danaorum corpora morbo.
nam quondam Chryses, sollemni tempora uitta
implicitus, raptae fleuit solacia natae
inuisosque dies inuisaque tempora noctis
egit et assiduis impleuit questibus auras.
postquam nulla dies animum maerore leuabat
nullaque lenibant patrios solacia fletus,
castra petit Danaum genibusque affusus Atridae
20
per superos regnique <strong>de</strong>cus miserabilis orat,
ut sibi causa suae reddatur nata salutis.
dona simul praefert. uinc<strong>un</strong>tur fletibus eius
Myrmidones reddique patri Chryseida censent.
sed negat Atri<strong>de</strong>s Chrysenque exce<strong>de</strong>re castris
<strong>de</strong>specta pietate iubet; ferus ossibus imis
haeret amor spernitque preces damnosa libido.
contemptus repetit Phoebeia templa sacerdos
squalidaque infestis maerens secat <strong>un</strong>guibus ora
dilaceratque comas annosaque tempora plangit.
30
mox ubi <strong>de</strong>positi gemitus lacrimaeque quier<strong>un</strong>t,
Fatidici his sacras compellat uocibus aures:
quid coluisse mihi tua, Delphice, numina pro<strong>de</strong>st
aut castam multos uitam duxisse per annos?
quidue iuuat sacros posuisse altaribus ignes,
si tuus externo iam spernor ab hoste sacerdos?
en, haec <strong>de</strong>sertae redd<strong>un</strong>tur dona senectae?
si gratus tibi sum, sim te sub uindice tutus.
aut si qua, ut luerem sub acerbo crimine poenas,
inscius admisi, cur o tua <strong>de</strong>xtera cessat?
40
posco sacros arcus: in me tua <strong>de</strong>rige tela;
auctor mortis erit certe <strong>de</strong>us. ecce merentem
fige patrem: cur nata luit peccata parentis
atque hostis duri patitur miseranda cubile?
173

dixerat. ille sui motus prece uatis acerbis
luctibus infestat Danaos pestemque per omnes
immittit populos: uulgus ruit <strong>un</strong>dique Graium
uixque rogis superest tellus, uix ignibus aer;
<strong>de</strong>erat ager tumulis. iam noctis si<strong>de</strong>ra nonae
transierant <strong>de</strong>cimusque dies patefecerat orbem,
50
cum Danaum proceres in coetum clarus Achilles
conuocat et causas hortatur pestis iniquae
e<strong>de</strong>re Thestori<strong>de</strong>n. t<strong>un</strong>c Calchas numina diuum
consulit et causam pariter finemque malorum
inuenit effarique uerens ope tutus Achillis
haec ait infesti placemus numina Phoebi
reddamusque pio castam Chryseida patri,
si uolumus, Danai, portus intrare salutis.
dixerat; exarsit subito uiolentia regis:
Thestori<strong>de</strong>n dictis primum compellat amaris
60
mendacemque uocat; tum magnum incusat Achillem
inque uicem ducis inuicti conuicia suffert.
confremuere omnes: tan<strong>de</strong>m clamore represso
cogitur inuitos aeger dimittere amores
intactamque pio reddit Chryseida patri
multaque dona super; quam c<strong>un</strong>ctis notus Vlixes
impositam puppi patrias <strong>de</strong>uexit ad arces
atque iterum ad Danaum classes sua uela retorsit.
protinus infesti placantur numina Phoebi
et prope consumptae uires redd<strong>un</strong>tur Achiuis.
70
non tamen Atridae Chryseidos excidit ardor:
maeret et amissos <strong>de</strong>ceptus luget amores.
mox rapta magnum Brisei<strong>de</strong> priuat Achillem
solaturque suos alienis ignibus ignes.
at ferus Aeaci<strong>de</strong>s nudato protinus ense
tendit in Atri<strong>de</strong>n et, ni sibi reddat honestae
m<strong>un</strong>era militiae, letum cru<strong>de</strong>le minatur
nec minus ille parat contra <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re se ense.
quod nisi casta manu Pallas tenuisset Achillem,
turpem caecus amor famam liquisset in aeuum
80
gentibus Argolicis. contenta uoce minisque
inuocat aequoreae Peli<strong>de</strong>s numina matris,
ne se Plistheni<strong>de</strong>n contra patiatur inultum.
at Thetis audita nati prece <strong>de</strong>serit <strong>un</strong>das
castraque Myrmidonum iuxta petit et monet, armis
abstineat <strong>de</strong>xtram ac congressibus: in<strong>de</strong> per auras
174

emicat aethereas et in aurea si<strong>de</strong>ra fertur.
t<strong>un</strong>c genibus regis sparsis affusa capillis
pro nato ueni genetrix en ad tua supplex
numina, summe parens: ulciscere meque meumque
90
pignus ab Atrida. quodsi permittitur illi,
ut flammas inp<strong>un</strong>e mei uiolarit Achillis,
turpiter occi<strong>de</strong>rit superata libidine uirtus.
Iuppiter haec contra tristes <strong>de</strong>pone querelas,
magni diua maris, mecum labor iste manebit.
tu solare tui maerentia pectora nati.
dixit, at illa leues caeli <strong>de</strong>lapsa per auras
litus adit patrium gratasque sororibus <strong>un</strong>das.
offensa est I<strong>un</strong>o tantum que ait, optime coni<strong>un</strong>x,
Dori<strong>de</strong> nata ualet, tantum <strong>de</strong>betur Achilli,
100
ut mihi, quae coni<strong>un</strong>x dicor tua quaeque sororis
dulce fero nomen, dilectos f<strong>un</strong><strong>de</strong>re Achiuos
et Troum renouare uelis in proelia uires?
haec ita dona refers nobis? sic diligor a te?
talibus incusat dictis irata Tonantem
inque uicem summi patitur conuicia regis.
tan<strong>de</strong>m interposito lis Ignipotente resedit
conciliumque simul genitor dimittit Olympi
109
et dapibus diui curant sua corpora largis.
108
interea sol emenso <strong>de</strong>cedit Olympo:
110
in<strong>de</strong> pet<strong>un</strong>t thalamos iuc<strong>un</strong>daque dona quietis.
nox erat et toto fulgebant si<strong>de</strong>ra m<strong>un</strong>do
humanumque genus requies diuumque tenebat,
cum pater omnipotens Somnum uocat atque ita fatur:
ua<strong>de</strong> age per tenues auras, lenissime diuum,
Argolicique ducis celeri pete castra uolatu
dumque tuo premitur sopitus pon<strong>de</strong>re dulci,
haec illi mandata refer: cum crastina primum
extulerit Titana dies noctemque fugarit,
cogat in arma uiros incautumque occupet hostem.
120
nec mora, Somnus abit leuibusque per aera pennis
<strong>de</strong>uolat in thalamos Agamemnonis: ille sopore
corpus in<strong>un</strong>datum leni prostratus habebat.
ad quem sic loquitur curarum operumque leuator:
rex Danaum Atrida, uigila et mandata Tonantis,
quae tibi iussa simul <strong>de</strong>latus ab aethere porto,
175

accipe: cum primum Titan se emerserit <strong>un</strong>dis,
fortibus arma iube socios aptare lacertis
et petere Iliacos instructo milite campos.
dixit et has repetit per quas modo uenerat auras.
130
interea lucem terris <strong>de</strong>dit ignea lampas.
conuocat attonitus iussis Pelopeius heros
in coetum proceres remque omnibus ordine pandit.
c<strong>un</strong>cti promitt<strong>un</strong>t socias in proelia uires
hortanturque ducem; quorum rex fortia dictis
pectora collaudat: grates agit omnibus aequas.
hic t<strong>un</strong>c Thersites, quo non <strong>de</strong>formior alter
uenerat ad Troiam nec lingua proteruior ulli,
bella gerenda negat patrias hortatus ad oras
uertere iter; quem consiliis inlustris Vlixes
140
correptum dictis sceptro percussit eburno.
tum uero ar<strong>de</strong>scit conceptis litibus ira:
uix telis caruere manus, ad si<strong>de</strong>ra clamor
tollitur et c<strong>un</strong>ctos pugnandi corripit ardor.
tan<strong>de</strong>m sollertis pru<strong>de</strong>ntia Nestoris aeuo
compressam miti sedauit pectore turbam
admonuitque duces dictis, responsa recordans
temporis illius, quo uisus in Auli<strong>de</strong> serpens
consumpsit uolucrum bis quattuor arbore fetus
atque ipsam inualido pugnantem corpore contra
150
addidit extremo natorum f<strong>un</strong>ere matrem.
t<strong>un</strong>c sic <strong>de</strong>in<strong>de</strong> senex moneo remoneboque, Achiui:
in <strong>de</strong>cimo labor est, Calchas quem dixerat, anno,
quo ca<strong>de</strong>ret Danaum uictricibus Ilion armis
assensere omnes, laudatur Nestoris aetas
conciliumque simul dimittitur; arma parari
dux iubet atque animos aptare et corpora pugnae.
postera lux tacitas ut primum <strong>de</strong>pulit umbras
et nitidum Titan radiis caput extulit <strong>un</strong>dis,
protinus armari socios iubet acer Atri<strong>de</strong>s
et petere Iliacos instructo milite campos.
160
uos mihi n<strong>un</strong>c, Musae (quid enim non ordine nostis?),
nomina clara ducum clarosque referte parentes
et dulces patrias: nam s<strong>un</strong>t haec m<strong>un</strong>era uestra.
dicamus, quot quisque rates ad Pergama duxit,
et coeptum peragamus opus, sitque auctor Apollo
aspiretque libens operi per singula nostro.
Peneleus princeps et bello Leïtus acer
176

