Număr dedicat personalităţii mareşalului Alexandru Averescu şi ...

ătut undeva." Psihologia propagandeigermane îi devenise familiarărefugiatei - numele avansate se datorau,desigur, calităţilor deosebiteale comandanţilor români, dar"aprecierile" nu erau o consecinţă acorectitudinii nemţeşti, cât un reflexal faptului că, dacă Puterile Centraleînregistrau înfrângeri, era mai onorabilca inamicul să aibă notorietate,anvergură.Între ofiţerii armatei de ocupaţie,pe care i-a cunoscut jurnaliera, sedetaşează câţiva, prin omenie, civilitateşi capacitatea de a rezona simpateticfaţă de populaţia civilă;maiorul Kropacek, care la o aniversare,rosteşte un toast din cele maisensibile pentru buzoienii aflaţi, maimereu, între spoliere şi ofensa autorităţilormilitare străine: "De cândam pus piciorul ca duşman pepământul ospitalier al acestei ţăribogate, mi-am propus să fiu cât maibun, aşa încât prin purtarea mea săşterg orice urmă de inamiciţie.(...)Daţi-mi voie să beau în sănătateadumneavoastră, a tuturor celor careau vorbit, să vă urez o pace onorabilăşi cât mai grabnică şi cât maiavantajoasă pentru ţara dumneavoastră.Doresc ca într-un viitor câtmai apropiat să ne întâlnim şi ca prietenişi mai fericiţi, să ne amintimtimpurile grele ale acestui mare şicrâncen război. Amin." Petrecerease brodise pe 3 septembrie, cândecoul victoriilor româneşti din varade foc a anului 1917 erau pregnanteşi îndreptăţeau nădejdi de bine.Condiţia de alogen în armata austroungară,îi crea, pe de altă parte, prinaspiraţia independenţei naţionale, oevaluare mai dreaptă a situaţiei defapt de aici; Elena Negrescu nota:"Kropacek era ceh de origine, amrămas în corespondenţă cu el şidupă ce s-a înfiinţat Cehoslovacia."La vremea corespondenţei şi fostulmaior avea de ce să fie recunoscătorromânilor. N. Carandino, cel carea vegheat ultimele clipe ale lui IuliuMeniu în închisoarea de la Sighet,într-un portret al omului politic, aminteştecă locotenentul de artilerieManiu, întors de pe frontul italian, vaconduce "Sfatul soldaţilor români dinViena", organ de conducere al regimentelorde transilvăneni, vreo50.000 de oameni, ce vor menţine,pentru o vreme ordine în oraşul decapitală al Imperiului în demoliţie.Memorialistul adaugă: "Aceşti soldaţiau dat, printre altele, la 28 octombrie1918, concursul lor revoluţieicehe de la Praga." 6Ziua Sfântului Nicolae, patronimulsoţului şi al unuia dintre fii, este,după participarea la o slujbă bisericească,dedicată tot celor spirituale,dar laice; întrucât în casaElisei Iarca urma să se înfiinţezeîncă un cazinou, mută bibliotecaacesteia în podul propriei locuinţe:“am cărat sus peste 1.800 de volume,punând sigiliul comandaturii (cuajutorul ofiţerului Madlung, n.m.) şi opancartă cu inscripţia: Eintritt strengverboten (intrarea strict interzisăn.m.)”.Precauţia era stringent necesară,biblioteca liceului "Al. Hasdeu" (azi,"B.P.Hasdeu") fusese vandalizatăde către trupele de ocupaţie: arhivafusese distrusă, biblioteca, una dintrecele mai prestigioase din ţară,fusese transformată în grajd şi 20%din colecţii dispăruseră, între care şidonaţia Casetti, compusă din 1.254de volume rare, iar pinacoteca, cecuprindea "o colecţie de 10 tablouride Grigorescu, 2 tablouri de laMunchen şi câteva tablouri semnateI.Andreescu, fost profesor al liceului”,se prăpădise de asemenea. (Seaprecia că distrugerile produseacestui far al învăţământului buzoian,s-ar fi cifrat, imediat dupărăzboi, când moneda naţionalăavea, încă, acoperire în aur, la1.800.000 lei). 7În ziua de 14 al aceluiaşi decembrie,se inserau ştiri alarmante despremarele aliat vecin: „Ziarelegermane încep să insinueze că ruşiiar voi să facă pace cu ei. (...) ÎnRusia este revoluţie mare, aud căs-a decretat confiscarea averilorparticulare, evreii sunt pe deplinstăpâni. Ce ne facem noi?" Întrebareaavea un dramatism, abia maitârziu, revelabil: Bolşevicii aveau săconfişte şi tezaurul României trimisla Moscova pentru a fi în siguranţă,siguranţă care, nici până acum, nua mai expirat. Aceluiaşi decembrie îimai aparţine şi puciul bolşevic de laIaşi (Socola) dejucat de către militariinoştri: ”Ruşii bolşevici vor săatace Iaşii. Regele nostru şi guvernulau trimis numeroase telegramealiaţilor, în care le spune ca să segândească că România le-a jertfitdestul şi este timpul ca, cel puţinNecunoscutele istoriei localeacum, în situaţia disperată în carese află, să intervină şi să o ajute."Ultima zi a anului 1917 este aceeaa unui bilanţ, care pentru cei ce nuse putuseră refugia în zona liberă aţării, fusese unul de privaţiuni şiumilinţe („să încheiem acest an,nenorocit"), dar şi unei invocaţii aunui viitor, poate, mai favorabil:"Poate să fie un an mai bun şi maifericit pentru noi şi pentru ţară. Eumă rog neobosit de Acela care conduceaceastă roată imensă a destineloromenirii să ne oţeleascăsufletele, să ne inspire curaj, săpună capăt durerii şi umilinţei acesteiţări, aruncată în gura lupilor denobleţea sentimentelor ei şi să netrimeată realizarea dorinţelor noastre,răscumpărând astfel cu bunădreptate suferinţele ce de doi ani suportăm,departe de ai noştri scumpi,care sunt pe fronturi diferite."Elena Negrescu are ca stea polarăaşa-numitul "instinct naţional"("marea mea dorinţă este să vădidealul naţianal realizat, asta mă însufleţeşte,mai ales că sunt ideile cucare m-am hrănit o viaţă întreagă,din copilărie şi până în zilele noastre"),paginile ei de jurnal alcătuindun portret robot al femeii / soţiei /mamei cu totul diferit de cel al frivolei„rrromânce” a lui Caragiale.------------------------------------------Note:1.*** România în anii primului războimondial, Vol.l, Editura Militară, 1987,p.231.2. Radu R. Rosetti, Pagini de jurnal, EdituraAdevărul,1993,p64.3. Viorel Domenico, Un autor enigmatic,fascinant, în Viaţa armatei, nr.9, septembrie1996, p.11.4. George Petre şi Ion Bitoleanu, Tradiţiinavale româneşti, Editura Militară,1991,p. 185.5. "România în anii....", vol.1, p.2706.Nicolae Carandino, Nopţi albe, zilenegre. Memorii, Editura "Eminescu",1992, p.388.7. Gabriel Cocora, Tipar şi cărturari, EdituraLitera, 1977, p.241.57