Ghiduri terapeutice pentru tulburarile psihiatrice majore

Modificări structurale cerebrale prezente în evoluția depresiei:
• ventriculomegalie (lărgirea ventriculilor laterali și a ventriculului III);
• lărgirea şanţurilor cerebrale, în special a celor interemisferic şi silvian, fenomen caracteristic
pentru vechii depresivi (Tanaka, 1992);
• atrofia vermisului cerebelos (Weinberg, 1992);
• creşterea radiodensităţii la nivelul nucleului caudat bilateral, evidenţiat în imagini CT efectuate la
vechi pacienţi depresivi (Beats, 1991);
• diminuarea volumului nucleilor caudaţi şi a putamenului, relevată prin studii MRI (Husain, 1991;
Krishman, 1992);
• alterarea structurilor subcorticale, evidențiabile MRI, la depresivii cu TEC (Rabins, 1991).
Factori neurobiochimici
Se discută ipoteza unui dezechilibru între NA şi 5-HT (Tissot, 1975), în sensul unei
hiponoradrenalinergii cu hiperserotoninergie, provenite din acţiunea competitivă la nivelul barierei
hematoencefalice a precursorilor fiecăreia dintre căile monoaminergice: tirozina pentru NA, respectiv
triptofanul pentru 5-HT.
Sistemul noradrenergic
W. E. Bunney, J. M. Davis şi J. J. Schilkraut - 1965, consideră deficitul noradrenergic la nivel limbic
ca mecanism de bază în declanşarea depresiei, lansând astfel ipoteza catecolaminergică a bolii depresive.
Anomaliile sistemului NA în depresie cuprind o diminuare a eliberării presinaptice a NA și
hipersensibilitate postsinaptică adaptativă cu hiposensibilitate a receptorilor alpha 2 postsinaptici.
Sistemul serotoninergic
Deficitul transmisiei serotoninergice (5HT) este prima anomalie neurobiochimică descoperită în
etiopatogenia depresiei (Asberg şi Van Praag, 1975). Alterarea eficienței transmisiei serotoninergice a fost
confirmată de studii psihofarmacologice, neuroimagistice şi post-mortem.
Există mai multe argumente pentru implicarea serotoninei (Asberg şi van Praag, 1984): număr
crescut de receptori 5-HT 2 în cortexul frontal și curbă 5-HIAA mult scăzută la sinucigaşi, valori scăzute ale
triptofanului liber la depresivi. Desensibilizarea receptorilor constituie un punct comun de acţiune pentru
toate tratamentele cu antidepresive, iar recunoaşterea rolului receptorilor pre- şi postsinaptici este elementul
central al modelelor psihofarmacologice.
Vulnerabilitatea genetică se traduce prin indicatori de sinteză presinaptică (valorile triptofanului
liber, transporterii serotoninici) sau postsinaptică (receptorii 5HT) (Zhang, 2005).
Sistemul dopaminergic
Rolul dopaminei (DA) în depresii este sugerat de argumente terapeutice: deficitul de dopamină din
boala Parkinson se asociază cvasiconstant cu depresie melancoliformă, ameliorată de tratament cu L-dopa
sau bromcriptină, ca și eficacitatea unor antidepresive cu proprietăţi preponderent dopaminergice
(amineptina, bupropionul şi nomifensina).
2