asociaţia cultural - umanitară şi ştiinţifică"provincia corvina"țara unde intelectualul legal al fostului stat dictatorial, cel compromis, care este lipsit de curajul civic, fiindmereu pe partea puterii, ipocritul supraviețuitor fără conștiință, este încă în top, iar pe de altă parte,opozanții, cei abandonați, cei condamnați, disparuți au rămas neînsemnați. Sociologii occidentali spun că înţările dictatoriale, intelectualul îmbrățișează puterea, fiindcă îl apără de adversari, și așa devine cineva, așacapătă notorietate statală. Dictatorii îi diferențau în intelectuali de ai noștrii și ceilalți, dușmanii, a cărorsoartă se știe care era. Unii urcau, alții coborau, în mijloc erau mediocrii. O simetrie diabolică. Disidențiierau destinați dispariției, după care, urma tăcere…”.Despre implicarea intelectualului în politică:”Politica este arta posibilului, de aceea asemenea artiști sunt utili. Partidele, în mod normal, sunt interesatede inteligența lor, iar produsul intelectual este al țării, al societății. Intelectualul generează idei, aducecultură și putere, așadar, dacă găsește un interes, la vreun partid, care servește binelui societății, este firescsă o sprijine. Să iei poziție adversă pe motive meschine, snobism, interese mărunte, seamană a eschivare deresponsabilitate civică, sau răutate. Dacă puterea vine cu ceva bun, un program benefic, de valoare pentruțară, cu interes comum tuturor, angajarea intelectualului este absolut necesară. Intelectual este cel careinfluențează conștința colectivă, cel responsabil, participant în prosperitate și creatorul ei. În schimb, dacăputerea nu acționează în interesul tuturor, nu gândește pentru viitor, dar numai pentru ea și pentru moment,atunci intelectualul devine opozantul ei. Apreciez gândirea liberă, curajul civic, care, din fericire, la oraactuală nu lipsește. Politica nu este un monopul numai al partidelor. Această țară, patria noastră esteaceași, poporul se schimbă, devine altfel încetul cu încetul”.Despre succesul lui, mai ales despre ultimele două romane publicate, el, cu modestie, răspunde:”Despre cauzele succesului, întrebați cititorii mai bine. Eu pot să vorbesc despre motivele pentru care amscris aceste cărți. Este emoționant, ca o sângerare spirituală când produci literatură, dar între timp am vrutsă fiu angajat și să aduc ceva, care să servească memoriei colective, să vorbesc despre suferințele umane, săle prezint, înainte să le descriu ca fapte cronologice, am vrut să povestesc despre ceea ce am simțit,trăirile. Sentimentele aduc gânduri și acțiune. Am avut senzația că parcă lipsea ceva din acest adevăr.Poate că s-a scris destul despre suferințe, dar și despre trăirile pe care ea le produce. Am vrut să prezintnu numai adevărul ca o trăire, dar și sentimentul ca un adevăr. Am folosit întâmplări și personaje reale, casă arat că există ochiul observator al isprăvilor noastre și că oricine este demn să intre într-o operă literară.Romanul nu este o zonă interzisă, o unitate militară, reşedință, ambasadă, seamănă cu străzile orașului,piețele, parcurile unde au acces toți, seamănă cu templurile unde ne spovedim, unde ascultăm oracolul.Există romane, care n-au ca personaj fantezia, dar adevărul și credința că suntem capabili să intrăm înliteratură cu orice tip de viață și trebuie să-i aparținem, să-i răspundem. Oricât de bogați să fim, nu vomputea cumpăra trecutul și oricât de săraci să fim, visul despre viitor nimeni nu ni-l poate răpi, fiindcă visul,și fără noi, sau după noi, tot rămâne”.Despre memoria colectivă și importanța ei pentru viitorul unei țări, Visar spune:”Memoria este indispensabilă pentru oricare popor, orice cultură, este însuși istoria lui. Nu existăprezent fără memorie. Oriunde, în orice, de la cea mai mare până la cea mai mică, la cea obişnuită, vizibilăsau invizibilă, universală etc., memoria presupune experiență. Mai mult, există și memorie a viitorului.Bibliotecile, știința, toate la un loc aparțin vieții fără timp, sunt atemporale. Momentul în care vorbimdevine instantaneu trecut și va trebui să vorbim de prezentul viitor. Totul este trecător. O proecupare majorăa omenirii este și rămăne veșnicia, eternitatea ca o posibilitate. În acest sens, memoria este cheia acesteimagii a vieții, ca și premergătoare a vieții sau după ea. Dacă aceasta vine prin artă, este noroc, mare noroc,fiindcă transmite și emoție estetică, cu alte cuvinte, să fii, să te simți mereu frumos, după mine”.Scriitorul Visar ZHITI, în opera lui, nu emite ură, nu descoperă răzbunare nici în hermetismul luicreativ, dimpotrivă, găsim sinceritate, adevăr, argumentare și, se înțelege că, și oponență. Laîntrebarea cum reușește aceasta, el răspunde:”Torturile sunt inumane, ele nu trebuie aplicate la om și nici să provină din om, iar poezia le încape petoate, uneori chiar și ura. Omul poeziei trebuie să știe și să urască în numele iubirii și să nu iubească înnumele urii, cred că trebuie să știe să se indigneze, ca să-i servească la crearea energiilor pozitive. Poeziaîn sine poate fi și un fel de răzbunare, nu banală, se înțelege, dar artistică, posibil sfântă. Să ai abilitățipag. 52noua proVincia corvina(supliment estival virtual)anul XVInr. 63 – 1/<strong>iunie</strong> <strong>2012</strong>