Arcesilaus atrox Prothoënorque Cloniusque
Boeoti <strong>de</strong>cies quinas egere carinas
170
et tumidos ualido pulsar<strong>un</strong>t remige fluctus.
in<strong>de</strong> Mycenaeis Agamemnon moenibus ortus,
quem sibi bellatrix <strong>de</strong>legit Graecia regem,
centum egit plenas armato milite puppes.
et bis tricenis Menelai nauibus ardor
insequitur toti<strong>de</strong>mque ferox Agapenoris ira.
quos iuxta fidus sollerti pectore Nestor
consilioque potens gemina cum prole suorum
it ter tricenis m<strong>un</strong>itus in arma carinis.
at Schedius uirtute potens et Epistrophus ingens,
180
gloria Myrmidonum, saeui duo robora belli,
longa quater<strong>de</strong>nis pulsar<strong>un</strong>t aequora proris.
et bis uicenas Polypoetes atque Leonteus
instruxere rates oneratas milite forti.
Euryalus Sthenelique <strong>de</strong>cus et fortis in armis
Tydi<strong>de</strong>s ualido pulsar<strong>un</strong>t remige pontum:
bis quadragenas onerar<strong>un</strong>t milite puppes.
Ascalaphusque potens et Ialmenus, acer uterque,
ter <strong>de</strong>nas ualido compler<strong>un</strong>t remige naues.
et bis uicenas Locrum fortissimus Aiax
190
instruxit puppes toti<strong>de</strong>mque Euhaemone natus.
quos iuxta Graium durus comitator Achilles
cum quinquaginta materna per aequora uectus
altaque ter <strong>de</strong>nis pulsar<strong>un</strong>t aequora proris.
et tribus assumptis ratibus secat aequora Nireus,
Tlepolomusque nouem Rhodius, quos uiribus acer
Eumelus sequitur, minus <strong>un</strong>a naue profectus
quam duxit Telamone satus Salaminius Aiax.
ast Prothous Magnes Tenthredone natus et <strong>un</strong>a
200
Euboeae a magnis Elephenor finibus ortus
Dulichiusque Meges, animisque insignis et armis,
Aetola <strong>de</strong> gente Thoas Andraemone natus,
hi quadragenas omnes duxere carinas.
et bis sex Ithaci naues sollertia duxit;
quem sequitur toti<strong>de</strong>m ratibus Telamonius Aiax,
egregia uirtute potens; simul horrida G<strong>un</strong>eus
ire bis <strong>un</strong><strong>de</strong>nis temptabat in arma carinis.
Idomeneus et Meriones, Cretaeus uterque,
bis quadragenis m<strong>un</strong>iti nauibus ibant.
210
177

et toti<strong>de</strong>m puppes clara <strong>de</strong> gente Menestheus
duxit Athenaeus, quot uiribus ambit Achilles.
Amphimachusque ferox et Thalpius, Eli<strong>de</strong> nati,
et clara uirtute Polyxenus atque Diores,
hi bis uicenas onerar<strong>un</strong>t milite puppes.
Protesilaus agit toti<strong>de</strong>m fortisque Podarces
instructas puppes, quot duxit Oileos Aiax.
et septem Poeante satus tulit arma carinis.
quem sequitur iuxta Podalirius atque Machaon,
altaque ter <strong>de</strong>nis sulcar<strong>un</strong>t aequora proris.
220
his ducibus Graiae Troiana ad litora puppes
bis septem uenere minus quam mille ducentae.
iamque citae appulerant classes camposque tenebant,
cum pater ad Priamum mittit Saturnius Irin,
quae doceat fortes uenisse ad bella Pelasgos.
nec mora, continuo iussu capit arma parentis
Priami<strong>de</strong>s Hector totamque in proelia pubem
festinare iubet portisque agit agmen apertis.
cui fulgens auro cassis iuuenile tegebat
omni parte caput, m<strong>un</strong>ibat pectora thorax
230
et clipeus laeuam, <strong>de</strong>xtram <strong>de</strong>corauerat hasta
ornabatque latus mucro; simul alta nitentes
crura teg<strong>un</strong>t ocreae, quales <strong>de</strong>cet Hectoris esse.
h<strong>un</strong>c sequitur forma melior, t<strong>un</strong>c fortis in armis,
belli causa Paris, patriae f<strong>un</strong>esta ruina,
Deiphobusque Helenusque simul fortisque Polites,
et sacer Aeneas, Veneris certissima proles,
Archelochusque Acamasque ferox Antenore creti.
nec non et proles generosa Lycaonis ibat
Pandarus et magnae Glaucus uirtutis in armis;
240
Amphiusque et Adrastus et Asius atque Pylaeus.
ibat et Amphimachus Nastesque, insignis uterque,
magnanimique duces Odiusque et Epistrophus ingens
Euphemusque ferox clarusque aetate Pyraechmes;
cum quibus et Mesthles atque Antiphus et bonus armis
Hippothous atque Acamas uenere Pirous <strong>un</strong>a,
Arsinooque sati Chromiusque atque Ennomus, ambo
florentes aetate uiri, quos Phorcus et ingens
Ascanius sequitur, simul et Iouis inclita proles
Sarpedon claraque satus tellure Coroebus.
250
his se <strong>de</strong>fendit ducibus Nept<strong>un</strong>ia Troia,
uicissetque dolos Danaum, ni fata fuissent.
178

iamque duae stabant acies fulgentibus armis,
cum Paris, exitium Troiae f<strong>un</strong>estaque flamma,
armatum aduerso Menelaum ex agmine cernit
seque uelut uiso perterritus angue recepit
ad socios amens; quem postquam turpiter Hector
confusum terrore ui<strong>de</strong>t, o <strong>de</strong><strong>de</strong>cus inquit
aeternum patriae generisque infamia nostri,
terga refers? at non dubitabas hospitis olim
260
expugnare toros, cuius n<strong>un</strong>c <strong>de</strong>fugis arma
uimque times. ubi s<strong>un</strong>t uires, ubi cognita nobis
ludorum quondam uario in certamine uirtus?
hic animos osten<strong>de</strong> tuos: nihil adiuuat armis
nobilitas formae: duro Mars milite gau<strong>de</strong>t.
dum iaceas in amore tuo, nos bella geremus
scilicet et nostrum f<strong>un</strong><strong>de</strong>mus in hoste cruorem.
aequius aduersis tecum concurrat in armis
impiger Atri<strong>de</strong>s: spectet Danaumque Phrygumque
<strong>de</strong>positis populus telis, uos foe<strong>de</strong>re i<strong>un</strong>cto
270
aduersas conferte manus, <strong>de</strong>cernite ferro.
dixit. quem contra paucis Priameius heros
quid nimis indignis inquit me uocibus urges,
o patriae, germane, <strong>de</strong>cus? nam nec mihi coni<strong>un</strong>x
prauaque luxuria est potior uirtutis honore
nec uires temptare uiri <strong>de</strong>xtramque recuso,
dummodo uictorem coni<strong>un</strong>x cum pace sequatur.
dicta refert Hector; placuit sententia Grais.
protinus accitur Priamus sacrisque peractis
foe<strong>de</strong>ra i<strong>un</strong>g<strong>un</strong>tur; post haec discedit uterque
280
<strong>de</strong>positis populus telis campusque patescit.
interea toto procedit ab agmine Troum
pulcher Alexan<strong>de</strong>r, clipeoque insignis et hasta.
quem contra paribus fulgens Menelaus in armis
constitit et tecum mihi sint certamina dixit
nec longum nostra laetabere coniuge, quae te
mox raptum regemet, tantummodo Iuppiter adsit.
dixit et aduersum se concitat acer in hostem.
ille uirum forti uenientem reppulit ictu
seque gradu celeri recipit longeque frementem
290
hastam <strong>de</strong>in<strong>de</strong> iacit; quam <strong>de</strong>uitauit Atri<strong>de</strong>s
inque uicem misso fixisset corpora telo
praedonis Phrygii, ni uastum ferrea pectus
texisset lorica uiri, septemplice tergo
179

