Noua Prov Corvina iunie 2012

asociaţia cultural - umanitară şi ştiinţifică"provincia corvina"„Poezia pe care o scrii acum nu mai ţine de/ peisaje, culori, iubire, umbre şi câte altele/ doar ca săte ia cineva în seamă”, (Zădărnicie, p. 116).Al doilea volum – Stările imnice, (2001) e o nouă cărămidă pusă la temelia unei poetici axată pereflexivitate încă de la prima carte: „Ce se mai întâmplă, Doamne, ce se mai întâmplă,/ să nu fivăzut eu până acum această mască/ pe care o poartă pe rând Infernul, Sublimul, Iubirea?”,(Imn, p. 5). Meditaţiile pe seama „universului”, a legăturii dintre Dumnezeu şi om, relaţiile dintrebărbat şi femeie, poet-poezie sunt reluate în registrul metafizic şi subminate temporar pentrucontrast de o îndoială pasageră: „cum totul e-n zadar şi totuşi contează/ mă las pradă ţie,nedumerire”, (Imn, p. 14); şi mai departe: „ca o invazie veneau atunci clipele/ înnegrind zareavişinie din care piereau/ rând pe rând secundele alungite ale serilor/ părând că gânduri repetateîntruna/ apropiau/ cealaltă viaţă – presupusa veşnicie...”, (Imn, p. 22), precum şi aceste versuri:„oh, Dumnezeule,/ în clipa trecerii la moarte/ vreau să-mi dai o insomnie lungă/ în care săcontemplu/ la nesfârşit/ certitudinea de-a nefi”, (Fantazie, p. 27), pentru a introduce palinodia maispre finalul cărţii: „privind în propriul abis/ tentaţia de a crea un fals (oh, Doamne!)/ te poateadeveri într-o clipă – unde mai rămâne loc/ pentru sinele dispărut,/ fără o copie în divinitate?”,(Fantazie, p. 42). Numai că vremea cuvintelor încărcate de „har poetic” a cam trecut şi insistenţape solemnitatea rostirii, a Imnurilor grave adună aceste poeme sub umbrela poeziei desuete,îndeosebi când autorul lor rămâne consecvent scriiturii de până acum şi respingând, deocamdată,auto-ironia ca „figură de stil”.Modificări substanţiale în modalitatea de expresie au loc odată cu a treia carte –Buletin de ştiri,(2006), începând de la discursivitate şi directeţe a enunţurilor şi până la ajustarea parodică ascriiturii după noul val douămiist. Acum poetul se delimitează de stilul înalt şi adoptă un hibridconstituit din alternanţa versurilor elaborate cu cele „de consum” ale biograficului, iar produsul e orarefiere a spaţiilor (fragmentarism) şi o aglutinare a lor când narativitatea impune un alt ritm,specific descrierilor de întâmplări şi personaje pe tonul reţinut al finului observator. De fapt, dindorinţa unei disocieri nete de ceea ce se petrecea în jurul său, poetul zăbovise în primele două cărţipe filonul reflecţiilor crepusculare, îşi conservase aura aristocratică prin laconism şi reflexivitate,juxtapunerea versurilor cu pauze de lectură pentru sedimentarea ecoului; de acum îşi fac apariţiaîntre constatative nevroza şi sarcasmul, nararea şi personajele aferente, argoul şi luarea în răspăr apoeticii care bagatelizează totul în afară de muzică, bani şi sex (conform noii generaţii). Cu altecuvinte, poetul face mişto de cei care fac mişto, concluzia fiind că fiecare generaţie îşi arenaşul... Dar, şi într-o asociere inedită pentru scriitura sa, poetul nu renunţă la sublinierea uneidiferenţe clare de planuri şi caractere umane, aşa cum reiese în finalul poemului minat de înclinaţiide estet incompatibile cu hârjoana douămiiştilor: „forţezi prea mult cuvintele/ scuipi a lehamite darmai bine aşa/ scapi de ele/ nervii te lasă ce e drept dar trebuie să ai răbdare/ prostia ta se vatransforma în ceva omenesc/ un recul atât de puternic încât îţi înfrumuseţează chiar şi rahatul/ defapt neputinţa se retrage într-o călimară de whisky/ într-un cvartet de Schubert sau mai simplu/într-o ploaie de vară cu scaieţi (...)”, (târfele harului, p. 41).Evident, şi poetul consideră un regres aplicaţia de mai sus, unde nu sunt posibile melancolia şimeditaţia însoţită de fiorul redescoperirii universului, versul-sinteză şi alchimia savantă, însă nici oîntoarcere la matcă nu mai este posibilă. Putem afirma că ruptura cu primele volume e dureroasă câttimp estetismul a mai pierdut un exponent, însă poezia bună şi poetica fragmentului a mai câştigatun adept. Există şi câteva accente oniric-suprarealiste în această carte, fără a brusca contextualizareascriiturii în cadrul antenumit, o atmosferă de tatonare (căutare a tonului potrivit noului rol) ceimpune versurilor diverse ritmuri, priceperea celui în cauză devenind vizibilă şi în dreptul arteicombinatorii. Sunt multe poeme cu analogii ale actului creator, referinţe livreşti şi stropul debiografie strecurat cu talent la locul său pentru a întreţine interesul cititorului: „e frig în dimineaţaasta îmi iau hanoracul bleumarin/ mă-ntreb cu ce te-aş mai putea ferici azi/ poate să fac exces dezel şi să te copleşesc/ cu propria-mi inteligenţă/ uite-aşa să nu mai vorbim nimic/ în timp ce trăimbuză în buză/ că şi aşa unul din noi doi doarme face clic/ la trezire şi celălalt închide brusc ochii/anul XVInr. 63 – 1/ iunie 2012noua proVincia corvina(supliment estival virtual)pag. 47