Armata a 2-a. Prezentul la timpul trecutDespre Buzău într-un roman sui-generisJurnalul de războial Elenei Negrescu(„Roter Adler” în vizită la "Albatros" )------------------------------------------------ Emil NiculescuUn manuscris, intrat în posesia Muzeului Militar Naţional în 1984, a devenit, înfine, carte, prin diligenţele domnilor Neculai Moghior şi Ion Dănilă, cu sprijinulcolonelului Viorel Domenico, cel ce-i semnala prezenţa, publicând un fragment în„Viaţa armatei” nr.8/1996: „Elena Negrescu. Jurnal de război 1916-1918. Descrierearăzboiului de o refugiată. Notele unei românce care a suferit pentru ţaraei”, Editura „Detectiv”, 2006, 270 p.).Elena Negrescu, fiica doctoruluibuzoian Constantinescu, locuind(pe atunci) pe BulevardulElisabeta, nr. 25, s-a căsătorit, în1899 cu ofiţerul de marină NicolaeNegrescu (l864-l942). Soţul, absolvental Şcolii Navale de la Brest, în1888, parcurge ierarhic şi merituostreptele carierei militare, fiind avansat,în august 1916, când Româniaa intrat în război, la gradul de contraamiralşi i se încredinţează comandaFlotilei de Operaţii de peDunăre.E destituit, în decembrie 1916,pentru „vina” de a nu fi fost de acordcu retragerea flotei române în porturileruseşti de la Marea Neagră(Odesa); a ordonat evacuarea„navelor şi întregului parc naval pebraţul Chilia şi pe Prut, ordin ce s-adovedit valabil” 1 . După încheiereapăcii, contraamiralul va tipări volumul„Rolul marinei în războiul pentruîntregirea neamului şi recompensafinală (Icoane şi documente derăzboi)” (Bucureşti, 1920) şi, maiapoi, "Comment on fit la guerre surla Danube”, Vol.1, (Bucureşti, 1938),volum despre care generalul RaduR. Rosetti, el însuşi combatant încampania 1916-1918, nota, la 9 mai1938, după recenta lectură: „Scriereclară, adevărată, dar scrisă de unulcare se socoate nedreptăţit. Reies laiveală intrigile şi certurile dintre şefiimarinei noastre, cum şi certurile curuşii şi misiunea franceză, jalnicelestări şi fapte care au micşorat multacţiunea flotei noastre.” 2Jurnalul Elenei Negrescu (14 august1916 – 28 octombrie 1918)"prezintă - nota Viorel Domenico -un punct de vedere inedit pentruînţelegerea de ansamblu a acelorani de restrişte, aruncă o lumină întregitoareasupra unui crâmpei deistorie nelămurită încă. Pentru căacest jurnal - în fond, un roman suigeneris,scris de un actor - personajenigmatic şi fascinant, neocolit deinteligenţă, cultură şi talent, relevăun război necunoscut nu numaimarelui public, dar nici specialiştilor:războiul din spatele frontului, trăit denecombatanţi; războiul din teritoriulmai întâi frământat de convulsii,drame şi suferinţe provocate de noi54
înşine, de laşităţile şi incompetenţelenoastre - şi apoi ocupat cu seriozitatede invadatori. (...) jurnalulElenei Negrescu este pătruns de untragism sfâşietor, iar stilul - i se adreseazăsoţului, tandru şi dojenitor,reţinut - face din aceasta lucrare unmodel de literatură-document, pentrucă ceea ce fascinează este sinceritatea,buna credinţă, utopiacomunicării.” 3De pe 14 noiembrie 1916, împreunăcu cei doi băieţi de vârstă şcolară,autoarea însemnărilor se refugiazădin Bucureşti, unde locuia, înoraşul natal, la părinţi, unde va locuişi sora ei împreună cu copiii.După ocuparea urbei de către armateleinamice, jurnaliera se vavedea confruntată cu pretenţia militarilorstrăini de a se găzdui într-unspaţiu deja neîndestulător, rechiziţionarealemnelor de foc, furtişaguri(inclusiv de găini), fapt pentru care,la 5 decembrie, se „înarmează” cuordinul „Vulturul Roşu”, conferit degermani lui Nicolae Negrescu, înmai 1914, când se ocupase de primirea,la Constanţa a unor nave derăzboi; este vorba de „crucişătoareleultramoderne Goeben şi Breslau şicâteva submarine germane ce asigurauprotecţia transporturilor destinatefrontului din Caucaz.” 