Noua Prov Corvina iunie 2012

asociaţia cultural - umanitară şi ştiinţifică"provincia corvina"țara unde intelectualul legal al fostului stat dictatorial, cel compromis, care este lipsit de curajul civic, fiindmereu pe partea puterii, ipocritul supraviețuitor fără conștiință, este încă în top, iar pe de altă parte,opozanții, cei abandonați, cei condamnați, disparuți au rămas neînsemnați. Sociologii occidentali spun că înţările dictatoriale, intelectualul îmbrățișează puterea, fiindcă îl apără de adversari, și așa devine cineva, așacapătă notorietate statală. Dictatorii îi diferențau în intelectuali de ai noștrii și ceilalți, dușmanii, a cărorsoartă se știe care era. Unii urcau, alții coborau, în mijloc erau mediocrii. O simetrie diabolică. Disidențiierau destinați dispariției, după care, urma tăcere…”.Despre implicarea intelectualului în politică:”Politica este arta posibilului, de aceea asemenea artiști sunt utili. Partidele, în mod normal, sunt interesatede inteligența lor, iar produsul intelectual este al țării, al societății. Intelectualul generează idei, aducecultură și putere, așadar, dacă găsește un interes, la vreun partid, care servește binelui societății, este firescsă o sprijine. Să iei poziție adversă pe motive meschine, snobism, interese mărunte, seamană a eschivare deresponsabilitate civică, sau răutate. Dacă puterea vine cu ceva bun, un program benefic, de valoare pentruțară, cu interes comum tuturor, angajarea intelectualului este absolut necesară. Intelectual este cel careinfluențează conștința colectivă, cel responsabil, participant în prosperitate și creatorul ei. În schimb, dacăputerea nu acționează în interesul tuturor, nu gândește pentru viitor, dar numai pentru ea și pentru moment,atunci intelectualul devine opozantul ei. Apreciez gândirea liberă, curajul civic, care, din fericire, la oraactuală nu lipsește. Politica nu este un monopul numai al partidelor. Această țară, patria noastră esteaceași, poporul se schimbă, devine altfel încetul cu încetul”.Despre succesul lui, mai ales despre ultimele două romane publicate, el, cu modestie, răspunde:”Despre cauzele succesului, întrebați cititorii mai bine. Eu pot să vorbesc despre motivele pentru care amscris aceste cărți. Este emoționant, ca o sângerare spirituală când produci literatură, dar între timp am vrutsă fiu angajat și să aduc ceva, care să servească memoriei colective, să vorbesc despre suferințele umane, săle prezint, înainte să le descriu ca fapte cronologice, am vrut să povestesc despre ceea ce am simțit,trăirile. Sentimentele aduc gânduri și acțiune. Am avut senzația că parcă lipsea ceva din acest adevăr.Poate că s-a scris destul despre suferințe, dar și despre trăirile pe care ea le produce. Am vrut să prezintnu numai adevărul ca o trăire, dar și sentimentul ca un adevăr. Am folosit întâmplări și personaje reale, casă arat că există ochiul observator al isprăvilor noastre și că oricine este demn să intre într-o operă literară.Romanul nu este o zonă interzisă, o unitate militară, reşedință, ambasadă, seamănă cu străzile orașului,piețele, parcurile unde au acces toți, seamănă cu templurile unde ne spovedim, unde ascultăm oracolul.Există romane, care n-au ca personaj fantezia, dar adevărul și credința că suntem capabili să intrăm înliteratură cu orice tip de viață și trebuie să-i aparținem, să-i răspundem. Oricât de bogați să fim, nu vomputea cumpăra trecutul și oricât de săraci să fim, visul despre viitor nimeni nu ni-l poate răpi, fiindcă visul,și fără noi, sau după noi, tot rămâne”.Despre memoria colectivă și importanța ei pentru viitorul unei țări, Visar spune:”Memoria este indispensabilă pentru oricare popor, orice cultură, este însuși istoria lui. Nu existăprezent fără memorie. Oriunde, în orice, de la cea mai mare până la cea mai mică, la cea obişnuită, vizibilăsau invizibilă, universală etc., memoria presupune experiență. Mai mult, există și memorie a viitorului.Bibliotecile, știința, toate la un loc aparțin vieții fără timp, sunt atemporale. Momentul în care vorbimdevine instantaneu trecut și va trebui să vorbim de prezentul viitor. Totul este trecător. O proecupare majorăa omenirii este și rămăne veșnicia, eternitatea ca o posibilitate. În acest sens, memoria este cheia acesteimagii a vieții, ca și premergătoare a vieții sau după ea. Dacă aceasta vine prin artă, este noroc, mare noroc,fiindcă transmite și emoție estetică, cu alte cuvinte, să fii, să te simți mereu frumos, după mine”.Scriitorul Visar ZHITI, în opera lui, nu emite ură, nu descoperă răzbunare nici în hermetismul luicreativ, dimpotrivă, găsim sinceritate, adevăr, argumentare și, se înțelege că, și oponență. Laîntrebarea cum reușește aceasta, el răspunde:”Torturile sunt inumane, ele nu trebuie aplicate la om și nici să provină din om, iar poezia le încape petoate, uneori chiar și ura. Omul poeziei trebuie să știe și să urască în numele iubirii și să nu iubească înnumele urii, cred că trebuie să știe să se indigneze, ca să-i servească la crearea energiilor pozitive. Poeziaîn sine poate fi și un fel de răzbunare, nu banală, se înțelege, dar artistică, posibil sfântă. Să ai abilitățipag. 52noua proVincia corvina(supliment estival virtual)anul XVInr. 63 – 1/iunie 2012