asociaţia cultural - umanitară şi ştiinţifică"provincia corvina"indignate, opozante, înseamnă să fi tolerant al răului. Important este să-i răspunzi, să te opui în modul tău,repet întrun mod sfânt, ceresc, invizibil pe pământ. Indiferent că pedeapsa pământeană, sau subterană, vineca un rezultat al acestei bătălii. Nu orice strigăt, nu orice apel este o opunere, mai mult, nu orice opunereeste o opunere. Pot să te opui și calm, iar această opunere să fie cea mai tare, mai serioasă. În acest sens,subliniez că suferința nu trebuie să-l facă pe om mai rău, indiferent că viața lui devine mai puținsuportabilă. Cred că cel care înțelege mai adânc lumea, îi înțelege mai bine ceilalți, pe sine însuși, începe săștie ce și cum să ceară, de ce nu - și prin poezie. Tot în acest sens, suferința îl face pe om mai sincer, maităcut, de aici începe hermetismul. Poezia, întrun fel, devine mai dezbrăcată și hermetică în același timp, nuîn sensul clarității, așa nu aduce rezultatul dorit. Poezia hermetică, este altceva, nu se ascunde pe ea însușisau starea, dar are sensul neatinsei, al unei viziuni. Intelectualul, poetul, trebuie să fie sincer și poezia să fieadevărată. Dacă toate aceste sunt atinse, acest poet este norocos”.Ca deobicei, ziariștii sunt curioși să afle opinia unui intelectual notoriu despre starea Mediei și ziarelorpe care le reprezintă, sau în general, din țara lor. Iată părerea lui Visar :”Sunt realizări excelente și profesionalism, dar și abuzuri… hai să acceptăm partea bună. Eu, totuși vădun paradox între ziariști și ziarele lor. Ziariștii sunt cu mult mai buni. Libertatea a făcut să explodezetalentele, ochiul observator, poziții critice, voci de lidership, dar… cu ziarele avem nemulțuimiri. Primelepagini caută parcă, în mod forțat, senzaționalul, extraordinarul, inutilul, răul, învierea nemulțumirii. Poateașa se vând mai bine ziarele, asta e, dacă acesta este singurul lor scop. Așa se vând și propietarii acestorziare. Un asemena succes este negativ. Când ziarele se umplu de cu crime, ucideri, aruncări de la balconetc., se creează impresia că se face apel și parcă întreabă cititorul: iar tu, când vei face delictul tău? Secreează în acest mod un climat al crimei, ceea ce este mai rău decât crima însăși.Lenin spunea: dați-mi un ziar și veți vedea că voi răsturna o putere. Eu aș spune: dați-mi un ziar să ridicun popor, spiritual și moral”.Mai departe, iată opinia lui despre capcana cenzurii:”Cenzură ? – Nu, nu există. Se spune totul, chiar în mod abundent. Pentru scriitor, autocenzura este mairea decât cenzura, părerea mea. Se găsesc o mie de modalități să-ţi expui opiniile pe care le ai, dacă vrei.Deseori ziariști sunt obligați să servească intereselor unor clanuri, totuși ideile lor pot să fie transmise și înalte forme. Dacă sunt blocate într-un ziar, există alte ziare, acesta este privilegiul libertății. Scritorul da, sebucură din plin de libertate, acum ca niciodată. Arta, în general, are o singura piedică, autorul însuși.Aș enumera și alte forme de autocenzură, cum ar fi lipsa de cultură, lipsa de morală, de exemplu, poate fio cenzură, cauza dezinformării sau mutilării adevărurilor”.Despre media vizuală adaugă:”Dezbaterea în sine este utilă, prin ea poti să ai ca rezultat opinii, un adevăr, cel care trebuie, dar existăși dezbateri care fac inversul, ascund adevărul. Cu alte cuvine, unde avem dezbateri avem și abuzuri, pânăla banalizare sau deformare, care se transformă în certuri între participanți.În aceste cazuri se pierde interesul, devin plictisitoare. Asta este o consecință, fiindcă deseori suntinvitați nespecialiști, cei care nu sunt în cunoștință de cauză, privind tema dezbaterii. Poate aceasta esteceea ce se urmăreşte. În general se simte rutina în aceste dezbateri, un conservatorism sugrumător, o bătaiede joc, cum ar fi cazul unora care spun că n-au citit cartea, subiect al discuției,dar exprimă opinii.O asemena situație se repetă și pe alte tematici, în forme diferite. Se simteo ofensivă a exibismului, a unui narcisism ireparabil al moderatorilor care nuau niciun interes pentru dezbaterea adevărată a problemei. Nici eu n-amniciun interes să vorbesc despre ei.Interviul s-a închis cu întrebarea obișnuită despre proiectul viitor„Într-adevăr nu știu” – a fost răspunsul. Mai departe a adăugat: ”Așa cumspunea Hemingway, acum am starea unei fântâni golite, voi aștepta să seumple cu apa nouă, a vieții. Uneori, respectarea golului acesta, este cea maibună cale pentru a ocoli să scrii prost”.București, 28.05.<strong>2012</strong>Laudă revistei româneşti...anul XVInr. 63 – 1/ <strong>iunie</strong> <strong>2012</strong>noua proVincia corvina pag. 53(supliment estival virtual)