insequitur iuxta clamor; tum aduersus uterque
constitit et galeam galea terit et pe<strong>de</strong> plantam
coni<strong>un</strong>git, stri<strong>de</strong>tque mucro mucrone corusco,
corpus collectum tegitur fulgentibus armis.
non aliter fortes nitida <strong>de</strong> coniuge tauri
bella ger<strong>un</strong>t uastisque replent mugitibus auras.
300
atque diu rigido rimabant corpora ferro,
cum memor Atri<strong>de</strong>s raptae sibi coniugis instat
Dardaniumque premit iuuenem. mox ense rigente
ce<strong>de</strong>ntem retro dum <strong>de</strong>super appetit hostem,
splendidus extremas galeae percussus ad oras
dissiluit mucro; gemuer<strong>un</strong>t agmina Graium.
tum uero ar<strong>de</strong>scit, quamuis manus ense carebat,
et iuuenem arrepta prosternit cassi<strong>de</strong> uictor
ad socios traheretque nisi caligine caeca
texisset Cytherea uirum subiectaque mento
310
fortia rupisset laxatis uincula nodis,
ultimus ille dies Paridi foret. abstrahit auro
fulgentem galeam secum Menelaus et ar<strong>de</strong>ns
in medios mittit proceres rursumque recurrit
et magnam ualidis contorsit uiribus hastam
in cla<strong>de</strong>m Phrygii, sua quem Venus eripit hosti
et secum in thalamos <strong>de</strong>fert testudine cultos.
ipsa <strong>de</strong>hinc Helenam muris accersit ab altis
Dardanioque suos Paridi <strong>de</strong>ducit amores.
quem tali postquam conspexit uoce locuta est
320
uenisti, mea flamma, Paris, superatus ab armis
coniugis antiqui? uidi puduitque ui<strong>de</strong>re,
arreptum cum te traheret uiolentus Atri<strong>de</strong>s
Iliacoque tuos foedaret puluere crines.
nostraque (me miseram) timui ne Doricus ensis
oscula discuteret; totus mihi mente relicta
fugerat ore color sanguisque reliquerat artus.
quis te cum saeuo conten<strong>de</strong>re suasit Atrida?
an nondum uaga fama tuas peruenit ad aures
<strong>de</strong> uirtute uiri? moneo, ne rursus inique
330
illius tua fata uelis committere <strong>de</strong>xtrae.
dixit, tum largis perfudit fletibus ora.
tristis Alexan<strong>de</strong>r non me superauit Atri<strong>de</strong>s,
o meus ardor ait, sed castae Pallados ira.
mox illum nostris succumbere turpiter armis
aspicies a<strong>de</strong>ritque meo Cytherea labori.
180

post haec amplexus per mutua corpora i<strong>un</strong>ctis
incubuit membris Cygneidos; illa soluto
accepit flammas gremio Troiaeque suasque.
interea toto Menelaus in agmine Troum
340
quaerit Alexandrum uictorque huc fertur et illuc.
quem frater socias acuens in bella cateruas
adiuuat et forti pulsos Phrygas increpat ore
seruarique iubet leges Helenamque reposcit.
dumque inter sese proceres certamen haberent,
concilium omnipotens habuit regnator Olympi
foe<strong>de</strong>raque intento turbauit Pandarus arcu,
te, Menelae, petens; laterique uolatile telum
incidit et t<strong>un</strong>icam ferro squamisque rigentem
dissecat: excedit pugna gemeb<strong>un</strong>dus Atri<strong>de</strong>s
350
castraque tuta petit; quem doctus ab arte paterna
Paeoniis curat iuuenis Podalirius herbis
itque iterum in cae<strong>de</strong>s horrendaque proelia uictor.
armauit fortes Agamemnonis ira Pelasgos
et dolor in pugnam c<strong>un</strong>ctos comm<strong>un</strong>is agebat.
bellum ingens oritur multumque utrimque cruoris
f<strong>un</strong>ditur et totis stern<strong>un</strong>tur corpora campis;
inque uicem Troumque cad<strong>un</strong>t Danaumque cateruae.
nec requies datur ulla uiris; sonat <strong>un</strong>dique Mauors
telorumque uolant c<strong>un</strong>ctis e partibus imbres.
360
occidit Antilochi rigido <strong>de</strong>mersus in umbras
ense Thalysia<strong>de</strong>s optataque lumina linquit.
in<strong>de</strong> manu forti Graiorum terga prementem
occupat Anthemione satum Telamonius Aiax
et praedurato transfixit pectora telo:
purpureo uomit ille animam cum sanguine mixtam,
ora rigat moriens. tum magnis Antiphus hastam
uiribus aduersum conatus corpore toto
torquet in Aeaci<strong>de</strong>n: telumque errauit ab hoste
inque hostem cecidit, transfixit et inguine Leucon:
370
concidit infelix prostratus uulnere forti
et carpit uiri<strong>de</strong>s morib<strong>un</strong>dus <strong>de</strong>ntibus herbas.
impiger Atri<strong>de</strong>s casu concussus amici
Democoonta petit teloque aduersa trabali
tempora transadigit uaginaque horridus ensem
eripit; ille suis moriens resupinus in armis
concidit et terram morib<strong>un</strong>do uertice pulsat.
iamque Amarynci<strong>de</strong>n saxi <strong>de</strong>iecerat ictu
181

impiger Imbrasi<strong>de</strong>s <strong>de</strong><strong>de</strong>ratque silentibus umbris;
dumque auidus praedae iuuenem spoliare parabat,
380
<strong>de</strong>super hasta uenit <strong>de</strong>xtra librata Thoantis
perque uiri scapulas animosaque pectora transit.
in uultus ruit ille suos calidumque cruorem
ore uomit stratusque super sua palpitat arma.
sanguine Dardanii manabant <strong>un</strong>dique campi,
manabant amnes passim; pugnatur ubique
inmixtis ar<strong>de</strong>ns amborum exercitus armis
et modo Troianis, modo uirtus crescit Achiuis
laetaque per uarios petitur uictoria casus.
hic postquam Danaum longe ce<strong>de</strong>ntia uidit
390
agmina Tydi<strong>de</strong>s tumidumque increscere Martem,
in medias acies, qua plurimus imminet hostis,
inruit et uersas prosternit cae<strong>de</strong> phalangas:
huc illuc ensemque ferox hastamque coruscat.
bellica Pallas a<strong>de</strong>st flagrantiaque ignibus arma
adiuuat atque animos iuueni uiresque ministrat.
ille-boum ueluti uiso grege saeua leaena,
quam stimulat iei<strong>un</strong>a fames, ruit agmina contra
et prostrata necat uesano corpora <strong>de</strong>nte:
sic ruit in medios hostes Calydonius heros,
400
uirginis armigerae monitis et numine tutus.
conuersi dant terga Phryges; fugientibus ille
instat et exstructos morientum calcat aceruos.
dumque ferit sternitque uiros, ui<strong>de</strong>t ecce Daretis
aduerso stantes furib<strong>un</strong>dus in agmine natos,
Phegeaque Idaeumque simul; quem cuspi<strong>de</strong> Phegeus
occupat ante graui, sed uulnera <strong>de</strong>pulit umbo
uitatumque solo ferrum stetit: haud mora, totis
ingentem torquet Tydi<strong>de</strong>s uiribus hastam
transadigitque uiri pectus; pars cuspidis ante
410
eminet et prodit scapulis pars altera fossis.
h<strong>un</strong>c ubi f<strong>un</strong><strong>de</strong>ntem calidum <strong>de</strong> pectore flumen
uersantemque oculos animamque per ora uomentem
conspexit frater, stricto celer aduolat ense
germanique cupit fatorum existere uin<strong>de</strong>x.
sed neque uim saeui nec fortia sustinet arma
Tydidae contraque tamen <strong>de</strong>fen<strong>de</strong>re temptat.
ut uolucris, discerpta sui cum corpora nati
accipitrem laniare ui<strong>de</strong>t nec ten<strong>de</strong>re contra,
auxilium neque ferre suo ualet anxia nato
182