4Comandamentul de ocupaţie seafla încartiruit în vila „Albatros” a lui<strong>Alexandru</strong> Marghiloman, şi acoloeste întâmpinată de ofiţerul de ordonanţăErsterman von Erste (de faptgeneral, comandantul Diviziei 76rezervă germană, debarcată, iniţial,pe pământ românesc, în septembrie1916, la Copşa Mică ), ce o va conducela mareşalul von Morgen.Acesta îi comunică faptul că, fiindsoţia unui ofiţer inamic PuterilorCentrale, condiţia ei de petentădevine superfluă şi deplasată. Elenava „contracara” prin referinţe vizândbunul simţ : ”Nu şi-a făcut decât datoria(...), însă, în timp de pace, afăcut mari servicii nemţilor, cuocazia vizitei vapoarelor dumneavoastrăGoeben şi Breslau la Constanţa,pentru care fapt a fostdecorat cu Roter Adler şi, desfăcându-măla piept, i-am arătatdecoraţia." Mai mult, va plusa ofensiv,mizând pe orgoliul teuton al interlocutorului: "regret că moduldumneavoastră de purtare faţa desoţia unui amiral, al cărei soţ este pefront, mă sileşte ca azi să-i plasezpe acelaşi picior (pe ofiţerii germanin.m.) cu aliaţii lor unguri, bulgari şiturci", invocând, încă şi mai dezamăgită,îndemnul amiralului, care osfătuise să nu se refugieze înMoldova, "întrucât germanii sunt civilizaţişi nu voi avea a mă teme denimic.” Sub canonada acestor argumente,mareşalul cedează, oferindu-iun fel de diplomă de imunitate,inscripţionată astfel: "În casa dinBulevardul Elisabeta, nr. 36, undese adăposteşte familia amiraluluiNegrescu, nu va mai locui în prezentnimeni, decât Rottmaisterul Rerek,care va ocupa biroul şi camera deconsultaţie a doctorului. Orce altăocupaţie e interzisă." Nu se va întâmplachiar aşa, dar niciodată nuvor mai avea "în gazdă" mai mult deun ofiţer, unii destul de culţi şimanieraţi.NUMELE LUI AVERESCUNecunoscutele istoriei locale Casa Marghiloman (Vila Albatros). Edificată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea(cca. 1884), pe domeniul Marghiloman din marginea oraşului Buzău, vila “Albatros” – operăa celebrului arhitect francez Paul Gottereau – ilustrează elocvent o epocă, cea de ascensiunea burgheziei în viaţa societăţii româneşti. Domeniul, constituit din vila “Albatros”, uncorp de clădiri secundar destinat servitorilor şi o serie de grajduri – toate în mijlocul unui vastparc dendrologic – i-a aparţinut iniţial lui Ion (Iancu) Marghiloman, pentru ca mai apoi sătreacă în proprietatea fiului acestuia, viitorul prim-ministru al României, <strong>Alexandru</strong> Marghiloman(născut el însuşi la Buzău, în 1854). Acesta din urmă, personalitate marcantă a PartiduluiConservator, căruia i-a fost şi preşedinte, şi-a pus puternic amprenta asupra vieţiipolitice româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Anul 1917 debutează în însemnăriledevotatei jurnaliere cu remuşcăridatorate relativului confort(“noi dormim la căldură, pe saltelenoi, ai noştri dorm în tranşee”), dar şicu înregistrarea unui rapt, chiar înnoaptea de revelion: "60 de sticlede vin înfundat (...) vechi de şaseani, cumpărat de la Costică Iarca"(general în rezervă, prieten al familiei),deşi acum cel încartiruit eramaiorul Heindrich, "şeful gării deaici". Pe 3 ianuarie, traducea "Memoriilecontelui Axel von Schevering",redactate în 1914, unde Kaiserul sevădea "avantajat" de atentatul de laSarajevo, concluziile lectorei fiindcategorice: "socotesc că numai PuterileCentrale trebuie să poarte întreagarăspundere pentru acestcrâncen război şi, ca să fiu mai precisă,cred că Germania este cea maivinovată voind să se facă, ca şiNapoleon, stăpână întregii Europe" ,plănuind să plaseze (ca pe un trotilmoral ) paginile, la unul dintre casinouri,"ca să vadă toţi ofiţerii cineeste Kaiserul lor."55