Număr dedicat personalităţii mareşalului Alexandru Averescu şi ...

Necunoscutele istoriei locale Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 – d. 14 octombrie1944) a fost unul dintre cei mai remarcabili feldmareşali ai Germaniei,ai Wehrmacht-ului şi ai celui de-al doilea război mondial, fiindtotodată unul dintre cei mai mari lideri militari ai tuturor timpurilor. ErwinRommel a fost comandantul general al trupelor germane din Africa, trupeleWehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrika Korps, ceea cei-a atras şi binemeritata poreclă de Vulpea deşertului (în germană, Wüstenfuchs,listen) datorită campaniilor militare reuşite pe care le-a repurtat pentruarmata germană în Nordul Africii. Mai târziu, a fost numit în comanda forţelorgermane menite să se opună invaziei aliaţilor din Normandia.Feldmareşalul Rommel este adesea amintit nu numai pentru remarcabilelesale realizări militare, dar şi pentru cavaleria şi respectul arătat adversarilor săi. Este cunoscutca unul din membrii marcanţi ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acesteaîncălcau codul onoarei militare şi al onoarei umane. Rommel a fost de asemenea consideratca făcând posibil parte din grupul de conspiratori care a intenţionat să-l asasineze pe Hitler încadrul încercării de insurecţie antinazistă sub numele de cod "operaţiunea Valkiria".cu maiorul Sproesser. Un atac frontal din partea celordouă detaşamente împotriva poziţiei fortificate românedin pădure oferea şanse minime. Trebuia stabilită fărăîntârziere posibilitatea unei învăluiri dinspre sud-est.În timpul nopţii, sergentul Schropp a făcut o recunoaştereatentă a flancului stâng al dispozitivului inamic– o misiune extrem de dificilă în teren accidentat.Cu câteva ore înaintea zorilor s-a întors cu excelente informaţii:„Ne-am deplasat spre nord-est, am traversat oravenă adâncă şi am reuşit să ajungem la creasta dinspatele poziţiilor inamice fără a fi observaţi. Apoi am trecutpeste un drum care, din câte se pare, este folosit deromâni pentru transportul materialelor grele.”Am raportat aceste rezultate maiorului Sproesser şi nis-a ordonat să executăm învăluirea cu două companii şijumătate. Ora atacului a fost stabilită la apariţia zorilor.Detaşamentul lui Lieb urma să execute un atac frontalabia după ce unitatea mea trecea la atac. Tocmai atuncia început să ningă puternic. Zorile au venit întunecate şicu un strat de zăpadă de patru inci. Nori de zăpadă auacoperit crestele. Compania a şasea a sosit în întărire.Am lăsat plutonul lui Hügel în spate, în vechea poziţie,cu misiunea de a angaja inamicul prin foc frontal şi dea-i distrage atenţia de la acţiunile noastre. Cu o companieşi doua treimi, precum şi cu un pluton de mitraliere,m-am deplasat spre est şi am coborât într-oravenă foarte adâncă. Schropp ne conducea, din momentce el ştia drumul din timpul noptii.Hugel a deschis focul din vechea noastră poziţie şi aprimit răspuns din partea românilor, cărora părea să lefie teamă de un atac. Pe când încă se mai trăgea, noiam traversat în linişte vâlceaua şi am început să urcămcătre nord-est. După un urcuş greu, am ajuns pe culmeşi am descoperit o potecă prin zăpadă pe care o făcuserădetaşamentele române. Ceaţa redusese vizibilitateala mai puţin de 50 yarzi (aproximativ 45 metri) şine aşteptam să dăm peste inamic în orice moment. Amordonat Companiei I-a să-şi lase raniţele şi am organizatrapid detaşamentul pentru atac. Compania a II-a şi plutonulde mitraliere erau primii din a doua linie, la dispoziţiamea. Cu excepţia câtorva focuri sporadice, atacul luiHügel, din stânga, încetase.Am înaintat cu grijă de-a lungul drumului de pecreastă, apoi prin pădure către poziţia vestică şi spateledispozitivului inamic. Brusc, am auzit, prin ceaţă, voci,chiar în faţa noastră. Am ordonat oprirea şi am pregătitmitraliera pentru tragere. Ne-am strecurat apoi cu grijăînainte. Pe neaşteptate, am dat peste o tabără a inamicului.Deşi focurile din tabără încă mai fumegau, nuam văzut nici un român în apropiere.Ne-am continuat drumul până am ajuns la un luminişîn pădure, unde am descoperit cu surprindere câţivaromâni. Cât de puternic era adversarul? Nu ştiam dacăaveam în faţă doar câţiva oameni sau un întreg batalion.Ca să fim pregătiţi pentru orice eventualitate, am ordonatplutonului de mitraliere să deschidă focul asupraacelor siluete ce se puteau zări prin ceaţă. Câteva secundemai târziu, întreg detaşamentul meu s-a năpustitînainte, asupra inamicului. De fapt, erau doar câţiva oameni,care au preferat să se pună la adăpost fugind,decât să rămână pe poziţie şi să lupte. Nici nu ne-ammai bătut capul cu ei şi ne-am deplasat rapid spre vest.Începuse să se tragă asupra noastră, fără a putea localizaadversarul dar, după numai câteva minute, amauzit apropiindu-se detaşamentul lui Lieb. Trebuia săavem grijă să nu tragem asupra lor, în timp ce seapropiau prin pădurea acoperită de ceaţă. Am rezolvatînsă şi această problemă, inamicul fiind eliminat. Mulţidintre români au evitat să fie capturaţi, fugind la poaleledealului, Compania a II-a capturând, în total, 26 de prizonieri.De fapt, ceilalţi îşi amânaseră doar soarta. Treizile mai târziu, când noi eram deja la Putna, un întregbatalion, de vreo 500 de oameni, a apărut din pădure şis-au predat cu toţii comandantului unui tren militar.Ca urmare a atacului nostru plin de succes, care nu apresupus nici o pierdere din partea noastră, detaşamentullui Lieb şi-a continuat drumul către Dealul 1001. Amordonat Companiei a II-a să preia materialele lăsate deoamenii lui Lieb şi să li se alăture celor din faţă. Zăpadaîncepuse să fie viscolită, iar ceaţa devenise şi maideasă. Aproape de vârful dealului, Lieb a întâlnit câţivasoldaţi români care ocupaseră o poziţie într-un loc feritde vânt. Atacul nostru hotărât i-a dispersat rapid,românii abandonând cota după ce au suferit pierderi,fără a se întoarce la aceste poziţii. Un vânt rece măturaDealul 1001. Cristale de gheaţă ne înţepau feţele ca61