420
quodque potest, leuibus plaudit sua pectora pennis:
sic hostem Idaeus germani cae<strong>de</strong> superbum
spectat atrox miseroque nequit succurrere fratri
et, nisi cessisset, <strong>de</strong>xtra cecidisset ea<strong>de</strong>m.
nec minus in Teucros armis furit alter Atri<strong>de</strong>s
insequiturque acies et ferro f<strong>un</strong>era miscet.
obuius huic fatis occurrit ductus iniquis
infelix Odius, quem uastae cuspidis ictu
sternit et ingenti scapulas transuerberat hasta.
hinc petit Idomeneus aduersa parte ruentem
430
Maeoni<strong>de</strong>n Phaestum; cuius post f<strong>un</strong>era laetus
et Strophio genitum Stygias <strong>de</strong>mittit ad umbras.
Meriones Phereclum librata percutit hasta,
Pedaeumque Meges; tum uastis horridus armis
Eurypylus gladio uenientem Hypsenora f<strong>un</strong>dit
et pariter uita iuuenem spoliauit et armis.
parte alia uolitat sinuoso Pandarus arcu
Tydi<strong>de</strong>nque oculis inmensa per agmina quaerit.
quem postquam Troum sternentem corpora uidit,
horrida contento <strong>de</strong>rexit spicula cornu
440
et summas umeri <strong>de</strong>stringit acumine partes.
tum uero ar<strong>de</strong>scit iuuenis Calydonius ira
in mediasque acies animosi more leonis
fertur et Astynoum magnumque Hyperona f<strong>un</strong>dit:
comminus h<strong>un</strong>c gladio, iaculo ferit eminus illum.
in<strong>de</strong> premit Polyïdon Abantaque cuspi<strong>de</strong> forti
et notum bello Xanthum uastumque Thoonem.
post hos infestos Chromiumque et Echemmona telo
proturbat celeri pariterque ad Tartara mittit.
tu quoque Tydidae prostratus, Pandare, <strong>de</strong>xtra
450
occidis, infelix, accepto uulnere tristi,
<strong>de</strong>xtera qua naris fronti coni<strong>un</strong>gitur imae;
dissipat et cerebrum galeae cum parte reuulsum
ossaque confossa spargit Ty<strong>de</strong>ius ensis.
iamque manum Aeneas simul et Calydonius heros
contulerant: iactis inter se comminus hastis
<strong>un</strong>dique rimabant inimico corpora ferro
et modo ce<strong>de</strong>bant retro, modo <strong>de</strong>in<strong>de</strong> coibant.
postquam utrique diu steterant nec uulnera magnus
qua daret infesto Tydi<strong>de</strong>s ense ui<strong>de</strong>bat,
460
saxum ingens, medio quod forte iacebat in agro,
183

is seni quod uix iuuenes tellure mouerent,
sustulit et magno conamine misit in hostem.
ille ruit prostratus humi cum fortibus armis;
quem Venus aethereas genetrix <strong>de</strong>lapsa per auras
accipit et nigra corpus caligine condit.
non tulit Oeni<strong>de</strong>s animis nebulasque per ipsas
fertur et in Venerem flagrantibus irruit armis
et neque quem <strong>de</strong>mens ferro petat inspicit.....
caelestemque manum mortali uulnerat hasta.
470
icta petit caelum terris Cytherea relictis
atque ibi si<strong>de</strong>reae queritur sua uulnera matri.
Dardanium Aenean seruat Troianus Apollo
accenditque animos iterumque ad bella reducit.
<strong>un</strong>dique consurg<strong>un</strong>t acies et puluere caelum
conditur horrendisque sonat clamoribus aether.
hic alius rapido <strong>de</strong>iectus in aequora curru
proteritur pedibusque simul calcatur equorum
atque alius uolucri traiectus tempora telo
cornipedis tergo pronus ruit; illius ense
480
<strong>de</strong>iectum longe caput a ceruice cucurrit;
hic iacet exanimis fuso super arma cerebro:
sanguine manat humus, campi sudore ma<strong>de</strong>sc<strong>un</strong>t.
emicat interea Veneris pulcherrima proles
<strong>de</strong>nsaque Graiorum premit agmina nudaque late
terga metit gladio f<strong>un</strong>estaque proelia miscet.
nec cessat spes <strong>un</strong>a Phrygum fortissimus Hector
sternere cae<strong>de</strong> uiros atque agmina uertere Graium.
ut lupus in campis pecu<strong>de</strong>s cum uidit apertis
(non actor gregis ipse, comes non horrida terret
490
turba canum), fremit esuriens et neglegit omnes
in mediosque greges auidus ruit: haut secus Hector
inuadit Danaos et territat ense cruento.
<strong>de</strong>fici<strong>un</strong>t Graiorum acies, Phryges acrius instant
attoll<strong>un</strong>tque animos: geminat uictoria uires.
ut uidit socios infesto ce<strong>de</strong>re marte
rex Danaum, sublimis equo uolat agmina circum
hortaturque duces animosque in proelia firmat.
mox ipse in medios audax se proripit hostes
oppositasque acies stricto diuerberat ense.
500
ut Libycus cum forte leo procul agmina uidit
laeta boum passim uiri<strong>de</strong>s errare per herbas,
attollit ceruice iubas sitiensque cruoris
184

in mediam erecto contendit pectore turbam:
sic ferus Atri<strong>de</strong>s aduersos fertur in hostes
infestaque Phrygum proturbat cuspi<strong>de</strong> turmas.
uirtus clara ducis uires accendit Achiuum
et spes exacuit languentia militis arma:
f<strong>un</strong>d<strong>un</strong>tur Teucri, Danai laetantur ouantes.
tan<strong>de</strong>m hic Aenean immisso ten<strong>de</strong>re curru
510
conspicit Atri<strong>de</strong>s: stricto concurrere ferro
comparat et iaculum, quantas furor ipse mouebat,
uiribus intorquet, quod <strong>de</strong>tulit error ab illo
pectus in aurigae stomachoque infigitur alto:
ille ruens ictu media inter lora rotasque
uoluitur et uitam calido cum sanguine f<strong>un</strong>dit.
ingemit Aeneas curruque animosus ab alto
<strong>de</strong>silit et ualido Crethona comminus ictu
Orsilochumque ferit, quorum post f<strong>un</strong>era uictor
Paphlagonum ductor Menelai concidit armis,
520
Antilochique Mydon; post hos Iouis inclita proles
Sarpedon bellum f<strong>un</strong>estaque proelia miscet.
quem contra infelix non aequis dimicat armis
Tlepolomus magno satus Hercule, sed neque uires
h<strong>un</strong>c seruare patris nec tot potuere labores,
quin ca<strong>de</strong>ret tenuemque daret <strong>de</strong> corpore uitam.
saucius egreditur medio certamine belli
Sarpedon, fraudisque subit commentor Vlixes
et septem iuuenum pulcherrima corpora f<strong>un</strong>dit.
hinc pugnat patriae columen Mauortius Hector,
530
illinc Tydi<strong>de</strong>s: stern<strong>un</strong>tur utrimque uirorum
corpora per campos et sanguine prata rigantur;
pugnat bellipotens casta cum Palla<strong>de</strong> Mauors
ingentemque mouet clipeum; quem sancta uirago
egit et extrema percussum cuspi<strong>de</strong> caedit
attonitumque simul caelum petere ipsa coegit;
hic ille aethereo queritur sua uulnera regi
saucius et magni genitoris iurgia suffert.
interea magnis Acamantem uiribus Aiax
interimit, uastumque capit Menelaus Adrastum
540
et rapit ad classes manibus post terga reuinctis,
ut uiuo ducat laetos ex hoste triumphos.
incumb<strong>un</strong>t Danai, cedit Troiana iuuentus
tergaque nuda tegit; sensit Mauortius Hector
pro Danais pugnare <strong>de</strong>os ualidasque suorum
185

uirginis armigerae subduci numine uires,
continuoque petit muros Hecabenque uocari
imperat et diuae placari numina sua<strong>de</strong>t.
protinus armatas innuptae Pallados arces
Ilia<strong>de</strong>s sube<strong>un</strong>t: festis altaria sertis
550
exornant caed<strong>un</strong>tque sacras ex more bi<strong>de</strong>ntes.
dumque preces Hecabe supplex ad templa Mineruae
pro caris genetrix natis et coniuge f<strong>un</strong>dit,
interea Glaucus stricto <strong>de</strong>cernere ferro
cum Diome<strong>de</strong> parat nomenque genusque roganti
qui sit et <strong>un</strong><strong>de</strong> ferat, magnis cum uiribus hastam
mittere temptabat; temptanti Aetolius heros
quo ruis? exclamat quae te, scelerate, furentem
mens agit inparibus mecum concurrere telis?
hospitis arma ui<strong>de</strong>s, Veneris qui uulnere <strong>de</strong>xtram
560
perculit et summo pupugit certamine Martem.
pone truces animos infestaque tela coerce.
post haec inter se posito certamine pugnae
commutant clipeos inimicaque proelia linqu<strong>un</strong>t.
colloquium petit interea fidissima coni<strong>un</strong>x
Hectoris Andromache paruumque a pectore natum
Astyanacta tenet; cuius dum maximus heros
oscula parua petit, subito perterritus infans
conuertit timidos materna ad pectora uultus
terribilemque fugit galeam cristamque comantem.
570
utque caput iuuenis posito <strong>de</strong>texerat aere,
protinus infantem geminis amplectitur ulnis
attollensque manus precor, o pater optime dixit,
ut meus hic, pro quo tua numina, natus, adoro,
uirtutes patrias primis imitetur ab annis.
haec ait et portis acies petit acer apertis;
<strong>un</strong>a <strong>de</strong>in<strong>de</strong> Paris. postquam in certamina uentum est,
protinus in medium procedit maximus Hector
Graiorumque duces inuictis prouocat armis.
nec mora: continuo fraudis commentor Vlixes
580
et ferus Idomeneus et i<strong>un</strong>ctus gente paterna
Meriones Graiumque simul dux acer Atri<strong>de</strong>s
Aiacesque duo claris speciosus in armis
Eurypylus magnoque Thoas Andraemone natus
quique manum Veneris uiolauit uulnere tristi
proced<strong>un</strong>t; aberat nam Troum terror Achilles
et cithara dulci diuum lenibat amores.
186

ergo ubi <strong>de</strong>iectis auratam regis Atridae
sortibus in galeam magnus processerat Aiax,
principio iactis committ<strong>un</strong>t proelia telis:
590
mox rigidos string<strong>un</strong>t enses et fortibus armis
<strong>de</strong>cern<strong>un</strong>t partesque oculis rimantur apertas
et modo terga pet<strong>un</strong>t, duros modo fortibus ictus
<strong>de</strong>pell<strong>un</strong>t clipeis; ingens ad si<strong>de</strong>ra clamor
tollitur et uastis impletur uocibus aer.
non sic saetigeri exacu<strong>un</strong>t feruoribus iras
pectoribusque pet<strong>un</strong>t uastis, modo <strong>de</strong>ntibus <strong>un</strong>cis
598
fortia terga prem<strong>un</strong>t spumantque per ora uicissim
fumiferae nubes concretaque fulgura et ignes
600
iactantur magnoque implentur murmure siluae:
tales Priami<strong>de</strong>s ardorque Aiacis in armis
597
alterni librant gladios et uulnera miscent.
602
tan<strong>de</strong>m animis teloque furens Telamonius Aiax
insignem bello petit Hectora, quaque patebat
nuda uiri ceruix, fulgentem <strong>de</strong>rigit ensem:
ille ictum celeri praeuidit callidus astu
tergaque summisit ferrumque umbone repellit.
sed leuis extremas clipei perlabitur oras
ensis et exiguo ceruicem uulnere libat.
acrius impugnans rursus consurgit in hostem
610
Priami<strong>de</strong>s nec iam ferro Telamone creatum,
sed magno saxi iactu petit; at ferus Aiax
ingentem clipeo septemplice reppulit ictum
et iuuenem saxo percussum sternit eo<strong>de</strong>m.
quem leuat exceptum Grais inimicus Apollo
integratque animum; iam rursus ad arma coibant.
stringebant iterum gladios, cum fessus in <strong>un</strong>das
coeperat igniferos Titan immergere currus
noxque subire polum: iuxta mitt<strong>un</strong>tur, utrosque
qui dirimant a cae<strong>de</strong> uiros; nec segnius illi
620
<strong>de</strong>pon<strong>un</strong>t animos. tum bello maximus Hector
quae te terra uirum, qui te genuere parentes?
uiribus es proles generosa atque inclita dixit.
at contra se ferre parat Telamonius Aiax:
Hesiona <strong>de</strong> matre ui<strong>de</strong>s Telamone creatum,
nobilis est domus et fama generosa propago.
187

Hector, ut Hesionae nomen casusque recordans,
absistamus ait, sanguis comm<strong>un</strong>is utrique est
et prior Aeaci<strong>de</strong>n aurato m<strong>un</strong>erat ense
inque uicem, quo se bellator cinxerat Aiax,
630
accipit insignem uario caelamine balteum.
post haec extemplo Troum Danaumque cateruae
disced<strong>un</strong>t caelumque tegit nox atra tenebris.
implentur dapibus largis Bacchique liquore
atque auidi placido trad<strong>un</strong>t sua corpora somno.
postera cum primum stellas Aurora fugarat,
in coetum uenere Phryges; t<strong>un</strong>c maximus Hector
cum sociis memorans hesternae f<strong>un</strong>era caedis
sua<strong>de</strong>t ut inuictis Helene reddatur Achiuis
praedaque quae duros Menelai mulceat ignes
640
idque placet c<strong>un</strong>ctis. tum saeuo missus Atridae
pertulit Idaeus Troum mandata; neque ille
aut animum praedae aut dictis accommodat aures,
ultro etiam castris Idaeum exce<strong>de</strong>re iussit.
paruit is monitis iterumque ad castra reuersus
Troiae contemptum duro se reddit ab hoste.
interea Danai confusi cae<strong>de</strong> suorum
ingentes struxere pyras collectaque passim
fortia tradi<strong>de</strong>r<strong>un</strong>t sociorum corpora flammis;
tum renouant uires et uallum robore cing<strong>un</strong>t.
650
ut nitidum Titan radiis patefecerat orbem,
conuocat in coetum superos Iouis et monet, armis
ne contra sua dicta uelint conten<strong>de</strong>re diui.
ipse per aethereas caeli <strong>de</strong>labitur auras
umbrosisque simul consedit montibus Idae:
in<strong>de</strong> acies ui<strong>de</strong>t Iliacas <strong>de</strong>xtraque potenti
sustinet auratas aequato pon<strong>de</strong>re lances
fataque dura Phrygum casusque expendit Achiuum
et Graium cla<strong>de</strong>s grauibus praepon<strong>de</strong>rat armis.
interea Danaos ingenti concitus ira
660
Priami<strong>de</strong>s agit et totis grauis imminet armis,
<strong>un</strong>um quippe <strong>de</strong>cus Phrygiae; turbantur Achiui
Doricaque ingenti complentur castra tumultu.
hortatur socios murisque inclusus Atri<strong>de</strong>s
languentes animos iuuenum in certamina firmat.
princeps Tydi<strong>de</strong>s ar<strong>de</strong>ntibus emicat armis
per medios hostes immani turbine fertur.
hic illi occurrit fatis Agelaus iniquis,
188

telum immane manu quatiens, quem maximus heros
occupat et duro medium transuerberat ense.
670
hinc Phrygas Aiacis uastis protectus in armis
Teucer agit spargitque leues in terga sagittas.
Gorgythiona ferum letali uulnere f<strong>un</strong>dit,
mox alias acies petit aurigamque superbi
Hectoris obtr<strong>un</strong>cat. quem saxo Troius heros
occupat excussoque incautum proterit arcu:
ast illum fidi rapi<strong>un</strong>t <strong>de</strong> cae<strong>de</strong> sodales
prostratumque leuant. ruit <strong>un</strong>dique turbidus Hector
aduersasque acies infesta cuspi<strong>de</strong> terret.
se rursus Danai turbati cae<strong>de</strong> suorum
680
conuert<strong>un</strong>t, iterumque leues in castra cateruae
confugi<strong>un</strong>t portasque obiecto robore firmant.
at Phryges obsid<strong>un</strong>t inclusos aggere Graios
excubituque prem<strong>un</strong>t muros flammisque coronant.
cetera per campos stern<strong>un</strong>t sua corpora pubes
indulgentque mero curas animosque resolu<strong>un</strong>t.
attoniti Danaum proceres discrimine tanto
nec dapibus releuant animos nec corpora curant,
sed miseri sua fata gem<strong>un</strong>t. mox hoste repulso
legatos mitt<strong>un</strong>t <strong>de</strong>xtramque hortantur Achillis,
690
ut ferat auxilium miseris. Theti<strong>de</strong>ius heros
nec Danaum capit aure preces nec m<strong>un</strong>era regis
ulla referre cupit; non illum redditus ignis
aut intacta suo Briseis corpore mouit:
irrita legati refer<strong>un</strong>t responsa Pelasgis
et dapibus curant animos lenique sopore.
alterius tenebrae tar<strong>de</strong> labentibus astris
restabatque super tacitae pars tertia noctis,
cum Danaum iussu castris Aetolius heros
egreditur sociumque sibi <strong>de</strong>legit Vlixem,
700
qui secum tacitae sublustri noctis in umbra
scrutetur studio, quae sit fiducia Troum
quidue agitent quantasue parent in proelia uires.
dumque iter horrendum loca pernoctata pauentes
carpebant, uenit ecce Dolon, quem Troia pubes
miserat, ut Danaum sollerti pectore uires
perspiceret sensusque ducum plebisque referret.
quem procul ut uidit socius Diomedis Vlixes,
abdi<strong>de</strong>rant occultantes sua corpora furtim
post <strong>de</strong>nsos frutices, dum spe percussus inani
189

710
Tros Eumedia<strong>de</strong>s cursu praece<strong>de</strong>ret illos,
ne facile oppressus gressum in sua castra referret.
post ubi transierat fi<strong>de</strong>ns animoque manuque,
prosiluere uiri iuuenemque eua<strong>de</strong>re cursu
conantem capi<strong>un</strong>t ferroque manuque minantur.
ille timore pauens uitam concedite dixit,
hoc <strong>un</strong>um satis est; quod si perstatis in ira,
quanta ex morte mea capietis praemia laudis?
at si cur ueniam tacitis exquiritis umbris:
maxima Troia mihi currum promisit Achillis,
720
si uestras cepisset opes. haec dona secutus
in dubios casus, coram quod cernitis ipsi,
infelix cecidi. n<strong>un</strong>c uos per numina diuum,
per mare, per Ditis fluctus obtestor opaci,
ne rapere hanc animam cru<strong>de</strong>li cae<strong>de</strong> uelitis.
haec pro concessa referetis dona salute:
consilium Priami regis remque ordine gentis
expediam Phrygiae. postquam quid Troia pararet
cognouere uiri, fauces mucrone recluso
<strong>de</strong>trud<strong>un</strong>t iuuenis: post haec tentoria Rhesi
730
intrant atque ipsum somno uinoque sepultum
obtr<strong>un</strong>cant spoliantque uirum fusosque per herbam
exanimant socios; tum tristi cae<strong>de</strong> peracta
praeda umeros onerant, multo et candore nitentes
Thraecis equos rapi<strong>un</strong>t, quos nec praece<strong>de</strong>ret Eurus
nec posset uolucri cursu superare sagitta.
in<strong>de</strong> iterum Argolicas primae sub tempore lucis
ad classes re<strong>de</strong><strong>un</strong>t; quos Nestoris accipit aetas
ac recipit portis. postquam sua castra tenebant,
facta duci refer<strong>un</strong>t: laudat Pelopeius heros,
740
fessaque iuc<strong>un</strong>dae trad<strong>un</strong>t sua membra quieti.
lux exorta uiros in pristina bella remisit,
instaurantque animos recreato milite pugnae
Dardanidum Danaumque duces: uolat <strong>un</strong>dique nubes
telorum et ferro ferrum sonat, <strong>un</strong>dique mixtis
inter se stri<strong>de</strong>nt mucronibus: instat utrimque
<strong>de</strong>nsa acies mixtusque fluit cum sanguine sudor.
tan<strong>de</strong>m feruenti Danaum rex concitus ira
Antiphon ingenti prostratum uulnere fudit
Pisandrumque simul fratremque ad bella ruentem
750
Hippolochum; post hos gladio petit Iphidamanta.
190

hic frater <strong>de</strong>xtram iaculo ferit; ille dolore
acrior accepto fugientem Antenore natum
persequitur traxitque ferox cum uulnere poenas.
Hector tum pugnae subit acri concitus ira
Priami<strong>de</strong>s et percussos agit <strong>un</strong>dique Graios;
nec Paris hostiles cessat prosternere turmas
Eurypylique femur contento uulnerat arcu.
incumb<strong>un</strong>t Troes, fugi<strong>un</strong>t in castra Pelasgi
uiribus exhaustis et uastis <strong>un</strong>dique firmant
760
obicibus muros; tum saxo Martius Hector
perfringit portas ferrataque robora laxat.
inrump<strong>un</strong>t aditus Phryges atque in limine primo
restantes stern<strong>un</strong>t Graios ualloque cateruas
<strong>de</strong>turbant, alii scalas in moenia posc<strong>un</strong>t
et iaci<strong>un</strong>t ignes: auget uictoria uires.
<strong>de</strong> muris pugnant Danai puppesque per altas:
saxa uolant, sube<strong>un</strong>t acta testudine Troes
ascend<strong>un</strong>tque aditus et postes uiribus intrant.
turbati fugi<strong>un</strong>t omnes in castra Pelasgi
770
et scand<strong>un</strong>t puppes; instat Troiana iuuentus
telaque crebra iacit: resonat clamoribus aether.
Nept<strong>un</strong>us uires Danais animumque ministrat:
pugna ingens oritur, furit istinc hostis et illinc.
Idomenei <strong>de</strong>xtra cadit Asius; Hector atrocem
Amphimachum obtr<strong>un</strong>cat nec non occumbit in armis
Anchisae gener Alcathous, quem fu<strong>de</strong>rat ense
magnanimus ductor Rhytieus; tum feruidus hasta
Deiphobus ferit Ascalaphum mergitque sub umbras.
Hector ubique ferox uiolento pectore saeuit,
780
quem saxo ingenti percussum maximus Aiax
<strong>de</strong>pulit et toto prostratum corpore fudit.
concurrit Troiana manus iuuenemque uomentem
sanguineos fluctus Xanthi lauere fluentis.
in<strong>de</strong> iterum ad pugnam re<strong>de</strong><strong>un</strong>t, fit maxima cae<strong>de</strong>s
amborum et manat tellus infecta cruore.
Polydamas ualido Prothoënora percutit ictu,
Archelochumque Antenori<strong>de</strong>n Telamonius Aiax,
Boeotumque Acamas Promachum, quem sternitatrocis
Penelei <strong>de</strong>xtra; in<strong>de</strong> cadit Priameia pubes
792
pulsa metu uallumque et muros aggere saeptos
transili<strong>un</strong>t, alii fossas uolu<strong>un</strong>tur in ipsas.
aduolat interea Danaum metus impiger Hector:
191

790
acrius insurg<strong>un</strong>t Troes ad Achaica bella,
795
confugi<strong>un</strong>t iterum ad classes Agamemnonis alae
atque in<strong>de</strong> aduersis propell<strong>un</strong>t uiribus hostem.
fit pugna ante rates; saeuit Mauortius Hector
et poscit flammas totamque incen<strong>de</strong>re classem
apparat; huic ualidis obsistit uiribus Aiax,
800
stans prima in puppi, clipeoque incendia saeua
sustinet et solus <strong>de</strong>fendit mille carinas.
hinc iaci<strong>un</strong>t Danai robustae cuspidis hastas,
illinc ar<strong>de</strong>ntes taedas Phryges <strong>un</strong>dique iactant:
per uastos sudor pugnantum <strong>de</strong>fluit artus.
non ualet ulterius cla<strong>de</strong>m spectare suorum
Patroclus subitoque armis m<strong>un</strong>itus Achillis
prouolat et falsa conterret imagine Troas.
qui modo turbabant Danaos animoque fremebant,
n<strong>un</strong>c trepidi fugi<strong>un</strong>t: fugientibus imminet ille
810
perturbatque ferox acies uastumque per agmen
sternit et ingenti Sarpedona uulnere f<strong>un</strong>dit
et n<strong>un</strong>c hos cursu n<strong>un</strong>c illos praeterit ar<strong>de</strong>ns
proeliaque horrendi sub imagine uersat Achillis.
quem postquam socias miscentem cae<strong>de</strong> cateruas
turbantemque acies respexit feruidus Hector,
tollit atrox animos uastisque inmanis in armis
occurrit contra magnoque h<strong>un</strong>c increpat ore:
huc age n<strong>un</strong>c conuerte gradum, fortissime Achilles:
iam nosces, ultrix quid Troica <strong>de</strong>xtera possit
820
et quantum bello ualeat fortissimus Hector.
nam licet ipse suis Mauors te protegat armis,
inuito tamen haec perimet te <strong>de</strong>xtera Marte.
ille silet spernitque minas animosaque dicta,
ut quem mentitur uerus credatur Achilles.
t<strong>un</strong>c prior intorquet collectis uiribus hastam
Dardani<strong>de</strong>s, quam prolapsam celeri excipit ictu
Patroclus redditque uices et mutua dona
quod clipeo excussum uiridi tellure resedit.
t<strong>un</strong>c rigidos string<strong>un</strong>t enses et comminus armis
830
inter se miscent, donec Troianus Apollo
mentitos uultus simulati pandit Achillis
<strong>de</strong>nudatque uirum; quem bello maximus Hector
pugnantem falsis postquam <strong>de</strong>prendit in armis,
192

irruit et iuuenem nudato pectore ferro
traicit et uictor Vulcania <strong>de</strong>trahit arma.
uindicat extincti corpus Telamonius Aiax
oppositoque tegit clipeo. Priameia pubes
laetitia exultat, Danai sua f<strong>un</strong>era maerent.
interea iuuenis tristi cum pube suorum
840
Nestori<strong>de</strong>s in castra fer<strong>un</strong>t miserabile corpus.
t<strong>un</strong>c ut Pelidis aures diuerberat horror;
palluit infelix iuuenis, calor ossa reliquit,
membra simul lacrimans materno nectit amictu,
<strong>de</strong>flens Aeaci<strong>de</strong>s tristi <strong>de</strong> cae<strong>de</strong> sodalis
<strong>un</strong>guibus ora secat comptosque in puluere crines
<strong>de</strong>format: scindit firmas <strong>de</strong> pectore uestes
et super extincti prostratus membra sodalis
cru<strong>de</strong>les f<strong>un</strong>dit questus atque oscula figit.
mox ubi <strong>de</strong>positi gemitus lacrimaeque quier<strong>un</strong>t,
850
non imp<strong>un</strong>e mei laetabere cae<strong>de</strong> sodalis,
Hector ait, magnoque meo, uiolente, dolori
persolues poenas atque istis, uictor, in armis,
in quibus exultas, fuso moriere cruore.
post haec accensus furiis <strong>de</strong>currit ad aequor
fortiaque arma Thetin supplex rogat: illa relictis
fluctibus auxilium Vulcani protinus orat.
excitat Aetnaeos calidis fornacibus ignes
Mulciber et ualidis fuluum domat ictibus aurum.
mox effecta refert diuinis artibus arma,
860
euolat et Thetis
quae postquam magnus Achilles
induit, in clipeum uultus conuertit atroces.
illic Ignipotens m<strong>un</strong>di caelauerat arcem
si<strong>de</strong>raque et liquidis redimitas <strong>un</strong>dique nymphas
874
fecerat et mire liquidas Nereidos arces
Oceanum terris et cinctum Nerea circum
annorumque uices dimensaque tempora noctis,
quattuor et m<strong>un</strong>di partes, quantum Arctos ab Austro
et quantum occasus roseo distaret ab ortu,
Lucifer <strong>un</strong><strong>de</strong> suis, <strong>un</strong><strong>de</strong> Hesperus <strong>un</strong>us uterque
exoreretur equis, et quantus in orbe mearet
870
L<strong>un</strong>a caua et nitida lustraret lampa<strong>de</strong> caelum;
addi<strong>de</strong>ratque fretis sua numina: Nerea magnum
Oceanumque senem nec e<strong>un</strong><strong>de</strong>m Protea semper,
193

Tritonasque feros et amantem Dorida fluctus;
fecerat et liquidas mira Nereidas arte.
terra gerit siluas horrendaque monstra ferarum
fluminaque et montes cumque altis oppida muris,
in quibus exercent leges annosaque iura
certantes populi; se<strong>de</strong>t illic aequus utrisque
iu<strong>de</strong>x et litem discernit fronte seuera.
880
parte alia castae resonant Paeana puellae
dantque choros molles et tympana <strong>de</strong>xtera pulsat;
ille lyrae graciles extenso pollice chordas
percurrit septemque modos modulatur auenis:
carmina compon<strong>un</strong>t m<strong>un</strong>di resonantia motum.
rura col<strong>un</strong>t alii, sulcant grauia arua iuuenci
maturasque metit robustus messor aristas
et gau<strong>de</strong>t pressis imm<strong>un</strong>dus uinitor uuis;
ton<strong>de</strong>nt prata greges, pen<strong>de</strong>nt in rupe capellae.
haec inter mediis stabat Mars aureus armis,
890
quem diua poesis reliquae circaque se<strong>de</strong>bant
anguineis maestae Clotho Lachesisque capillis.
talibus ornatus donis Theti<strong>de</strong>ius heros
in medias acies immani turbine fertur,
cui uires praebet casta cum Palla<strong>de</strong> I<strong>un</strong>o
dantque animos iuueni: uidit Cythereius heros
occurritque uiro, sed non cum uiribus aequis
Aeacidae nec corpus erat, tamen ira coegit
conferre inuictis iuuenem cum uiribus arma.
quem nisi seruasset magnarum rector aquarum,
900
ut profugus Latiis Troiam repararet in aruis
Augustumque genus claris submitteret astris,
non clarae gentis nobis mansisset origo.
in<strong>de</strong> agit Aeaci<strong>de</strong>s infesta cuspi<strong>de</strong> Teucros
ingentemque modum prosternit cae<strong>de</strong> uirorum,
sanguinis Hectorei sitiens; at Dardana pubes
confugit ad Xanthi rapidos perterrita fluctus
auxiliumque petit diuini fluminis; ille
instat et in mediis bellatur gurgitis <strong>un</strong>dis.
ira dabat uires; string<strong>un</strong>tur sanguine ripae
910
sparsaque per totos uolu<strong>un</strong>tur corpora fluctus.
at Venus et Phrygiae gentis tutator Apollo
cog<strong>un</strong>t in Danaos Xanthi consurgere fluctus,
ut fera terribili miscentem proelia <strong>de</strong>xtra
obruat Aeaci<strong>de</strong>n: qui protinus <strong>un</strong>dique totis
194

expatiatur aquis et uasto gurgite praeceps
uoluitur atque uirum torrentibus inpedit <strong>un</strong>dis
praetardatque gradus; ille omni corpore saeuas
contra pugnat aquas aduersaque flumina rumpit
et modo disiectos umeris modo pectore uasto
920
propellit fluctus. quem longe prouida I<strong>un</strong>o
asseruit, rapidae quia ce<strong>de</strong>ret, ignibus, <strong>un</strong>dae,
sanctaque pugnar<strong>un</strong>t inter se numina diuum.
rursus agit Phrygias ingenti cae<strong>de</strong> cateruas
horridus Aeaci<strong>de</strong>s bellique ardore resumpto
f<strong>un</strong>ereas acies horrendaque proelia miscet,
non illum uis ulla mouet, non saeua fatigant
pectora bellando; uires successus adauget.
percussi dubitant trepida formidine Troes
atque intra muros exhausta paene salute
930
confugi<strong>un</strong>t portasque obiecto robore firmant.
<strong>un</strong>us tota salus in quo Troiana manebat
Hector a<strong>de</strong>st, quem non durae timor <strong>un</strong>dique mortis,
non patriae tenuere preces, quin obuius iret
et contra magnum conten<strong>de</strong>re uellet Achillem.
quem procul ut uidit tectum caelestibus armis,
ante oculos subito uisa est Tritonia Pallas
pertimuit clausisque fugit sua moenia circum
infelix portis; sequitur Nereius heros.
in somnis ueluti, cum pectora terruit ira,
940
hic cursu super insequitur, fugere ille ui<strong>de</strong>tur,
festinantque ambo, gressum labor ipse moratur:
alternis poterant insistere coepta periclis,
nec requies a<strong>de</strong>rat: timor <strong>un</strong>dique concitat iras.
spectant <strong>de</strong> muris miseri sua fata parentes
pallentemque ui<strong>de</strong>nt supremo tempore natum
quem iam summa dies suprema luce premebat.
huic subito ante oculos similis Tritonia fratri
occurrens iuuenem simulato <strong>de</strong>cipit ore,
nam cum Deiphobi tutum se credidit armis,
950
transtulit ad Danaos iterum sua numina Pallas.
concurr<strong>un</strong>t iactis inter se comminus hastis
inuicti iuuenes: hic uastis intonat armis,
ille hostem ualidum nequiquam umbone repellit
alternisque ferox mutat congressibus ictus.
sudor agit riuos, ensem terit horridus ensis,
collatusque haeret pe<strong>de</strong> pes et <strong>de</strong>xtera <strong>de</strong>xtrae.
195

958
hastam iam manibus saeuus librabat Achilles
957
inque uirum magnis emissam uiribus egit;
959
quam praeterlapsam uitauit callidus Hector.
960
exclamant Danai. contra Priameius heros
uibratum iaculum Vulcania torquet in arma.
nec successus a<strong>de</strong>st, nam duro inflectitur auro
dissiluit mucro: gemuer<strong>un</strong>t agmina Troum.
concurr<strong>un</strong>t iterum collatis fortiter armis
inque uicem duros euitant comminus enses.
nec sufferre ualet ultra iam sorte suprema
instantem Aeaci<strong>de</strong>n <strong>de</strong>fectis uiribus Hector;
dumque retro cedit fraternaque rebus in artis
respicit auxilia et nullam ui<strong>de</strong>t esse salutem,
970
sensit a<strong>de</strong>sse dolos: quid agat? quae numina supplex
inuocet? et toto languesc<strong>un</strong>t corpore uires
auxiliumque negant; retinet uix <strong>de</strong>xtera ferrum,
nox oculos inimica tegit nec subuenit ullum
<strong>de</strong>fesso auxilium; pugnat moriturus et alto
cor<strong>de</strong> premit gemitus. instat Nereius heros
turbatumque premit procul <strong>un</strong>dique, t<strong>un</strong>c iacit hastam
et medias rigida transfixit cuspi<strong>de</strong> fauces.
exultant Danai, Troes sua uulnera <strong>de</strong>flent.
t<strong>un</strong>c sic amissis infelix uiribus Hector
980
en conce<strong>de</strong> meos miseris genitoribus artus,
quos pater infelix multo mercabitur auro:
dona feres uictor. Priami n<strong>un</strong>c filius orat
te primum, dux ille ducum, quem Graecia solum
pertimuit: si, nec precibus nec m<strong>un</strong>ere uictus,
nec lacrimis miseri nec clara gente moueris,
afflicti miserere patris: moueat tua Peleus
pectora pro Priamo, pro nostro pignore Pyrrhus.
talia Priami<strong>de</strong>s; quem contra durus Achilles
quid mea supplicibus temptas inflectere dictis
990
pectora, quem possem direptum more ferarum,
si sineret natura, meis absumere malis?
te uero tristesque ferae c<strong>un</strong>ctaeque uolucres
diripient, auidique canes tua uiscera pascent.
haec ex te capient Patrocli gaudia manes,
si capi<strong>un</strong>t umbrae. dum talia magnus Achilles
196

ore truci iactat, uitam miserabilis Hector
reddidit. h<strong>un</strong>c animi nondum satiatus Achilles
<strong>de</strong>ligat ad currum pedibusque exsanguia membra
ter circum muros uictor trahit: altius ipsos
1000
fert domini successus equos. tum maximus heros
<strong>de</strong>tulit ad Danaos foedatum puluere corpus.
laetantur Danai, plang<strong>un</strong>t sua f<strong>un</strong>era Troes
et pariter captos <strong>de</strong>flent cum f<strong>un</strong>ere muros.
interea uictor <strong>de</strong>fleti corpus amici
f<strong>un</strong>erat Aeaci<strong>de</strong>s pompasque ad f<strong>un</strong>era ducit.
ter circa tumulum miseros rapit Hectoris artus
et uapido cineri ludorum indicit honores.
Tydi<strong>de</strong>s tyrsin cursu pedibusque ferocem
Merionem superat; luctando uincitur Aiax,
1010
cuius <strong>de</strong>cepit uires Laertius astus;
caestibus aduersos c<strong>un</strong>ctos superauit Epeos
et disco forti Polypoetes <strong>de</strong>pulit omnes
Merionesque arcu; tan<strong>de</strong>m certamine misso
in sua castra redit turbis comitatus Achilles.
flent miseri amissum Phryges Hectora, totaque maesto
Troia sonat planctu; f<strong>un</strong>dit miseranda querellas
infelix Hecabe saeuisque arat <strong>un</strong>guibus ora
Andromacheque suas scindit <strong>de</strong> pectore uestes,
heu tanto spoliata uiro. ruit omnis in <strong>un</strong>o
1020
Hectore causa Phrygum, ruit hoc <strong>de</strong>fensa senectus
afflicti miseranda patris. quem nec sua coni<strong>un</strong>x
turbaque natorum nec magni gloria regni
oblitum tenuit uitae, quin iret inermis
et solum inuicti castris se red<strong>de</strong>ret hostis.
mirantur Danaum proceres, miratur et ipse
Aeaci<strong>de</strong>s animum miseri senis; ille trementes
affusus genibus ten<strong>de</strong>ns ad si<strong>de</strong>ra palmas
haec ait o Graiae gentis fortissime Achilles,
o regnis inimice meis, te Dardana solum
1030
uicta tremit pubes, te sensit nostra senectus
cru<strong>de</strong>lem nimium: n<strong>un</strong>c sis mitissimus, oro,
et patris afflicti genibus miserere precantis
donaque quae porto miseri pro corpore nati
accipias; si nec precibus nec flecteris auro,
in senis extremis tua <strong>de</strong>xtera saeuiat annis:
saltem saeua pater comitabor f<strong>un</strong>era nati.
nec uitam mihi nec magnos conce<strong>de</strong>re honores
197

sed f<strong>un</strong>us cru<strong>de</strong>le meum: miserere parentis
et pater esse meo mitis <strong>de</strong> corpore disce.
1040
Hectoris interitu uicisti Dardana regna,
uicisti Priamum: sortis reminiscere uictor
humanae uariosque ducum tu respice casus.
his tan<strong>de</strong>m precibus grandaeuum motus Achilles
alleuat a terra corpusque exsangue parenti
reddidit Hectoreum. post haec sua dona reportat
in patriam Priamus tristesque ex more suorum
apparat exequias supremaque f<strong>un</strong>era ducit.
tum pyra construitur, qua bis sex corpora Graium
quadrupe<strong>de</strong>sque add<strong>un</strong>tur equi currusque tubaeque
1050
cumque cauis galeis clipeique Argiuaque tela.
haec super ingenti gemitu componitur Hector:
stant circum Ilia<strong>de</strong>s matres manibusque <strong>de</strong>coros
abrump<strong>un</strong>t crines laniataque pectora plang<strong>un</strong>t:
illo namque rogo natorum f<strong>un</strong>era cern<strong>un</strong>t.
tollitur et iuuenum magno cum murmure clamor
flebilis: ar<strong>de</strong>bat flamma namque Ilion illa.
inter quos gemitus laniato pectore coni<strong>un</strong>x
prouolat Andromache mediosque inmittere in ignes
se cupit Astyanacta tenens, quam iussa suorum
1060
turba rapit; contra tamen omnibus usque resistit,
donec conlapsae ceci<strong>de</strong>r<strong>un</strong>t robora flammae
inque leues abiit tantus dux ille fauillas.
Sed iam siste gradum finemque inpone labori,
Calliope, uatisque tui mo<strong>de</strong>rare carinam,
Remis quem cernis stringentem litora paucis.
Iamque tenet portum metamque potentis Homeri:
Pieridum comitata cohors, summitte ru<strong>de</strong>ntes
Sanctaque uirgineos lauro redimita capillos
Ipsa tuas <strong>de</strong>pone lyras. a<strong>de</strong>s, inclita Pallas,
1070
Tuque faue cursu uatis iam, Phoebe, peracto.
198